duminică, 31 august 2014

Si daca...

...ti-as da un nume pe care altii mi l-au dat
si ai putea sa-l agati de-un chip pe care altii mi l-au dat
si ai putea sa te uiti in ochii prin care vad lumea,
ai stii cine sunt?
Tot ce am spus vreodata, e doar un praf pierdut in vant,
cand carnea cere carne si oasele pamant.

Traiesc in mintea unui dumnezeu nebun,
ce m-a facut din stanca si m-a legat cu fum.
Daca-l privesti in ochi,
ai sa ma vezi privindu-te.

Ghost - Urme prin abis


Pentru ca mi-am amintit sau poate pentru ca nu am uitat.

vineri, 29 august 2014

Forma paharului determină viteza cu care ne bem berea


Pahare de bere
Cercetătorii de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie) au realizat recent un studiu referitor la cât de repede beau oamenii și care este legătura dintre viteză și forma paharului folosit.

Cercetările, ale cărei concluzii au fost publicate în revista PLoS ONE, au fost realizate pe un eșantion de 159 de persoane, care au fost filmate în timp ce consumau sucuri sau bere, din pahare de diferite forme.

Conform studiului, cei care au băut berea din pahare cu pereții drepți au avut nevoie, în medie, de 40% mai mult timp decât cei care au folosit pahare cu pereții curbați. În schimb, nu s-a înregistrat nicio diferență atunci când băutura folosită a fost una fără alcool.

În cazul berii, un pahar de aproximativ 235 ml (half-pint) a fost băut în 7 minute (cazul celor cu pereții curbi), față de 11 minute (paharele drepte).

Cercetătorii presupun că această diferență se explică prin faptul că, în cazul paharelor cu forme curbe, este mai dificil de estimat care este jumătatea paharului. Astfel, consumatorii nu pot aprecia foarte exact cât au băut deja.


„Oamenii încearcă să bea cu măsură și să țină cont de cantitatea de bere consumată. Însă capacitatea lor de a ține sub control această cantitate pare afectată dacă folosesc anumite tipuri de pahare”,a declarat Angela Attwood, cercetător la Școala de Psihologie Experimentală din cadrul Universității din Bristol.

Studiul a încercat să confirme această teorie și a prezentat participanților fotografii cu pahare de bere de diferite forme, cerându-le să aprecieze care dintre ele erau pline până la jumătate, care mai mult și care mai puțin. Cele mai multe erori de apreciere (în minus) au fost constatate în cazul paharelor cu pereții curbi.

Cât despre concluzia studiului, ea este, evident, una plină de politically correctness: barurile ar trebui să-și schimbe paharele, astfel încât consumatorii să poată „bea mai responsabil” și „să recapete controlul”.

Mai curând le-a dat proprietarilor de localuri ideea să-și cumpere cât mai repede pahare cu forme curbate, în caz că aveau din cele drepte.


sursa: www.costachel.ro

miercuri, 27 august 2014

Naser 2

Nu credeam ca o sa-placa dar mi-a placut, chiar mi-a placut.
Auzisem pareri pro si contra si cum eram sigura ca il voi compara cu primul mi-as fi dorit sa nu fiu dezamagita.

Naser 2 este un restaurant libanez situat in zona Armeneasca, foarte in centrul Bucurestiului.
Primul Naser, situat in zona Piata Domenii este un restaurant mai mult de cartier, nimic sofisticat, unde mergi sa manaci bine, pur si simplu.
M-am bucurat sa descopar aceleasi preparate savuroase si la Naser 2.
In plus spatiul este confortabil, atat la parter cat si la etaj.Designul nu are nimic special sau original dar asta nu este un minus atata timp cat mancarea este gustoasa, mancare pe care o vezi inca de la intrare in vitrine, gata de a fi pusa pe frigare sau in farfurie, fierbinte si proaspata.
Nu sunt neaparat fan al bucatariei cu gust mai altfel, nu-mi place mancarea indiana de exemplu, pentru mine e prea aromata, prea picanta, cu prea mult sos...
Mancarea arabeasca este cu totul altceva, are alta prospetime si savoare, alta consistenta si in plus, cum sa nu te topesti dupa baclavale si saraili? :)
Oricum gusturile stim cu totii ca nu se discuta.
In ceea ce ne priveste, noi am luat la aperitiv Sambusa, sunt un fel gogosele umplute cu carne de oaie si condimente, unele, si cu branza, celelalte.Fierbinti, crocante, au mers perfect cu un pahar de Ayran rece si imbogatit cu menta, absolut delicios.



