joi, 3 februarie 2011

Calomnii mitologice - Octavian Paler

In Calomnii mitologice Octavian Paler are un capitol dedicat lui Don Juan,capitol care se deruleaza sub forma unu proces in care judecatorii sunt barbati iar apararea este reprezentata de o femeie....am selectat cateva fragmente din acest „proces”....va las sa-l urmariti...

"...... Dacă vă interesează ce cred eu, ca femeie, vă pot mărturisi, domnilor, că visul meu a fost unul foarte banal. Am visat să pot îmbătrâni lângă un bărbat pe care să-l iubesc şi pentru ridurile lui, cum l-am iubit şi pentru elanurile lui. Mi-am dorit o casă frumoasă şi să am copii. Or, pe Don Juan nu mi-l pot închipui casnic, ieşind duminica la plimbare cu consoarta şi spălând împreună cu ea vase. E prea superficial pentru a pricepe că fericirea îmbracă, de multe ori, forme prozaice. Sau e prea slab pentru a-şi asuma riscul de a se însura şi de a trăi, apoi, cu gândul la divorţ. Destinul lui e să plece, totdeauna, grăbit, cu mâinile în buzunar, fredonând o melodie la modă. Sau fiindcă vremurile sau schimbat de când hoinărea el prin Sevilia, să se urce în maşină şi să apese pe accelerator, cu gândul la următoarea aventură....

De ce vă spun toate acestea? Vi le spun, onoraţi domni, ca să înţelegeţi mai bine de ce am venit eu să apăr la acest proces. N-am venit să-l apăr pe Don Juan. Nu el întruchipează ideea mea despre dragoste. Am venit să vă ajut să deschideţi mai bine ochii, pentru a vă da seama în ce eroare trăiţi dumneavostră, bărbaţii. Aţi fi în stare să-i spânzuraţi şi umbra lui Don Juan pentru a vă răzbuna că aţi fost înşelaţi. Dar permiteţi să observ, domnilor, că Don Juan n-a spart nici o uşa....

Dumneavoastră, bărbaţii, aveţi principii, nu-i aşa? Eu, domnilor, nu vreau să vă ascund nimic. Asa că vă voi spune, în continuare, ce cred. Pentru a fi pe deplin sinceră, vă mărturisesc că m-am săturat de bărbaţii care mint jurând pe veşnicie. Ei jură pe ceea ce n-au! Veşnicia, domnilor, nu e a nimănui. Făgăduiţi marea cu sarea la început. Marea dragoste! Iubire până la moarte! Basme, domnilor, basme. Gogoşi. Minciuni. Singurul care nu minte e Don Juan. “Nu ştiu ce va fi mâine, zice el, tot ce pot să-ţi ofer este clipa”. Da, domnilor, o fericire de moment. Nu mai mult. Dar una cinstită şi sigură. Şi chiar dacă noi, femeile, visăm mai mult decăt o fericire de-o clipă, înţelegem argumentul lui Don Juan. El, cel puţin, nu e ipocrit. E, cum vreţi dumneavoastră, neruşinat, cinic, dar nu e ipocrit. În realitate, pe dumneavoastră nu vă deranjează câtuşi de puţin că el părăseşte, una dupa alta, femeile pe care le seduce. Vă irită altceva. Vă irită că pune în pericol sistemul ipocrit pe care se bazează bărbaţii, potrivit căruia noi trebuie să fim mulţumite cu viaţa searbădă oferită de ei femeilor...."

15 comentarii:

  1. da, da...sunt de acord cu femeia...macar pune expectativele pe masa cand vrei sa ai pe cineva, nu fi ipocrit doar din egoism, doar ca tii cu totul sa ai...
    eu pe Octavian Paler nu l-am citit oana acum...dar daca reusesc sa gasesc un e-book de-al lui, nu ezit sa-l kecturez...mulrumesc pandhora

    RăspundețiȘtergere
  2. Carpe Diem : perfect in acord cu tine...nu vreau luna de pe cer cand tu nu imi poti managia decat parul...:)
    da...conteaza mult onestitatea...
    Paler e un cunoscator delicat al firii umane...

