sâmbătă, 31 mai 2014

10 lucruri de care ati auzit, dar sunt gresite...



1. Pentru a-și menține sănătatea, un om nu are nevoie să bea de opt pahare cu apă (sau doi-trei litri) pe zi. Cantitatea de apă necesară unei persoane depinde de greutatea acesteia, de activitățile desfășurate, de haine și, evident, de condițiile meteo. Mai mult: cantitatea de apă necesară poate fi procurată din sucuri, lapte, supe sau chiar fructe și legume.
2. Bărbieritul nu determină ca părul să crească mai gros sau mai închis la culoare. Această legendă este cauzată de faptul că, atunci când este ras cu lama, părului i se taie, firesc, inclusiv terminația sa naturală, de formă conică. Lipsit de această terminație conică, părul nou crescut pare că este mai gros și mai aspru.
3.  Produsele de îngrijire a părului nu repară “părul stricat” (vârfurile deteriorate, de pildă). Ele doar pot preveni deteriorarea sa și îi pot conferi un aspect mai neted firului de păr.
4. Oamenii au mai mult de cinci simțuri. Pe lângă cele cinci simțuri identificate de Aristotel – văz, miros, gust, pipăit și auz – oamenii au și simțul echilibrului,  simțul dureriisimțul mișcării, simțul temperaturii relative etc. Mai mult: în funcție de diversele definiții ale simțurilor, se consideră că oamenii au de la cel puțin nouă simțuri până la mai mult de douăzeci.
5. Antibioticele nu pot vindeca răceala comună. Și aceasta pentru simplul fapt că aceasta este cauzată de un virus asupra căruia antibioticele nu au niciun efect.
6. Și, dacă tot a venit vorba: un om nu poate deveni “rezistent la un antibiotice”. Tulpina unui microorganism poate deveni resitentă la un anumit tip de antibiotice și nu corpul persoanei.
7. Nu există nicio dovadă că sportivii care fac sex în zilele premergătoare unei competiții obțin performanțe mai slabe. Ba chiar unii specialiști sugerează că actul sexual are ca rezultat o creștere a nivelului de testosteron la bărbați, ceea ce ar conduce la performațe sportive mai bune.
8. Capacitățile noastre mentale nu sunt delimitate cu strictețe în emisfera dreapta sau cea stângă a creierului. În timp ce pentru unele activități sunt necesare ambele emisfere, altele au, într-adevăr, tendința de a activa preponderent una dintre emisfere. Însă dacă aceasta este deteriorată în vreun accident suferit în copilăria, cealaltă emisferă îi preia atribuțiile.
9. Părul și unghiile nu continuă să crească după moarte. Această credință este dată de faptul că pielea se usucă și, micșorându-se astfel distanțele de la care se văd unghiile sau firele de păr, acestea par mai lungi.
10. Nu putem lua negi de la broaște (sau alte animale). Negii de pe pielea umană sunt cauzați de un tip de virus specific doar oamenilor.
srsa:webcultura.ro
 foto: Art Grafts

duminică, 25 mai 2014

Supa mea Gazpacho

Eu sunt chiar indragostita de aceasta supa originara din Spania, din Anadaluzia mai corect...
Sunt indragostita de ea pentru ca este deosebit de gustoasa si hranitoare si, lucru deloc de neglijat vara, usor de preparat pentru ca nu necesita procesare terminca, se prepara exact asa cum se serveste, rece.
Daca nu ati incercat-o pana acum, va sugerez reteta pe care o folosesc eu (cantitatile sunt pentru aproximativ 1 litru de supa).



Aveti nevoie de:

- 4-5 rosii mari si bine coapte (eu am folosit acum rosii cherry cam 400gr)
- 2 castraveti de gradina
- un ardei gras verde
- 3 fire de ceapa verde (se foloseste ceapa obisnuta de obicei)
- 1 fir de usturoi verde (se foloseste usuroiul obisnuit de obicei)
- doua felii de paine (eu le-am pus putin in apa dupa ce le-am curatat de  coaja si le-am taiat in cubulete)
- 5-6 linguri ulei de masline
- sare, piper, un varf de cutit de zahar
- organo, busuioc, maghiran, patrunjel (eu folosesc acest mix de verdeturi uscate pe care il tin intr-un borcan bine inchis, este foarte bun si parfumat).
- traditional se folosesc 2 linguri de otet sau zeama de la o jumatate de lamaie dar mie nu imi place, asa ca nu folosesc.

