vineri, 26 mai 2017

Povestea palatului blestemat al lui Cuza

Prietena-japoneza amintea in comentariul ei la postarea mea despre Elena Doamna de Palatul Ruginoasa, mi-am amintit la randul meu de acest articol pe care l-am pus pe blog in 2014 si mi-am zis ca poate ar fi interesant sa-l republic....

Reşedinţa domnitorului de la Ruginoasa, Iaşi, ascunde drame care i-au avut în prim-plan pe mari boieri şi oameni politici din secolul al XIX-lea. Conacul este restaurat şi poate fi vizitat. Ascuns de ochii curioşilor după perdeaua de arbori de la marginea drumului dintre Iaşi şi Paşcani, castelul în stil neogotic apare somptuos la capătul aleii care se desfăşoară lin după poarta uriaşă de lemn masiv. Istoria reşedinţei de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea ieşeană Ruginoasa este, pe cât de frumoasă, pe atât de umbrită de drame, secrete şi poveşti de dragoste tragice. Toate cumulate i-au adus un supranume mai puţin demn. 

 „Casa domnitorului de la Ruginoasa era cunoscută ca «Ruşinoasa», din cauza amorurilor secrete, ţinute departe de ochii lumii şi de urechile familiei. În plus, se zice că palatul este blestemat pentru că noaptea ar fi bântuit de fantoma unui prinţ care a locuit aici, a lui Dimitri", a spus muzeograful Simona Ionescu, cea care îngrijeşte acum clădirea de patrimoniu.
Soarta spectaculoasă a palatului începe în urmă cu mai bine de două secole. În 1804, logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii şi la indicaţiile unor arhitecţi celebri. Mare dregător, membru al Sfatului Domnesc, Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie a cărei frumuseţe răpitoare i-a făcut pe contemporani s-o asemene cu Ileana Cosânzeana. Numai că Marghioliţei i-au fugit ochii după Nicolae Roznovanu, un alt boier influent în epocă, al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi. Marghioliţa, care locuia în Capitala Moldovei împreună cu Costache, i-a cerut soţului s-o ascundă la Ruginoasa, spunând că este hărţuită de Roznovanu. Logofătul s-a conformat, a trimis-o la conacul de la ţară, unde a dat-o în grija fiului lui, Săndulache Sturdza. Roznovanu, însă, adună un grup de arnăuţi şi pleacă s-o răpească pe frumoasa soţie a lui Costache. „Urcând scările palatului, arnăuţii au dat peste fiul lui Costache Sturdza, care, cu ultimul pistol, a vrut să apere onoarea domniţei Marghioliţa, mama lui vitregă.

Un arnăut a reuşit să-l ucidă cu un cuţit pe Săndulache. Roznovanu a intrat, a luat-o în braţe pe Marghioliţa şi a plecat cu ea", povesteşte învăţătorul Mihai Lupu. Este prima moarte tragică de la Ruginoasa. Atât de tragică, încât logofătul Costache abandonează palatul. Mulţi ani mai târziu, în 1862, construcţia somptuoasă ajunge, în proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Doamna Elena este cea care l-a locuit aproape permanent, în timp ce soţul era ocupat, la Iaşi sau la Bucureşti, cu treburile statului. De altfel, „Elena Doamna", aşa cum a fost supranumită în epocă, fiind foarte iubită de supuşi, s-a ocupat de mobilarea şi îngrijirea domeniului aferent palatului. Istoricii povestesc însă că Elena Cuza n-a fost fericită la Ruginoasa. Ştia de sfârşitul tragic al Sturdzeştilor şi a luat totul ca o fatalitate, mai ales că în prima noapte de când s-a mutat a auzit cântând cucuveaua. În singurată, doamna se ocupă de educaţia celor doi fii ai domnitorului, Dimitri şi Alexandru, pe care Cuza i-a avut din relaţia nelegitimă cu Maria Obrenovici, descendentă a familie Balş. Alexandru Ioan Cuza trecea rar pe la reşedinţa sa din Ruginoasa. Domnitorul revine la Ruginoasa în septembrie 1864, atunci când promulgă şi pune în practică Reforma Agrară. Plecat în exil în 1866, după a fost nevoit să abdice, Cuza moare în mai 1873 la Heidelberg, în Germania. După două săptămâni, Elena Doamna aduce rămăşiţele soţului la Ruginoasa, fiind înmormântate în curtea bisericii din spatele palatului. Legenda spune că de la moartea domnitorului şi până să fie îngropat, clopotul bisericii a bătut încontinuu, un semn al respectului şi iubirii de care se bucura printre supuşi.Blestemul castelului a persistat şi după moartea domnitorului. Fiul cel mic al lui Cuza, Dimitri, se îndrăgosteşte de una dintre servitoare şi se sinucide în camera sa, după ce Elena Cuza o alungă pe tânără. A doua moarte tragică de la Ruginoasa. Tânărul este înmormântat tot în curtea bisericii, în stânga tatălui său. Celălalt fiu, Alexandru, moare în 1890 în timpul lunii de miere pe care şi-a petrecut-o în Spania cu Maria Moruzzi, proaspăta sa soţie. Răpus de miocardidă severă la doar 23 de ani, fiul cel mare îi lasă toată averea prin testament soţiei sale. În relaţii reci cu nora sa şi lăsată fără niciun drept asupra proprietăţilor, doamna Elena Cuza se retrage la Iaşi, apoi la Piatra Neamţ, unde moare într-o sărăcie lucie.
Zidurile Palatului Ruginoasa ascund şi o altă idilă ruşinoasă. Văduva Maria Moruzzi se îndrăgosteşte de tânărul inginer Ionel I.C. Brătianu, venit în zonă să muncească la construcţia căii ferate Iaşi-Paşcani şi luat chiriaş la conac. Nora domnitorului se căsătoreşte, astfel, cu fiul celui care-l determinase pe Cuza să abdice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR. A servit în comunism ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP sau bibliotecă. Inaugurat în 1982, Muzeul Memorial „A.I. Cuza" de la Ruginoasa a intrat în proces de restaurare acum trei ani, printr-un proiect finanţat de Ministerul Culturii cu 2,5 milioane de euro. Palatul de la Ruginoasa este singurul monument istoric din Moldova reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă.Inaugurat în 1982, Muzeul Memorial „A.I. Cuza" de la Ruginoasa a intrat în proces de restaurare acum trei ani, printr-un proiect finanţat de Ministerul Culturii cu 2,5 milioane de euro. Chiar dacă lucrările s-au finalizat în toamna anului 2011, muzeul stă cu uşile închise. Palatul de la Ruginoasa este singurul monument istoric din Moldova care poate fi reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă. Muzeul stă încă închis din cauza lipsei fondurilor pentru achiziţia de noi piese de mobilier şi pentru schimbarea conceptului muzeistic. „Va fi un nou concept muzeistic. La parter vo avea o singură cameră, cu info-touch, cu istoria familiilor care s-au perindat în Palat, iar restul camerelor vor fi mobilate, două camere de oaspeţi, dormitorul copiilor şi camerele servitorilor. Etajul va rămâne la fel, elementul de noutate va fi o cameră cu masă de biliard", a spus muzeograful Simona Ionescu.

