Birjele si iarna in Bucurestii de altadata

Ianuarie, in Bucuresti. Ninge ca la sfarsitul lumii. Viscoleste. Si n-ai cum sa ajungi acasa, pentru ca pe soselele introienite nu mai circula nimic... Nici urma de tramvai sau de taxi antidiluvian Nici urma de... birja, de trasura de piata sau de cupeu. Bucurestiul de-acum o suta de ani striga in gura mare: “Transporturile in Capitala sunt o calamitate!'. Trecu' veacul, dar si azi, cum da o ninsoare mai zdravana, suntem gata sa strigam la fel. Diferenta e ca atunci problema mare o ridicau birjele.

“Universul” pornise o campanile provocata de o intamplare din mijlocul lui ianuarie.

Era pe 16 ianuarie 1912, in seara de dupa mitingul Conservatorilor (slava Domnului, va fi gandit prefectul Bucurestilor, I. Mitileneu, caci ce s-ar fi facut daca viscolul venea in plina manifestatie a oamenilor Puterii!). “Era premiera la teatrul National dar si celelalte sali erau pline, cand s-a iscat, pe la orele 10, un viscol strasnic. La miezul noptii, publicul care voia sa plece acasa s-a vazut blocat in interiorul salii de spectacol. Trasurile, automobilele de piata si cupeele disparusera din circulatie'... Gasindu-i in teatru pe prefect si pe directorul prefecturii – care se relaxau si ei, dupa doua duminici cu mitinguri si iesiri violente in strada - oamenii s-au imbulzit sa le ceara ajutorul. Dar ce puteau face bietii inalti functionari? Prefectul si-a cedat automobilul unei artiste care trebuia sa ajunga repede la Teatrul “Comoedia' (care era la numai cativa pasi distanta, dar distinsa actrita - al carei nume istoria nu-l consemneaza - nu putea sa razbata prin crivat). “De aici plangeri, reprosuri, incriminari la adresa autoritatilor noastre «care sunt indolente», «care lasa publicul la discretia birjarilor» etc.'.
Ancheta redactorilor de la “Universul', provocata de intamplarea cu pricina, avea sa releve faptul ca, in ianuarie 1912, Bucurestiul avea “900 de trasuri de piata, iar numarul cupeelor, al automobilelor de piata si al automobilelor taximetre nu trece de 100. Prin urmare, sunt 1000 de trasuri la 300.000 de locuitori. Putin, foarte putin', mai zice jurnalistul, “avand in vedere cum a crescut in ultimii ani circulatiunea in Capitala', caci se inmultisera proprietarii de automobile si tramvaiele electrice. Si-n plus, iarna... nu-i ca vara. De-ar trai azi, si-ar pune mainile in cap. Si ziaristul, si prefectul Bucurestiului, care istoriseste: “Luni seara am facut cu automobilul meu drumul de la teatru pana acasa intr-o jumatate de ceas, cand pe vreme normala il fac in cel mult 8 minute (nu stim, din pacate, despre ce traseu era vorba exact, ca sa putem compara – n.n.). Pe parcurs am gasit opt trasuri ai caror cai alunecasera si zaceau la pamant. Era o crima fata de bietele animale ca sa mai fi ramas birjarii cu trasurile in oras. S-au dus oamenii acasa, caci ar fi fost o nebunie sa incerce a mai lupta cu viscolul'. Dar omenetul ramas captiv in teatru, la miez de noapte? Pentru el ce faci?
Solutia cea mai simpla de rezolvare a situatiei, e de parere prefectul, este sa se mareasca numarul de autorizatii pentru birje in oras. Dar asta inseamna sa ceara cineva acele autorizatii si proprietarii de birje nu se-nghesuie. Ar mai fi o solutie ca primaria sa cumpere birji noi si sa tocmeasca vizitii... Jurnalistului i se pare o afacere buna. Inaltului functionar, ba: “Ehei, domnule, cand stai in strada si cauti o birja fara s-o gasesti, iti spui ca-i o afacere. Dar ia intreaba-ne pe noi?' Si-i face calculul: vizitiul angajat de primarie castiga in medie 30 de lei pe zi, dar pretinde ca nu a facut decat cel mult 10 lei. “Ei, din 6, 8 sau 10 lei, cat luam zilnic, iti da mana sa intretii cate 3 sau 4 perechi de cai la o birja, sa schimbi rotile de cauciuc, sa repari trasura, sa platesti vizitiul? Noi ce mai castigam?'. Asa gandesc si patronii de birje, particularii. Iar ideea unui taxator, care sa tie socoteala birjarului – platiti fiind si unul si altul cu lefuri fixe – nu incanta nici ea pe nimeni! In zilele urmatoare publicarii articolelor din “Universul', incurajati si de redactie, bucurestenii depun plangeri dupa plangeri la prefectura. Suficient pentru ca prefectul sa de o ordonanta. “In consecinta, birjarii sunt obligati a iesi seara in numar de 200, pentru a indestula cererile publicului care frecventeaza spectacilele. (…) Avand in vedere numarul actual de birji care circula in piata, va veni randul fiecarui birjar o data la patru seri'. Taximetrele si automobilele de piata sunt obligata sa se supuna aceleiasi reguli, sub amenintarea cu judecata.
Ei, vedeti acum care era forta de persuasiune a presei in epoca. Impusese un act normativ, in Capitala. Si asta in numai cateva zile... Credeati insa ca “Universul' s-a multumit cu aceasta victorie? Nu. Si-a continuat campania, atacand de aceasta data problema tarifului. De data aceasta trecand in tabara birjarilor. Caci si ei aveau nemultumiri. Tariful era neschimbat de 30 de ani: 1 leu cursa, 2 lei ora. Noul “asalt' jurnalistic misca ceva si aici: cursa ramane un leu, dar ora de plimbat cu trasura creste la 3 lei. Si pentru ca nu se facea sa strice hartia pentru o noua ordonanta doar pentru aceasta chestiune, prefectul mai adauga un rand: “Judecarea si sanctionarea imediata a conflictelor dintre birjari si public'... a caror amanare, pana atunci, ducea la scoaterea din piata a cate unei birji si-o luna-ntreaga, pana se solutiona cauza.
In fine, lucrurile s-au urnit. Cu cele doua ordonante ale prefectului, au prins ceva inima si proprietarii de birji, care si-au tocmit vizitii noi. Pe 29 ianuarie 1912, noii birjari ai Capitalei au sustinut si concursul pentru... permis. Vreti sa stiti ce materii au avut de studiat? “Circulatiunea trenurilor, sosiri si plecari; Strazile si institutiunile mai de seama din Capitala; Ingrijirea ce trebuie data cailor in caz de accident'.

Mana, birjar!

sursa: www.jurnalul.ro