Prepararea este foarte rapida, maxim 10 min.
Legumele se spala foarte bine si se curata de coaja (cele care necesita aceasta).
Rosiile se taie in cubulete si se pun blender (eu folosesc unul vertical).
Pentru ca acum am avut doar rosii cherry, nu le-am cojit, le-am taiat doar in 4.
Castravetii, ardeiul gras, se taie in cubulete destul de mari.
Usuroiul si ceapa verde se toaca dar nu foarte marunt.
Se aduga painea, uleiul, cca 100ml de apa, sarea, piperul, condimentele uscate ( puteti folosi proaspete daca aveti si va place, mie nu imi place busuiocul verde, de exemplu).
Totul se mixeaza, gustati, asezonati daca mai este cazul si pentru cel putin cateva ore lasati supa la frigider.
Daca o preparati pentru a doua zi va fi si mai gustoasa :)
Eu am decorat-o cu codite de ceapa tocate, frunza de patrunje, o jumatate de rosie, dar nu este obligatoriu.
Asta a fost supa mea Gazpacho...daca o veti incerca, pofta buna!


16 lucruri de care sa nu te temi



Fragment din scrisoarea adresată de F. Scott Fitzgerald, pe 8 august 1933, fetiței sale, pe atunci în vârstă de doar 11 ani, în timp ce aceasta se afla în tabără.

Să nu te temi de părerea celorlalți
Să nu te temi de păpuşi
Să nu te temi de trecut
Să nu te temi de viitor
Să nu te temi de maturizare
Să nu te temi că altcineva te va întrece
Să nu te temi de triumf
Să nu te temi de eşec, cu excepţia cazurilor când intervine din vina ta
Să nu te temi de țânțari
Să nu te temi de muşte
Să nu te temi de insecte, în general,
Să nu te temi de părinţi
Să nu te temi de băieți
Să nu te temi de dezamăgiri
Să nu te temi de plăceri
Să nu te temi de satisfacţii

Cu multă dragoste,
Tăticul”
 
 foto: Dallas Clayton
sursa:http://webcultura.ro

joi, 22 mai 2014

Belle...



Azi am simtit nevoia sa ascult aceasta melodie, motiv pentru care am cautat si am gasit printre postarile mele mai vechi acest clip.
Versiunea franceza a intrat in "Cartea Rcordurilor"avand un succes fulminat...
Emoţia creată de muzica lui Riccardo Cocciante pe un libret de Luc Plamondon nu poate fi descrisa in cuvinte...poate fi doar ascultata,simtita...
Sunt sigura ca veti simti si voi durerea din iubire,atat de diferita...

Iubirea indurerata,iubirea vinovata,iubirea ca un pacat...

marți, 20 mai 2014

Lupeasca si al ei rege...

Pentru ca maine sarbatorim Sfintii Imparati Constantin si Elena, patronii mei de nume,m-am gandit sa repostez azi un articol despre o Elena, mult controversata in istoria noastra.

"Susţinea conversaţii de excepţie, era un ciudat amestec de femeie fatală, dom­nişoară şi curtezană, era încăpăţânată, dar bună la suflet, era elegantă… O fe­meie prea modernă pentru timpul său."
 „Înalta Doamnă”, „Fe­meia nefastă”, „Du­duia”, „Lupeasca”… Elena Lupescu.
Între cei doi totul ar fi început de fapt la o cursă de autoturisme. Mai precis, înainte de a lua startul în cursa de autoturisme la care participa, o frumoasă doamnă (Elena) a aruncat în maşina prinţului moştenitor al tronului României un buchet de flori şi i-a urat succes, zâmbindu-i şi privindu-l provocator, ceea ce l-a determinat pe Carol să ajungă imediat în patul ei…
Era un ciudat amestec de femeie fatală, domnişoară şi curtezană, în­că­păţânată, dar bună la suflet, elegantă, avea pielea albă şi părul roşcat (uneori blond…). 
O femeie prea modernă pentru timpul său. Conform mărturiilor vremii, Elena reprezenta „elogiul” femeii cu personalitate, prezentă în lumea din spatele bărbaţilor şi, ce e mai important, avea umor! Şi cu ce altceva dacă nu cu umor putea trata ieşirile la agăţat cu Buick-ul decapotabil ale regelui (conform memoriilor lui Constantin Argetoianu). Se spune chiar că o conversaţie cu ea era ca un fel de „club privat”, conform princi­piu­lui intră cine vrea, rămâne cine poate. 
După cum notează Paul D. Quin­­lan în cartea sa „Regele playboy”: „era tipul de femeie îndrăzneaţă, ­plină de încredere în sine, ­dominatoare”.
În 1940, Carol al II-lea este forţat să abdice şi ia calea exilului. Elena Lupescu îl însoţeşte, iar la 3 iulie 1947 i se îndeplineşte şi ultimul capriciu: se cunună la Rio de Janeiro, eveniment după care a obţinut mult visatul rang de Alteţa Sa Regală, Prinţesa Elena de România. S-au stabilit apoi în Portugalia, la Estoril. La 3 aprilie 1953, Carol murea în urma unui stop cardiac, fiind înmormântat în capela regilor din Estoril. La ceremonia funerară, Elena s-a aplecat asupra defunctului şi a spus „Adio, dragostea vieţii mele”.Elena Lupescu a murit la Estoril, la 7 iulie 1977, la o vârstă care, la fel ca multe alte evenimente din viaţa sa, va rămâne un mister…

A trăit ca femeia care l-a vrut şi l-a avut pe omul-rege. A murit ca femeie a lui.
 
