vineri, 15 septembrie 2017

Amintiri cu gust de...branza :))

Afisele vintage, slabiciunea mea declarata, deja stiti asta
De ce m-am oprit azi la afisele cu celebra marca de branza toipita, La vache qui rit? Cum de ce? Amintirile, ma chinuiesc, vorba cantecului
Aseara, la cumparaturi fiind, tot cautand printre multe si diferite marci de branza si cascaval pe cea mai cea, alegand pana la urma cateva franzuzesti dar si de-ale noastre, cel putin la fel de bune, mi-am amintit de prima mea intalnire cu La vache qui rit.
A fost pe vremea cand branza topita de la noi era ceva caucicat deloc tartinabil, doar muscabil, ca altfel nu pot sa spun
 Intamplarea a facut ca in acele timpuri "imemoriale" sa primesc de la cineva, pe langa niste ciocoloata Nestle-de vis ciocolata, si doua cutii cu branza La vache qui rit.
Impactul a fost nimicitor.
Pentru branza
Am mancat o cutie minus doua triunghiulete (ca n-am mai putut), in cateva minute, neintelegand cum e posibil ca un triunghiulet de branza sa poata fi atat de cremos, dulce, cu gust bun de lapte, cum ti se poate topi pur si simplu in gura...
Cutiile aratau cam ca cele din cel de-al doilea afis si au ramas de nesters in amintirea mea
Voi?
Aveti amintiri cu gust? Nu neaparat de branza

marți, 12 septembrie 2017

Si nu, chiar nu-mi plac citatele motivationale🙂

Mi se par periculoase tocmai pentru senzatia de "exact asa gandesc si eu dar uite ca nu-mi dau seama"
Dar n-am sa neg niciodata efectul benefic al gandirii pozitive, lucru mai greu de obtinut decat ar parea
Am ales acest citat ( am mari indoieli ca i-ar apartine lui Buddha) pentru ca NU sunt de acord cu cuvantul "fericire" dar si pentru ca rezonez cu restul.
Fericirea e ceva greu de atins, greu de pastrat si, in viziunea mea, supraestimat.
Starea de bine e altceva.
E o senzatie care nu te copleseste, e o senzatie cuminte si care iti da incredere ca poate fi de durata.
In ceea ce ma priveste, as inlocui "fericirea" cu "starea de bine"
 

miercuri, 6 septembrie 2017

Orasul diminetilor de acasa...

Am preferat mereu rasaritul, apusurilor, asta pentru ca sunt lenesa si nu foarte des ma trezesc dimineata devreme, cu toate ca in ultimul timp imi reuseste mai des
Unul dintre motivele pentru care imi iubesc cartierul este datorat si acestei privelisti pe care o vad in fiecare dimineata privind pe fereastra.
Vad un oras colorat frumos, vad mult verde, vad doar ce e limpede si curat in orasul nostru
Priviti-l si voi!

marți, 5 septembrie 2017

Snitelul si a lui poveste :)

Va plac snitelele? 
Cred ca sunt putini aceia care vor spune nu
Dar putini sunt si aceia care stiu ca snitelul are si el o poveste...
Da, da, snitelul acela fraged facut dintr-o felie de carne de porc pui sau vitel, batuta cu un ciocan de lemn si trecuta cu grija prin faina, ou si pesmet si prajita in unt si putin ulei, mmm...delios rezultat, carne frageda in crusta crocanta
Snitelul vienez, ca despre el este vorba (preparat corect din carne de vitel) nu este de fapt vienez, este...milanez
Legenda spune ca feldmaresalul Josef Radetzky a adus "snitelul" din Lombardia la Viena in 1857.El ii povestea Imparatului Franz Josef despre preparatul numit "Costoletta": "bucataria din Milano are un preparat cu adevarat deosebit: carne de vita, invartita in oua, pesmet si prajita in unt".

