marți, 23 decembrie 2014

Turta dulce, desertul de Crăciun

 
Primele mărturii ale apariţiei acestui sortiment de biscuiţi apar la sfârşitul primului mileniu.În anul 992, călugărul armean Grigorie Macarie se retrage în ultimii ani de viaţă în Franţa, unde găteşte tot felul de produse de patiserie. Dintre acestea, cel mai apreciat desert (poate şi datorită originalităţii ingredientelelor lui) a fost turta dulce. „Piesa de rezistenţă” din componenţa „dulcelui“ o reprezintă – aşa cum o divulgă de la bun început denumirea din limba engleză, gingerbread – ghimbirul.
Prăjiturile şi biscuiţii care conţineau ghimbir printre ingrediente sunt prezenţi în istoria secolului al XI-lea datorită Cavalerilor Cruciaţi. Întorşi din Orientul Mijlociu, ei aduc cu sine acest condiment ce urma sa fie folosit de brutarii din Evul Mediu, care coceau turta dulce în forme destul de elaborate, din lemn. Peste câteva sute de ani, în secolul al XIII-lea, turta dulce este prezentă în Suedia, unde ajunge datorită emigranţilor germani. Aici, turta era coaptă de către călugăriţe şi vândută împreună de alţi biscuiţi meniţi să ajute digestia; dar şi alături de biscuiţii copţi pentru a fi pictaţi şi puşi în fereastră, pentru decorarea casei. Prin secolul al XVI-lea, desertul era deja vândut, în afara mănăstirilor, în farmacii şi pieţele populate de producătorii locali. Tot cam în aceeaşi perioadă, Market Drayton, un oraş din Anglia, devine celebru pentru turta dulce produsă aici; o efigie mare, făcută din turtă dulce, trona intrarea în urbe. În 1793 existau în Market Drayton patru brutării care răspândeau mirosul tare, de ghimbir, pe toate străzile.
Dacă la începuturi turta dulce era coaptă în principal sub forma unor inimi (iubire), porci (viaţă, bunăstare) şi îngeri (bunătate), în secolul al XV-lea au fost inventate cele mai populare forme, cele de bărbaţi şi de femei. Figurinele cu mare conţinut de ghimbir au fost consemnate pentru prima dată la curtea reginei Elisabeta I a Angliei şi erau, de cele mai multe ori, „chipul cioplit“ al unor personalităţi care frecventau dineurile oferite de capul încoronat.
Şi tot în primele secole de viaţă turta dulce avea drept componente principale pesmetul, zahărul, alunele de pădure măcinate şi, fireşte, ghimbirul. Cu timpul, englezii au înlocuit pesmetul cu făina de grâu şi au adăugat ouă şi îndulcitori. Astăzi, reţeta e ceva mai elaborată şi conţine următoarele ingrediente: unt gras, zahăr brun, făină de secară şi de grâu, scorţişoară, nucşoară, cuişoare măcinate, enibahar măcinat, zahăr vanilat şi ghimbir. O adevărată bombă de condimente! În funcţie de ţara unde este preparat, desertul are forme şi denumiri diferite: în Polonia e numit „pierniczki” (un biscuit subţire, crocant), în Cehia i se spune „pernik”, în Scandinavia veţi mânca un „pepparkakor”, în timp ce nemţii preferă o versiune mai pufoasă numită „lebkuchen”.
Începând cu anii 1800, turta dulce a devenit „prăjitura Crăciunului“ în multe ţări, probabil datorită accesului mult mai facil al populaţiei la făină şi zahăr. După ce fraţii Grimm au descris o casă făcută din turtă dulce în „Hansel şi Gretel“, decorată cu tot soiul de bomboane şi creme, brutarii germani au început să coacă turta dulce şi sub formă de căsuţe. Iar în unele zone din Germania se mai păstrează şi astăzi obiceiul modelării turtei dulci sub forma unor case elaborate pe care, în ziua de Crăciun, copiii urmează să le rupă şi să le înghită pe nerăsuflate.


Autor: Alexandru Zaharia
sursa: www.historia.ro 

duminică, 21 decembrie 2014

Sarmalute in foi de varza, fierte in vin a la Pastorel


Se apropie Craciunul si asa cum nu exista Craciun fara cozonac, nu exista nici Craciun fara sarmale.
M-am gandit sa va prezint si de aceasta data o reteta care apartine lui Pastorel Teodoreanu, cunoscut si recunoscut ca epigramist, iubitor de vinuri si mare gourmand.
Pe
Bucataras.RO
am gasit un articol foarte interesant care cuprinde multe informatii dar si reteta acestor sarmale povestita pas cu pas in stilul caracteristic chiar de catre marele si pofticiosul nostru Pastorel. 

Autorul articolului il citeaza chiar pe el in randurile urmatoare : “O rețetă de mâncare e ca și o partitură: trebuie interpretata. Menuetul lui Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una este pe vioara maestrului George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduva“.
Așa cum v-am promis vă prezint rețeta lui de sarmale. Înainte de aceasta, trebuie să vă spun că Păstorel era împotriva verzei murate și iată de ce: “sarmalele se fac și cu varză acră, dar cele făcute cu varză dulce nu numai că au un gust mai fin, dar fac reverența oricărui vin de clasă mare. O sarma de varză acră în fața unui Chambertin, Romanée-Conti sau Nuits St. Georges evocș imaginea grotesca a unei spălătorese cu picioarele goale și mănecele sumese, pregătindu-se să execute o gavotă cu un marchiz cu peruca pudrată pe o arie de Lulli”.
Alte vremuri, alte obiceiuri aș spune eu acum și un pic prea tendențios.


