duminică, 31 mai 2015

Mai credeti in povesti?

http://amaradio.ro/wp-content/uploads/2014/03/CUM-PRIMIM-RASPUNSUL-DE-LA-INGERI-200x300.pngChiar daca nu, puteti face asta macar maine, pentru ca maine este 1 iunie...
Cred ca atata timp cat povestile ne mai emotioneaza, copilul din noi inca zambeste :)
La multi si zambitori ani copilului din voi!

A fost odata, in ceruri, un copil pe cale sa se intrupeze. Intr-o zi, el i se adresa lui Dumnezeu:
- Stiu, Doamne, ca maine ma vei trimite pe Pamant, dar spune-mi, te rog, cum voi supravietui acolo asa mic si neajutorat?
Dumnezeu ii raspunse:
- Dintre miile de ingeri, am ales unul pentru tine. Te va astepta si va avea grija de tine.
- Dar aici, in Rai, eu nu fac altceva decat sa cant si sa zambesc. De asta am nevoie ca sa fiu fericit!
- Ingerul tau iti va canta in fiecare zi. Tu vei simti iubirea lui si vei fi fericit, raspunse Dumnezeu.
- Si, continua copilul, cum voi intelege ce imi vor spune oamenii daca eu nu stiu limba lor?
- Asta este simplu, spuse Creatorul, ingerul tau iti va spune cele mai frumoase si mai dulci cuvinte pe care le vei auzi si, cu multa rabdare si grija, te va invata sa rostesti tu insuti cuvinte.
Copilul privi catre Dumnezeu, spunand:
- Si ce voi face cand voi vrea sa vorbesc cu Tine?
Dumnezeu ii zambi copilului si-i spuse:
- Ingerul tau te va invata cum sa te rogi.
Copilul adauga:
- Am auzit ca pe Pamant sunt oameni rai. Cine ma va ocroti?
Dumnezeu raspunse:
- Ingerul tau te va ocroti chiar cu pretul vietii sale!
Intristandu-se, copilul zise:
- Dar eu voi fi mereu trist pentru ca nu te voi mai vedea.
- Ooo, ingerul tau iti va vorbi continuu despre Mine si te va invata calea spre Mine. Astfel, Eu voi fi cu tine intotdeauna.
In acel moment, era atata liniste si pace in Rai incat se auzira vocile de pe Pamant.
In graba, copilul puse, oftand, o ultima intrebare:
- Oh, Doamne, eu trebuie sa plec acum. Spune-mi, te rog, numele ingerului meu!
- Numele ingerului tau nu are nicio importanta.Tu ii vei spune simplu: MAMA, raspunse Dumnezeu.


sursa: www.qbebe.ro

joi, 28 mai 2015

Reflexii in Oglinda - Sandro Miller

Fotografiile pe care le veți vedea în cele ce urmează sunt realizate fără a folosi Photoshop-ul. Sunt fotografii realizate de fotograful Sandro Miller care, în cadrul ciclului Malkovich, Malkovich, Malkovich: omagiu maeștrilor fotografiei, a colaborat cu marele actor John Malkovich pentru a recompune o serie de fotografii celebre. Vă invit așadar să savurați atât talentul lui Miller care a stiut să recreeze perfect luminozitatea, tonul și spiritul compozițiilor, cât și extraordinarul talent al lui Malkovich care a intrat atât de bine în pielea personajelor încât mă văd nevoit să fac următoarea precizare: fotografiile cu Malkovich sunt mereu cele din partea stângă a imaginilor.(Sorin Tudor)


Dorothea Lange – Migrant Mother (1936)


Arthur Sasse – Albert Einstein (1951)


Philippe Halsman – Salvador Dalí (1954)


Alberto Korda – Che Guevara (1960)



sursa: webcultura.ro
mai multe gasiti la Iulisa



miercuri, 27 mai 2015

Vila construita de George Enescu din banii castigati in primele sale turnee din America

luminis.jpg
O silueta a carei culoare alba contrasteaza cu verdele brazilor maiestuosi care o ''protejeaza'' si o despart de lume se odihneste pe malul raului Prahova, undeva in statiunea Sinaia. Aici, intre zidurile acestei case care parca vibreaza inca de puternice acorduri de pian, maestrul George Enescu s-a odihnit si a compus o parte a operei sale preferate, Oedip.

"Simplitatea in viata este adevarata libertate", spunea George Enescu, iar Vila Luminis din Sinaia, loc de inspiratie si recreere pentru Enescu, sta drept marturie pentru crezul sau, scrie Agerpres.

George Enescu s-a nascut intr-un mic sat din Moldova, insa el a fost puternic atras de pitorescul Vaii Prahovei, cu atat mai mult cu cat a fost un apropiat al Casei Regale, fiind unul dintre muzicienii favoriti ai reginei Elisabeta, cunoscuta sub pseudonimul Carmen Sylva, pe versurile careia a si compus o serie de lieduri. De altfel, regina il considera pe Enescu drept copilul sau de suflet, sprijinindu-l chiar pentru a-si termina studiile.

Fiind un apropiat al Casei Regale, Enescu avea propriul sau apartament la mansarda Castelului Peles, unde deseori era invitat sa sustina recitaluri.

Casa in care maestrul a locuit din 1926 pana in 1946, cu intermitente explicabile prin ampla sa activitate concertistica si componistica, este realizata intr-un stil autentic romanesc, brancovenesc, fiind singura pe care George Enescu a construit-o din banii sai castigati din primele sale turnee in America.

Despartirea definitiva a lui George Enescu de Vila Luminis s-a produs in anul 1947, cand el a donat casa statului roman, aceasta transformandu-se intr-un loc de odihna pentru artisti. Din 1995, ea devine Casa Memoriala ''George Enescu'', iar din anul 2007 este sectie a Muzeului National ''George Enescu''.

Potrivit muzeografului Teodora Focsaneanu, pe tot parcursul lunii mai vor fi organizate la Vila Luminis diverse evenimente in cadrul proiectului ''Luna Enescu''. 


sursa: www.dailybusiness.ro

Miercurea fara cuvinte - Super – Luna în noaptea de 5 mai 2012

 
Amman, Iordania (Ali Jarekji, Reuters)

Atena, Grecia (Dimitri Messinis, AP)

Cairo, Egipt (Asmaa Waguih, Reuteres)

București, România (Radu Sigheti, Reuters)

sursa: webcultura.ro
      mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN           


luni, 25 mai 2015

5 experiente de calatorie pe baza de ciocolata

Daca, asa cum se intampla in cazul unui procent de 90% din populatia globului, ciocolata reprezinta si pentru tine calcaiul lui Ahile, la care trebuie sa renunti in perioada postului (in caz ca-l tii), atunci aceste locuri care au ca tematica ciocolata, ar putea sa sa te ajute sa-ti revii dupa perioada de penitenta si rugaciune. In cele ce urmeaza ai o lista cu cinci experiente unice care graviteaza in jurul ciocolatei, care se adreseaza mai ales dependentilor.

Relaxarea pe baza de ciocolata: Chocolate Spa Club, Hotel Hershey, Pennsylvania, SUA

chocolatespa  5 experiente de calatorie pe baza de ciocolata chocolatespa
Imbaiatul in ciocolata lipicioasa suna prea bine pentru a fi adevarat? Ei da, ridicarea acestei experiente la un alt nivel este ratiunea de a fi la Chocolate Spa Club, de la hotelul Hershey din Pennsylvania. Aici ai parte de tratamente care iti lasa gura apa, precum Whipped Cocoa Bath, Chocolate Bean Polish si Chocolate Fondue Wrap. Scufundarea intr-o baie cu ciocolata calduta este uneori un vis pentru multi, dar la Chocolate Spa, totul se intampla cu adevarat – ce pacat poate fi mai mare decat asta? Pentru un rasfat in plus, cazeaza-te la hotelul Hershey, intr-unul dintre apartamentele sale luxoase sau una dintre vilele din lemn.

