luni, 27 februarie 2017

Citate - Scrinul Negru - George Calinescu -Sfaturi pentru fiica mea

Alaturi de Bietul Ioanide, de extrem de cunoscutul roman Enigma Otiliei, Scrinul Negru reprezinta pentru mine cartea perfecta.Si cum ar putea fi altfel o scriere ce ii apartine lui Ceorge Calinescu?!
Atmosfera, personaje, intrigi, trairi scormonite in profunzime, portrete si etichete puse sau scoase, intregind astfel personajele, relevand o lume...o alta lume care ramane inchisa intr-un scrin al timpului.
Citind romanul in adolescenta mi-am dorit o astfel de piesa de mobilier, o cautam in anticariate si tare as fi vrut sa am curajul de a deschide acele sertarase care poate mi-ar fi daruit si mie cu putin noroc, un manunchi de srisori legate cu o panglica...

Iata un fragment din acest roman care cuprinde niste minunate ganduri si indemnuri:


- Fata mea, alegerea soţului este fapta cea mai însemnată din viaţa unei femei.
- Cum, nici vorbă, vei fi o intelecuală, fereşte-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate şi brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul.
- Dar nici nu cădea în greşeala contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învăţat. Nu rare ori aceştia sunt primitivi şi egoişti, şi sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat.
- Dacă soţul tău va fi un bărbat excepţional, nu te extazia în faţa celorlalţi de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obişnui să se considere intangibil. Dar nici nu-i atrage atenţia la tot pasul de erorile pe care socoteşti că le făptuieşte. Ca individ ieşit din comun, le va descoperi singur, cu folosul pe care orice om profund îl trage din reexaminarea conduitei sale, şi, de altfel, un om nu trebuie să fie perfect.
- Totdeauna să ai în minte acest adevăr: că un bărbat nu este, ca o femeie suma însuşirilor şi cusururilor vizibile. În el rămâne ceva imponderabil şi impenetrabil.
- Păstrează-ţi naivitatea.
- Nu-ţi fortifica în aşa fel caracterul, încât să nu mai poţi plânge. O femeie care nu ştie să plângă şi-a pierdut jumătate din farmecul ei.
- Obişnuieşte-te a converti, de la o anumită vârstă, gestul pasional în acela de prietenie subtilă şi nu urmări cu gelozie grotească aventurile soţului tău. Un bărbat, mai cu seamă excepţional, e setos să cunoască eternul feminin, fără ca prin asta să-şi împuţineze dragostea faţă de soţia lui.
- Să fii credincioasă.
- Nu îndepărta brutal, fiind căsăstorită, pe bărbatul pe care-l stimezi şi crezi că te iubeşte cu adevărat. Poţi întuneca astfel o existenţă. O prietenie delicată nu e un adulter.
- Poţi fi savanta, poţi fi artistă, dar nu uita că eşti femeie. Nu trece în tabăra bărbaţilor.
- Madame de Stäel, care era o femeie de talent şi de spirit, urmărea să capteze pe Napoleon, fiind uluită de geniul lui. Din ciuda de a fi dispreţuită l-a combătut. De aici poţi vedea că femeia îşi găseşte satisfacţie decât alături de bărbat, o femeie singură, o eroină a solitudinii ca refractarii lui Ibsen, e o monstruozitate.
- Încearcă să devii o muzicantă suficientă, spre a face să vibreze intelectul soţului tău. Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe arta. Poate ascunde vicii îngrozitoare.
- Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlneşti la unele femei cu progenitură o voluptate şi o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă.
- Fiecare graţie fizică pierdută trebuie înlocuită la timp cu un farmec al spiritului. Elvira mea are această artă şi de aceea o găsesc atrăgătoare.
- Căsătoreşte-te foarte tânără, când spiritul şi trupul îţi sunt nevinovate. Sufletul fetei mature nemăritate se perveteşte prin aşteptare sau capătă spaimele celibatarei.
- Când părinţii fetei sunt inteligenţi, găsesc fetei lor un soţ mai bun decât acela pe care şi-l alege ea însăşi în prima exaltare a adolescenţei.
- Peştele respiră în apă şi se îneacă în aer. E necesar să descoperi aerul propriu respiraţiei morale a soţului tău.
- Îţi urez să fii frumoasă ca un înger.
- Dar dacă nu eşti, un suflet excepţional conferă chipului tău gingăşii surprinzătoare.
- Esenţialul este nu de a fi desăvârşită trupeşte, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feţei. Sunt femei care par distinse facial şi sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile.
- Să ai noroc de un soţ care ştie să mângâie.