Sarmalele (Adevărul literar și artistic 1933)

“Înscriind titlul de mai sus, am fost stăpânit de o clipă de nostimă viziune.
Mă vedeam în haina de ceremonie, debitând cele ce urmează în fața unui cerc de gospodine și de profesoare de bucatarie. (…) Cucoanele sunt îndeobște susceptibile chiar dacă, nu mai ales, în materie de bucătărie, și fiecare în parte, e convinsă că singura rețeta bună e aceea pe care o știe ea și că alta nu poate fi. (…)
Sarmaua, de pildă, e o măncare turcească. Dar așa cum o face turcul, s-o mănânce el. Nu văd de ce ne-am simți noi obligați tocătura de berbec cu orez și stafide (asta e sarmaua la origine), foi de vița, spanac sau ștevie. (…)
Preparația începe prin opărirea foilor de varză proaspătă cu borș. Sarmalele se fac numai cu varful foilor. Tocătura se face din carne de bou (când vom alunga oare vaca din bucătărie?) de la coadă și carne de porc grasă. Se taie carnea în bucati mici și se trece o dată prin masina. Se trece apoi a doua oară prin mașina și se adaugă: un miez de pâine muiat în lapte, sare, piper, puțina ceapă tăiată foarte mărunt si prajită în unt, puțină verdeața tocată mărunt (pătrunjel și mărar) și două ouă bine batute. Cu aceasta compozitie se invelesc (termen consacrat) sarmalele, care nu trebuie sa depaseasca în dimensiune o nuca de marime mijlocie. Mesteșugul executantului constă în potriveala umpluturii. Ea nu trebuie să fie nici prea stransă în foaia de varza (plumb), nici prea în voie (se desfac sarmalele). Se pune pe fundul unui vas un strat de varza tăiat fin și deasupra se așează sarmalele, presărând printre ele boabe de piper negru. Deasupra sarmalelor, alt strat de varză tăiata fin. Pe straturile de varză se pot pune (nu-i indispensabil) felii de rosii și chiar ardei verde. Aici intervine iar o chestie de gust. Unii fierb sarmalele în borș, alții în vin. Recomand altă procedare: să fiarba a l’étoufée (înnabusit – n.n.), în zeama de carne, până ce scade la mai puțin de jumătate. Se scot de la foc și se duc la beci (nu in pivnița de vinuri) sau alt loc răcoros. Asta pentru prima zi. A doua zi se toarnă peste sarmale o sticlă de Cotnari vechi în care s-a diluat o bună cantitate de bulion italienesc (pasta de roșii) și se pune vasul în cuptor sau rolă, să fiarbă mocnit și să se rumenească putin. Portoul alb poate înlocui onorabil Cotnarul, mult prea rar astazi, când nu se beau decat vinuri crude. Cu zece minute înainte de a se servi, se adauga douaă linguri de unt proaspăt. Cui îi place, se poate servi grăsime de gâscă. Eu prefer untul.
Un amănunt: acelora care apreciază mâncările onctuoase le recomand următoarele: să taie grăsimea de la o șuncă și să puie în fiecare sarma câte o steluța de grăsime. (…) Cu zece minute înainte de a se servi, se adaugă două linguri de unt proaspăt. (…) Slănina afumată pusă pe straturile de varza nu e rea, dar ia mult din finețea acestei mâncări, care (repet) este și trebuie sa rămână un plat de gourmet.
La sarmalele preparate în acest fel, vinul ros e de rigoare. Se-nțlege că un vin de trei-patru ani, bine născut, bine ținut și echilibrat. Fără îndoială, vinurile de Bourgogne sunt ideale. Cum idealurile sunt inaccesibile, ne 


putem mulțumi cu un Nicorești, Dealul Mare, Valea Călugărească sau
 Corcova”. Pe urmă, vorba cântecului:
Un deux, un deux
A la santé des amoureux!
Bouvons un coup, bouvons-en deux!”

 
Poftă bună vă doresc!

sâmbătă, 20 decembrie 2014

"Povesti despre tine..."


Azi l-am sarbatorit pe prietenul nostru, a fost, este inca ziua lui de nastere :)
El a avut inspiratia de a ne invita sa urmarim o piesa de teatru in interpretarea aceleiasi grupe de actori, studenti ai Teen Media Academy despre care va povesteam in Supermarket Love.
“Povesti despre tine”, in regia lui Cristian Bajora, reprezinta exact ceea ce spune titlul…povesti despre tine sau despre mine, despre mama sau tatal tau, despre fiul sau fiica ta, despre un vecin, un trecator…povesti despre oameni.
Firul rosu al acestor povesti il reprezinta ceva ce este nu atat pe cale de disparitie ci pe cale de a se transforma. 

In ce? 
Greu de spus…
Acest ceva este reprezentat de carte…cartea, acel obiect copertat, cu pagini numerotate, mirosind a hartie tiparita, acel obiect atat de tangibil care cuprinde tot ce a dorit, simtit autorul nevoia sa exprime si va cuprinde, nescris, ceea ce la randul tau ai simtit, gandit, tu ca cititor…
Cartile fac parte din viata noastra in mod activ sau pasiv, au rolul pe care noi il acordam lor…sau nu.
Cartile sunt martori, sunt punti de legatura sau motive de ruptura, sunt parteneri sau dusmani…sunt mult sau mult prea putin.
Cartile au si ele o poveste.
Cartile reprezinta o poveste care te include si pe tine.
Spectacolul pe care l-am vazut azi are ca baza cartea lui Stefan Caraman, 92 De Povesti Cu Carti.
O sa inchei mica mea…poveste cu una dintre intamplarile pe care le-am auzit azi pe scena.


Mergi la mare, o să faci baie, o să bei
bere rece, o să stai întins pe șezlong la Mamaia cu orele, deci te cazezi, nu mai despachetezi, o tulești spre plajă, n-o să vrei să te plictisești și-ți cumperi o carte de la tarabă, nerăbdător plătești un șezlong și-o umbrelă, le fixezi undeva aproape de buza apei,te dezbraci și, înainte de orice, faci o baie, oh, baia de la mare… înoți în cele două stiluri pe care le știi, iei câteva guri de apă sărată, primești o minge de volei între ochi,ieși și te usuci, acum e timpul pentru lectură, te întinzi în șezlong, scoți cartea și-o privești de la distanță, Luis Sepulveda, o deschizi, în stânga ta e o pereche de tineri, ea e în bustul gol, el e în bustul ei, îi privești așteptând să te plictisească, nu te plictisesc,te întorci pe partea dreaptă,sub dunga paginii începe povestea, deasupra dungii pagini, o domnișoară singură,cuminte în șezlongul ei, căutând mirată ca și tine locul în care i s-au pitit bikinii, închizi cartea, deschizi ochii, regreti banii, regreți vârsta, burta, intri în apă, înghiți puțin val, te răcorești… la 10 metri, jumătate în nisip, bătrânul care citea romane de dragoste…


Cam asa suna “Povesti despre tine”…

joi, 18 decembrie 2014

Reflexii in Oglinda - Craiova, amintiri dintr-o gara




În octombrie 1874, Craiova se înnoia cu o gară, ajungând nod de cale ferată. Călătoriile pe rutele Slatina-Piteşti-Bucureşti sau Turnu Severin-Vârciorova au devenit astfel mai scurte.
Lucrările au fost executate cu muncitori italieni, sârbi, bulgari, gara fiind construită pe terenul lui Petre Blarovici. Pe peronul ei au descins, de-a lungul vremii, călători de seamă.

