luni, 21 mai 2012

O noapte in "Gradina cu suflete" a baronului Bellu - repostare din 15.05.2011

Pentru prima data Cimitirul Bellu a intrat in circuitul "Noaptea Muzeelor".
Am asteptat cu nerabdare sa treca de ora 20.00 ca sa pot merge in vizita la...cimitir...
L-am mai vazut primavara,iarna dar niciodata noaptea....
Nu am fost singura dornica de a se pierde pe aleile cimitirului...in grupuri mai mari sau mai mici vizitatorii se perindau prin fata monumentelor funerare...Citeam pe site-ul cimitirului Bellu ca aici se gasesc 20% din monumentele istorice ale Bucurestilor...
Pe masura ce se lasa seara mirosul florilor si al lumanarilor aprinse in siruri inca de la intrare a devenit mai puternic dar in perfecta concordanta cu recitalul de muzica clasica care se desfasura in fata capelei...
In spatele monumentelor se afla multe povesti....adevarate sau nu ele dau farmec trecutului si invaluie intr-o blanda tristete aceste capodopere peste care timpul trece...si pe langa care am trecut si noi...
Conform www.bellu.ro/istoric, până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci.
Cum Bucureştiul a ţinut întotdeauna pasul cu noul, legiuitorii de atunci hotărăsc desfiinţarea vechilor cimitire de pe lângă bisericile centrale şi hotărăsc "Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş" care apare în 1831. Abia în 1850 o comisie a Sfatului Orăşenesc discută concret crearea altor cimitire în afara oraşului, unul dintre ele fiind de pe uliţa Şerban-Vodă, unde era o mare grădină a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor şi Justiţiei, învecinată cu o moşie a Mănăstirii Văcăreşti, ce avea acolo trei mori de vânt. Acest teren este donat de baronul Bellu, Sfatului Orăşenesc, călugării de la Văcăreşti urmându-i exemplul.
La 26 noiembrie 1852, Sfatul Orăşenesc hotărăşte începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului, iar în ianuarie 1853, arhitectul Alexandru Orescu întocmeşte planurile pentru construcţia unei capele pe locul vechii biserici a lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), cel care fusese căsătorit cu Irina, fata marelui Ban Văcărescu şi strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnul Constantin Brâncoveanu.
Pictorul Lecca zugrăveşte interiorul capelei, care a fost înzestrată cu obiecte de cult şi cele de trebuinţă. În toamna lui 1855 au început lucrările de amenajare a terenului, lucrări terminate în septembrie 1858, când cimitirul începe să funcţioneze legal. În 1859 guvernul trece hotărât la aplicarea legii, prin mutarea cimitirelor din oraş şi din jurul bisericilor afară din oraş, comunicând parohiilor "porunca" de interzicere a înmormântărilor în Capitală.

Aceasta ar fi pe scurt povestea trecutului prezent a celebrului cimitir Bellu din Bucuresti....
O sa inchei cu un epitaf care m-a impresionat profund...el apartine Sophie Mavrodin moarta la varsta de 28 de ani...

Nu de moarte mă cutremur,
Ci de veşnicia ei şi teama de a nu vă mai putea vedea.
Sophia Mavrodin
1877 – 1905

23 de comentarii:

  1. L-am vizitat si eu de curand (dar nu noaptea :-)) si m-a impresionat in mod placut. Multe monumente funerare deosebit de frumoase! Mi s-a parut interesant ca nu marile personalitati inmormantate acolo au cele mai somptuoase monumente.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este un loc cu un farmec aparte oricat de ciudat ar suna lucrul asta...

