duminică, 28 iunie 2015

Cum s-a construit primul hotel de cinci stele din Romania

InterContinental Bucureşti este unul dintre simbolurile Capitalei, fiind primul hotel de cinci stele din România şi cel de-al doilea hotel construit de lanţul hotelier InterContinental într-o ţară comunistă, după Esplanada din Zagreb (Yugoslavia). Vechii angajaţi ai hotelului, ridicat odată cu Teatrul Naţional, spun că, înainte de Revoluţie, oamenii îi rugau să-i lase să intre măcar pe hol „să vadă şi ei cum e la Inter“. Colosul de lângă Universitate, pentru ridicarea căruia s-au cheltuit şase milioane de dolari, este în continuare cel mai înalt hotel din oraş, deşi are aproape 40 de ani.
Istoria hotelului începe în anii ‘60, când legenda spune că Cyrus Eaton Junior, şeful „Cyrus Eaton Group“, care administrează lanţul de hoteluri InterContinental, a ajuns în Bucureşti într-o călătorie de afaceri. În acea perioadă nu erau multe hoteluri în capitala noastră şi Eaton, negăsind o cameră în care să se cazeze, a dormit pe holul unui hotel.
Atunci i-a venit magnatului ideea de a construi un InterContinental în Bucureşti. „Este doar o legendă, dar este singura poveste care explică rădăcinile hotelului“, spune reprezentanta hotelului InterContinental, Dana Chiriac. 
200 de camere sunt în renovare
Construcţia a început în 1967, respectând un proiect al arhitecţilor Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Belea, arhitect care se ocupă şi de renovarea Teatrului Naţional, clădire ridicată odată cu InterContinentalul.
InterContinentalul s-a ridicat odată cu Teatrul Naţional (foto: Pompiliu Galmeanu)

Hotelul, înalt de 90 de metri, a fost inaugurat în luna mai 1971, fiind cea mai înaltă clădire din oraş. Cele peste 400 de camere sunt dotate cu aer condiţionat şi mobilier de lux, dar în prezent sunt funcţionale doar 200, celelalte fiind în renovare.
De la ultimul etaj al hotelului se pot admira Spitalul Colţea, Palatul Şuţu şi Universitatea Bucureşti

Sala Rondă a fost decorată de Sabin Bălaşa (foto: Lucian Muntean)
Bufet suedez şi room-service 
Înainte de Revoluţie lucrurile stăteau puţin altfel. Hotelul avea un bar de noapte la etajul 21- Luna Bar, unde se strângea toată „crema“ Capitalei şi unul de zi la etajul 2 – Belvedere, care era mai accesibil. Românii au auzit prima oară de bufet suedez şi de room-service tot la InterContinental.
„Nu intra bucureşteanul de rând. Intrau şmecheraşii de atunci, fotbaliştii, cântăreţii. Preţuril nu erau pentru toate buzunarele. Veneau şi fetiţe seara la Luna, se primea valută, ca peste tot prin centru. Era un reper al Capitalei pentru lumea mondenă de atunci şi nu numai“, explică portarul Dumitru Niţu, care lucrează la InterContinental din 1983.

Nicu Ceauşescu a venit o singură dată în vizită
Tot el mai povesteşte că, de multe ori, diferite persoane care treceau pe lângă hotel se apropiau şi îl rugau să-i lase să intre până în hol cu copiii să le arate „cum e la Inter“. „Veneau ca la muzeu, domne’. Pe unii îi mai lăsam să bage capul să vadă holul şi recepţia, dar nu poţi să-i laşi să intre pe toţi, că nu ştii niciodată ce are omul în cap“, îşi aminteşte portarul.

Niţu mai spune că Ceauşeştii nu frecventau hotelul şi că o singură dată la văzut pe Nicu Ceauşescu venind la hotel.

„Când au auzit că vine Nicu, şefii ne-au pus să facem coloană între el şi restul clienţilor care vroiau să iasă din hotel, dar când a văzut Nicu Ceauşescu îmbulzeala ne-a întrebat de ce se înghesuie oamenii, i-am spus motivul şi ne-a trimis de-acolo. Era un băiat modest“, spune Dumitru Niţu, care este cel mai vechi angajat de la Intercontinental.

Nea Mărin Miliardar s-a filmat la Inter
Cel mai scump apartament care poate fi închiriat la Inter este „Imperial Suit“. Situat la etajul 19, apartamentul a devenit faimos în anul 1979, atunci când a fost folosit ca platou de filmare pentru unele scene din filmul „Nea Mărin Miliardar“, cu Amza Pellea în rolul principal.

Pianul din Apartamentul Imperia este un Stainway & Sons original şi funcţional (foto: Sorin Antonescu)
Apartamentul se întinde pe o suprafaţă de 240 de metri pătraţi, este dotat cu două dormitoare, un living decorat cu mobilă albă clasică italiană din lemn de nuc, în care se găseşte şi un pian alb cu coadă, în stare perfectă de funcţionare, marca Stainway & Sons.

1.500 de dolari, cea mai scumpă cameră
De la balconul apartamentului se pot vedea Universitatea Bucureşti, Palatul Şuţu, dar şi o panoramă completă a centrului oraşului. Baia este dotată cu o cadă jacuzzi, un duş cu hidro-masaj şi saună proprie. O noapte de cazare în acest apartament costă 1.500 de euro, plus o taxă de 12%.

În ultimii 35 de ani au fost cazaţi aici şefi de stat, ambasadori, politicieni, sportivi şi artişti faimoşi. Lenny Kravitz, Anatoli Karpov, Ariel Sharon, Luciano Pavarotti, Jose Carreras şi violonistul Nigel Kennedy sunt doar câteva exemple.