În trecut, călătoria cu trenul nu era comodă: vagoanele nu aveau compartimente, urcatul şi coborâtul erau dificile, nu aveau toalete, aşa că în gările importante trenurile erau nevoite să staţioneze mai mult. Primul comisar al gării, Nicolae Chintescu, raporta în ianuarie 1876 că a pus „sticle cu apă fiartă în vagoane, pentru picioarele călătorilor“, căci iarna trenurile nu erau încălzite. Odată cu începerea călătoriilor cu trenul, s-a înregistrat şi primul accident mortal de cale ferată, pe 6 aprilie 1876. În luna mai a aceluiaşi an au început să circule şi trenurile accelerate. 

Călătoriile pe calea ferată au adus în Gara Craiova călători de seamă. „Take Ionescu a fost întâmpinat în 1908, în Gara Craiova, de către luptătorii pentru Unire. Într-o altă vreme sosea cu trenul la Craiova şi Caragiale, pentru a-şi susţine spectacolele care se bucurau de un imens succes de public. Cu puţin înainte ca trenul ce-l aducea aici să sosească, gara se umplea cu oamenii ce purtau buchete de flori. Călători pentru o zi în vechea gară a Craiovei au mai fost Octavian Goga, Vasile Lucaciu, De Gaulle, Gheorghiu- Dej, Petru Groza dar şi membri ai familiei regale, care soseau cu trenul la domeniile regale, printre aceştia Carol I şi Ferdinand, care erau de fiecare dată aşteptaţi cu fanfara Diviziei I Craiova“, a precizat Toma Rădulescu, şeful Secţiei de istorie a Muzeului Olteniei.

Muzica fanfarei umplea Gara Craiova, iar lumea venea să-şi întâmpine călătorii. Şi dacă astăzi o personalitate a vremii poposea pe meleaguri olteneşti, mâine oamenii obişnuiţi îşi pecetluiau dragostea, îşi furau, poate, ultimele jurăminte de iubire pe vechiul peron, aşa cum avea să se întâmple în august 1916, când ostaşii din Craiova plecau pe câmpul de luptă din Valea Jiului. Câte lacrimi, câte batiste albe fluturate în vânt sau strecurate în ultima clipă în mâna iubiţilor, câte jurăminte a văzut atunci vechea gară! A trecut timpul, iar gara a păstrat toate aceste amintiri. Le-a completat cu altele, mai triste. În 1941-1942, romii au fost deportaţi în Transnistria. Scene dramatice s-au consumat atunci. Încărcaţi în trenuri de marfă, aceştia erau ţinuţi în condiţii greu de imaginat. Localnicii nu îndrăzneau să se apropie să le dea o gură de apă, doar cei mai curajoşi ceferişti i-au ajutat după puteri. Omenia şi buna lor credinţă au fost demonstrate încă o dată, în 1964, când trenul deţinuţilor politici s-a oprit în Gara din Bănie. „Au fost primiţi cu flori şi mâncare, ca nişte eroi, de ceferiştii craioveni“, a precizat Toma Rădulescu.

Poveştile consumate pe peronul gării par să dăinuiască încă. O domniţă cu umbreluţă care trebuia s-o apere de razele soarelui îşi strângea cu ardoare partenerul de mână. Ocheadele galeşe, zâmbetele dulci şi vorbele de dragoste făceau ca toate privirile celor care aşteptau în gară să fie aţintite spre lor. Minutele care îi despărţeau de sosirea trenului păreau să treacă repede, iar drumurile lor trebuia să se despartă. Şuierul trenului care îşi făcea intrarea în gară a trezit panică în sufletul lor. O batistă, frumos brodată cu iniţialele domniţei, s-a strecurat în mâinile tânărului. Acesta a ascuns-o repede la piept, fără s-o privească. Ultimele clipe în compania celei dragi nu-i permiteau acest lux. A ridicat valiza şi şi-a condus iubita spre acel tren „blestemat“. Lacrimile curgeau şiroaie. Un hoţ de buzunare, client fidel al poliţiei gării, asistase fără voie la întreaga scenă, uitând pentru o vreme de uşurarea buzunarelor călătorilor. O femeie de moravuri uşoare, una dintre multele care-şi făceau veacul pe peron, a vărsat şi ea o lacrimă atunci când mâna tânărului s-a desprins cu greu din cea a domnişoarei.

Poveştile gării de ieri sunt completate de cele ale lumii moderne, fiecare cu frumuseţea şi mireasma timpurilor cărora le aparţin.
sursa: www.gds.ro


mai multe gasiti la  SorinN 

marți, 16 decembrie 2014

Cele mai bune parfumuri barbatesti, in functie de zodie

Fiecare barbat are propriul sau stil si gust, de aceea trebuie sa-si aleaga un parfum care il va reprezenta in orice imprejurare. Daca esti in cautarea unui parfum care sa iti evidentieze perfect personalitatea, citeste acest articol ce iti prezinta o sinteza a celor mai bune parfumuri barbatesti , potrivite pentru fiecare zodie si personalizate pentru fiecare individ in parte.