    RăspundețiȘtergere
  3. Pandhora, ce nu spune femeia lui Paler e ce se întâmplă când ea încă mai iubeşte, dar el a plecat să seducă pe alta.
    De ce nimeni vorbeşte de "clipele" crunte ale iubirii care mai trăieşte, încă mai aşteaptă şi mai speră?! În schimb, toată lumea discută aprig despre convieţuire, căsnicie şi o aşează sau nu în opoziţie cu iubirea, deşi ele sunt lucruri foarte diferite.
    Dar, da, o bilă albă pentru sinceritate. Cu condiţia să fie de la început.

    RăspundețiȘtergere
  4. Blue Freedom : femeia lui Paler il sustine pe Don Juan tocmai pentru ca nu este acel barbat care -teoretic-se dedica unei singure femei dar practic-asa cum ai spus-pleaca sa o seduca pe alta...
    sinceritatea sa fie de la inceput...da...si sa tina pana la sfarsit...

    RăspundețiȘtergere
  5. :)
    Bun regasit, tuturor!
    Frumos "compendium", si pe cat de frumos, pe atat de real, adevarat!
    Imi aduc aminte vorbele unui mormon (le-a dat viata pe sticla nu mai stiu cine): "noi avem mai multe sotii, dar legal, spre diferenta de voi", am parafrazat cuvintele, pentru ca nu le mai stiu ad literam.
    Cert este ca omul "civilizat" si "religios" tinde sa dezvolte ipocrizia, decat sa o elimine prin limitarea instinctelor, educandu-le.
    Toti pretindem sa ni se spuna adevarul, insa nu suntem suficienti de pregatiti pentru a-l auzi. Si-atunci facem compromisuri de genul "spune-mi adevarul, dar nu al tau, ci al meu, cel pe care eu vreau sa-l aud, caruia eu ii pot face fata"!
    :))
    Mi-a placut postarea ta!
    Multam.

    RăspundețiȘtergere
  6. andreiradu : multumesc pentru aprecieri andrei :)
    e foarte firava linia intre adevarul adevarat si adevaraul acceptat...eu una am preferat sa aud adevarul oricat de dureros era el...si cand l-am auzit...m-a durut de m-a secat...dar am putut merge mai departe apoi...
    eu am ajuns la concluzia ca nu suntem nascuri monogami...suntem asa datoriata educatiei...religiei...dar nu pentru ca asa simtim...
    continuam sa dorim si alte persoane...sau unii dintre noi continua :)

    RăspundețiȘtergere
  7. :)
    Sunt de aceiasi parere!
    :))
    Ceea ce este neplacut in toata aceasta situatie frumos poavazata de catre omul civilizat este ca ne fortam sa intram in tipar, de dragul societatii, nu pentru ca ne simtim bine.
    Poate daca nu am mai ascunde lucrurile am gasi si solutia pentru a nu ne limita libertatile, nevoile si a nu le pricinui celorlalti suferinte, prejudicii.

    Stim, foarte bine, ca nu ne putem limita la un singur om, pentru ca omul (indiferent cu ce l-a inzestrat natura) nu poate acoperi intreaga plaja de nevoi, care se tot modifica de-a lungul anilor, functie de "evolutia" noastra, de preocuparile noastre etc.

    In virtutea aceluiasi rationament spuneam ca "iubirea nu moare", ea este mereu in noi, insa cei mai multi prefera sa o inchida intr-o constructie obtuza atunci cand feedbackul nu a fost cel pe care-l asteptam.

