miercuri, 14 noiembrie 2012

Calea Victoriei


Istoria Bucureştiului se împleteşte în jurul Căii Victoriei. Aceasta a fost prima stradă pavată din România, aici se întâlneau elitele culturale şi politice. Ca şi acum, o casă pe acest bulevard era eticheta apartenenţei la un statut social respectabil.
Numele vechi al Căii Victoriei este Podul Mogoşoaiei. A primit noul nume în anul 1878, după ce trupele române, ca urmare a victoriei obţinute în Războiul de Independenţă, şi-au făcut intrarea triumfală în oraş pe această arteră. Cea mai cunoscută stradă din capitală îşi datorează existenţa domnitorului Constantin Brâncoveanu, care urcă pe tronul Ţării Româneşti în 1688. Patru ani mai târziu, Brâncoveanu taie un drum care să lege moşia sa de pe malul Dâmboviţei cu moşia de la Mogoşoaia, unde va construi un palat superb în anul 1702.
În primele consemnări, actuala Calea Victoriei apare menţionată cu numele de „Uliţa cea Mare" sau Calea Braşovului. Atunci când a deschis noua arteră, domnitorul nu a ţinut cont de proprietăţile existente pe traseul ei, cele ale boierilor Bălăceni şi Cantacuzini, de aceea acţiunea lui poate fi considerată primul proiect de planificare urbanistică a Bucureştiului.
În anul 1692, boierul Brâncoveanu porunceşte podirea noii uliţe cu bârne de lemn, de aici şi denumirea de Podul Mogoşoaiei. Sistemul pavării cu lemn (datorită căruia străzile erau numite „poduri") este foarte vechi în Bucureşti, existând menţiuni despre acest sistem încă din secolul al XVI-lea.
Pe toată lungimea uliţei erau puse bârne groase de stejar, numite „podini", lungi de 8 metri. Acestea erau aşezate transversal şi prinse la capete cu bârne, numite „urşi". „Podurile" aveau şanţuri adânci pe margini, pentru scurgerea apei de ploaie, iar în dreptul intrărilor în curţi erau construite podişti de lemn.
Nu existau trotuare, pe „pod" mergeau laolaltă oameni, care şi trăsuri. Totuşi, acest sistem avea şi un inconvenient. Sub bârnele groase se aduna noroi şi se întâmpla destul de des ca, la trecerea unui om, acesta să alunece şi să ajungă scufundat până la brâu în noroi. Acest sistem nepractic şi costisitor a fost abandonat în 1824, când s-a trecut la pavarea cu piatră de râu a principalelor poduri, printre care şi Podul Mogoşoaiei. În 1864 s-a început pavarea cu piatră cubică din granit adusă tocmai din Scoţia, iar în preajma Primului Război Mondial, Calea Victoriei a fost asfaltată pentru prima oară.
În timp, Podul Mogoşoaiei devine una dintre cele mai frecventate şi selecte artere ale Capitalei. De la finalul secolului al XVIII-lea şi până în perioada interbelică, de o parte şi de alta a Căii Victoriei se ridică biserici, case boiereşti, mănăstiri, prăvălii, magazine de lux, restaurante, hoteluri, apoi Palatul Regal şi alte instituţii de stat.
Cu toate acestea, contrastul acestei zone este ironizat de gazetarul şi pamfletarul Nicolae T. Orăşanu în anul 1857: „Are daruri o mulţime / E podul cel mai faimos / Cel mai mare în lungime / Dacă nu cel mai frumos. / Aranjat e de minune / Ici-colo câte un palat, / Lângă nişte case bune / Câte-un bordei sfărâmat".


sursa: www.adevarul.ro

35 de comentarii:

  1. Interesant ! Îmi place tot ce e legat de istoria Bucureștilor, dar parcă pentru Calea Victoriei am un sentiment mai aparte. Mulțumesc, Pandhora !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu la fel...cel putin o data pe an fac o plimbare de la un capat la celalat al Caii Victoriei :)
      cu drag Zina :)

