luni, 15 septembrie 2014

Cele mai bune 10 mărci de votcă din lume


Un top realizat pentru The Independent de Samuel Muston (deținătorul rubricii On The Menu). Și, ca orice clasament de genul acesta, este cât se poate de discutabil. Că doar nu suntem la atletism, să vorbim de centimetri sau sutimi de secundă. Așa că vă rog să priviți lista de mai jos drept ceea ce este: un pretext de a vă prezenta 10 dintre cele mai reușite votci prezente în acest moment pe rafturile de pe mapamond. Și, pe baza preferințelor personale, puteți să decideți singuri mai apoi, cu sau fără ajutorul acestei înșiruiri, care este cea mai bună votcă din lume!
Votcă Belvedere Unfiltered

Belvedere Unfiltered

O votcă poloneză aparte, care stârnește controverse (unii o consideră prea delicată). E făcută din secară și este considerată „votca băutorului de whiskey”. Și, după cum numele o indică foarte clar, nu i se face nicio filtrare finală, pentru ca toate calitățile gustative să se păstreze cât mai bine. Marca este deținută de grupul francez LVMH (LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton S.A.).

Votcă Konik's Tail

Konik’s Tail

În primul rând elegantă, în același timp delicată și plină. E tot poloneză și este făcută din 3 cereale: două soiuri de grâu (Triticum Spelta și grâu de iarnă) și secară. Din punct de vedere aromatic, merge de la o ușoară tentă de nuci, dată de primul din cele două specii de grâu, și până la o vanilie aproape cremoasă.
Votcă Wyborowa

Wyborowa

O votcă poloneză de secară, făcută pentru prima oară în 1823, la Poznan, de afaceristul evreu Hartwig Kantorowicz. A fost prima votcă din lume care a căpătat, în 1927, trademark internațional. Marca este deținută actualmente de Pernod Ricard.
Votcă Luksusowa

Luksusowa

Tot poloneză, dar din cartofi. Totuși, nu i se poate reproșa nici duritatea, nici lipsa de gust. A apărut în 1928, este distilată actualmente la Zielona Góra, deține 10% din piața poloneză (conform declarațiilor producătorului) și face parte tot din grupul Pernod Ricard.

Votcă Vestal Podlasie

Vestal Podlasie

În ciuda faptului că este făcută din cartofi, această votcă este de-a dreptul mătăsoasă, densă, cu gust plin. Producătorii țin să precizeze că e vorba de cartofi tineri, iar cultivarea lor se face ținând cont de caracteristicile de terroir.

Votcă Beluga

Beluga

Este votca de lux cea mai vândută în Rusia. Catifelată și cremoasă, fină și delicată, este produsă în Siberia, la 300 de km de cea mai apropiată așezare. Marca este deținută de grupul rusesc Synergy.

Votcă Stolichnaya

Stolichnaya

O votcă celebră, cu o istorie zbuciumată (câteva detalii, aici). Nu e considerată un nectar zeiesc, ci „doar” o votcă absolut perfectă pentru cocktail-uri.
Votcă Zubrowka

Zubrowka

Din nou o votcă poloneză, de secară, și aromatizată pe deasupra. Dar nu cu toate prostiile contemporane, ci cu iarba bizonului (Hierochloe odorata), cunoscută pe la noi și sub numele de Iarba Sfintei Marii. Ca multe alte mărci de votcă poloneză, se află tot în portofoliul Pernod Ricard.
Votcă Chase Smoked

Chase Smoked

O votcă englezească, din cartofi, distilată la Herefordshire. E o ediție limitată, obținută prin afumarea votcii „normale”, Chase Vodka, cu fum provenind de la lemn de stejar englezesc.