 preluat de pe www.historia.ro

miercuri, 24 mai 2017

A fi sau a nu fi, increzator...

In dimineata asta am regasit o foarte scurta poezie a lui G. Toparceanu a carei concluzie mi-a amintit ca trebuie sa invat o data si-o data sa nu mai fiu atat de increzatoare...dar ce sa ma fac cu memoria mea scurta?!


Când pleca odata la razboi un om,
I-a strigat o cioara dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bataie, pentru tara mori,
Si-ti va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut sa plece,
Deci a fost la urma, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte si executat.


Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui!


(George Toparceanu - Microscopica)

marți, 23 mai 2017

Cel mai potrivit sfat pentru a prepara un crap

Nu prea ma topesc eu dupa peste, cei care ma cunosc stiu asta, dupa prepararea lui nici atat, dar aceaste retete ale lui Sadoveanu mi se pare savuroase...
Pana si cuvintele in aceste descrieri sunt gustoase, asa ca va las sa le savurati


Cuconul Costache Labusca povesteste lui Mihail Sadoveanu, prietenul sau intr-ale pescuitului, despre crap:
" Trebuie sa stii, coane Mihaita, ca dintre toti pestii, eu mai ales pe crap il urmaresc. Poti fi incredintat ca in apele noastre nu se gaseste alt peste mai bogat si mai savuros. Crapului nu-i trebuie maioneze si alte sosuri , pe care le poti manca si cu iasca ori cu surcele...crapul ti se infatiseaza cu cinste si cu dreptate. Iti face cucoana Zoe un bors de crap , si-ti ofera sa zicem - capul.

Partea aceasta a altor pesti , o zvarli ca nedrebnica, pe cand capul de crap are sa-ti procure cea mai mare placere prin delicatetea lui, daca stii sa-l desfaci, daca stii sa-l mananci si daca esti in stare sa-l apreciezi ca amator de bucate alese. Este imprejurarea sa intrebuintezi o zicatoare a prostimii: ca-ti lasa gura apa, cand vezi asa ceva si cunosti ce te asteapta! Apoi iti voi vorbi despre: crap la protap. Pot sa-ti mai spun si despre o mancarica cu ceapa alba: dulceata si bunatatea ei sunt mai presus de orice critica. In sfarsit, crapul fript inr-o tingire de arama, pe varza si-ntre tomate, intr-un cuptor bine infierbantat.... eu am fost atat de entuziasmat de aceasta mancare incat i-am scris si versuri!"

(foto:www.bucataras.ro)

luni, 22 mai 2017

"Maria-Sa Elena Doamna,sotia lui Cuza-Voda"

Pentru ca ieri i-am sarbatorit pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, patronii mei de nume, azi m-am gandit sa postez un articol despre o Elena care a contat in istoria noastra dar despre care se vorbeste mai putin, Elena Cuza. 

Alexandru Ioan-Cuza domnitorul Principatelor Romane, este foarte cunoscut prin ceea ce a facut pentru romani ca si pentru faptul ca era un barbat fermecator,inteligent si cu adevarat iubitor al acestei tari...
Dar despre ea,despre femeiea care i-a stat alaturi ce stim? Mult prea putin...nedrept de putin...
Se spune că Elena Cuza era o fire retrasă, cumpătată şi lipsită de încredere în forţele proprii, lucru accentuat și de faptul că Al. Ioan Cuza nu era un soț statornic. Deși a dorit de foarte multe ori să întrerupă căsnicia care o lega de acesta, ea a reușit de fiecare dată să se resemneze fiindu-i alături în cele mai dificile momente. Numirea acestuia ca domn al Principatelor a fost o schimbare pe care a recunoscut-o într-o scrisoare adresată mamei sale: „Mâne dau o serată şi-ţi mărturisesc că nu-mi mai văd capul. Am trăit mai totdeauna departe de societate şi nu ştiu nici eticheta, nici îndatoririle pe care trebuie să le am, acum. Sper totuşi că vor fi generoase cu mine compatrioatele şi-mi vor ierta naivitatea şi simplitatea.“
Legătura extraconjugală a soţului cu Maria Obrenovici a determinat-o pe prima doamnă să părăsească Bucureştiul şi să rămână mai bine de 3 ani la Paris, loc unde a a frecventat spectacole, expoziţii şi saloane culturale, primită fiind chiar şi de împăratul Napoleon III.
Din 1862 ea s-a reîntors să își revendice locul în societatea românească și a început să se preocupe preponderent de organizarea balurilor de caritate, a dineurilor, răspândindu-și convingerile despre rolul femeii în societate. Elena Cuza a militat profund pentru educaţia femeilor şi mai puţin pentru emanciparea politică a acestora. Astfel a reușit să își uluiască soțul și să o îndepărteze pe rivala sa, care s-a retras într-o casă din mahalaua Amzei. Deși jignită la propunerea de a înfia copii domnitorului cu Maria Obrenovici, ea a acceptat, gestul întărind și mai mult căsnicia sa cu Al. Ioan Cuza. A devenit încetul cu încetul o mamă desăvârșită, deși nu putea avea copii. Rolurile s-au schimbat, iar Maria era primită acum de către Elena Cuza cu milă şi înţelegere pentru a-și vedea cei 2 copii: „Nu cobora la nici o intimitate cu ea, dar era mai îngăduitoare, era doar mama copiilor care îi aduceau bucurie prin drăgălăşenia lor şi rost vieţii“.
Elena Cuza a fost prietena și susținătoarea multor personalități din cultura românească (Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Theodor Aman), încurajând permanent dezvoltarea literaturii şi artei naţionale.
A murit în 1909, supravieţuindu-le tuturor celor dragi ei, fiind îmormântată la moşia părintească din Soleşti – Vaslui. Nicolae Iorga nota despre moartea acesteia: „A murit, la Piatra Neamţ, femeia ideal de bună şi modestă care a fost Măria-sa Doamna Elena, soţia lui Cuza-Vodă. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite faţă de măreaţa simplitate a fiinţei pămînteşti care, trăind printre noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus curată viaţă cerească, asemenea îngerilor”.
Articol de Valentina Roman

