joi, 18 decembrie 2014

Reflexii in Oglinda - Craiova, amintiri dintr-o gara




În octombrie 1874, Craiova se înnoia cu o gară, ajungând nod de cale ferată. Călătoriile pe rutele Slatina-Piteşti-Bucureşti sau Turnu Severin-Vârciorova au devenit astfel mai scurte.
Lucrările au fost executate cu muncitori italieni, sârbi, bulgari, gara fiind construită pe terenul lui Petre Blarovici. Pe peronul ei au descins, de-a lungul vremii, călători de seamă.

În trecut, călătoria cu trenul nu era comodă: vagoanele nu aveau compartimente, urcatul şi coborâtul erau dificile, nu aveau toalete, aşa că în gările importante trenurile erau nevoite să staţioneze mai mult. Primul comisar al gării, Nicolae Chintescu, raporta în ianuarie 1876 că a pus „sticle cu apă fiartă în vagoane, pentru picioarele călătorilor“, căci iarna trenurile nu erau încălzite. Odată cu începerea călătoriilor cu trenul, s-a înregistrat şi primul accident mortal de cale ferată, pe 6 aprilie 1876. În luna mai a aceluiaşi an au început să circule şi trenurile accelerate. 

Călătoriile pe calea ferată au adus în Gara Craiova călători de seamă. „Take Ionescu a fost întâmpinat în 1908, în Gara Craiova, de către luptătorii pentru Unire. Într-o altă vreme sosea cu trenul la Craiova şi Caragiale, pentru a-şi susţine spectacolele care se bucurau de un imens succes de public. Cu puţin înainte ca trenul ce-l aducea aici să sosească, gara se umplea cu oamenii ce purtau buchete de flori. Călători pentru o zi în vechea gară a Craiovei au mai fost Octavian Goga, Vasile Lucaciu, De Gaulle, Gheorghiu- Dej, Petru Groza dar şi membri ai familiei regale, care soseau cu trenul la domeniile regale, printre aceştia Carol I şi Ferdinand, care erau de fiecare dată aşteptaţi cu fanfara Diviziei I Craiova“, a precizat Toma Rădulescu, şeful Secţiei de istorie a Muzeului Olteniei.

Muzica fanfarei umplea Gara Craiova, iar lumea venea să-şi întâmpine călătorii. Şi dacă astăzi o personalitate a vremii poposea pe meleaguri olteneşti, mâine oamenii obişnuiţi îşi pecetluiau dragostea, îşi furau, poate, ultimele jurăminte de iubire pe vechiul peron, aşa cum avea să se întâmple în august 1916, când ostaşii din Craiova plecau pe câmpul de luptă din Valea Jiului. Câte lacrimi, câte batiste albe fluturate în vânt sau strecurate în ultima clipă în mâna iubiţilor, câte jurăminte a văzut atunci vechea gară! A trecut timpul, iar gara a păstrat toate aceste amintiri. Le-a completat cu altele, mai triste. În 1941-1942, romii au fost deportaţi în Transnistria. Scene dramatice s-au consumat atunci. Încărcaţi în trenuri de marfă, aceştia erau ţinuţi în condiţii greu de imaginat. Localnicii nu îndrăzneau să se apropie să le dea o gură de apă, doar cei mai curajoşi ceferişti i-au ajutat după puteri. Omenia şi buna lor credinţă au fost demonstrate încă o dată, în 1964, când trenul deţinuţilor politici s-a oprit în Gara din Bănie. „Au fost primiţi cu flori şi mâncare, ca nişte eroi, de ceferiştii craioveni“, a precizat Toma Rădulescu.

Poveştile consumate pe peronul gării par să dăinuiască încă. O domniţă cu umbreluţă care trebuia s-o apere de razele soarelui îşi strângea cu ardoare partenerul de mână. Ocheadele galeşe, zâmbetele dulci şi vorbele de dragoste făceau ca toate privirile celor care aşteptau în gară să fie aţintite spre lor. Minutele care îi despărţeau de sosirea trenului păreau să treacă repede, iar drumurile lor trebuia să se despartă. Şuierul trenului care îşi făcea intrarea în gară a trezit panică în sufletul lor. O batistă, frumos brodată cu iniţialele domniţei, s-a strecurat în mâinile tânărului. Acesta a ascuns-o repede la piept, fără s-o privească. Ultimele clipe în compania celei dragi nu-i permiteau acest lux. A ridicat valiza şi şi-a condus iubita spre acel tren „blestemat“. Lacrimile curgeau şiroaie. Un hoţ de buzunare, client fidel al poliţiei gării, asistase fără voie la întreaga scenă, uitând pentru o vreme de uşurarea buzunarelor călătorilor. O femeie de moravuri uşoare, una dintre multele care-şi făceau veacul pe peron, a vărsat şi ea o lacrimă atunci când mâna tânărului s-a desprins cu greu din cea a domnişoarei.

