miercuri, 12 septembrie 2012

Puţul lui Ryan


Într-o zi de iarnă din 1998, în Kemptville (Ontario), localitatea natală a lui Ryan, o profesoară de la Colegiul St. Michael, Nancy Prest, ţinea o lecţie elevilor de clasa 1 despre condiţiile de viaţă ale copiilor de aceeaşi vârstă din Africa. I-a întrebat pe elevi dacă ştiu care era principala cauză a morţii între copiii africani. Toţi cei din clasă erau convinşi că era lipsa hranei şi au fost surprinşi să afle că era, de fapt, calitatea proastă a apei pe care o beau cei din Africa.
Ryan Hreljac a rămas foarte şocat de lipsa “apei curate” din Africa şi a întrebat-o pe domnişoara Nancy cât costă un robinet pe Continentul Negru. Domnişoara Prest, contrariată, şi-a amintit că citise undeva că o pompă de apă ar costa 70 de dolari. În aceeaşi zi, ajuns acasă, Ryan, care încă învăţa valoarea financiară a lucrurilor, i-a cerut mamei sale bani pentru a cumpăra un robinet şi a-l trimite prin poştă în Africa.
Susan, prima “victimă” a celui care avea să devină “Ripple Effect”, a ignorat iniţial neliniştile fiului său. Dar Ryan a insistat toată săptămâna pentru cei 70 de dolari, ba chiar a propus să facă toate treburile casnice timp de un an, pentru a câştiga posibilitatea de a decide ce să facă cu banii primiţi.
“Nu înţelegi, mamă”, spunea, printre lacrimi, Ryan. “Copiii ăia mor doar pentru că nu au apă curată!”
Mama sa a acceptat provocarea, gândindu-se că un copil de vârsta lui va uita, curând, de cele spuse. Ryan a aspirat, a spălat geamurile şi, cu multă determinare, a muncit şi a strâns fiecare monedă într-o cutie veche de biscuiţi. Mama sa, complice în jocul propus, îi ţinea socoteala monedelor câştigate. Cei doi fraţi ai săi s-au implicat şi ei în proiect dar, curând, au abandonat în faţa atâtor responsabilităţi de oameni mari. Ryan a făcut toate treburile în casă pe care i le permitea mica sa statură, din ianuarie 1998 până la finele lunii aprilie, când deja strânsese cei 70 de dolari necesari.
Cu banii în mână, Ryan, însoţit de Susan, s-a dus la birourile Watercan pentru a cumpăra mult doritul robinet. Directoarea executivă Nicole Bosley i-a explicat, însă, micuţului Ryan că cei 70 de euro nu pot cumpăra decât o pompă manuală. Pentru a săpa un puţ era nevoie de 2000 de dolari. Ryan, trecându-şi privirea de la mama sa la doamna Bosley, a întrebat: “Asta înseamnă că trebuie să fac şi mai multă treabă în casă?”
Nicole Bosley, a doua “victimă” a efectului Ripple, i-a convins pe şefii săi şi pe cei de la Agenţia de Dezvoltare Internaţională din Canada să investească în primul puţ. Watercan i-a intermediat atunci un interviu lui Ryan cu Gizaw Shibru, directorul pentru Uganda al programelor sale de acţiune. Amândoi au ales şcoala Angolo din Otwal ca destinaţie a primului puţ, o localitate din nordul ţării afectate de SIDA şi secetă, unde unul din fiecare cinci copii murea înainte de a împlini vârsta lui Ryan.
Dar ambiţia lui Ryan nu depindea de voinţa adulţilor. Când a aflat că puţurile erau săpate manual, şi-a schimbat obsesia într-una nouă: să facă rost de 25.000 de euro pentru a cumpăra o foreză mobilă. Mama sa, captivă între mândrie şi devotament, a reuşit să-i obţină fiului o întâlnire cu jurnalistul Puddicombe Derek de la “Ottawa Citizen”, întâlnire care a dus la realizarea unui documentar TV şi la o “avalanşă” de cecuri şi donaţii din toată ţara.
Între timp, la şcoală, profesoara Nancy a început un schimb de scrisori cu elevii şcolii din Uganda: 


