vineri, 11 martie 2011

"Cu ochii larg inchisi" - Liturghia românească blasfemiată

Eyes Wide Shut sau, în traducere în limba română, „Cu ochii larg închişi” poate fi considerat drept filmul-testament al celebrului regizor american Stanley Kubrick.
Catalogat de critici drept thriller erotic sau dramă psihologică, filmul a fost urmat de o serie de evenimente nefaste: Kubrick a murit de infarct înainte să termine montajul, iar cuplul de actori Tom Cruise – Nicole Kidman s-au despărţit, după 10 ani de căsnicie. S-a interpretat că moartea regizorului a fost o pedeapsă primită datorită revelării anumitor secrete ale unor organizaţii oculte satanice. S-a mers cu presupunerile până acolo, încât dezmembrarea unuia dintre cuplurile cele mai admirate de la Hollywood a fost pusă pe seama participării celor doi la orgia sexuală satanică prezentată în film.

Sigur, nimeni nu poate dovedi că toate aceste urmări nefaste s-au datorat scenariului lugubru. Însă abundenţa de simboluri malefice din film, pe care le vom dezvălui în premieră, demonstrează fără niciun dubiu că practicile satanice generează efecte cumplite, atât în cazul acelora care le realizează în cunoştinţă de cauză, cât şi în cei care asistă inconştienţi la ele.
Cântecul de lebădă al lui Stanley Kubrick, Eyes Wide Shut, hulit de unii critici şi ridicat la rang de capodoperă de alţii, prinde viaţă într-un domeniu aflat la limita dintre vis şi realitate. În mod cert, filmul nu a fost făcut pentru a ne oferi clipe de relaxare şi confort, ci este mai degrabă un strigăt înfricoşător, un semnal de alarmă menit să ne scoată din starea de adormire a minţii, să ne facă să înţelegem realitatea în care trăim. Şi, cum somnul raţiunii naşte monştri, pelicula abundă în imagini hidoase, unde femeile sunt privite mai degrabă ca instrumente sexuale pe care le poţi achiziţiona contra unei sume oarecare, iar bărbaţii – ca vânzători şi cumpărători ai acestor „păpuşi”.S-a descoperit (şi aceasta am verificat-o personal cu ajutorul unui program de calculator, CoolEdit - n.r.) că muzica ce acompaniază ritualul(orgia sexuală satanică prezentată în film) este de fapt un fragment inversat (cântat de la sfârşit spre început) dintr-o liturghie românească. Sigur că apare şi o orchestraţie pe lângă vocea respectivă, însă la derularea în sens invers a pasajului muzical se aud foarte clar cuvintele în limba română: «Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, închinători, miluitori şi binefăcători ai sfântului lăcaşului acestuia. Zis-a Domnul către ucenicii săi: poruncă nouă vă dau vouă...»

sursa:
Yoga Esoteric


37 de comentarii:

  1. Ce te mai faci cu faptul că cel puţin o oră din filmul proaspăt terminat a fost cenzurat din faşă!
    Nu există încă o versiune necenzurată a filmului.

    Ironia vieţii şi a morţii este peste tot. De multe ori chiar, coincidenţele accentuează opera autorului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Scorchfield : pe mine m-a nedumerit putin faptul ca Tom Cruise a acceptat rolul asta avand in vedere ca este adept al Bisericii Scientologice...sau poate tocmai de aceea...cine stie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma mai mira nimic in lumea asta si chiar ma gandesc pana unde vom merge pentru un rol care ne aduce multi bani. Ce e cu noi? Calcam in picioare tot ce e sfant? Ca nu credem, e una, dar ca ne batem joc, e cu totul altceva!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dreamer : intre necredinta si bataie de joc e o mare diferenta...
    intre ele ar trebui sa arbriteze respectul...dar...

    am inteles ca Patriarhia Romana s-a sesizat la un moment dat legat de coloana sonora a filmului-la cativa ani dupa aparitia acestuia...
    citeam tot in articolul de unde am preluat fragmentul postat ca,intial,a fost aleasa o mantra hindusa,dar comunitatea hindusa din state s-a sesizat si ca sa se evite un scandal a fost ales ceva...asemanator in viziunea lor...

    asa ca...ce ar mai fi de spus...decat ca totul este apasator de trist...pentru mine cel putin...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiu daca ar fi o placere vizionarea, dar in mod cert ar aduce inca un punct in plus in largirea orizontului mintii. Deocamdata rezumatul filmului imi intareste unele concluzii, venite nu cu mult timp in urma.