Capricorn
Barbatii nascuti sub semnul Capricornului, sunt caracterizati prin extraordinarul lor simt practic si rabdarea infinita. In cariera sunt foarte ambitiosi, iar in viata personala de multe ori sunt inaccesibili si isi pazesc cu grija inima sensibila. Barbatul Capricorn este un mare gentleman. Parfumurile care ar completa un astfel de barbat sunt Dior Homme, Crystal Clear, elegantul parfum Armani Eau Poer Homme sau increzatorul parfum Hugo Boss Selection.
Varsator
Nativii din zodia Varsator sunt caracterizati prin independenta, creativitate si capacitatea unica de a descoperi mereu ceva nou. Barbatii Varsator sunt adesea sportivi, cu un stil de viata plin de schimbari bruste si neasteptate si niciodata nu vor sta intr-un singur loc. Pentru ritmul alert de viata al unui astfel de barbat sunt perfecte parfumurile revigorante care exprima libertatea si independenta. Parfumuri barbatesti ca legendarul Armani Acqua di Gio Pour Homme este prefect pentru o astfel de persoana. Alte parfumuri pe care barbatul Varsator le-ar aprecia sunt: Bvlgari Aqva Pour Homme sau Davidoff Cool Water Man.
Pesti
Persoanele nascute sub semnul Pestilor sunt foarte sensibile si creative. Barbatii din aceasta zodie sunt romantici, fiind atrasi de domeniul artelor. Lumea lor interioara este inconjurata de un sentiment de frenezie. Nativii din zodia Pesti prefera parfumurile subtile ce poarta o nota de romantism si prospetime. O alegere excelenta pentru barbatii nascuti sub semnul acestei zodii ar fi: Versace pour Homme, Calvin Klein Aqua for Men- note proaspete sau Salvador Dali Laguna Homme - destinat barbatului visator.
Berbec
Barbatii nascuti sub semnul Berbecului sunt plini de viata si curajosi. Ei sunt incapatanati, nu accepta compromisurile si intotdeauna isi urmaresc scopul in viata. In comparatie cu celalalte zodii este un nativ foarte energic si pasional. Ii place sa iasa in evidenta si iubeste adrenalina. Aromele ideale pentru nativii din Berbec sunt regasite in parfumuri energice precum: Ferrari Black, Hugo Boss Boss Bottled Night sau Dior Fahrenheit.
Taur
Nativii din Taur sunt caracterizati de un profund sentiment de auto-indulgenta, sunt pasionali si exigenti cu ei insisi. Iubesc lucrurile neobisnuite si originale si le place sa fie inconjurati de lux. Mirosul parfumului ideal, de care va fi atras un nativ nascut sub semnul acestei zodii, trebuie sa fie extrem de captivant si interesant. Armani Code, Hugo Boss Hugo Red sau Diesel Fuel for Life Homme - sunt cateva sugestii de parfum potrivite.
Gemeni
Comunicativi, spirituali, jucausi si foarte curiosi - acestia sunt barbatii nascuti sub semnul Gemeni. Le place tot ceea ce este neobisnuit si original, au un numar mare de hobby-uri si sunt intotdeauna inconjurati de multi prieteni. Barbatul Gemeni nu este deloc usor de inteles, prin urmare si parfumul pe care il va folosi trebuie sa fie neobisnuit si plin de inventivitate. Parfumurile caracteristice acestei zodii sunt originalul Versace Versus Blue Jeans, parfumul sport Ralph Lauren The Big Pony sau parfumul Armani Mania for Men, un parfum plin de entuziasm si energie senzuala.
Rac
Persoanele nascute sub semnul Rac sunt foarte sensibile, receptive si mai presus de toate isi iubesc familia. Natura lor blanda ii face sa se ascunde de ochii lumii si sa se inchida in ei. Racii sunt foarte romantici, au o imaginatie bogata si sunt extrem de creativi. Se simt bine langa un foc, inconjurati de copii. Pentru Raci sunt foarte adecvate parfumurile usor romantice care au o poveste interesanta. Acesti barbati ar trebui sa incerce parfumurile relaxante precum Hugo Boss Boss Orange Man, optimiste precum parfumul Thierry Mugler A Men sau simbolistice precum Trussardi My Land.
Leu
Nativii nascuti sub semnul focului, Leu, vor mereu sa fie in centrul atentiei, poseda si ascund abilitati de conducere naturale, sunt increzatori si iubesc luxul. Barbatului Leu ii pasa foarte mult de modul in care interactioneaza, prin urmare, nu poate fi multumit cu un parfum slab. Un sfat pentru Lei ar fi sa incerce nobilul parfum Calvin Klain Euphoria Men Intense, parfumul pasionant Davidoff Hot Water sau un parfum foarte puternic precum Paco Rabanne 1 Million.
Fecioara
Barbatii nascuti sub semnul acestei zodii sunt foarte ordonati, ingrijiti si minutiosi. Ei pun mare accent pe capacitatea lor de judecata si sunt empatici. Educati, comunicativi si informati, Fecioarele vor sa fie mereu pregatiti pentru orice situatie. Selectia de esente preferate contine parfumuri pentru barbati cu note curate, racoritoare, care inspira rafinament si lux. Prin urmare, barbatii din zodia Fecioarei pot incerca parfumul unic Bvlgari Pour Homme, parfumul revigorant Dolce & Gabbana Light Blue Pour Homme, sau modernul David Beckham Intimately Yours.
Balanta


Nativii din Balanta sunt foarte calmi, atenti si inteligenti. Ei iubesc compania prietenilor si in viata lor isi doresc armonie absoluta. Cauta mereu echilibru si se asteapta la asta si de la parfumul preferat. Aromele ideale apreciate de barbatii din Balanta sunt: legendarul Hugo Boss no.6, proaspatul Calvin Klein IN2U Men sau parfumul perfect echilibrat Gucci Pour Homme II.
Scorpion
Scorpionii sunt adepții misterului si misticismului. Ei sunt seducatori innascuti si fascineaza prin imprezivilibitatea lor. Cei din zodia Scorpion pot fi recunoscuti dupa privirea aproape hipnotica. Nativul acestui semn trece peste toate obstacolele si isi atinge telul. De la un parfum asteapta originalitate, impozanta si senzualitate. Asemenea arome incitante si pline de incredere se afla in esenta barbateasca Yves Saint Laurent La Nuit de L'Homme Le Parfum, in parfumul fascinant Lancome Hypnose Pour Homme, sau in extrem de luxosul si pasionantul Gucci Guilty Pour Homme Intense.
Sagetator
Barbatul Sagetator este un visator incorigibil care adora calatoriile și natura. Este recunoscut ca avand un numar mare de habby-uri si ii place foarte mult sa descopere lucruri noi. Sagetatorii sunt oameni optimisti, amuzanti, in compania carora nu te vei plictisi niciodata. Unui Sagetator i se va potrivi un parfum cu note orientale, imprevizibil si special precum Kenzo L'Eau par Kenzo Indigo Pour Homme, o esenta masculina cu note fructate: DKNY Be Delicious pour Homme sau parfumul Jean P. Gaultier Le Male care este plin de farmecul calatoriilor indepartate

sursa: www.aoro.ro

luni, 15 decembrie 2014

Zodia si lenjeria ptrivita :)