Explorarea pe baza de ciocolata: Hacienda Monterosa, Choroní, Venezuela

Cacao plantations under fire from Venezuelan government  5 experiente de calatorie pe baza de ciocolata choroni
Vrei sa o iei pe firul apei si sa vezi exact de unde provine magnifica ciocolata pe care o mananci? Atunci fa-ti drum in padurile tropicale din Venezuela, pentru a explora plantatiile din Choroní. Aceste ‘haciendas’, asa cum sunt ele cunoscute, au o istorie lunga si complicata – existenta lor este legata de secolul 19, cand bolile au decimat in masa arborele criollo (care produce unele dintre cele mai apreciate boabe de cacao din lume). In prezent, acestea au fost eradicate, copacii fiind replantati, oferindu-ti sansa de a descoperi din nou originile ciocolatei.
Pentru un tur complet, mergi la Hacienda Monterosa. Aici, o mica echipa de oameni inimosi, isi dedica timpul pentru a se asigura ca boabele de criollo sunt bine ingrijite. Impreuna cu un angajat din partea locului, poti vizita plantatia, pentru a vedea arborii de cacao, sistemele coloniale de irigatii si pentru a intelege procesul complex al fabricarii ciocolatei. Hacienda dispune de patru camere, iar pretul include micul dejun si alte bauturi. Coridoarele din hacienda sunt aliniate de-o parte si de alta cu hamace si exista si un bucatar care pregateste bucate din partea locului, in cuptoare traditionale cu lemne.

Mancarea pe baza de ciocolata: Strada Ciocolatei, Oaxaca, Mexic

oaxaca  5 experiente de calatorie pe baza de ciocolata oaxaca
Aceasta experienta ii va excita in special pe iubitorii ciocolatei, dar nu sunt putini cei care isi vor dori sa parcurga rutele Toblerone, Lindt si Godiva, cu toate minunatiile intalnite pe traseu. Legatura dintre Oaxaca si ciocolata este una care dateaza de secole. Magnificul desert se vinde aici la orice colt de strada, impreuna cu sosurile numite ‘moles’ si este folosit si pentru a aduce un omagiu inaintasilor.
Aici, bautura de de dimineata nu este cafeaua, ci ciocolata fierbinte – o parte cacao proaspat macinata cu doua parti zahar si migdale, vanilie sau scortisoara. Aceasta este considerata o bautura pentru adulti, fiind prea tare pentru copii. Tejate este o alta bautura traditionala, facuta din porumb si cacao si care se serveste rece. S-ar putea sa auzi si expresia ‘ciocolata mexicana’, care se refera la modul traditional in care este preparata ciocolata in Oaxacan: macinata cu zahar, scortisoara si migdale si turnata in batoane care pot fi mancate ca atare, pot fi folosite pentru a pregati ciocolata fiebinte de mai sus sau alte preparate.
Mergi pe strazile Mina si 20 de Noviembre, unde se afla cateva magazine unde se vinde ciocolata; Mayordomo, la Soledad si Guelaguetza sunt cele mai cunoscute marci. Aici, ciocolata este parte integranta a societatii si a culturii locurilor. Multi cred ca ea are puteri mistice care fac ca mancatul ciocolatei in Oaxaca, sa reprezinte o experienta cu adevarat unica.

Invatatul pe baza de ciocolata: Shiroi Koibito Park, Sapporo, Hokkaido, Japonia

Shiroi Koibito Park  5 experiente de calatorie pe baza de ciocolata Shiroi Koibito Park
Ai auzit vreodata de Shiroi Koibito? Daca da, foarte bine! Daca nu, esti cu un pas mai aproape de a deveni un fanatic al ciocolatei. Shiroi Koibito inseamna in traducere libera ‘indragostitii albi’ si este o gustare extrem de populara – pe baza de ciocolata – din Japonia, care consta in doi biscuiti deliciosi, cu umplutura de ciocolata alba.
Locul unde a aparut Shiroi Koibito este Sapporo, unde exista chiar si parcul Shiroi Koibito. Administrat de Ishiya, compania care produce acest desert delicios, parcul este unul tematic, unde exista magazine, restaurante si desigur si o fabrica de ciocolata. Daca Willie Wonka ar fi fost japonez, asa ar fi aratat probabil fabrica lui. Producatorii de ciocolata sunt imbracati in alb, iar sistemul functioneaza cu precizie de ceasornic. Familiile pot face tururi ale fabricii, pot participa la cursuri de gatit si pot vizita doua muzee – unul ce contine o colectie a celor mai frumoase cani de ceai din lume si altul al jucariilor, majoritatea dintre ele apartinand unor colectionari.
Nu rata incredibilul ceas muzical cu figuri ce danseaza, care suna din ora in ora. Daca toata aceasta experienta te-a facut sa iti fie foame, exista un salon la ultimul etaj unde se serveste ciocolata calda delicioasa, prajituri si desigur, faimosii biscuiti Shiroi Koibito.

Bauturile pe baza de ciocolata: diverse locatii din Belgia


belgian choco  5 experiente de calatorie pe baza de ciocolata belgian choco
Ce iubitor de ciocolata nu a fost tentat si sedus de faimoasa ciocolata belgiana? Fa lucrurile si mai pacatoase decat in mod obisnuit, cu o selectie de cafenele si saloane din Belgia unde se servesc cele mai bune bauturi pe baza de ciocolata. In Leuven, vei gasi restaurantul Nosh, cunoscut pentru mancarea sa belgiana excelenta, preturile rezonabile si fabuloasele cocktailuri (sau choctailuri) pe baza de ciocolata. Cele mai bune sunt chocobailey (ciocolata cu lapte si Baileys) si chocoretto (ciocolata si amaretto). Alta locatie favorita este barul Quetzal Chocolate din Gent, care serveste o varietate excelenta de combinatii pe baza de alcool si ciocolata. Mai exista doua locatii din acelasi lant, in Antwerp si Leuven. Daca cocktailurile nu sunt preferatele tale, fa o combinatie intre doua lucruri favorite ale belgienilor, comandand o bere cu ciocolata la Cafeneaua Delirum din Bruxelles. Asta pentru cei mai devotati fani ai ciocolatei!