 http://www.poezie.ro
pictor: Emile Vernon (1872-1919)  

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella   

vineri, 24 februarie 2017

Clubul Condeielor Parfumate - Parfumul Literelor


Gata, si ultima cutie era despachetata, mai trebuia doar sa gaseasca loc si pentru obiectele adunate aici de mult timp.
Pastrase cutia asta in debaraua vechii case si chiar se gandise sa nu o mai aduca aici pentru ca habar nu avea ce o fi pus acolo acum multi ani.
Parasise cu relativa parere de rau casa in care locuise 32 de ani cu sotul ei si fiica acestuia din prima casnicie.
Ea nu a avut copiii ei dar aceasta fiica a lui a fost atat de a lor incat a suplinit perfect aceasta lipsa.
Casa lui a fost a lor, copilul lui a fost al lor dar viata lor traita impreuna chiar a fost a lor si doar a lor.Nimic spectaculos in aceasta viata, poate cu nimic diferita de banalul curs al vietii altora doar ca ea, viata, s-a schimbat cand el a plecat pentru totdeauna din casa si din viata lor, un barbat inca tanar...
Au ramas singure.
Acum venise randul fiicei sa-si randuiasca o viata, asa ca Ea a ales sa-si cumpere un mic apartament in care sa continuie sa vietuiasca, lasand casa, in opinia ei, cui o merita de drept.
Si-a amenajat apartamentul simplu, fara mobilier sofisticat, doar mici obiecte vintage care sa puncteze delicat mobila inchisa la culoare, mici detalii pastel care sa aduca o armonie deloc prafoasa noii ei locuinte.
Si iata aceasta ultima cutie, nu pare sa contina nimic interesant, deja ce era in cutie trecuse intr-un sac pentru gunoi.
Aha, iata ca in cutie mai exista o cutie, cam urata din carton, de fapt e o veche cutie de pantofi Guban.
Guban?
Oare mai exista marca asta de incaltaminte?Stia sigur ca pe vremea cand ea avea vreo 20 de ani era o fabrica prin Timisoara...
Incepe sa scotoceasca cutia deja deschisa si...ahhh, o intepatura scurta in deget o face sa-si traga mana ca arsa...
Fara nicio explicatie inima incepe sa-i bata neregulat si mana care se indrepta spre hartia de unde pornise intepatura incepe sa-i tremure, dar acum stia de ce...
Chiar si cu ochii larg deschisi il vede zambind pe El...pe El cel pe care l-a vrut uitat in tanara ei tinerete, inainte ca viata langa un alt om sa se fi asezat.
Acum tinea in mana cutiuta de parfum din metal, inscriptionata cu mici litere arabesti aurii care par niste desene si nu litere.
Se aude razand in seara aceea de 1 Martie cand El, plin de emotie a venit aducandu-i aceasta cutiuta, il aude spunandu-i in limba romana pe care o vorbea destul de bine dar cu accent arabesc "somn usor si martisor"...ii placea lui cum suna in romana aceste cuvinte, lui i se pareau a fi o poezie...
Cu toate ca avea o barbie hotarata, o mustata neagra foarte serioasa si o frizura la fel de serioasa, trasaturi putin aspre, toate insumand o uratenie deloc armonioasa, ochii, privirea te invaluiau intr-o blandete, intr-o bunatate teribile.
Asa s-a indragostit de El, privindu-l in ochi.
El i-a povestit cam la un an dupa prima lor intalnire, ca nu a uitat cum arata Ea in ziua in care s-au intalnit prima oara.
Era vara, o astepta langa fantana din fata Facultatii de Arhitectura unde El era student.Isi amintea parul lung si des coborand mult pe spate, rochia alba cu "dngulite" albastre subtiri (nu putea pronunta corect dungulite) si sandalutele bleumarin, marca, evident Guban...poate ca asta era chiar cutia lor.
Mica casetuta-cutiuta contine o sticluta, acum goala de parfum, imbracata in piele.Ea scoate cu grija sticluta, oricum, deja camera se umple de un vag si totusi puternic parfum cu accente de mosc si ambra si smirna si lemn de agar, un parfum greu care ii urca si mai sus nodul din gat...asa mirosea si el.
In seara aceea i-a explicat ca parfumul este si pentru ea si pentru el si ca miroase diferit pe pielea femeii fata de cea a barbatului.
Ea a ras la ideea unui parfum si pentru El si pentru Ea...El nu.
Trei, aproape patru ani a durat povestea lor...erau atat de fericiti cand timpul ii aducea impreuna, ceea ce ii lega era armonia care exista dincolo de cuvinte...
Dar timpurile i-au despartit.Ea nu ar fi fost fericita in tara lui, El nu putea sa-si paraseasca familia ramanand in tara ei...
Tot Ea a fost cea care a ales sa se casatoreasca dar intamplarea a facut ca, cu cateva luni inainte de casatorie si la 3 ani de la despartirea lor, sa se intalneasca pe strada.
El terminase facultatea si, din cauza unei probleme de sanatate ramasese in tara.
I-a spus ca o cautase peste tot...
Acum Ea se marita.
El era singur.
Eu nu te-am inlocuit, a mai spus El.
Pe fundul cutiutei abia acum observa un biletel, este imbibat cu acel parfum al carui nume nici ca mai conteaza.
Nu-si amintea sa-l fi citit...il deschide repede...
Pe biletel, desenate parca, se impletesc acele litere serpuitoare.
Si ele au parfumul...Lor.
Oare ce i-a scris, ce i-a putut spune si Ea nu a stiut...
Probabil ca El a vrut ca ea sa descopere singura sensul ascuns al acelor litere parfumat desenate.
Trebuie sa afle.
A cautat, a intrebat si a aflat.El i-a spus si ea a pastrat pentru totdeauna: "somn usor si martisor"...