Sursa: jurnalul.ro

luni, 19 mai 2014

Modesta drama a unei case modeste

Casa familiei Bosa din Strada Filaret nr. 73 - Bucuresti in iunie 1972
Casa familiei Bossa din Strada Filaret nr. 73 - Bucuresti in iunie 1927
“Villa Bossa” nu este chiar o vila in adevaratul sens al cuvantului, cel putin nu dupa criteriile Bucurestiului interbelic. Este o casa obisnuita, este frumusica, curata, decenta dar mai ales iubita. Dl. Bossa, neamt de origine, a facut probabil eforturi serioase sa o construiasca. Si este mandru, arata asta in poarta intredeschisa. S-au adunat pentru o fotografie. Nu au uitat pe nimeni: el, sotia cu copilul, femeia ce ingrijeste, pisica alba si… casa. Da, casa.
Cladirea pozeaza si ea, are acelasi rang, sunt umar langa umar, sunt o familie. Au chemat un fotograf special pentru asta, au vorbit la Foto Venus, au vrut sa trimita o carte postala lui Lotto Schulze tocmai in Berlin. Pare mai potrivit asa, o simpla vedere ar fi fost impersonala.
Familia Bossa
Familia Bossa
A trecut timpul, a venit razboiul cu toate nenorocirile lui. Au venit comunistii si au nationalizat cat au vazut cu ochii. Probabil Dl. Bossa a fost nevoit sa plece dar casa a ramas. Comunistii au impartit-o oamenilor muncii. A supravietuit cumva, i-a fost greu neingrijita si neiubita. A rabdat multii ani de comunism in praf si degradare, a rabdat si a sperat. Revolutia a adus multe lucruri bune dar nu si pentru ea. A primit termopane albe si un gard opac de tabla ieftina. Dezbracata de mindrele-i ornamente a fost ponosita cu o tencuiala peticita. I-au crescut anexe malformate, tevi si cabluri ciufulite. Praful si degradarea s-au transformat in trauma si mutilare.
"Villa Bossa" in 1927 si in 2009
"Villa Bossa" a supravietuit mai bine de 82 de ani. Ranita si mutilata, este inca in picioare.
“Villa Bossa” este doar o casa modesta. Drama ei insa este reprezentativa pentru un oras intreg. Aproape fiecare cladire din Bucuresti are o poveste asemanatoare. Suferintele prin care trec vechile noastre case sunt cutremuratoare. Sub ochii nostri indiferenti se intampla crime, mutilari, torturi si exterminari. Casele sunt vii, traiesc si simt. Au nevoie de iubire.

autor: alex_galmeanu
sursa: http://www.muzeuldefotografie.ro 

duminică, 18 mai 2014

Teatrul "Teatrelli" - "Quartet"


Deschis in eleganta incinta a Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București din Piața Lahovari, Teatrul "Teatrelli" a adunat vineri seara pe scena sa patru mari si deosebiti actori: Costel Constantin, Adela Marculescu, Florina Cercel, Damian Crasmaru. 
Ei formeaza "Quartet" - ul care da numele piesei de teatru, scrisa de dramaturgul Ronald Harwood si regizata de Dan Tudor (aceasta piesa a fost transpusasi pe pelicula de actorul Dustin Hoffman in 2011).
Sala "Teatrelli" unde vineri seara am calcat pentru prima data, este eleganta spre intim, este un fel de teatru-cafenea cu masute, fotolii, bar. Am gasit aici o ambianta placuta, relaxanta, care te conduce spre atmosfera care se creeaza incet, incet pe scena...

Intr-un decor incantator de vintage persoanjele isi fac pe rand aparitia, cu farmec, umor - ghidus dar si cu panseuri pline de intelepciune. Pe masura ce schimbul de replici are loc realizam ca personajele noastre se gasesc intr-un azil de batrani unde isi duc traiul, regretand decizii sau iubiri apuse, depanand amintiri dar si facand planuri de viitor...da, da, iata ca si la batranete se pot face planuri de viitor. 
Cele patru personaje care au stralucit candva pe scena Operei isi propun sa interpreteze cu ocazia aniversarii zilei de nastere a lui Giuseppe Verdi sau John Green cum i-au americanizat ei numele in gluma, isi propun spuneam, sa interpreteze "Quartet" -ul care candva le-a adus lor, celor patru adunati aici de intamplare si singuratate, celebritatea.
Nici unul dintre personaje nu isi tradeaza varsta, ei sufera ca la 20 de ani, se cearta, se bucura, plang sau spera si nu renunta la a-si dori gloria de pe vremuri...
Nu va spun mai mult, ce sens ar avea...mai bine mergeti voi sa vedeti, sa simti si sa va ganditi ca batranetea e de fapt o stare, o stare care nu are 100% legatura cu varsta...
O sa inchei cu cateva cuvinte scrise de un tanar si talentat ziarist, Andrei Craciun, pe marginea a ceea ce inseamna a fi tineri la batranete tinand cont de faptul ca nu ar trebui sa fim batrani la tinerete.

