miercuri, 14 decembrie 2016

Biografia unui nasture

Nici prea mare, nici prea mic dar foarte incolor. M-am nascut la maternitatea fabricii de nasturi. Cand aveam doua luni am fost trimis la gradinita unei fabrici de confectii. O croitoreasa sarguincioasa m-a cusut imediat pe o camasa barbateasca. Asa am ajuns intr-un magazin din Marele Oras," Cincizeci de magazine intr-unul singur" se numea. Am crescut si m-am maturizat stand pe rafturile lui timp de mai bine de zece ani. Cand credeam ca acolo voi muri pierdut in uitare, o gospodina cumsecade m-a cumparat impreuna cu camasa careia, intre timp, ii aparusera primele fire de par alb. Am suferit in mandria mea, visul meu era sa ajung in America si cand colo eram vandut la raionul de solduri intr-un obscur magazin din Romania. Mi-am adunat puterile. Show must go on ! (intre timp o rupeam bine pe englezeste). Noul meu stapan, sotul gospodinei, era un om simplu si cinstit, muncitor la o mare uzina din urbe. Ii tineam de urat destul de des caci in afara de camasa pe care eram crucificat omul nu mai avea decat trei. Ma simteam bine cu el, era un tip vesel, cu un suflet atat de mare ca uneori ii iesea printre noi, nasturii, facand sa paraie atele cu care eram strangulati. Il iubeau colegii, vecinii si prietenii pe care-i primea intotdeauna cu o bucurie imensa. Il iubeau copiii si soata lui il iubea si ea, cel putin asa simteam eu, cat puteam eu sa simt caci nu eram decat un nasture, v-am spus. Umblam mereu curat si miroseam frumos caci stapana, Doamna - cum ii spuneam eu, avea grija sa ma spele cu prafuri parfumate iar cand calca ma ocolea atent sa nu ma faca sa sufar de cine stie ce arsuri. Intr-o zi am cazut. Ata cu care eram ancorat s-a rupt. M-am rostogolit neputincios sub un dulap. Am fost trist timp de sapte zile. Imi lipseau prietenii mei, nasturii de la camasa, imi lipsea stapanul meu cu glumele si optimismul lui debordant, imi lipseau baile parfumate si-mi lipseau mainile harnice ale stapanei. Noroc cu matura aceea curioasa care si-a facut aparitia intr-o zi. M-a prins hotarat sub ea si m-a scos la suprafata. Am auzit-o pe Doamna spunand:" Ah, uite unde era!". M-a aruncat intr-o cutie cu multi nasturi de diverse marimi si culori. Mi-am dat seama ca locul meu fusese luat de altcineva. Am suferit, ce mult am suferit? Am stat inchis in cutia cu nasturi timp de aproape un an. M-am imprietenit cu vecinii mei. Le-am ascultat povestile, unii dintre ei erau deja batrani si incetasera sa mai spere ca-si vor implini vreodata visele lor de nasturi de plastic, de lemn sau de metal. Nu, mi-am spus, nu vreau sa-mi pierd speranta. O nasturica roz ma privea gales si capata nuante rosiatice ori de cate ori Doamna muta cutia de la locul ei ca sa stearga praful facandu-ne pe noi, prizonierii, sa ne lipim unii de altii. Imi era draga, cu surasul ei sagalnic, o visam si ii recitam in gand poezii pe care le auzisem la radio in indelungata mea odisee pe rafuri de magazin. Si iata ca intr-o zi norocul mi-a suras. Degetele neobosite ale stapanei mele cautau ceva anume prin cutie. Am dat din coate cu curaj pana cand m-am varat intre ele. M-au ridicat, m-au potrivit pe o bluza galbena si am auzit-o spunand: "Hm,merge !". O ata galbena m-a imobilizat imediat. Eram din nou la lumina. Mi-am privit noii vecini. Fete blazate, in astepare de altceva. Ehe, daca ati sta cateva zile acolo, in cutie, sa vedeti ce v-ati mai bucura sa vedeti un rasarit de soare. Am trait vreme de doua luni experienta minunata de a locui deasupra unui suflet de femeie. L-am vazut in maretia lui, frumos, simplu, tandru si neastamparat. Am simtit dragostea de mama revarsandu-se fara pauze, fara rezerva. Am simtit iubirea si respectul fata de cel caruia ii jurase credinta in simplitatea ei de fata. Intr-o viata viitoare as vrea sa fiu femeie! Tot visand la astfel de lucruri m-am trezit din nou rostogolindu-ma. De data asta sub o banca, intr-un parc. Stapana mea, preocupata cu supravegherea copiilor, nici nu mi-a observat lipsa. De data asta eram disperat. Cine stie cat mai aveam de asteptat si, pe urma, nu-mi era chiar indiferent pe mainile cui incapeam. Surpriza! Totul s-a intamplat cu repeziciune. In aceeasi zi doua degete ma ridicau cu grija. Erau ale unui barbat de data asta. Franturi de conversatie intre el si fata de alaturi imi treceau pe langa urechile mele delicate de nasture. El vroia in America,ea nu. El implora, ea plangea. Simteam durerea sfasiindu-i pe amandoi. Ea s-a ridicat si a plecat. El a ramas trist si ingandurat. M-a privit si m-a aruncat intr-un buzunar. Poate urma sa fiu suvenirul lui, poate voia sa ma ia cu el ca sa-i amintesc de ea. Asta e! M-am emotionat atat de tare incat am lesinat. M-am trezit cand omul meu astepta in aeroportul pasarea de metal care urma sa-l duca in Tara Sperantei. Simteam durerea si mania explodand din sufletul lui. Nici mie nu-mi era prea bine. Imi era dor de Doamna mea, de stapanul meu si de glumele lui, de mirosul de prajituri din casa lor, de nasturica mea roz si de zambetul ei. Nu, nu, nu, nu mai vreau America! Deodata, omul meu m-a scos din buzunar si m-a azvarlit cu inversunare vrand parca sa stearga din suflet toate durerile care nu-l lasau sa plece. M-am izbit de un perete. Eram ranit, sangele meu de plastic se scurgea peste tot dar nu-mi pasa. Cu ultimele puteri i-am soptit soferului: -Strada Sperantei, nr.9. Plateste Doamna!