Vreau sa urez si aici, la mine acasa, la multi ani de Povesti Parfumate pentru ca azi, Clubul Condeierilor aniverseaza 6 ani de existenta, fie sa se adune si pe mai departe si sa ne bucure! :)
Mai multe si parfumate povesti gasiti pe blogul fermecatoarei noastre gazde, Mirela.

luni, 20 februarie 2017

Citate - A inflorit liliacul

Rodica Ojog-Brasoveanu este slabiciunea mea in materie de romane politiste.
Imi plac romanele politiste, mai ales daca au in spate o poveste care te prinde, integrandu-te in ea.
Asa sunt romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu, considerata pe drept cuvant o Agatha Christie a Romaniei.
Cateva dintre romanele ei au fost ecranizate, cateva dintre personajele ei sunt foarte cunoscute si, cu siguranta inconfundabile. Minerva Tutovan, ofiter de contrainformatii, personaj creionat de Rodica Ojog-Brasoveanu avand ca inspiratie propria profesoara de matematica, este o femeie atipica, extrem de inteligenta, deloc atractiva cu un spirit de observatie fin si cu un umor acid facand echipa cu locotenentul Dobrescu, calul ei de bataie dar in egala masura coechipierul ei. Un alt personaj, de un farmec aparte este Melania Lupu, protagonista unui ciclu intreg de romane.
Melania Lupu este o doamna in varsta fara varsta, este conform wikipedia
"o hoață fără să fure, o escroacă fără să înșele, este acel personaj care, deși încalcă repetat legea, o face cu atâta candoare și inteligență încât farmecă cititorul." Cel care se lupta sa-i dovedeasca vinovatia si care iese de cele mai multe ori invins din aceasta lupta este Maiorul Cristescu care, o admira si o detesta in acelasi timp pe fermecatoare Melania, pe ea si mintea ei ascutita.
O categorie aparte a scrierilor ei o reprezinat romanele istorice dar cu tenta politista.
Sunt o splendoare aceste romane care, pe langa actiunea in sine te intoduc intr-o lume care, chiar daca pare a fi de mult apusa, se infatiseaza ochilor mintii noastre ca int-un film plin de culoare, gust, miros, cu un limbaj delicios.
Sunt romane de atmosfera si daca te lasi prins, aluneci intr-o lume care pare iluzoriu de reala.
Unul dintre romanele care ma bucura nespus este "A inflorit liliacul".
Autoarea plaseaza actiunea in timpul lui Alexandru Ioan Cuza, imediat dupa Mica Unire.
Viata Domnului este in pericol iar acest pericol devine iminent pe masura ce inaintam in lectura cartii si ne pierdem in atmosfera Iesilor si Bucurestilor de altadata. Sunt targuri pline de viata, cu oameni si preocupari diferite, cu haine la moda sau nu, cu mancaruri pline de gust sau nu, toate acestea scot in fata o felie de viata teribil si fermecator de reala.
Daca sunteti curiosi, va las sa gasiti si sa cititi cartea, pana atunci am "decupat" o bucatica de poveste:


"Vodă râdea sincer. Îi erau străine orgoliul, deşarta vanitate, credinţa atât de primejdioasă, fatală noroadelorlor, ale celor mai mulţi deţinători de putere absolută(împăraţi, regi, conducători de republici), că ar fi unşii lui Dumnezeu! Ales între aleşi, făptură neasemuită, deneînlocuit, aflat cu capete multe peste contemporanii săi.Modest şi cu un nedezminţit simţ al proporţiilor,Alexandru Ioan I ştia prea bine că izbânda sa din ianuarie1859 nu se datora unor calităţi ţinând de extraordinar.Bunînţeles, nimeni nu-i tăgăduia cinstea, credinţa sinceră în ideile liberale ale veacului său, firea dezinteresată,fără umbră de venalitate, fierbintea sa dragoste pentrutot ce-i românesc.
Cuza dădu din mână de parcă ar fi alungat fumullăsat de o lulea.
— După cum ştii, opoziţia — numele le cunoşti —pune la cale un complot care are drept ţel asasinareamea. Într-un plebiscit nu au încredere, căci simt că ţara îmi stă alăturea. Moartea, cât de odioasă şi condamnatăar fi după aceea, semnează mai sigur decât mine şi maidefinitiv actul abdicării.Cantuniari îşi încleştă mâinile pe braţele jilţului.
— Nu le-o vom îngădui, Măria Ta.
— Domnule Cantuniari, surâse Vodă, nu sunt unblazat, la joie de vivre
nu m-a părăsit, dar doresc să ştii că nu te-am chemat aici de teamă. Zilele noastre sunt hotărâte de Altcineva, iar cât priveşte tronul, domnia, amafirmat-o nu o dată că „am primit-o ca pe un depozitsacru“, şi gata sunt să-l predau oricând celui ce va fisocotit cârmuitor mai vrednic. Înainte însă de a părăsi scena, cum ar zice poetul nostru Alecsandri, mare iubitor de teatru, mai am a împlini unele obligaţiuni faţă deromâni, pe care le consider sfinte. Iar pentru aceasta îmi trebuie un răgaz..."


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella 

joi, 16 februarie 2017

Marcello Dudovich



Imi plac afisele publicitare, mai ales cele din alta epoca...
Ele au pentru mine farmecul trecutului pe care il idealizez, netraindu-l....
Sper sa va placa ce am ales pentru voi  
Marcello Dudovich, considerat unul dintre cei mai mari graficieni de afis, a dezvoltat un stil propriu, cu colorit bogat.
S-a nascut in 1878, la Trieste. A lucrat ca ilustrator realizand la inceput afise publicitare alaturi de tatal sau, implicandu-se de asemenea in industria cinematografica. In 1900 primea medalia de aur la Expozitia Universala din Paris, iar in anii 1920 si 1922 a participat la Bienalele de la Venetia. A fost

unul dintre cei mai apreciati realizatori de afise publicitare din timpul sau.

sursa: www.artline.ro

marți, 14 februarie 2017

Macarons si a lor poveste

În ultimii ani, vitrinele cofetăriilor din lumea întreagă au fost asaltate de fursecurile mici și colorate pe care le cunoaștem sub denumirea de macarons. Asemănător cu pricomigdalele, cel mai cunoscut desert franțuzesc surprinde prin culoare, varietatea aromelor, un gust desăvârșit și o senzație delicată de „se topește-n gură”. Atenție, pot crea dependență!
Strămoșul lor ar fi, se pare, un fursec simplu, preparat din făină de migdale, albușuri de ou și zahăr, pregătit în mod tradițional în Italia și adus pe meleagurile pariziene de patiserii Caterinei de Medici în 1533, atunci când aceasta s-a căsătorit cu viitorul Henric al II-lea al Franței. Denumirea provine din limba italiană, din același maccherone care a dat și numele macaroanelor (paste cu brânză), însemnând „aluat fin”. Fursecurile din migdale au pătruns în bucătăriile francezilor, dar au ajuns cunoscute abia în anii Revoluției, când două măicuțe, refugiindu-se la Nancy din pricina tulburărilor politice, au început să vândă aceste deserturi pentru a se întreține. Ele au devenit cunoscute drept les Soeurs Macarons („surorile Macarons”).

