luni, 30 mai 2011

In padurea cu alune sau ....

....cantecelul meu preferat de pe vremea cand ''studiam'' intens la gradinita...
Cu dedicatie pentru alessia si pentru toti cei care simt ca se apropie 1 iunie...ziua copiilor mari si chiar...mici :)

duminică, 29 mai 2011

Iubiri in umbra istoriei - Ovidiu si Corinna



Motivele pentru care a fost exilat autorul Ars amatoria sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Marele poet roman Ovidiu (Publius Ovidius Naso), s-a născut la Sulmona la 20 martie 43 î.e.n. Prenumele său Naso îi vine de la nasul său proeminent. A văzut lumina zilei la numai un an după asasinarea lui Iulius Cezar şi era adolescent atunci când August, în plină glorie, a transformat Republica romană în Imperiu. Tânărul aristocrat bogat şi foarte talentat, era mare amator de femei, de dragoste şi de sex. De fapt, era perfect integrat în lumea libertină a Romei antice. S-a căsătorit la 16 ani cu o adolescentă. La vârsta de 23 ani, în opera „Iubirile”, face portretul Corinnei, amantă senzuală şi infidelă. Iar romanii au fost pur şi simplu entuziaşti. Admiratorii lui îi scriau pe zidurile Cetăţii Eterne. Ovidiu a avut un succes enorm, ceea ce l-a determinat pe August de a promulga legile sale moralizatoare. Cine era Corinna?Conform versiunii celei mai seducătoare, ar fi vorba de Iulia, fiica orgolioasă a lui August, dar există multe semne de întrebare. În orice caz, Corina iluminează versurile incandescente ale poemului lui Ovidiu. Corinna este puţin mai în vârstă decât Ovidiu, căsătorită cu un bărbat mai bătrân şi-i înşală pe amândoi cu o mare nonşalanţă. Înainte de a împlini 20 de ani, ea a devenit amanta unui bărbat care a făcut-o să cunoască primul orgasm. După aceea, era supărată de fiecare dată când acesta nu mai putea să o facă să juiseze. În fine, era îndrăgostită de tânărul său amant, poetul Ovidiu, care o venera şi îi suporta capriciile. Corinna îl ameninţa, îl ţinea pe jar, se distra cu el, se certau des, îl minţea, era o femeie periculoasă şi sigură de sine, era plină de pasiune amoroasă nu numai cu el, ci cu întreaga elită romană, ceea ce-l deranja imens pe Ovidiu. În special la banchetele oficiale, unde îi plăcea să se dea în spectacol. Dar ea inventa şi mici stratageme meschine: juca rolul soţiei respectabile, îi trimitea mesaje secrete, era arzătoare când trebuia şi-i şoptea la ureche, în timpul petrecerilor, vorbe dulci şi măgulitoare pentru orice bărbat, sau se deda preliminariilor în public, până ce ajungea la juisare. Remarcile lui Ovidiu o făceau la rândul său, să fie plină de gelozie. Poetul nu suporta ideea că soţul ei se culca cu această femeie fantastică şi răpitoare. El nu ezită de a descrie fiecare detaliu al anatomiei ei, care îl vrăjea. Era în extaz... În anul 2 î.e.n., August şi-a judecat fiica pentru adulter şi a condamnat-o la exil. Un deceniu mai târziu, pentru acelaşi motiv, August l-a exilat pe Ovidiu pentru că incita la adulter. L-a exilat în provincia Dacia, la Tomis (Constanţa), unde poetul roman şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Poetul şi-a petrecut ultimii zece ani din viaţa sa la malul Mării Negre (Pontus Euxin) pledându-şi cauza şi implorându-l pe August de a reveni la Roma, dar cu împăratul nu se putea trata acest subiect închis şi Ovidiu a murit în exil cu o mare durere în suflet. Corinna a fost şocată, ca majoritatea oamenilor pe care îi frecventa. Dar ea a continuat să-şi trăiască viaţa aşa cum ştia cel mai bine, în plăcerile momentului, refuzând să aibă copii şi mândră de frumuseţea sa. La malul Mării Negre, Ovidiu a scris Ponticele şi Tristia, precum şi câteva pamflete despre tracii care trăiau în jurul Tomisului. După moartea lui, familia i-a putut repatria corpul. „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent, O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată, Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”. sursa: e-istorie.ro

Mi-e dor...