 Lenjeria de corp este un element necesar de îmbrăcăminte pentru fiecare femeie, și fiecare are materialele și culorile preferate, scrie bewoman.ro

Berbec
Femeia Berbec este foarte romantica și pasională, de aceea prefera lenjeria de corp din dantela roșie și neagră.
Taur
Reprezentantelor acestui semn li se potriveste lenjeria de corp cu motive delicate si dantela romantica sau seturi indraznete cu broderie. Satinul este materialul preferat.
Gemeni

Femeilor Gemeni li se potrivesc lenjeriile extravagante si pline de culoare, cu mai multe detalii, cum ar panglici, margele, paiete, pietre si puncte.
Rac
Pentru femeia Rac, lenjeria de corp este important sa fie confortabila si practica, sa nu atraga multa atentie, dar in acelasi timp sa fie sexy. De asemenea unor reprezentante le place sa mearga fara lenjerie de corp prin casa.

Leu
Leoaicele prefera calitatea, finetea si luxul. Acestora li se potriveste modelele lucrate manual si scumpe, deoarece ele pastreaza intotdeauna pasul cu tendintele modei.

Fecioara
Fecioarele sunt timide si practice, asa ca sunt capricioase la culoarea lenjeriei de corp, si le prefera pe cele din bumbac.

Balanta
Aceste femei nu acorda foarte multa atentie lenjeriei de corp. Cu toate acestea, lor le plac modelele cu desene animate sau motive florale.
Scorpion
Femeilor Scorpion li se potriveste o lenjerie de corp excentrica si provocatoare. In general acestea nu prefera culoarea negru, ci nuantele mai luminoase la lenjeria de corp.

Sagetator
Femeile Sagetatori iubesc aventura, si de aceea, ele prefera o lenjerie de corp cu o multime de dantela.

Capricorn
Reprezentantele acestui semn adera la lenjerie de corp practica de baza. Lor li se potriveste seturile traditionale si monocrome.

Varsator
Doamnele din acesta zodie nu sunt capricioase. Ele prefera lenjeria cu modele florale dragute, cu un pic mai mult material.

Pesti
Femeile Pesti sunt personalitati romantice si emotionale si prefera o lenjerie blanda si senzuala. Acestora li se potrivesc modele cu pietre, dantela si imprimeu floral.



sursa: www.kankan.md

duminică, 14 decembrie 2014

Craciunul de altadata, cu Mos Gerila cu tot

Sfarsitul lunii decembrie aduce cu el mult indragita Sarbatoare a Craciunului dar si amintirea acelui sfarsit de decembrie 1989 cand oamenii au iesit in strada...poate ca e bine sa nu uitam sa ne amintim de ce au facut-o, de ce am facut-o...Am gasit un articol foarte interesant scris si publicat de Razvan Orasanu.
Va las sa-l parcurgeti...

Oare chiar “era mai bine pe vremea impuscatului”? Va provoc la cateva amintiri, doamnelor si domnilor, dintr-o alta epoca -putem recompune impreuna parfumul unor vremuri care au trecut? Sunt constient ca fac parte din ultima generatie care inca isi poate aminti (la limita) de cliseele unor epoci…Va invit sa fim tovarasi de depanat amintiri (iata un alt cuvant furat si denaturat de acea epoca) si de reconstituit o epoca Realismul detaliilor ne foloseste pentru a nu ajunge la denaturare. Anul trecut am scris despre ziua de azi (vezi aici), acum cred ca e necesar sa ne intoarcem la ziua de ieri. Ziua de maine este in asteptare permanenta in Romania…
Va amintesc de vremea pungilor de un leu, de vremea eugeniilor impachetate in hartie albicioasa si unsuroasa, de plasele de rafie cu dungi verticale, multicolore, cu care se mergea in piata, de magazinele unde te asezai la coada doar pentru ca vedeai coada – de vreme ce se asezasera atatia oameni, sigur “se baga” ceva. In preajma sarbatorilor se “bagau” mezeluri – desi inteleg ca noi timisorenii, cu Comtim-ul alaturea, eram privilegiati fata de restul tarii. In rest, te descurcai pentru mancare cu o combinatie intre ce aduceai de la tara, ce gaseai in piata si alte lucruri luate la vrac , din magazin. Daca “se baga” ceva carne si “prindeai” (chiar daca erau mai mult oase), ea era pusa cu simt de raspundere la congelator. Era folosita, cu parcimonie, pentru o perioada cat mai lunga. Ideea de a arunca alimentele, atat de banala azi, era aproape de neconceput. Romania inca isi platea “datoriile” externe – ultima transa in martie 1989.
Pentru cine tanjeste la vremea dinainte de 1989 putem aminti de celebra formula cu “alimentatia rationala” (si de Alimentarele care probabil erau create pentru a transpune in fapt teoria “stiintifica”). De pilda, uleiul varsat, turnat cu palnia din butoiase. Exista, ce-i drept, si varianta de ulei de floarea soarelui in sticle albe, verzi sau maronii cu etichete unsuroase, capsate la capete pentru a indica data de fabricatie.Un membru al familiei imi aminteste ca sticlele verzi si maronii erau pentru bere, dar erau folosite de fabricile de ulei in caz ca nu mai erau sticle albe. Pentru sarmale, aveam orezul luat direct din sac cu o lopatica metalica insalubra, cantarit apoi pe celebrele cantare cu carlig si arc de care iti agatai punga cu ce cumparai. Alternativa era cantarirea in acel cantar foarte mare (de obicei alb sau albastru) cu doua talere, din Alimentara. Mai putem aminti nelipsitele randuri si randuri cu borcane de mazare si bulion in conserva, alternate artistic cu ghiveci la borcan si tocana de legume.Am incercat sa gasesc o poza, dar ce e mai jos doar aproximeaza.