“Dragă Ryan, mă numesc Akana Jimmy. Am opt ani. Îmi place fotbalul. Casa noastră este făcută din iarbă. Cum sunt cele din America? Prietenul tău, Akana Jimmy”.
Ryan i-a răspuns: “Dragă Jimmy. Cred că e fantastic să ai casa făcută din iarbă. Şi eu am tot opt ani. Bei apă din puţul meu toată ziua? Care este materia ta preferată la şcoală? Voi veni în Uganda când voi avea 12 ani. Casa mea este făcută din cărămizi. Scrie-mi cât mai curând. Prietenul tău, Ryan”. 

 
Timp de mai multe săptămâni, Ryan a corespondant cu noul său prieten. “Pot să mă văd cu el?”, întreba. Susan şi soţul său s-au gândit că poate, într-o zi, îi vor da voie fiului lor să facă vizita în Uganda. Poate când va face 12 ani. Dar Ryan nu putea aştepta atâta. Curând, un milionar din cartier a donat familiei Hreljac cardul său de puncte aeriene, strânse în numeroasele sale călătorii, ceea ce i-a permis lui Ryan să ajungă să-şi cunoască “sufletul geamăn”.
În iulie 2000, Ryan a ajuns în localitatea Otwal, însoţit de părinţii săi. 5.000 de copii îl aşteptau, scandându-i numele. “Ştiu cum mă cheamă?”, s-a mirat puştiul canadian. “Toţi, de pe o rază de 100 de kilometri, ştiu cum te cheamă, Ryan”, i-a răspuns Gizaw Shibru.
La finalul cordonului de oameni îl aştepta prietenul său Jimmy. L-a luat de mână şi l-a dus să vadă puţul, pentru a-i tăia panglica. A fost ziua în care a inaugurat primul din cele 432 de puţuri din 15 ţări (majoritatea din Africa) săpate cu banii Fundaţiei sale…


sursa :  www.ellun.es

55 de comentarii:

  1. Minunat!! Nu stiam si asa de mult ma bucur sa aflu!!
    Multumesc!! Voi da si eu mai departe:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca este deja cunoscuta povestea lui dar e frumos sa povestesti si altora...multumesc copilarim pentru gandul tau frumos :)

      Ștergere
  2. Lui Baghi i-a plăcut povestea. Şi e de acord cu ea. Mai mult, la detectorul de sănătate pe care-l are, adică, el nu manâncă şi nu bea decât ceea ce e ok, natural, vrea să ne facă să-l copiem. Încă e greu. Noi îl considerăm pisoi.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Impresionant articol. M-a lasat fara cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am citit asa cu un nod in gat...inca il mai am si asta pentru ca iata ce a putut face un om mic...ceea ce nu vor sa faca cei care tin Africa infometata...marii oameni cu multi bani ai lumii asteia...

      Ștergere
  4. Un articol emoţionant, fără rezerve. Există oameni care fac totul pentru binele altora. Şi tocmai de aceea viaţa este, până la urmă, frumoasă... Există suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da...exista suflet...
      al unora e mare, al altora...e ca si invizibil...

      Ștergere
  5. plina de simtaminte frumoase aceasta poveste reala...si ma gandeam la cate ar putea face si copiii romani care dau destul de des cate 70 de dolari pe-o bautura intr-un bar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stiu,este chiar asa cum spui...
      dar stii cum se spune,satulul nu crede celui flamand...

      Ștergere
  6. Ce articol ...ravasitor...nici eu nu stiam povestea asta,si eu am citit-o cu emotie profunda si m-am simtit un pic aiurea ca fiecare am putea face ceva pe planeta asta...imi dai voie s-o pun si la mine pe blog?cu directie la tine,desigur...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sigur ca o poti pune si nu conteaza trimiterea la blogul meu,chiar nu tin la trafic...dar e o poveste care merita cunoscuta...

      Ștergere
    2. Multumesc!Pai i-am dat direct de aici postare si automat apare blogul tau...

      Ștergere
  7. Emotionanta poveste! Din fericire copiii înca nu sunt pervertiti si nici murdariti de adulti...

