luni, 21 aprilie 2014

BONTON. Cine a fost cu adevărat Sanda Marin, femeia care a făcut emisiuni culinare înainte ca Jamie Oliver să se fi născut

Nu există gospodină în România care să nu aibă o carte de bucate semnată de Sanda Marin. Dar puţin ştiu că prima ediţie a fost publicată în anul 1936 şi conţinea 100.000 de reţete. A publicat cea mai cunoscută carte de bucate sub pseudonim, de frică să nu-şi facă de ras tatăl, Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române. De aproape 80 de ani, gospodinele se inspiră din reţetele sale. „Bonton” a stat de vorbă cu apropiaţii Sandei Marin pentru a afla povestea femeii care a demonstrat că gătitul poate fi o artă.România gătește de zeci de ani după reţetele sale. Sanda Marin este autoarea unei cărţi de bucate care s-a publicat până acum în sute de mii de exemplare. „Este una dintre cele mai longevive cărţi de bucate din România”, spune Lidia Bodea, Director General la Editura Humanitas. Lidia Bodea a coordonat publicarea ediţiei complete a reţetelor semnate Sanda Marin. Ştie ce a însemnat pentru români apariţia acestei carti. „O poveste foarte frumoasă despre această carte de bucate a spus Andrei Pleşu la lansarea cărţii, la Humanitas, în mai 2005. El spune că toată copilăria lui a fost convins că Sanda Marin e un fel de ustensilă de bucătărie care rezolvă orice fel de mâncare”, povestește el. În anul 1936 a ieşit pe piaţă prima ediţie a cărţii, cu o prefaţă semnată de un alt mare gastronom, Păstorel Teodoreanu. Deşi nu a fost prima culegere de reţete, a devenit imediat cea mai citită„.
În intenţia ei a stat şi dorinţa de a da nişte sfaturi. Despre cum stăm la masă, despre cum potrivim vinul cu un anume fel de mâncare. Absolventă a unui liceu de prestigiu în Iaşi, cu călătorii în străinătate, cu câteva limbi străine, engleză, franceză, germană foarte bine cunoscute, cu pension făcut la Dresda, deci ar fi putut oricând să scrie un tratat de bune maniere, nu am nici o îndoială”, spune Lidia Bodea. 
Cartea de Bucate a trecut testul timpului. A reuşit să supravieţuiască regimului comunist. Tovarăşii de la cenzură au tăiat însă aşa-numitele reţete burgheze. Poporul trebuia să gândească şi să se hrănească numai cu aprobare de la partidul unic. 
„Există o dimensiune cosmopolită a acestei cărţi de bucate. Dimensiune cosmopolită care fireşte, în perioada `44 - `89 a fost drastic cenzurată. Sosul Bechamel devenise Sos Alb, tortul Napoleon era tort Marmorat. Cred că singurul nume propiu cosmopolit care a scăpat în ediţiile înainte de `89 este cel de Doboş”, spune Lidia Bodea.

„Cu cantitățile înjumătăţite sau cu ingrediente substituite - nu se mai lua o găină şi se smulgea de pene, se lua o jumătate de pui. Aşa sunau ediţiile apărute la Editura Tehnică”, adaugă ea.

Există însă oameni care ştiu reţetele originale ale Sandei Marin şi nu doar din cărţi, ci pentru că au mâncat la masa ei. Una dintre aceste persoane este Irina Patrulis, fina autoarei. Ea demontează miturile legate de celebra sa naşă, care au apărut de-a lungul timpului.

„Este un mit care mă bucur că am ocazia acum să-l demontez pentru că de câţiva ani circulă zvonul că Sanda Marin ar fi fost bărbat. Nu ştiu cine a inventat treaba asta, dar şi în ziua de azi sunt mulţi oameni care m-au contrazis până în momentul în care le-am spus adevărul în faţă”, spune Irina Patrulis.



„O chema Simionescu, ca fată, tatăl ei era, în afară președintele Academiei Române, şi director la Cartea Românească. Era un mare magazin , în afară de partea de librărie, dar avea după cum se vede şi în cărţile ei, o secţie de menaj , la unul dintre etaje. Dar fiind un om foarte renumit în cercurile ştiinţifice, ea nu a vrut să apară cu numele ei. S-a gândit că îl face pe tatăl ei de râs. Asta i-a fost teama. Şi atunci a ales un nume la întâmplare, un nume românesc”, spune Irina Patrulis.

Adevăratul nume al Sandei Marin era Cecilia Simionescu, după căsătorie Zapan. Iar succesul ei se datorează în primul rând educaţiei.