Pentru norocosii care aveau pile exista salamul de vara – cu zgarciuri mai fine si grasime alba, uscat, luat pe sub mana. Puteai lua doar o ruda- doua, o data si de multe ori, stand la coada, ramaneai cu buza umflata. Salamul de Sibiu exista arareoriin afara judetul respectiv (pe atunci teritoriul lui Nicu Ceausescu) doar daca erai foarte, foarte norocos – traditia cu acest salam e atat de adanc infipta in creierul nostru incat este ingredient aproape nelipsit, si dupa 24 de ani, in aperitivele de pe la nunti. Ce boierie, sa ai salam de Sibiu… Pentru cei mai multi exista parizerul – in ultima vreme si acela luat cu cartel (unii spun “ratie”), doar 2-300 de grame – este probabil motivul pentru care si azi romanii isi iau, in general, mai multe alimente decat au nevoie in aceasta perioada. Mai existau si celebrii pui de Gostat, sau puii ceva mai bine crescuti – pentru cei cu pile sau rude care lucrau la Avicola. Pentru nomenclatura, existau ficateii de la Casa de Comenzi.

In materie de dulciuri de sezon, existau “saloanele” – pralinele invelite in ciocolata in general facute la Kandia. Exista si ciocolatica din aceea rotunda cu eticheta de scufita rosie pe care copiii, desfacand-o, si-o puneau drept ceas. Nu se mai stie ce ora era in dreptul lupului sau al acelui bradut verde. Exista si ciocolatica Martinel, cu un gust incert si alte patrate invelite in ciocolata in care puteai sa nimeresti bucati intregi de zahar netopit. Pun pentru nostalgici o poza cu niste pufarine mai jos (nu le-am putut suferi vreodata), exista si Mentosanul, caramelele care iti rupeau dintii si tabletele de glucoza (100 de grame?) care se vindeau pe post de ciocolata. Ajunsesem in vremea aceea – sa ne facem singuri “ciocolata calda”cu cacao cu apa si zahar – dar folosind si cateva picaturi de esenta de rom cumparata de la Alimentara pentru prajituri facute in cuptor. O punga de dulciuri era un dar impartit de stat la fiecare copil – portocalele erau rare si bine primite, iar bananele erau inexistente. In vacantele de vara, bunicii cumparau de la cooperativa sateasca bomboane varsate (de obicei cu menta, deliciul era daca erau cu lapte). Se puneau intr-o punguta alba, dupa ce erau luate cu nelipsita lopatica de metal.
Daca vroiai suc (si nu vroiai sa faci socata in casa sau sa folosesti prafuri din plic pentru celebra Oranjada), aveai Cico sau Brifcor – cine ar putea uita vreodata micile depuneri de pe fundul unei astfel de sticle de suc galbui, la sfert? Sau usoara rugina care ramanea atunci cand dopul de metal se dadea la o parte?Singura zi in care am vazut Pepsi inainte de 1989, sub forma unei lazi cu 12 sticle la sfert a fost ziua in care implineam 4 sau 5 ani si a fost surpriza intregului eveniment, apreciat de intreaga familie. E atat de memorabil incat si peste 28 de ani ne amintim cu totii de foarte multe detalii din acea aniversare. Pe acea vreme, zvonul era ca nu e bine sa dai Pepsi la copii – contine cofeina si copii ajung prea agitati.
Pentru mine, ziua de nastere e in apropierea Craciunului, deci mereu am avut parte de un singur cadou, combinat…Mos Gerila era in vremea aceea o inventie fistichie pentru o tara in care religia era tolerata, barba lui Mos Gerila era din vata cu noduri luata de la farmacie. “Tovarasa” alinia copii la serbare intr-un fel care nu stiu daca se mai practica si acum. Cum locuiam la bloc, aveam program de apa calda si eram arondati unei anumite alimentare. Cine nu statea de la coada la lapte, risca sa nu primeasca. Laptele venea in sticle mari cu gura mare, rotunjita, acoperite cu o folie de aluminiu, sticle carate in carucioare de fier cu TV-urile (dubitele acelea de transport, botezate “Tudor Vladimirescu”). Daca de Craciun mergeam catre bunici intr-o duminica, trebuia sa ne alegem duminica in care cunostinta cu care mergeam avea benzina (ne trebuia o canistra suplimentara de 20 de litri in portbagaj si intr-un an s-a si varsat) si, in plus, era duminica in care automobilul cu sot/fara sot putea circula. Automobilul era aproape invariabil Dacia 1300, desi aveam un unchi cu o Dacie 1100 rosie si altul care a ramas fidel ani de zile Trabantului.

La medic se mergea cu Kent, cate-un pensionar fuma Carpati fara filtru cu o ravna demna de o cauza mai buna (deh, bani de BT de unde?), apa calda era cu program, sapunul era Cheia sau Stela, atunci cand nu era sapun de casa.Becurile de rezerva se cumparau in seturi de cate 10, pentru ca nu se gaseau mereu.Acele din spitale se fierbeau (sterilizau cica), avortul era interzis categoric si pedepsit penal, portretele tovarasilor tronau in orice scoala si in orice manual, odele erau nesfarsite, Albumul Duminical continea o jumatate de ora de desene animate, in rest programul TV era de doua ore si se termina cu sunetul acela ascutit pe care este imposibil sa nu vi-l amintiti (“vizita tovaraseasca si prietena in Iran a tovarasului Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman, presedintele Republicii Socialiste Romania si comandantul supreme al fortelor armate”). Teleenciclopedia putea fi uneori urmarita, in lectura lui Lucian Florian Pitis, pentru ca in rest lecturi de Jules Verne si Ciresarii reprezentau limitele unui copil. Dupa Revolutie, perioada comunista a parut atat de “buna” incat guma Turbo, blugii turcesti si nimicurile de orice fel pareau irezistibile. Vorba unor afaceristi care au inceput cu celebrele buticuri la inceputul anilor ’90: “Se cumpara aproximativ orice vindeai”.
Stiu, daca nu va place toata povestea cu Craciunul si vremurile ceausiste, poate va ganditi la limonada facuta cu Helas si va mai trece.Unii spun ca atunci nu prea aveai ce sa cumperi cu banii, iar acum ai de cumparat cat vezi cu ochii, dar nu sunt bani. Mai tehnic Institutul pentru Calitatea Vietii ne explica intr-o serie statistica despre castigul salarial real, care a depasit abia in 2007 pe cel din 1989. Romania inca mai socoteste ce a castigat dupa 24 de ani, avand cu 3 milioane de locuitori mai putin. Poate si de aceea, am mai putina rabdare cu nostalgicii, in preajma Craciunului. Vreau sa traiesc intr-o tara unde burdusirea frigiderului de sarbatori nu mai reprezinta o miza.