    RăspundețiȘtergere
  8. andreiradu :stim ca nu ne putem limita la un singur om dar nu avem curaj sa recunoastem asta...
    si mai exista ceva...dorinta de a-l avea pe el/ea al tau si doar pentru tine...urasc ideea de a apartine cuiva...in general femeile vorbesc despre "al meu" cand se refera la partenerul lor...suna atat de aiurea si mai ales este...
    sunt tari din lumea civilizata unde functioneaza poliamorul...a nu se intelege poligamia :)
    sigur...la mentalitatea pe care inca o avem noi asta e o definitiva utopie...valabil nu numai la noi...ca sa fim drepti...
    cred ca un pas mic in directia unui echilibru ar fi acela in care vom constientiza ca placera e ceva bun si frumos si ca sentimentele nu se schimba daca te bucuri de placere si cu altcineva...
    da...probabil ca am luat-o pe campii :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. :)
    Nu stiu cu "ce se mananca poliamorul", insa sunt de opinie, in momentul in care unul dintre cei doi parteneri are nevoie de a-si largi "orizontul" are dreptul sa si-l largeasca dar nu mintind, ascunzand, trisand, ci fiind sincer, deschis cu celalalt, spunandu-i despre ce este vorba.
    Detest situatia in care unul "inseala" cu paravan, din teama de a nu fi parasit!

    Detest situatia in care unul este implicat intr-o familie si joaca la doua capete, fara sa-i spuna partenerului ca are o "problema".
    Adica, respectul pentru cel de langa mine sa fie cel care ma determina sa nu fac un pas benefic pentru mine si nociv pentru celalalt.
    Putem sa traim "placerile" pe care ni le dorim si fara sa recurgem la minciuni, strategii, ascunzisuri etc.
    Fiind sinceri cu noi, suntem si cu cei de langa noi.
    :)
    Chestia cu proprietatea este valabila si pentru barbati, nu numai pentru femei.
    Si barbatii manifesta acelasi gen de manifestare: "proprietate".
    "cum? te-am luat de nevasta,ne-am jurat bla bla bla si acum ce faci? iubesti pe altcineva?"
    De parca in momentul in care au obtinut certificatul de casatorie au obtinut actul de proprietate asupra iubirii celuilalt.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  10. andreiradu : da...asta este cel mai trist....casatoria parca iti inchide toate usile si ferestrele...si stii de ce?
    pentru ca asa e bine,e moral,se asteapta lumea...urasc expresia asta...."in rand cu lumea"...indiferent de context...
    nu-mi place sa fiu in rand cu lumea si nu am fost chiar daca asta m-a costat...dar macar ma simt-inca- bine cu mine...
    in fond...asa cum ai spus si tu...totul se reduce la a fi cinstit si deschis cu partenerul tau...dar asta se obtine cu rabdare...daca nu gandesc din start amandoi la fel...
    mi-as dori sa ma indragostesc si sa nu-mi mai treaca...sa doresc pe cineva si doar pe acel cineva dar...ma indoiesc ca mi se va intampla asta :)

    RăspundețiȘtergere
  11. :)
    Niciodata nu se stie...
    si pana la urma, de ce e musai sa ne indragostim o singura data, de o singura persoana?
    Cu fiecare persoana intrata in viata noastra ne imbogatim (in cazul in care nu avem de-a face cu aventuri).

    RăspundețiȘtergere
  12. andeiradu : acum mi-am dat seama ca sunt detul de bogata :))

    RăspundețiȘtergere
  13. :)
    pai pana la urma in ce consta bogatia unui om?
    Ce poate lua cu el "dincolo"?
    Tot ce a trait!
    Toate trairile - daca ele sunt frumoase, cu atat mai bine.
    Avand in vedere ca ezoteristii ne spun ca din noi ramane "constiinta"... undeva in aceasta masa energetica, raman si vibratiile noastre.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  14. da...chestia asta cu vibratiile...toti cred ca am simtit ca ne este bine alaturi de cineva si ca altul ne calaca pur si simplu pe nervi orice ar face...simtim inainte sa gandim...asta e cert...
    dar inca nu sunt convinsa ca e mai bine sa simtim mult si sa gandim mai putin...o combinatie perfect echilibrata ar fi de dorit...dar...:)

    RăspundețiȘtergere
  15. :)
    echilibru si masura!
    :))

    RăspundețiȘtergere