Odata ajuns la Viena, el a inmanat personal reteta imparatului.
Sigur ca si aceasta legenda isi are contestatarii ei dar asta nu ne impiedica sa ne bucuram atunci cand consumam fragedul snitel vienez servit traditional cu garnitura de cartofi fierti si o felie de lamaie
Pofta buna!


sursa: aici

joi, 31 august 2017

Marin Sorescu - Perechea

Oaia ce-a mâncat-o lupul
A format cu el un cuplu.
Şi-au rămas, un lup şi-o oaie,
De povestea lumii-n ploaie.
- Ce-ai văzut? Cum l-ai luat,
Oaie dragă?
- M-a mâncat.
- Lupule, cum de-ai putut
Să iei oaia?
- Mi-a plăcut.
Oaia ce-a mâncat-o lupul
A format cu el un cuplu.


joi, 24 august 2017

Cerul...

Dincolo de pamant si infinit,
Cautam sa aflu cerul unde vine
Si-un glas solemn atunci s-a auzit,
Si cerul si infernul sunt in tine....


Omar Khayyam

marți, 22 august 2017

El...

Stiti deja despre slabiciunea mea pentru parfumuri dar si pentru afise, reclame, pentru acele afise sau reclame care spun o poveste prin ele insele, dincolo de slogan...
Afisul care mi-a atras atentia si care face reclama parfumurilor Annayake, Tomo, in cazul de fata, recunosc, m-a scurtcircuitat putin, datorita lui
Dincolo de perfectiunea unui trup care reliefeaza fiecare muschi, m-a atras la acest afis atitudinea care are ceva dintr-o statuie greaca si acea incordare dur
eroasa pe care n-as fi asociat-o niciodata unui parfum
Despre parfumuile Annayake nu stiu prea multe, e un brand nou si asta nu ma atrage, chiar daca conceptul lor merge pe "frumusetea totala".
Asa ca raman in admiratia mea pentru el - cine o fi, nu stiu, si pentru afisul black&white image...tulburator
Voua cum vi se pare?

joi, 17 august 2017

Ziua internationala a obiectelor vechi

Am auzit la radio ca azi ar fi ziua internationala a obiectelor vechi si ma gandeam ca e atat de usor sa transformi un obiect vechi intr-o vechitura...
Poate nu toti avem talentul de a le remodela "destinul" dar daca ne sunt dragi acele obiecte cred ca le putem ingriji si, mai ales, cred ca am putea sa nu le parasim.
N-am obiecte personale vechi, am cateva obiecte vintage pe care le-am achizitionat sau pe care le-am primit (poate le voi fotografia odata) si pe care le iubesc, n-am o valiza veche si nici pisoi nu mai am, dar daca as avea, uite asa ar arata ceva vechi dar nou si vesel si viu
 

luni, 14 august 2017

Coffee in town, buna dimineata!🙂

Cam asa arata orasul, mai mult gol decat plin, azi un pic mai racoros dar cafeaua cu al ei parfum nu se dezminte, face diminetile minunate! :)


Sursa: aici.

vineri, 11 august 2017

"Steaua fara nume"

"Într-un târg de provincie ca al nostru, gara este... marea.
Este portul, necunoscutul, depărtarea....."

replica din piesa de teatru Steaua fara nume, scenariu de Mihail Sebastian


Artist: Brent Heighton

joi, 10 august 2017

Amintiri din copilarie :)

Am gasit un scurt dar interesant articol despre fostul Teatru de Opereta, teatru care se afla in acea zona a orasului care a fost transformata trist, din punctul meu de vedere.
Daca sunteti curiosi il puteti citi aici.