sursa:www.tuktuk.ro

duminică, 24 mai 2015

50 de ani de Teleenciclopedia

 
Cea mai longevivă emisiune de televiziune, Teleenciclopedia, a aniversat în aceste zile 50 de ani de existență. Debutul său avea loc în seara zilei de 22 mai 1965, la ora 20.00. De-atunci și până azi, milioane de români așteaptă serile de sâmbătă pentru a răsfoi paginile dicționarului enciclopedic adus pe micile ecrane.
Prima ediție a Teleenciclopediei a fost una în direct, iar crainicul făcea legătura între subiectele emisiunii. Apariţia primei ediţii a emisiunii Teleenciclopedia a fost anunţată în ziar. Întâlnirea cu Teleenciclopedia a rămas și acum, în fiecare sâmbătă, de la 18.50, la TVR1.
Teleenciclopedia era un strop de normalitate într-un program de televiziune saturat de împlinirile epocii comuniste. Deşi era o emisiune-magazin, Teleenciclopedia nu a scăpat de cenzura Comitetului Central, fiind interzise, de exemplu, orice informaţii despre bunăstarea din capitalism, despre regii României sau religie.
Ideea emisiunii i-a aparţinut lui Dumitru Udrescu, care a fost şi producător, şi se baza pe calitate şi profesionalism. În cele cinci decenii de existenţă, emisiunea s-a dovedit a fi un real succes şi este difuzaţă în prezent joia de actualul realizator şi producator, Cornelia Rădulescu.
Voci de aur au însufleţit miile de texte devenind parte a mărcii Teleenciclopedia: Mariana Zaharescu, Sanda Ţăranu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Adela Mărculescu, Lucia Mureşan, Dinu Ianculescu, Silviu Stănculescu, Irina Petrescu, Mihai-Gruia Sandu, Florian Pittiş, Carmen Movileanu sau Mircea Neacşa.
De-a lungul ediţiilor, printre consultanţi ştiinţifici ai Telelenciclopediei au fost Harald Alexandrescu, Octavian Paler, Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu sau Ion Frunzetti.
Melodia de pe generic, care s-a păstrat şi în ziua de azi, este un fragment din „Moment muzical" semnat de compozitorul Nicolae Kirculescu. Melodia, în forma prezentă pe genericul Teleenciclopediei a fost înregistrată în 1965 de către marele pianist Dan Grigore, pe atunci student, împreună cu orchestra Radio, condusă de Iosif Conta.
Cu toată concurenţa altor canale TV, mulţi telespectatori români răman în continuare atraşi de Telenciclopedia, o oază de educaţie, care şi-a păstratat formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte variate legate de natură, geografie, artă, tehnologie, istorie şi civilizaţiile lumii, religie sau sănătate.
 
sursa: www.activenews.

vineri, 22 mai 2015

Maramureşul, Transilvania şi Delta Dunării, promovate într-un nou serial, difuzat la Travel Channel

Maramureşul, Transilvania şi Delta Dunării, promovate într-un nou serial, difuzat la Travel Channel  foto : Adrian Stoicoviciu // Publimedia
Maramureşul, Transilvania, Delta Dunării şi Bucureştiul vor fi promovate prin intermediul gastronomiei româneşti într-un nou serial, intitulat "Aventuri cu mâncare şi vin, în România", care va avea premiera pe 23 mai, de la ora 20.00, la televiziunea Travel Channel.
Seria de documentare "Aventuri cu mâncare şi vin, în România/ Food and Wine Adventures: Romania" este un program prezentat de Jenny Powell, o cunoscută vedetă de televiziune din Marea Britanie, şi Olivier Magny, un expert în vinuri din Paris.
Noua serie cuprinde şase episoade de câte 30 de minute, care vor fi difuzate în România, pe Travel Channel, în fiecare sâmbătă, începând din 23 mai, de la ora 20.00.
Seria "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" a fost lansată oficial într-un eveniment organizat marţi seară, la Bucureşti, de reprezentanţii companiei Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel. La eveniment au participat, printre alţii, vedeta britanică Jenny Powell şi Andrew Grieve, Vice President of Advertising Sales pentru Marea Britanie şi regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), în cadrul Scripps Networks Interactive Inc.
În afară de România, noul serial urmează să fie difuzat în următoarea perioadă în toate cele 130 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific în care Travel Channel emite în prezent, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii companiei Scripps Networks Interactive Inc.
La evenimentul organizat marţi seară la Bucureşti a fost proiectat şi primul episod din această serie, care este dedicat Maramureşului, oraşului Baia Mare şi cimitirului de la Săpânţa.
Următoarele episoade din seria "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" sunt dedicate, pe rând, altor zone importante din România, respectiv Braşov, Cluj, Constanţa, Arad şi Bucureşti.
În noua serie "Aventuri cu mâncare şi vin, în România", Jenny Powell şi Olivier Magny pornesc într-o călătorie de descoperire culinară prin România. Aceştia prezintă mici producători care lucrează încă după metode tradiţionale, vizitează târguri de produse, podgorii şi ferme şi mănâncă într-unele dintre cele mai bune restaurante din ţară. În vizita lor, Jenny şi Olivier se îndreaptă spre nord, către Maramureş, înainte de a intra în Transilvania, ajungând în cele din urmă pe ţărmul Mării Negre.
"Aventuri cu mâncare şi vin, în România" îşi propune să continue campania de promovare a României, prin intermediul Travel Channel, începută prin trilogia documentară "Wild Carpathia", care a fost difuzată în perioada 2011 - 2013, la nivel internaţional, de această televiziune. Spre deosebire însă de "Wild Carpathia", în care România a fost promovată şi prin intermediul unor personalităţi precum prinţul Charles al Marii Britanii, principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, noul serial "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" nu va pune accentul pe astfel de persoane celebre, ci pe oameni obişnuiţi şi pe lucruri şi locuri ascunse şi inedite.
Filmările pentru acest serial s-au întins pe parcursul a aproximativ patru săptămâni, în septembrie şi octombrie 2014, fiind realizate de echipa Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi de cea a companiei de producţie Tuesday's Child, în frunte cu producătorul Eoin O'Shea, după cum agenţia MEDIAFAX a relatat pe 10 octombrie 2014.
"Încercăm să facem cunoscuţi în această serie oamenii din spatele cortinei. Am încercat pe cât posibil să căutăm lucrurile ascunse şi oamenii de zi cu zi", a explicat atunci producătorul Eoin O'Shea, pentru MEDIAFAX. "Primul nostru spaţiu de filmare a fost în Constanţa. Am călătorit apoi spre Tulcea, pentru a ajunge în Delta Dunării, unde am învăţat cum se face vinul de nisip şi am învăţat să gătim supă de peşte. Jenny Powell chiar a mers cu unul din localnici la pescuit în lacul său preferat", mai spunea la momentul respectiv producătorul seriei documentare, precizând că ultimele cadre au fost filmate în Centrul Vechi din Bucureşti, printre spaţiile vizitate de echipa Travel Channel numărându-se şi Hanul lui Manuc.
Tot atunci, cei doi prezentatori ai seriei, britanica Jenny Powell şi francezul Olivier Magny, au declarat pentru MEDIAFAX că au fost foarte impresionaţi de Delta Dunării, considerând că este "unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-au văzut până acum". Olivier, în special, a descris experienţa sa din Delta Dunării drept "una dintre cele mai extraordinare din viaţa sa".
"Turneul" celor trei a inclus şi judeţul Braşov, unde Jenny Powell a mers la o vânătoare de trufe sălbatice, recoltate cu ajutorul unor câini, în pădurile din jurul Braşovului. Vedetele noii serii au fost, de asemenea, la producători de şampanie şi vin spumant, la Azuga, unde Olivier a aflat mai multe despre procesul tradiţional de producţie.
Cel de-al treilea spaţiu de filmare pentru "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" a fost la Baia Mare. Jenny şi Olivier au mers prin munţi până la graniţa cu Ucraina, pentru a vizita o fermă de familie, care îşi produce mâncarea şi vinul din propriul pământ. Acolo a fost locul unde Jenny a învăţat să prepare urda.
Traseul "Food and Wine Adventures: Romania" a continuat la Arad, unde Olivier a luat o pauză de la vin şi a mers la vânătoare de mistreţi în păduri, iar Jenny a mers la o fermă aparţinând unor apicultori.
A urmat Cluj-Napoca, iar telespectatorii o vor vedea pe Jenny alături de un bucătar local, preparând mâncăruri tradiţionale româneşti. La rândul său, Olivier a vizitat o mică fabrică de bere şi a testat băutură proaspăt preparată.
Totodată, prezentatoarea noii serii, Jenny Powell, declara pentru MEDIAFAX, cu prilejul filmărilor, că este "un mare fan al mâncării româneşti", dar şi al procesului de preparare a gustărilor. "Oamenii îşi cultivă produsele pe care le folosesc în mâncare, pe care o fac singuri. Produsele sunt proaspete, autentice. Acest lucru nu prea se întâmplă mai ales în locul din care provin. Sper să nu pierdeţi toate aceste lucruri, aici în România. Este minunat. Este vorba despre mâncare reală, proaspătă. Este reconfortant să vezi toate aceste lucruri. Am fost în casele oamenilor, în curţile lor, în fermele lor. Este un privilegiu că am putut să fac toate aceste lucruri", a explicat Jenny Powell.
Ea a mai spus că, prin intermediul mâncării, a putut să cunoască mai multe lucruri despre viaţa de familie a românilor, despre moştenirea lor culturală. "Şi a fost foarte aventuros totul, chiar mi-a plăcut foarte mult", a mai spus Jenny Powell.
Totodată, specialistul francez în vinuri Olivier Magny a recunoscut că a venit în România cu multe prejudecăţi, având în vedere "reclama negativă" pe care o fac unele persoane de etnie romă în Franţa. "Am venit cu idei preconcepute, însă am ajuns să avem o mare apreciere faţă de România. Oamenii au fost foarte prietenoşi, calzi şi primitori. A fost un privilegiu să fim aici", a spus Olivier Magny.
El a fost surprins în mod plăcut şi în privinţa calităţii vinurilor din România. "Nivelul acestora este mai ridicat decât am anticipat. Cred că este un loc nedescoperit pentru oamenii din Europa de Vest. Nimeni nu bea vin românesc, nimeni nu cunoaşte nimic despre vinurile româneşti. Cred că sunt multe lucruri de aflat şi de descoperit de către entuziaşti şi am fost foarte impresionat că, după perioada comunistă, a fost o reală provocare pentru producătorii de vin să realizeze tranziţia la noile standarde. Am fost surprins în mod plăcut (...). Şi ne-a plăcut mâncarea, am fost impresionaţi de gustul şi de calitatea produselor, ceea ce nu este foarte uşor de obţinut în locurile de unde venim noi. Mâncarea are gust de mâncare", a mai spus Olivier Magny....