„A fost nemulţumită ce a găsit la vremea respectivă în materie de cărţi de bucate în România. Le ştia pe cele franţuzeşti, foarte complicate, foarte stufoase. Şi atunci s-a gândit să facă ceva care să fie un ajutor gospodinelor, să fie cumva făcut şi cu o bază ştiinţifică. Pentru că în cartea pe care a scos-o sunt capitole destinate vitaminelor, felului în care trebuie mâncate anuminte lucrururi pentru diabetici, prima oară când apare aşa ceva. Propuneri de meniuri pe durata anului, care sunt de primăvară, care sunt pentru iarnă. Efectiv, această carte a fost prima care a fost la un nivel destul de ridicat, o carte mai mult decât o înşirare de reţete”, spune Irina Patruslis.

Dincolo de reţetele delicioase, un alt ingredient a făcut volumele sale celebre. Mariana Neţ, profesor universitar și autoarea volumului „Cărţile de bucate româneşti: un studiu de mentalităţi", spune ce o ţine pe Sanda Marin în bucătăriile românilor, de peste șapte decenii.

„Sanda Marin, în momentul în care a apărut, adică în 1936, a fost o carte îndelung aşteptată şi probabil că ăsta este unu dintre motivele care explică succesul ei , poate nesperat nici de autoare, pentru că în cultura română nu există o tradiţie a cărţilor de bucate atât de bine instituită”, spune Mariana Meț.

„Stăpânea bine retorica cărţilor de bucate şi a tratatelor de gastronomie în general, deşi ea nu scrie un tratat de gastronomie, ea scrie pur şi simplu o carte de bucate, cu reţete perfect aplicabile, uşor de pus în practică”, spune ea.

„Sanda Marin nu se abate de la subiect, autoarea a dorit într-adevăr să le înveţe pe gospodine să gătească pentru orice împrejurare, pentru orice tip de musafir şi pentru orice fel de buget, dacă vreţi”, adaugă Mariana Meț.

Celebritatea autoarei a propulsat-o în programele televiziunii naţionale. A făcut emisiuni culinare înainte ca Jamie Oliver să se fi născut. Alături de ea, pe ecran, a fost nepoata ei alintată „Merişor”.

„În ediţia asta, numărul 4, pe care ea ne-a dăruit-o şi cu autograf, între timp apăruseră şi nişte reţete culese de la tata în cartea asta, pe copertă a apărut nepoata ei Merişor, ţinând în braţe o păpuşă pe care o hrăneşte dintr-un castron de compot. E un compot acolo, era o fotografie făcută de tatăl meu la fermă de la Pipera, unde ne adunam duminica, şi poza asta a fost dată unui pictor ieşean, Aurel Bordenache, a făcut o pictură după fotografia aceea, special pentru coperta acestei cărţi”, spune Irina Patrulis, fina Sandei Marin.

Merişor are acum 80 de ani şi trăieşte în Canada. A acceptat să apară după zeci de ani în faţa camerei de luat vederi pentru a-şi aminti de mătuşa ei, căreia şi astăzi îi spune Nana.

„Cecilia Simionescu Zapan, mătuşa mea paternă, cunoscută sub numele de Sanda Marin , a învăţat să gătească în casă părintească. A avut baza bună de învăţătură culinară pe care şi-a completat-o în tinereţe la un pesion din Dresda. Masa la Nana era pusă întotdeauna frumos şi curat, fără pretenţii, dar cu tot dichisul, indiferent de numărul de meseni. Iar meniul era după potriva celor lunare care se găsesc alcătuite la sfârşitul cărţii ei. Neîncărcat, simplu, echilibrat şi de sezon”, spune Ioana-Maria Isac, nepoata Sandei Marin.

„Nana era un om direct cu care ştiai de la început cum stai. Când era solicitată pentru o informare culinară, sau de gospodărie, o făcea simplu şi precis, cu evidentă plăcere de a-şi împărţi cunoştinţele aşa încât aveai impresia la sfârşitul discuţiei că te puteai apuca imediat de pregătirea reţetei în chestiune. Nu a avut copii şi de aceea a nutrit pentru noi, nepoţi de după frate, o afecţiune părintească, fiind gata oricând să ne facă pe plac, deşi punea o limita la ştrengării”, își amintește ea.

„Era o fire activă, casnică, nu se limita la treburile propriei gospodării. Îi plăcea viaţa în aer liber, mergea în excursii pe munte, juca tenis, conducea maşina, schia, patina. Fără să neglijeze vizitele la concerte, fiind mare amatoare de muzică. Îmi amintesc cu multă plăcere unele veri petrecute seara la fermă, unde când se aşeza la pian şi ne cânta studii de Chopin”, mai spune „Merișor”.

Ştefana Dăscălescu este şi ea nepoata Sandei Marin. Locuieşte acum în Germania şi îşi aminteşte cum erau mesele în familie.