Autor: Dorin Irimia
Sursa: www.historia.ro

joi, 25 iunie 2015

Reflexii in Oglinda - Tricolorul romanesc

O fotografie reprezentând tricolorul românesc a fost aleasă de site-ul Huffington Post drept una dintre cele mai frumoase fotografii ale anului 2013.

tricolor
Fotografia realizată de Vadim Ghirda prezintă un om ținând tricolorul pe ceea ce, la acea oră, devenea cel mai mare steag din lume: un steag desfășurat pe 27 mai 2013, pe aeroportul Clinceni, având 349,4 metri lungime și 226,9 metri lățime. Recordul românesc a fost doborât, pe 17 decembrie 2013, de Qatar.

sursa: webcultura.ro

mai multe gasiti la Iulisa 

miercuri, 24 iunie 2015

Ce iubesc femeile la corpul unui barbat? :)


Ce vor femeile? E o întrebare la care mulţi dintre bărbaţi încă încearcă să găsească răspunsul.
Ce vor femeile în dormitor? Un alt mister greu de desluşit.
Ce părţi ale corpului unui bărbat incită o femeie? Ei, asta am reuşit să aflăm!
Într-un studiu realizat de David Strovny, acesta a intervievat peste 100 de femei cu privire la părţile unui bărbat care le atrag cel mai tare.
Iată, deci, care sunt părţile unui bărbat cele mai atractive în ochii femeilor…

Umerii bine definiţi

Din suta de femei intervievate, o vastă majoritate afirmă că umerii unui bărbat nu trec niciodată neobservaţi. Mai exact, bărbaţii cu umeri puternici, bine definiţi, vor avea şanse mai mari să atragă o femeie, faţă de cei mai puţin…sportivi.

Decolteul…sculptat

Toţi bărbaţii iubesc sânii voluptoşi – fie ei naturali sau cu o pereche de implanturi. Ei, cam acelaşi lucru se aplică şi în cazul femeilor…mai puţin partea cu implanturile.
Conform studiului, femeile apreciază muşchii pectorali bine definiţi, ba chiar îi iubesc mai mult decât alte părţi ale corpului considerate în general a fi mai atractive.

Buzele pline

Da, ai “auzit” bine. Bărbaţii nu sunt singurii care caută buze “à la Angelina Jolie”. Şi femeile apreciază un bărbat cu buze pline, numai bune de…sărutat!

Abdomenul cu (guess what?) pătrăţele

Credeai că scapi aşa uşor? Dacă până acum ai amânat mersul la sală şi l-ai pus în defavoarea unei beri băute cu băieţii, este cazul să te apuci serios de treabă! Nu este o surpiză – femeile adoră bărbaţii cu abdomen de oţel (sau măcar unui fără colăcei).
Şi chiar dacă este un clişeu, regula se aplică: dacă vrei ca iubita ta să arate ca un model Victoria`s Secret, ar trebui să încerci şi tu să îi semeni lui David Beckham.

Fundul...provocator

Până la acest punct, cred ca ai găsit răspunsul la întrebarea „Ce vor femeile?” – sau măcar o parte. Căci în urma acestui studiu, este cât se poate de evident că femeile nu sunt atât de diferite de bărbaţi, cel puţin când vine vorba de aspectul fizic al partenerului de viaţă.
De aceea, posteriorul nu poate să lipsească de pe această listă de „to do”, căci conform rezultatelor, femeile se simt atrase de bărbaţii cu un posterior sexi şi atrăgător.(Autor: Iulia PocolSursa: www.csid.ro)
Ce spuneti doamnelor?
Asa stau lucrurile? :)

Miercurea fara cuvinte - Sanzienele




mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN 

marți, 23 iunie 2015

Ziua Universală a IEI traditionale romanesti

24 iunie

Pentru al treilea an consecutiv, comunitatea La blouse roumaine vă invită să celebraţi Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie 2015, de Sânziene.

On June 24th, 2015, wear a Romanian blouse wherever you are, take a selfie or a picture and post it as a profile picture on your social media accounts. Help us to raise awareness on the Romanian cultural heritage of textile creation.

Ziua Universală a Iei este o iniţiativă a comunităţii LA BLOUSE ROUMAINE.

La blouse roumaine
este o comunitate online, născută pe facebook în 2012, ce a declanșat una dintre cele mai importante mișcări culturale din ultimii 25 de ani, dedicate iei și culturii identitare din România.

La blouse roumaine a creat și inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și Sfântul Ioan de vară. Evenimentul s-a bucurat de un succes imens, fiind celebrat, doi ani la rând, pe 6 continente, in peste 50 de țări și 100 de localități din România și din întreaga lume. Comunitatea La blouse roumaine a primit premiul revistei Business Review pentru Cel mai important efort de promovare a României in 2013, premiul de Proiectul Anului acordat de Asociația Cele mai Frumoase Sate Românești și nominalizarea revistei Foreign Policy Romania în Top 100, categoria inițiativelor culturale care mişcă ţara în direcţii bune.(sursa: www.prodiaspora.de)


 Ce spuneti doamnelor, domnilor?
Incercam maine sa purtam o camasa, o iie daca avem, originala sau stilizata? :)
Prietenii mei o vor face,o parte dintre colegii mei, la fel...eu zic ca merita ca maine sa fim, sa aratam...altfel...
Incercam? :)




Ionut si Marius, bunii si dragii mei prieteni :) 
Ei au incercat si au si reusit :)



duminică, 21 iunie 2015

Oraşul caselor aruncate la nimereală - Bucureşti





În anii de dinaintea Unirii din 1859, integrarea Bucureştilor în categoria oraşelor europene nu era un lucru simplu de făcut. Era un oraş al contrastelor puternice, al îmbinării nearmonioase între Orient şi Occident, un oraş cum Vestul nu mai cunoscuse, dar care nu era nici în totalitate tipic civilizaţiei răsăritene.

Prima jumătate a secolului al XIX-lea a însemnat pentru capitala Valahiei debutul perioadei de dezvoltare şi modernizare. În ciuda numeroaselor proiecte propuse începând cu primii domni pământeni, procesul a fost unul îndelungat din cauza ritmului anevoios în care planurile erau puse în practică: „sistematizarea şi problemele edilitare sunt necontenit subiect de discuţie, dar mai puţin de realizare“

Prin această capitală a deosebirilor izbitoare s-au perindat foarte mulţi călători străini, unii dintre ei lăsând în scris impresiile formate după vizitarea Bucureştilor. Ideea care primează este aceea a unui oraş înşelător la prima vedere, un oraş cu dublă personalitate. Unii călători vorbesc cu drag despre Bucureşti, în ciuda elementelor surprinzătoare – într-un sens neplăcut – pe care le descoperă aici, alţii însă pleacă de-a dreptul contrariaţi de realitatea bucureşteană. Totuşi informaţiile pe care aceştia le-au lăsat, fie în scrisori personale, fie în articole sau cărţi publicate cu privire la călătoria lor în această ţară aflată la capătul Europei civilizate, reprezintă o bogată sursă de informaţii cu privire la urbea Bucureştilor, proaspăt intrat în modernitate. Perioada pe care o vom avea în vedere în articolul nostru este cea cuprinsă între domniile regulamentare şi anii Unirii.