      Ștergere
  2. Bună scumpo!
    Foarte interesant!
    Am trecut și trec pe lângă el când
    merg la sora mea pe Giurgiului dar
    nu am intrat acolo!
    O săptămână frumoasă și plină te bucurii îți doresc!
    Cu mult,mult drag te îmbrățișez!

    http://felicitari.tfm.ro/4_aniversari/card170_Aniversare/index.htm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e un loc interesant,ai sa vezi :)

      o saptamana frumoasa iti doresc la randul meu cu tot dragul si iti multumesc pentru felicitare :)
      te imbratisez >:D<

      Ștergere
  3. Un loc interesant, prefer insa compania statuilor vii:). O saptamana minunata iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. si nu ti-a fost frica noaptea in cimitir :)) ? Anul viitor oate ii fac si eu o vizita noaptea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. habar nu ai ce curajoasa sunt :))
      poate anul viitor nu va ploua...sunt sigura ca vei face fotografii deosebite...a mea este facuta cu telefonul :(

      Ștergere
  5. :)
    l-am vazut anul trecut... tot in noaptea "muzeelor" deschise!
    :)
    Este diferit noaptea.
    :)
    Ziua are un aer de gradina unde poti medita. Noaptea... noaptea are aerul unei sabii, sabia lui Damocles. Iti reaminteste ca esti muritor. Si-ti reaminteste ca habar nu ai cand va sosi clipa.
    :)
    Vesnicia inspaimanta si faptul ca totul va continua si in lipsa ta!
    :)
    Poate de aceea au inventat reincarnarea. Nu te ucide gandul ca nu vei mai fi deloc, niciodata, pentru ca exista o portita...
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu tot anul trecut l-am vizitat...
      cat despre vesnicie...pe mine gandul de a o lua mereu de la capat ma inspaimanata...mi-as dori sa fiu inconjurata de o blanda liniste ceea ce nu va fi posibil...nu cred ca sufletele isi gasesc cu adevarat linistea vreodata...

      Ștergere
  6. poatarea ta mi-a amintit de epitaful lui confucius..."nu plange ca s-au dus zilele luminoase. zambeste ca ele au existat!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de ne-am putea aminti mai des acest lucru...

      Ștergere
  7. Am vizitat cimitirul de mai multe ori. Este atata pace si frumusete !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stiu...asta simt si eu de cate ori merg acolo...

      Ștergere
  8. ..la mulți ani...să-ți fie bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc Dan pentru gandul bun si pentru urare :)

      Ștergere
  9. Dar oare de ce s-au interzis inmormantarile in Bucuresti ? Din cauza de teama de epidemii de boli infectioase ? Ca nu stiu sa fi fost o epidemie in Bucuresti pe la mijlocul sec XIX, fusese parca ciuma pe la 1810 si a urmat holera prin 1880.

    In Norvegia maj pietrelor de mormant, atat clasice cat si contemporane sunt pur si simplu placi de pietre stand vertical, de obicei oarecum oval rotunjite ca forma, sau daca sunt oarecum mai dreptunghiulare totusi nu sunt simetrice sau cu colturi ascutite, si au marginile lasate mai zgrunturoase sau mai nefinisate, doar fetele sunt slefuite. Nu am vizitat vreun cimitir, dar am trecut pe langa cateva magazine funerare care comercializeaza astfel de pietre si mi s-au parut chiar monoton de uniforme, desi, desigur, design-ul si piatra poate difera de la caz la caz, pt ca sunt manufacturate totusi la nivel de unicat, dupa diverse modele din care se poate alege. Nu am participat totodata la nici o inmormantare, nici macar nu am vazut vreun dric sau cortegiu trecand pe undeva..desigur, Doamne fereste, nici nu-mi doresc sa vad..in general nu ma intereseaza cimitirele, nici macar alea asa zis turistice nu ma atrag in mod deosebit, nici macar alea de regi din diverse biserici, pur si simplu nu vad ceva posibil interesant la asa ceva, plus ca maj monumentelor funerare, cavourilor, chiar si alea de persoane faimoase, nu mi se par de nivel de arta deosebit de interesanta, sau care prezinta altceva decat poate o statuie cu infatisarea decedatului si eventual vreun inger generic, adica nu e ceva posibil interesant nici macar din curiozitate, ca daca a fost o persoana ff importanta, precis exista si tablouri ale ei, in diverse ipostaze vii, efectuand ceva posibil legat de viata lor anterioara, si mai afli asa ceva in plus despre ei, in afara de ce poti gasi in scris.