...de padure vara...liniste-neliniste, lumina filtrata...pasari care stiu sa ciripeasca povesti... In copilarie mergeam la Snagov...fantastica mi se parea atunci padurea, lacul...






foto: Alex Prodan



vineri, 27 mai 2011

"Laila" - adaopost pentru suflete cu blanita (3)

EMA - empathy,mercy,affection



Sambata 28 Mai 2011 intre orele 9 si 16, la intrarea Ghe.Sincai a Parcului Tineretului din Bucuresti, colectam mancare pentru catei.Ea va ajunge la cele cateva sute de suflete din adapostul „Laila” dar si la alti catei amarati care nu au ce manca.

Adapostul se inunda la fiecare ploaie.Am scos apa cu motopompa datorita firmei si echipei de oameni minunati de la Cam Serv.Zilnic,dupa ploaie trebuie sa scoatem apa cu galetile.Pompa donata de Magda merge doar cand apa este mai mare.Pompierii,desi sunt vecini cu noi,nu au vrut sa ne ajute cu vidanja si furtunurile lor,chiar daca le plateam serviciile.

Multumim tuturor celor care au fost alaturi de necazul nostru si ne-au sustinut.

Aureliana este studenta la Farmacie si un voluntar al adapostului.Le culege iarba cateilor si ne-a ajutat enorm.

Am cunoscut-o datorita apelului.

Oricine poate ajuta,oferind o conserva,cateva bobite,sau anuntand cat mai multi prieteni sau colegi.Orice gest conteaza.

Multumim,multumim,mulumim!

Numar de contact:

Olimpia Nicolescu 0786738015

miercuri, 25 mai 2011

Flori,fantana...biciclete...


Se insereaza...e racoare pe Soseaua Kiseleff, asa ca, o plimbare dupa o zi plina cu multe si mai ales marunte lucruri stresante este exact ce simteam nevoia sa fac...
Va las si pe voi sa priviti tufa asta frumoasa de flori al caror nume nu il cunosc, "tufa" cum sunt in materie de floricele....
Auziti susurul apei?Micuta fantana din parculet a strans in jurul ei si copii si catei cu stapani cu tot si trecatori intamplatori...e atat de linistitoare...
Hmmm...simt eu ca sunt cateva persoane care ar dori sa faca o tura cu bicicleta...ati ajuns la locul potrivit...nu va ramane decat sa completati un formular si...sa pedalati...evident :)
Eu...va astept langa fantana :)



Un telefon mobil face si el ce poate...in trece prin Kiseleff...data viitoare promit o mai buna calitate :)


Miercurea fara cuvinte - variatiuni pe aceeasi tema...capsune












sursa:cere.ro
Ideea Wordless Wednesday apartine intre vis si realitate

duminică, 22 mai 2011

Iubiri in umbra istoriei - "Lupeasca" si al ei rege....


Pentru ca maine sarbatorim Sfintii Imparati Constantin si Elena, patronii mei de nume,m-am gandit sa repostez azi un articol despre o Elena, mult controversata in istoria noastra.

Susţinea conversaţii de excepţie, era un ciudat amestec de femeie fatală, dom­nişoară şi curtezană, era încăpăţânată, dar bună la suflet, era elegantă… O fe­meie prea modernă pentru timpul său. „Înalta Doamnă”, „Fe­meia nefastă”, „Du­duia”, „Lupeasca”… Elena Lupescu.

