duminică, 23 aprilie 2017

Clubul Condeielor Parfumate - Parfumul Seductiei


Seductia poate fi o arta daca te antrenezi si o cultivi- exersezi, si astfel ajungi sa excelezi in a o practica, dar acest tip de seductie nu are farmec, nu are nimic tulburator.
Exsista totusi, seducatori/seducatoare din instinct.
Greu de definit acest gen de persona, irezistibila, tulburatoare. In fata unei astfel de persoane ratiunea nu-si exercita puterea, nu-si are sensul...
Celebre sau nu, acest tip de persoane isi lasa amprenta asupra "victimelor" devenite astfel de buna voie, si cu maxima placere.
M-a fascinat pana la tulburare personalitatea unui seducator atipic.
Spun atipic pentru ca reprezinta opusul definitiv a ceea ce inseamna atractia previzibila.
Rasputin.
Poate ca daca l-am scoate din epoca bigotismului profund manifestat la curtea Tarului Nicolae al II-lea, Rasputin nu ar ramane decat un calugar obscur, muradar, necioplit si incult.
Dar cum el a fost parte a acelei epoci, aceste minusuri s-au transformat in calitati, tocmai pentru ca reprezentau opusul a ceea ce era indeobste acceptat la curte si ca maniere in lumea buna.
Poate ca femeile atrase de hipnoticul magnetism al ochilor sai despre care se spunea ca isi mareau sau micsorau pupila la dorinta lui, se lasau, se abandonau posesiei lui tocmai pentru ca el reprezenta o libertate abstracta pentru ele, libertatea de a face ce vrei, cand vrei, cu cine vrei.Dar religia avea un cuvant de spus.Credinta imbinata cu misticismul erau un must have al acelor vremuri, asa ca, iata un motiv in plus de a se lasa "purificate si nu degradate" cum le spunea el.
Baile publice erau locul preferat de Rasputin pentru "purificarea" doritoarelor, care soseau palpitand de dorinta si emotia de a se darui exploziei de placere eliberatoare, purificatoare, linistitoare. Se simteau impacate si curatate de profunda si repetata atingere a calugarului necalugar, in aburul fierbinte al acelor bai unde ele il spalau cu sapunuri mirosind a ierburi tari, amare, il frecau cu cearsafuri fierbinti si parfumate pana cand el le poseda, dominandu-le.
Daca ar fi sa aleg un parfum cotropitor de senzual, pacatos si cu efect magnetic, as alege Opium de la Yves Saint Laurent.

Pretioasa smirna insoteste profunda tamaie lasand sa infloreasca discret iasomia, facand loc picantului ardei, santalului si cuisoarelor, undeva in fundal simtindu-se usor aroma astringenta a citricelor care se evapora, lasand in profunzimea pielii urmele aproape de nesters ale acestui parfum.
La care te intorci daca l-ai cunoscut.Asa cum si ele se intorceau la el, dependente de hipnoticul, otravitorul Rasputin.


Tema "Parfumul Seductiei" a fost aleasa de Ella si este gazduita cu gratie de Mirela Pete

marți, 18 aprilie 2017

Shabby Chic

Nu stiu daca va este cunoscut sau daca ati auzit de stilul de decor Shabby Chic.
Eu una ador aceste interioare pastelate, ador talourile in stilul Shabby Chic dar foarte multe despre acest stil nu stiam.
Asa ca m-am informat si am aflat ce ne spune wikipedia: „Shabby Chic este un stil al designului de interior în care mobilierul şi accesoriile sunt alese fie pentru vârsta lor înaintată şi semnele evidente de uzura, fie obiectelor noi li se dă un aspect vechi. În acelaşi timp, un aer minimalist, suav şi feminin este scos in evidenţă pentru a diferenţia acest stil de decorul vintage; de aici cuvantul “chic” din numele său”. Altfel spus, stilul decorativ Shabby Chic este o combinaţie armonioasă dintre „sărăcăcios” sau „jerpelit” („shabby” în limba engleză) cu un aer vintage, învechit, şi un stil romantic, feminin, delicat, mai mult sau mai puţin elegant, adică „chic”.
O sa mai adug ca acest stil provine din Marea Britanie unde a aparut ca un revers al medaliei fata de interioarele scumpe, acest stil venind cu farmecul desuet al casei bunicilor cu mobile de bun gust dar patinate de timp.

Culori calde, pastelate, mult alb, roz, vernil, bleu, mult lemn sau fier forjat, dantela sau panza de bumbac, toate cu un aer usor prafuit dar parfumat placut de trecerea lina a anilor.
Deci, cum va place? 

vineri, 14 aprilie 2017

Cafeaua copilariei mele :)

Printre multele mele slabiciuni culinare se numara si cafeaua, cafeaua dar mai ales aroma ei, acel parfum de cafea prajita si proaspat rasnita pe care azi cu greu il mai intalnim.
Datorez aceasta slabiciune bunicilor mei, iubitori si consumatori ai acestei licori cu adevarat parfumate.
Bunicii mei au pastrat mult timp un ritual, serveau cafeaua zilnic la ora 4 dupa-amiaza.Aveau amenajat in dormitor un coltisor cu o micuta masuta rotunda, acoperita, cum altfel, de un "mileu"(nu stiu de ce multi oameni folosesc acest cuvant in locul corectului milieu) pe care invariabil bunica mea aseza doua cescute din portelan alabastru-cobalt cu peretii grosi (care pastrau mult timp cafeau calda) insotite de farfuriutele lor, doua lingurite, o zaharnita cu zahar cubic pentru bunicul meu, care bea cafeaua dulce (bunica mea punea zahar in cafea cand o prepara oricum), cativa biscuiti, uneori frisca si, invariabil, scrumiera si pachetele de tigari si ibricul cu cafea fierbinte.Uneori mergeam eu la Alimentara si cumparam un pachetel de cafea pe loc rasnita, ucigator, delicios, tulburator mirosul cafelei care tocmai se rasnea, alteori rasnea bunica acasa cafeau in rasnita aceea pe care o stiu multi dintre voi de forma tubulara din alama.Aroma cafelei inunda casa pe loc, apa cu zahar incepea sa fiarba pe foc, o lingurita de zahar si doua si jumatate de cafea pentru fiecare cescuta, cafeaua era data de 3 ori in clocot si apoi lasata cateva minute sa se "odihneasca"astfel caimacul strans capatand consistenta, pentru ca asa se bea atunci cafeaua, cu caimac.
Pentru copilul care eram acest ritual era fascinant.Il a steptam cu nerabdare, aspirand delicioasa aroma de cafea.
Bunica se retragea in dormitor cu bunicul si tava cu cafele, eu in camera mea visand la cai verzi pe pereti cu parfum de cafea
Imaginati-va ce fericire a fost pentru mine cand, implinind varsta de 14 ani, bunicuta m-a anuntat ca din acea zi, pot bea cafea impreuna cu ei.La ora 4.In coltisorul acela fermecator.Aveam acum si eu cescuta mea, doar ca era mai mica, din portelan alb-sidefiu subtire, aproape transparent, decorata cu o dunguta albastru inchis delimitata de restul cestii cu doua dungute argintii.Sigur, in ceasca mea era putina cafea, multa frisca si zahar, gustul nu mi se parea grozav dar parfumul cafelei, da!
Am sa iubesc mereu cafeaua, o sa-mi aminteasca mereu de bunicii mei.
Voi?
Aveti amintiri cu un gust sau cu un parfum anume?