„De la Sanda Marin am învăţat nişte fineţuri. Mi-a rămas în amintire sufleul de mazăre, sufleul de fasole verde, un tort de bezele. Şi acum pentru mine bezelele cu frişcă erau cel mai bun lucuru. Făcea un tort cu bezele, era ceva deosebit De asemnea o pască cu ciocolată, o pască cu brânză erau lucruri deosebite”, spune ea.

„Era o femeie plăcută, severă, totul trebuia să fie ordonat şi organizat. Era o foarte bună sportivă, conducea bine maşina, la data aceea când foarte puţine femei conduceau. Și la ţară unde avea ferma punea mâna şi lucra”, povestește Ştefana Dăscălescu.

Elegantă, cultă, activă, tandră, aşa o descriu cele două nepoate pe femeia care ştia să gătească ca în poveşti. Irina Patrulis, fina ei, completează portretul Ceciliei Simionescu-Zapan.
„O femeie frumoasă, cochetă, întotdeauna era pusă la punct . Fie că era în casa ei şi făcea gospodărie, fie că se ducea undeva la un concert sau într-o vizită”, spune ea. 
„A avut o fermă lângă Bucureşti, în apropiere de Pipera. În ziua de astăzi, din fermă este ştirbită o bucăţică din teren, pentru că a fost luată de aeroportul Băneasa. Şi ferma avea aşa: pe lângă casă, o bucăţică de vie, straturi de căpşuni, pe urmă zonă cu araci de fasole, zonă cu cartofi, din toate câte puţin. Un personaj foarte important era vaca Steluţa, de la care apăreau brânză şi smântână - asta se făcea acolo. Şi de câte ori ne invita acolo erau nişte lucruri foarte bune şi producţie proprie”, adaugă Irina Patrulis. 
Toată lumea îşi aduce aminte cu plăcere de mesele din familie. Iar sărbătoarea Paştelui era un prilej bun pentru a testa reţete tradiţionale. „Mesele de Paşte se petreceau în familia noastră de-a lungul celor trei zile. La Nana era un fel special, sărmăluțele în foi de viţă.Toate de aceaşi mărime, aşezate frumos pe rânduri concentrice, în forma care mergea la cuptor, servite cu mamaligă şi smântână, şi cele 2 feluri de pască, cu ciocolată şi cu brânză de vaci, pe care le mâncam cu deliciu, pentru că ieşeau întotdeauna bune, fără prea multă cocă de cozonac la margine sau ca bază la umplutura respectivă şi care aveau fiecare texturi bine legate şi perfecte la gust”, spune Ioana-Maria Isac. 
„De Paşte am luat şi noi ceva din cartea ei, am luat mai multe reţete de pască. Erau aşa: pasca clasică, cu brânză de vaci, şi pe urmă încă două absoult minunate. Pască cu ciocolată, umplutura era ceva divin. Și pasca cea mai extraordinară, cea cu smântână”, spune Irina Patrulis.
Sanda Marin a murit în 1961. Dar chiar şi astăzi nu există bucătar care să nu fii încercat măcar o reţetă din cartea ei. Şi nu este de mirare, dacă ne gândim că a învăţat România să gătească.

articol preluat de pe www.digi24.ro

20 de comentarii:

  1. Prin anii '50, mama avea o relicva de "Sanda Marin" , veche si patata de atata rasfoit.Nu stiu daca era editia din 1936 sau poate o alta de dupa, oricum...veche...Mama , la gimnaziul interbelic, facuse ore de "gospodarie" si se pricepea de minune la felurite preparate.Desigur, autoarea de mai sus era la mare cinste.O alta autoare era si Roda Visinescu.In timp ce memoriile gastronomice ale lui Pastorel le citesc eu...
    Pofta buna cu sarbatori frumoase !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bunica mea avea doua editii din Sanda Marin, una foarte veche, cu retete si sfaturi asa cum e cea pe care o vedeti in foto si alta editata in perioada comunista unde, asa cu apare si in articol retetele erau modificate.
      imi amintesc de una singura, de fapt doua si amandoua cu parizer (snitel din parizer si "cuiburi"din parizer).
      nu mi-a placut niciodata parizerul....
      sarbatori fericite in continuare iti doresc si eu, Marco!

