joi, 29 ianuarie 2015

Reflexii in Oglinda - Minunata Gară Centrală din Timişoara înainte de bombardament, clădire de tip socialist, după reconstruţie...



Gara principală din Timişoara, construită în 1897 a fost una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş. A fost bombardată în al doilea Război Mondial, iar apoi a fost reconstruită pierzând total farmecul de altădată.
Timişoara este, de multe decenii, unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată din România. Nu mai puţin de nouă sunt direcţiile spre care pornesc (şi, totodată, dinspre care vin) liniile trenurilor. O asemenea reţea feroviară necesită un număr adecvat de gări. Capitala Banatului are cinci gări, din care patru poartă, după amplasament, denumirile punctelor cardinale. Cea de a cincea este triajul şi are numele cartierului timişorean în care se află: Ronaţ. Prima şi cea mai importantă a fost şi rămâne Gara de Nord (care a purtat în perioada interbelică numele de Gara Domniţa Elena). Toţi timişorenii o numesc însă „Gara Mare”. Numele ei iniţial a fost Josefstadter Bahnhof (în germană) sau Jozsefvaros Indohaz (în maghiară), în traducere „gara din Iosefin”, după numele cartierului timişorean Iosefin, în care se află. A devenit apoi „Zentralbahnhof” sau "Kozponti Palyaudvar" (adică Gara Centrală).
La 15 noiembrie 1857, s-a dat în folosinţă prima linie de cale ferată spre Timisoara, intre Szeged-Jimbolia-Timişoara. La început, acest modern şi rapid mijloc de transport sosea în Timişoara de trei ori pe săptămână. În aceste condiţii, gara a fost o construcţie modestă. Ulterior, din staţia de cale ferată, construită în anul 1857, s-a făcut o magazie.
Nu departe de ea a fost construită o nouă gară, dar în anul 1897 şi aceasta a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o nouă gară şi noi linii care, atât ca mărime, suprafaţă şi înfăţişare exterioară, la vremea respectivă era una din cele mai frumoase (din Ungaria de atunci) şi a costat statul aproape patru milioane de coroane. Proiectantul gării a fost arhitectul Pfaff Ferenc (1851-1913) din Budapesta, de numele căruia se leagă, printre altele, gările de la Szeged, Pecs, Miskolc, Debrecen, Rijeka, Zagreb, Bratislava, Kosice, Vârşeţ, Cluj, Jimbolia sau Arad.
Aşadar, edificiul gării a fost inaugurat în 1897, fiind construit într-un elegant stil neoclasic, de mare frumuseţe, cu dotări moderne pentru acele timpuri. Clădirea, cu aspectul ei impozant, a constituit – în epocă- de fapt un fel de replică la o altă gară de seamă, cu arhitectură rafinată, clădită anterior nu departe de oraşul de pe Bega: gara Arad. După Unirea Banatului cu România şi instaurarea administraţiei româneşti la Timişoara, în 1919, gara a fost redenumită în Gara „Domniţa Elena”, nume pe care l-a purtat până la al doilea război mondial. Din păcate, spre deosebire de surata ei arădeană, mai vârstnică, - viaţa acelui adevărat monument arhitectural care era vechea „Gară Mare” a Timişoarei, a fost scurtă: nici o jumătate de veac! În timpul războiului ea a fost puternic bombardată de aviaţia Aliată. Bombardamentul din 3 iulie a fost cel mai violent şi devastator. În valuri succesive, bombardierele aruncă sute de bombe asupra oraşului. Gara de Nord, Mehala şi Iosefin sunt puternic lovite. În noapte de 30 pe 31 octombrie 1944, Timişoara este lovită de aviaţia germană, fiind distruse 188 de imobile particulare şi ucişi 10 de oameni.

Reconstrucţia Gării s-a făcut parţial după planurile iniţiale. Până prin anii ‘60, încă mai dăinuia una din aripile (cea de răsărit) admirabilului edificiu, însă în anul 1976 a fost modernizată şi stilul arhitectural schimbat radical.
Astăzi este în întregime refăcută, însă stilul clădirii nu mai păstrează nici o urmă din splendoarea şi farmecul de altădată. Din nefericire şi civilizaţia de altădată a dispărut, acum cea mai mare intrare feroviară din oraş arătând jalnic, departe de pretenţiile unui oraş occidental.(sursa:www.adevarul.ro)

Visatoarea din mine nu a putut rezista ispitei de a va prezenta cum arata sala de asteptare a acelei supebe gari... 


