luni, 19 septembrie 2011

Mircea Cărtărescu-Posedai tot felul de obiecte electrice

tu eşti altfel făcută decât mine. tu mă înspăimânţi.
tu eşti un monstru. mi-e frică de tine.
ai lucruri pe care eu nu le am. ai sâni, de pildă,
ai tupeu.
ai o grămadă de rochii, ai rude cu grade universitare.
şi, doamne cum îţi picură părul până pe şale
ca un camion fructexport, fantomatic şi moale
care ar trece pe dorobanţi.
şi ai şolduri, şi ai pandalii, ai amanţi...

inconştientul tău trebuie să fie aşa uriaş
încât ar putea să reducă el singur diferenţa dintre sat şi oraş
să pună capăt valului de violenţă şi pornografie
cu doar un gest, sau o alifie.
nu, dacă tu ai fi un film documentar despre valenţele elementelor chimice
iar eu o tablă pe-un acoperiş de siloz
tot n-am fi fost aşa de străini
în realitatea cu atheneuri, caberneturi, maşini.

tremur când mă atingi. mi se face rău când îţi aud vocea la telefon.
de ce trebuie să existe o fiinţă ca tine?
şi de ce trebuie acum să nu mai existe?
bestie, pistruiato şi fufo,
feregea peste maxilare de tinichea,
gâsco.

32 de comentarii:

  1. superb...cata dezinvoltura in alaturarea termenilor aparent fara legatura...sub penita altuia probabil ar fi fost un dadaism perfect...superba declaratie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh, da... ce declaraţie de dragoste pentru ceea ce înseamnă Femeia pentru el...
    E... altfel.
    Bun gând, Pandhora. Inspirat :)

    Să ai parte de o toamnă caldă-aurie şi... să ţi să răspundă mereu la telefon :)
    Te îmbrăţişez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  3. Carpe Diem: superba prin ardoarea cu care isi exprima dorinta...

    RăspundețiȘtergere
  4. Oana : el are un fel atat de al lui de a o vedea...simti...atinge...pastra sau alunga...
    si eu te imbratisez...frumoasa si blanda sa fie si toamna ta...:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi face o mare plăcere să recitesc poemul acesta. Şi n-am idee de ce, dar de fiecare dată mi se pare altfel.
    Cărtărescu rămâne una din pasiunile mele ascunse cu grijă.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Blue: si pe mine ma tulbura el...mintea lui,cuvintele lui...
    stie sa iubeasca...sau cel putin eu vreau sa cred ca stie :)

    p.s
    voi pastra secretul,stai linistita :))

    RăspundețiȘtergere
  7. :))
    Mulţumesc pentru discreţie!
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  8. Cărtărescu autorul tinerilor aflaţi la prima experienţă sexuală sau al amanţilor ce tind spre perfecţiune.

    RăspundețiȘtergere
  9. te rog sa inceci si Frumoasele straine; pe mine ma fascineaza(momentan sunt la trei sferturi)

    RăspundețiȘtergere
  10. Și eu sunt căzut în limbă după poemele lui Cărtărescu. Totdeauna am fost de părere că este un mare poet. Dar să nu confundăm lucrurile. El scrie extraordinar despre iubire, însă în ceea ce privește știința practică a amorului, poate că ar trebui să ne adresăm altcuiva. Precum Cărtărescu nu scrie altcineva, dar la atingeri, pupături și celelalte, mai tot prostul se pricepe, vorba lui Creangă. Inclusiv un bălăcăritor tv care îi tot jignește atât pe Cărtărescu, cât și pe Patapievici.
    Poate ar fi însă o idee bună o să găsim pe cineva care să iubească după sugestiile din textele lui Mircea. Și să fie și sincer.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bună scumpo!
    Îmi place Mircea Cărtărescu mult!
    O zi superbă îți doresc!
    Te îmbrățișez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  12. Blue: oricand te poti baza pe mine :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Costea : in concluzie aproape al tuturor :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Sophie : multumesc pentru sugestie....acum m-ai facut curioasa :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Scorchfield : si chiar daca da...o face atat de frumos :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Șerban Tomșa : buna idee...sa vedem cine are suficient curaj sa incerce :))
    balacitorii cepot face decat sa murdareasca...daca puteau mai mult faceau asa ca...ignore :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Am ajuns la concluzia că privitor la poetica femeii se exagerează, oare de ce? (căci şi eu exagerez la rândul meu)

    RăspundețiȘtergere
  18. *ELENA* : ma bucur tare ca iti place...pup si eu...zi faina iti doresc la randul meu :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Scorchfield : si ce raspuns ai gasit in ceea ce te priveste? :)

    RăspundețiȘtergere
  20. povestea este lungă, poate ar merita o postare, dar şi aşa nu cred că aş rezolva problema! :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Scorchfield : mai conteaza rezolvarea? conteaza ca vei spune tu cum vezi lucrurile...in felul tau caracteristiic...hai...fa-o :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Zilele astea am să scriu: "De ce exagerăm iubind femeile!" :) sigur domnul Cărtărescu nu se va supăra. :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Scorchfield: astept cu interes :)
    mi-ar placea sa stie si dl Cartarescu :))

    RăspundețiȘtergere
  24. un poem superb, tulburator si interesant...buna alegere...o seara cat mai minunata!

    RăspundețiȘtergere
  25. Am greșit ultimul accent. Problema sincerității nu se pune, fiindcă așa ceva nu există. :)

    RăspundețiȘtergere
  26. TAMY : si eu il simt la fel :)
    o noapte frumoasa iti doresc la randul meu :)

    RăspundețiȘtergere
  27. Șerban Tomșa : ce dur esti :))
    exista sinceritata...nuantata :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Pandhora,
    am vrut să spun că mare poezie nu are nicio treabă cu sinceritatea. :)

    RăspundețiȘtergere
  29. Șerban Tomșa: probabil ca de asta este atat de tulburatoare :)

    RăspundețiȘtergere
  30. Eu sunt un tip mai de modă veche. Apreciez multe texte, dar n-aş putea spune că sunt în limbă după Cărtărescu. Tocmai pentru modul în care abordează un sentiment căruia eu i-aş atribui mai multă gingăşie.

    RăspundețiȘtergere
  31. Max Peter: uite chiar nu m-as fi gandit la Cartarescu ca la un tip de moda veche :))
    stii....mereu am avut impresia ca el nu este un veritabil sentimental....un devorator de sentimente...poate...
    oricum...imi place mult :)

    RăspundețiȘtergere