"Cand s-a jucat pentru prima data "Quartet", Ronald Harwood avea 65 de ani.Exista multe varste critice in devenirea unui om, daramite a unui artist: omul e in criza si la 14, ani si la 27 de ani, si la 33 de ani si la 50 de ani.

Dar la 65 de ani cumpana e, intuiesc, cea mai grea.Indeobste, atunci oamenii incep sa se pensioneze, isi traiesc, dupa posibilitati, senectutea, se gandesc cum sa dreneze mlastini sau cum sa imbunatateasca administratia blocului in care locuiesc, sunt obsedati de paralelograme sau de pretul morcovilor, se intorc cu acribie la pasiunile din coplarie, colectionand cadavre de insecte sau monezi din America Latina, dupa gust, cine are nepoti, se bucura de ei, calatoresc mai mult, unii se inteleptesc, altii innebunesc, amintirile devin tot mai puternice si te indeamna sa-ti scrii memoriile, chiar daca nici nu stii sa scrii".


Cu totii vom ajunge la batranete, important este drumul pe care il strabatem pana acolo. Sa imbatranesti inseamna ca ai sansa sa traiesti.

Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/
Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/
Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/
Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

sâmbătă, 17 mai 2014

O noapte in "Gradina cu suflete" a baronului Bellu...

Pentru prima data Cimitirul Bellu a intrat in circuitul "Noaptea Muzeelor"in anul 2011, din pacate in acest an nu pot sa fac turul muzeelor si in consecinta nici la Bellu nu voi ajunge dar voi reposta un articol mai vechi la care am adaugat si o poveste...

Am asteptat cu nerabdare sa treca de ora 20.00 ca sa pot merge in vizita la...cimitir...
L-am mai vazut primavara, iarna, dar niciodata noaptea....
Nu am fost singura dornica de a se pierde pe aleile cimitirului...
In grupuri mai mari sau mai mici vizitatorii se perindau prin fata monumentelor funerare.Citeam pe site-ul cimitirului Bellu ca aici se gasesc 20% din monumentele istorice ale Bucurestilor...
Pe masura ce se lasa seara mirosul florilor si al lumanarilor aprinse in siruri inca de la intrare a devenit mai puternic dar in perfecta concordanta cu recitalul de muzica clasica care se desfasura in fata capelei...
In spatele monumentelor se afla multe povesti.Adevarate sau nu, ele dau farmec trecutului si invaluie intr-o blanda tristete aceste capodopere peste care timpul trece...si pe langa care am trecut si noi...
Conform www.bellu.ro/istoric, până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci.
Cum Bucureştiul a ţinut întotdeauna pasul cu noul, legiuitorii de atunci hotărăsc desfiinţarea vechilor cimitire de pe lângă bisericile centrale şi hotărăsc "Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş" care apare în 1831. Abia în 1850 o comisie a Sfatului Orăşenesc discută concret crearea altor cimitire în afara oraşului, unul dintre ele fiind de pe uliţa Şerban-Vodă, unde era o mare grădină a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor şi Justiţiei, învecinată cu o moşie a Mănăstirii Văcăreşti, ce avea acolo trei mori de vânt. Acest teren este donat de baronul Bellu, Sfatului Orăşenesc, călugării de la Văcăreşti urmându-i exemplul.
La 26 noiembrie 1852, Sfatul Orăşenesc hotărăşte începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului, iar în ianuarie 1853, arhitectul Alexandru Orescu întocmeşte planurile pentru construcţia unei capele pe locul vechii biserici a lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), cel care fusese căsătorit cu Irina, fata marelui Ban Văcărescu şi strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnul Constantin Brâncoveanu.
Pictorul Lecca zugrăveşte interiorul capelei, care a fost înzestrată cu obiecte de cult şi cele de trebuinţă. În toamna lui 1855 au început lucrările de amenajare a terenului, lucrări terminate în septembrie 1858, când cimitirul începe să funcţioneze legal. În 1859 guvernul trece hotărât la aplicarea legii, prin mutarea cimitirelor din oraş şi din jurul bisericilor afară din oraş, comunicând parohiilor "porunca" de interzicere a înmormântărilor în Capitală.