Craciun Fericit si La Multi Ani!

Update 1

Special pentru cititorul “unu’ vechi” – o cititoare imi trimite poza unei vechi cartele de paine . Nu cred ca ne e dor de asta, dar poate dvs. aveti o alta opinie.


UPDATE 2

DanielS spune:


Acolo in comunism am fost martor. Stiam ca nu traiesc in lumea mea. Stiam ca sint martorul viitorului. Eram tinar. Dar de cum am vazut, am stiut ca imaginea aceea simbolizeaza prostia omeneasca maxima. Absurditatea absoluta. Sintem campionii absurdului.
Raioanele de piine si carne, cele goale. Traiam intr-un oras mare al tarii. Dar existau ore si uneori zile cind aceste raioane erau ABSOLUT goale. Nici un produs la vinzare. Nimic. Incredibil!!! De acolo se aprovizionau mii de oameni zilnic sau saptaminal. La un moment dat se forma coada. Inca nu se vedea nimic la vinzare. Dar oamenii stiau ca in spate se adusese ceva. Nu toti stiau ce se adusese. Nici nu era prea important. Era de mincare. Fara mofturi. In schimb inghesuiala. Oamenii se inghesuiau, tineau aproape. Pachete de carne treceau catre rude, peste capetele celor care inca nu cumparasera. Iesirea din rind era proba olimpica. Ca o apa care se inchide imediat ce iesi afara.
Eram caliti. Frig si foame. Eram puternici fizic. Nimeni nu murea de foame, dar spectrul mortii nu era chiar departe. Aveam o datorie. Sa mincam. Sa raminem in viata. Sa nu contrazicem partidul. Sa cumparam chibrituri. Si astea se gaseau cu intermitenta.
La televizor traiam bine. Toata lumea lauda viata frumoasa si imbelsugata. Multumeam partidului unic si mai ales conducatorului iubit. Ne luase si televiziunea. Ramasesem cu doua ore pe zi de televiziune. Excelent! Suficient cit sa multumim regimului vreo ora si jumatate. Grozav! Eram fericiti.

50% dintre romani regreta comunismul. Tara absurdului cinta imnul “Desteapta-te romane”. De sute de ani cintam imnul asta. La bine si mai ales la greu. Sint voci care pretind sa schimbam imnul. Cica e prea … Cum adica sa ne desteptam?! Are prea multe vorbe imnul asta. Parca ar fi de gindire. E prea pesimist.

Era bine in comunism. De Craciun l-am impuscat pe Ceausescu. L-am sacrificat ca pe porc. Dar ne pare rau. Era bine cu el. Viata era simpla si frumoasa. Vesnicia s-a nascut la tara, in urma colectivizarii si urbanizarii accelerate. Sa te trezesti dimineata in ciripit de pasarele. Fara presa. In vacanta. Fara ginduri. Odihnit bine si gata de micul dejun.

Update nr. 3

Special pentru cititorul de mai jos care disputa durata desenelor animate, dau si programul TV al acelor vremuri, tot cu multumiri aceleiasi amice de pe Facebook. Ma bucura amintirile cititorilor, incepem sa reintregim poza acelor vremuri.


sursa: www.contributors.ro

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Căpeteniile indienilor Sioux si Regina Maria