sursa: www.descopera.ro

miercuri, 20 mai 2015

"Maria-Sa Elena Doamna,sotia lui Cuza-Voda"

Alexandru Ioan-Cuza domnitorul Principatelor Romane, este foarte cunoscut prin ceea ce a facut pentru romani ca si pentru faptul ca era un barbat fermecator,inteligent si cu adevarat iubitor al acestei tari...
Dar despre ea,despre femeiea care i-a stat alaturi ce stim? Mult prea putin...nedrept de putin...
Am gasit un articol interesant scris de  Valentina Roman (www.cenusadetrandafir.ro)...va las sa-l cititi...

 Se spune că Elena Cuza era o fire retrasă, cumpătată şi lipsită de încredere în forţele proprii, lucru accentuat și de faptul că Al. Ioan Cuza nu era un soț statornic. Deși a dorit de foarte multe ori să întrerupă căsnicia care o lega de acesta, ea a reușit de fiecare dată să se resemneze fiindu-i alături în cele mai dificile momente. Numirea acestuia ca domn al Principatelor a fost o schimbare pe care a recunoscut-o într-o scrisoare adresată mamei sale: „Mâne dau o serată şi-ţi mărturisesc că nu-mi mai văd capul. Am trăit mai totdeauna departe de societate şi nu ştiu nici eticheta, nici îndatoririle pe care trebuie să le am, acum. Sper totuşi că vor fi generoase cu mine compatrioatele şi-mi vor ierta naivitatea şi simplitatea.“
Legătura extraconjugală a soţului cu Maria Obrenovici a determinat-o pe prima doamnă să părăsească Bucureştiul şi să rămână mai bine de 3 ani la Paris, loc unde a a frecventat spectacole, expoziţii şi saloane culturale, primită fiind chiar şi de împăratul Napoleon III.
Din 1862 ea s-a reîntors să își revendice locul în societatea românească și a început să se preocupe preponderent de organizarea balurilor de caritate, a dineurilor, răspândindu-și convingerile despre rolul femeii în societate. Elena Cuza a militat profund pentru educaţia femeilor şi mai puţin pentru emanciparea politică a acestora. Astfel a reușit să își uluiască soțul și să o îndepărteze pe rivala sa, care s-a retras într-o casă din mahalaua Amzei. Deși jignită la propunerea de a înfia copii domnitorului cu Maria Obrenovici, ea a acceptat, gestul întărind și mai mult căsnicia sa cu Al. Ioan Cuza. A devenit încetul cu încetul o mamă desăvârșită, deși nu putea avea copii. Rolurile s-au schimbat, iar Maria era primită acum de către Elena Cuza cu milă şi înţelegere pentru a-și vedea cei 2 copii: „Nu cobora la nici o intimitate cu ea, dar era mai îngăduitoare, era doar mama copiilor care îi aduceau bucurie prin drăgălăşenia lor şi rost vieţii“.
Elena Cuza a fost prietena și susținătoarea multor personalități din cultura românească (Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Theodor Aman), încurajând permanent dezvoltarea literaturii şi artei naţionale.
A murit în 1909, supravieţuindu-le tuturor celor dragi ei, fiind îmormântată la moşia părintească din Soleşti – Vaslui. Nicolae Iorga nota despre moartea acesteia: „A murit, la Piatra Neamţ, femeia ideal de bună şi modestă care a fost Măria-sa Doamna Elena, soţia lui Cuza-Vodă. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite faţă de măreaţa simplitate a fiinţei pămînteşti care, trăind printre noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus curată viaţă cerească, asemenea îngerilor”.

(repostare)

Miercurea fara cuvinte - Simon Schubert "Cute in hartie"

Schubert-1 

Schubert-2

 

Mai multe creații grafice pe site-ul artistului.
mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN

luni, 18 mai 2015

3 metode ingenioase ca sa deschizi sticla de vin fara tirbuson


Lipsa acestui „gadget” nu trebuie sa te priveze de un pahar de vin bun. Invata sa te descurci in orice situatie, cu obiectele pe care le ai la indemana prin casa.

1. Scoate dopul cu un pantof
Secretul e sa fie un pantof cu talpa tare. Aseaza sticla de vin intre genunchi, cu gatul in jos si strange-o bine. Bate, apoi, ritmic si suficient de tare cu talpa pantofului in baza sticlei de vin pana cand dopul iese suficient de mult incat sa poti sa il tragi cu mana.

2. Deschide sticla de vin cu un cui
Asta presupune sa ai la indemana prin casa un holsurub lung, o surubelnita si un ciocan tesla. Insurubeaza holsurubul in dop pana cand mai raman 2 cm in afara. Infasoara gatul sticlei cu un prosop si prinde cu tesla holsurubul infipt in dop. Trage cu putere.

sursa foto: www.curbly.com
3. Impinge dopul cu o lingura
E metoda cea mai simpla, dar iti trebuie si ceva forta. Pozitioneaza sticla pe o suprafata plata si stabila. Aseaza coada de la lingura perpendicular pe dop si impinge. La fel de bine poti folosi orice obiect metalic subtire (surubelnita, cutit cu varf lung).


Ce spuneti, va incumetati? :)

sursa:www.foodstory.ro


Din nou despre prietenie :)

Chiar si o reclama poate spune multe despre prietenie iar aceasta reclama este considerata una dintre cele mai bune ale anului 2015 :)

duminică, 17 mai 2015

O alta noapte in "Gradina cu suflete" a Baronului Bellu...