marți, 11 aprilie 2017

Trista poveste a Domnitei Balasa, printesa marilor pătimiri brâncovene

Fiică a domnitorului cel Sfânt, Constantin Brân­coveanu, Domniţa Bă­laşa stă ascunsă în spatele unui brâu înalt de blo­curi cernite. Stă şi îşi spune povestea mistui­toa­relor ei tristeţi - tăcută şi împietrită de durere.
Rar întâlneşti o poveste mai amară şi mai plină de ciudăţenii ca cea a Bălaşei. Ceva s-a arătat a fi împo­triva ei de la bun început - poate căsătoria impusă de părinţi, când nu avea nici 15 ani; poate insistenţa fami­liei de a pleca, încărcată cu giuvaere şi bani mulţi la Stambul, pentru a pregăti nunta fratelui său, cu fiica lui Antioh Cantemir. Întâmplare sau nu, imediat după nunta Domnitei Balasa, fiica cea mare a lui Con­stantin Brâncoveanu, Stan­ca, s-a îmbolnăvit grav. În câteva ore, era deja în agonie, începând să aiureze că-l vede pe Brâncoveanu în lanţuri, pe drumul spre Stam­bul, în timp ce familia lui e decapitată rând pe rând. Nimeni nu a vrut să asculte sau să ia în seamă vedenia fetei. O săptămână mai târziu, în chiar Săptamâna Patimilor, Mustafa Aga, trimisul sultanului la Bucu­reşti, intra în Palatul Dom­nesc, cu eşarfa neagră a mor­ţii în mână. Soarta lui Constantin Brancoveanu şi a fa­miliei era pecetluită la modul cel mai tragic cu putinţă.Aşa cum stă ascunsă între blocurile de pe cheiul Dâmboviţei, biserica Domniţa Bălaşa e frumoasă şi plină de nostalgii, ca o zi minunată de toamnă. O zi păs­toasă şi bine pârguită.

Nimic nu trans­pare din drama Domniţei, care se afla la Stambul, fără să ştie că tatăl şi fraţii ei erau la doar câteva străzi distanţă, torturaţi şi ucişi unul sub privirea celuilalt, în ordinea crescătoare a vârstei şi a rangului domnesc, într-o succesiune dramatică, apăsătoare şi fără de sfârşit.
A doua zi, va veni rândul ei să fie închisă cu lanţuri la picioare, în Ceauş Emini, temniţa femeilor, pentru a mărturisi ce comoară a mai ascuns, în afara celor 100 de pungi cu galbeni şi juvaere găsite asupra ei. Nu e greu de imaginat durerea Domniţei; uluiala şi neputinţa de a înţelege coşmarul prin care trecea. Într-un târziu, va fi aruncată în aceeaşi celulă şi mama ei, Doamna Ma­rica, de la care va afla despre drumul durerii, făcut de Brâncoveni până la Stambul, aşa cum va afla întrea­ga oroare a decapitării fraţilor şi a iubitului ei tată. Până să treacă prin iatacurile Seraiului şi apoi să fie vândută ca roabă în Caucaz, Domniţa va mai trăi o ultimă umilinţă - aceea de a vedea pe fereastra temniţei, cum trupurile Brâncovenilor erau batjocorite cu huiduieli şi râsete, într-o sinistră procesiune purtată pe străzile Stambu­lului.
Eliberată într-un târziu din robie, va reveni la Bucu­reşti, dar fără ca liniştea să mai coboare vreodată asu­pra ei. Răul fusese deja făcut. Domniţa Bălaşa pierduse tot ce putea fi mai de preţ pentru ea: iubirea, inocenţa, duioşia şi, mai ales, încrederea în oa­meni. De acum, nimic nu o mai putea face fericită - nici renu­mele fa­miliei, nici faptul că mama ei va reuşi cu mult zbucium să îngroape în prid­vorul bisericii "Sf Gheor­ghe cel Nou", din Bucureşti, ose­mintele martirului domni­tor. Domniţa îşi va căuta ali­na­rea în singurătatea şi în li­niş­tea paradisiacă a li­vezii din prun­dul Dâm­boviţiei - un loc de gră­dină, cu flori şi stupi forfo­tind de albine; un loc pe care va ridica pentru sine un paraclis, iar pentru oameni, un spital şi un azil de bătrâni - toate pecetluite sub un blestem greu, ce va ajunge până spre zilele noastre. Bles­tem cumplit, ca nimeni să nu se atingă în vreun fel de zidu­rile Spitalului Brâncovenesc ori de biserica Dom­niţei, iar de nu va asculta aceasta şi va mişca din locul ei mă­car o cărămidă, "să fie ucis cu tot neamul lui, grab­nic şi nemilos, într-o zi de mare sărbătoare", ceea ce s-a şi întâmplat în 25 decem­brie 1989, cu cei din familia Cea­u­şescu.