Între cei doi totul ar fi început de fapt la o cursă de autoturisme. Mai precis, înainte de a lua startul în cursa de autoturisme la care participa, o frumoasă doamnă (Elena) a aruncat în maşina prinţului moştenitor al tronului României un buchet de flori şi i-a urat succes, zâmbindu-i şi privindu-l provocator, ceea ce l-a determinat pe Carol să ajungă imediat în patul ei…Era un ciudat amestec de femeie fatală, domnişoară şi curtezană, în­că­păţânată, dar bună la suflet, elegantă, avea pielea albă şi părul roşcat (uneori blond…). O femeie prea modernă pentru timpul său. Conform mărturiilor vremii, Elena reprezenta „elogiul” femeii cu personalitate, prezentă în lumea din spatele bărbaţilor şi, ce e mai important, avea umor! Şi cu ce altceva dacă nu cu umor putea trata ieşirile la agăţat cu Buick-ul decapotabil ale regelui (conform memoriilor lui Constantin Argetoianu). Se spune chiar că o conversaţie cu ea era ca un fel de „club privat”, conform princi­piu­lui intră cine vrea, rămâne cine poate. După cum notează Paul D. Quin­­lan în cartea sa „Regele playboy”: „Era tipul de femeie îndrăzneaţă, ­plină de încredere în sine, ­dominatoare”.În 1940, Carol al II-lea este forţat să abdice şi ia calea exilului. Elena Lupescu îl însoţeşte, iar la 3 iulie 1947 i se îndeplineşte şi ultimul capriciu: se cunună la Rio de Janeiro, eveniment după care a obţinut mult visatul rang de Alteţa Sa Regală, Prinţesa Elena de România. S-au stabilit apoi în Portugalia, la Estoril. La 3 aprilie 1953, Carol murea în urma unui stop cardiac, fiind înmormântat în capela regilor din Estoril. La ceremonia funerară, Elena s-a aplecat asupra defunctului şi a spus „Adio, dragostea vieţii mele”.Elena Lupescu a murit la Estoril, la 7 iulie 1977, la o vârstă care, la fel ca multe alte evenimente din viaţa sa, va rămâne un mister…
A trăit ca femeia care l-a vrut şi l-a avut pe omul-rege. A murit ca femeie a lui.

Sursa: jurnalul.ro

sâmbătă, 21 mai 2011

vineri, 20 mai 2011

Calul Molly care nu a fost impuscat pentru ca i s-a pus proteza


Am primit pe mail in seara asta de la o colega de serviciu povestea calului Molly...
Aceasta este o poveste frumoasa,diferita de a cailor din padurea Letea.

Ea este Molly, un calut gri cu picatele care a fost abandonat de proprietarii ei cand uraganul Katrina a lovit sudul statului Louisiana. Ea a petrecut saptamani de zile singura inainte de a fi in cele din urma salvata si dusa la o ferma care gazduieste animale abandonate. Fiind acolo, ea a fost atacata de un pit bull terrier si aproape a murit. Piciorul drept din fata, care fusese ros se infectase, iar veterinarul ei a cerut ajutorul LSU, dar cei de la LSU erau coplesiti, iar calutul era un caz social. Stiti cum merg lucrurile. Insa dupa ce chirurgul Rustin Moore a cunoscut-o pe Molly, s-a razgandit. El a vazut cum calutul era atent sa se intinda pe o parte si pe alta, astfel incat sa nu se infecteze si le permitea oamenilor sa aiba grija de ea. Ea isi proteja piciorul ranit, in acelasi timp muta greutatea de pe un picior pe altul, pentru ca sa nu-si forteze piciorul sanatos. Era un calut inteligent, cu o etica solida de supravietuire. Moore a acceptat sa-i indeparteze piciorul de sub genunchi si a fost creat un picior artificial. Molly a plecat din clinica pe propriile picioare si povestea ei de abia acum incepe. 'A fost calul potrivit si stapanul potrivit,' afirma Moore. Molly s-a intamplat sa fie un pacient la un milion. Ea este puternica, in acelasi timp blanda si dispusa de a suporta durerea. Era evident ca intelesese ca avea probleme. Celalalt factor important, conform celor spuse de Moore, este ca a avut un proprietar dedicat si intelegator, dispus sa-i ofere ingrijirea zilnica necesara, pe tot timpul vietii ei. Povestea lui Molly se transforma intr-o pilda pentru viata in Louisiana, dupa uraganul Katrina. Micul calut a castigat in greutate, iar coama ei a fost in sfarsit pieptanata. Un proiectant de proteze umane i-a creat un picior. Proteza i-a oferit lui Molly o noua viata, spune Allison Barca DVM, veterinarul lui Molly. Ea cere proteza. Isi ridica piciorul, vine la mine si ma face sa inteleg ca doreste sa ii pun proteza. Uneori doreste sa i-o dau jos. Si uneori Molly fuge de Barca. 'Poate fi destul de penibil cand nu poti prinde un calut cu trei picioare,' zise ea razand. Dar cel mai important este ca acum Molly are un servici. Kay, proprietara fermei de salvare a animalelor, a inceput sa o ia pe Molly la adaposturi, spitale, azile si centre de reabilitare, peste tot unde oamenii au nevoie de speranta. Oriunde merge, Molly le arata piciorul ranit. Ea ii inspira pe oameni si se simte bine facand acest lucru. 'Este evident pentru mine ca Molly avea de jucat un rol mai important in viata, zice Moore. A supravietuit uraganului, a supravietuit unei traume ingrozitoare, iar acum le da speranta celorlalti.' Barca a incheiat, spunand: 'Inca nu a revenit la normal, dar va fi mai bine. Pentru mine, ea poate fi un simbol al orasului New Orleans insusi.'

joi, 19 mai 2011

Nu am chef aaazi....