    RăspundețiȘtergere
  8. nu auzisem de povestea asta! emotionanta de-a dreptul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nici eu...de aceea am simtit nevoia sa o postez cand am aflat de ea...

      Ștergere
  9. ASa ceva se putea intamplaoar in Canada sau USA.

    La noi copiii nu su un asrmnrs sltruidm, nu constienzeaza faptul ca si altii au nevoi.

    Faptul ca a fost incurajat de mama sa , sustinut mai tarziu de o comunitate, inseamna implicare.
    Inseamna ca nu distrugi visele unui copil ci il incurajazi spre o cauza.Acst copil si-a gasit menirea in viata si a pornit bine, sper sa nu se opreasca...

    Aici vedem diferenta de mentalitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am stat un an in Canada si am observat un lucru...acolo copii au un ritm de matrurizare mai relaxat si sunt invatati sa comunice,sa gandeasca cu propria lor minte si ideea de a munci de cand sunt mici (job-uri usoare ca adusul corespondentei) ii face sa se simte bine si pe picioarele lor...
      si la noi exista astfel de copii doar ca sunt putini...chiar si aici in blogosfera o avem pe micuta Sara (http://sarabesleaga.blogspot.ro/)

      Ștergere
  10. Ma simt rusinat. Multumesc de articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu tu trebuie sa te simti rusinat...cei care conduc lumea asta ar trebui sa paleasca de rusine...doar ca pentru ei e mai convenabil ca acei oameni sa moara in saracie...

      Ștergere
  11. un copil cu suflet mare, o poveste impresionanta cum sunt de altfel toate cele in care sunt implicate umanitatea si solidaritatea.
    Bravo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. un copil care a vrut sa ajute un alt copil si a inteles ca e prea putin...norocul lui ca au fost multi OAMENI care i s-au alaturat...

      Ștergere
  12. Este extraordinar! Iata ca daca oamenii sunt uniti pentru o cauza, ei pot schimba lumea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. lumea nu se va schimba dar uneori se poate imbunatatii viata in aceasta lume...

      Ștergere
  13. Pandhora, îți mulțumesc pentru această poveste minunată, din care oricine poate învăța ce este omenia de la un copil și încă ceva : că, dacă vrei, poți !
    Voi distribui postarea ta pe toate rețelele pe care le frecventez. Să ai o zi bună și frumoasă ca sufletul acelui copil !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc Zina pentru gestul tau :)
      frumoasa sa ne fie ziua ca sufletul acelui copil!

      Ștergere
  14. Toată admiraţia şi... compasiunea pentru Ryan.
    :(
    Şi-a construit (deja!!) un mod destul de idealist de a percepe relaţia lui cu semenii. Când va înţelege cum stau lucrurile de fapt, probabil că v-a suferi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu cred ca atunci cand va intelege cum stau lucrurile nu va renunta...chiar daca va suferi...el deja stie,a vazut ca suferinta altora e mult mai mare...

      Ștergere
  15. Interesele "marilor" lumii se lasa doar inghiontite,impinse de la spate de un copil.Dar nu prea des.
    Emotionanta povestea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa e...ai pus punctul pe "i"...
      interesele "marilor" lumii...doar ele conteaza si au contat...
      intotdeauna...

      Ștergere
  16. Este trist ptr ca un copil poate ajuta iar noi nu ... dar,daca ai stii cate societati caritabile sunt aici si daca ai stii cati bani se aduna...... eu stau si ma întreb: de ce este asa saraca Africa? Unde sunt banii adunati? Renunt sa ma mai bat cu sistemele sociale care pun directori la aceste asociatii caritabile cu niste salarii exorbitante în mii de euro! Nu mai continui ca mai scriu un articol! Iti apreciez intentia buna! Pupici..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cam despre asta dialogam mai sus cu fosile...
      totul se reduce la interesele "marilor" lumii...
      pup si eu draga Minnie...