    RăspundețiȘtergere
  6. Brandusa : eu zic ca merita sa-l vezi si nu doar pentru ca a nascut atat de multe controverse...
    eu l-am vazut si la vremea cand a aparut si l-am mai revazut de doua ori...
    raman de fiecare data cu aceeasi impresie de ceva care exista in spatele unei usi pe care e mai bine sa nu o deschizi..
    prefer lumina curata a zilei...

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesant! Foarte trist ceea ce spui. N-am văzut filmul şi cred că e mai bine.
    Apropos de tehnica asta cu retroversia unor cântece, am avut acum vreo lună o surpriză de proporţii. Fiul meu asculta o melodie şi trecând prin cameră am auzit şi eu puţin din ea. Mi-a determinat o stare neplăcută şi i-am spus. Nu ştiam de ce am acea stare, că muzica era aparent în regulă, dar i-am propus să caute un program ca să o asculte invers. A făcut acest lucru şi am constat că versurile ascultate de la coadă la cap sună în germană. De fapt, chiar erau în lb germană, adică cu totul altceva decât păreau la prima vedere.
    Din păcate noi nu cunoaştem germana şi n-am putut traduce, dar imaginile din clip şi această "descoperire" pe care am făcut-o întâmplător, ne-au determinat să ne gândim la un mesaj subliminal al cântecului.
    Poate nu-i nimic, deşi...mira-m-aş!

    Pentru cine e interesat de subiect, postez mai jos linkul cu melodia respectivă. Dacă aveţi cum, ascultaţi-l şi invers. Găsiţi-i viteza oprimă de derulare şi veţi fi surprinşi de ceea ce auziţi.

    http://www.youtube.com/watch?v=v9W4DVP2atU

    RăspundețiȘtergere
  8. Filmul ăsta a avut un efect straniu asupra mea. Primele două tentative de a-l vedea s-au soldat cu eșecuri ciudate : eu, care am insomnii și dorm foarte puțin, am adormit când am ajuns la jumătatea peliculei ! Am reușit, până la urmă, să-l văd până la sfârșit - de câteva ori ! - și am rămas puternic marcat de anumite secvențe.

    RăspundețiȘtergere
  9. Blue : aceasta metoda a mesajelor transmise subliminal a existat din totdeauna si in epoca noastra atat de conectata la tehnica a inflorit de-a dreptul...
    daca ai sa citesti tot articolul de pe Yoga Esoteric o sa afli lucruri interesante...eu am preluat doar acest fragment pentru ca m-a tulburat in mod deosebit acest fapt,ma refer la folosirea liturghiei ortodoxe in limba romana ca material pentru acest film...
    o sa ascult si eu melodia dar nu stiu cum as putea face retroversia...dar o sa ma interesez...prietenul meu este mult mai priceput :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Filmul "Eyes Wide Shut" este un film bun, mai ales că "traversează un curaj", adică ca manieră este deschizător de drumuri; acum treaba cu liturghia este de altă natură, la fel cum au fost şi multe altele din film. Eu am avut ceva vise după filmul ăsta :)

    Iar Stanley Kubrick este unul din giganţii cinematografiei, Odiseea Spaţială 2001 vă spune ceva?! :)

    http://www.kubrick2001.com/

    RăspundețiȘtergere
  11. Şerban Tomşa : senzatia mea a fost de fiecare data aceeasi...un fel de glissare intre doua realitati...una vazuta si cunoscuta de toata lumea si cealalta...vazuta dar nu si observata de toata lumea...si in plus...mintea noastra care cuprinde dar nu si intelege totul...

    RăspundețiȘtergere
  12. Pandhora, mulţumesc de recomandare dar eu prefer să stau departe de site-ul yoga-esoteric, pentru că am un mare dinte pe misa. Este modul meu de a îmi arăta dezacordul faţă de metodele lor de convertire şi de felul în care unii din iniţiaţi îşi folosesc darurile. Admit că există şi lucruri bune printre cele pe care le spun sau le fac, dar pentru mine această grupare e compromisă moral ca să mai pierd timpul cu site-ul lor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Scorchfield : nu cred ca poate contesta cineva talentul lui Kubrick...
    filmul asta a fost probabil catecul lui de lebada...

    nu stiu cum au fost visele tale :)
    eu am ramas cu acea senzatie ca ma uit in mine...
    si vad ca nu sunt doar alba...