Trebuie sa remarc ca atat la Naser 1 cat si la Naser 2 serviciul este rapid, chelnerii atenti si mereu zambitori, lucru care conteaza, intotdeauna.
Pentru felul principal am ales cotlete de berbecut, eu si frigarui asortate (pui, vita, oaie ), prietenul meu.
Un pahar cu vin a completat perfect alegerile pe care le-am facut si desigur, lipiile, care la randul lor insotesc orice portie de mancare.
Sa nu uit, salata de muraturi asortata si desertul sunt din partea casei.Trebuie sa recunosc ca baclavaua de la Naser 1 mi-a placut mai mult :)
Portiile nu sunt deloc mici, eu am luat la pachet doua dintre cele cinci cotlete de berbecut care formau portia mea.De altfel nu am fost singura care a solicitat doggie bag, aceasta e deja o obisnuinta la Naser.

Singurul minus peste care nu pot sa trec a fost muzica, foarte tare, un amestec de muzica arabeasca si hit-uri ale anilor '90, muzica nu a adus nici un plus atmosferei asa ca noi am solicitat sa i se diminueze intensitatea ca de schimbat calitatea nu aveam cum sa o schimbam.
In concluzie, daca vreti sa mancati o mancare proaspata, gatita bine si cu gust puteti merge cu incredere atat in zona Domenii cat si in zona Armeneasca, veti pleca multumiti, va garantez.
Daca sunteti in cautarea unui restaurant arabesc cu atmosfera sofisticata, atunci e cazul sa renuntati, la Naser te simti bine, fara fast dar cu gust la mancare.

Miercurea fara cuvinte - La Grădina Botanică "Alexandru Borza" Cluj-Napoca






POSTARE INSCRISA LA "MIERCUREA FARA CUVINTE"

luni, 25 august 2014

Palatul Urania din Cluj sau cladirea cu basorelieful nud al celor doi barbati


In scurta trecere pe care am avut-o in aceasta vacanta prin Cluj, in timp ce asteptam la trecerea de pietoni, ridicand privirea, am observat un basorelief cu doua nuduri de barbati...recunosc am fost uimita si nedumerita, nu este ceva obisnuit in orasele noastre...
Ajunsa acasa, am incercat sa aflu mai multe despre aceasta cladire dar mai multe a insemnat de fapt foarte putine, am gasit doar cateva informatii pe http://metropotam.ro, prea neinduslatoare pentru curiozitatea mea.


Palatul Urania este legat de inceputurile cinematografiei in Transilvania. Desi in oras se intamplau deja de la sfarsitul secolului 19 proiectii timide, scurte si mute, cu plimbari prin oras, cu box american, biciclisti ori trenuri in gara, primul cinema din Cluj a aparut in 1906 cand Jenö Janovics, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, a deschis si un studio de film si teatru numit Cercul Teatral. Janovics a ridicat astfel cortina filmului mut in Cluj, aducand si proiectand filme de la societatea Urania din Budapesta si devenind el insusi regizor si producator de film (in perioada 1913-1920 a regizat peste 30 de filme).