Poveştile gării de ieri sunt completate de cele ale lumii moderne, fiecare cu frumuseţea şi mireasma timpurilor cărora le aparţin.
sursa: www.gds.ro


mai multe gasiti la  SorinN 

24 de comentarii:

  1. :) esti colosala! cât de mult îmi plac aceste povesti cu iz de vechi... le citesc cu aceeasi emotie cu care deschid albume cu fotografii alb-negru sau sepia...
    Dragute istorioarele de pe peronul Craiovean :) Nu-mi amintesc sa fi fost vreodata în Craiova, nici macar în trecere...
    Te pup draga mea draga :-* Noapte buna! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am fost doar pentru o singura noapte, nu am vazut prea mult din oras, era vara, era cald dar orasul era vesel, cel putin prin centru pe unde noi am umblat, iar oltenii, se stie, sunt oameni de viata! :)
      vom mai impartasi povesti in nuante de sepia cum atat de frumos ai spus tu...faptul ca va plac ma incurajeaza sa scormonesc si sa impart cu voi :)
      te imbrastisesz draga mea draga, w-end fain sa ai! :*

      Ștergere
  2. Frumoase povesti...am simtit atmosfera garii...
    Imi place aspectul modern de acum (cel dn poze, ca in gara nu am fost!).
    pup

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesantă istoria acestei gări. O ştiu destul de bine, pentru că am locuit câţiva ani şi în Cetatea Băniei.
    Numai bine, dragă Pandhora şi să ai doar zile frumoase! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in acest caz ne poti spune cum este atmosfera garii din Craiova, eu am vazut-o doar in trecere, din masina si nu din tren :)
      w-end fain draga Alex iti doresc si eu, multumesc!

      Ștergere
    2. Pot să spun că pe peronul acelei gări am trăit o poveste frumoasă... Amintiri, amintiri....
      Pe când am stat la Craiova, am cunoscut pe cineva al cărui străbunic a fost şeful gării din Craiova, pe la începutul secolului XX. Avea păstrate nişte cărţi poştale extraordinare, trimise de rude de la Paris, Roma, Viena... din acea perioadă faină de început de secol. O adevărată pagină de istorie...
      O duminică frumoasă, dragă Pandhora! :-)

      Ștergere
    3. ooo...fascinant!
      ce interesante povesti cred ca ai aflat atunci...iata cum gara reprezinta un fel de tunel al timpului si chiar al timpurilor :)
      placuta sa-ti fie si tie duminica draga Alex!

      Ștergere
  4. :) Interesante rândurile scrise de tine despre gară!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună scumpo!
    Superbă documentarea ta,îmi place să citesc ceea ce scri!
    Un weekend frumos și plin de bucurii!
    Pup și îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asta ma incanta cu adevarat draga Elena, multumesc! :)
      te imbratisez si eu!

      Ștergere
  6. Garile... A fost o vreme cand mergeam des cu trenul... Imi placea sa vad cladirile garilor, imi placea "glasul rotilor de tren" :)
    Excelenta postare!
    Weekend minunat sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc, Diana :)
      eu nu am mers foarte mult cu trenul dar garile m-au fascinat mereu chiar mai mult decat aeroporturile...
      garile mi se par mai...umane, nu stiu...probabil ca e o prostie :))
      te imbratisez >:D<

      Ștergere
  7. garile ascund atatea povesti superbe....:)
    o incantare aceste randuri! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poveste dintr-o gara: un prieten si-a trezit iubita la 4.30 dimineata sa-l duca la gara. Fata s-a imbracat la foc automat si s-au plimbat pe jos pana la gara din Cluj. El a plecat, ea a ramas. Probabil ca daca fata nu-l iubea nu s-ar fi trezit cu noaptea-n cap.

      Ștergere
    2. ca sa raspund Geaninei, da, cu siguranta garile ascund multe intamplari, secrete si povesti...si aici iar imi amintesc despre un film pe care il iubesc definitiv, un film rusesc din anii '80, "Gara pentru doi".
      daca veia avea curiozitatea si rabdarea ai sa vezi ca filmul le merita pe amandoua :)

      ca sa-i raspund si lui Catalin cu toate ca acest comentariu e adresat Geaninei, cu siguranta fata il iubea si s-ar fi trezit de fiecare data sa-l duca la gara...si eu am facut asta si crede-ma e greu sa vezi trenul plecand...cu el :)
      sunt sigura ca nici tie nu iti este necunoscuta o astfel de poveste! :)

      Ștergere
    3. Eu cunosc povestea din "Gară pentru doi", scena de început, din compartiment, fiind vecină cu comedia; și mai este scena de final, când amorezii, răpuși de frig și de zăpadă, s-au trântit în mijlocul drumului și au început să cânte la acordeon: un pușcăriaș vestea că este prezent la apel. :)

      Ștergere
    4. foarte exact :)
      nu-mi dau seama daca ti-a placut sau nu povestea lor de dragoste, mie da :)
      e greu sa mai ai fluturi in stomac ajungand la o anumita varsta, cand viata, cu multele ei intamplari, cu timpul care lasa urme, te face sa privesti mai mult in jos decat in sus...si totusi...se intampla sa gasesti ce nu credeai ca e posibil, se intampla sa gasesti omul potrivit...
      scena de sfarsit are un dramatism al ei, reprezinta deznadejdea de a nu pierde ce ai gasit si de aceea orice "metoda" de lupta e buna...
      dar ce iti spune eu aici povesti? tu cunosti viata :)

      Ștergere
  8. Am fost prin Craiova de cateva ori; nu m-a impresionat si nici nu figureaza printre orasele pe care le prefer - Brasov, Cluj, Constanta, Iasi, Oradea, Sibiu si Timisioara -.
    Referitor la text: e vorba de Take Ionescu si nu Tache...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hmm...ai enumerat orasele pe care si eu le prefer la care adaug in ceea ce ma priveste, Sighisoara si Braila, ultima mai mult ca amintire a ceea ce a fost candva...

      referitor la text: am rectificat, adevarat, asa era corect...

      Ștergere
  9. O comparație de efect și recunosc că gara cea nouă arată mult mai bine... ☺

    Weekend plăcut, Pandhora !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu o prefer pe cea veche :)
      un w-end perfect iti doresc si eu draga Zina!

      Ștergere
  10. Faina prezentarea ta !
    O diferenta foarte vizibila !
    Sarbatori cu bine!

    RăspundețiȘtergere