Votcă Grey Goose

Grey Goose

Vă povesteam nu demult că această votcă franțuzească din grâu este prima în topul preferințelor americanilor. Lansată în 1997 special pentru piața americană, această votcă de lux a avut atâta succes încât marca a fost cumpărată în 2004 de grupul Bacardi, care a plătit pentru ea 2,2 milioane de dolari.

sursa: http://costachel.ro

24 de comentarii:

  1. Interesant clasament. Nu mă aşteptam ca polonezii să fie atât de tari la acest capitol, în faţa ruşilor. Îmi amintesc că pe vremea lui Ceaşescu am auzit de Stolichnaya şi de Wyborowa, dar nu eram curios să încerc aceste licori tari, la vârsta aceea.
    Îţi doresc o săptămână cu bucurii, dragă Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. singurul mod in care consum vodca este acela in amestec cu suc de portocale rosii (daca e posibil)...
      nu imi plac bauturile tari, preferatele mele fiind cele dulci-amarui care sunt mai putin tari :)

      Ștergere
    2. in general vermuth, in special Martini cum altfel decat alb :)
      exista si vodka Martini dar nu am incerat-o...
      imi plac digestivele, Jagermeister e preferatul meu si Fernetul...bine,ar mai fi cateva :))
      nu mi-ai spus ce iti place tie...:)

      Ștergere
    3. Pe primul loc berea! Ceea ce se vede. Apoi un vin bun, preferabil roşu. Vodca nu este o pasiune pentru mine, deşi sunt unele foarte fine. Dar o ţuică tradiţională românească este mult mai aromată. Cele dulci... le cedez doamnelor, cu bucurie. :-)

      Ștergere
  2. Fain clasament! Mai lărgește orizontul cunoașterii! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. as zice ca merita sa verifici verdicitatea acestui clasament :)

      Ștergere
  3. Buna. Nici eu nu ma asteptam ca polonezii sa ocupe primele pozitii.
    Bineinteles ca ma gandeam la rusi...si la marcile care sunt promovate in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  4. m-ai prins pe picior aproape gresit... :))
    nici nu stiu ce gust poate avea votca....insa imi amintesc de Saniuta... :))
    tare -s trista ca nu o regasesc in acest clasament.... :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Desi stiam ca nu esti sanse sa existe in top 10 pe maponda o mica parte inca spera sa gaseasca ratacit pe locul 10 Absinthe sau Absolut:)) Clasamentul este foarte interesant, am auzit de mare parte din ele, de incercat nu am avut ocazia inca, dar e bine sa ai informatia ca dupa gasesti si raftul, nu?:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Absinthe-ul stiam ca nu e vodca, as zice ca e ceva cu mult mai special, in fond cum poate fi Zana Verde daca nu speciala? :)
      eu am auzit dor de doua dintre ele, Stolichnaya şi Wyborowa, restul sunt si cu siguranta imi vor ramane total necunoscute :))

      Ștergere
  6. nu ma pricep la Votca, dar si Helmut spune ca Belvedere Vodka este cea mai placuta.
    I-am citit si lui articolul tau, dupa ce mi-a raspuns care este dupa parerea lui cel mai bun sort :))
    Te pup draga mea draga. Noapte buna
    (de doua zile am probleme cu W-Lan-ul si nu îmi place cu cablul... trebuie sa stau lânga boxa si nu ma simt bine ca la biroul meu. Televizorul est in alta camera... asa ca intru mai deloc pe net)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "vodca bautorului de whiskey", Helmut este un barbat cu mult bun gust :)

      si eu acasa nu prea reusesc sa ma mai apropii de laptop, mai mult la serviciu raspund la mesajele de pe blog si mai reusesc sa comentez ici-colo...
      te pupacesc draga mea draga, e miezul noptii asa ca vin pe la tine :)

      Ștergere
  7. Gata,acest post m-a determinat definitiv să mă retrag din viața publică și să-mi repar lacunele la acest capitol !!!
    Trebuie să recunosc că despre majoritatea numelor din acest clasament aud AICI pentru înâia oară...și această stare de lucruri este inadmisibilă :lol: :lol:

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa stii...nu-mi dau seama cum vei face fata acestei situatii :)))

      Ștergere
  8. O beau doar in cocktail :) White russian e preferatul in perioada de iarna, iar votca cu portocale in restul anului.

    RăspundețiȘtergere
  9. Smirnoff este o vodcă foarte bună, la noi se găsește și triplu sec, pentru long drinks!

    RăspundețiȘtergere