luni, 11 aprilie 2011

Ion Minulescu - Celei care minte



Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!... În cinstea ta, Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, În pat ţi-am presărat garoafe Şi maci - Tot flori însângerate - Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate, Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt Trei ramuri verzi de lămâiţă Şi-un ram uscat de-Eucalipt. Dar iată, Bate miezul nopţii... E ora când amanţii,-alt'dată, Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată... Deci vino, Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul, Înfinge-ţi în priviri Minciuna Şi-n caldul buzei Adevărul Şi spune-mi: Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa Câţi au murit Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?... Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată. Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!... Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări, Nu-ţi cer să-mi spui Nimic din tot ce-ai spus la alţii, Ci tot ce n-ai spus nimănui. Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit, Nu-ţi cer Nimic din ce poetul palid Cerşeşte-n veci de veci, stingher, Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă Din şirul clipelor la fel, Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel, În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde Şi în priviri Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri. Şi-aşa tăcuţi - Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori - Să-ncepem slujba-n miez de noapte Şi mâine s-o sfârşim în zori! Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!... În cinstea ta, Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, În pat ţi-am presărat garoafe Şi maci - Tot flori însângerate - Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate, Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt Trei ramuri verzi de lămâiţă Şi-un ram uscat de-Eucalipt. Dar iată, Bate miezul nopţii... E ora când amanţii,-alt'dată, Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată... Deci vino, Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul, Înfinge-ţi în priviri Minciuna Şi-n caldul buzei Adevărul Şi spune-mi: Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa Câţi au murit Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?... Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată. Am să te iert - E vechi păcatul Şi nu eşti prima vinovată!... Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări, Nu-ţi cer să-mi spui Nimic din tot ce-ai spus la alţii, Ci tot ce n-ai spus nimănui. Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit, Nu-ţi cer Nimic din ce poetul palid Cerşeşte-n veci de veci, stingher, Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă Din şirul clipelor la fel, Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel, În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde Şi în priviri Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri. Şi-aşa tăcuţi - Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori - Să-ncepem slujba-n miez de noapte Şi mâine s-o sfârşim în zori!

26 de comentarii:

  1. Bianca Dobrescu : primavara imi place sa recitesc cate o poezie de Minulescu...la el mereu exista o speranta cand este vorba de iubire...sau poate doar eu vreau sa vad lucrurile asa :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord cu tine, eu fac asta cu Ana Blandiana.
    :)
    Dar şi Minulescu este superb, tocmai recitisem cântecu nebunului şi ultima oră
    ţi-o scriu pe cea din urmă, să o reciteşti şi tu:):

    La Circ...
    Un accident banal –
    Un acrobat,
    Un salt mortal
    Şi...
    Acrobatul nu s-a mai sculat...

    Alămurile din orchestră au tăcut,
    Iar clovnii din arenă au ţipat...
    Dar publicul din staluri n-a crezut
    Că poate fi şi-un accident adevărat
    Şi-a fluierat...
    Zadarnic –
    Mortul n-a mai înviat...

    Păcat de el!...
    Era un tânăr acrobat frumos,
    Cu corpul tatuat de sus şi până jos,
    De care publicul se minuna,
    Când îl vedea-ndoit ca un inel,
    Sau când pe bara fixă se-nvârtea
    Ca o morişcă de cafea
    Cu balerina lângă el!...

    Dar balerina nu-l iubea!...

    Povestea lui?
    Hm!...
    Povestea mea –
    A mea,
    A ta
    Şi-a altora!...

    Acelaşi accident de circ, banal...
    O zi relâche,
    Şi-apoi, la fel,
    Cu-aceeaşi balerină lângă el,
    Alt acrobat...
    Alt salt mortal!...

    RăspundețiȘtergere
  3. Bianca Dobrescu : versurile lui au o forta vizuala teribila...recitindu-le acum trimise de tine gandul mi-a fugit la melodia Christinei Aguilere-Hurt....

    RăspundețiȘtergere
  4. Celei care minte, celei care pleacă...
    "Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
    Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!"
    Dac-am arunca o privire prin agendele adolescenţilor, cu siguranţă că cele mai multe versuri pe care le-am găsi ar fi ale lui Minulescu.

    RăspundețiȘtergere
  5. ifim: sunt sigura ca da asa cum sunt sigura ca nu in agendele adolescentilor din ziua de azi...
    romantismul azi este de alta factura...usor emo...in cel mai bun caz...
    eu una prefer sa ma intorc in trecut :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Mă duci cu gândul la femeile lui Dumas, care roşeau la un compliment.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bianca Dobrescu: femeile lui Dumas stiau sa fie femei :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Oooo daaaa, nemuritorul indragostit si minunata lui poezie !
    Prin anii liceului eram oarecum controversata, as fi dorit ca "ea" sa nu minta :).In timp am inteles iertarea din iubire, patima ei... .

    Ce ani frumosi mi-ai amintit. Dimineata cu zambete, tie !

    RăspundețiȘtergere
  9. Pandhora, frumoasă alegere poetică ai făcut! Minulescu va rămâne mereu pentru mine o enigmă... cu miez adânc, ce-l vreau şi acum nedesluşit.
    Cu drag te îmbrăţişez.

    RăspundețiȘtergere
  10. Brandusa : da...indragostitul care iarta pentru ca iubeste si iubeste pentru ca ea il iubeste...si pe el chiar daca nu numai pe el :)
    ma bucur daca te-am readus in minte ganduri frumoase de mai demult....iti intorc zambetele cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Oana: atunci...nedeslusit sa ramana...pentru ca frumusetea data de indragostiere nu e tocmai usor de deslusit :)
    te imbratisez cu drag la randul meu :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce-ar mai fi de spus? Poate doar că poezia aceasta face o minunată echilibristică metaforică între iubire şi păcat.
    Frumoasă alegerea ta!

    RăspundețiȘtergere
  13. Minulescu a fost şi sigur încă este harana sufletului multor îndrăgostiţi romantici rămaşi fară cuvinte.Cred că nu este nimeni să nu-i fi recitat şi doar în gând , macăr un vers , măcar un mic citat , indiferent contextual.

    RăspundețiȘtergere
  14. ai gasit poza perfecta pentru aceasta poezie

    RăspundețiȘtergere
  15. Blue: iubirea si pacatul uneori se impletesc...se despletesc...
    de-ar fi mereu un singur fir..

    RăspundețiȘtergere
  16. Sigur...unui poet adevarat ii este permis sa asocieze femeia cu mintit si inselat....:)

    RăspundețiȘtergere
  17. SoriN: va ramane mereu poetul indragostitilor cu dar mai ales fara speranta :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Sophie : multumesc...si mie imi place in mod deosebit :)

    RăspundețiȘtergere
  19. dmd.: eee...asta o fac si restul barbatilor doar ca el o face in versuri...si o face atat de frumos :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Minunate versuri..asta e iubirea..care nu cere nimic..dar cere totul..o clipa de infinit :)

    RăspundețiȘtergere
  21. fly2sky :da...asa este iubirea...pare ca nu cere nimic dar vrea totul..si asa si trebuie sa fie :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Imi place Minulescu cu romantele lui cu tot!:)

    RăspundețiȘtergere
  23. Pandhora, mai sunt si azi femei care stiu sa fie femei, dar nu mai vor! Sunt feministe!

    RăspundețiȘtergere
  24. Dan: sunt sigura ca un barbat stie ce spune cand este vorba despre...femei :)

    RăspundețiȘtergere