Dar si eu am amintirile mele despre acest loc
Imi amintesc de vizionarea primului meu spectacol de opereta care a a avut loc in vechea dar fermecatoarea, acum disparuta, cladire a Teatrului de Opereta care se afla atunci pe Splaiul Dambovitei.
Opereta se numea "Secretul lui Marco Polo".
Bunicul meu a fost cel care m-a dus la spectacol, cum altfel decat la matineu
Sala era micuta, tapisata in catifea rosu-grena.
Imi intorceam privirea in toate directiile incercand sa vad cat mai multe, de la sala, loje si balcon, la candelabrul imens-mi se parea mie, stralucitor, prins de tavanul salii cu motive dantelate si el.
Toata lumea vorbea in soapta, instrumentele se acordau, privirele tuturor erau indreptate spre scena unde cortina, la fel de rosu-grena, in plus decorata cu ciucuri aurii s-a ridicat, in aplauzele tuturor.
Am avut niste emotii teribile.
Totul pe scena era colorat, actorii vorbeau cantand, aveam senzatia ca vad o poveste pe viu
Bunicul meu imi spusese povestea lui Marco Polo, mai tarziu am citit-o dar am pastrat cu dragoaste amintirea acelei zile de toamna in care am trecut cu emotie, prima data in viata, pragul unei povesti, pragul unui loc de poveste care iata, nu mai exista...
Dar ziua aceea de toamna s-a incheiat frumos, bunicul meu m-a dus dupa spectacol la Cofetaria Operetei unde am mancat un cataif, am baut limonada si am continuat sa ma minunez de povestea lui Marco Polo
Cofetaria exista si azi...

miercuri, 9 august 2017

Minunate mici cascade la Cheile Latoriţei

Cheile Latoriţei, situate între munţii Latoriţei şi Munţii Căpăţânii, locuri de o sălbăticie cuminte în aparentă, locuri puţin cunoscute şi care au reuşit să-şi păstreze frumuseţea nealterată tocmai datorită faptului că nu sunt deloc celebre...
Şi sper că aşa vor rămâne!

miercuri, 2 august 2017

Il iubesc pe Prometeu!

Citind Legendele Olimpului in copilarie, am fost emotionata si am pastrat o slabiciune pentru cateva personaje: Niobe, cea care s-a transformat in stanca din care izvora nesecata apa de la lacrimile varsate pentru cei 12 copii ai ei ucisi de Apollo si Artemis pentru ca se prea falea cu ei, Pandora cu a ei celebra deja cutie dar mai ales EL, Prometeu.
Curajul de a-i infrunta pe zei pentru a aduce oamenilor focul, chinul lui zilnic, inlantuit fiind de Zeus pe un varf de munte din Caucaz unde un vultur urias cu un cioc de fier ii sfasaia ficatul, pana cand a fost eliberat de Heracle, m-a tulburat, m-a emotionat pana la lacrimi, copil fiind.
Asa ca va puteti imagina ce am simtit cand am vazut statuia lui Prometeu de la Vidraru...
Cred ca aveam cam 12 ani si mergeam pentru prima data cu bunicii mei pe Transfagarasan, atunci l-am vazut, cum spuneam, pentru prima data, un Prometeu dezlantuit, un Prometeu care parea a fi stapanul lumii, fara teama, dominand totul in jur...
As spune ca aproape m-am indragostit de el si, recunosc, regasesc acest sentiment de cate ori il revad
Il iubesc pe Prometeu, doar ca el nu stie
Ulterior am aflat ca statuia apartine sculptorului Constantin Popovici si ca aceasta lucrare a fost realizata in 1965 dar pentru mine acestea au ramas doar amanunte...
Oricum, daca ajungeti pe la Vidraru, priviti-l cu atentie si spuneti-i ca i-am ramas fidela
foto
:http://www.stirilekanald.ro



joi, 27 iulie 2017

Cascada Bigar....

....am citit cu totii despre ea, am vazut cu totii foto exceptionale cu ea, am auzit cu totii ca e sau nu e asa cum ne gandeam noi ca ar fi...
Saptamana trecuta am fost in Parcul National Cheile Nerei, si iata ce am vazut...
Ea este!
Mereu alta in functie de lumina, tulburatoare, curgand precum timpul...
Oamenii se apropie, ar vrea sa o atinga, sa o priveasca de aproape si fac asta chicotind, tipand, agitandu-se, putini fiind aceia care privesc cu respectuoasa admiratie aceasta frumusete careia i se potriveste linistea...
Cascada Bigar, fermecatoare

miercuri, 12 iulie 2017

Intalnirea...