„Asia şi Europa par să se întâlnească în acest oraş”

Una dintre cele mai echilibrate păreri despre Bucureştii acelor vremuri aparţine faimosului Helmuth von Moltke, viitor mareşal al armatei prusace. În anul 1835, pe când era doar un tânăr ofiţer, von Moltke trece prin Bucureşti în drum spre Istanbul. Majoritatea impresiilor de călătorie le lasă într-o serie de scrisori în care povesteşte drumul spre capitala Imperiului Otoman. „Eşti surprins să găseşti în acest pustiu [al Ţării Româneşti – n.a.] un oraş ca Bucureştii cu aproape 100.000 de locuitori. La Bucureşti sunt palate, societăţi şi vizite, teatre, modiste, ziare şi trăsuri de lux; dar cum ai pus piciorul afară din oraş recazi în barbarie.”Pentru acest german, capitala Valahiei este un oraş al contrastelor: „La Bucureşti se văd cele mai păcătoase cocioabe pe lângă palatele în stilul cel mai modern şi bisericile cu arhitectură bizantină; cea mai amarnică sărăcie domneşte alături de luxul cel mai extravagant; Asia şi Europa par să se întâlnească în acest oraş”.

Această idee a unui Bucureşti ca punct de întâlnire dintre Orient şi Occident apare la majoritatea stăinilor care au trecut pe aici. La vremea respectivă, Ţările Române, deşi aspirau la o dezvoltare în sens vest-european, erau încă puternic legate de cultura şi practicile orientale, iar aspectul capitalei era o oglindă fidelă a acestui fapt.


Bucureşti: de la extaz la agonie nu e decât un pas

Pentru mulţi străini, prima impresie asupra oraşului era una relativ pozitivă, însă confruntarea cu detaliile realităţii cotidiene duce la deteriorarea, până la repulsie, a acestei păreri. A se vedea, de pildă, descrierea făcută de publicistul britanic James Baillie Fraser în 1836: „De la Mitropolie, unde ruşii au deschis un loc de plimbare, sau de pe altă înălţime, Bucureştii fac o impresie cu adevărat frumoasă şi îmbucurătoare. Însă orice iluzie de plăcere şi curăţenie dispare pe îndată ce intri în străzile strâmbe, înguste şi murdare. Acestea nu sunt altceva decât receptaculul sau canalul tuturor murdăriilor. [...] Niciun oraş nu poate face o impresie mai deprimantă, deznădăjduită şi mizerabilă ca Bucureşti.”

Tot în aceaşi perioadă, medicul german Ernst Anton Quitymann traversează Ţările Române în timpul călătoriei sale prin Europa Răsăriteană, călătorie pe care o va descrie în cartea Deutsche Briefe űber den Orient. La fel ca şi alţii înaintea sa, observă dualitatea acestui oraş care, la prima vedere, impresionează în mod plăcut, dar care dezamăgeşte la un nivel de cunoaştere mai intim. Aseamănă Bucureştii cu Viena imperială din punct de vedere al dimensiunii, însă doar atât. În rest, „din depărtare, această întindere şi numeroasele turnuri şi clopotniţele bisericilor îţi fac o impresie măreaţă, care, însă, după o cunoaştere mai apropiată se pierde. Trebuie spus că civilizaţia occidentală caută să străbată prin crusta murdară a secularului orientalism asiatic şi să prefacă un oraş oriental într-o reşedinţă europeană.

O privire ceva mai diferită găsim la un principe rus, un anume Anatol N. Demidov, conducătorul unei echipe de naturalişti, care trece prin principate în drum spre Crimeea, în anul 1837. El surprindevanitatea societăţii bune a Bucureştilor, observând că „primul lucru când soseşti la Bucureşti este să te îngrijeşti de a-ţi face rost de o trăsură frumoasă. Întinderea mare a oraşului şi mai ales moda porunceşte acest lucru. Niciun om cu oarecare stare nu poate să se arate semenilor săi mergând pe uliţă pe jos.”

Un oraş care predispune la poezie şi visare

În ansamblu, cele mai frumoase cuvinte la adresa capitalei provin din spaţiul francez atât de drag oraşului despre care vorbim. În primul rând, trebuie menţionată Aurélie Ghika, nora lui Grigorie Dimitrie Ghica. De origine franceză, ea se căsătoreşte cu fiul fostului domn şi vizitează ţara în perioada Revoluţiei din 1848. Scrie apoi mai multe cărţi în limba franceză – La Valachie Moderne, Lettres d'un penseur des bords du Danube, La Valachie devant l'Europe – lucrări ce prezintă în Occident o imagine favorabilă asupra spaţiului românesc.

Aurélie Ghika vorbeşte frumos despre Bucureşti, într-un limbaj poetic ce construieşte o imagine realmente atractivă: „Bucureştii sunt un oraş aparte care nu seamănă cu niciuna din capitalele noastre europene, aliniate şi de o uniformitate care fac disperarea artistului. Uliţele lungi şi întortocheate, ca străduţele italiene, refuză orice lege a armoniei. Casele sunt aruncate la nimereală, într-o învălmăşeală ca nişte cuiburi în păduri [...]. Văzuţi de la înălţime, Bucureştii au aerul unui oraş fermecat, acoperişurile sale, de tablă, strălucesc în soare şi se argintează în lumina lunii ca şi cum zăpada ar urma unei văpăi de foc. Casele de la mahalale, despărţite unele de altele prin grădini micuţe, plantate cu arbori, sunt de un efect pastoral care îşi are farmecul său. S-ar zice că oraşul seamănă cu un parc presărat cu cabane. Graţia naturii suplineşte lipsa absolută de edificii impozante.”