sursa: aici

vineri, 19 mai 2017

Unde locuiesc cei mai frumosi barbati?

Compania Male Beaty a decis să efectueze un studiu pentru a constata care naționalitate are cei mai frumoși barbati.
La sondaj au participat peste 10 000 de femei din diferite țări: SUA, Anglia, Spania, Brazilia, Australia, China, Canada, Grecia, Franța, Malaezia și Rusia.
Majoritatea doamnelor au declarat că un bărbat nu are neapărată nevoie de constituție atletică și trăsături perfecte pentru a fi frumos. Cel mai important factor de fapt este respectarea igienei personale. Urmeaza încrederea în sine, și capacitatea de a se manifesta în societate. Despre exterior, femeile au subliniat doar un singur detaliu: un zâmbet frumos, de care sunt atrase in mod special franțuzoaicele și englezoaicele. Vârsta bărbaților nu pare să fie o problemă, doamnele susținand ideea că bărbații în vârstă pot avea mai multe șanse să cucerească inima unei femei.

Alegerea parfumului este un detaliu extrem de important, au mai spus ele, cât despre coafură, doar pentru 1% dintre doamne bărbații cu părul lung sunt atrăgători.Rezultatul cercetării arată că pe primul loc se află italienii, pe al doilea – americanii, iar pe al treilea – rușii.Pentru exemplificare: actorul italian Marco Bocci, actorul american George Clooney,actorul rus Danila Cozlovskii
sursa:Calatorul
Doamnelor, domnilor, ce parere aveti?

miercuri, 17 mai 2017

Jeff Rowland - Pictorul Ploii

O gara e o gara, o ploaie nu e altceva decat o ploaie doar ca Jeff Rowland , cu romantismul lui poate usor desuet, picteaza povesti sensibile in care, de fiecare data ploaia e personajul central. In tablourile lui parca simti ploaia care te patrunde pana la piele, parca ai vrea sa te adapostesti, parca nu...
Ati fugi de ploaia din tablourile lui? :)

luni, 15 mai 2017

Citate - Jurjac

O sa postez acum o scurta povestioara care imi aminteste de o carte citita in copilarie.Mi-a fost draga atmosfera acelei carti, mi-ar fi placut sa fiu acolo si sa ascult....

Casa miroase frumos a mere şi a busuioc. E linişte.Se aude doar tic‐tacul ceasului de perete.Deodată uşițele se deschid şi un cuc ,cât o alună, iese grăbit să‐şi spună poezia:
‐Cu‐cu, cu‐cu, cu‐cu, cu‐cu.
Copilul cu ochi mari şi limpezi stă cu privirea țintă la ceas şi numără concentrat: ‐Una, două, trei, patru…
Cu‐cu, cu‐cu, eu mă duc la lucru…
Jurjac, puiule, unde eşti?Unde te‐ai ascuns? Vino să mănânci !
Îmbrăcat cu cămaşă albă şi cu pantaloni albaştri de catifea , copilul aleargă tropăind mărunțel spre vocea care‐l cheamă, cântând încetişor acelaşi refren despre cuc.
Mama, râzând înveselită în vreme ce‐i dă să mănance,îi răspunde jucăuş cu alte versuri:
‐“Cucule cu pană sură/Cuc !/ Cucule cu pană sură/Cuc !/ Cu‐cu…
Ce tot cânți la noi pe şură…/” .
‐Mamă, ce mult mi‐ar plăcea să învăț să cânt! Ştii,aşa cum cântă păsările şi cum cânți tu.Dar şi mai mult mi‐ar plăcea să cânt cum cânta un moş la târg. Ținea în mâini ceva,nu ştiu cum să‐ți spun , ceva ca o pară, şi cânta aşa de frumos, ca toată lumea se oprea!Tata mi‐a spus că e o vioară.
Mamă…mamă ! Mă auzi ?Vreau şi eu o vioară…
Cum mama era deja în altă odaie prinsă de treburi, Jurjac luă o scandurică , legă trei fire de ață de ea şi ,cu un bețişor în loc de arcuş, începu să‐l imite pe bătrânul de la târg...
…Apoi făcu un țambal şi‐un nai şi, cu mica orchestră pregătită, porni să cânte cântecele auzite.Tatăl intră în casă tocmai atunci şi, zâmbind ,îi spuse:
‐Mai voinicule, îți place să cânți ? O să‐ți ia tata o vioară… Chiar mâine ți‐o aduc.
Fericit , Jurjac, nu reuşi să adoarmă până târziu , atât era de emoționat.Visa cu ochii deschişi şi i se părea că atinge cu degetele corzile unei viori cu totul şi cu totul din aur…