Aceasta ar fi pe scurt povestea trecutului prezent a celebrului cimitir Bellu din Bucuresti....
O sa va spun acum una dintre povestile aflate in spatele monumentelor celebre de la Bellu:

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Constantin Poroineanu, fiul unui moşier
oltean, a plecat să studieze la Paris. După o aventură amoroasă în capitala franceză, a avut o fiică, dar nu a recunoscut-o pentru că bătrânul Poroineanu l-a ameninţat că-l dezmoşteneşte. Anii au trecut şi Constantin Poroineanu a devenit un moşier foarte bogat. Unul dintre fiii săi a plecat la studii, tot la Paris. Băiatul s-a îndrăgostit nebuneşte de o fată şi s-au căsătorit în secret.
Când el s-a întors să i-o prezinte pe soţie tatălui său, bătrânul a înlemnit. A pus cap la cap informaţiile şi a realizat că soţia fiului său este fiica lui, rodul pasiunii trăite la Paris în tinereţe. Cei doi tineri, de acum frate şi soră şi-au pus capăt zilelor, iar imediat, la 15 septembrie 1908, după întocmirea testamentului prin care lăsa toată averea sa oraşului Caracal, Poroineanu s-a sinucis.
Povestea tragică a dragostei celor doi a fost întruchipată pe monumentul din piatră de către artistul italian Raffaello Romanelli.

O sa inchei cu un epitaf care m-a impresionat profund...el apartine Sophie Mavrodin moarta la varsta de 28 de ani...

Nu de moarte mă cutremur,
Ci de veşnicia ei şi teama de a nu vă mai putea vedea.
Sophia Mavrodin

vineri, 16 mai 2014

Șase site-uri celebre pe vremea când erau “mititele”

O scurtă aducere aminte a modului în care arătau, pe vremea începuturilor, unele dintre mai populare site-uri din ziua astăzi. Acum, desigur, ne par hilare, însă cine știe cât de amuzante ni se vor părea peste cinci ani, site-urile despre care astăzi spunem că sunt “cool”?!





sursa:webcultura.ro

1. Facebook

în 2004

în 2013

2. Youtube

în 2005

în 2013

3. Twitter

în 2006

în 2013

4. LinkedIn

în 2003

în 2013

5. Google

în 1998

în 2013

6. Yahoo

în 1994

în 2013

Reflexii in Oglinda - Reach Out For My Soul


mai multe gasiti la SoriN.

joi, 15 mai 2014

Făina de porumb între şamponări, un sfat de frumuseţe practicat la 1900





In timp ce unele trucuri de frumuseţe au rezistat testului timpului, în timp ce altele au rămas în trecut, doar în cărţile vechi de specialitate. 
 „Health and Beauty Hints (Sfaturi pentru sănătate şi frumuseţe)”, publicată în 1910 de Margaret Mixter, este plină de idei precum „mersul prin ploaie este un tonic excelent pentru ten” sau „consider o greşeală să-ţi speli părul în zilele noroase”. Multe dintre sfaturi sunt ilustrate cu imagini în alb-negru ale unor femei care pun în practică teoria, demonstraţii care par cel puţin bizare astăzi. Unul dintre lucrurile esenţiale, pe care Mixter se axează, este importanţa pielii ferme şi netede, în special în jurul gâtului, dar şi a feţei. 
 Acest lucru se obţinea prin masaje cu diverse creme şi uleiuri, tehnică cât se poate de actuală şi în vremurile moderne. Pentru îngrijirea pe timpul nopţii, autoarea recomandă o combinaţie între uleiul de migdale, ceară albă, lanolină, apă de floarea soarelui şi spermă de balenă. Această loţiune trebuia aplicată cu mişcări diferite, în funcţie de forma feţei. Masajul este benefic şi pentru zona gâtului, mai ales în prevenirea pielii lăsate. 
 „Când o femeie ajunge la vârsta de 25 de ani trebuie să aloce cel puţin 10 minute, dimineaţa şi seara, pentru a-şi masa gâtul”, sfătuieşte specialista perioadei. „Dacă se va deranja cu ritualul acesta, până la 40 de ani nu va avea guşa care, mai mult decât orice, îi va răpi orice urmă a tinereţii”, adaugă aceasta. 
 „Mersul prin ploaie, pentru o persoană care nu este pe cale să răcească, este un tonic excelent pentru ten”, era un alt sfat celebru la 1900. Artistul de make-up Rachel Wood – ai cărei clienţi le includ pe Rosario Dawson şi Vanessa Hudgens – spune că acest sfat nu este chiar atât de departe de adevăr pe cât s-ar credea. 
 „Astăzi, cel mai apropiat lucru ar fi o baie de aburi pentru faţă”, a spus aceasta pentru „Daily Mail”. Când vine vorba de îngrijirea părului, femeile vremurilor trecute erau împotriva spălatului des al părului, chiar dacă perioada dintre spălări era mult mai lungă atunci. 
 „Chiar şi în cazurile extreme de transpiraţie, şamponatul nu ar trebui să se facă mai des de o dată la trei săptămâni”, este sfatul lui Mixter. Excesul de ulei era combătut cu un fel de şampon uscat. „Dacă părul devine încărcat şi uleios între spălările lunare, se poate presăra făină de porumb pe şuviţele de păr”, se arată în carte. Restul făinii de porumb va fi dată jos cu o perie, după ce este absorbită în mare parte. 
 Mixter adaugă faptul că „soarele oferă vigoare şi culoare părului, iar uscarea părului în soare este cea mai bună idee”. De aceea specialista consideră că este o „greşeală să speli părul într-o zi noroasă”. O idee care rămâne la fel de valabilă şi astăzi este legată de exerciţiile fizice, care pot fi benefice atât tenului, cât şi siluetei. 
 Dar maniera în care femeile sunt sfătuite să facă sport, precum şi echipamentul propus, sunt marca acelor vremuri. O rochie subţire din flanel, precum cele tipice anilor 1900, ar fi uşurat libertatea de mişcare a doritoarelor de exerciţii fizice. Iar asta pentru că exerciţiile se fac în faţa ferestrei deschise, pentru ten, iar domnişoara nu trebuie să rişte nicio răceală. 
 O activitate îndelung recomandată pentru menţinerea în formă şi „dezvoltarea unei siluete” este munca din gospodărie. Ştersul prafului, măturatul, spălatul vaselor şi al hainelor erau doar câteva dintre modalităţile prin care femeile se menţineau tinere pe atunci. Sau, cel puţin, aşa le era promis.