O părere asemănătoare întâlnim şi laUlysse de Marsillac, călător francez care ajunge pe pământ românesc la mijlocul secolului, în 1852, şi care se va stabili în ţara care i-a devenit o a doua casă. Acesta scrie o carte,Bucureştiul în veacul al XIX-lea, pe care o dedică Principesei Elisabeta pentru ca, prin intermediul lucrării sale, ea să-şi cunoască mai bine ţara de adopţie şi farmecul capitalei. Se pare că Marsillac a ajuns să prefere Bucureştiul Parisului, de vreme ce mărturiseşte că „în ţările foarte civilizate, la Paris, de exemplu, există în mod cert satisfacţii pentru spirit şi pentru simţuri, dar sufletelor noastre le lipseşte ceva ce nu pot defini, dar simt profund. Totul este făcut acolo într-un mod mai curând artificial decât natural. Se preferă lumina gazului în locul soarelui; oamenilor le place mai mult să calce pe asfalt decât pe gazon [...] Dar, dacă ar exista o ţară în care să găseşti deopotrivă avantajele civilizaţiei şi cele ale naturii, nu ţi-ar plăcea să locuieşti acolo? Ei, bine! asta ne oferă oraşul Bucureşti.”

Francezul e captivat de capitala valahă, dar îi recunoaşte în mod obiectiv şi lipsurile, fără a fi însă foarte deranjat de acestea: „...Şi totuşi, Bucureştii anului 1869 seamănă foarte mult cu Bucureştii din 1669. Spaţiul în care se întinde este imens şi sfidează orice preocupare din partea unei edilităţi neputincioase. Centrul are totuşi aspectul de oraş, cu rezerva că nicio stradă nu este dreaptă şi că fiecare construieşte după capul său, o fantezie străină de orice artă.”

Cişmigiul, „un Hyde Park al Bucureştilor”

Unul dintre locurile care a atras capitalei cele mai multe cuvinte de laudă a fost Grădina Cişmigiului. Pe locul unde se află şi astăzi grădina, la începutul secolului al XIX-lea nu era decât o mlaştină. Însă, în 1847, în vremea lui Gheorghe Bibescu, e chemat de la Berlin Wilhelm Mayer, grădinar peisagist, căruia i se încredinţează conceperea unui plan de înfrumuseţare şi îngrijire a grădinilor bucureştene.În câţiva ani, cu precădere sub domnia lui Barbu Ştirbei, se va finaliza proiectul de amenajare a terenului, mocirla fiind transformată în cea mai frumoasă grădină a Capitalei.

Eugène Jouve, ziarist francez, vine în Principate în vremea Războiului Crimeei. E dezamăgit de capitala Ţării Româneşti, considerând că „de-abia dacă poţi să numeşti oraş această îngrămădeală în formă de prăvălii bogate, de dugheni sărăcăcioase, de clădiri frumoase, de monumente, de grădini, de maidane şi de băltoace.”Cu toate acestea, Jouve spune despre Grădina Cişmigiului că este „un Hyde Park al Bucureştilor”. Câţiva ani mai târziu, în 1856, germanul Ferdinand Lassalle vizitează şi el Cişmigiul care, în opinia lui, „întrece cu mult tot ceea ce ar putea oferi Germania.”

Cea mai potrivită descriere: „un cumul al contrastelor”

Aceasta este imaginea Bucureştilor în ochii străinilor. Oraşul care peste câteva decenii avea să fie numit Micul Paris era desconsiderat de majoritatea europenilor care l-au vizitat înainte să devină capitala României. Problema se pune însă în următorul fel: în ce măsură considerăm impresiile călătorilor străini ca fiind surse potrivite pentru a construi o imagine cât mai apropiată de realitatea oraşului? Dincolo de gradul înalt de subiectivitate caracteristic acestui tip de surse, trebuie avut în vedere faptul că ele reflectă şi personalitatea, concepţiile şi imaginarul celui care scrie. Sunt surse pentru istoria Bucureştilor, dar sunt, poate chiar înainte de toate, şi surse pentru istoria mentalităţilor. Inventariindu-le, putem trasa mai degrabă liniile unei concepţii generale aparţinând unui francez, englez sau german asupra modului în care ar trebui să arate o aşezare urbană demnă de calitatea de capitală decât putem distinge un contur clar al realităţii bucureştene. Fiecare dintre cei citaţi vede propriul Bucureşti, pe care îl raportează la Paris, Londra, Viena sau Berlin, rezultând păreri foarte diferite cu privire la acelaşi oraş. Totuşi, putem considera ca fiind foarte aproape de realitate aprecierea Bucureştilor ca „un cumul al contrastelor”– un oraş a cărui natură era greu de definit, nefiind nici pur oriental, nici occidental. Trebuiau sa mai treacă cel puţin câteva decenii pentru ca Bucureştii să finalizeze procesul surprins de călătorul francez H. Deprez, în 1847: „şi astfel, în fiecare zi, capitala Valahiei se dezbracă de caracterul său oriental pentru a lua aspectul oraşelor din Occident.”



Autor:
sursa: www.historia.ro

miercuri, 17 iunie 2015

Un studiu al Harvard, care a durat 75 de ani, arata de ce au nevoie barbatii pentru a fi fericiti

În anul 1938, Universitatea Harvard a pornit un studiu ambiţios, care a urmărit 268 de bărbaţi (începând din perioada studenţiei) pe durata a 75 de ani; studiul este recunoscut ca fiind cel mai lung de felul său din istoria cercetării directe a evoluţiei umane. Scopul studiului era să stabilească, cât mai corect posibil, ce factori contribuie cel mai mult la o existenţă umană înfloritoare, scrie Feel Guide. 
Studiul a combinat domenii (fiziologie, psihologie, antropologie) şi a adunat date variate, de la tipul de personalitate şi nivelul de inteligenţă la obiceiuri legate de consumul de alcool, relaţiile de familie sau chiar lungimea scrotului. Anul trecut, George Vaillant, care a condus studiul timp de mai bine de trei decenii, a publicat rezultatele acestuia în cartea Triumphs of Experience (disponibilă aici). Studiul început în 1938 a urmărit peste 200 de bărbaţi, începând din anii studenţiei şi ajungând la vârsta a treia şi a ajutat cercetătorii să înţeleagă maturizarea adultă şi ce te ajută, ca bărbat, să trăieşti fericit după convenţionala pensionare. Analizând aspecte diverse ale vieţii bărbaţilor, de la relaţii, la politică şi religie și de la consumul de alcool la strategii de a face faţă unor probleme, studiul a oferit rezultate interesante:

- vieţile noastre continuă să evolueze şi în anii de pe urmă, care adesea se dovedesc o perioadă mai împlinită decât cele de dinainte;

- bărbaţii care se descurcă bine la vârsta a treia nu au avut, în mod obligatoriu, şi acelaşi succes la vârsta a doua sau viceversa;

- este posibil să îţi revii după o copilărie nefericită, dar amintirea unei copilării fericite este o sursă de putere şi energie pentru întreaga viaţă;

- căsătoriile aduc mai multă satisfacţie abia după vârsta de 70 de ani;

- îmbătrânirea fizică după vârsta de 80 de ani este determinată mai puţin ereditar şi mai mult de stilul de viaţă avut înainte de vârsta de 50 de ani. Astfel, o îmbătrânire frumoasă, cu graţie şi vitalitate, ni se datorează mai degrabă nouă, dacă avem un stil de viaţă sănătos, decât moştenirii genetice;

- alcoolismul este o problemă cu o putere distructivă enormă pentru bărbaţi (de altfel, notează studiul, alcoolismul a fost identificat drept cea mai des întâlnită cauză de divorţ în rândul participanţilor la studiu; tot alcoolismul a fost asociat problemelor precum depresie sau nevroză);

- laolaltă cu fumatul, alcoolismul s-a dovedit a fi cauza numărul unu a deceselor în rândul participanţilor la studiu;

- în ceea ce priveşte veniturile, nu a existat o diferenţă notabilă între cât câştigau cei cu IQ-uri peste 150 şi cei cu IQ-uri între 110 – 115;

- în ceea ce priveşte vieţile sexuale, una dintre cele mai interesante descoperiri ale studiului este că liberalii, deşi pe drumul spre îmbătrânire, au parte de mult mai mult sex, chiar şi la 80 de ani, în vreme ce conservatorii, de regulă, puneau punct vieţii sexuale pe la 68 de ani („am consultat specialişti în urologie pe tema asta, nu au nici cea mai vagă idee de ce este aşa”, a scris Vaillant);

- ideologiile politice nu au influenţat satisfacţia vieţii, în general, dar, conform concluziei de mai sus, ar exista o legătură cu viaţa sexuală.

În cartea sa, Vaillant a numit o serie de factori (mai des decât alţii) ca fiind definitorii pentru o viaţă fericită a bărbaţilor, dar unul a fost evidenţiat în mod special: este vorba de corelarea puternică dintre afectuozitatea relaţiilor din timpul vieţii şi sănătatea şi fericirea anilor de pe urmă ai vieţii. Cercetătorul a notat că 58 dintre bărbaţii monitorizaţi, care au avut cel mai ridicat punctaj la capitolul „relaţii afectuoase”, au câştigat mai mult decât cei care aveau cel mai scăzut punctaj la acest capitol şi au avut mai mult succes profesional, deci şi un grad de mulţumire mai ridicat asupra vieţii.

O altă descoperire remarcată de studiu este semnificaţia foarte mare, pentru vieţile bărbaţilor, a relaţiilor cu mamele lor. Se pare că acestea sunt hotărâtoare pentru bunăstarea din timpul vieţii bărbaţilor. „Bărbaţii care au avut relaţii călduroase, plăcute, cu mamele lor au câştigat mai mult decât cei cu mame mai nepăsătoare. Bărbaţii care au avut relaţii reci cu mamele lor erau mai degrabă supuşi riscului de a dezvolta demenţă la bătrâneţe. Relaţiile bărbaţilor cu mamele lor au fost asociate şi cu eficienţa la muncă din perioada adultă. De cealaltă parte, o relaţie bună cu taţii a fost corelată cu rată scăzută de anxietate, cu o mai bună petrecere a timpului liber şi cu o satisfacţie mai crescută a vieţii după 75 de ani”.

După cum notează însuşi autorul cărţii, cea mai importantă concluzie a studiului este următoarea: „După 75 de ani şi 20 de milioane de dolari cheltuiţi pe acest studiu uriaş, concluzia clară care se desprinde este una singură, în patru cuvinte: Fericirea înseamnă dragoste. Punct”.
 
sursa: http://totb.ro

Miercurea fara cuvinte - Gheorghe Leonida

"Eva" - o puteti vedea pe peluza din fata Muzeului National de Arta al Romaniei (fostul Palat Regal)

"Prometeu"





"Bustul Reginei Maria"a Romaniei (completare datorata lui Catalin )
Mihaela Pojogu ne spune ca putem gasi bustul Reginei Maria in parcul Regina Maria din Timisoara
Multumesc amandurora pentru completari :)

mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN 

duminică, 14 iunie 2015

Varsta e doar un numar? Depinde unde lucrezi!

As zice ca este un foarte mare adevar, mai ales cand esti femeie...
Sambata am aniversat un numar de ani, nu zic cati pentru ca ar fi irelevant, o sa zic doar ca nu sunt putini :)
In domeniul meu de activitate varsta nu ar avea de ce sa fie o problema dar nu se stie niciodata...
De aceea, cand am citit articolul scris de Ioana Ulmeanu in revista Elle m-am gandit ca ar fi interesant sa aflu si parerile voastre...

 
Zilele astea am tot auzit discutii despre varsta. Mai exact, despre cat de batrane sunt femeile care apar pe ecrane. Actrite de varste foarte diferite, precum Jane Fonda (77 de ani) si Rachel Weisz (45) erau puse in aceeasi oala, cand venea vorba despre cat de bine arata varstnicele Hollywood-ului. Pentru ca, da, in lumea filmului o diferenta de 30 de ani nici macar nu mai conteaza. Ce conteaza este ca ai trecut de un anumit prag care iti minimizeaza, practic, sansele de a obtine un job decent.

Si mi-am dat seama ca ar fi cazul sa mai discutam inca o data despre goana dupa eterna tinerete feminina a Hollywood-ului. De ce? Uite asa! De exemplu, pentru ca o actrita precum Maggie Gyllenhaal a declarat, nu mai departe de saptamana trecuta, ca i s-a spus, la un casting, ca este prea in varsta ca sa joace rolul unei femei care are o relatie cu un barbat de 55 de ani. Gyllenhaal are 37. Faceti calculele! „A fost uimitor pentru mine. M-a facut sa ma simt prost, apoi am fost furioasa, apoi mi-a venit sa rad”, a declarat actrita.