    RăspundețiȘtergere
  14. Blue: sincer,pe mine m-a interesat articolul in sine,mi s-a parut cel mai complet pentru ca am mai citit in timp articole si din alte surse...
    despre practicile lor...nu stiu prea multe pentru ca Yoga nu m-a atras nicodata prin simplu fapt ca aceasta practica nu are incarcatura pamantului nostru...
    oricat de ciudat ar suna ceea ce am spus acum...asta e adevarul...
    ce se potriveste unui popor chiar si adoptat si adaptat nu are aceiasi forta si incarcatura preluat de un altul....valabil si pentru simple persoane-evident...
    sigur, este alegerea ta si o faci pentru ca ai motivele tale :)

    RăspundețiȘtergere
  15. unele usi ar fi bine sa ramana inchise
    mi se pare aiurea folosirea unei parti din liturghie in felul acesta
    am vazut ceva din film si vizionarea mi-a produs o senzatie ciudata si neplacuta...
    gusurile nu se discuta
    numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  16. liviu : senzatii ciudate...cu totii am cazut de acord ca exact asta e senzatia cu care ramai dupa vizionarea filmului...ciudata...
    si mie mi s-a parut mai mult decat deplasata folosirea liturghiei noastre dar si mai deplasat mi s-a parut faptul ca Patriarhia nu a avut o reactie mai ferma...

    RăspundețiȘtergere
  17. Sunt de acord cu tine, Pandhora. Mulţumesc pentru înţelegere.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Blue: ma bucur ca nu ai fugit si tu...in urma acestei postari am constat ca cineva m-a "sters" din lista de bloguri pe care le urmarea :))
    probabil ca a concluzionat ca fac apologia magiei albe sau negre sau ca apartin cine stie carei secte :))
    ideea e urmatoarea ca sa fiu foarte clara...am semnalat un fapt care m-a deranjat si cu care nu pot fi de acord oricat de mult-putin religioasa sau credincioasa sunt :)

    mereu uimitori oamenii...dar alegerile ne apartin cum spuneam :)

    am ascultat melodia...dar nu pe toata...nu mi-a placut...

    RăspundețiȘtergere
  19. Fac şi ei ce pot...numai să se piardă ceva din identitate...

    RăspundețiȘtergere
  20. noi nu ne aparam interesele de nici un fel
    tacem si rabdam:)
    uite ca le-a mers...

    RăspundețiȘtergere
  21. liviu : pentru americanul obisnuit noi cei din Romania(in caz ca au cunostinta ca exista aceasta tara) suntem dea dreptul exotici...si avem un plus-mitul lui Dracula...
    am stat un an in Canada si uimitor a fost pentru mine sa vad de Halloween in fata caselor pe Dracula iesind din cripta si alte asemenea momente din viata-presupusa-a acestui personaj...

    RăspundețiȘtergere
  22. Eu sunt destul de sceptica in privinta acestei 'inversari'. Poate fi si o forma de manipulare. Nu prea-mi vine a crede tot :D
    Pe mine nu ma convinge videocplipul de mai sus. Cu tehnica din ziua de azi poti prelucra orice. In lupta impotriva sextelor si a grupurilor oculte ceilalti pot fabrica, de asemenea. Si se folosesc de intimitatea fiintei umane, religia/credinta tocmai in a-i indeparta de ceva pentru a-i conduce in alta directie.

    RăspundețiȘtergere
  23. sophie : este un punct de vedere perfect posibil daca nu chiar probabil...:)

    doar ca in cazul filmului,realizatorii nu au negat folosirea acestui fragment din liturghia noastra...

    RăspundețiȘtergere
  24. La modul cel mai serios , eu nu am văzut filmul nu am citit despre el .Nu î-mi pot explica de ce . Nu pierd mai nimc din ce este nou.
    Azi jumatate de zi am citit despre el , culturi oculte, mesaje subliminale ,iluminati ,manipullări şi câte şi mai câte reies din recenziile filmului.
    Cel mai tare m-a frapat faptul că ortodoxia şi cu precădere biserica noastră nu a cerut decât ceva bani pentu drepturi de autor pe când hinduşii au ameninţat cu scandalul.
    Înca o dată in plus nu ne-am dezis caracterul ca naţie.