sursa: www.historia.ro

marți, 13 mai 2014

3 motive să înjuri, din când în când

Oamenii care înjură din când în când se simt mai puternici din punct de vedere psihic, îşi controlează mai bine emoţiile şi chiar tolerează mai bine durerea spre deosebire de aceia care nu folosesc niciodată cuvinte urâte.

Cine înjură va fi mai sănătos. Aceasta este concluzia mai multor studii realizate de profesorul doctor Richard Stephens, lector în cadrul Universităţii Keele din Anglia.

„Este un mit acela că persoanele care înjură au un IQ redus. Înjurăturile fac parte dintr-un limbaj extrem de încărcat emoţional, care oferă o supapă de eliberare în cele mai tensionate situaţii“, explică dr. Stephens. Potrivit specialistului, cu cât un cuvânt injurios este mai puternic, cu atât efectul asupra stării psihice este mai mare. Însă, ca orice medicament, şi înjurăturile trebuie folosite cu moderaţie, fiindcă în „doze“ mari îşi pierd din eficienţă.
Nu toată lumea este de acord cu prof. Stephens, însă. De altfel, preşedintele rus Vladimir Putin a interzis de curând înjurăturile în piesele de teatru, filmele şi cărţile din Rusia.
1. Atenuează durerile
Înjurăturile activează un mecanism al organismului cunoscut ca „luptă sau fugi“, ceea ce duce la eliberarea în corp a unui nivel crescut de adrenalină şi încă o substanţă cu efect analgezic natural.
Richard Stephens a constatat, în urma unui studiu, că oamenii care înjură îşi pot ţine mâinile în apă rece ca gheaţa de două ori mai mult decât cei care se abţin. Totuşi, acest efect analgezic este valabil numai pentru cei care înjură rareori.
2. Putere şi control
Atunci când înjurăm simţim că avem mai multă putere şi mai mult control asupra unei situaţii negative. Înjurând, ne arătăm nouă înşine că nu suntem doar victime pasive ale situaţiei, ci că deţinem şi resursele pentru a lupta. Acest lucru ne creşte încrederea în noi înşine, potrivit medicului psihiatru britanic Neel Burton, autorul cărţilor „Semnificaţia nebuniei“, „Arta eşecului: ghidul anti-autoajutor“ şi altele.
3. Îmbunătăţirea stării generale de sănătate fizică şi psihică
Psihiatrul Neel Burton spune că printre beneficiile reale ale înjurăturilor se numără: stimularea circulaţiei sangvine, creşterea nivelului endorfinelor, hormonii bunei dispoziţii, dar şi inducerea stării de calm şi autocontrol.
„Totuşi, atenţie să nu folosiţi prea des acest «tratament» şi să nu vă şi enervaţi foarte rău în acelaşi timp, fiindcă efectul poate fi contrar“, spune Burton.

sursa: https://ro.stiri.yahoo.com

luni, 12 mai 2014

Rosii cu branza la cuptor

In seara asta mi-am amintit ca nu am mai pregatit de mult reteta mea de
rosii cu branza la cuptor...asa ca m-am pus pe treaba...
  Mi-am mai amintit ca am postat-o si pe blog acum vreo doi ani asa ca am zis sa vi-o reamintesc si voua ca poate, cine stie, vi se face pofta :)