Ce i s-a intamplat lui Gyllenhaal este, din pacate, doar o mostra a discriminarii legate de varsta cu care se confrunta femeile care lucreaza in industria filmului. Cu putina vreme in urma Russell Crowe ridica mingea la fileu in aceasta problema, spunand ca dezechilibrul dintre rolurile disponibile pentru femei si pentru barbati care au trecut de 40 de ani se datoreaza faptului ca „o femeie de 40, 45, 48 de ani inca vrea sa joace rolul unei ingenue si nu poate sa inteleaga de ce nu e distribuita in rolul unei persoane de 21 de ani”.

Asta in vreme ce Meryl Streep, probabil singura actrita de o anumita varsta care inca mai primeste roluri necontenit, declara: „Am refuzat sa joc o vrajitoare vreme indelungata, pentru ca mi s-au oferit trei astfel de roluri atunci cand am implinit 40 de ani. Si ma gandeam: deci asa o sa mearga?”. Jessica Chastain a replicat comentariilor lui Crowe spunand ca „Sunt actrite incredibile care au 50 sau 60 de ani si care nu au parte de ocazii sa faca filme, iar ca cineva sa spuna ca sunt destul de multe roluri pentru aceste femei… inseamna ca acea persoana nu merge deloc la cinema.”

Despre acelasi lucru a vorbit in mai multe randuri si Patricia Arquette, care a castigat Oscarul pentru rolul secundar din Boyhood anul acesta. Filmul, realizat pe parcursul a 12 ani, a dat suficiente ocazii reporterilor sa intrebe despre procesul natural de imbatranire prin care au trecut actorii pe parcursul filmarilor indelungate. Asa ca Arquette nu s-a ferit sa fie vocala cu privire la un subiect care, in mod evident, o intereseaza: „Pasul urmator”, a zis actrita, „ar fi sa nu mai trebuiasca sa vorbim despre asta. Mi-ar placea sa nu mai fie un subiect de discutie. Nu cred ca barbatii vorbesc vreodata despre varsta. E normal sa imbatranesti. Si asta e tot! Nu cred ca publicul este socat de faptul ca femeile imbatranesc. E patetic sa aud ca unii actori de 55 de ani nu ar juca langa actrite de 42 pentru ca sunt prea in varsta pentru ei. Oamenii nu mai cred prostia asta.”

Si chiar Jane Fonda, aflata acum la a nu stiu cata reinventare ca star TV, jucand alaturi de Lily Tomlin in serialul Netflix Grace and Frankie, si deseori complimentata pentru felul in care arata „la varsta ei”, s-a opus felului in care sunt percepute, in meseria sa, femeile trecute de o anumita varsta. „Discriminarea pe criterii de varsta inca sta in picioare. E ok ca barbatii sa imbatraneasca, pentru ca ei devin inca mai dezirabili, sunt perceputi ca fiind mai puternici. Dar cand vine vorba despre noi, femeile, totul se rezuma la felul in care aratam. Barbatii functioneaza vizual, vor femei tinere. Asa ca, pentru noi, ramane datoria de a incerca sa ramanem tinere.”

Legendara actrita, care a recunoscut in multe randuri ca s-a supus unor interventii estetice, fapt ce i-a castigat inca 10 ani de munca, a vorbit cu sinceritate si despre propria relatie cu varsta ei. „Depinde de cat de curajos esti. Am prietene – Vanessa Redgrave printre ele – care ne-au permis sa le urmarim imbatranind. Si ma inclin in fata lor. Eu sunt curajoasa in multe alte aspecte, dar nu din acest punct de vedere.”

Asa ca, in urma tuturor acestor discutii, am stat un pic sa ma gandesc la cate femei batrane am vazut in pelicule recente. Si la ce inseamna, astazi, varsta. Si m-am gandit la Cate Blanchett, Julianne Moore si multe alte actrite pe care le-am admirat in vreme ce cresteam si pe care le admir inca pentru talentul si frumusetea lor. Desi, pentru Hollywood, ele sunt deja varstnice. Si m-am gandit si la Fonda, Redgrave sau Mirren, femei care, intr-adevar, nu mai sunt tinere, dar pe care le privesc cu aceeasi admiratie ca in momentele in care le-am vazut pentru prima oara in filme. Si mi-am dat seama ca Salma Hayek, care a vorbit la Cannes despre egalitate in industria filmului, avea dreptate. „Nu putem sa acceptam postura de victime si sa spunem ca trebuie sa ii facem sa devina constienti de femei. Pentru ca, stiti ce? Nu le pasa.” Asa ca, da! Trebuie sa vorbim iar si iar despre varstele noastre. Si sa invatam sa le acceptam noi insine si sa nu ne mai supunem, de voie, de nevoie, unor standarde care ne fac rau.

Foto: Image.net

miercuri, 10 iunie 2015

De ce ne place să ne scărpinăm?


scarpina
Un studiu publicat recent spune ca atunci cand ne scarpinam intr-un loc in care simtim o mancarime activam acelasi mecanism in creier care genereaza si sentimentul de bine pe care il avem si atunci cand suntem indragostiti sau cand ne simtim apreciati. In cele doua cazuri, se genereaza mai multa activitate in striatumul si in zona mezencefalului, spun cercetatorii. Studiul a fost efectuat pe un grup de 16 subiecti, femei si barbati. Cercatatorii au folosit stimuli electrici pentru a produce o senzatie de mancarime la nivelul incheieturilor. Apoi, subiectilor li s-a spus sa se scarpine aproape de zona unde simteau mancarimea, ori la o distanta considerabila de aceasta.
Oamenii de stiinta au constatat ca atunci cand subiectii se scarpinau in apropierea incheieturii, in creier se inregistra o activitate mai intensa la nivelul stratumului si a mezencefalului.
Studiile mai vechi au indicat ca aceste doua regiuni din creier, numite „sistemul de recompensare”, sunt mai active atunci cand oamenii sunt indragostiti, cand castiga la loto sau cand au succes in planul profesional.
Astfel, cercetatorii au concluzionat ca scarpinatul in zonele unde simtim o senzatie de mancarime activeaza un sistem de recompensare din creier. Acesta produce sentimentul de confort. Autorii acestui studiu au avertizat ca stimularea in exces a sistemului de recompensare poate cauza probleme. In cazul persoanelor cu dermatita atopica s-a constatat ca simptomele s-au inrautatit. „Daca functionarea sistemului de recompensare este intrerupta, acesti oameni nu se vor mai scarpina foarte mult atunci cand simt mancarime, iar simptomele lor de imbunatatesc”, a explicat prof. Ryusuke Kakigi, unul dintre cercetatori.
Rezulatatele cercetarii vor fi publicare in revista Journal of Neurophysiology din SUA.