...a doua persoane este ca si contactul a doua substante chimice;
Daca are loc vreo reactie, amandoua sunt transformate.

Carl Gustav Jung

luni, 10 iulie 2017

Citate - ""M-am hotarat sa devin prost"

Antonie,personajul principal al romanului sufera de boala ganditului, motiv pentru care se simte foarte batran.
El a ajuns la concluzia ca inteligenta aduce doar neajunsuri, prostia fiind de preferat.
Hotararea lui de a schimba inteligenta pe prostie a fost luata...daca va reusi sau nu.... aflati singuri :)
Chiar daca ati citit sau nu acest roman apartinand scriitorului francez Martin Page ,va las sa "degustati" cate ceva din gandurile lui Antonie :

"Se gîndea serios să devină alcoolic. E o preocupare .
Alcoolul ocupă gîndurile în întregime şi dă un scop în disperare: să te vindeci. Atunci ar frecventa reuniunile Alcoolicilor anonimi, si-ar povesti parcursul, ar fi susţinut şi înţeles de fiinţe asemeni lui aplaudîndu-i curajul şi voinţa de a se lăsa. Ar fi un alcoolic, adică cineva care are o boală recunoscută pe plan social. Pe alcoolici lumea îi deplînge, îi îngrijeşte, ei se bucură de consideraţie medicală, umană. Pe cînd pe oamenii inteligenţi nimeni nu se gîndeşte să-i plîngă: „El studiază comportamentele umane, cred că asta îl face foarte nefericit", „Nepoata mea e inteligentă, dar e o fată foarte în regulă. Vrea să
scape", „La un moment dat, mi-a fost teamă c-o să devii inteligent." Iată genul de cugetări binevoitoare, pline de compasiune, care i s-ar fi cuvenit daca lumea ar fi fost dreaptă. Dar nu, inteligenţa e de două ori rea: te face să suferi şi nimeni nu se gîndeşte să o considere ca pe o boală.Prin comparaţie, a fi alcoolic ar fi o promovare. Ar suferi de un rău vizibil, cu o cauză cunoscută şi tratamente prevăzute; nu există cură de dezintoxicare pentru inteligenţă. Dacă gîndirea conduce la o anume excludere,prin distanţa observatorului faţă de lumea observată, în schimb a fi alcoolic ar fi un mijloc de a găsi un loc. Iar a fi perfect integrat în societate, în caz că asta nu s-a realizat firesc, nu poate fi decît dorinţa unui alcoolic. Datorită alcoolului, nu ar mai avea această reţinere faţă de jocurile omeneşti si ar putea liniştit să se lase în voia lor."

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella  

vineri, 7 iulie 2017

M-au fermecat...

....intotdeauna aceste mici bistro-uri sau cafenele.
Cateva masute, o straduta linistita, o cafea parfumata si placerea de a savura toate acestea detasat de prea multi oameni, de prea mult zgomot, de prea mult din toate...
Buna dimineata!
🙂


foto: "Parisian Cafe Embellished 2001"Art Brokerage

joi, 6 iulie 2017

Manastirea Chiajna, rezista...