...A doua zi , Jurjac nu se dezlipi de la poartă până când nu sosi tatăl său.Cu băiatul în brațe, tatăl se aşeză pe un scaun în bucătărie.Îşi desfăcu geanta cea mare , scoase mai multe pachete învelite în hârtie maronie şi , la urmă ,cu gesturi delicate, o vioară. Jurjac privea uimit la bucățica aceea din lemn cafeniu şi aşa de lucios , că‐i alunecară palmele când încercă s‐o apuce....
Atunci făcu ceea ce văzuse la bătrânul din târg: o sprijini sub bărbie şi, ținând în mâna dreaptă arcuşul, încercă să‐şi plimbe degetele pe cele trei strune şi să mişte în acelaşi timp arcuşul.Vioara însă, în locul sunetelor vrăjite ,scoase un scârțâit jalnic, care numai a cântec nu semăna. Copilul, neînțelegând ce se întâmplă depărtă vioara de sine şi‐o privi cu atenție.
Deodată se făcu roşu la față şi cu priviri înflăcărate începu să strige:

‐Asta nu‐i adevărată !Asta nu-i o vioară adevărată, e o jucărie ! M‐ați mințit!
Şi, până să apuce părinții să facă vreun gest, se îndreptă spre cămin şi, cu un gest hotărât o aruncă în foc…
După puțină vreme tatăl său îi aduse o vioară adevărată la care micul Jurjac începu deîndată să cânte. Aşa începe povestea celui mai de seamă compozitor al neamului românesc ,
muzicianul George Enescu.


Romanul "Jurjac - Enescu copil" apartine scriitorului Pavel Cîmpeanu
Si tot el a adus cantecul ciocirliei in salile elegante de spectacol pentru ca a iubit de mic copil natura simpla in mijlocul careia a trait si nu a uitat ritmurile populare...atat de ale noastre...

textul si fotografiile apartin http://www.lalinguasalvata.com/lingua/14-Romeno
autor:
prof. Mirela Corina Chindea
 




Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella   

joi, 11 mai 2017

Doar atat?!

Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei.
Uite aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis.

În primul an spui:
"Dacă mă părăseşti, mă OMOR".
În al doilea an spui:
"Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă".
În al treilea an spui:
"Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie".

Frédéric Beigbeder in Dragostea durează trei ani
foto:
Konstantin Lelyak.

miercuri, 10 mai 2017

Povestea Coroanei de Otel a Romaniei

Ziua de 10 mai a fost până 1947 Ziua națională a României.
Pe 10 mai 1881 a avut loc încoronarea suveranilor, Carol și Elisabeta.
Recent, coroana regală a revenit formal pe capul acvilei de aur de pe însemnele oficiale ale României. Aceasta a fost îndepărtată, alături de toate simbolurile regale, odată cu instaurarea regimului comunist.
Coroana regală a României are o poveste aparte, legată chiar de Războiul de Independenţă (1877-1878). În urma bătăliei de la Griviţa din august 1877, armata română, condusă de domnitorul Carol de Hohenzollern, a învins forţele otomane, scrie istoricul Mihaela Simina pe site-ul RFI.

Prada de război capturată de ostaşii români conţinea şi trei tunuri otomane de oţel. La dorinţa viitorului rege Carol I, unul din aceste tunuri a devenit materie primă pentru făurirea coroanei regale.
Astfel, la Arsenalul Armatei din Bucureşti, meşterii au confecţionat coroana regală din partea din faţă a ţevii de oţel a unuia dintre cele trei tunuri capturate. Se punea astfel accentul pe sacrificiile făcute de popor pentru câştigarea independenţei şi pe eforturile armatei române pentru a obţine victoria. Şi, probabil, şi pe caracterul sobru, dar puternic, solid şi de încredere al regelui.
Coroana de 1.115 grame este construită dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane şi tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre preţioase, toate stilizate din oţel.
A fost sfinţită la Mitropolia din Bucureşti şi apoi, în cadrul ceremoniei de încoronare de pe 10 mai 1881 din Sala Tronului a Palatului Regal, a fost aşezată pe capul lui Carol I, suveranul Regatului României.
Din acel moment, până în 1947 s-a regăsit în componenţa stemei naţionale şi a fost purtată de către toţi regii României la ocazii solemne.
Astăzi, este păstrată ca o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural naţional şi este expusă în Tezaurul istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. O copie fidelă a coroanei regale se găseşte la Castelul Peleş.

Până pe 31 decembrie 2018, când va fi marcat centenarul Marii Uniri, autorităţile trebuie să înlocuiască toate stemele şi sigiile naţionale respectând noua configuraţie care include coroana regală a României.
sursa: aici

marți, 9 mai 2017

POISON

Apropiindu-se, a simtit ca purta pe ea doar parfumul….
Ambra si mosc in spatele fiecarei urechi, sanii invaluiti de aroma prunei si scortisoarei…
Pe copse se prelingea o picatura de parfum care condensa in ea asprimea piperului si dulcea tarie a tuberozei.
Din spatele genunchilor, valurea discret ambra si coriandrul….
Si apoi parul…parul ei lung, rosu aprins si bogat, acoperit de parfumul trandafirului, garoafei si al iasomiei.
Era tulburatoare, otravitoare…era a lui…
POISON… 

Christian Dior sustine ca “parfumul unei femei spune despre ea mai mult decat scrisul ei….”
Sa indraznesc sa-l contrazic? Mai bine nu
 

luni, 8 mai 2017

Citate - Hotii de frumusete

"Undeva, la granita dintre Franta si Elvetia, trei oameni pun la cale un complot impotriva frumusetii. Sa fie la mijloc doar izbucnirea halucinatorie a unei perversiuni sadice? Nici vorba. Avem de-a face cu o doctrina si aplicarea ei obstinanta: complotistii vad in frumusetea inegal distribuita o inechitate ce trebuie eliminata. O viziune de apocalips? Mai degraba un basm filosofic si totodata scantaietor, thriller ce dozeaza perfect suspansul, erotismul, teroarea. Pascal Bruckner stie sa planteze violenta anomaliei si cruzimea detaliului pervers intr-un discurs impecabil, inzestrat cu splendoare si rigoare logica... "

Cam acesta e subiectul cartii pe care am citit-o acum ceva timp.

