luni, 8 iunie 2015

Ayran

Ayran (airan) este denumirea unei băuturi turceşti obţinută din iaurt, apă, sare şi alte ingrediente. Aceasta băutură este foarte răcoritoare şi poate înlocui cu succes sucurile consumate în timpul meselor, în special în timpul meselor ce conţin preparate din carne sau preparate condimentate. Ayranul ar trebui să existe în meniul tuturor restaurantelor pentru că este un înlocuitor sănătos al sucurilor, însă am observat că există foarte puţine restaurante care servesc această băutură. De asemenea, ayranul poate fi consumat şi în afara meselor, în special în zilele călduroase şi astfel poate înlocui sucurile sau alte băuturi care conţin aditivi alimentari în aproape toate situaţiile. În acest mod evitaţi consumul unor băuturi dăunatoare şi aveţi parte şi de nutrienţii prezenţi în această băutură (de exemplu calciu). Această băutură se găseşte în anumite magazine şi îmbuteliată, însă toate produsele pe care le-am testat mi s-au părut prea sărate şi astfel am ales sa îl fac în casă.Totuşi, nu exageraţi pentru că acesta conţine sare şi nu este recomandat un consum zilnic foarte mare de sare de bucătărie.

Timp de execuţie 5 minute Complexitate redusă
Valori nutritive/porţie
Calorii
124
Glucide
  4.3 g
Proteine
  4.1 g
Lipide
  10  g
Valorile prezente în tabel sunt orientative

Ingrediente pentru trei porţii de ayran (airan)
- 300 grame iaurt gras (8-10%);
- 300 ml apă (poate fi şi minerală);
- 1/2 linguriţă rasă de sare;
- 3-4 linguriţe zeamă de lămâie;
- un căţel de usturoi (opţional);
- câteva frunze de mentă (opţional);
- gheaţă (opţional);
- piper (optional).

Mod de preparare
Această băutură se prepară în 5 minute şi nu necesită prea multe cunoştinţe culinare. Astfel, puneţi iaurtul, apa, sarea şi zeama de lămâie într-un bol / sticlă şi amestecaţi bine. Puteţi utiliza şi un blender. Gustaţi şi vedeţi dacă mai este nevoie de sare sau zeamă de lămâie. Puteţi apoi adăuga frunze de mentă tocate sau usturoi. Daca nu doriţi să aşteptaţi până se răceşte puteţi utiliza şi câteva cuburi de gheaţă. Nu am încercat încă să adaug piper măcinat însă cred că ar putea da un gust interesant ayranului.
 poza ayran

Costuri
Costurile pentru trei porţii de ayran (airan) sunt de aproximativ 3-4 RON (preţuri 2015).

Mod de servire
Ayranul se serveşte rece, simplu sau în timpul meselor. Merge foarte bine în timpul meselor care conţin preparate din carne sau preparate condimentate.

sursa: 

15 comentarii:

  1. cauza pentru care aceasta bautura nu se serveste in multe resturante, este ca aceasta bautura trebuie preparata proaspat, deci nu este rentabila atunci cand este comandata in portii mici. In Germania, la orele pauzelor de masa in sezonul cald, nu cred caexista vreun imbis turcesc care sa nu serveasca Ayran.
    Sper ca ziua ta de lucru azi nu a parut interminabila :)) Te pup draga mea draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in Bucuresti se serveste doar in restaurantele turcesti sau arabesti dar singurul care mi-a placut a fost cel de la Nasser...poate vom trece pe acolo daca ajungeti vara asta prin Bucuresti :)

      ziua de ieri am petrecut-o in mare paret dormind, m-am resimtit teribil dupa evenimentele din w-end :))

      pup si eu draga mea draga, buna dmineata! :)

      Ștergere
  2. Interesanta reteta. Am sa incerc si eu.
    As pune sare de Hymalaia, de curiozitate.Am citit recent despre ea si
    proprietatile mi s-au parut foarte interesante
    ( http://prodieta.ro/sare-himalaya-pret-proprietati-sarea-din-himalaya-tratament-naturist-alimentatie-echilibrata/ )
    O zi frumoasa iti urez!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am folosit si eu caeasta sare, e ok...
      sa ne povestetsti cum ti-a reusit :)

      faina sa-ti fie si tie ziua, multumesc!

      Ștergere
  3. O bătură atractivă și sănătoasă, cu condiția ca nici iaurtul să nu conțină aditivi alimentari, precum sucurile la sticlă sau la cutie. Oricum, e mai nutritivă decât sucurile acelea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mi-e greu sa cred ca iaurtul din comert nu contine aditivi alimentari, doar la tarani in piata sunt sanse sa mai gasim iaurt adevarat...

      Ștergere
    2. Păi vând țăranii în piață iaurt ?...
      Soluția ar fi să găsim noi să cumpărăm lapte curat de la țărani și să facem acasă iaurt, dar e prea complicat...

      Ștergere
    3. in Piata la Domenii, da :)
      sunt sigura ca simplu nu e, nu am incercat si nici nu ma bate gandul sa o fac :)

      Ștergere
  4. Si cine va bea chestia asta va gandi in limba turca? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa stii ca de aia nu ma inteleg eu cu mine, gandesc turceste, vorbesc romaneste :))

      Ștergere
  5. Unde a apărut prima oara ayran-ul în bucuresti, la shaormeria distor sau la calif

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de ce neaparat la o shaormerie? poate a aparut la Naser :)

      Ștergere