O amoeba - Marin Sorescu


Ce mai faci?"
Într-o bună zi luna
A întrebat pămîntul.

De milioane de ani
Îl tot vedea muncindu-se,
Mutînd mările dintr-un continent
Într-altul,
Experimentînd gheţuri şi vulcani
Şi stricînd zilnic o grămadă de munţi.
"Ce mai faci?"
A repetat ea.

Pămîntul a răspuns obosit şi grav.
"O amoebă."

Atunci luna a încruntat din sprîncene,
S-a făcut că înţelege
Misterul creaţiei şi al vieţii
Şi-a plecat mai departe gîndindu-se:
"Fleacuri de-ale bărbaţilor."

foto:Edmondo

luni, 16 mai 2011

Ghicitoarea lui Einstein

Acest test de inteligenţă a fost conceput de Albert Einstein care susţinea că 98% din locuitorii planetei nu sunt în stare să-l rezolve.
Tu ce crezi? Eşti printre cei 98%, sau printre cei 2%? :-))

Iată testul:

- Există 5 case fiecare de altă culoare.

- În fiecare casă locuieşte o singură persoană, fiecare de altă naţionalitate.

- Fiecărui locatar al fiecărei case îi place o anumită băutură, fumează o anumită marcă de ţigări şi deţine un anumit animal de casă.

- Niciuna din cele 5 persoane nu bea aceeaşi băutură, nu fumează aceeaşi marcă de ţigări şi nu deţine acelaşi fel de animal de casă.

- Britanicul locuieşte în casa roşie.

- Suedezul are un câine.

- Danezul bea cu plăcere ceai.

- Casa verde se află în stânga casei albe.

- Locatarul casei verzi bea cafea.

- Persoana care fumează Pall Mall are o pasăre.

- Locatarul care locuieşte în casa din mijloc, bea lapte.

- Locatarul din casa galbenă fumeaza Dunhill.

- Norvegianul locuieşte în prima casă.

- Fumatorul de Marlboro locuieşte lângă cel care are o pisică.

- Locatarul care are un cal locuieşte lângă cel care fumează Dunhill.

- Fumătorul de Winfield bea cu plăcere bere.

- Norvegianul locuieşte lângă casa albastră.

- Germanul fumează Rothmans.

- Fumătorul de Marlboro are un vecin care bea apă.


Cine este proprietarul acvariului cu peşti?


duminică, 15 mai 2011

Iubiri in umbra istoriei - Jules Verne si Luiza din Carpati



Numele Cetăţii Colţ, de la marginea Munţilor Retezat, a ajuns în toată lumea, în paginile unei cărţi. Jules Verne a scris despre ea în ,"Castelul din Carpaţi''. Şi nu numai titlul romanului are legătură cu România. Cine şi-ar fi închipuit că Jules Verne a iubit o româncă din Homorod, de focul căreia s-a stins, şi de dragul căreia a scris această carte de succes! „Castelul din Carpati”, reprezinta o exceptie intre scrierile lui Jules Verne, fiind de fapt o poveste de dragoste. Se pare ca Jules Verne a calatorit in Transilvania, unde a cunoscut o tanara de 17 ani, Luiza Teutch, ce a fost pentru romancier un adevarat refugiu sentimental.Singura urma a acestei povesti de dragoste este insa, doar romanul amintit, nici biografii lui Verne nedetinand prea multe informatii in acest sens. Personajele si numele locurilor din roman pot fi cu usurinta identificate ca fiind din zona Cetatii Colt, mai mult, grafica din primele aparitii a cartii (editia Hetzel) reda izbitor silueta cetatii. Despre tanara Luiza, pe care Verne o numeste in scrieri „unica sirena” se cunosc cateva amanunte. Ea a fugit de acasa chiar inainte de nunta ei, si ea este cea care il insoteste pe romancier in calatoriile sale din Transilvania. Idila dintre cei doi, se pare ca s-a consumat la poalele cetatii unde a existat o cocheta cabana, numita „Casa vanatorilor”, unde cei doi indragostiti s-au stabilit o perioada.Dupa mai multi ani, la interventia parintilor, Luiza nu scapa totusi de o casatorie aranjata, mirele fiind Gustav Muller, un barbat cu 16 ani mai tanar decat Verne. Se cunoaste ca aceasta situatie agraveaza iremediabil perioada neagra si ciudata pe care scriitorul tocmai o traversa, perioada cauzata printre altele de moartea mamei sale, a editorului sau - cel mai bun prieten, si de un atentat a carui victima este, ramanand infirm. Dragostea celor doi iubiti s-a consumat apoi in scrisori, dar cu timpul, s-a stins. A ramas insa vie pentru scriitor.Povestea castelului are, cumva, un final. in 1944, intr-o familie din Bucuresti, intr-un scrin, sunt gasite cateva scrisori. De la Jules Verne catre Luiza. Epistole de dragoste, pe care preafrumoasa femeie le-a lasat nepoatelor ei. Urmasii ei (familia Luciei Angela Dudescu) pastreaza si alte daruri despre care spun ca sunt de la Jules Verne - un ceas cu pendul, doua machete ale iahturilor scriitorului si cateva volume din ,"Calatorii extraordinare".