mai multe gasiti la  SorinN

21 de comentarii:

  1. Printre lucrurile bune pe care le-a facut Imperiul Austro-Ungar (K.u.K.) sunt si garile in stilul acelei epoci.Timisoara nu facea exceptie asemanandu-se intrucatva cu garile bucovinene, tot din Imperiu, de la Suceava, Burdujeni, s.a... In WW2, mai multe gari au fost distruse si in epoca socialista s-a incercat sa se puna ceva in loc.Repede, ca veneau oamenii de la tzara la oras ca sa construiasca fabrici si uzine, cum ne canta si Al.Andries... Nu au fost bani si nici minte multa ca sa se refaca garile dupa planurile vechi, cum au facut nemtii, cehii, polonezii, ci s-a apelat la materia cenusie a arhitectilor care, pana la urma, au scos niste constructii bune pentru anii 1960...Asa e cazul garilor Brasov, sora ei, Constantza, Predeal, care au fost printre primele construite in locul celor distruse...
    Imaginea cu interiorul garii Timisoara, propusa de Pandhora, ne arata : sala de asteptare cu restaurant, apoi ghiseu de bilete pentru trenuri personale (adica nu accelerate), iar in fatza dreapta un chiosc stil care vindea obiecte de...artizanat casnic.La intrarea din stanga spre sala de asteptare pt. clasa I si a II-a, remarc in partea dreapta doua obiecte care cred ca erau aparate automate de cumparat bomboane sau ciocolata.Asta stiu de la un unchi de-al meu care a copilarit la Budapesta si Arad inainte de Primul Razboi Mondial.El imi povestea ca in garile mari de pe cuprinsul Imperiului existau asemenea aparate, iar el, copil sarac, reusea sa insele tranzactia bagand nasturi in loc de monedele necesare.Era fericit cand se alegea cu o ciocolata...
    Excelenta postare care iar ne duce cu gandul la ceea ce a fost, care nu va mai fi la fel in viitor...
    O noapte buna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. comentariul tau a completat foarte bine ceea ce se spune in articol si ceea ce arata fotografiile...
      tu ai punctat un aspect care probabil reprezinta cea mai o probabila explicatie " nu au fost bani si nici minte multa ca sa se refaca garile dupa planurile vechi, cum au facut nemtii, cehii, polonezii, ci s-a apelat la materia cenusie a arhitectilor care, pana la urma, au scos niste constructii bune pentru anii 1960.."
      adevarul e de cele mai multe ori la mijloc, din pacate realitatea e cea pe care o vedem si care nu mai poate fi schimbata...
      garile Suceava (Itcani) si Burdujeni de care ai amintit sunt iarasi doua povesti, una cu final trist alta cu final fericit :)

      o sa ma opresc aici cu acest tip de reflexii...
      am ales sa public aceste povesti pentru ca eu cred ca este important sa privim in jur dar sa si vedem...
      as vrea ca celebrul dicton "istoria ne arată că din istorie nu învățăm nimic", sa nu aiba aplicabilitate pentru viitor, si acum si aici ma refer doar la gari :)

      multumesc draga Marco pentru aprecieri si pentru ca ne impartasesti din cunostintele tale, o noapte buna iti doresc la randul meu! :)

      Ștergere
    2. La ceea ce ai scris mai sus precum ca " istoria ne arata ca din istorie nu invatam nimic", as adauga ceva citit recent pe undeva, pe vreun blog, nu mai stiu : "istoria este sau ramane aceeasi, numai istoricii se schimba"... (Nota bene!) :)))

      Ștergere
  2. Impresionant edificiu. Bine, si orasul este unul cu renume si o istorie pe masura. Iar pozitia geografica este una care deschide drumuri spre tot Occidentul.Am ajuns pe la Timisoara cand am facut armata (la Lugoj!) si tare mi-a mai placut orasul de pe Bega.
    Foarte frumos articol. Ai strans atatea informatii interesante. Ideea articolelor cu gari este extraordinara. Astept sa scrii ceva si despre gara din orasul nostru, atat de cantata in romanta arhi-cunoscuta: "O batrana intr-o gara..."
    Numai bine, draga Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Timisoara este unul dintre orasele foarte dragi mie, oras in care m-am simtit bine plimbandu-ma pe stradute si in care sper sa revin cand mai des...
      o gara cum era cea de la sfarsitul anilor 1800 s-ar fi potrivit si azi perfect imaginii orasului, dar...

      multumesc pentru aprecieri, Alex :)
      ma bucur ca "reflexiile in oglinda" ale trecutului aduc prezentul in fata ochilor nostri, prezent care de cele mai multe ori nu are farmecul acelor vremi, ma bucur ca aceste reflexii v-au captat interesul dar, asa cum ii spuneam mai sus lui Marco, as fi vrut sa ma opresc...nu vreau ca acest subiect, mie foarte drag, sa devina plictistor...
      sa stii ca am cautat informatii si depre gara din Targoviste :)
      oricum, o sa ma mai gandesc daca renunt sau nu :)

      o zi faina iti doresc, draga Alex!