      Ștergere
  17. Emoţionantă poveste de viaţă! Un copil a dat o lecţie grozavă. Şi, dacă el a reuşit asta, cu bunătatea lui de copil, oare cu cât mai mult ar putea să facă cei maturi, cei bogaţi, cei ce au puterea dar...nu mai ştiu să fie şi oameni cu cei mai năpăstuiţi dintre semeni.
    Mulţumesc pentru postare, Pandhora!
    O zi frumoasă îţi doresc! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. doar ce cei enumerati de tine nu au nici un interes in a fi daca nu umani,macar buni...
      frumoasa sa-ti fie si tie ziua Alex,multumesc!

      Ștergere
  18. Mi-am tinut respiratia la un moment dat ... extraordinara determinare !!! Oare ce va realiza la maturitate baiatul asta cu suflet de aur ?
    O sa-i citesc povestea mezinului ...

    RăspundețiȘtergere
  19. Cat de frumoasa si plina de sens este aceasta poveste. Cred ca mai frumoasa o fac ochii celor ce citesc si ii inteleg rostul, ii asculta cererea. Poza de mai sus ma face inca o data sa fiu mandra ca mai sunt pe lume si oameni ce vad dincolo de diferente, alb, negru, rosu, galben ... nimic nu mai are importanta atunci cand vezi in sufletul unui om si ochii nu-ti sunt furati de culoarea pielii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sufletul nu are culoare...
      culoarea pielii il face pe om bun sau rau?
      nu cred, dar nici nu stiu ce il face asa...

      Ștergere
  20. Sunt prostanaca rau. Am citit articolul, apoi mi-am chemat baiatul sa i-l citesc si lui. Citeam si plangeam ca un copil... Emotionant articol, minunat copil. Ce lectie ne ofera!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. adevarat....
      ma intreb ce impresia a facut asupra baiatului tau...

      Ștergere
    2. El este "barbat", dar tot a ascultat cu mare atentie tot ce am citit. Crede ca povestea este putin cam romantata, dar oricum impresionanta.

      Ștergere
    3. e posibil sa fie asa dar asta ar fi un aspect secundar...
      oamenii se identifica mai usor cu trairile unei persoane decat cu o insiruire de date si o succesiune de intamplari...
      el e un baiat care citeste,sunt sigura ca intelege lucrurile astea :)

      Ștergere
  21. Ce poveste extraordinara!
    Poate ar trebui sa existe si oameni maturi care sa gandeasca precum acest copil. Sau mai bine zis, sa mai existe aceasta gandire si la oamenii maturi. Oricum, e ceva ce m-a emotionat profund.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si pe mine...
      ideal ar fi ca oamenii-mari sau mici-sa nu mai fie pusi in situatia de a se gandi la asa ceva...

      Ștergere
  22. foarte frumos articolul ..povestea este impresionanta iar impactul pe care il are de asemenea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine ai venit ghemulet! :)
      da...este o poveste deosebit de emotionanta...cum ar putea fi altfel cand pe cei doi copii ii uneste curajul de a face ceva al unuia din ei?

      te mai astept :)

      Ștergere
  23. aproape ca mi-au dat lacrimile.. de-am avea toti vointa lui ryan...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine ai venit Bianca! :)

      si pe mine m-a emotionat,m-a tulburat aceasta poveste...
      m-a emotionat tenacitatea lui Ryan,m-a tulburat faptul ca mai marii acestei lumi ii lasa pe semenii lor sa moara...pur si simplu...

      te mai astept! :)

      Ștergere
  24. te citesc zilnic - spun eu, dar iata ca mi-a scapat acest minunat articol - pe l-am "recuperat" prin linkul de la Gianina Porojan! Va multumesc! emotionanta poveste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu iti multumesc ca ai gasit timp sa-l citesti...pe mine m-a tulburat mult de tot...

      Ștergere
  25. Am fost cuprins de un fior in timp ce parcurgeam randurile si ma bucur de fiecare data cand alfu ca mai exista oameni in adevaratul sens al cuvantului. Desi suntem mici, vointa de a face bine face ca ziduri intregi de neputinta si indiferenta din partea majoritatii, sa se topeasca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa am simtit si eu,motiv pentru care am vrut sa impartasesc cu voi aceasta emotie...

      Ștergere