sursa: www.atlas-geografic.net

Miercurea fara cuvinte - Cele mai frumoase orașe medievale din Europa


Bruges, Belgia

 
Regensburg, Germania
 
York, Marea Britanie

 
Collioure, Franța

 
Tallin, Estonia

 
Carcassonne, Franța

 
San Gimignano, Italia

 
Toledo, Spania

 
Dubrovnik, Croația

 
Praga, Cehia

 
Sighișoara, România
 
Rothenburg Ob Der Tauber, Germania

sursa: www.historia.ro

  mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN 

luni, 8 iunie 2015

Ayran

Ayran (airan) este denumirea unei băuturi turceşti obţinută din iaurt, apă, sare şi alte ingrediente. Aceasta băutură este foarte răcoritoare şi poate înlocui cu succes sucurile consumate în timpul meselor, în special în timpul meselor ce conţin preparate din carne sau preparate condimentate. Ayranul ar trebui să existe în meniul tuturor restaurantelor pentru că este un înlocuitor sănătos al sucurilor, însă am observat că există foarte puţine restaurante care servesc această băutură. De asemenea, ayranul poate fi consumat şi în afara meselor, în special în zilele călduroase şi astfel poate înlocui sucurile sau alte băuturi care conţin aditivi alimentari în aproape toate situaţiile. În acest mod evitaţi consumul unor băuturi dăunatoare şi aveţi parte şi de nutrienţii prezenţi în această băutură (de exemplu calciu). Această băutură se găseşte în anumite magazine şi îmbuteliată, însă toate produsele pe care le-am testat mi s-au părut prea sărate şi astfel am ales sa îl fac în casă.Totuşi, nu exageraţi pentru că acesta conţine sare şi nu este recomandat un consum zilnic foarte mare de sare de bucătărie.

Timp de execuţie 5 minute Complexitate redusă
Valori nutritive/porţie
Calorii
124
Glucide
  4.3 g
Proteine
  4.1 g
Lipide
  10  g
Valorile prezente în tabel sunt orientative

Ingrediente pentru trei porţii de ayran (airan)
- 300 grame iaurt gras (8-10%);
- 300 ml apă (poate fi şi minerală);
- 1/2 linguriţă rasă de sare;
- 3-4 linguriţe zeamă de lămâie;
- un căţel de usturoi (opţional);
- câteva frunze de mentă (opţional);
- gheaţă (opţional);
- piper (optional).

Mod de preparare
Această băutură se prepară în 5 minute şi nu necesită prea multe cunoştinţe culinare. Astfel, puneţi iaurtul, apa, sarea şi zeama de lămâie într-un bol / sticlă şi amestecaţi bine. Puteţi utiliza şi un blender. Gustaţi şi vedeţi dacă mai este nevoie de sare sau zeamă de lămâie. Puteţi apoi adăuga frunze de mentă tocate sau usturoi. Daca nu doriţi să aşteptaţi până se răceşte puteţi utiliza şi câteva cuburi de gheaţă. Nu am încercat încă să adaug piper măcinat însă cred că ar putea da un gust interesant ayranului.
 poza ayran

Costuri
Costurile pentru trei porţii de ayran (airan) sunt de aproximativ 3-4 RON (preţuri 2015).

Mod de servire
Ayranul se serveşte rece, simplu sau în timpul meselor. Merge foarte bine în timpul meselor care conţin preparate din carne sau preparate condimentate.

sursa: 

duminică, 7 iunie 2015

Povestea românului care a sculptat statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro

leonida11222Celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro este cunoscuta de toata lumea lumea, însă foarte puţini ştiu că sculptorul chipului Mântuitorului este românul Gheorghe Leonida.
Acesta provine dintr-o familie care a dat ţării numeroase personalităţi (inginerul Dimitrie Leonida si Elisa Leonida Zamfirescu, de asemenea inginer). Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse)
.
Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine. Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.
Întors în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la 49 de ani, în primăvara anului 1942, căzând de pe acoperişul casei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată de români. Lucrările lui Gheorghe Leonida se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă.

sursa: www.atlas-geografic.net

miercuri, 3 iunie 2015

Cele mai indecente fantani arteziene din lume

O fantana poate fi un lucru minunat: un loc unde poti gasi racoarea intr-o zi torida de vara, un fundal potrivit pentru o fotografie de vacanta sau un loc romantic in care ii poti fura o imbratisare jumatatii tale. Gratie inclinatiei omenirii catre glume sau preocuparii sculptorilor fata de sanii femeilor, ai sansa sa admiri cateva fantani publice care descriu parti intime ale corpului uman, in momente intime. Statui care urineaza? Avem. Un barbat mancand copii cu pumnul? Avem si de-astea.
Huffington Post a facut o lista cu cele mai indecente fantani arteziene din lume, care te vor oripila sau, deopotriva, te vor incanta. De gustibus!

Manneken Pis, Bruxelles, Belgia

Poate prima fantana care iti vine in minte pentru indecenta sa este faimoasa reprezentare a micutului baiat care face pipi. Localnicilor le place sa se distreze, imbracandu-l adesea in diverse costume. Dragut, nu?

Manneken Pis  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Manneken Pis

Fantana lui Neptun, Bologna, Italia

Aceasta fantana din Piazza Maggiore din Bologna este numita Fantana lui Neptun, intrucat zeul roman al marii sta semet in varful ei. Dar ceea ce atrage atentia sunt mai degraba sirenele de la baza fantanii, in pozitii total indecente, cu apa tasnindu-le din sfarcuri.