Statuia Domniţei Bă­laşa, realizată de Karl Storck (detaliu)
(fragment)

sursa:www.formula-as.ro

luni, 10 aprilie 2017

Citate - Vlad Musatescu

O sa risc aducand in fata voastra un alt tip de lectura si citatul aferent.
Apreciez cartile bune, in aceasta rubrica chiar am intalnit autori (cunoscuti sau nu mie) seriosi, carti cu o incarcatura de idei deosebita.
Pentru azi am ales un scriitor si in egala masura, umorist, absolut fermecator: Vlad Musatescu.
Nu stiu daca i-ati citit cartile dar pentru mine a fost un adevarat deliciu lectura acestor carti-e drept-in adolescenta (pe unele le-am reluat de curand) si asta pentru umorul absolut daramator care izbucneste din fiecare pagina a romanelor sale…
Pe langa umor, acolo se strecoara si cateva preparate pe care personajele lui le ingurgiteaza intr-o veselie…
Romanul la care m-am oprit azi este "De-a puia gaia".
Unul dintre preferatele mele.El si personajul sau principal feminin Marita Nachtigal plus o savuroasa reteta de sarmale pe care o redau mai jos pe post de citat.
Iata cum descrie Marita Nachtigal modul in care au fost preparate aceste aceste minuni :

"— Dragii mei, luam in discutie problema urmatoare: sarmalute in foi de vita. Nu-s sarmalute obisnuite. Potrivit indrumarilor mele, doctorul Bila a tocat cu satarul, si nicidecum la masina, piept de gaina, o pulpa de berbecut, ceafa de purcel si sfarcuri de muschi de vacuta. Farsul a fost framantat cu cimbru, piper alb macinat, piper negru boabe, cinci oua de curca, apoi a fost infasurat in frunze de vita salbatica fierte in vin rosu de Valea Calugareasca. Totul a scazut numai la cuptor, fierband mocnit intr-un amestec de unt proaspat, de casa, cu seu fraged de batal. Caci asa se gateste pe la noi…
Intreaga adunare pare strabatuta de-un fior neobisnuit. De unde reiese ca nu numai grasii sunt gurmanzi.
Iar Sica Finichi, pe care pana acum nu l-am auzit scotand o vorbulita, sare literalmente de pe scaun si intreaba aproape balbaindu-se:
— Si… si… si-n clondirele alea… ce-i in clondirele alea?…
— Cinstea cuvenita sarmalutelor! – raspunde solemn madam Nachtigal. — Aligoté de Ceptura, recolta 1967, cand l-a batut seceta! "



Nu stiu daca va incumetati sa preparati asa minune de reteta… daca nu, ne putem imagina impreuna cat de gustoase trebuie sa fie sarmalutele astea :)

sursa:
 aici  

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella    

luni, 3 aprilie 2017

Citate - Portretul lui Dorian Gray

În ziua de azi, oamenii ştiu preţul oricărui lucru, dar nu cunosc valoarea a nimic.

Oscar Wilde

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella  

joi, 30 martie 2017

Ce spuneti de o cafeluta? :)

Putem sa ne imaginam in dimineata asta ca ne savuram cafeaua in preajma Colosseum-ului la Roma, ce ne poate opri?
Pot certifica, atmosfera e fermecatoare si cafeaua, delicioasa!  

Buna si cu parfum de cafea sa va fie dimineata!

Lucrarea apartine Lisei Audit

duminică, 26 martie 2017

Clubul Condeielor Parfumate - Parfumul Dansului


Ca o prelungire a bratului, voalul alb flutura in aer, ai zice ca aceasta miscare se propaga in infinit daca nu ar contracara echilibrul piciorul, cu talpa bine lipita de pamant.Muschiul gambei se contureaza aproape robust, plin, incordat sub pielea mata si elastica.Rasucirea trupului prins intre voalurile albe, tumultoase, pare strans intr-o tornada care se abate frenetic peste formele de relief ale coapselor, pantecului, sanilor, arunca cu forta delicata trupul in aer intr-o plutire, intr-o aparenta acalmie…
Gatul incordat, parul intr-o avalansa de bucle se revarsa acoperind fata, ochii, doar plutirea nestapanita a voalurilor agita aerul si face sa vibreze intregul trup transformat intr-un arc intins in aer…
O ultima tusa de alb si lumina….tabloul e gata.

El a obosit, mana lui care se misca pe panza in ritmul dansului ei, in ritmul batailor inimii lui parca, a obosit si ea.
Lasa pensula sa cada.
O priveste.
Isadora Duncan a ramas prinsa in zborul voalurilor ei albe, aproape palpabile, aproape inmiresmate, ai putea crede ca simti o adiere de parfum de trandafir si iasomie si vanilie, ai putea crede ca plutirea ei a ramas suspendanta in timp dar, pentru fiecare privitor ea va atinge din nou pamantul.
Ca sa se avante din nou.
Asa a vazut-o el, pictorul.
Asa a iubit-o el, barbatul. 




Isadora Paris este un brand de bijuterii al designerul Danielle Poullain care a avut prima expoziție în 1976, an in care a lansat si singurul ei parfum, Isadora, dedicat celebrei si originalei dansatoare.
Pierre Dinand a creat sticle de parfum pentru marci celebre, asa ca amprenta sa se simte in forma delicata a sticlei parfumului Isadora al carui dop e reprezentat de conturul nud al trupului perfect al dansatoarei.Dintr-o sticla mata care pastreaza parca lumina in interiorul miniaturii, dopul , in unduirea lenesa a acelui trup care pare ca se intinde, ascunde in sticla simpla parfumul cu iz oriental care aduna note de menta, iasomie, trandafir, iris, piele, opoonax si vanilie.

Tema "Parfumul dansului" a fost aleasa de Irina Bek Silving si gazduita cu gratie de Mirela Pete
Următoare temă va fi „Parfumul seducţiei”, în 23 aprilie, aleasă de Ella

marți, 21 martie 2017

Despre...?

Râzând,
Riști să pari nebun.
Plângând,
Riști să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Riști să te implici.
Arătându-ți sentimentele,
Riști să te arăți pe tine însuți.
Vorbind în fața mulțimii despre ideile și visurile tale,
Riști să pierzi.
Iubind,
Riști să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Riști sa mori.
Sperând,
Riști să disperi,
Încercând măcar,
Riști să dai greș.
Dar dacă nu riști nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu ești nimic.


Poem atribuit lui Rudyard Kipling
Foto: Leszek Bujnowski
Sursa: http://webcultura.ro

miercuri, 8 martie 2017

La multi ani, feminitatii!

Povestile de dragoste sunt potrivite in orice zi dar in aceasta zi, cu atat mai mult
La multi ani feminitatii, este urarea mea pentru azi!  