      Ștergere
  2. De cartea Sandei Marin am auzit si am citit din ea :) dar despre autoare nu stiam nimic-nimicuta! :) O femeie interesanta si frumoasa!
    Multumesc pentru info!
    Pupici cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cand eram mica si eu eram sigura ca Sanda Marin e barbat :))
      stiam ca e de "familie buna" dar amanunte nu stiam...
      cand le-am aflat mi-am zis sa vi le spun si voua :)

      Ștergere
  3. O lectura placuta pentru o zi de sarbatoare.Auzisem,dar stiam prea putin de Sanda Marin.Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca lectura ti-a facut placere draga Floare, o seara minunata iti doresc si eu! :)

      Ștergere
  4. inca o poveste interesanta! nu stiu daca a invatat romania sa gateasca, insa sunt sigura ca aproape toate gospodinele in pana de inspiratie au apelat la colectia ei de retete.
    la mine sarmalutele in foi de vita au trecut de mult de etapa in cere se puteau numi "un fel special" pentru ca le gatesc o data pe saptamana...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asta da, oricine gasea o idee pe care sa o puna in practica :)
      sarmalutele in foi de vita la mine sunt un fel special pentru ca eu le fac foarte rar, prietenului meu nu prea ii plac...
      totusi, cele mai delicate sarmalute le mancam la fosta mea soacra, chiar ii spuneam ca e regina sarmalutelor in foi de stevie :)

      Ștergere
    2. eu in foi de stevie fac sarmalute cu urda. sunt delicioase! :)
      si apropo de sarmalutele micute, in moldova am mancat cele mai mici sarmale in foi de vita. nu cred ca depasea vreuna doi centimetri lungime si toate aratau de parca erau facute la masina. :)

      Ștergere
  5. wow! am citit cu atâta placere si emotie, ba chiar m-am intristat când am ajuns la sfârsitul articolului tau. Habar nu am avut, sincera sa fiu nici nu mi-a trecut prin cap ideea ca Sanda Marin ar fi un pseudonim. Cartea mea este editie 1963, am primit-o de la mama, cand m-am casatorit si am adus-o aici cu mine în Germania, pentru ca o iubesc si face parte din "mine". Impresionante date, multumesc draga mea draga! pupici. Noapte buna si un start bun în saptamâna de lucru care incepe maine (eu mai am concediu intreaga saptamâna)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca ai avut rabdare sa il citesti, chiar este foarte lung! :)
      si eu l-am citit cu extrem de mult interes pentru ca am gasit in articol lucruri pe care chiar nu le stiam despre Sanda Marin.
      ce bine ca ai vacanta toata saptamana, eu maine trebuie sa fiu la birou :(
      te pupacesc si eu!

      Ștergere
  6. Eu recunosc ca nu am o astfel de carte si nici nu folosesc astfel de carti! Bucataresele pe care le-am urmarit si de la care am invatat toata viata sunt bunica si mama! Acum m-ai facut curioasa, stii ca dau iama in Google, nu? :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt sigura ca vei gasi lucruri interesante :))

      Ștergere
  7. Cred ca cei care au o pasiune adevarata dau roade,iar timpul nu-i da uitarii.
    Zilele trecute,acasa la mami,impreuna cu fratii,nepotii si prietenii ,gustand din preparate minune,pare un mic tablou decupat din ceea ce am citit mai sus.:)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eee...doar cand ma gandesc la acea dulceata si la placintelele despre care am citit la tine stiu ca lucrurile stau asa cum spui :)
      te pupacesc si eu!

      Ștergere
  8. Deci digi ofera asemenea informatii scoase din CUTIE ?!
    Ideea e ca dupa cartea Sandei Marin am invatat sa gatesc si mi-a foarte folosit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cate cutii, atatea informatii :))
      mereu te-am banuit drept un gurmand :D

      Ștergere
  9. Multumim pentru articol!Prima data cand am vazut numele Sandei Marin si inclusiv cartea a fost tarziu,cand deja m-am marit.si am vazut-o in librarie,mama n-a avut cartea ei,avea altele,asa ca n-am idee de ce e asa cunoscuta.Mama stie sa gateasca de la bunica inclusiv acele sarmalute in foi de vita,care la noi sunt un fel obisnuit.Din pacate,in zona unde locuiesc acum nu se face asa ceva.
    Nu prea am inteles de ce au pomenit de Jamie Oliver ca nu e roman,si nici Sanda nu a aparut in Anglia.Au si ei bunica lor in acest domeniu,Marguerite Patten.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt sigura ca aproape in fiecare casa exista, daca nu o carte de bucate, macar un caiet cu retete :)
      am adorat cartea asta :)
      eu cred ca tu continui sa faci sarmalute in foi de vita chiar daca nu sunt foarte obisnuite acolo unde locuiesti :)

      Ștergere
    2. Sincera sa fiu n-am mai facut sarmale de cativa ani,pentru ca nu mai mancam decat la sarbatori,aniversari,etc. deci mama mea face destul de des mai ales cand venim noi.Si acum vom merge(in week-end) si ne va face sarmalute in foi de vita ca si asa nu mai are varza.
      Caiet de retete are si mama si cateva numere din Practic in bucatarie,carticele mai mici.Eu mi-am luat mai multe si recunosc imi place sa mai urmaresc si Paprika din cand in cand.
      Toate cele bune!

      Ștergere