Si anul acesta in circuitul "Noaptea portilor deschise la muzee", Cimitirul Bellu nu doar ca a fost inclus, a fost un punct de maxim interes atat pentru bucuresteni cat si pentru cei din tara si din afara ei.
Incepand cu ora 21.00, artistii Teatrului de Opereta Ion Dacian, au pus in scena un spectacol care a cuprins arii celebre din operete, o sa amintesc doar cateva: ”Liliacul” de Johan Strauss, ”Prințesa Circului” de Kalman, ”Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez, dar si melodii din muscalurile ”Mizerabilii” de Claude Michel Schonberg,”Notre Dame” de Riccardo Cocciante, ”Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber.
"Sala de spectacole" (ca sa numesc asa scena, ecranul pe care era proiectat spectacolul si spatiul decent amenajat cu scaune din fata capelei cimitirului) a fost plina, iubitorii de muzica apreciind si in acest cadru muzica incantatoare, muzica ale carei acorduri se auzeau pana departe pe aleile discret luminate cu mici candele ale cimitirului.Noaptea s-a incheiat cu proiectia filmului ”Întâlnire cu Joe Black” (cu Anthony Hopkins și Brad Pitt).
Este stiut ca Cimitirul Bellu cuprinde multe monumente funerare care poarta semnaturile unor artisti si arhitecti celebri cum ar fi Mausoleul lui Cantacuzino.Aici si-a gasit linistea Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost prim- ministru al Regatului, cel care, datorită averii sale uriaşe, a fost supranumit “Nababul”.
Monument care poarta semnatura lui Ion Mincu.
In spatele monumentelor se afla multe povesti.Adevarate sau nu, ele dau farmec trecutului si invaluie intr-o blanda tristete aceste capodopere peste care timpul trece...si pe langa care am trecut si noi...


O sa va spun acum una dintre povestile aflate in spatele monumentelor celebre de la Bellu:

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Constantin Poroineanu, fiul unui moşier
oltean, a plecat să studieze la Paris. După o aventură amoroasă în capitala franceză, a avut o fiică, dar nu a recunoscut-o pentru că bătrânul Poroineanu l-a ameninţat că-l dezmoşteneşte. Anii au trecut şi Constantin Poroineanu a devenit un moşier foarte bogat. Unul dintre fiii săi a plecat la studii, tot la Paris. Băiatul s-a îndrăgostit nebuneşte de o fată şi s-au căsătorit în secret.
Când el s-a întors să i-o prezinte pe soţie tatălui său, bătrânul a înlemnit. A pus cap la cap informaţiile şi a realizat că soţia fiului său este fiica lui, rodul pasiunii trăite la Paris în tinereţe. Cei doi tineri, de acum frate şi soră şi-au pus capăt zilelor, iar imediat, la 15 septembrie 1908, după întocmirea testamentului prin care lăsa toată averea sa oraşului Caracal, Poroineanu s-a sinucis.
Povestea tragică a dragostei celor doi a fost întruchipată pe acest monument din piatră de către artistul italian Raffaello Romanelli.
 
Viata isi are povestile ei, moartea, pe unele dintre ele, le poate face de nesters...


informatii de pe www.bellu.ro/istoric




joi, 14 mai 2015

miercuri, 13 mai 2015

Cinci poveşti mai puţin cunoscute despre Bucureştiul de altădată

Nu mulţi ştiu că Bucureştiul a fost în urmă cu sute de ani un simplu turn. Potrivit istoricului Dan Falcan, turnul se afla în actualul centru vechi al oraşului şi era un punct de reper pentru comercianţii vremii, un loc unde de mult ori se opreau să se odihnescă şi să se îşi expună marfa pentru a-i convinge pe locuitorii din zonă să cumpere.

„În anii 1370-1380, se pun bazele unui turn, punct de pază în vremea aceea, care marca o întretăiere de drumuri comerciale”, povesteşte istoricul Dan Falcan despre începuturile Bucureştiului. De la acest turn a luat fiinţă oraşul ce avea să devină Capitala României astăzi. Potrivit lui Falcan, Bucureştiul se reducea la 160 de metri pătraţi, care se întindeau în zona Curţii Domneşti. Pe măsură ce Bucureştiul s-a extins, a înglobat mai multe sate care au intrat în componenţa sa. Primul document în care Bucureştiul este menţionat îi aparţine lui Vlad Ţepeş, în anul 1459.
Femeile nu aveau voie să meargă pe jos pe Podul Mogoşoaia
Până târziu, după începerea Primului Război Mondial, reprezentantele „sexului frumos” nu aveau voie să meargă pe jos, pe Podul Mogoşoaiei, ci doar în trăsuri, dacă nu erau însoţite de soţ, de o rudă sau prietenă, ori măcar de o servitoare. De asemenea, femeile nu puteau să intre într-un local, fără a se afla la braţul unui bărbat. Când se duceau la cumpărături, chiar şi într-un magazin de lux, aristocratele autohtone nu puteau fi singure, indiferent cine le însoţea.
Noţiunea de „mers la serviciu”, ideea de a avea o „slujbă”, alta decât iniţiativele filantropice sau caritabile, erau de neconceput în cazul acestor doamne, care se fereau de amestecul claselor sociale ca dracul de tămâie, după cum susţine Edmond Niculuşcă, reprezentant ARCEN, pe pagina de Facebook.
Mahalaua Sfântului Gheorghe-Vechiu, cea mai populată
Dintre zecile de mahalale existente în documentele de la 1798, cea a Sfântului Gheorghe-Vechiu a rămas ca fiind cea mai populată. Aceasta cuprindea 335 de case, care din cauza flăcărilor izbucnite în oraş a condus la distrugerea tuturor locuinţelor. În această mahala, în anul 1592, se găsesc mai multe proprietăţi ale lui Nedelcu Vornicul.
Documentele pomenesc mahalaua de la 1632 şi vorbesc despre faptul că aceasta se întindea până în gardurile viei domneşti, acolo unde era şi Ulicioara Căldărarilor, de unde începea drumul Giurgiului. Într-o altă uliţă a mahalalei, cea a Bărbierilor, într-un act din anul 1701 este consemnat faptul că acolo se afla Puţul Turnului, probabil, un turn al zidurilor Curţii Domneşti. Tot aici se afla şi faimoasa brutărie a lui Babie, unde să găseau cele mai bune coltuce, un fel de pâini, din Bucureşti.
Cele mai importante proprietăţi din mahala erau bisericile şi mănăstirile, dar şi casele dascălilor de la faimoasa şcoală românească a Sfântului Gheorghe-Vechiu.
Orașul bordelurilor
În Bucureştiul vechi exista un număr impresionant de bordeluri, de la cele mai luxoase, la cele mai ieftine. Casa de Piatră era printre cele mai frecventate zone din Capitală, atunci când tineri ori bărbaţi trecuţi de prima tinereţe se duceau să-şi caute o doamnă ori o domnişoară care pentru câteva ore şi pentru o sumă modică de bani să le alunge singurătatea.
La intrarea în bordelurile din acea zonă, la poarta fiecăruia se găsea un felinar roşu, care odată cu lăsarea serii se aprindea. Acesta era un fel de indicator discret pentru faptul că acolo se găseau femei dispuse să întreţină relaţii sexuale contra cost. Fetele îşi vindeau trupul destul de ieftin, fiind un fel de prostituate de mahala, neşcolite, dar foarte căutate. Dacă în timpul săptămânii nu erau mulţi amatori pentru serviciile „fetelor“, în zilele de sâmbătă şi duminică la intrarea în bordel era un şir impresionant de bărbaţi.
De cele mai multe ori, locuitoarele bordelurile erau „la muncă” şi bărbaţii trebuiau să aştepte ca femeia ce urma să le devină parteneră timp de câteva ore să-şi termine „programul” . Domnii care erau clienţi fideli ai bordelurile de la Crucea de Piatră le cunoşteau pe fetele care practicau prostituţia şi în funcţie de reputaţia pe care o aveau erau mai căutate sau mai puţin solicitate.
Ceata lui Nălucă, haiducii care în 1829 terorizau Bucureştiul
În jurul anului 1800, Bucureştiul era un oraş în care marii boieri îşi împărţeau clar parcelele de pământ pe care le aveau. Niciodată nu exista loc de greşeală, iar bogaţii oraşului erau cunoscuţi de toată lumea. Printre aceştia, logofătul Manolache era un nume care te ducea imediat cu gândul la opulenţă, la multe bunuri care se odihneau în cufărul vechi al moşiei.
În prima zi a anului 1829, spune istoricul Dan Falcan, a avut loc un atac de pomină, când doi haiduci s-au deghizat în colindători şi l-au jefuit pe unul dintre cei mai bogaţi oameni din Bucureşti.
„Tunsu şi Grozea, aşa se numeau cei doi haiduci care au intrat în casele logofătului Manolache“, după cum povesteşte Falcan, care spune că aceştia i-au luat boierului tot ce avea. Cei doi jefuitori se împrieteniseră cu trei ani în urmă şi aveau o metodă inedită de a-i lăsa pe boieri fără agoniseală: după ce jefuiau, dispăreau prin sistemul de canalizare de sub oraş.
Pe sub Bucureşti se întindea un sistem de coridoare bine pus la punct, pe care cei doi haiduci îl cunoşteau foarte bine. Imediat după ce dădeau o lovitură şi plecau cu buzunarele pline de bijuterii, cei doi haiduci dispăreau în subteran şi reuşeau de fiecare dată să îşi piardă urma.