« Anne, dragostea mea, te voi iubi până ce voi sfârşi. De cum te-am întâlnit, am înţeles că voi pleca pentru un lung voiaj ». Datat din noiembrie 1964, acest extras vine dintr-o scrisoare adresată de François Mitterrand celei pe care o întâlnise doi ani mai devreme pe o plajă, pe vremea când Anne Pingeot nu avea decât 19 ani. Un deceniu după această misivă, în 1974, iubita clandestină a lui Mitterrand va deveni şi mama singurei sale fiice, Mazarine. In 1962, anul întâlnirii lui Mitterrand cu Anne Pingeot, aceasta nu are deci decât 19 ani. Politicianul, senator şi fost ministru de 12 ori, avea déjà 46 de ani, era căsătorit cu Danielle şi avea doi băieţi adolescenţi. In ciuda amorului care avea să-l nutrească pentru tânăra de familie bună şi pasionată de artă, Mitterrand va refuza pe veci să divorţeze, de teamă să nu-şi compromită cariera politică. O carieră care-l va duce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, timp de 14 ani la Palatul Elysée în postul de preşedinte al Franţei.
Peste 1200 de scrisori de dragoste i-a scris Mitterrand iubitei şi complicei sale din umbră.
In apropierea comemorării a 20 de ani de la dispariţia fostului preşedinte şi a o 100 de la naşterea sa, aceste misive au fost reunite de editura Gallimard într-o carte intitulată « Scrisori către Anne ».
Restul povestii aici

luni, 6 martie 2017

Citate - Caderea Constantinopolului - Vintila Corbul

In ultima perioada am tot vazut la TV seriale-telenovela cu iz istoric care prezinta mari oameni de stat ai Imperiului Otoman, in special Suleyman Magnificul, serial care am inteles ca a iscat multe controverse in Turcia, ajungandu-se pana acolo incat autorii serialului si protagonistii sa fie blestemati de primul ministru al tarii.
Istoria m-a fermecat intotdeauna, eu nu o vad ca pe o insiruire de date, nume de regi si imparati, batalii pierdute sau castigate.
Pentru mine istoria insemana felii de viata din alt timp, franturi dintr-o realitate care nu se pierde in negura timpurilor ci se pastreaza acolo.
Romanul lui Vintila Corbul - Caderea Constantinopolului este (si) sub acest aspect, fascinat.
Un roman care te face sa simti ca ai pasit in alt timp inca de la citirea primelor randuri, un roman care te face sa simti ca data de 29 mai 1453 a schimbat cu adevarat istoria.
Eu am citit aceasta carte avand senzatia ca vad un film, este fascinanta!
Dar mai bine sa-i las pe altii mai priceputi sa va spuna cate ceva despre acest roman:
"Caderea Constantinopolelui, romanul lui Vintila Corbu, este bestseller absolut in Romania, numai primul tiraj, in anii `80, fiind de 192.000 de exemplare. Caderea Constantinopolelui este numele sub care e cunoscuta cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de fortele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Caderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârsitul Imperiului Roman de Rasarit si moartea ultimului împarat bizantin, Constantin al XI-lea, dar si o victorie strategica de o importanta cruciala pentru cucerirea estului mediteranean si al Balcanilor de catre otomani."sursa:https://www.goodreads.com 

Cartea a fost editată în franceză, greacă, arabă, iar în Franța a fost difuzată și sub formă de teatru radiofonic .
Despre Vintila Corbul o sa va mai spun ca a scris scenariul pentru filmele lui Sergiu Nicolascu " Un comisar acuza", "Revansa", "Nea Marin Miliardar", ca a parasit Romania in 1979, a trait si a murit la Paris si o sa inchei adaugand ca a fost extrem de prolific ca autor, cartile lui fiind si multe si bune.

"Uciderea în masă a prizonierilor era o cruzime inutilă?... Nu! Era un act politic cu o semnificaţie precisă. Căpeteniile lumii occidentale erau înştiinţate pe această cale că sultanul Baiazid le arunca mănuşa şi că gestul lui echivala cu o provocare adresată întregii creştinătăţi. Nu trimisese el un mesaj plin de sfidare regelui Sigismund al Ungariei, prin care îl prevenea că, după cotropirea pustei maghiare, nu se va opri decât la Roma, unde va transforma altarul bisericii San Pietro în iesle pentru cai? Rupea toate punţile fiindcă nu se temea de nimeni şi de nimic."

"Dumnezeu înseamnă adevăr, iar adevărul este acelaş pentru toată lumea" 


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella   

luni, 27 februarie 2017

Citate - Scrinul Negru - George Calinescu -Sfaturi pentru fiica mea

Alaturi de Bietul Ioanide, de extrem de cunoscutul roman Enigma Otiliei, Scrinul Negru reprezinta pentru mine cartea perfecta.Si cum ar putea fi altfel o scriere ce ii apartine lui Ceorge Calinescu?!
Atmosfera, personaje, intrigi, trairi scormonite in profunzime, portrete si etichete puse sau scoase, intregind astfel personajele, relevand o lume...o alta lume care ramane inchisa intr-un scrin al timpului.
Citind romanul in adolescenta mi-am dorit o astfel de piesa de mobilier, o cautam in anticariate si tare as fi vrut sa am curajul de a deschide acele sertarase care poate mi-ar fi daruit si mie cu putin noroc, un manunchi de srisori legate cu o panglica...

Iata un fragment din acest roman care cuprinde niste minunate ganduri si indemnuri:


- Fata mea, alegerea soţului este fapta cea mai însemnată din viaţa unei femei.
- Cum, nici vorbă, vei fi o intelecuală, fereşte-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate şi brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul.
- Dar nici nu cădea în greşeala contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învăţat. Nu rare ori aceştia sunt primitivi şi egoişti, şi sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat.
- Dacă soţul tău va fi un bărbat excepţional, nu te extazia în faţa celorlalţi de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obişnui să se considere intangibil. Dar nici nu-i atrage atenţia la tot pasul de erorile pe care socoteşti că le făptuieşte. Ca individ ieşit din comun, le va descoperi singur, cu folosul pe care orice om profund îl trage din reexaminarea conduitei sale, şi, de altfel, un om nu trebuie să fie perfect.
- Totdeauna să ai în minte acest adevăr: că un bărbat nu este, ca o femeie suma însuşirilor şi cusururilor vizibile. În el rămâne ceva imponderabil şi impenetrabil.
- Păstrează-ţi naivitatea.
- Nu-ţi fortifica în aşa fel caracterul, încât să nu mai poţi plânge. O femeie care nu ştie să plângă şi-a pierdut jumătate din farmecul ei.
- Obişnuieşte-te a converti, de la o anumită vârstă, gestul pasional în acela de prietenie subtilă şi nu urmări cu gelozie grotească aventurile soţului tău. Un bărbat, mai cu seamă excepţional, e setos să cunoască eternul feminin, fără ca prin asta să-şi împuţineze dragostea faţă de soţia lui.
- Să fii credincioasă.
- Nu îndepărta brutal, fiind căsăstorită, pe bărbatul pe care-l stimezi şi crezi că te iubeşte cu adevărat. Poţi întuneca astfel o existenţă. O prietenie delicată nu e un adulter.
- Poţi fi savanta, poţi fi artistă, dar nu uita că eşti femeie. Nu trece în tabăra bărbaţilor.
- Madame de Stäel, care era o femeie de talent şi de spirit, urmărea să capteze pe Napoleon, fiind uluită de geniul lui. Din ciuda de a fi dispreţuită l-a combătut. De aici poţi vedea că femeia îşi găseşte satisfacţie decât alături de bărbat, o femeie singură, o eroină a solitudinii ca refractarii lui Ibsen, e o monstruozitate.
- Încearcă să devii o muzicantă suficientă, spre a face să vibreze intelectul soţului tău. Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe arta. Poate ascunde vicii îngrozitoare.
- Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlneşti la unele femei cu progenitură o voluptate şi o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă.
- Fiecare graţie fizică pierdută trebuie înlocuită la timp cu un farmec al spiritului. Elvira mea are această artă şi de aceea o găsesc atrăgătoare.
- Căsătoreşte-te foarte tânără, când spiritul şi trupul îţi sunt nevinovate. Sufletul fetei mature nemăritate se perveteşte prin aşteptare sau capătă spaimele celibatarei.
- Când părinţii fetei sunt inteligenţi, găsesc fetei lor un soţ mai bun decât acela pe care şi-l alege ea însăşi în prima exaltare a adolescenţei.
- Peştele respiră în apă şi se îneacă în aer. E necesar să descoperi aerul propriu respiraţiei morale a soţului tău.
- Îţi urez să fii frumoasă ca un înger.
- Dar dacă nu eşti, un suflet excepţional conferă chipului tău gingăşii surprinzătoare.
- Esenţialul este nu de a fi desăvârşită trupeşte, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feţei. Sunt femei care par distinse facial şi sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile.
- Să ai noroc de un soţ care ştie să mângâie.



 http://www.poezie.ro
pictor: Emile Vernon (1872-1919)  

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella   

vineri, 24 februarie 2017

Clubul Condeielor Parfumate - Parfumul Literelor


Gata, si ultima cutie era despachetata, mai trebuia doar sa gaseasca loc si pentru obiectele adunate aici de mult timp.
Pastrase cutia asta in debaraua vechii case si chiar se gandise sa nu o mai aduca aici pentru ca habar nu avea ce o fi pus acolo acum multi ani.
Parasise cu relativa parere de rau casa in care locuise 32 de ani cu sotul ei si fiica acestuia din prima casnicie.
Ea nu a avut copiii ei dar aceasta fiica a lui a fost atat de a lor incat a suplinit perfect aceasta lipsa.
Casa lui a fost a lor, copilul lui a fost al lor dar viata lor traita impreuna chiar a fost a lor si doar a lor.Nimic spectaculos in aceasta viata, poate cu nimic diferita de banalul curs al vietii altora doar ca ea, viata, s-a schimbat cand el a plecat pentru totdeauna din casa si din viata lor, un barbat inca tanar...
Au ramas singure.
Acum venise randul fiicei sa-si randuiasca o viata, asa ca Ea a ales sa-si cumpere un mic apartament in care sa continuie sa vietuiasca, lasand casa, in opinia ei, cui o merita de drept.
Si-a amenajat apartamentul simplu, fara mobilier sofisticat, doar mici obiecte vintage care sa puncteze delicat mobila inchisa la culoare, mici detalii pastel care sa aduca o armonie deloc prafoasa noii ei locuinte.
Si iata aceasta ultima cutie, nu pare sa contina nimic interesant, deja ce era in cutie trecuse intr-un sac pentru gunoi.
Aha, iata ca in cutie mai exista o cutie, cam urata din carton, de fapt e o veche cutie de pantofi Guban.
Guban?
Oare mai exista marca asta de incaltaminte?Stia sigur ca pe vremea cand ea avea vreo 20 de ani era o fabrica prin Timisoara...
Incepe sa scotoceasca cutia deja deschisa si...ahhh, o intepatura scurta in deget o face sa-si traga mana ca arsa...
Fara nicio explicatie inima incepe sa-i bata neregulat si mana care se indrepta spre hartia de unde pornise intepatura incepe sa-i tremure, dar acum stia de ce...
Chiar si cu ochii larg deschisi il vede zambind pe El...pe El cel pe care l-a vrut uitat in tanara ei tinerete, inainte ca viata langa un alt om sa se fi asezat.
Acum tinea in mana cutiuta de parfum din metal, inscriptionata cu mici litere arabesti aurii care par niste desene si nu litere.
Se aude razand in seara aceea de 1 Martie cand El, plin de emotie a venit aducandu-i aceasta cutiuta, il aude spunandu-i in limba romana pe care o vorbea destul de bine dar cu accent arabesc "somn usor si martisor"...ii placea lui cum suna in romana aceste cuvinte, lui i se pareau a fi o poezie...
Cu toate ca avea o barbie hotarata, o mustata neagra foarte serioasa si o frizura la fel de serioasa, trasaturi putin aspre, toate insumand o uratenie deloc armonioasa, ochii, privirea te invaluiau intr-o blandete, intr-o bunatate teribile.
Asa s-a indragostit de El, privindu-l in ochi.
El i-a povestit cam la un an dupa prima lor intalnire, ca nu a uitat cum arata Ea in ziua in care s-au intalnit prima oara.
Era vara, o astepta langa fantana din fata Facultatii de Arhitectura unde El era student.Isi amintea parul lung si des coborand mult pe spate, rochia alba cu "dngulite" albastre subtiri (nu putea pronunta corect dungulite) si sandalutele bleumarin, marca, evident Guban...poate ca asta era chiar cutia lor.
Mica casetuta-cutiuta contine o sticluta, acum goala de parfum, imbracata in piele.Ea scoate cu grija sticluta, oricum, deja camera se umple de un vag si totusi puternic parfum cu accente de mosc si ambra si smirna si lemn de agar, un parfum greu care ii urca si mai sus nodul din gat...asa mirosea si el.
In seara aceea i-a explicat ca parfumul este si pentru ea si pentru el si ca miroase diferit pe pielea femeii fata de cea a barbatului.
Ea a ras la ideea unui parfum si pentru El si pentru Ea...El nu.
Trei, aproape patru ani a durat povestea lor...erau atat de fericiti cand timpul ii aducea impreuna, ceea ce ii lega era armonia care exista dincolo de cuvinte...
Dar timpurile i-au despartit.Ea nu ar fi fost fericita in tara lui, El nu putea sa-si paraseasca familia ramanand in tara ei...
Tot Ea a fost cea care a ales sa se casatoreasca dar intamplarea a facut ca, cu cateva luni inainte de casatorie si la 3 ani de la despartirea lor, sa se intalneasca pe strada.
El terminase facultatea si, din cauza unei probleme de sanatate ramasese in tara.
I-a spus ca o cautase peste tot...
Acum Ea se marita.
El era singur.
Eu nu te-am inlocuit, a mai spus El.
Pe fundul cutiutei abia acum observa un biletel, este imbibat cu acel parfum al carui nume nici ca mai conteaza.
Nu-si amintea sa-l fi citit...il deschide repede...
Pe biletel, desenate parca, se impletesc acele litere serpuitoare.
Si ele au parfumul...Lor.
Oare ce i-a scris, ce i-a putut spune si Ea nu a stiut...
Probabil ca El a vrut ca ea sa descopere singura sensul ascuns al acelor litere parfumat desenate.
Trebuie sa afle.
A cautat, a intrebat si a aflat.El i-a spus si ea a pastrat pentru totdeauna: "somn usor si martisor"...