Printre realizatorii de film care s-au afirmat in acea perioada in Cluj se numara si Udvari András, despre care gasim -cu greu- un rand la fel de laconic si misterios: acesta a construit Palatul Urania "pentru a face un capriciu amantei sale", dar din pacate nu am reusit sa descoperim si alte surse care sa confirme autenticitatea povestii din spatele acestei afirmatii. Alte surse ne spun ca inaugurarea palatului (realizat de arhitectii Kappéter Géza din Budapesta si Joseph Stener din Arad) a avut loc pe 10 decembrie 1910, iar la ceremonie a participat si Viktor Molnar, membru fondator al Teatrului Urania din Budapesta.
Cinematograful din Palatul Urania, aflat o vreme in colimatorul moral al consiliului orasenesc din cauza barbatilor goi din basoreliefuri (citim tot aici), a fost in prima parte a secolului unul dintre cele mai luxoase cinematografe din Cluj, cu o capacitate de 500 de locuri in sala de spectacol, care avea incalzire centrala si ventilatie. Palatul Urania a fost in primele decenii ale secolului centru cultural pentru protipendada epocii, dar si un mic "mall" inainte de vreme, gazduind in aceeasi cladire o farmacie, un magazin de design interior, o carmangerie si 17 apartamente.

Istoria Palatului Urania se stinge brusc. Nu mai gasim nimic despre viata lui din ultimii ani, tot ce ne-a ramas e usa inchisa a clubului de poker si o fatada din ce in ce mai anonima.

sursa: www.metropotam.ro

Daca cei care trec pe aici stiu ceva in plus sper sa nu ma lase in asteptare :)

duminică, 24 august 2014

Asa sa fi fost?

Este o dimineata de vara pe la inceputul anilor 1600…


Cu un scartait adanc Poarta Ulitei Negre se deschide lasand sa patrunda in cetate carele incarcate cu legume proapeste si cu fructe abia culese. In piata cetatii nevestele targovetilor vor cerceta cu grija si pricepere marfa din care vor pregati pranzul si cina barbatului casei si a copiilor dumnealor.
Negustorii ridica obloanele pravaliilor. Mirosul de sunca afumata, carnati si carne proaspat casapita se intinde pana departe…
Mestesugarii de pe langa Turnul Cutitarilor si Postavarilor isi indeamna musterii catre dughenele lor,la fel si aurarii.
Negustorii de straie si alte podoabe isi expun si ei marfurile la vedere cu mai putine indemnuri dar cu mare spor.
Pe poarta Hanului “La Rata” iese in goana o careta indreptandu-se catre iesirea Bastionul Fierarilor.
La acest han poposesc din cand in cand si turci asa cum arata relieful cu cap de turc care se afla deasupra arcadei-portal a intrarii in han…


Nu stiu sigur daca asa se desfasura o zi obisnuita din viata cetatii Brasovului dar mi-ar placea sa cred ca da, mi-ar placea sa cred ca lucrurile se defasurau exact ca in mintea mea :)
Am o slabiciune pentru imaginile din trecut ale oraseor-targuri si ale vechilor cetati si Brasovul este unul dintre ele…
Cam asa arata el in sec al XVII-lea cand inca i se mai spunea Brassau, surprins intr-o acuarela de arh.Ghunter Schuller.


Ieri, Diana, comentand la postarea mea despre Calea Rahovei si Hanul Rosu imi spunea cat de drag ii este Brasovul de altadata.
Mi-am amintit ca acum cativa ani postasem ceva pe acest subiect, am cautat si am gasit in 2010...

Sunt doar cateva cuvinte si imaginatia mea, sper ca Diana sa le citeasca cu placere si nu numai ea...

sâmbătă, 23 august 2014

Bucureştii de altădată - Hanul Roşu şi Podul Rahova

Acest articol reprezinta un fel de raspuns pentru Mucegai Ales :)

El ma citeste de foarte putin timp si nu stie ca iubesc definitiv si total Bucurestiul de altadata, Bucuresti ale carui ramasite le-am mai prins (din pacate mult prea devreme ca sa le inteleg frumusetea) si nu stie ca sectorul si zona in care locuiesc sunt slabiciunea mea :).

Acest fermecator articol este scris de Ecaterina Pop si prinde in cuvinte si imagini o zona din Bucuresti care completeaza tabloul unui oras care a avut farmec pentru ca reprezenta un intreg.
Acum este doar un oras cu amintiri frumoase si blocuri urate.

Cu sute de ani în urmă, capitala ţării noastre arăta cu totul diferit faţă de astăzi. Imaginea Bucureştiului era de o frumuseţe uimitoare şi se alcătuia din case, hanuri, pivniţe şi tot felul de prăvălii, toate acestea întregindu-se într-un tablou pictat parcă de un pictor iscusit.