Sunt cat se poate de gustoase rosiile preparate cu branza la cuptor.
Puteti incerca reteta vara cu rosii proaspete dar si iarna cu rosii intregi de la conserva.
Aveti nevoie de :

- 4 rosii maricele coapte bine sau o conserva cu rosii intregi
- 300 g de branza (telemea de vaca,oaie,capra sau chiar putina branza de burduf, folositi ce va place dar sa nu fie o branza slaba).
- ulei de masline
- un ardei putin iute sau pasta de ardei dar nu foarte iute
- oregano
- sare
- piper

Se prepara foarte usor.
Puteti folosi un vas termorezistent sau unul din acelea din pamant (asa preparatul va arata mai rustic).Alternati feliile de rosii cu felii groase de branza asezate in evantai (daca folositi rosii din conserva le taiati in doua) adaugati ardeiul taiat marunt sau pasta de ardei, sare, piper, oregano si la sfarsit stropiti bine cu ulei de masline.
La cuptor nu ar trebui sa stea mai mult de 20 de minute (nu uitati sa incalziti cuptorul in prealabil).
Are un gust fantastic, un aspect usor cremos de la sosul pe care il lasa rosiile.O paine de casa cu coaja crocanta ar fi minunata dar nu obligatorie dar un pahar cu vin alb sec este cu adevarat obligatoriu...pofta buna! :)

duminică, 11 mai 2014

Cine a infuriat gogoasa?

Cui nu-i plac gogoşile? Umplute sau simple, cu glazură sau presărate cu zahăr vanilat, genul acesta de cocă alcătuită în principal din făină, lapte, drojdie şi zahăr, prăjită în ulei din belşug, te face să salivezi doar când te gândeşti, chiar dacă toţi nutriţioniştii s-au vorbit parcă să le pună sub interdicţie. După cum spune istoricul Paul Mullins, prima reţetă tipărită a gogoşilor poate fi găsită într-o carte de bucate englezească din 1803. Se pare însă că istoria gogoşilor înfuriate pe care le poţi găsi la tot pasul în lume datează de pe vremea romanilor, secolul II î.Hr., când se numeau globulii. Unii istorici consemnează faptul că multă vreme s-a considerat că aluatul prăjit are un caracter sacru şi festiv. Poate cea mai veche menţiune a sa este în Levitic, unde se spune că turte amestecate cu ulei şi făină şi apoi prăjite erau aduse drept jertfă lui Dumnezeu. Grecii din Antichitate nu erau nici ei străini de acest desert, prăjind benzi din aluat pe care apoi le ungeau cu miere. În Evul Mediu bucătarii arabi porţionau aluatul şi îl marinau în sirop pentru a-l îndulci. Potrivit unor istorici, în Europa Evului Mediu gogoşile se preparau mai ales în bucătăriile mănăstirilor, în perioada dinaintea Postului Paştelui, pentru ca pe la 1400 desertul să devină popular în Anglia, Germania şi Olanda. În secolul XV, întrucât în Germania zahărul erau greu de găsit, s-a trecut la umplerea aluatului cu carne sau ciuperci. Pelerinii şi coloniştii olandezi au adus reţeta magică în America, mai exact în Manhattan (pe atunci încă New Amsterdam), sub numele de olykoeks, adică prăjituri uleioase. Gaura de la gogoaşă este atribuită de istoricii bucătăriei căpitanului Gregory Hanson, un marinar olandez al cărui vas a fost lovit de furtună la 22 iunie 1847. El a explicat că pentru a ţine bine mâna pe cârmă a înfipt gogoaşa în spiţele ei şi aşa a apărut prima gaură din gogoaşă văzută vreodată de vreun muritor. Nu ştim dacă povestea este adevărată, dar este amuzantă. Se spune că în Primul Război Mondial, femeile voluntar din Armata Salvării, cunoscute ca „Doughnut Girls”, distribuiau gogoşi soldaţilor americani care luptau în Franţa pentru a le aduce aminte de dulciurile de acasă. Astăzi, popularul desert cunoaşte nenumărate variante: francezii le umplu cu gem de măceşe, la Berlin ele se numesc berlineze, austriecii şi bavarezii pun în ele gem de caise, elveţienii adaugă aluatului brânză de vaci şi stafide. În Ungaria, dulceaţa se pune într-o adâncitură din mijlocul gogoşii, cât despre America, ce să mai spunem? Are până şi o zi naţională dedicată acestui desert de care nu este străin nici celebrul Homer Simpson. Dacă vreţi să mâncaţi o porţie delicioasă (care vă va creşte fericirea şi glicemia peste limitele legale) amestecaţi 25 de grame de dojdie cu 75 de ml de lapte cald şi câteva linguri de făină şi lăsaţi compoziţia să crească o jumătate de oră. În acest timp, puneţi peste 70 de grame de zahăr două ouă, trei linguri de ulei, un praf de sare, ceva esenţă de rom, nişte vanilie, ceva coază de lămâie rasă, pe scurt, reţeta fericirii gastronomice; amestecaţi bine şi încălziţi la foc mic – şi adăugaţi apoi compoziţia de dinainte şi frământaţi până iese o cocă moale pe care trebuie să o lăsaţi la cald, să crească. Se întinde o foaie de un cm lăţime şi se taie cu paharul gogoşile, care se pun într-o baie de ulei încins. Luaţi-vă după instincte şi veţi şti când sunt gata. Îi veţi înţelege pe romani de ce considerau că gogoşile sunt sacre. Poftă bună!