Nu pot uita atmosfera pe care am “respirat-o” citind cartea....
Mintea omului poate fi extrem de periculoasa mai ales atunci cand aluneca din realitate…
Dar mai bine va las sa cititi recenzia pe care au facut-o cei de la Libraria Carturesti, ei sintezieaza perfect atmosfera din ce in ce mai bulversanta si apasatoare a cartii:

"Hotii de frumusete" a lui Bruckner se situeaza undeva la granita intre incredibil si posibil. Este o carte pe care daca o iei prea mult in serios, s-ar putea sa-ti dea cateva cosmaruri. O carte pe care am privit-o mai intai cu scepticism, dupa aceea cu o oarecare teama si am terminat-o dorindu-mi sa mai citesc inca o carte de Pascal Bruckner. "Hotii de frumusete" e socanta. Incepe foarte calm, chiar banal, continuand prin a te prinde intr-o adevarata avalansa de trairi. Sentimentul pe care il ai, odata ce ai intrat in miezul cartii, e asemanator cu cel pe care ti-l dau filmele de groaza. Desi presimtirea raului ne impinge sa ne acoperim ochii, curiozitatea ne determina sa vedem intreaga scena pana la urma, cu ochii pe jumatate acoperiti de degetele rasfirate. La fel e si cu "Hotii de frumusete". E una din acele carti pe care la un moment dat parca ti-e teama sa mai continui sa o citesti, dar curiozitatea nu-ti permite sa te opresti. Sa nu se inteleaga ca "Hotii de frumusete" e o carte de groaza. Doar ca te tine intr-o oarecare tensiune, caracteristica unui roman de acest gen. "Hotii de frumusete" te mentine alert. Te face sa te astepti ca in orice clipa sa se intample ceva care sa schimbe totul….”

Chiar daca nu are foarte multe recenzii favorabile e o carte care merita parcursa, zic eu, tocmai din motivul pe care il aminteam mai sus,mintea omului...


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella   

vineri, 5 mai 2017

"Caram dupa noi bagaje de amintiri...

...din locurile prin care am umblat,ne-am îndrăgostit, ne-am fugărit dorurile sau ne-am regăsit mirările.
Dar dacă bagajele noastre ar putea exprima amintirile locurilor prin care le-am purtat?"


Artistul israelian 
Yuval Yairi pictează peisaje în tonuri de sepia pe valize vechi, purtate prin călătorii uitate.

Și apoi le fotografiază, pentru a le imortaliza amintirea.
Și amintirile.
sursa: http://webcultura.ro

joi, 27 aprilie 2017

Escu

Ii raspundeam aseara Floarei la un comentariu in care ea spunea ca n-a mai intalnit pe nimeni care sa dea nume plantelor (ideea placandu-i) ca mai am si un bonsai, Escu pe numele lui :)
Foto e mai veche, de acum 5 ani. 

Escu nu s-a schimbat prea mult dar pare vizibil inviorat de cand a aparut Miruna :)

marți, 25 aprilie 2017

Miruna

Imi plac mult florile albe.
Nu ma gandesc ca ar simboliza puritate, cu toate ca asta este asocierea indeobste preferata.
Imi plac pentru ca au o fragezime, o delicatete si un fel de alura aparte :)
Nu am avut pana acum o orhidee alba dar iata ca am primit una.
Am citit ca ea, alba orhidee ilustreaza dragostea, luxul, frumusetea, puterea.
E posibil.
Privind-o pe a mea, as spune ca are un aer uimit, mirat, am impresia ca priveste curioasa in jurul ei.
Asa ca i-am spus, Miruna :)

duminică, 23 aprilie 2017

Clubul Condeielor Parfumate - Parfumul Seductiei


Seductia poate fi o arta daca te antrenezi si o cultivi- exersezi, si astfel ajungi sa excelezi in a o practica, dar acest tip de seductie nu are farmec, nu are nimic tulburator.
Exsista totusi, seducatori/seducatoare din instinct.
Greu de definit acest gen de persona, irezistibila, tulburatoare. In fata unei astfel de persoane ratiunea nu-si exercita puterea, nu-si are sensul...
Celebre sau nu, acest tip de persoane isi lasa amprenta asupra "victimelor" devenite astfel de buna voie, si cu maxima placere.
M-a fascinat pana la tulburare personalitatea unui seducator atipic.
Spun atipic pentru ca reprezinta opusul definitiv a ceea ce inseamna atractia previzibila.
Rasputin.
Poate ca daca l-am scoate din epoca bigotismului profund manifestat la curtea Tarului Nicolae al II-lea, Rasputin nu ar ramane decat un calugar obscur, muradar, necioplit si incult.
Dar cum el a fost parte a acelei epoci, aceste minusuri s-au transformat in calitati, tocmai pentru ca reprezentau opusul a ceea ce era indeobste acceptat la curte si ca maniere in lumea buna.
Poate ca femeile atrase de hipnoticul magnetism al ochilor sai despre care se spunea ca isi mareau sau micsorau pupila la dorinta lui, se lasau, se abandonau posesiei lui tocmai pentru ca el reprezenta o libertate abstracta pentru ele, libertatea de a face ce vrei, cand vrei, cu cine vrei.Dar religia avea un cuvant de spus.Credinta imbinata cu misticismul erau un must have al acelor vremuri, asa ca, iata un motiv in plus de a se lasa "purificate si nu degradate" cum le spunea el.
Baile publice erau locul preferat de Rasputin pentru "purificarea" doritoarelor, care soseau palpitand de dorinta si emotia de a se darui exploziei de placere eliberatoare, purificatoare, linistitoare. Se simteau impacate si curatate de profunda si repetata atingere a calugarului necalugar, in aburul fierbinte al acelor bai unde ele il spalau cu sapunuri mirosind a ierburi tari, amare, il frecau cu cearsafuri fierbinti si parfumate pana cand el le poseda, dominandu-le.
Daca ar fi sa aleg un parfum cotropitor de senzual, pacatos si cu efect magnetic, as alege Opium de la Yves Saint Laurent.