sursa: www.historia.ro 

Miercurea fara cuvinte - Dambovita...altfel...

mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN 

luni, 11 mai 2015

Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?

Apa te ajuta sa slabesti. Apa detoxifica organismul. Apa mentine pielea hidratata. In teorie, toate aceste afirmatii sunt adevarate. In practica, insa, sunt partial false. Afla de ce....
Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?


“Pentru sanatatea dumneavoastra beti cel putin 2 litri de lichide pe zi”. E, deja, o afirmatie inradacinata adanc in creierul nostru. Un fel de axioma ce nu mai are nevoie de nicio demonstratie ca sa o credem pe cuvant.
Asa ca milioane de oameni isi numara zilnic paharele sau sticlele de apa consumate, pentru a fi siguri ca si-au indeplinit obiectivul sanatos de a bea fix doi litri de lichide pe zi. Nu incercam sa demonstram ca apa nu e sanatoasa, ci doar sa ridicam semnul de intrebare. Cata apa e sanatos sa bei si cat de mult conteaza in hidratare, detoxifiere si slabit?
Mitul celor 2 litri de apa
Nu stim daca ti-ai numarat pana acum paharele, dar nici nu te sfatuim sa o faci. Ar trebui sa ajungi la 8 pahare de apa pe zi ca sa te incadrezi in axioma apei atat de bine stiuta. Sunt zeci de ani de cand primim acelasi sfat, dar putina lume stie de unde a pornit acesta recomandare.
Se pare ca peste ocean, Consiliul National de Cercetare si Comisia de Nutritie din Statele Unite au dat aceste sfaturi in 1945, spunand ca este recomandat sa se consume 1 mililitru de apa pentru fiecare calorie din mancare, iar calculele au dus la suma de 1.5 litri pe zi. Din pacate, urmatoarea propozitie din recomandare a fost complet uitata, pentru ca explica faptul ca cea mai mare parte din aceasta cantitate se gaseste in hrana pe care o consumam zilnic. De pilda, castravetii au un continut de 92% apa, pepenele rosu -96%, iar merele – 85%. Atunci de ce ar fi nevoie de atat de multa apa?
Recent, medicii britanici au ajuns la concluzia ca nu e nevoie sa ne fortam organismul sa inghita atat de multa apa. Motivul este extrem de simplu. Corpul nostru este un organism foarte fin care stie sa isi regleze singur cantitatea de lichide de care are nevoie. Mecanismul pe care il foloseste se numeste “sete”, care se aprinde ca un bec rosu atunci cand avem nevoie de apa si ne dicteaza si cata apa trebuie sa bem. Totul depinde cat de activi suntem, ce fel de mancare consumam si daca suferim de unele boli.
Apa detoxifiaza organismul?
Ce-i drept, indiferent cata apa bei intr-o zi, tot e mai sanatos decat o sticla cu suc acidulat. Dar e cale lunga pana la idea ca 2 litri de apa pe zi elimina toxinele. De fapt, rinichii sunt cei care ajuta organismul sa elimine toxinele prin urina si nu exista o dovada clara si demonstrata stiintific care sa arate ca o cantitate mai mare de apa ii va face sa functioneze mai bine sau mai repede. Dimpotriva, unii medici spun ca prea multa apa reduce puterea rinichilor de a functiona ca un filtru.
Bea mai multa apa daca vrei o piele frumoasa
Noi spunem: bea atata apa cat ai nevoie daca vrei sa te simti bine in pielea ta. Corpul nostru este facut deja din 60% apa. Adica, o persoana care cantareste 90 de kg are deja aproape 55 de kg de apa. Astfel, un pahar in plus sau in minus pe zi nu poate sa aiba un efect atat de mare. Totusi, un studiu facut in 2007 sustine ca o jumatate de litru de apa adaugat la dieta zilnica poate ajuta circulatia sangelui in zona pielii.
Apa te ajuta sa slabesti
Cate fete ai vazut sorbind cu un pai apa plata cu lamaie si ti-au spus ca apa e buna la dieta? Noi le spunem ca apa e mai buna decat sucul, alcoolul sau cafeaua, dar nu le va subtia talia, daca restul dietei ramane neschimbata. Mai corect ar fi sa spunem ca apa e un truc in diete, pentru ca are zero calorii si iti tine gura ocupata atunci cand ai fii tentat sa ciugulesti intre mese.
Cand ai nevoie de mai multa apa?
Desigur, exista si exceptii de la regula. Sunt unele cazuri in care e nevoie de un aport mai mare de lichide in corp. De exemplu, pentru tratamentul sau prevenirea aparitiei pietrelor la rinichi sau pentru cei care urmeaza sa faca efort sporit sau sa stea la temperaturi extreme, cand ar putea aparea deshidratarea.
Totusi, sunt multi cei care beau apa peste necesarul zilnic, fortandu-se sa respecte o regula despre care au auzit ca este buna si trebuie respectata, fara sa se gandeasca la faptul ca ar putea avea si efecte adverse, cum ar fi intoxicatia cu apa, ce apare atunci cand rinichii nu pot elimina apa in exces prin urina, iar sarurile din sange sunt diluate.
sursa: www.foodstory.ro

duminică, 10 mai 2015

Măgura: satul din România care a ajuns să se bată în Financial Times cu cele mai cunoscute oraşe din lume

Între Munţii Bucegi şi masivul Piatra Craiului stă risipit pe dealuri, rupt de timp şi de lume, satul Măgura, unde oamenii împletesc „darurile“ civilizaţiei cu un stil de viaţă arhaic, pastoral.Măgura, din judeţul Braşov, şi cei  400 de locuitori ai săi au atras atenţia presti­gioasei publicaţii britanice Financial Times, care, în suplimentul House&Home la ru­brica Expat Lives, redă povestea jurna­listei şi autoarei de cărţi de istorie Arabella McIntyre-Brown, poate cea mai ciudată fiică a satului. Jurnalista a ales să trăiască la Măgura pentru că aici s-a simţit „ca acasă“ când a vizitat prima oară România la începutul anilor 2000. Drumul de la Zărneşti până în sat l-a făcut într-o căruţă trasă de cai. N-o deranjează că cel mai apropiat magazin modern se află la opt kilometri distanţă de sat. Are maşină, aşa cum au de altfel mulţi dintre proprietarii de acolo.
„Mulţi oameni nu cred că Transilvania există în realitate. Sentimentul este că există cumva după un văl, este un loc misterios“, spune McIntyre-Brown. Măgura este aproape de Bran, cu castelul devenit celebru datorită legăturilor cu Vlad Ţepeş.  Scrii­toarea s-a hotărât să se mute în România în 2004, după moartea surorii şi mamei sale, însă s-a stabilit definitiv în Măgura în 2010, când a terminat de renovat casa cumpărată în satul braşovean. „Erau mai multe găuri în acoperiş decât acoperiş“, povesteşte McIntyre-Brown despre casa construită din bârne pe care a cumpărat-o în Măgura în urmă cu zece ani. Autoarea britanică descrie şi prima iarnă pe care a petrecut-o în casa sa de la sat, din care, din cauza zăpezii abun­dente, nu a putut ieşi timp de trei săptămâni.