La marginea Bucureştiului, în apropierea cimitirelor Giuleşti şi Giuleşti-Sârbi, se ridică ruinele Mănăstirii Doamna Chiajna, lăcaş în jurul căruia se învârt multe mituri urbane şi legende pe care toţi locuitorii din zonă le-au auzit din generaţie în generaţie.Ridicată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi desăvârşită în timpul domnitorului Nicolae Mavrogheni , mănăstirea a primit numele de Doamna Chiajna, după fiica lui Petru Rareş şi nepoata lui Ştefan cel Mare. O construcţie în stil neoclasic impresionantă, de 43 de metri lungime şi 18 înălţime, mănăstirea putea fi uşor confundată cu o cetate, ceea ce s-a şi întâmplat chiar înainte ca lăcaşul să fi fost sfinţit. Turcii au atacat-o într-o noapte şi au incendiat-o, în urma flăcărilor mistuitoare rămânând doar ruinele care au dăinuit până în ziua de azi. Cel puţin aceasta este o variantă a istoriei Mănăstirii Chiajna.O altă legendă spune că aceasta era funcţională în 1792, când a izbucnit ciuma din vremea domniei lui Mihai Şuţu, molimă în timpul căreia acolo ar fi murit chiar Mitropolitul Cozma al Ţării Româneşti şi de la care i se trage faima de biserică blestemată. Arhiva şi scriptele care vorbeau despre începuturile mănăstirii au fost arse în totalitate, şi tocmai de aceea nu există o variantă clară, oficială, care să vorbească despre istoria acestui lăcaş de cult, care ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai importante din ţară.Se spune că în nopţile cu lună plină se mai aude încă sunetul unui clopot, clopotul mare al mănăstirii, care a fost aruncat în apele revărsate ale Dâmboviţei undeva în secolul al XVIII-lea.Impresionanta ruină este totuşi în picioare, dar turla a căzut la cutremurul din 1977. 
 
sursa: http://www.romaniatv.net
foto: WikiGOGO

marți, 4 iulie 2017

Tortul Dobos si a lui poveste :)

Felii subțiri de blat, cremă de ciocolată cu aromă intensă, înveliș de caramel în culoarea chihlimbarului și un gust delicios — cam așa s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, o prăjitură care a intrat în istorie și al cărei renume s-a răspândit în întreaga lume.
Managerul cofetăriei din centrul istoric al municipiului Miercurea Ciuc, Bartis Botond, dezvăluie povestea specială a tortului Dobos, creat în anul 1884 de Dobos Joszef, unul dintre c
ei mai renumiți cofetari din Budapesta.
”Rețeta a fost creată în anul 1884, când Dobos Jozsef a dorit să realizeze o prăjitură care să poată fi păstrată și transportată pentru mai mult timp, întrucât în vremea aceea nu existau tehnologii de răcire. Și, după crearea ei, prăjitura Dobos a devenit atât de populară încât a fost transportată și în Viena, la Berlin sau la Paris,a fost transportată cu căruțele, în cutii de lemn pline cu gheață și sare, timp de două-trei zile, fără să aibă vreo problemă”.Tortul a fost prezentat prima dată în anul 1885, la prima Expoziție Generală din Budapesta, iar printre primii care au gustat delicioasa prăjitură au fost împăratul Franz Josef și soția sa, Sissi.Ca o curiozitate, Bartis Botond ne spune că celebra cremă de unt a lui Dobos s-a născut dintr-o … greșeală.
Renumitul cofetar avea un ucenic care, preparând într-o zi o cremă de unt, a pus, din greșeală, zahăr cristalizat în aceasta și nu doar un praf de sare, așa cum se obișnuia. Convingerea era atunci că, dacă într-o cremă de unt se pune zahăr, aceasta era ratată. Dobos Jozsef, însă, nu a aruncat ”crema compromisă” a ucenicului său, a început să lucreze cu ea și așa s-a născut crema de unt, care ”conține puțină sare, dar conține și zahăr, care a devenit extrem de populară și care astăzi este baza cremelor în cofetărie”.Procesul de realizare a feliei Dobos durează câteva zile. Mai întâi se face blatul, apoi crema și după aceea tortul este asamblat și trebuie lăsat să se odihnească și să se ”împrietenească” blaturile cu crema și strict în ultima zi se realizează învelișul caramelizat, care este pus doar înaintea servirii.Rețeta tortului Dobos a fost ținută secretă timp de 20 ani de către creatorul ei, chiar dacă mulți cofetari, din întreaga Europă, au încercat să o copieze. În anul 1906, când Dobos Jozsef a decis să se retragă din activitate, a dezvăluit rețeta membrilor Asociației Cofetarilor din Budapesta, cu condiția să fie utilizată doar de aceștia.

sursa: aici

 foto:http://alte.roosted.org