sursa: www.historia.ro

joi, 8 mai 2014

14 sfaturi pentru femeile măritate - Ghidul soției “perfecte” din anul 1955 :)



Asadar:
1. Adună toate manualele şcolare, jucăriile, hârtiile etc şi apoi curăță praful de pe mese.
2. În timpul lunilor reci ale anului ar trebui să pregătești şi să aprinzi focul, pentru ca el să se poată încălzi. Soțul tău va simti că a ajuns într-un paradis de odihnă şi ordine şi te va face și pe tine să te simți mai bine. Iar după toate acestea să îi oferi de mâncat și de băut pentru ca el să se simtă cât mai bine, îți va oferi o imensă satisfacție personală.
3. Pregătește copiii. Ia-ți câteva minute pentru a-i spăla pe mâini și pe față (daca sunt mici), piaptănă-i şi, dacă este necesar, schimbă-le hainele. Copiii sunt mici comori, iar el şi-ar dori să-i vadă jucându-și rolul. Micșorează toate zgomotele. În momentul în care el ajunge acasă, elimina toate zgomotele provenite de la maşina de spălat, uscătorul de haine sau aspirator. Încearcă să încurajezi copiii să facă linişte.
4. Fii fericită când îl vezi.
5. Întâmpină-l cu un zâmbet cald și arată-i că îți dorești sincer să îl mulțumești.
6. Ascultă-l. Poți avea o duzină de lucruri importante să îi spui, dar în momentul sosirii sale nu este timpul potrivit. Lasă-l pe el să vorbească mai întâi – și amintește-ți: subiectele sale de conversație sunt mult mai importante decât ale tale.
7. Asigură-te că va fi seara lui. Niciodată nu te plânge dacă vine târziu acasă sau iese fără tine în oraș să cineze sau să se distreze. În schimb încearcă să înţelegi lumea lui plină de constrângeri și presiuni şi nevoia sa foarte reală de a fi acasă şi de a se relaxa.
8. Scopul tău: încercă să te asiguri că ai făcut din casa ta un loc plin de pace, ordine şi linişte, în care soțul tău se poate reface trupește şi spiritual.
9. Nu-l asalta cu plângeri şi probleme.
10. Nu te plânge dacă ajunge acasă prea târziu pentru cină sau chiar dacă rămâne în oraș toată noaptea. Consideră acest lucru drept o problemă minoră în comparaţie cu ceea ce el a trebuit să suporte în acea zi.
11. Fă-l să se simtă confortabil. Determină-l să se așeze pe un scaun confortabil sau să se întindă în dormitor. Pregătește o băutură rece sau caldă pentru el.
12. Aranjează-i perna şi oferă-te să îi scoți pantofii. Vorbește-i cu voce joasă, liniştitoare şi plăcută.
13. Nu-i pune întrebări cu privire la acţiunile sale și nu-i pune la îndoială judecata sau integritatea. Amintește-ți că el este stăpânul casei și, ca atare, își va exercita întotdeauna voinţa, cu corectitudine şi sinceritate. Nu ai niciun drept să-l chestionezi.
14. O soție bună își cunoaște întotdeauna locul.
 Ce spuneti doamnelor, ce spuneti domnilor? :)

sursa: webcultura.ro

miercuri, 7 mai 2014

Opt lucruri amuzante (și mai puțin știute) despre animale

Știați că…

- în timp ce un câine fericit dă din coadă curbând-o spre dreapta, un câine trist dă din coada curbând-o spre stânga?

- pentru a-și proteja pielea de soarele arzător, hipopotamii își folosesc transpirația pe post de cremă pentru protecția solară?

- girafele se pot scărpina în urechi folosindu-și limba?

- călugărițele (insectele, desigur) au o ureche între picioare?

- leul (animalul, firește) doarme 20 de ore pe zi?

- deși sunt atât de masivi, elefanții pot să sară?

- vacile (patrupedele, evident) pot suferi din pricina rușinii dacă se râde de ele?

- porcii (da, da, tot despre patrupede vorbim) pot fi învățați să joace jocuri video? Nu vă vine să credeți? Priviți.


sursa:webcultura.ro

Miercurea fara cuvinte - Evadarile realului




ilustrator: Igor Morsky



sursa: http://webcultura.ro

Postare inscrisa la "Miercurea fara cuvinte"