În acest tablou de vis, îşi avea odinioară locul bine stabilit un edificiu cu o istorie bogată, pe numele său Hanul Roşu. Astăzi, dacă vă aflaţi la intersecţia străzilor Franceză cu Şelari din Bucureşti, în apropiere de Curtea Domnească, veţi putea observa o clădire simplă şi vopsită în grena, care nu atrage prea mult atenţia trecătorilor. Şi este evident şi de ce.

Tot aici, în capătul străzii Şelari, exista odinioară un pod care făcea legătura între Centrul Vechi al Bucureştiului şi zona unde se afla Curtea Judecătorească şi Biserica „Domniţa Bălaşa”. La vremea respectivă, podul purta denumirea de Podul Calicilor şi se întindea până în afara oraşului, trecând în drumul său printre vechilecase negustoreşti.

Podul Calicilor a fost unul dintre cele mai vechi dintre cele care s-au construit peste Dâmboviţa. După Războiul de Independenţă, mai exact după anul 1878, Podul Calicilor şi-a schimbat denumirea în Podul Rahovei, iar zona adiacentă a devenit cunoscută sub numele de Calea Rahovei.

Hanul Roşu – locul de întâlnire al vieţii publice de odinioară



Hanul Roşu a fost construit cândva pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Povestea sa continuă la Mănăstirea Cotroceni, în subordinea căreia hanul fusese dat în al doilea deceniu al următorului secol. Însă aici nu a avut „mult de stat”, căci părintele Hariton de la mănăstire a vândut hanul unei jupânese pe nume Zamfira, pentru suma de 50.000 de lei.

După câţiva ani, soţul jupânesei se stingea din viaţă, iar Hanul Roşu a fost iarăşi vândut, întrucât Zamfira nu mai făcea faţă cu datoriile rămase şi împrumuturile necugetate ale soţului ei.

Hanul Roşu a avut mulţi proprietari de-a lungul timpului. Astfel, jupâneasa Zamfira vindea hanul, iar acesta ajungea acum în proprietatea văduvei marelui logofăt Dinicu Golescu, care se numea Zoe.

Din păcate, în anul 1838, din Hanul Roşu s-a ales doar scrumul, întrucât a ars complet în urma unui incendiu. O parte din locul pe care fusese construit hanul a fost luată în arendă de un anume Dimitrie Bola, iar Zoe Golescu vindea în următorii ani ultimele parcele ale locului.

Acest personaj, Dimitrie Bola, se pare că a refăcut Hanul Roşu în stil neogotic, construind un balcon foarte frumos din metal, în formă semicilindrică, chiar pe colţul clădirii, deasupra intrării.



Clădirea a început să arate atât de bine, încât Hanul Roşu a devenit astfel un simbol şi o bijuterie pentru centrul vechi al capitalei, ca urmare a frumuseţii sale izbitoare. La parterul hanului exista un fel de casino, unde ofiţerii austrieci veneau foarte des.

Hanul era locul de întâlnire al vieţii publice de la acea vreme din Bucureşti, punctul unde se adunau bucureştenii cu mic cu mare şi unde timpul avea o altă dimensiune. Dacă ar fi să facem o comparaţie cu zilele noastre, Hanul Roşu era ca un mall, unde viaţa publică a Bucureştiului se desfăşura necontenit, dar într-o cu totul altă dimensiune faţă de astăzi.

Tot aici, la minunatul Han Roşu, a fost adusă într-una din prăvăliile sale prima râşniţă de cafea, o premieră la vremea respectivă, care scotea într-un ceas „10 oca de cafea pisată”.

Astăzi, din vechiul han de altădată nu a mai rămas nimic, decât clădirea vopsită în grena. Doar locul pe care zace a rămas acelaşi, dar nimeni nu-i mai acordă vreo importanţă. Nici măcar nu mai iese în evidenţă, din han a rămas doar o clădire urâtă şi sordidă.