      Ștergere
    2. Nici să nu te gândeşti că subiectul ar putea deveni plictisitor! Fiecare gară are istoria ei şi este, într-un fel, "emblema" localităţii respective. Cum lucrurile s-au schimbat mult în ultimul secol şi multe clădiri au dispărut sub tăvălugul comunist, doar gările mai amintesc, prin unele locuri, de vremurile trecute, cu farmecul lor. Când eram mai mic şi călătoream cu trenul, eram fascinat de ceasurile din gîri, căci unele erau vechi şi scria pe ele Paris sau Londra, ceea ce mi se părea tare grozav.
      Asa că... aşteptăm cu bucurie şi alte episoade!
      Îţi doresc o zi minunată! :-)

      Ștergere
    3. multumesc de sustinere, Alex, asta imi spunea si Marco :)
      pentru mine inseamna mult sa stiu ca va incanta astfel de "calatorii" doar ca eu stiu sigur despre mine ca sunt o visatoare dar nu toata lumea e ca mine :)
      o sa ma gandesc :)
      ooo...ceasurile! si ele au ceva povesti, mai sunt si acum gari care pastreaza ceasurile originale, ceasuri care chiar functioneaza :)
      o dupa-amiaza perfecta iti doresc la randul meu, draga Alex!

      Ștergere
  3. Un contrast izbitor între cele două construcții!

    RăspundețiȘtergere
  4. Unirea Banatului cu Romania?
    Despre ce film SF este vorba? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cam asa ceva mi-am zis si eu :)
      cu siguranta face referire la Transilvania (Ardeal), eu as zice ca autorul e banatean :))

      Ștergere
  5. Gara Domniţa Elena a fost o bijuterie arhitecturala, într-adevar mare pacat ca a disparut! Cel mai pacat este însa ca noii arhiecti nu au dorit sa refaca gara dupa vechiul model. Si Augsburgul a fost aproape ras de pe fata pamântului, pe timpul razboiului mondial, însa reconstructia cladirilor s-a facut strict dupa modelul celor vechi.
    Frumoasa poveste de istorie ne-ai oferit din nou, draga mea draga! Prin Timisoara am trecut deseori, niciodata însa nu am avut timp sa analizez arhitectura garii. Iata acum am o noua tema pentru viitoarele vizite în acest oras.
    pup draga mea draga. Un start bun în weekend! :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai pus punctul pe "i"...asta este si marea mea tristete ca nu s-a tinut cont de acest aspect...
      ca nu s-a vrut, ca nu s-a putut, nu mai conzeaza...conteaza rezultatul...
      gara din Focsani a fost refacuta acum cu fonduri europene, de ce oare nu au refacut-o asa cum era?
      intrebarea e retorica si inutila :(

      pup draga mea draga, un w-end in care sa te bucuri de zapada, iti doresc! :*

      Ștergere
  6. Impresionantă clădire,îmi amintesc copil fiind făceam colecție de vederi și printre altele aveam și câteva cu orașul Timișoara,un oraș superb.(văzut doar din vederi)
    Frumos articolul că de fiecare dată,mulțumesc scumpo!
    Un weekend cât mai frumos îți doresc!
    Cu tot dragul pup și îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc pentru aprecieri, Elena :)
      te imbratisez la raandul meu, w-end perfect iti doresc!

      Ștergere
  7. Gara Domnita Elena e ca din poveste. Eu asa am perceput -o! Cea de azi ...sticla multa...:(
    Weekend superb iti doresc! Te pup!;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce frumos ai spus, ca din poveste...geamana mea :)
      pup si eu, un -end perfect iti doresc si eu! :*

      Ștergere
  8. Mda, strainii stiu sa faca bani din mentinerea si conservarea monumentelor istorice... Noi mai avem de invatat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am trecut de câteva ori prin Timișoara, o dată am și vizitat-o , stând mai multe zile, dar nu îmi amintesc să fi văzut gara. Probabil dacă era cea veche, o remarcam...

    RăspundețiȘtergere