  autor: Marius Cosmeanu  
Vizita Reginei Maria a României în Statele Unite ale Americii a făcut multă senzație în epocă și, multă vreme după încheierea ei, a suscitat interesul publicului.
Regina își impresionase gazdele prin frumusețea și eleganța ei, prin inteligență și voiciune, prin zâmbetul ei împărțit, cu generozitate, tuturor. În cele cinci săptămâni petrecute în Lumea Nouă, în toamna anului 1926, ea și-a cucerit gazdele și a reușit să-și ducă la îndeplinire planul de „a așeza România pe hartă”, de a-și face țara cunoscută nu numai cercurilor înalte, guvernamentale, industriale și financiare, ci întregii populații americane. Vizita Reginei Maria făcut mai mult pentru țară decât întreaga activitate a diplomației românești de dinainte și de după efectuarea ei, scrie Adrian-Silvan Ionescu în deschiderea elegantului volumul Regina Maria și America. Prezentăm fragmente ale cărții dedicate întâlnirii Reginei cu indienii Sioux din Vestul Americii.
*
Aproape jumătate din călătoria americană s-a desfășurat în Vest. Regina Maria era o mare amatoare de cinematograf, apreciind în mod special filmele de aventuri cu indieni și cowboy. Una dintre intențiile sale mărturisite era să cunoască indieni adevărați.
Primul indian pe care l-a văzut Regina a fost nu în Vest, ci în Est, la Syracuse, în statul New York, pe 25 octombrie, când un războinic în mare ținută s-a urcat pe platforma vagonului, lângă suverană, și a stat acolo atâta vreme cât ea a conversat cu lumea strânsă în gară să o salute și să o vadă.
Dar o întâlnire în adevăratul înțeles al cuvântului, cu dansuri și cântece, discursuri și schimburi de cadouri, va avea loc pe 1 noiembrie 1926, în localitatea Mandan din Dakota de Nord, nu departe de orașul Bismarck, capitala statului. Acolo, oaspeții regali au fost întâmpinați de un grup de indieni Sioux. Maiorul A. B. Welch a slujit de translator al discursurilor rostite și al dialogului legat între băștinași și vizitatori.
Întâlnirea e povestită chiar de Regină, în jurnalul ei ținut în periplul american.
„Ziua de astăzi a fost petrecută aproape în întregime în tren, cu mai multe opriri în locuri mai mici, unde oamenii simpli se înghesuiau să ne vadă. Delegații ale anumitor fermieri și soțiile lor s-au urcat în trenul nostru și ne-au însoțit o bucată de drum și am pălăvrăgit. Întrevederi extem de prietenești.
Două evenimente care au dat din plin culoarea locală. O primire între indienii care au venit în mod special să mă întâmpine și, spre seară, un rodeo între cow-boys.
Locul unde se aflau indienii se numea Mandan. M-au primit cu mare ceremonie în fața unuia dintre corturile lor. Erau îmbrăcați în veșminte împăunate, de sărbătoare, și cu ceea ce obișnuiam să numim, pictură de război. Un grup pitoresc de războinici fioroși, exact ca imaginea din literatura dragii noastre copilării.
Am fost primită cu multă ceremonie. M-am așezat în mjlocul lor și au jucat în jurul meu dansuri ce aminteau mult de Călușarii noștri; erau pictați în multe culori, iar parurile lor erau splendide.
Cel mai vârstnic dintre șefi [Red Tomahawk] m-a luat de mână și a ținut un lung discurs, care mi-a fost tradus de către un ofițer american [A.B. Welch], care le cunoștea limba și trăia în bune relații cu ei. Ei coborâseră din ceea ce numesc „rezervația” lor, spații ce le-au fost acordate și unde trăiesc acum ca o „rasă pe cale de dispariție”, murind încet.”
Discursul ținut de Red Tomahawk:
Onorată femeie Căpetenie
[Siouxii nu au un cuvânt pentru „Doamnă” sau „Înălțimea Voastră” sau „Regină”, iar cuvântul femeie e folosit toată reverența și tot respectul]
Vreau să-ți spun acum câteva cuvinte. Vezi aici pe acest soldat [Maiorul A.B. Welch]. El este, prin adopțiune, unul dintre ai noștri și îi spunem frate. El mi-a spus că ești „cârmuitoarea unei Națiuni și o Femeie Războinic.” Am trimis peste ocean mulți dintre tinerii mei ca să lupte cu dușmanul. Oamenii tăi au fost prieteni cu oamenii mei și au luptat în aceleași bătălii. Mi se spune că ai fost în acel război și atunci ai făcut sacrificii. Mi se spune că mulți dintre tinerii tăi au fost îngropați departe de țară. Noi am discutat despre aceste lucruri. Noi vrem să te onorăm. O femeie nu poartă coroană de pene de vultur decât dacă a săvârșit fapte extraordinare de eroism. Contribuția pe care ai adus-o în acel mare război ne-a făcut pe noi, care suntem din preerii, să te îndrăgim. Simțim că avem în tine un camarad pe calea războiului.
De aceea, îți ofer acest înalt însemn de bravură și îți dau numele de „Winyan Kipanpi Win” (Femeia pe care o Chemi) și ești acum sora mea.
„După ce mi-a cuvântat în mod misterios, bătrânul războinic și-a scos propria coroană de pene și a așezat-o pe capul meu ca să o păstrez. Pentru mine a fost o onoare colosală care nu se acordă femeilor decât cu ocazii foarte rare, dar am fost declarată de ei drept „Femeie Războinic”, titlu care își are ironia sa, căci eu mă aflam într-o misiune de pace.
Coroana de pene așezată cu toată seriozitatea pe capul meu: a trebuit să mă las jos pe o piele de bizon și am fost ridicată de toți indienii și purtată solemn la cortul lor și poftită înăuntru. Deoarece intrarea era foarte joasă și penele mele uriașe, a trebuit aproape să mă târăsc înăuntru, în mâini și în genunchi.
Aici, conform unui vechi obicei, ar fi trebuit să ne crestăm cu cuțite și să ne amestecăm sângele, dar lucru acesta a fost făcut într-un mod mult mai civilizat și într-o manieră umană: am fost doar înțepați cu un ac, iar sângele nostru a fost amestecat de ofițerul ce servea drept intermediar. Mi-au fost oferite daruri și am întors amabilitatea, oferindu-le broderii românești. Cu cântece și dansuri am fost condusă înapoi în tren. Scena a satisfăcut din plin și am fost nu numai interesați, ci și amuzați.”
*
Povestea frăției dintre Regină și indienii Siouxii nu se oprește însă aici. Pe 30 noiembrie 1926, când Regina Maria părăsise teritoriul american și deja debarcase la Cherbourg, în Franța, maiorul Welch îi expedia o lungă scrisoare la solicitarea bărbaților Sioux care se adunaseră la sfat, pe 11 noiembrie, pentru a discuta despre noua lor soră.
Bătrânii se arătaseră îngrijorați pentru soarta „Femeii pe care o chemi”, ce trebuia să străbată un drum lung și periculos pentru a ajunge acasă. Unul dintre ei a spus că „ar trebui să trimită cu ea doi dintre războinicii tineri pentru ca unul să vegheze ziua și celălalt noaptea, sprea a preîntâmpina spiritele rele și persoanele nedorite care ar vrea să se apropie de ea.
Tot atunci, ia românească și celelalte țesături dăruite de Regină au fost agățate pe niște stâlpi și expuse ca un înlocuitor al surorii absente și un simbol al constantei sale prezențe printre căpetenii. De asemenea, Regina fusese aleasă membră de onoare a Societății Mamelor de Soldați sau „Akicita Hunku”, în care erau incluse toate femeile care își pierduseră fiii în război.
La ceremoniile care avuseseră loc cu prilejul acelui sfat al bătrânilor fusese compus și un cântec în cinstea „Femeii pe care o chemi”, în care se spunea că noii ei frați indieni vor înlocui pe soldații români căzuți pe front:
Soldații ei nu s-au mai întors acasă
Ea acum rezistă privind în direcția lor
Ea așteaptă ca Dakotah (Sioux) să fie poporul ei
Ea așteaptă compasiune și ajutorul din direcția aceasta


Regina Maria a Romaniei by unstory

Sursă: Ionescu A.S. (2009) Regina Maria și America. București: NOI Media Print
sursa: www.romanialibera.ro