sursa: http://www.realitatea.net
foto: RTV
foto: AdeBooks

O noapte in "Gradina cu suflete" a baronului Bellu



Pentru prima data Cimitirul Bellu a intrat in circuitul "Noaptea Muzeelor".
Am asteptat cu nerabdare sa treca de ora 20.00 ca sa pot merge in vizita la...cimitir...
L-am mai vazut primavara,iarna dar niciodata noaptea....
Nu am fost singura dornica de a se pierde pe aleile cimitirului...in grupuri mai mari sau mai mici vizitatorii se perindau prin fata monumentelor funerare...Citeam pe site-ul cimitirului Bellu ca aici se gasesc 20% din monumentele istorice ale Bucurestilor...
Pe masura ce se lasa seara mirosul florilor si al lumanarilor aprinse in siruri inca de la intrare a devenit mai puternic dar in perfecta concordanta cu recitalul de muzica clasica care se desfasura in fata capelei...
In spatele monumentelor se afla multe povesti....adevarate sau nu ele dau farmec trecutului si invaluie intr-o blanda tristete aceste capodopere peste care timpul trece...si pe langa care am trecut si noi...
Conform www.bellu.ro/istoric, până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci.
Cum Bucureştiul a ţinut întotdeauna pasul cu noul, legiuitorii de atunci hotărăsc desfiinţarea vechilor cimitire de pe lângă bisericile centrale şi hotărăsc "Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş" care apare în 1831. Abia în 1850 o comisie a Sfatului Orăşenesc discută concret crearea altor cimitire în afara oraşului, unul dintre ele fiind de pe uliţa Şerban-Vodă, unde era o mare grădină a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor şi Justiţiei, învecinată cu o moşie a Mănăstirii Văcăreşti, ce avea acolo trei mori de vânt. Acest teren este donat de baronul Bellu, Sfatului Orăşenesc, călugării de la Văcăreşti urmându-i exemplul.
La 26 noiembrie 1852, Sfatul Orăşenesc hotărăşte începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului, iar în ianuarie 1853, arhitectul Alexandru Orescu întocmeşte planurile pentru construcţia unei capele pe locul vechii biserici a lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), cel care fusese căsătorit cu Irina, fata marelui Ban Văcărescu şi strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnul Constantin Brâncoveanu.
Pictorul Lecca zugrăveşte interiorul capelei, care a fost înzestrată cu obiecte de cult şi cele de trebuinţă. În toamna lui 1855 au început lucrările de amenajare a terenului, lucrări terminate în septembrie 1858, când cimitirul începe să funcţioneze legal. În 1859 guvernul trece hotărât la aplicarea legii, prin mutarea cimitirelor din oraş şi din jurul bisericilor afară din oraş, comunicând parohiilor "porunca" de interzicere a înmormântărilor în Capitală.

Aceasta ar fi pe scurt povestea trecutului prezent a celui mai celebru cimitir din Bucuresti....
O sa inchei cu un epitaf care m-a impresionat profund...el apartine Sophie Mavrodin moarta la varsta de 28 de ani...

Nu de moarte mă cutremur,
Ci de veşnicia ei şi teama de a nu vă mai putea vedea.