Vreau sa urez si aici, la mine acasa, la multi ani de Povesti Parfumate pentru ca azi, Clubul Condeierilor aniverseaza 6 ani de existenta, fie sa se adune si pe mai departe si sa ne bucure! :)
Mai multe si parfumate povesti gasiti pe blogul fermecatoarei noastre gazde, Mirela.

luni, 20 februarie 2017

Citate - A inflorit liliacul

Rodica Ojog-Brasoveanu este slabiciunea mea in materie de romane politiste.
Imi plac romanele politiste, mai ales daca au in spate o poveste care te prinde, integrandu-te in ea.
Asa sunt romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu, considerata pe drept cuvant o Agatha Christie a Romaniei.
Cateva dintre romanele ei au fost ecranizate, cateva dintre personajele ei sunt foarte cunoscute si, cu siguranta inconfundabile. Minerva Tutovan, ofiter de contrainformatii, personaj creionat de Rodica Ojog-Brasoveanu avand ca inspiratie propria profesoara de matematica, este o femeie atipica, extrem de inteligenta, deloc atractiva cu un spirit de observatie fin si cu un umor acid facand echipa cu locotenentul Dobrescu, calul ei de bataie dar in egala masura coechipierul ei. Un alt personaj, de un farmec aparte este Melania Lupu, protagonista unui ciclu intreg de romane.
Melania Lupu este o doamna in varsta fara varsta, este conform wikipedia
"o hoață fără să fure, o escroacă fără să înșele, este acel personaj care, deși încalcă repetat legea, o face cu atâta candoare și inteligență încât farmecă cititorul." Cel care se lupta sa-i dovedeasca vinovatia si care iese de cele mai multe ori invins din aceasta lupta este Maiorul Cristescu care, o admira si o detesta in acelasi timp pe fermecatoare Melania, pe ea si mintea ei ascutita.
O categorie aparte a scrierilor ei o reprezinat romanele istorice dar cu tenta politista.
Sunt o splendoare aceste romane care, pe langa actiunea in sine te intoduc intr-o lume care, chiar daca pare a fi de mult apusa, se infatiseaza ochilor mintii noastre ca int-un film plin de culoare, gust, miros, cu un limbaj delicios.
Sunt romane de atmosfera si daca te lasi prins, aluneci intr-o lume care pare iluzoriu de reala.
Unul dintre romanele care ma bucura nespus este "A inflorit liliacul".
Autoarea plaseaza actiunea in timpul lui Alexandru Ioan Cuza, imediat dupa Mica Unire.
Viata Domnului este in pericol iar acest pericol devine iminent pe masura ce inaintam in lectura cartii si ne pierdem in atmosfera Iesilor si Bucurestilor de altadata. Sunt targuri pline de viata, cu oameni si preocupari diferite, cu haine la moda sau nu, cu mancaruri pline de gust sau nu, toate acestea scot in fata o felie de viata teribil si fermecator de reala.
Daca sunteti curiosi, va las sa gasiti si sa cititi cartea, pana atunci am "decupat" o bucatica de poveste:


"Vodă râdea sincer. Îi erau străine orgoliul, deşarta vanitate, credinţa atât de primejdioasă, fatală noroadelorlor, ale celor mai mulţi deţinători de putere absolută(împăraţi, regi, conducători de republici), că ar fi unşii lui Dumnezeu! Ales între aleşi, făptură neasemuită, deneînlocuit, aflat cu capete multe peste contemporanii săi.Modest şi cu un nedezminţit simţ al proporţiilor,Alexandru Ioan I ştia prea bine că izbânda sa din ianuarie1859 nu se datora unor calităţi ţinând de extraordinar.Bunînţeles, nimeni nu-i tăgăduia cinstea, credinţa sinceră în ideile liberale ale veacului său, firea dezinteresată,fără umbră de venalitate, fierbintea sa dragoste pentrutot ce-i românesc.
Cuza dădu din mână de parcă ar fi alungat fumullăsat de o lulea.
— După cum ştii, opoziţia — numele le cunoşti —pune la cale un complot care are drept ţel asasinareamea. Într-un plebiscit nu au încredere, căci simt că ţara îmi stă alăturea. Moartea, cât de odioasă şi condamnatăar fi după aceea, semnează mai sigur decât mine şi maidefinitiv actul abdicării.Cantuniari îşi încleştă mâinile pe braţele jilţului.
— Nu le-o vom îngădui, Măria Ta.
— Domnule Cantuniari, surâse Vodă, nu sunt unblazat, la joie de vivre
nu m-a părăsit, dar doresc să ştii că nu te-am chemat aici de teamă. Zilele noastre sunt hotărâte de Altcineva, iar cât priveşte tronul, domnia, amafirmat-o nu o dată că „am primit-o ca pe un depozitsacru“, şi gata sunt să-l predau oricând celui ce va fisocotit cârmuitor mai vrednic. Înainte însă de a părăsi scena, cum ar zice poetul nostru Alecsandri, mare iubitor de teatru, mai am a împlini unele obligaţiuni faţă deromâni, pe care le consider sfinte. Iar pentru aceasta îmi trebuie un răgaz..."