Pretioasa smirna insoteste profunda tamaie lasand sa infloreasca discret iasomia, facand loc picantului ardei, santalului si cuisoarelor, undeva in fundal simtindu-se usor aroma astringenta a citricelor care se evapora, lasand in profunzimea pielii urmele aproape de nesters ale acestui parfum.
La care te intorci daca l-ai cunoscut.Asa cum si ele se intorceau la el, dependente de hipnoticul, otravitorul Rasputin.


Tema "Parfumul Seductiei" a fost aleasa de Ella si este gazduita cu gratie de Mirela Pete

marți, 18 aprilie 2017

Shabby Chic

Nu stiu daca va este cunoscut sau daca ati auzit de stilul de decor Shabby Chic.
Eu una ador aceste interioare pastelate, ador talourile in stilul Shabby Chic dar foarte multe despre acest stil nu stiam.
Asa ca m-am informat si am aflat ce ne spune wikipedia: „Shabby Chic este un stil al designului de interior în care mobilierul şi accesoriile sunt alese fie pentru vârsta lor înaintată şi semnele evidente de uzura, fie obiectelor noi li se dă un aspect vechi. În acelaşi timp, un aer minimalist, suav şi feminin este scos in evidenţă pentru a diferenţia acest stil de decorul vintage; de aici cuvantul “chic” din numele său”. Altfel spus, stilul decorativ Shabby Chic este o combinaţie armonioasă dintre „sărăcăcios” sau „jerpelit” („shabby” în limba engleză) cu un aer vintage, învechit, şi un stil romantic, feminin, delicat, mai mult sau mai puţin elegant, adică „chic”.
O sa mai adug ca acest stil provine din Marea Britanie unde a aparut ca un revers al medaliei fata de interioarele scumpe, acest stil venind cu farmecul desuet al casei bunicilor cu mobile de bun gust dar patinate de timp.

Culori calde, pastelate, mult alb, roz, vernil, bleu, mult lemn sau fier forjat, dantela sau panza de bumbac, toate cu un aer usor prafuit dar parfumat placut de trecerea lina a anilor.
Deci, cum va place? 

vineri, 14 aprilie 2017

Cafeaua copilariei mele :)

Printre multele mele slabiciuni culinare se numara si cafeaua, cafeaua dar mai ales aroma ei, acel parfum de cafea prajita si proaspat rasnita pe care azi cu greu il mai intalnim.
Datorez aceasta slabiciune bunicilor mei, iubitori si consumatori ai acestei licori cu adevarat parfumate.
Bunicii mei au pastrat mult timp un ritual, serveau cafeaua zilnic la ora 4 dupa-amiaza.Aveau amenajat in dormitor un coltisor cu o micuta masuta rotunda, acoperita, cum altfel, de un "mileu"(nu stiu de ce multi oameni folosesc acest cuvant in locul corectului milieu) pe care invariabil bunica mea aseza doua cescute din portelan alabastru-cobalt cu peretii grosi (care pastrau mult timp cafeau calda) insotite de farfuriutele lor, doua lingurite, o zaharnita cu zahar cubic pentru bunicul meu, care bea cafeaua dulce (bunica mea punea zahar in cafea cand o prepara oricum), cativa biscuiti, uneori frisca si, invariabil, scrumiera si pachetele de tigari si ibricul cu cafea fierbinte.Uneori mergeam eu la Alimentara si cumparam un pachetel de cafea pe loc rasnita, ucigator, delicios, tulburator mirosul cafelei care tocmai se rasnea, alteori rasnea bunica acasa cafeau in rasnita aceea pe care o stiu multi dintre voi de forma tubulara din alama.Aroma cafelei inunda casa pe loc, apa cu zahar incepea sa fiarba pe foc, o lingurita de zahar si doua si jumatate de cafea pentru fiecare cescuta, cafeaua era data de 3 ori in clocot si apoi lasata cateva minute sa se "odihneasca"astfel caimacul strans capatand consistenta, pentru ca asa se bea atunci cafeaua, cu caimac.
Pentru copilul care eram acest ritual era fascinant.Il a steptam cu nerabdare, aspirand delicioasa aroma de cafea.
Bunica se retragea in dormitor cu bunicul si tava cu cafele, eu in camera mea visand la cai verzi pe pereti cu parfum de cafea
Imaginati-va ce fericire a fost pentru mine cand, implinind varsta de 14 ani, bunicuta m-a anuntat ca din acea zi, pot bea cafea impreuna cu ei.La ora 4.In coltisorul acela fermecator.Aveam acum si eu cescuta mea, doar ca era mai mica, din portelan alb-sidefiu subtire, aproape transparent, decorata cu o dunguta albastru inchis delimitata de restul cestii cu doua dungute argintii.Sigur, in ceasca mea era putina cafea, multa frisca si zahar, gustul nu mi se parea grozav dar parfumul cafelei, da!
Am sa iubesc mereu cafeaua, o sa-mi aminteasca mereu de bunicii mei.
Voi?
Aveti amintiri cu un gust sau cu un parfum anume?