„Unul dintre vecinii mei, care locuieşte în celălalt capăt al satului, a venit la mine cu un rucsac plin de mâncare - mere, lapte, brânză, pâine. S-a supărat când am sugerat să îi plătesc alimentele“, spune McIntyre-Brown. De altfel, scriitoarea britanică afirmă că un rol important în decizia de a se muta în România l-au avut şi relaţiile pe care le-a dezvoltat cu vecinii săi, deşi, iniţial, au existat tot felul de zvonuri despre ea.
„Eram, într-adevăr, o curiozitate. Faptul că eram o femeie de vârstă mijlocie nemă­ritată era bizar“, povesteşte McIntyre-Brown. La început, scriitoarea britanică a trăit din banii obţinuţi din vânzarea locuinţei pe care a avut-o în Liverpool, apoi din muncă de editare de cărţi. Acum, inten­ţionează să conducă workshopuri literare în Măgura şi lucrează la o carte.
McIntyre-Brown a lucrat ca jurnalistă pe domeniul economic, a scris mai multe cărţi, printre care şi Liverpool: The First 1000 Years, în 2001, şi a înfiinţat editura Capsica.

Autor: Luiza Chiroiu  
sursa: www.zf.ro

Semnificațiile zilei de 10 mai. Povestea coroanei de oțel a regelui Carol

10 mai
Ziua de 10 mai a fost până 1947 Ziua națională a României. Care au fost motivele pentru care a fost aleasă să aibă acest statut? Iată cele trei motive:
Intrarea lui Carol în Bucureşti
Intrarea lui Carol în Bucureşti
1. Pe 10 mai 1866 la ora 14, într-o trăsură trasă de 12 cai și însoțit de alte 20 de trăsuri, prințul Carol I ajungea la Cotroceni. De aici s-a îndreptat spre Șosea, unde a fost întâmpinat de primarul Dimitrie Brătianu care i-a înmânat cheile orașului, spunându-i: ”Suverane al României! Ți-am dat coroana lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, de azi înainte stăbunii tăi; redă-i și tu antica splendoare! Fă din această frumoasă țară sentinela înaintată a libertății moderne, bulevardul nebiruit al civilizației occidentale”. Apoi prințul s-a urcat într-o trăsură de gală trasă de șase cai, având în stânga pe Nicolae Golescu și în dreapta pe Ion Ghica. Spectacolul era bine regizat: casele erau decorate cu steaguri, ghirlande și covoare; mulțimea, aliniată pe ambele părți ale șoselei, arunca flori, slobozea porumbei, scanda ”Ura!”. Ajunși pe podul Mogoșoaiei, la o casă în fața căreia se afla o gardă de onoare cu steag, Carol a întrebat în franceză: ”Ce este această casă?”. Generalul Golescu i-a răspuns tot în franceză: ”Acesta este Palatul”. Era o reședință princiară, o casă cu un etaj, fostă propietate a familiei Golescu, cumpărată de stat și devenită cea mai importantă clădire din România. Interiorul era bine întreținut și mobilat pe timpul lui Cuza.
Palatul Domnesc- Casa Golescu
Palatul Domnesc- Casa Golescu
Pe întreg parcursul, de la Turnu Severin la București, principele Carol văzuse realitatea românească: ”Amestecul de bogăție și sărăcie, de strălucire și de lipsuri ale poporului său. Îndărătul zidului de trupe, mulțimea îmbulzită nu contenea să-și aclame domnitorul. În pavajul de lemn desfundat roțile săltau, însă, mai crunt decât pe șleaul de peste câmpuri. Iar dincolo de steagurile desfășurate la ferestre, de scoarțe așternute peste balcoane, dincolo de flori, ghirlande, porumbei și cocarde tricolore, pe Podul Mogoșoaiei se ițeau case ticăloase de vălătuci(lut amestecat cu paie sau cu rogoz), alături de palate luminoase. Între acestea se remarca Platul domnesc, clădire cu etaj care aparținuse boierului cărturar Dinicu Golescu, în care locuise Alexandru Ioan Cuza. În fața palatului se afla o mlaștină în care se răcoreau dobitoacele cu rât, netulburate de larma alaiului, de bubuitul tunurilor, de sunetul trâmbițelor și de ropotul toboșarilor”.
Depunerea juramantului
Depunerea juramantului
Cortegiul și-a continuat drumul până la dealul Mitropoliei, unde principele a fost întâmpinat de mitropolitul Nifon. După un scurt ”Te Deum”, oficialitățile au intrat în Camera Deputaților. Aici Carol a depus jurământul. Nicolae Haralambie a citit formula constituțională: ”Jur să fiu credincios legilor țării, a păzi religiunea României, precum și integritatea teritoriului ei și a domni ca un domn constituțional”. Principele a spus în limba română: ”Jur”. Apoi într-o alocuțiune noul suvernan și-a exprimat devotamentul ”fără margini către noua mea patrie și acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetățean azi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăți cu d-voastră soarta cea bună și pe cea rea”. În aceeași zi, Adunarea Deputaților, pentru a da o anumită satisfacție Puterilor Garante, care cereau domn pământean, a dezbătut proiectul de lege prin care se acorda naturalizarea(împământenirea) familiei princiare de Hohenzollern. Proiectul a fost adoptat în unanimitate.
armata romana 1877
2. Pe 10 mai 1877, ca urmare a proclamării independenței în ziua precedentă, în ordinul de zi către armată, semnat de domnitorul Carol I, se afirma: ”În momentele grave prin care trece țara noastră, România întreagă are ochii ațintiți asupra voastră, ea pune în voi toate speranțele sale. În ora luptei aveți înaintea voastră faptele bătrânilor oșteni români; aduceți-vă aminte că sunteți urmașii eroilor de la Racova(Vaslui) și Călugăreni. Drapelul sub care luptați este însăși imaginea Patriei. Urmați-l dar vitejește și când odată laurii păcii vor reînverzii pe munții și câmpiile României, patria cu recunoștință va scrie numele bravilor ei apărători pe frontispiciul independenței sale”. Aceste frumoase cuvinte reprezintă confirmarea în fața țării de către domnitorul Carol a stării de independeță în care se găsea România.
regele carol elisabeta
3. Pe 10 mai 1881 a avut loc încoronarea suveranilor, Carol și Elisabeta. Evenimentul fusese programat pentru luna martie, când prin lege România fusese proclamată regat. Asasinarea țarului Aleksandru al II-lea a făcut ca frumoasa ceremonie să fie amânată. Noua dată a fost aleasă 10 mai, pentru a coincide cu depunerea jurământului din 1866 și independența din 1877. În dimineața lui 10 mai, ceremonia a fost anunțată prin 21 de salve de tun. La ora 10:15, regele și regina au plecat de la palatul Cotroceni la Gara de Nord, unde începea cortegiul încoronării. De aici, regele călare și regina într-o trăsură trasă de opt cai au pornit în fruntea coloanei alcătuită din jandarmi, militari, persoane oficiale. Suveranii au fost întâmpinați la mitropolie de șeful bisericii și de alte fețe bisericești. Pe dealul Mitropoliei se aflau delegații județelor, circa 6000. Regele și regina s-au închinat la icoanele din biserică, după care au luat loc la tribuna amenajată în aer liber. A urmat oficierea serviciului divin. Patru generali au adus coroanele regale, iar mitropolitul primat și mitropolitul Moldovei au dat binecuvântarea solemnă: 101 de focuri de tun au anunțat evenimentul.
coroana de otel a regelui carol
Coroana regelui era făcută din oțelul tunurilor turcești capturate la Plevna. Regele a ales oțelul și nu aurul pentru a simboliza vitejia ostașilor în Războiul de Independență. Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de acvila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea Trecerea Dunării. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui tun (partea din față a țevii) de calibru 90 mm, fabricat la atelierele F. Wöhlert din Berlin.
10 mai 1881 incoronare carol
După înmânarea coroanelor, primul ministru Dimitrie Brătianu a prezentat suvernailor un pergament conținând legea de proclamare a Regatului, pe care cei doi l-au semnat, pentru a se păstra la Arhivele Statului. După sfințirea coroanelor, cortegiul a pornit spre Palat, suveranii fiind aclamați de mulțime. În sala tronului, coroanele au fost aduse de președinții Corpurilor legiuitoare. Primindu-le, regele a ținut un discurs: ”Prin serbarea de azi se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte și fapte mari… Cu mândrie dar primesc această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca simbol al independenței și puterii României”. Carol a încheiat cu următoarele cuvinte: ”Să trăiască iubita noastră Românie, astăzi încoronată prin virtuțile sale civice și militare”. Festivitățile au continuat și în următoarele două zile, cu defilarea bresleleor și trecerea în revistă a trupelor, cu banchete, mese și focuri de artificii la care au participat mii de oameni. Regatul României, aspirația atâtora care doreau o țară liberă și independentă, era realitate. Carol I a devenit cel dintâi rege al României.
"Albumul Carelor Simbolice", editat cu ocazia incoronarii
“Albumul Carelor Simbolice”, editat cu ocazia incoronarii
În timp, trei momente istorice diferite: 10 mai 1866(asumarea funcției de domnitor), 9 mai 1877(proclamarea independenței) și 10 mai 1881(încoronarea) au fost contopite într-unul singur pentru omagierea dinastiei. Inițiativa a fost a ministrului Instrucțiunii Publice și Cultelor, Spiru C. Haret. Pe 22 aprilie 1897 a trimis o circulară în care aprecia: ”cea dintâi datorie a școalei, care trece înaintea oricărei alteia, este de a forma buni cetățeni și cea dintâi condițiune pentru a fi cineva un bun cetățean este de a-și iubi țara fără rezervă și de a avea o încredere nemărginită într-însa și în viitorul ei, Toată îngrijirea celor însărcinați cu educarea tinerimii acolo trebuie să tindă… Hotărâm dar ziua de 10 mai ca zi de serbare școlară și o vom serba chiar din anul acesta”. Pe 29 mai 1897, în ”Monitorul oficial” s-a publicat, sub semnătura lui Carol, legea care stabilea: ”Ziua de 10 mai se instituie ca zi de serbare școlară pentru toate școlile din țară”.
incoronare 10 mai 1881 
sursa: www.istorie-pe-scurt.ro