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella 

joi, 16 februarie 2017

Marcello Dudovich



Imi plac afisele publicitare, mai ales cele din alta epoca...
Ele au pentru mine farmecul trecutului pe care il idealizez, netraindu-l....
Sper sa va placa ce am ales pentru voi  
Marcello Dudovich, considerat unul dintre cei mai mari graficieni de afis, a dezvoltat un stil propriu, cu colorit bogat.
S-a nascut in 1878, la Trieste. A lucrat ca ilustrator realizand la inceput afise publicitare alaturi de tatal sau, implicandu-se de asemenea in industria cinematografica. In 1900 primea medalia de aur la Expozitia Universala din Paris, iar in anii 1920 si 1922 a participat la Bienalele de la Venetia. A fost

unul dintre cei mai apreciati realizatori de afise publicitare din timpul sau.

sursa: www.artline.ro

marți, 14 februarie 2017

Macarons si a lor poveste

În ultimii ani, vitrinele cofetăriilor din lumea întreagă au fost asaltate de fursecurile mici și colorate pe care le cunoaștem sub denumirea de macarons. Asemănător cu pricomigdalele, cel mai cunoscut desert franțuzesc surprinde prin culoare, varietatea aromelor, un gust desăvârșit și o senzație delicată de „se topește-n gură”. Atenție, pot crea dependență!
Strămoșul lor ar fi, se pare, un fursec simplu, preparat din făină de migdale, albușuri de ou și zahăr, pregătit în mod tradițional în Italia și adus pe meleagurile pariziene de patiserii Caterinei de Medici în 1533, atunci când aceasta s-a căsătorit cu viitorul Henric al II-lea al Franței. Denumirea provine din limba italiană, din același maccherone care a dat și numele macaroanelor (paste cu brânză), însemnând „aluat fin”. Fursecurile din migdale au pătruns în bucătăriile francezilor, dar au ajuns cunoscute abia în anii Revoluției, când două măicuțe, refugiindu-se la Nancy din pricina tulburărilor politice, au început să vândă aceste deserturi pentru a se întreține. Ele au devenit cunoscute drept les Soeurs Macarons („surorile Macarons”).

Daca sunteti curiosi, intreaga poveste aici.

luni, 13 februarie 2017

Citate - Adam si Eva...

.....reprezinta unul dintre romanele dragi inimii mele si ii apartine lui Liviu Rebreanu. Am citit prima data acest roman in adolescenta si m-a tulburat definitiv povestea de dragoste, o poveste putin obisnuita... 
Firul''rosu'' al romanului se desfăşoară de-a lungul a şapte vieţi ale aceluiaşi suflet care încearcă necontenit să se unească cu sufletul pereche.
Eroii acestei carti sunt tragici, ei vor suferi morţi violente iar iubirea lor va rămâne neîmplinită până la a şaptea moarte, când, în cele din urmă, sufletele lor se vor uni. Poate ca e vorba de mitul androginului sau poate ca nu.
Povestea iubirii celor doi este întotdeauna scurtată de un al treilea, acest al treilea fiind şi cauza sfârşitului tragic al fiecărui personaj în parte. Fără acest personaj , cele şapte vieţi ar fi avut un sfârşit fericit, în care sufletele celor doi ar fi îmbătrânit împreună.....
Rebreanu , prin construcţia sistemului celor şapte reîncarnări ne face să ne întrebăm noi înşine: oare ne-am găsit sufletul pereche? 

Oare e posibil sa ne gasim sufletul pereche?

"O viaţă omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia. Spaţiul şi timpul sunt piedici pe care sufletul strâns în obezile materiale numai treptat le poate învinge. Apoi, chiar când le-a învins, intervin obstacolele convenţiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decât puterile oricărui om."
"Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea."


Gravura: Marcel Chirnoagă


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella

miercuri, 8 februarie 2017

luni, 6 februarie 2017

Citate favorite - Sobolanul...

...un roman de Andrzej Zaniewski.
Am mai scris despre el dar reiau acest subiect pentru ca aceast roman merita citit.In sustinerea a ceea ce spun eu adaug si o scurta recenzie facuta de o editura de la noi, cartii:
"Romanul Sobolanul, scris in toamna anului 1979, a fost refuzat de toti editorii polonezi, considerandu-l prea sumbru, amoral si pornografic. A fost editat pentru prima oara in limba ceha in 1990, iar publicarea in limba germana i-a adus consacrarea. La scurt timp a fost tradus in saisprezece limbi si a devenit bestseller. A obtinut excelente critici, fiind comparat cu operele lui Kafka, Joyce, Camus sau Beckett."

Da, romanul asa si este, da, este sumbru, pare amoral si usor pornografic.
Viata unui sobolan nu are cum sa fie usoara.
Doar ca el nu stie ca este sobolan, ca aduce boli, ca e urat de oameni despre care invata foarte curand ca sunt intr-o vesnica panda pentru a-l prinde si a-l ucide.
Sobolanul deschide ochii intr-o familie unde exista ierarhii, se simte bine cu fratii si mama lui...invata gustul hranei, invata sa vada lumea, chiar daca umbla mereu prin intuneric, isi doreste lumina...
Ii place muzica, ii place sa manace, minte, inseala, fuge ca un las, poate fi si curajos, ii este teama dar se simte si fericit, iubeste dar cel mai des, sufera.
Vrea sa cunoasca lumea, calatoreste pentru ca, pe masura ce se departeaza de casa, de copilarie, sa tanjeasca dupa ele pana cand cercul se inchide si el revine de unde a plecat, revine acasa.
Oamenii ii sunt dusmani, sobolanii ii sunt dusmani...chiar si un prieten te poate trada si iti devine dusman...
La un moment dat, citind cartea incepi sa te indoiesti ca citesti despre viata unui sobolan, incepi sa crezi ca citesti despre viata ta, legile care guverneaza lumea subsolurilor, a canalelor sunt aceleasi cu cele care guverneaza lumea de deasupra care poate doar aparent este la lumina.
Si el tanjeste dupa stabilitate, siguranta, isi face sperante, este dezamagit, isi face planuri de viitor...asta faci si tu...
Sobolanul ca si omul este fricos dar si ucide cu sange rece, are sensibilitati dar da dovada si de cruzime, este inteligent, perspicace...
Il vor ajuta aceste calitati sa supravietuiasca? Partile lui intunecate il vor pune la adapost de pericole?
Evident ca nu o sa raspund eu la aceste intrebari, va las pe voi sa gasiti raspunsul citind cartea, va las si speranta ca viata unui sobolan se poate sfarsi cu happy end...dar stiti cum e cu sperantele, ele sunt facute ca sa fie inselate...
O sa inchei cu un fragment din roman, el cred ca este mai elocvent decat cuvintele mele:

"Şobolanii albi se sprijină pe labele din spate, întind capetele în direcţia mea, sar încercând să ajungă la marginea pereţilor de sticlă, muşcă barele metalice. Se află peste tot, în borcane înalte şi în lăzi transparente, acoperite în partea de sus cu o reţea deasă, în cuşca din bare metalice. Mirosul lor concentrat, în încăperile închise şi cu aer irespirabil, stârneşte mânia şi ura. Propriul meu miros se dizolvă, înceteaa sa mai existe, nu-l mai simt nici măcar eu.
Stau nepăsători în cuştile lor, mişcându-şi ritmic capetele. Aleargă în jurul pereţilor sau în interiorul unui tambur care se învârte. Mânios, plin de ură,ma caţăr pe cuşca cea mai apropiată şi mă târăsc pe reţeaua care o acoperă. Trec apoi la cuşca următoare şi din nou la cea următoare.Mirosul străin, la început greu de suportat, încetează să ma mai supere. Şobolanii despărţiţi de mine prin pereti de sticlă şi reţelele metalice îşi trăiesc viaţa proprie si nu pot să-mi facă nimic, nu vor ieşi din cuiburile lor transparente, iar eu niciodată nu voi ajunge la ei.Totuşi, indignat şi gata de luptă sau de fugă, mă jnvârteam printre cuşti, încercam să intru înăuntru, imi frecam dinţii pe barele metalice, îmi apăsam nasul de sticlă, convins că brusc are să cedeze, are să plesnească, are să se deschidă. Dar plasele erau fixate ermetic, marginile metalice nu cedau, sticla nu putea fi urnită.
După un timp, şobolanii albi au încetat să existe; mă mişcăm printre cuştile transparente de parcă nici n-ar fi fost. Şi ei s-au obişnuit cu hoinărelile mele şi acum nici măcar nu mai înalţă capul, stau imobili, opaci sau mişcând ritmic maxilarele, hălpăind hrana pe care le-o aduc oamenii. Nu sunt nevoiţi să şi-o obţină singuri, să omoare, să vâneze, să rătăcească, să fugă. Oamenii le aduc hrana, le umplu cu apă sau cu lapte jghebuleţele metalice, îi mută dintr-o cuşcă în alta, îi înţeapă cu ace lungi în coadă sau în grumaz. Şobolanii se scutură, cu capetele strâmbate.
Cantitatea mare de mâncare mă atrage si mă excită. ~
Locuiesc sub podea. Casa e veche, plină de ţevi de şernineu care nu funcţionează, crăpături, ciobituri. Căldura vine de jos, pe ţevi.
In perioada rece de toamnă, aici e plăcut şi linişte. Aşadar, nu părăsesc clădirea locuită de şobolanii albi.
Oamenii le pregătesc mâncarea în sala alăturată, cu dale lucioase şi alunecoase. Alături, se află şi un DEPOZIT în care pătrund fără dificultăţi, printr-o răsunătoare mâncată de rugină.
Găsesc peşti uscaţi, grăunţe, fasole, pâine, legume. Şobolanii albi capătă de toate".


Mai multe gasiti la rubica “Citate favorite” initiata de Zina  
De la  Ella a pornit totul :)



 

joi, 2 februarie 2017

Cand?

- În ţara asta românească
Dreptatea când o să domnească?
Iar unul, optimist sadea:
- Păi vom muri şi vom vedea!

Epigrama de Ioan Hodaş

marți, 31 ianuarie 2017

Micul Spital Filantropia si a lui poveste


Pobabil ca cei mai multi dintre bucuresteni si nu numai, stiu de existenta spitalului care se afla pe Bulevardul Ion Mihalache, in apropiere de Piata Victoriei si de Bulevardul Kiseleff, Spitalul Filantropia.
Dar cati dintre ei ii cunosc povestea?


Pe la 1811, medic şef al oraşului era Costandinache Caracaş. După ce
constatase puţina grijă pentru bolnavii săraci şi rapacitatea administratorilor de la Colţea şi Pantelimon, tânărul medic s-a decis să ridice un spital la standarde occidentale, rezervat celor lipsiţi de mijloace. L-a făcut prin subscripţie publică şi generozitatea locuitorilor a arătat că „oamenilor le pasă”. Ciuma lui Caragea,izbucnită în 1813, a întârziat lucrările dar Vodă, nemurit astfel în istoria noastră pentru epidemia de cumplita boală, a completat bugetul în aşa fel încât (după o scurtă perioadă de funcţionare într-o fabrică dezafectată), noul spital, Filantropia, şi-a deschis porţile în 1815.
Avea etaj unde, în opt din cele 20 de camere, erau găzduiţi bolnavii. În rest, locuiau un preot, un supraveghetor, chirurgul şi un farmacist. Cu o suprafaţă de cca 52/9 m., spitalul avea spre faţadă o sală cu 30 de ferestre unde bolnavii se puteau preumbla pe vreme rea. Încă de la început, ideea ctitorului a fost ca cei suferinzi „să capete mulţumire şi plăcere”. Camerele aveau „ventilatoare sistematice”, wc-urile eru instalate între camere, în cabine zidite, sub forma unor lăzi care se goleau zilnic. Meticulosul doctor a făcut şi un regulament straşanic de funcţionare, în 77 de articole, din care amintim câteva: spitalul primea bolnavi fără deosebire de naţionalitate, clasă socială, religie sau natura bolii. La intrare, aceştia îşi predau hainele şi toate obiectele avute asupra lor, primind o uniformă a spitalului (halat lung, cămaşă, ciorapi, papuci, tichie). Aşternuturile şi hainele bolnavilor de sifilis erau îmsemnate anume şi nu se distribuiau altor internaţi. Bolnavilor le era interzis să ceară ceva de la vizitatori sau „să dăruiască” ceva vreunui slujbaş, căci „dacă se vor descoperi, vor fi pedepsiţi amândoi”. Cei care ignorau tratamentele urmau să fie „izgoniţi de doctor”. Hrana neconsumată trebuia înapoiată intendentului, nu trecută altul bolnav sau păstrată în cameră petnru mai târziu.
Servitorii trebuia să fie „cinstiţi, aşezaţi şi cuviincioşi” şi mai ales nebeţivi. Erau datori să umble zi şi noapte printre paturi şi să observe starea fiecărui suferind. Schimbau aşternuturile (de câteva ori pe zi, la nevoie) şi răspundeau de furtul oricărui obiect al pacienţilor. 

Intreaga poveste o puteti citi aici.