marți, 11 aprilie 2017

Trista poveste a Domnitei Balasa, printesa marilor pătimiri brâncovene

Fiică a domnitorului cel Sfânt, Constantin Brân­coveanu, Domniţa Bă­laşa stă ascunsă în spatele unui brâu înalt de blo­curi cernite. Stă şi îşi spune povestea mistui­toa­relor ei tristeţi - tăcută şi împietrită de durere.
Rar întâlneşti o poveste mai amară şi mai plină de ciudăţenii ca cea a Bălaşei. Ceva s-a arătat a fi împo­triva ei de la bun început - poate căsătoria impusă de părinţi, când nu avea nici 15 ani; poate insistenţa fami­liei de a pleca, încărcată cu giuvaere şi bani mulţi la Stambul, pentru a pregăti nunta fratelui său, cu fiica lui Antioh Cantemir. Întâmplare sau nu, imediat după nunta Domnitei Balasa, fiica cea mare a lui Con­stantin Brâncoveanu, Stan­ca, s-a îmbolnăvit grav. În câteva ore, era deja în agonie, începând să aiureze că-l vede pe Brâncoveanu în lanţuri, pe drumul spre Stam­bul, în timp ce familia lui e decapitată rând pe rând. Nimeni nu a vrut să asculte sau să ia în seamă vedenia fetei. O săptămână mai târziu, în chiar Săptamâna Patimilor, Mustafa Aga, trimisul sultanului la Bucu­reşti, intra în Palatul Dom­nesc, cu eşarfa neagră a mor­ţii în mână. Soarta lui Constantin Brancoveanu şi a fa­miliei era pecetluită la modul cel mai tragic cu putinţă.Aşa cum stă ascunsă între blocurile de pe cheiul Dâmboviţei, biserica Domniţa Bălaşa e frumoasă şi plină de nostalgii, ca o zi minunată de toamnă. O zi păs­toasă şi bine pârguită.

Nimic nu trans­pare din drama Domniţei, care se afla la Stambul, fără să ştie că tatăl şi fraţii ei erau la doar câteva străzi distanţă, torturaţi şi ucişi unul sub privirea celuilalt, în ordinea crescătoare a vârstei şi a rangului domnesc, într-o succesiune dramatică, apăsătoare şi fără de sfârşit.
A doua zi, va veni rândul ei să fie închisă cu lanţuri la picioare, în Ceauş Emini, temniţa femeilor, pentru a mărturisi ce comoară a mai ascuns, în afara celor 100 de pungi cu galbeni şi juvaere găsite asupra ei. Nu e greu de imaginat durerea Domniţei; uluiala şi neputinţa de a înţelege coşmarul prin care trecea. Într-un târziu, va fi aruncată în aceeaşi celulă şi mama ei, Doamna Ma­rica, de la care va afla despre drumul durerii, făcut de Brâncoveni până la Stambul, aşa cum va afla întrea­ga oroare a decapitării fraţilor şi a iubitului ei tată. Până să treacă prin iatacurile Seraiului şi apoi să fie vândută ca roabă în Caucaz, Domniţa va mai trăi o ultimă umilinţă - aceea de a vedea pe fereastra temniţei, cum trupurile Brâncovenilor erau batjocorite cu huiduieli şi râsete, într-o sinistră procesiune purtată pe străzile Stambu­lului.
Eliberată într-un târziu din robie, va reveni la Bucu­reşti, dar fără ca liniştea să mai coboare vreodată asu­pra ei. Răul fusese deja făcut. Domniţa Bălaşa pierduse tot ce putea fi mai de preţ pentru ea: iubirea, inocenţa, duioşia şi, mai ales, încrederea în oa­meni. De acum, nimic nu o mai putea face fericită - nici renu­mele fa­miliei, nici faptul că mama ei va reuşi cu mult zbucium să îngroape în prid­vorul bisericii "Sf Gheor­ghe cel Nou", din Bucureşti, ose­mintele martirului domni­tor. Domniţa îşi va căuta ali­na­rea în singurătatea şi în li­niş­tea paradisiacă a li­vezii din prun­dul Dâm­boviţiei - un loc de gră­dină, cu flori şi stupi forfo­tind de albine; un loc pe care va ridica pentru sine un paraclis, iar pentru oameni, un spital şi un azil de bătrâni - toate pecetluite sub un blestem greu, ce va ajunge până spre zilele noastre. Bles­tem cumplit, ca nimeni să nu se atingă în vreun fel de zidu­rile Spitalului Brâncovenesc ori de biserica Dom­niţei, iar de nu va asculta aceasta şi va mişca din locul ei mă­car o cărămidă, "să fie ucis cu tot neamul lui, grab­nic şi nemilos, într-o zi de mare sărbătoare", ceea ce s-a şi întâmplat în 25 decem­brie 1989, cu cei din familia Cea­u­şescu.

Statuia Domniţei Bă­laşa, realizată de Karl Storck (detaliu)
(fragment)

sursa:www.formula-as.ro

luni, 10 aprilie 2017

Citate - Vlad Musatescu

O sa risc aducand in fata voastra un alt tip de lectura si citatul aferent.
Apreciez cartile bune, in aceasta rubrica chiar am intalnit autori (cunoscuti sau nu mie) seriosi, carti cu o incarcatura de idei deosebita.
Pentru azi am ales un scriitor si in egala masura, umorist, absolut fermecator: Vlad Musatescu.
Nu stiu daca i-ati citit cartile dar pentru mine a fost un adevarat deliciu lectura acestor carti-e drept-in adolescenta (pe unele le-am reluat de curand) si asta pentru umorul absolut daramator care izbucneste din fiecare pagina a romanelor sale…
Pe langa umor, acolo se strecoara si cateva preparate pe care personajele lui le ingurgiteaza intr-o veselie…
Romanul la care m-am oprit azi este "De-a puia gaia".
Unul dintre preferatele mele.El si personajul sau principal feminin Marita Nachtigal plus o savuroasa reteta de sarmale pe care o redau mai jos pe post de citat.
Iata cum descrie Marita Nachtigal modul in care au fost preparate aceste aceste minuni :

"— Dragii mei, luam in discutie problema urmatoare: sarmalute in foi de vita. Nu-s sarmalute obisnuite. Potrivit indrumarilor mele, doctorul Bila a tocat cu satarul, si nicidecum la masina, piept de gaina, o pulpa de berbecut, ceafa de purcel si sfarcuri de muschi de vacuta. Farsul a fost framantat cu cimbru, piper alb macinat, piper negru boabe, cinci oua de curca, apoi a fost infasurat in frunze de vita salbatica fierte in vin rosu de Valea Calugareasca. Totul a scazut numai la cuptor, fierband mocnit intr-un amestec de unt proaspat, de casa, cu seu fraged de batal. Caci asa se gateste pe la noi…
Intreaga adunare pare strabatuta de-un fior neobisnuit. De unde reiese ca nu numai grasii sunt gurmanzi.
Iar Sica Finichi, pe care pana acum nu l-am auzit scotand o vorbulita, sare literalmente de pe scaun si intreaba aproape balbaindu-se:
— Si… si… si-n clondirele alea… ce-i in clondirele alea?…
— Cinstea cuvenita sarmalutelor! – raspunde solemn madam Nachtigal. — Aligoté de Ceptura, recolta 1967, cand l-a batut seceta! "



Nu stiu daca va incumetati sa preparati asa minune de reteta… daca nu, ne putem imagina impreuna cat de gustoase trebuie sa fie sarmalutele astea :)

sursa:
 aici  

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella    

luni, 3 aprilie 2017

Citate - Portretul lui Dorian Gray

În ziua de azi, oamenii ştiu preţul oricărui lucru, dar nu cunosc valoarea a nimic.