luni, 4 mai 2015

Sunt rotunjoară, îmi place berea și sunt fericită

Autor: Ioana Duda
 
Salut. Sunt Ioana și îmi place berea. Cel mai mult aia nefiltrată, la halbă. E proaspătă și există mari șanse ca a doua zi să nu mă doară capul. Îmi mai place, în ordinea numerelor de pe tricou: whiskey, vinul roșu  sec și demisec, toamna și iarna, cel alb, primăvara și vara. Beau destul de des. Nu mult, că mă pilesc repede. Dar cu mare poftă. Fumez. Tata zice că prea mult. Mama zice că e bine atâta timp cât fac ce vreau. Eu zic că… ce știu eu? Îmi place și cu asta basta.
La mine în casă e mai mereu păr de câine, chiar dacă necuratul mă ispitește în fiecare zi să dau cu aspiratorul. Ah, ce chin! Ce jale! Nu îmi place deloc, dar chiar deloc, să calc și să spăl geamuri. Să duc gunoiul sau să spăl vase. Dacă stau să mă gândesc bine, nu cred că îmi place vreo activitate casnică. Aș putea să concurez fără probleme la Burlacu’ Anului. Mi se par abominabile aceste îndeletniciri. Am folosit cuvântul abominabil  (ah, ce îmi place!) nu pentru că sunt deșteaptă, dar l-am învățat azi de la prietena mea care e și îmi place. E lung și greu. Tot ea a folosit odată cuvântul procrastinare. Eu încă mă chinuiesc să fac o propoziție cu el.
Woman-Riding-Pig
Vai, mie, sunt bondoacă și rotunjoară. Da, am ochi frumoși și sunt drăguță de la gât în sus. În rest, numa’ bună de rumenit. Dovada? Am 1.60 și vreo 59 de kile. La purtător. Mereu. Și încă ceva. Grav. Tare grav. Atât de grav de nu știu dacă să vă spun au ba. Urăsc să fac shopping. Să mă plimb ore întregi prin magazine și să aleg până culeg. Să petrec o eternitate în cabina de probă, unde transpir ca un cal și apoi să suport durerea infernală de picioare, care, inevitabil se umflă ca niște cartofi gata să îi pui în jar. Nu spun, situația materială mă ajută, obligându-mă să cumpăr doar ceea ce îmi trebuie.Una bucată, niciodată mai multe.
Dar știți ce? Mi-e drag de mine doar când sunt așa. Pe trotinetă, în blugi și teneșii în picioare, cu ghiozdan în spate și ruj Chanel pe buze. De fiecare dată când am încercat să devin altceva sau altcineva, pentru a plăcea, m-am transformat într-o femeie tristă, frustartă și ghionoaie, care habar nu mai știa cine este. Atât de dureros devenea încât, după un timp, îmi dădeam două palme, mă priveam în oglindă și îmi spuneam : ”Băi, fato! Tu ești extraordinară exact așa cum ești. Ești fericită când faci ce și cum vrei, fără să îți pese de ceea ce spun ori cred alții”. Și atunci îmi revin. Redevin femeia fericită, care cântă pe stradă, zâmbește necunoscuților, stă singură la o terasă, cu o bere în față și o carte bună în mână.
Iar dorința de a plăcea dăunează grav sănătății. De orice fel. Inclusiv celei fizice. Auziți aici. Într-un puseu de nerecunoaștere a propriei făpturi minunate care sunt, am petrecut ziua de ajun de Paște, din zori și până-n noapte, în picioare,  trebăluind și gătind. Asta pentru ca fostul meu iubit să vadă că fată ca mine nu mai găsește el. M-am ales cu o lombosciatică frumoasă-frumoasă. Ca mine. Așa că vă las. Trebuie să intru la RMN.
Hai, noroc și încă un rând!
P.S. după RMN: Până la urmă tot răul spre bine. Am văzut luminița de la capătul capsulei, am făcut o retrospectivă a vieții mele nesăbuite, trebuind să stau acolo, nemișcată, vreo juma’ de oră și am fredonat niște cântece. Acum nu îmi mai e teamă de Ceasul Ceasurilor, că pot să îmi imaginez clar cum va fi. Sănătate!

sursa:www.catchy.ro