    Oricum , l-am pus la descărcat pentru că sunt curios să-l văd cu toate că nu-s convins că aş vrea asta.

    RăspundețiȘtergere
  25. SoriN : exact asta m-a uimit si pe mine...Patriarhia a avut o reactie...mercantila si atat...
    trist...

    mi-a placut asta "sunt curios să-l văd cu toate că nu-s convins că aş vrea asta..." :))
    sunt curioasa ce parere iti vei face...:)

    RăspundețiȘtergere
  26. Pandhora, sti ca nu comentez aici...citesc si simt insa... nu bag in seama pe acel ce nu a gasit in tot internetul decat imaginea care ma reprezinta...il salut cu degetul in sus...

    RăspundețiȘtergere
  27. ioan : esti nedrept...
    acelasi lucru l-ar putea spune si el despre tine,nu crezi?
    o sa te cert si eu cu degetul aratator ca pe un copil neascultator :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Prietene Ioan este a doua oara cand te iei de mine . Imaginea cu pricina nu este a ta si nici a mea amandoi am furato de pe internet . Eu o folosesc de mult timp in toate conturile mele ,la fel cum si tu banuiesc c-o faci dar asta nu te face proprietar si nu iti da dreptul sa fii impertinent .Daca vrei iti trimit si tie mai multe poze cu acest copil pentu ca eu oricum nu o schimb ,poate daca erai civilizat mai discutam asa nu am cu cine.
    Imi pare rau daca ai probleme dar te rog abtine-te.

    RăspundețiȘtergere
  29. Revin aici unde de fapt nu conteaza problema ta (pentru ca eu nu ma nici o problema) si imi cer scuze fata de Pandhora , dar am observat o chestie care ma uimeste in privinta ta . Tu ai blogul in care folosesti imaginea din martie , verifica te rog de cand folosesc eu imaginea si apoi acuza.Eu nu ti-am spus nimic chiar daca eram mai indreptatit ca tine dar este mult prea triviala problema pentru a ma da in stamba cum faci tu.

    RăspundețiȘtergere
  30. SoriN : daca la mine v-ati intalnit va puteti incrucisa "cuvintele" linistiti...:)

    sper ca vei urmari totusi filmul care te-a adus azi pe la mine...
    te mai astept :)

    RăspundețiȘtergere
  31. Oricănd cu placere Pandhora ,îmi cer scuze inca o dată că am deviat de la subiectul acestor comentarii ,nu a fost intenţia mea dar de data asta a întrecut măsura într-un mod mahalagesc.

    Mulţumesc pentru inţelegere .
    Cât despre film l-am descărcat dar aştept dispoziţia necesară vizionării pentru ca am înţeles că are totuşi o temă profundă .

    RăspundețiȘtergere
  32. SoriN : nicio problema...virtualul ne apartine in egala masura tuturor :)
    o sa imi faca placere sa-ti aflu parerile in continuare :)

    RăspundețiȘtergere
  33. il voi viziona si eu online.sunt curioasa cu ce ies din mine,dupa aceasta vizionare.eu nu cred in nimic,nici macar in influenta a ceva asupra mea...mai mult decat este deja in mine,de cand ma stiu.

    RăspundețiȘtergere
  34. Toteu : capacitatea de intelegere sau perceptia fata de orice difera de la persoana la persoana...
    pote vei gasi alte sensuri intamplarilor din film...sau poate totul iti va parea lipsit de sens...

    RăspundețiȘtergere
  35. perceptia nu difera.eu, am perceput la fel ca tot ce au zis oamenii de aici in comentarii,dar mai era ceva...de aceea am deschis gura cu primul comentariu.in primul comentariu am strecurat deja o sugestie despre acel ceva.si mai zic:perceptia este un tot cu mai multe chestii,in.poti sa zici cu mana pe inima,ca perceptia e cea care face diferenta?

    RăspundețiȘtergere
  36. Toteu : percepetia face diferenta pentru ca acelasi mesaj are un impact diferit de la persoana la persoana exact cum spuneam mai sus...
    ca sa percep la fel ar trebui sa fim exact la fel...si nu este asa...dupa cum stii nu seamana un om cu altul sub nici un aspect...

    RăspundețiȘtergere