Sophia Mavrodin
1877 – 1905

sâmbătă, 14 mai 2011

Amnezie - Emil Brumaru


Daca iei o portocala
Si-o dezbraci in pielea goala
Ca sa-i vezi miezul adanc
Peste care ingeri plang
Cu capsune-n loc de ochi
Si aripi de foi de plopi
Se intampla sa uiti totul...

joi, 12 mai 2011

Sit back & Enjoy!

Plictisitoare sau atragatoare,cu sau fara cuvinte,intotdeauna cu un mesaj in 90% din cazuri comercial,reclama face parte din realitatea noastra de fiecare zi....mie imi plac cele care ma fac sa zambesc...macar sa zambesc...:)
Voi ce spuneti...va plac reclamele?

duminică, 8 mai 2011

Iubiri in umbra istoriei - Prima dragoste a lui Beethoven a locuit in Romania

Intre Beethoven si Jeanette a fost dragoste la prima vedere, spun cei care au cercetat istoria lor. S-au nascut in acelasi an, 1770. La 16 ani, iesita din scoala-manastire a ursulinelor, Jeanette a inceput sa cante in corul celebrei catedrale din Köln si al teatrului orasenesc.
Dupa cum e portretizata de cronici, in zilele noastre ar fi ajuns star de cinema sau fotomodel: blonda natural, cu o frumusete iesita din comun. O fiinta care deborda, permanent, de fericire. Peste toate acestea, avea un glas nemaipomenit, care o facea sa se remarce.
In acest context, s-a imprietenit cu Eleonora von Breuning, fiica consilierului Bonn-ului, iar in 1787 a fost invitata in casa acesteia, doua saptamani. „Ca profesor de pian al copiilor Von Breuning, Beethoven era un permanent al casei. Intr-o seara, in timp ce canta la pian, in incapere a intrat Jeanette, plina de sarm. A fost coup de foudre”, povesteste profesoara Luciana Ianculescu,cea care si-a fundamentat cercetarea pe cronici si harti vechi de 186 de ani.
Nimeni nu stie cat a durat povestea de dragoste despre care amintesc si generatiile urmatoare ale familiei. Cert e ca a fost vorba despre un amor platonic, puternic, zdruncinat brusc, in aceeasi incapere, intr-o seara in care Johanna a pus ochii pe chipesul locotenent in plina ascensiune Karl von Greth, 32 de ani, matur in comparatie cu muzicianul de 17 ani inca neafirmat.
Inainte sa devina doamna Von Greth, Jeanette i-a cantat lui Beethoven „
Sa ma despart de tine in asta zi - Fara sa pot a ma impotrivi - pentru inima mea pare - Imposibil a fi”. Sedus si abandonat, Beethoven a plecat la Viena, unde urma sa ia lectii de muzica de la Mozart si Haydn. Johanna von Greth a ajuns in orasul liber craiesc Timisoara la inceputul anului 1823, urmandu-si sotul, generalul Karl von Greth, detasat comandant al cetatii. Avea 53 de ani si era bolnava de ciroza. S-a stins pe 25 noiembrie 1823 si a fost ingropata la Timisoara, locul ei de veci fiind cavoul Piaristilor din Piata Libertatii. Patru ani mai tarziu, in 1827, si-au gasit sfarsitul si generalul, si Beethoven.
Prima iubita a lui Ludwig van Beethoven si-a incheiat viata in Timisoara, departe de cel care a adorat-o zeci de ani si pe care l-a inspirat pentru unele compozitii. In prima perioada a creatiei sale, pe cand era indragostit de o femeie cu care s-a vazut doar o saptamana si care urma sa nu fie a lui niciodata, Ludwig van Beethoven a daruit lumii cateva compozitii celebre, de la Cvartetul in La major op.18, la un Adaggio din Cvartetul in Do major, Sonata pentru violoncel si o parte din Simfonia I in Do major.

GRAVURA. Beethoven si Johanna, in anii idilei de la Bonn
sursa:Evenimentul Zilei - (Anca Lacatusu)

Zaharia Stancu - N-am sa va spun …

-fragment-


N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Cand bate vantul peste delta, trestiile
Lin se leagana, vii se leagana, vii fosnesc.

N-am sa va spun pe cine astept, dar astept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboara.
Toate cantecele lumii, toate, s-o stiti,
Incap intr-un flaut, intr-o vioara.

N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crangurile sunt pline de flori si de iarba
Si de arbori plapanzi care cresc.


foto:Ihan Marasali

sâmbătă, 7 mai 2011

De ce....