      Ștergere
  2. Tu nu stii cantecelul?
    "Trece, trece regimentu 10.
    Arde, arde podul Mogosoaia"
    De cate ori povestesti ceva de Bucuresti mi se face dor de el, dar de acel Bucuresti pe care îl stiu eu! (si plange inima asa încet, iar devin emotiva!)
    pup draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cantecelul nu il stiu dar dor imi e si mie de Bucurestiul copilariei mele...
      te imbratisez draga Minnie asa emotiva cum esti tu >:D<

      Ștergere
  3. Postarea nu poate să cuprindă toată istoria Căii.Dar e suficient ce citim ca să ne facem o idee.Pe la începutul anilor '60, la Radio se dădea Luigi Ionescu cu "Calea Victoriei".Am ascultat-o recent dar...am pierdut adresa site-ului... :(((
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu melodia si nu cred ca sa fi auzit-o vreodata...
      buna sa-ti fie si tie seara Marco!

      Ștergere
    2. uite ce am gasit...am ascultat putin,nu e genul meu dar cred ca e ce cauti...
      http://www.bestmusic.ro/luigi-ionescu/muzica-luigi-ionescu/calea-victoriei-638731.html

      Ștergere
    3. a. Vezi tu ce înseamnă să fi citit..."Magicianul"?!Acum ai devenit o..."magiciană"! You did it!
      b. Melodia nu "mi s-a lipit niciodată de suflet ca marca de scrisoare".Am amintit-o doar ca pe o mică ...nostalgie după vremurile copilăriei care nu se mai întoarce...
      Multe mulţumiri pentru ajutor şi pentru surpriza cu adevărat plăcută!

      Ștergere
  4. vaiiiii ce ghid bun am ratat! dar... vara viitoare, ma voi lasa fermecata de povestile tale despre orasul pe care il cunosti atat de bine, plimbandu-ne agale pe cele mai romantice strazi. Promiti? ;) pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. categoric da :)
      oricum vara trecuta ai fost pe Calea Victoriei cand ati vizionat concertul la Atheneu :)
      anul viitor vom face o plimbare pe jos din P-ta Victoriei pana pe Cheiul Dambovitei,o sa ne oprim sa ne uitam la case si o sa ne odihnim intr-un parculet care gazduieste bustul lui Nichita,categoric vom bea o cafea in centrul Vechi si o bere la Carul cu Bere :)

      Ștergere
  5. Din frumoasa si interesanta istorie a Buc.:-) . Istorioara ta a readus in mintea mea, frumoasele povestioare spuse de bunica mea, mai ales despre Calea Victoriei :-) Mereu imi doream så må pot intoarce in acele vremi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine ai venit Ella !
      exact asta e unul din motivele pentru care si eu iubesc Calea Victoriei :)
      te mai astept! :)

      Ștergere
  6. Iti dai seama ce placut ar fi ca intr-o zi friguroasa de noiembrie sa te scufunzi pana la brau in noroi? Doamne, bine ca m-am nascut mai tarziu. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in acest caz sunt foarte de acord cu tine :))

      Ștergere
  7. Eu, bucurestean de a 4-a generatie, nu cred ca m-am plimbat personal vreodata pe calea Victoriei de la un capat la altul al ei, si a fost intotdeauna pt mine un loc asa fragmentar de trecere dintr-un loc oarecare catre alt loc, si desi recunosc ca uneori mi s-a intamplat sa fur cate o privire catre vreo cladire veche care ma impresiona placut asa pe moment, niciodata nu m-am oprit ca sa o privesc cu atentie, sau macar sa aflu ce reprezinta sau istoria ei. Asociez Calea Victoriei si cu romanul scris de dl Cezar Petrescu...spre rusinea mea, nu prea tin minte continutul povestii, insa tin minte coperta cartii respective si faptul ca am citit cartea cu mare placere plus asa dintr-o suflare si cu mare usurinta, pt ca proza d-lui Cezar Petrescu curge deosebit de usor, plus mi se pare punctata de emotiile potrivite asociate descrise si plasate cu mare precizie, ca niste virgule puse in mod autentic expert, deloc amator, exact unde trebuie ca sa te lase asa sa mai rasufli, sa tragi aer in piept, ca sa nu ramai fara suflu, sa nu obosesti, si sa poti apoi merge mai departe...un scriitor cu adevarat empatic fata de orice posibil cititor, desi nu deosebit de empatic sau bland fata de anumite personaje ale sale despre care puteai suspecta ca il dezamageau mai mult pe el personal. Am gasit un articol despre aceasta perspectiva oarecum sumbra si dezamagita a d-lui Cezar Petrescu in legatura cu Calea Victoriei, poate e interesant asa ca o completare, http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/la-frontiera-istoriei-tristetea-unui-prozator-pe-calea-victoriei-5167039/