Podul Rahovei nu mai există în Bucureştiul de astăzi



Podul Rahovei, care se afla în apropiere de Hanul Roşu, a dispărut total şi el din peisajul Bucureştiului, şi cu siguranţă şi din amintirea celor mai bătrâni, în anii ’30. Regele Carol al II-lea iniţiase o acţiune de curăţare a Pieţei 8 Iunie (astăzi Unirii), de sistematizare şi reamenajare a spaţiului urban.

Din aceste motiv, Dâmboviţa a trebuit să fie acoperită cu un planşeu de beton care se întindea de la Piaţa Senatului până la Piaţa 8 Iunie. Astfel, Splaiul Independenţei a devenit un bulevard în toată regula, iar podul Rahova a fost distrus.

Podul impresiona prin frumuseţea şi lungimea sa, iar trecerea pe Podul Rahovei era cu atât mai impresionantă cu cât panorama era dominată de Palatul Justiţiei.

Din nefericire, Hanul Roşu şi Podul Rahovei nu mai există astăzi. Dar merită să ştim măcar povestea acestor construcţii care au dăruit Bucureştiului de altădată o frumuseţe aparte.

sursa: www.financiarul.ro

vineri, 22 august 2014

Pentru Tine, Dragostea Mea - Jacques Prevert

Azi, pentru ca  am o zi nu tocmai usoara si o durere de cap grea de tot, mi-am amintit de aceasta poezie a lui Jacques Prevert, poezie care imi da intr-un anume sens o stare de bine...
Am mai postat aceasta poezie dar cred ca de doua ori e mai bine decat o data.
 

Am fost la targul de pasari
Si-am cumparat pasari
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de flori
Si-am cumparat flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de fiare vechi
Si-am cumparat lanturi
Lanturi grele 

Pentru tine
dragostea mea
Apoi m-am dus la targul de sclave
Te-am cautat
Dar nu te-am gasit
dragostea mea.

 pictura apartine lui Mihai Ioan


 

miercuri, 20 august 2014

“O femeie are vârsta pe care o merită”

Coco Chanel, inimitabila in creatiile vestimentare, originala in gandire si mai ales in aplicarea gandirii ei, ne sugereaza cateva sfaturi mai degraba de un bun-simt curajos decat intelepte.
In fond, intelepciunea poate fi rece daca nu ar fi dublata de ghidusia unor intamplari a caror savoare devine in timp mai puternica, la fel ca un vin bun, invechit :)
Enjoy!

- Vârsta nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de vârstă.
- “În ce locuri de pe corp poate fi folosit parfumul?”, m-a întrebat o tânără.“Oriunde îți dorești să fii sărutată”, i-am răspuns.
- Ochi frumoși sunt numai ochii care ne privesc cu dragoste.
- Nimeni nu este tânăr după patruzeci de ani, dar poți fi irezistibil la orice vârstă.
- O femeie are vârsta pe care o merită.
- Orice vârstă ai avea, a nu te simți iubit înseamnă a te simți respins.
- Simplitatea este esența oricărei eleganțe adevărate.
- Sunt oameni care au bani și oameni care sunt bogați.
- Succesul este dobândit deseori de cei care nu știu că eșecul este inevitabil.
- Moda dispare, însă stilul este etern.
Coco Chanel
(19 august 1883 – 10 ianuarie 1971)
Coco-Chanel

sursa: http://webcultura.ro

Miercurea fara cuvinte - Mocanita de pe Valea Vaserului






POSTARE INSCRISA LA "MIERCUREA FARA CUVINTE"

luni, 18 august 2014

Mocanita

Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cutural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă – pe lângă locomotive Diesel - până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.
Linia care a fost construită dupa encartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.

În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic..
Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate foresiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.
În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.
Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor.