Aud destul de des vorbindu-se despre reteta fericirii....
De ce ar avea fericirea nevoie de reteta?Este cumva o boala care trebuie tratata?Cum ar fi sa te vindeci de fericire?Mai bine sa nu aflu raspunsul...
Povestea spune ca un imparat era tare nefericit. Slujitorii , nestiind ce sa mai faca pentru a-l scoate din starea de melancolie, ii dau un sfat imparatului: sa imbrace camasa unui om fericit si astfel va deveni si el fericit.Imediat, slujitorii pornesc prin tara sa caute un om fericit pentru a-i lua camasa. In cele din urma, ajung la un om bogat, caruia ii cer camasa, fiind siguri ca acesta era un om fericit. “Dar eu nu sunt fericit”, spune bogatul. “Am atatea griji pe cap din cauza averii si nu stiu unde sa-mi ascund banii de teama hotilor. Nu, nu sunt deloc fericit. Mergand mai departe, slujitorii imparatului il gasesc pe un om cu mare autoritate si putere. “Da-ne camasa ta ca sa-l facem si pe imparatul nostru fericit”, ii spun acestia demnitarului. “Dar nici eu nu sunt fericit. Am atatia dusmani care imi masoara fiecare vorba si-mi pandesc fiecare pas ca sa ma doboare…Mereu primesc amenintari cu moartea… Nu, nu sunt deloc fericit. In cele din urma, la un colt de strada, slujitorii il zaresc pe un cersetor zambind si senin, care radia de fericire. “Esti fericit, omule?”, il intreaba nedumeriti slujitorii imparatului. “Da, sunt. Azi am ce sa mananc.” “Atunci , da-ne camasa.”
“Dar…”, raspunde cersetorul, “eu nu am camasa…”
Foto:Rohan Raghavendra Rao

joi, 5 mai 2011

Scântei şi cuvinte - Costel Zăgan


Suflu-n carnea ta de jar
cu sărutul meu de miere
şi luceafăr şi măgar
iau ce n-aş putea vai cere

Cu sărutul meu de miere
stârnesc stelele din tine
răsărind în alte ere
dragostea de-a pururi vine

Stârnind stelele din mine
o luceafăr şi măgar
cred că totuşi ar fi bine
doar în carnea ta de jar

Căci sărutul meu de miere
toată veşnicia-ţi cere


foto:tynas

Ziua lui...a barbatu...lui....

Am o dedicatie pentru voi....



Chiar doua daca ma gandesc bine :)