    Pe mine personal Calea Victoriei nu m-a dezamagit niciodata, insa, dupa cum ziceam, nici nu am bagat-o poate indeajuns in seama ca sa poata ajunga sa ma dezamageasca. Eu in general in Bucuresti ma si multumesc cu relativ putin si imi gasesc imediat zambetul daca nu e praf excesiv pe acolo pe oriunde unde trec !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. romanul lui Cezar Petrescu este trist,cu oameni deloc sau prea putin frumosi...
      am citit de mult acesta carte dar asta e senzatia pe care mi-a lasat-o...

      Ștergere
  8. frumos articol...asa ne mai amintim si noi cate ceva din trecut

    RăspundețiȘtergere
  9. cand vin in capitala...curand adica, te sun! :))
    nu te pot rata pentru nimic in lume...
    uite cum invat eu lucruri!
    pop!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sper ca o vei face si chiar daca vremea nu va fi doar soare o sa gasim noi un locsor caldut ca sa stam la povesti :)
      pup geamana mea in trecere prin Bucuresti :)

      Ștergere
  10. Calea Victoriei e celebră! Apare în romane, melodii, gânduri...Și la tine! Frumoasă postare!
    Îți doresc o seară cu adevărat frumoasă, dragă Pandhora! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bucurestiul nu ar mai fi Bucuresti fara a lui Calea Victoriei...
      mul tumesc Mirela,o seara faina iti doresc la randul meu! :)

      Ștergere
  11. Si eu am batut Calea Victoriei la pas de cateva ori, poate vreo trei. Imi place enorm mersul pe jos, dar nu numai de aceea ci si pentru ca am dorit sa o vad de la un cap la altul. Si pentru ca e frumoasa.
    Multumesc pentru articol. Amintiri placute mi-a trezit...
    O seara buna, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte interesantă istoria acestei străzi vestite din Bucureşti. Şi câte alte poveşti de viaţă nu s-au depănat, odată cu paşii celor ce au trecut pe acolo?

    O noapte bună, Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fiecare drum e povestea unor pasi...
      o noapte buna iti doresc la randul meu draga Alex! :)

      Ștergere
  13. Calea Victoriei e sipetul de aur in care Dumnnezeu a asezat ceea ce Bucurestii au mai frumos... cheia cu care poti deschide sipetul o are fiecare dintre noi, legata de firul de borangic ce uneste inima si sufletul...nu se merge la pas, trebuie sa plutesti pe aripi de inger, si sa participi cu toate simturile: sa ai in auz "Rapsodia Romana" dirijata de Celibidache, sa respiri parfumurile fine ale doamnelor invelite in blanuri grele si arunca ocheade pe sub gene din coupeurile deschise, sa gusti din bucatele de la Capsa dupa ce te asiguri pipaind leii de aur ca poti comanda mai mult de un swartz...inainte de a iesi pe Cheiul Garlii, mergi neaparat la biserica Zlatari pentru a vedea si saruta celalalt sipet cu mana sfantului Ciprian, pentru a fi dezlegat de vraja Caii Victoriei...asta pana la anul urmator, cand veti astepta cu infrigurare sa revedeti "Marchiza" palatului Cantacazino si fatada "Nationalului" de langa Palatul telefoanelor dar si cladirea Casei de Economii si Consemnatiuni de peste drum de vechea Cladire a Postei...Bucurestii traiesc, respira si iubesc doar prin Calea Victoriei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. un periplu prin timpurile si locurile Caii Victoriei ai facut aici si iti multumesc mult pentru asta...
      o iubim la fel de mult se pare :)

      Ștergere