Pobabil ca cei mai multi dintre bucuresteni si nu numai, stiu de existenta spitalului care se afla pe Bulevardul Ion Mihalache, in apropiere de Piata Victoriei si de Bulevardul Kiseleff, Spitalul Filantropia.
Dar cati dintre ei ii cunosc povestea?
Dar cati dintre ei ii cunosc povestea?
Pe la 1811, medic şef al oraşului era Costandinache Caracaş. După ce
constatase puţina grijă pentru bolnavii săraci şi rapacitatea administratorilor de la Colţea şi Pantelimon, tânărul medic s-a decis să ridice un spital la standarde occidentale, rezervat celor lipsiţi de mijloace. L-a făcut prin subscripţie publică şi generozitatea locuitorilor a arătat că „oamenilor le pasă”. Ciuma lui Caragea,izbucnită în 1813, a întârziat lucrările dar Vodă, nemurit astfel în istoria noastră pentru epidemia de cumplita boală, a completat bugetul în aşa fel încât (după o scurtă perioadă de funcţionare într-o fabrică dezafectată), noul spital, Filantropia, şi-a deschis porţile în 1815.
Avea etaj unde, în opt din cele 20 de camere, erau găzduiţi bolnavii. În rest, locuiau un preot, un supraveghetor, chirurgul şi un farmacist. Cu o suprafaţă de cca 52/9 m., spitalul avea spre faţadă o sală cu 30 de ferestre unde bolnavii se puteau preumbla pe vreme rea. Încă de la început, ideea ctitorului a fost ca cei suferinzi „să capete mulţumire şi plăcere”. Camerele aveau „ventilatoare sistematice”, wc-urile eru instalate între camere, în cabine zidite, sub forma unor lăzi care se goleau zilnic. Meticulosul doctor a făcut şi un regulament straşanic de funcţionare, în 77 de articole, din care amintim câteva: spitalul primea bolnavi fără deosebire de naţionalitate, clasă socială, religie sau natura bolii. La intrare, aceştia îşi predau hainele şi toate obiectele avute asupra lor, primind o uniformă a spitalului (halat lung, cămaşă, ciorapi, papuci, tichie). Aşternuturile şi hainele bolnavilor de sifilis erau îmsemnate anume şi nu se distribuiau altor internaţi. Bolnavilor le era interzis să ceară ceva de la vizitatori sau „să dăruiască” ceva vreunui slujbaş, căci „dacă se vor descoperi, vor fi pedepsiţi amândoi”. Cei care ignorau tratamentele urmau să fie „izgoniţi de doctor”. Hrana neconsumată trebuia înapoiată intendentului, nu trecută altul bolnav sau păstrată în cameră petnru mai târziu.
Servitorii trebuia să fie „cinstiţi, aşezaţi şi cuviincioşi” şi mai ales nebeţivi. Erau datori să umble zi şi noapte printre paturi şi să observe starea fiecărui suferind. Schimbau aşternuturile (de câteva ori pe zi, la nevoie) şi răspundeau de furtul oricărui obiect al pacienţilor.
Servitorii trebuia să fie „cinstiţi, aşezaţi şi cuviincioşi” şi mai ales nebeţivi. Erau datori să umble zi şi noapte printre paturi şi să observe starea fiecărui suferind. Schimbau aşternuturile (de câteva ori pe zi, la nevoie) şi răspundeau de furtul oricărui obiect al pacienţilor.
Intreaga poveste o puteti citi aici.