duminică, 1 mai 2011

Iubiri in umbra istoriei - Vlad Tepes si Katharina



In spatele figurilor celebre din istorie se afla tot oameni...
Barbati sau femei cu slabiciuni,gelozii si trairi dadatoare de emotii sau doar de placere...
Daca pentru o clipa sau mai multe au uitat ca NU sunt la fel ca ceilalti, nu este treaba mea...timpul i-a asezat pe fiecare dintre ei acolo unde le este locul...
Decembrie 1455. Era in apropierea Craciunului, iar frumoasa Katharina se chinuia sa tarasca la deal, prin zapada, o sanie mare, incarcata cu de-ale gurii pentru soldatii aflati in Bastionul Tesatorilor, aflat pe o inaltime din Corona. Verisoarele si fratele ei mai mic impingeau sania, Katharina tragea. Cand a vazut cum se caznea tanara fata, Vlad Dracula, aflat langa Bastion, a sarit imediat s-o ajute, spre surprinderea ofiterilor care-l insoteau. Katarina avea atunci 17 ani, Tepes - 35. Fetei i-a placut voievodul, a fost impresionata de gestul acestuia, dar incerca sa se tina departe de el, fiind speriata de faima sa. Tepes s-a indragostit pe loc de Katharina si a recurs la tot felul de strategii pentru a o seduce. Fosta profesoara de istorie Bertha-Diana Krauser, din Brasov, spune ca, din momentul in care a vazut-o pe Katharina, Vlad Dracula "a uitat complet" de celelalte aventuri galante.... Katharina s-a nascut, conform documentelor gasite de Bertha Krauser, la 29 aprilie 1438. Tatal ei, Thomas Siegel, era zunftmeister (staroste) al breslei tesatorilor din Seilergrasse - Ulita Funarilor, astazi Str. Castelului din Brasov - , iar mama ei, Susanna, nascuta Fronius, provenea dintr-o familie din patura mijlocie a cetatii. Cand Katharina era inca o copilita, casa tatalui sau a fost mistuita de un incendiu. Ramasi saraci, parintii sai au trimis-o, in 1450, la Manastirea Franciscanelor din Mahlersdorf. Dupa cinci ani, vazand ca era curtata de multi pretendenti, parintii s-au vazut nevoiti sa o scoata pe Katharina din manastire. Avea 17 ani. Au adus-o cu ei in casa unde locuiau dupa incendiu, imobilul Tartler, de pe Ulita Alba (actuala Str. Poarta Schei nr. 14). Frumoasa cetatii isi purta parul blond dupa obiceiul sasesc, in lungi cozi impletite, iar ochii sai albastri si talia zvelta au fermecat multi barbati din cetate, dar si pe altii, veniti din Transilvania, din Tara Barsei ori din Flandra, spune istoricul Bertha Krauser. Indragostit de Katharina, Vlad Dracula trecea adesea pe langa casa Tartler, unde codana tesea intr-o camera de la parter. Pe Ulita Alba a facut voievodul primele crize de gelozie. Cautand-o acolo intr-o seara, Tepes s-a suparat ca nu era acasa si a asteptat-o pana ce Katharina si-a facut aparitia, dintr-un gang, insotita de verisoarele sale. Se zice ca a intrebat-o de ce umbla asa tarziu pe strada, iar fata a rupt-o la fuga pe gang. Tepes a prins-o si a dat s-o sarute, moment in care a intervenit un preot iesit sa vada cine face galagie. In intuneric, preotul n-a vazut chipul printului si a sarit s-o scape pe Katharina din mainile barbatului care o ataca. Se pare ca Tepes l-a ranit atunci pe preot cu sabia. In ultima zi a lui aprilie 1459, Vlad Dracul a tras in teapa un grup de negustori din cetatea Coronei, pe care-i banuia de multe intrigi. In timpul carnajului, la urechile lui Tepes a ajuns o veste care l-a infuriat cumplit: nevestele negustorilor atacasera familia Siegel, o batusera pe Katharina, care astepta al doilea copil, si o pusesera la Stalpul Infamiei (in actuala Piata a Sfatului din Brasov) si-i taiasera cozile cu care se mandrea atat de mult. Atunci, Tepes a amenintat ca da foc intregii cetati daca i se va mai face vreun rau Katharinei si familiei sale. Ca s-o scape pe femeia iubita, i-a eliberat pe ceilalti negustori sasi ce urmau a fi omorati. Legenda spune ca Tepes ar fi reusit sa recupereze una dintre cositele Katharinei. O pastra pe o pernuta, intr-un dulap. Intr-o zi, a surprins-o pe sotia sa ca umbla in dulap, s-a suparat foc si a batut-o. Vlad Tepes vroia sa o ia in casatorie pe Katharina, dar rigorile religiei nu ii permiteau. Legende locale relateaza ca, in 1462, sotia lui Vlad Dracul-Anastasia s-a sinucis, aruncandu-se dintr-un turn in raul ce inconjura cetatea. Acum el era liber sa se casatoreasca, in sfarsit, cu Katharina, cu care avea deja trei copii: Vladislav "Laszlo" (n. 1456), Catherina (n. 1459) si Christian (n. 1461). Insa un complot al fostilor sai rivali sfarseste prin intemnitarea lui Tepes la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci ca-l elibereaza cu conditia sa o ia in casatorie pe matusa sa, Elisabeta Corvin de Hunyadi, sustine Krauser. Astfel, Tepes a ratat oficializarea relatiei cu Katharina. Insa a mai avut cu aceasta inca doi copii - Hanna (n. 1463) si Sigismund (n. 1468). Katharina i-a ramas aproape lui Dracula chiar si dupa caderea acestuia de pe tron, in 1462, iar Tepes s-a ingrijit de toti descendentii sai, asa cum atesta cartile funciare din 1850 ale familiilor Draguly, Laszlo sau Siegel. Asasinarea voievodului, in decembrie 1476 sau ianuarie 1477, a pus capat celei de-a doua domnii si dragostei dintre el si Katharina. Istoricul Krauser presupune ca frumoasa Cetatii Coronei, care acum avea 39 de ani, s-ar fi intors la manastire. Din cei 22 de ani de iubire, a ramas casa din Strada Poarta Schei nr. 14, unde astazi functioneaza o gradinita.

sursa:Jurnalul.ro