Nereida de pe fantana lui Neptun  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Neptune Fountain Bologna

Proudy, Praga, Republica Ceha

Sculptorul David Černý este probabil mai cunoscut pentru lucrarea sa numita Entropa. Dar tot el este responsabil si pentru aceasta capodopera ce infatiseaza doi barbati care fac, cu nonsalanta, pipi. Lucrarea pare foarte reala, iar cei doi isi dau drumul pe harta Republicii Cehe.

Cehi bizari  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Proudy Prague

Jeanneke Pis, Bruxelles, Belgia

Pentru a nu lasa femeile deoparte, in Bruxelles exista si replica feminina a lui Manneken Pis, construita in anul 1987.

Manneken trebuia sa aiba o Jeanneke...  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Jeanneke Pis

Fantana Virtutilor, Nurnberg, Germania

Potrivit biroului local de turism, statuia este alcatuita din 6 alegorii ce infatiseaza cele trei virtuti teologice si cele trei cardinale, cu atributele sale plasate pe o platforma rotunda, la care se adauga cea de-a saptea ce incoroneaza intreaga structura. Dar daca ajungi la aceasta fantana, ochii iti vor cadea in alta parte.

Virtuti, virtuti...  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Fountain Of The Virtues

Kindlifresserbrunnen, Berna, Elvetia

Kindlifresserbrunnen este cuvantul german pentru fantana mancatoare de copii, nu ca ai avea nevoie de traducere pentru aceasta statuie provocatoare de cosmaruri.

Ghici cine te mananca!?  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Kindlifresserbrunnen

Fontana della Spinacorona, Napoli, Italia

Aparent, femeia cu pricina stinge vulcanul de pe muntele Vezuviu, cu apa care ii tasneste din piept.

...si ce-ar mai putea stinge aceasta femeie?  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Fontana della Spinacorona

Fontana delle Tette, Treviso, Italia

In traducere libera, “fantana tatelor”, ceea ce ne face sa credem ca italienilor le plac doar femeile topless.

Fontana delle Tette - se pare ca italienii au un fetis pentru fantanile cu sani. Sau invers  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Fontana delle Tette

Fantana lui Bacchus, Florenta, Italia

Daca e sa ne luam dupa ce spune ghidul Frommer, aceasta statuie ar fi de fapt un portret al lui Pietro Barbino, bufonul de la curtea lui Cosimo I de Medici. Mai e nevoie sa adaugam ceva?

Bacchus, dragalasul  Cele mai indecente fantani arteziene din lume Bacchus Fountain
 
sursa: www.tuktuk.ro

Miercurea fara cuvinte - Buftea si Barbuceanu




foto: Daniel S.
  mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN    


luni, 1 iunie 2015

"25 de motive ca sa nu vizitezi Romania"

Articolul „25 de motive ca să nu vizitezi România“ postat pe blogul de călătorii Family Vacantion reprezintă, de fapt, o altfel de modalitate de a promova România, o ţară care are multe de oferit turiştilor străini, însă „lovită“ de neşansa de a ieşi în evidenţă mai degrabă prin lucruri care nu invită la descoperirea a ceea ce are mai frumos şi mai interesant.Mulți dintre cei care au văzut această galerie foto au fost impresionatți placut și și-au propus să vină în curând în România.

Astfel, clasamentul postat precizează că:

1. Nu are niciun sens să vizitezi România

Castelul Corvinilor din Hunedoara

2. Este un loc urât, cu nimic interesant de văzut-
Parcul Naţional Retezat


Retezat mountains
3.Peisajul este mereu gri și înfricoșător.

 
4. Cu dealuri micuţe
.mountain landscape 
Munţii Retezat

5 Cu drumuri fără nici un peisaj remarcabil
transfagarasan

Transfăgărășanul – Munții Carpați


6 Cu defilee și văi plictisitoare
Romania, The Statue of Dacian king Decebalus, near the Orsova
Statuia regelui dac Decebal, lângă Orşova

7. Acest loc arată atât de neinteresant..

Bâlea Lac, Munţii Făgăraş

8. Castelul lui Dracula este doar o colibă amărâtă
The Bran Castle and Bran city
Castelul Bran şi localitatea Bran din Transilvania

9. Găseşti doar sate
city-center-bucharest
Bucureşti, capitala României

10. Clipeşte doar şi o să ratezi arhitectura
Palace of Parliament
Palatul Parlamentului (Casa Poporului) din Bucureşti

11. Nici pic de cultură sau de rafinament
concert-Maxim-VENGEROV-violonist
Festivalul de Muzică George Enescu
12. Uh, cât de mediocruAtheneum, Bucharest
Ateneul român, Bucureşti

13. În afara oraşului găseşti doar o zonă părăsită
white pelicans
Pelicani dalmaţieni în Delta Dunării

14. Este posibil să nimereşti într-o mocirlă
lake romania
Lacul Ochiul Beului, Parcul Naţional Cheile Nerei

15. Sau să dai peste un izvor minuscul
Cascada Bigăr, Caraş-Severin 
16. Unde-i telecomanda să schimbăm imaginea ?hiking 87
Munţii Carpaţi

17. Mai bine stăteam acasă ca să mă uit la un film
biking
Munţii Carpaţi

18. Plajele…doar o cutie cu nisip
Beautiful long sand beach in Costinesti, Romania
Marea Neagră

19. Am văzut plante mai verzi în frigiderul meu
tunnel of love
“Tunelul Iubirii” ( o porţiune de cale ferată abandonată situată între oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş)

20. Deci, de ce s-ar deranja cineva să vină până aici?
Transalpina road and Urdele peak in Romania
Şoseaua Transalpina, Transilvania

21. Doar ca să fie dezamăgit?
peles
Castelul Peleş, Sinaia

22. Doar ca să se plictisească?
Cluj Napoca
Cluj-Napoca, Transilvania

23. Doar ca să fie dezgustat?
food
Mâncare tradiţională românească

24. Doar ca să vadă mereu aceleaşi locuri plictisitoare ?
"Give light, and the darkness will disappear of itself." Desiderius Erasmus
Biserică de lemn din Maramureş

25. Cu siguranţă, nu există niciun motiv ca să ajungi în România
The Negoiu Peak. Fagaras Mountains, Romania