luni, 14 februarie 2011

Balada motanului - Nichita Stănescu


Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."


Pentru motanul meu care...a fost si nu mai e...

12 comentarii:

  1. Blue Freedom :ar fi implinit 10 ani,au trecut 5 de cand a murit...iti multumesc pentru gandul tau bun >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Scorchfield : astept...sunt curioasa :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :( Am avut si eu cand eram copil vreo 2 motani..si vecinul nostru avea porumbei..conflict de interese..dupa ce mi-am dat seama ce se intampla cu motanii mei n-am mai adus nici unul acasa. Dar se zice ca au sapte vieti :)

    RăspundețiȘtergere
  4. fly2sky : se spune...dar nu au...
    eu cred ca daca iubesti cu adevarat animalele nu le faci rau...chiar daca iti ataca pasarile...
    fiecare fiinta actioneaza din instinct...din pacate doar omul are ratiune motiv pentru care e de multe ori irational....

    RăspundețiȘtergere
  5. Din motive similare,nu mai cresc perusi...ma uit aproape zilnic la cusca goala...totusi, multumesc pentru poezie...haioasa.Ganduri bune pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sfincşi cu blană coboară de pe platoul Mâţu-Pisu, unde zice-se că i-ar fi debarcat marţienii, spre a ni se încolăci pe glezne şi suflete. Priviţi - căci aveţi la ce - şi vă minunaţi. În nici o creatură a lumii nu s-au topit mai deplin lenea şi sprintul, tenacitatea şi capriciul, îmbuibarea şi saltul gracil, indiferenţa şi pisălogeala, şmecheria calmă şi şuieratul ameninţător, voluptatea somnului şi cheful de joacă. Pisica e certificatul de naştere al lumii pe dos. Manşonul ăsta cu ochi îţi dictează şi îţi impune, te enervează şi te vrăjeşte, ţi se suie-n cap şi ţi se cuibăreşte-n suflet. Eşti ditamai omul şi n-ai strop de autoritate în faţa pisicii. Dacă-i ordoni, te ignoră. Dacă o rogi, râde de tine. Dacă o somezi, se propteşte în labe, se întinde, se curbează ca arcul unui pod şi-şi ia singură măsura răzgâielii. Înţelepţii au decis resemnaţi. Există un singur lucru pe care poţi să-l faci în faţa unei pisici: s-o laşi în pace.

    Abia când mângâi pisica îţi dai seama la ce distanţă enormă se află faţă de câine. Iată momentul adevărului, voilà testul infailibil, care lămureşte pe toată lumea că nu există numitor comun pentru calin şi canin. (Faptul se poate constata la fel de bine în preajma tomberonului, când arunci gunoiul: Grivei tatonează zona sfios, cu ochi lirici, pândind zgârciul de pe os cu coada între picioare, pe când Burlanita te fixează cu bumbii fosforescenţi ai privirilor, trufaşă în tot ce face şi unduindu-şi coada ca pe o cobră vrăjită de fluierul indianului. Unul te învăluie, cealaltă te înfruntă.) Mângâierea e un barometru fără greş. Câinele se gudură şi cerşeşte, pisica se înfiinţează şi pretinde. Într-un caz, rugămintea apoasă, cu o mutră care ar îmblânzi un călău saudit. În celălalt, tupeu cât încape, tencuit pe un facies de inchizitor operat de clemenţă. Paznicul casei abia de cutează să te atingă cu vârful botului: "Nu te supăra, nu mi-o lua în nume de rău, te rog din tot sufleţelul meu, scarpină-mă trei secunde sub bărbie." Răsfăţata îţi ordonă căscând gura scurt, sonor şi duşmănos: "Pune mâna şi prestează". Corolarul acestei melancolice ocupaţiuni e că pe câine poţi să-l trezeşti şi noaptea din somn ca să-l mângâi, pe când pisica se lasă dezmierdată exclusiv când are ea chef. Tocmeală sau cale de mijloc nu există.

    Bine-bine, dar, dacă lucrurile arată atât de neplăcut, mai avem vreun motiv să ţinem pe lângă noi amestecul acesta de odaliscă şi tiran? Avem, vezi bine. Abia aşteptăm să-i simţim frecarea tandră de picior, semn că nu mai e mâncare în farfurie. Abia aşteptăm să ne aşezăm în faţa televizorului şi să fim cuceriţi de marele maestru al escaladei ventrale, care ni se opreşte pe piept şi începe să ne frământe cu ghearele (rupându-ne, ce-i drept, tricoul). Abia aşteptăm să desfacem punga de lapte şi să auzim darabana furibundă a lăbuţelor pe parchet, în direcţia bucătăriei. Şi - să fim sinceri - ne place să obţinem iubirea altora prin luptă. Câinele îţi pune sufletul şi dragostea pe tavă, iar ca să-i vezi ochii trebuie uneori să-i dai la o parte lacrimile. Altfel spus, nici o provocare. Pisica, în schimb, e o vietate năzuroasă, ciufută, căreia îi intri în voie doar dacă ai resurse enorme de diplomaţie, tact şi Whiskas (se recomandă sortimentul de vânat, versiunea "pentru adulţi")

    RăspundețiȘtergere
  7. un_pisic : frumoasa...documentata si argumentata pledoarie :)
    comparatia facuta intre cei doi prieteni ai omului...fiind diferiti nu are sens sa-i comparam...au in comun totusi nevoia de afectiune...si nevoia de a se dedica cuiva...
    si o fac in functie caracter...pentru ca au caracter :))

    te mai astept....

    RăspundețiȘtergere