Daca sunteti curiosi, intreaga poveste aici.

luni, 13 februarie 2017

Citate - Adam si Eva...

.....reprezinta unul dintre romanele dragi inimii mele si ii apartine lui Liviu Rebreanu. Am citit prima data acest roman in adolescenta si m-a tulburat definitiv povestea de dragoste, o poveste putin obisnuita... 
Firul''rosu'' al romanului se desfăşoară de-a lungul a şapte vieţi ale aceluiaşi suflet care încearcă necontenit să se unească cu sufletul pereche.
Eroii acestei carti sunt tragici, ei vor suferi morţi violente iar iubirea lor va rămâne neîmplinită până la a şaptea moarte, când, în cele din urmă, sufletele lor se vor uni. Poate ca e vorba de mitul androginului sau poate ca nu.
Povestea iubirii celor doi este întotdeauna scurtată de un al treilea, acest al treilea fiind şi cauza sfârşitului tragic al fiecărui personaj în parte. Fără acest personaj , cele şapte vieţi ar fi avut un sfârşit fericit, în care sufletele celor doi ar fi îmbătrânit împreună.....
Rebreanu , prin construcţia sistemului celor şapte reîncarnări ne face să ne întrebăm noi înşine: oare ne-am găsit sufletul pereche? 

Oare e posibil sa ne gasim sufletul pereche?

"O viaţă omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia. Spaţiul şi timpul sunt piedici pe care sufletul strâns în obezile materiale numai treptat le poate învinge. Apoi, chiar când le-a învins, intervin obstacolele convenţiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decât puterile oricărui om."
"Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea."


Gravura: Marcel Chirnoagă


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella

miercuri, 8 februarie 2017

Despre asteptari...

"Îţi zic un secret, dragul meu: nu aştepta judecata de apoi, ea are loc în fiecare zi..."Albert Camus

Artist ilustrator: victoria francis. 

luni, 6 februarie 2017

Citate favorite - Sobolanul...

...un roman de Andrzej Zaniewski.
Am mai scris despre el dar reiau acest subiect pentru ca aceast roman merita citit.In sustinerea a ceea ce spun eu adaug si o scurta recenzie facuta de o editura de la noi, cartii:
"Romanul Sobolanul, scris in toamna anului 1979, a fost refuzat de toti editorii polonezi, considerandu-l prea sumbru, amoral si pornografic. A fost editat pentru prima oara in limba ceha in 1990, iar publicarea in limba germana i-a adus consacrarea. La scurt timp a fost tradus in saisprezece limbi si a devenit bestseller. A obtinut excelente critici, fiind comparat cu operele lui Kafka, Joyce, Camus sau Beckett."

Da, romanul asa si este, da, este sumbru, pare amoral si usor pornografic.
Viata unui sobolan nu are cum sa fie usoara.
Doar ca el nu stie ca este sobolan, ca aduce boli, ca e urat de oameni despre care invata foarte curand ca sunt intr-o vesnica panda pentru a-l prinde si a-l ucide.
Sobolanul deschide ochii intr-o familie unde exista ierarhii, se simte bine cu fratii si mama lui...invata gustul hranei, invata sa vada lumea, chiar daca umbla mereu prin intuneric, isi doreste lumina...
Ii place muzica, ii place sa manace, minte, inseala, fuge ca un las, poate fi si curajos, ii este teama dar se simte si fericit, iubeste dar cel mai des, sufera.
Vrea sa cunoasca lumea, calatoreste pentru ca, pe masura ce se departeaza de casa, de copilarie, sa tanjeasca dupa ele pana cand cercul se inchide si el revine de unde a plecat, revine acasa.
Oamenii ii sunt dusmani, sobolanii ii sunt dusmani...chiar si un prieten te poate trada si iti devine dusman...
La un moment dat, citind cartea incepi sa te indoiesti ca citesti despre viata unui sobolan, incepi sa crezi ca citesti despre viata ta, legile care guverneaza lumea subsolurilor, a canalelor sunt aceleasi cu cele care guverneaza lumea de deasupra care poate doar aparent este la lumina.
Si el tanjeste dupa stabilitate, siguranta, isi face sperante, este dezamagit, isi face planuri de viitor...asta faci si tu...
Sobolanul ca si omul este fricos dar si ucide cu sange rece, are sensibilitati dar da dovada si de cruzime, este inteligent, perspicace...
Il vor ajuta aceste calitati sa supravietuiasca? Partile lui intunecate il vor pune la adapost de pericole?
Evident ca nu o sa raspund eu la aceste intrebari, va las pe voi sa gasiti raspunsul citind cartea, va las si speranta ca viata unui sobolan se poate sfarsi cu happy end...dar stiti cum e cu sperantele, ele sunt facute ca sa fie inselate...
O sa inchei cu un fragment din roman, el cred ca este mai elocvent decat cuvintele mele:

"Şobolanii albi se sprijină pe labele din spate, întind capetele în direcţia mea, sar încercând să ajungă la marginea pereţilor de sticlă, muşcă barele metalice. Se află peste tot, în borcane înalte şi în lăzi transparente, acoperite în partea de sus cu o reţea deasă, în cuşca din bare metalice. Mirosul lor concentrat, în încăperile închise şi cu aer irespirabil, stârneşte mânia şi ura. Propriul meu miros se dizolvă, înceteaa sa mai existe, nu-l mai simt nici măcar eu.
Stau nepăsători în cuştile lor, mişcându-şi ritmic capetele. Aleargă în jurul pereţilor sau în interiorul unui tambur care se învârte. Mânios, plin de ură,ma caţăr pe cuşca cea mai apropiată şi mă târăsc pe reţeaua care o acoperă. Trec apoi la cuşca următoare şi din nou la cea următoare.Mirosul străin, la început greu de suportat, încetează să ma mai supere. Şobolanii despărţiţi de mine prin pereti de sticlă şi reţelele metalice îşi trăiesc viaţa proprie si nu pot să-mi facă nimic, nu vor ieşi din cuiburile lor transparente, iar eu niciodată nu voi ajunge la ei.Totuşi, indignat şi gata de luptă sau de fugă, mă jnvârteam printre cuşti, încercam să intru înăuntru, imi frecam dinţii pe barele metalice, îmi apăsam nasul de sticlă, convins că brusc are să cedeze, are să plesnească, are să se deschidă. Dar plasele erau fixate ermetic, marginile metalice nu cedau, sticla nu putea fi urnită.
După un timp, şobolanii albi au încetat să existe; mă mişcăm printre cuştile transparente de parcă nici n-ar fi fost. Şi ei s-au obişnuit cu hoinărelile mele şi acum nici măcar nu mai înalţă capul, stau imobili, opaci sau mişcând ritmic maxilarele, hălpăind hrana pe care le-o aduc oamenii. Nu sunt nevoiţi să şi-o obţină singuri, să omoare, să vâneze, să rătăcească, să fugă. Oamenii le aduc hrana, le umplu cu apă sau cu lapte jghebuleţele metalice, îi mută dintr-o cuşcă în alta, îi înţeapă cu ace lungi în coadă sau în grumaz. Şobolanii se scutură, cu capetele strâmbate.
Cantitatea mare de mâncare mă atrage si mă excită. ~
Locuiesc sub podea. Casa e veche, plină de ţevi de şernineu care nu funcţionează, crăpături, ciobituri. Căldura vine de jos, pe ţevi.
In perioada rece de toamnă, aici e plăcut şi linişte. Aşadar, nu părăsesc clădirea locuită de şobolanii albi.
Oamenii le pregătesc mâncarea în sala alăturată, cu dale lucioase şi alunecoase. Alături, se află şi un DEPOZIT în care pătrund fără dificultăţi, printr-o răsunătoare mâncată de rugină.
Găsesc peşti uscaţi, grăunţe, fasole, pâine, legume. Şobolanii albi capătă de toate".


Mai multe gasiti la rubica “Citate favorite” initiata de Zina  
De la  Ella a pornit totul :)



 

joi, 2 februarie 2017

Cand?

- În ţara asta românească
Dreptatea când o să domnească?
Iar unul, optimist sadea:
- Păi vom muri şi vom vedea!

Epigrama de Ioan Hodaş