luni, 13 octombrie 2014

Jurjac...

O sa postez acum o scurta povestioara care imi aminteste de o carte citita in copilarie...
Mi-a fost draga atmosfera acelei carti....mi-ar fi placut sa fiu acolo si sa ascult....

Casa miroase frumos a mere şi a busuioc. E linişte.Se aude doar tic‐tacul ceasului de perete.Deodată uşițele se deschid şi un cuc ,cât o alună, iese grăbit să‐şi spună poezia:
‐Cu‐cu, cu‐cu, cu‐cu, cu‐cu.
Copilul cu ochi mari şi limpezi stă cu privirea țintă la ceas şi numără concentrat: ‐Una, două, trei, patru…
Cu‐cu, cu‐cu, eu mă duc la lucru…
Jurjac, puiule, unde eşti?Unde te‐ai ascuns? Vino să mănânci !
Îmbrăcat cu cămaşă albă şi cu pantaloni albaştri de catifea , copilul aleargă tropăind mărunțel spre vocea care‐l cheamă, cântând încetişor acelaşi refren despre cuc.
Mama, râzând înveselită în vreme ce‐i dă să mănance,îi răspunde jucăuş cu alte versuri:
‐“Cucule cu pană sură/Cuc !/ Cucule cu pană sură/Cuc !/ Cu‐cu…
Ce tot cânți la noi pe şură…/” .
‐Mamă, ce mult mi‐ar plăcea să învăț să cânt! Ştii,aşa cum cântă păsările şi cum cânți tu.Dar şi mai mult mi‐ar plăcea să cânt cum cânta un moş la târg. Ținea în mâini ceva,nu ştiu cum să‐ți spun , ceva ca o pară, şi cânta aşa de frumos, ca toată lumea se oprea!Tata mi‐a spus că e o vioară.
Mamă…mamă ! Mă auzi ?Vreau şi eu o vioară…
Cum mama era deja în altă odaie prinsă de treburi, Jurjac luă o scandurică , legă trei fire de ață de ea şi ,cu un bețişor în loc de arcuş, începu să‐l imite pe bătrânul de la târg...
…Apoi făcu un țambal şi‐un nai şi, cu mica orchestră pregătită, porni să cânte cântecele auzite.Tatăl intră în casă tocmai atunci şi, zâmbind ,îi spuse:
‐Mai voinicule, îți place să cânți ? O să‐ți ia tata o vioară… Chiar mâine ți‐o aduc.
Fericit , Jurjac, nu reuşi să adoarmă până târziu , atât era de emoționat.Visa cu ochii deschişi şi i se părea că atinge cu degetele corzile unei viori cu totul şi cu totul din aur…

...A doua zi , Jurjac nu se dezlipi de la poartă până când nu sosi tatăl său.Cu băiatul în brațe, tatăl se aşeză pe un scaun în bucătărie.Îşi desfăcu geanta cea mare , scoase mai multe pachete învelite în hârtie maronie şi , la urmă ,cu gesturi delicate, o vioară. Jurjac privea uimit la bucățica aceea din lemn cafeniu şi aşa de lucios , că‐i alunecară palmele când încercă s‐o apuce....
Atunci făcu ceea ce văzuse la bătrânul din târg: o sprijini sub bărbie şi, ținând în mâna dreaptă arcuşul, încercă să‐şi plimbe degetele pe cele trei strune şi să mişte în acelaşi timp arcuşul.Vioara însă, în locul sunetelor vrăjite ,scoase un scârțâit jalnic, care numai a cântec nu semăna. Copilul, neînțelegând ce se întâmplă depărtă vioara de sine şi‐o privi cu atenție.
Deodată se făcu roşu la față şi cu priviri înflăcărate începu să strige:

‐Asta nu‐i adevărată !Asta nu-i o vioară adevărată, e o jucărie ! M‐ați mințit!
Şi, până să apuce părinții să facă vreun gest, se îndreptă spre cămin şi, cu un gest hotărât o aruncă în foc…
După puțină vreme tatăl său îi aduse o vioară adevărată la care micul Jurjac începu deîndată să cânte. Aşa începe povestea celui mai de seamă compozitor al neamului românesc ,
muzicianul George Enescu.


Si tot el a adus cantecul ciocirliei in salile elegante de spectacol pentru ca a iubit de mic copil natura simpla in mijlocul careia a trait si nu a uitat ritmurile populare...atat de ale noastre...


textul si fotografiile apartin http://www.lalinguasalvata.com/lingua/14-Romeno
autor:
prof. Mirela Corina Chindea

20 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. cred ca orice copil ar trebui sa citeasca cartea asta...e mai mult decat o poveste :)

      Ștergere
  2. Ce ganduri frumoase..Cucule, pasare sura e un cantec tare frumos, al meu copil il canta intr-o perioada zi si noapte.Talentele se nasc din oameni simpli, cu valori inradacinate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce bucurie pentru tine, ce bucurie pentru el :)

      Ștergere
  3. Frumoasă rememorare ! Chiar mă întreb dacă o mai fi povestirea asta prin cărțile de școală. Acum, de când ”Ana are lame”, nu mai are mere, ca pe timpuri...

    RăspundețiȘtergere
  4. la 3 ani a primit prima vioara. Cel mai bun lautar din Dorohoi a venit sa il invete. La 4 ani, lautarul a spus parintilor ca domnisorul Jurjac stie tot ce stie si el.
    A locuit copilaria timpurie la tara, de aici contactul lui sanatos cu muzica populata si cea lautareasca.

    Multumim ca mi-ai adus aminte, am o noua poveste de povestit seara la culcare copilului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca ai ridicat capacul "cutiutei" mele, ma bucur de bucuria amintirilor tale si da, chiar asa au stat lucrurile cu Jurjac :)

      te mai astept! :)

      Ștergere
    2. am impresionat copilul!
      Acum imi cere o poveste cu o fetita ce canta la pian :)

      Ștergere
    3. adevarat? ma simt eu minunat ca s-a intamplat asa :)
      oricum, daca nu gasesti o astfel de poveste, va trebui sa o inventezi :)

      Ștergere
  5. Cred ca a scos vioara dintr-un rucsac. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. cat e de frumos micutul Jurjac!
    ce chestie! cantam zilele trecute prin masina cat ma tineau plamanii lie ciocarlie:)))
    am ajuns acasa cu durere de cap...
    te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uite ca nu stiama ca ciocarliile dau durere de cap :)))

      Ștergere
  7. Nu stiam povestea.Frumoasa si interesanta.Asta inseamna har si talent pentru un geniu.Am facut si eu vreo 4 ani vioara,cand eram mica,dar nimic.Asta inseamna sa fi afon. Cu drag,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e o carte frumoasa pe care orice copil ar trebui sa o citeasca, e minunat de frumoasa...
      eee...poate nu era chiar instrumentul care sa te atraga :)
      o noapte frumoasa,draga Flaorea! :)

      Ștergere
  8. Vrajita carte,cu multe adevaruri in ea...
    Ar trebui sa fie spusa fiecarui copil; frumoasa rememorare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa gandesc si eu :)
      e o carte in care gasim acea atmosfera in care copilaria a ramas intacta...

      Ștergere