marți, 31 ianuarie 2017

Micul Spital Filantropia si a lui poveste


Pobabil ca cei mai multi dintre bucuresteni si nu numai, stiu de existenta spitalului care se afla pe Bulevardul Ion Mihalache, in apropiere de Piata Victoriei si de Bulevardul Kiseleff, Spitalul Filantropia.
Dar cati dintre ei ii cunosc povestea?


Pe la 1811, medic şef al oraşului era Costandinache Caracaş. După ce
constatase puţina grijă pentru bolnavii săraci şi rapacitatea administratorilor de la Colţea şi Pantelimon, tânărul medic s-a decis să ridice un spital la standarde occidentale, rezervat celor lipsiţi de mijloace. L-a făcut prin subscripţie publică şi generozitatea locuitorilor a arătat că „oamenilor le pasă”. Ciuma lui Caragea,izbucnită în 1813, a întârziat lucrările dar Vodă, nemurit astfel în istoria noastră pentru epidemia de cumplita boală, a completat bugetul în aşa fel încât (după o scurtă perioadă de funcţionare într-o fabrică dezafectată), noul spital, Filantropia, şi-a deschis porţile în 1815.
Avea etaj unde, în opt din cele 20 de camere, erau găzduiţi bolnavii. În rest, locuiau un preot, un supraveghetor, chirurgul şi un farmacist. Cu o suprafaţă de cca 52/9 m., spitalul avea spre faţadă o sală cu 30 de ferestre unde bolnavii se puteau preumbla pe vreme rea. Încă de la început, ideea ctitorului a fost ca cei suferinzi „să capete mulţumire şi plăcere”. Camerele aveau „ventilatoare sistematice”, wc-urile eru instalate între camere, în cabine zidite, sub forma unor lăzi care se goleau zilnic. Meticulosul doctor a făcut şi un regulament straşanic de funcţionare, în 77 de articole, din care amintim câteva: spitalul primea bolnavi fără deosebire de naţionalitate, clasă socială, religie sau natura bolii. La intrare, aceştia îşi predau hainele şi toate obiectele avute asupra lor, primind o uniformă a spitalului (halat lung, cămaşă, ciorapi, papuci, tichie). Aşternuturile şi hainele bolnavilor de sifilis erau îmsemnate anume şi nu se distribuiau altor internaţi. Bolnavilor le era interzis să ceară ceva de la vizitatori sau „să dăruiască” ceva vreunui slujbaş, căci „dacă se vor descoperi, vor fi pedepsiţi amândoi”. Cei care ignorau tratamentele urmau să fie „izgoniţi de doctor”. Hrana neconsumată trebuia înapoiată intendentului, nu trecută altul bolnav sau păstrată în cameră petnru mai târziu.
Servitorii trebuia să fie „cinstiţi, aşezaţi şi cuviincioşi” şi mai ales nebeţivi. Erau datori să umble zi şi noapte printre paturi şi să observe starea fiecărui suferind. Schimbau aşternuturile (de câteva ori pe zi, la nevoie) şi răspundeau de furtul oricărui obiect al pacienţilor. 

Intreaga poveste o puteti citi aici.

luni, 30 ianuarie 2017

Citate favorite

„Ce poate fi mai frumos decât o iubire care să dureze toată viața? Și ce poate fi mai trist decât să iubești pe cineva zeci de ani fără a mai avea măcar certitudinea că sufletul pereche mai trăiește? Cum este să cauți, ca bărbat, femeia ideală pe care ai ținut-o în brațe la un moment dat; să o cauți pe Ea, printre atâtea altele care nu pot și nu vor să-ți înlocuiască jumătatea pierdută, despre a cărei existență nici măcar nu ști? Dar cum este să dai, din întâmplare, peste femeia iubită, acea femeie alături de care viața ar avea din nou sens? Ce este în sufletul unui bărbat trecut de tinerețe, cu succes și faimă, care se retrage la țară pentru a scăpa de nebunia lumii, în care își dusese viața sărăcită de iubire, dar plină de aventuri pasagere și controversate?”
Iris Mudroch - Marea Marea