Oscar Wilde

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella  

joi, 30 martie 2017

Ce spuneti de o cafeluta? :)

Putem sa ne imaginam in dimineata asta ca ne savuram cafeaua in preajma Colosseum-ului la Roma, ce ne poate opri?
Pot certifica, atmosfera e fermecatoare si cafeaua, delicioasa!  

Buna si cu parfum de cafea sa va fie dimineata!

Lucrarea apartine Lisei Audit

duminică, 26 martie 2017

Clubul Condeielor Parfumate - Parfumul Dansului


Ca o prelungire a bratului, voalul alb flutura in aer, ai zice ca aceasta miscare se propaga in infinit daca nu ar contracara echilibrul piciorul, cu talpa bine lipita de pamant.Muschiul gambei se contureaza aproape robust, plin, incordat sub pielea mata si elastica.Rasucirea trupului prins intre voalurile albe, tumultoase, pare strans intr-o tornada care se abate frenetic peste formele de relief ale coapselor, pantecului, sanilor, arunca cu forta delicata trupul in aer intr-o plutire, intr-o aparenta acalmie…
Gatul incordat, parul intr-o avalansa de bucle se revarsa acoperind fata, ochii, doar plutirea nestapanita a voalurilor agita aerul si face sa vibreze intregul trup transformat intr-un arc intins in aer…
O ultima tusa de alb si lumina….tabloul e gata.

El a obosit, mana lui care se misca pe panza in ritmul dansului ei, in ritmul batailor inimii lui parca, a obosit si ea.
Lasa pensula sa cada.
O priveste.
Isadora Duncan a ramas prinsa in zborul voalurilor ei albe, aproape palpabile, aproape inmiresmate, ai putea crede ca simti o adiere de parfum de trandafir si iasomie si vanilie, ai putea crede ca plutirea ei a ramas suspendanta in timp dar, pentru fiecare privitor ea va atinge din nou pamantul.
Ca sa se avante din nou.
Asa a vazut-o el, pictorul.
Asa a iubit-o el, barbatul. 




Isadora Paris este un brand de bijuterii al designerul Danielle Poullain care a avut prima expoziție în 1976, an in care a lansat si singurul ei parfum, Isadora, dedicat celebrei si originalei dansatoare.
Pierre Dinand a creat sticle de parfum pentru marci celebre, asa ca amprenta sa se simte in forma delicata a sticlei parfumului Isadora al carui dop e reprezentat de conturul nud al trupului perfect al dansatoarei.Dintr-o sticla mata care pastreaza parca lumina in interiorul miniaturii, dopul , in unduirea lenesa a acelui trup care pare ca se intinde, ascunde in sticla simpla parfumul cu iz oriental care aduna note de menta, iasomie, trandafir, iris, piele, opoonax si vanilie.

Tema "Parfumul dansului" a fost aleasa de Irina Bek Silving si gazduita cu gratie de Mirela Pete
Următoare temă va fi „Parfumul seducţiei”, în 23 aprilie, aleasă de Ella

marți, 21 martie 2017

Despre...?

Râzând,
Riști să pari nebun.
Plângând,
Riști să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Riști să te implici.
Arătându-ți sentimentele,
Riști să te arăți pe tine însuți.
Vorbind în fața mulțimii despre ideile și visurile tale,
Riști să pierzi.
Iubind,
Riști să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Riști sa mori.
Sperând,
Riști să disperi,
Încercând măcar,
Riști să dai greș.
Dar dacă nu riști nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu ești nimic.


Poem atribuit lui Rudyard Kipling
Foto: Leszek Bujnowski
Sursa: http://webcultura.ro

miercuri, 8 martie 2017

La multi ani, feminitatii!

Povestile de dragoste sunt potrivite in orice zi dar in aceasta zi, cu atat mai mult
La multi ani feminitatii, este urarea mea pentru azi!  


« Anne, dragostea mea, te voi iubi până ce voi sfârşi. De cum te-am întâlnit, am înţeles că voi pleca pentru un lung voiaj ». Datat din noiembrie 1964, acest extras vine dintr-o scrisoare adresată de François Mitterrand celei pe care o întâlnise doi ani mai devreme pe o plajă, pe vremea când Anne Pingeot nu avea decât 19 ani. Un deceniu după această misivă, în 1974, iubita clandestină a lui Mitterrand va deveni şi mama singurei sale fiice, Mazarine. In 1962, anul întâlnirii lui Mitterrand cu Anne Pingeot, aceasta nu are deci decât 19 ani. Politicianul, senator şi fost ministru de 12 ori, avea déjà 46 de ani, era căsătorit cu Danielle şi avea doi băieţi adolescenţi. In ciuda amorului care avea să-l nutrească pentru tânăra de familie bună şi pasionată de artă, Mitterrand va refuza pe veci să divorţeze, de teamă să nu-şi compromită cariera politică. O carieră care-l va duce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, timp de 14 ani la Palatul Elysée în postul de preşedinte al Franţei.
Peste 1200 de scrisori de dragoste i-a scris Mitterrand iubitei şi complicei sale din umbră.
In apropierea comemorării a 20 de ani de la dispariţia fostului preşedinte şi a o 100 de la naşterea sa, aceste misive au fost reunite de editura Gallimard într-o carte intitulată « Scrisori către Anne ».
Restul povestii aici