    Eu personal doresc ca dupa decesul meu, (care sper ca va surveni cat mai tarziu posibil, minim minimorum dupa cel putin 14 ani de pensie), sa fiu cremat, si doresc sa mi se imprastie cenusa in Oceanul Pacific, indiferent de care mal al lui, sau daca e in apele teritoriale ale unui stat anume sau in ape internationale, desigur cf legislatiei pertinente in vigoare, dar nu mi-am rezolvat inca problema practica cum sa reusesc sa imi fie indeplinita aceasta dorinta...presupun ca se poate rezolva la nivel testamentar daca lasi niste bani pt cineva, chiar si un angajat de stat sau poate un avocat, presupun, (in caz ca nu ai urmasi, sau alti cunoscuti inca in viata la acea vreme, ca sa poata face acest lucru pt tine. Inca nu m-am decis daca as fi casatorit daca ar fi bine sa mor eu primul sau eventualul meu consort...cred ca din punct de vedere al sigurantei raspandirii cenusei, ar fi bine sa decedez eu primul, dar ce ma fac daca el e dement, mai bine moare el primul, si ma las eu in grija unui functionar de stat sau a unui avocat, ca astia nu au cum sa dispara asa de curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu cred ca a avut legatura cu vreo molima ci mai degraba cu spatiul...in jurul bisericilor nu cred sa fi fost loc pentru foarte multe morminte...

      poti sa te lasi in grija unui functionar si fara ca partenerul tau sa moara :)

      Ștergere
    2. Eu m-am gandit daca partenerul e in viata, de ce sa dau bani de calatorie relaxanta in Pacific unui functionar de stat sau avocat, nu e mai bine e sa-i dau partenerului ? Plus de ce sa il privez pe partener de oportunitatea de a participa la ritualul de inmormantare preferat mie si dorit de mine acum cat sunt in viata ? Ca doar aceste ritualuri sunt de fapt utile si importante pt cei vii, nu pt cei care au murit, si de aia cred ca e important si de a se onora dorintele celor care au murit despre acest ritual pe care le-au avut cat erau in viata. Ar fi si culmea sa fiu atat de suparat/furios pe cel care a murit, (un sentiment de altfel in mare parte inevitabil in cazurile de doliu), incat sa nu doresc sa ii indeplinesc aceste dorinte. De aia e bine, cred eu, ca fiecare sa isi spuna aceste dorinte inca din timp celor din jur, (nu neaparat la nivel de Internet, desigur), ca sa stie ce sa faca, si totodata, dupa parerea mea, sa le dea de lucru cat mai mult, ca sa mai uite o vreme de suparare, sau sa se supere pe altcineva decat pe decedat, de ex pe D-zeu, (cel mai preferabil, dupa parerea mea), sau, daca e extremist religios de stanga sau de dreapta, (adica fie ateu, fie religios ultra-habotnic, care nu-si permite sa se supere pe D-zeu, ceea ce e ff nerespectuos pt ca arata ca cei ff religiosi suspecteaza pe D-zeu ca El nu ar tolera slabiciunile umane, ceea ce e o aberatie, dupa parerea mea), pe ultimul doctor care a avut nenorocul sa se afle pe acolo prin preajma, (cam inevitabil in zilele noastre cat din ce in ce mai multa lume, probabil deja in curand majoritatea, lumii moare prin spitale in loc de acasa, sau asa in pustietati, in sanul mamei Naturii).

      Ștergere
  10. a. Nu aş vizita un cimitir noaptea.Unu, că mi-e frică, groază, teamă, etc... şi doi, pentru că nu vezi mai nimic noaptea ca: monumente, inscripţii, statui, decoraţiuni, etc...Plus că nici nu vezi bine pe unde să calci...
    b. Dacă Pandhora a avut sângele rece să facă vizita noaptea, e de admirat şi de felicitat!
    c. Postarea de faţă ("Grădina cu suflete") e un fel de..."memento mori" căruia eu îi opun piesa de teatru „Şeful sectorului suflete” de Al. Mirodan, după care a fost turnat şi un film.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cimitirul era luminat asa ca... :)
      in plus,era plin de oameni si in fata capelei concerta un cvartet de coarde...atmosfera era intr-un anume fel...romantica...

      Ștergere
    2. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
      şi nu ucid
      cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
      în calea mea
      în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
      (Lucian Blaga)

      Ștergere
    3. de-ar putea fi pastrata mereu taina...

      Ștergere