Iris Murdoch (1919‑1999) s‑a nascut la Dublin, dar si‑a petrecut copilaria la Londra. Studiaza limbile clasice, istoria antica si filosofia la Somerville College, Oxford. Intre anii 1948 si 1963 tine prelegeri de filosofie la St Anne’s College, Oxford, dupa care se dedica exclusiv scrisului. In 1956 se casatoreste cu scriitorul si criticul literar John Bayley, care ii va sta alaturi pina la moarte. Emotionanta biografie Elegie pentru Iris, in care Bayley isi descrie viata alaturi de scriitoarea atinsa de cumplita maladie Alzheimer, a stat la baza filmului Iris (2001), regizat de Richard Eyre, cu Judi Dench, Jim Broadbent si Kate Winslet.
Iris Murdoch a scris douazeci si sase de romane, printre care se numara Prins in mreje (1954), Castelul de nisip (1957), Clopotul (1958),Visul lui Bruno (1969), Masina de iubit, cea sacra si profana (1974) Fiul cuvintelor (1975; Polirom, 2003), Marea, marea (1978, considerat capodopera sa si distins cu prestigiosul Booker Prize), Discipolul (1983), Ucenicul cel bun (1985) etc. In 1987 i‑a fost conferit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.
sursa:https://www.cartepedia.ro


Mai multe gasiti la rubica “Citate favorite” initiata de Zina  
De la  Ella a pornit totul :)

joi, 26 ianuarie 2017

Cand ati visat ultima oara? :)

Si nu ma refer la visele care ne bantuie sau ne tulbura noptile...
Ma refer la acele momente cand visam cu "ochii deschisi", cand ne punem dorintele in imagini desenate in mintea noastra, ma refer la acele momente cand totul pare posibil si noi ne simtim chiar inspirati, ma refer la acele momente cand nu fugim de realitate ci doar facem abstractie de ea...deci? Cand ati visat ultima oara? :)

luni, 16 ianuarie 2017

Citate favorite

"Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect - şi nu cel mai important - al relaţiei pe care o numim iubire. Lucrul esenţial este adevărul, încrederea care se stabileşte între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care şi-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna..."

"Maine sa iubeasca cel care nu a iubit niciodata si cel care a iubit sa iubeasca maine....."

John Fowles - Magicianul 


Mai multe gasiti la rubica “Citate favorite” inaugurata azi de Zina 

miercuri, 11 ianuarie 2017

Cartierul Berceni, "statiune de schi" :)

Bucurestiul de altadata are multe surprize inca nedescoperite, una dintre ele o reprezinta "statiunea de schi" care a existat pe locul actualului cartier Berceni.
In copilarie, mergeam cu bunicii mei vara pe malul Cociocului, o balta de fapt, care se afla pe locul actualului Parc al Tineretului.
Bunica mea imi povestea ca in perioada interbelica aici se afla o groapa de gunoi, o mlastina mizerabila unde isi duceau traiul de azi pe maine nevoiasii mahalalelor.
In iarna anului 1933 autoritatile au decis sa transforme aceasta Vale a Plangerii intr-un loc de agrement, ceea ce au si facut.
Au netezit gunoaiele si au amenajat o partie de schi pentru incepatori, una pentru avansati si o partie pentru saniute.Zapada si-a facut partea ei de treaba si iluminatul nocturn al partiilor a desavarsit opera.Astfel, Bucurestiul, lucru incredibil, concura cu pistele de schi austriece.Costul unei zile petrecute la schi il reprezenta pretul unui bilet de tramvai si astfel, statiune aflata langa Cimitirul Bellu isi primea zilnic "turistii" care seara reveneau cu acelasi tramvai la casele lor :)
Intrega poveste o gasiti pe
bercenidepoveste.ro.

Ziua de azi cu aceasta ninsoare care a blocat mintile si utilajele guvernatilor nostri mi-a readus in memorie ceea ce imi povestea bunica mea.Poate, cu siguranta, viata nu era nici atunci roz si atunici existau oameni care aveau mult si altii care aveau putin dar avand in vedere zecile de ani care au trecut de atunci nu ar fi fost normal ca azi sa nu mai existe mahalale (cartiere) in care tu, simplu locuitor sa fii obligat sa te lupti cu nametii?!
Iata cum edilii acelui timp au putut transforma ceva mizerabil in ceva frumos.
In Bucurestiul anului 2017 iarna e transformata in ceva mai mult decat mizerabil.

vineri, 6 ianuarie 2017

Idilica sau nu...

....iarna in Bucurestiul interbelic era cu siguranta mai putin cenusie si asta datorita zapezii care nu se transforma atat de repede in zloata noroioasa de azi.
Sigur, strazile marginase erau acoperite de nameti (bun prilej pentru saniusul copiilor), sigur, orasul parea ingropat in zapada si probabil ca ideea de a-l strabate mai mult pe jos reprezenta un act de curaj dar, cu toate astea, cum sa nu admiri frumusetea Gradinii Cismigiu acoperita de o zapada alba si cuminte, cum sa nu te lasi invaluit de farmecul sclipitor al acestei zapezi?!(foto:vechiul-regat.blogspot.com)