Din anul 2000 calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinatate prin asociatia „Hilfe für die Wassertalbahn“ Cu ajutorul elveţienilor s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase din funcţiune, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au resturat depoul şi cladirea istorică a gării. În jurul gării din Vişeu de Sus există o infrastructură importantă care poate fi folosită pentru dezvoltarea turismului.
Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program şi tractate de locomotive cu abur şi din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“şi este sub ocrotire europeană.
(sursa: www.cffviseu.ro)

Fotografiile au fost facute la Muzeul Mocanitei amenajat la popasul de unde Mocanita face calea intoarsa (pentru turisti).
Mai multe imagini maine la MFC :)

Legenda Cascadei Cailor

Maramuresul a fost una dintre zonele catre care ne-am indreptat in aceasta vacanta.
Nu o sa incerc sa va conving sa mergeti acolo, sunt sigura ca ati auzit daca nu ati si vazut cat de cuminti salbatice, verzi, invaluitor de frumoase sunt aceste locuri.
Eu vreau sa va povestesc o legenda despre un loc spectaculos aflat in Muntii Rodnei, foarte aproape de Statiunea Borsa, este vorba despre Cascada Cailor.
Până la cascadă se ajunge din Stațiunea Borsa pe jos sau cu telefericul. După ce ați coborât din teleferic aveți de mers prin pădure pe un traseu amenajat cca. 15-20 de minute (cam asta spun localnicii dar drumul dureaza ceva mai mult, in functie de ritmul de mers al fiecaruia).


Legenda spune că demult localnicii își aduceau hergheliile de cai ca să pasca pe Muntele Piatra Rea pentru că era o zonă cu pășuni întinse. Acest rai al cailor nu era chiar atât de plăcut deoarece din când în când ursul dădea târcoale prin zonă la vânătoare de cai. Bineinteles ursul nu avea nicio șansă pentru că era o zona deschisă și prin urmare el încerca să încolțească animalele deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascadă a Cailor. Singura scăpare a cailor era să se arunce în gol. Legenda mai spune că într-o noapte furtunoasă și întunecată ursul a atacat din nou și din cauza fulgerelor caii s-au speriat, au fugit spre prăpastie și au căzut. Se zice că au pierit 15 capete în acea seară. Din acel moment localnicii au botezat locul cu numele de astăzi de Cascada Cailor, circul glaciar l-au numit Podul Cailor iar pârâul care curge de la cascadă poartă numele de Izvorul Cailor. 

Cat este legenda, cat realitate, nu stiu sa va spun dar nici nu cred ca mai conteaza.


Conteaza frumusetea nealterata de timp a acestor locuri.
Fotografiile apartin fratelui meu (nu m-am aventurat atat de sus), eu sunt doar povestitorul :)

duminică, 17 august 2014

Me and my sweet niece...

Am revenit din vacanta, voi reveni si cu articolele mele obisnuite si cu fotografii din locurile pe unde am trecut (le voi publica la MF).
Pana atunci m-am gandit ca poate vreti sa o revedeti pe Alexandra, nepotica mea, care a mai crescut intre timp si care va creste si mai mult in cei 2 ani in care nu o voi vedea cu toate ca eu sper sa ajung la ea anul viitor...oricum, deja imi este dor de ea...


vineri, 1 august 2014

Vacanta

O sa lipsesc o perioada de timp, plec in vacanta si ca sa nu va plictisit ridicand capacul cutiutei mele in care nu va fi nimic nou, va las in grija celebrului Maru...el va fi de fiecare data, altfel :)
Va impratisez ne revedem peste doua saptamani, vesela sa va fie vara, pup!

Român în Israel: "Nu ştii exact ce să făci în cele câteva secunde până să intri în buncăr"

Cosmin este un vechi si drag prieten, medic rezident intr-un spital din apropierea Tel Aviv-ului.
Traieste acum experienta razboiului despre care, ca noi toti din aceasta parte de lume, a invatat din cartile de istorie pentru trecut si despre care afla la stiri, in prezent.
E greu de inteles acest conflict, e greu de acceptat moartea, spaima, e greu de acceptat ca se prefera ca solutie razboiul, dar de ce ne-am mira?
Cand a adus pacea bogatii pentru putinii mari ai acestei lumi?
Cosmin a raspuns catorva intrebari adresate de Ioana Haşu reporter la Radiofreance Internationale, in care incearca sa ne arate ca spaima si increderea sunt un fel de joc al luminii cu intunericul, speranta fiind indreptata catre lumina...

Român în Israel: "Nu ştii exact ce să făci în cele câteva secunde până să intri în buncăr"