sursa: www.imaginelife.ro

(repostare din 2011) 

10 comentarii:

  1. Cata emotie poate ascunde o poveste cu un simplu nasture! Cel care a scris povestea are un suflet tare romantic... :))

    pupici Pandora, la mai multi... nasturi! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc draga Ella, la multe si minunate povesti iti doresc sa te emotionezi si de acum incolo :)

      am mai pus aici pe blog aceasta poveste dar ma "topeste" de fiecare data cand o citesc :)

      Ștergere
  2. O citesc prima data povestea si tare-mi place. :)
    Unul dintre unchi confectiona nasturi (intre altele) si cand eram copil ma jucam in magazinul lui, si cu nasturii, si formam "familii" de nasturi; cand am mai crescut imi imaginam cam ce fel de oameni sunt cei care cumpara acei nasturi... Povestea imi aminteste unele trairi din copilarie - asa ca-mi place... si mai mult! :)
    A! Nasturii care erau defecti "din nastere" ii pastram eu (cei pe care ii apucam), nu-l lasam sa-i retopeasca - ii am si acum. :) La colectiile mele am uitat sa adaug si colectia de nasturi (nu doar dintre cei cu defect) :)
    Iti doresc sa ai o zi minunata! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce norocoasa tu, Diana sa fi fost atat de aproape de poveste! :)
      cred ca era grozav in magazinul unchiului tau, tare mi-ar fi placut sa fiu acolo! :)
      faina sa fie si ziua ta, te pupacesc! :*

      Ștergere
  3. Foarte drăguță povestioara,și eu o citesc pentru prima dată,
    mulțumesc pentru lectură!
    O zi cât mai frumoasă îți doresc!
    Pup și îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Elena, tare ma bucur ca ți-a plăcut :)
      Poate părea copilărească dar e totuși, fermecătoare :)
      Pup și m-a bucur ca treci pe aici, îmi cer scuze ca ni ajung pe la tine, am puțin timp pentru blog :(
      Cred ca o sa renunț pana la urma....

      Ștergere
  4. Wow, ce suflet bun se aflå in Pandhora noastrå, pt. a fi delectati cu o asemenea poveste 😘 Am citit-o pe neråsuflate 😊 Multumim si numai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sufletul e la fel cu al cititorului :)
      Pup și eu! 😘

      Ștergere
  5. O poveste tristă și veselă în același timp... Așa cum e viața!

    Weekend frumos, dragă Pandhora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat....
      O mică bucățică de viața 🙂
      W end fain îți doresc la rândul meu draga Zina!

      Ștergere