marți, 26 septembrie 2017

"Ma cheama Alber..."

Apropierea iernii imi aminteste invariabil de o carte draga mie, aceasta carte m-a facut sa visez sa intalnesc marea iarna... si pana la urma, am intalnit-o
"Maria si marea" lui Radu Tudoran este o poveste care incepe vara, o poveste de dragoste fierbinte ca nisipul, banala dar reala comparatie...
Si in dragoste ca si in natura exista patru anotimpuri, si in dragoste ca si in natura iarna, cu tot albul ei stralucitor, amprenteaza cenusiul si senzatia de rece, asta simtea si Maria privind iarna marea...

"Ma cheama Alber, sa nu te mire ca e fara t la urma,spuse tinarul.Au gresit la primarie si asa a ramas - Alber!
Am vrut sa aud cum suna.Alber,fara t.E cam caraghios.
Pe mine ma cheama Maria...
Si ce faci in viata?
Era marinar! Mai bine n-ar fi spus!"
............................................................
Il gasi asezat pe Calul de Salcie.Era ud,dar pe fata nu i se citea nici o suferinta;ploaia il inviora,ca pe plante.
Maria il privi cu ura;sa fi fost incovoiat ,sa nu fi avut genele atit de dese si grele,impodobite cu picaturi de apa ca niste strasuri,sa-l fi simtit trist sau nelinistit,s-ar fi apropiat de el dintr-o data.
-Ce faci aici?intreba,rece.
-Te astept,raspunse Alber.
-De cind astepti?
-De cind n-ai venit.
Era nebun ? Sau ii placea sa se joace cu vorbele?
Dar poate spunea adevarul,si atunci avea datoria sa-l iubeasca,macar provizoriu."

Mi-am dorit ca macar pentru un anotimp sa fiu o Marie langa Alber fara "t", doar ca Alber-ii mei l-au avut mereu pe "t" la sfarsit, si astfel, Albert e doar un nume, vara - un anotimp iar marea...marea este mereu acolo...mai ales iarna
  

vineri, 15 septembrie 2017

Amintiri cu gust de...branza :))

Afisele vintage, slabiciunea mea declarata, deja stiti asta
De ce m-am oprit azi la afisele cu celebra marca de branza toipita, La vache qui rit? Cum de ce? Amintirile, ma chinuiesc, vorba cantecului
Aseara, la cumparaturi fiind, tot cautand printre multe si diferite marci de branza si cascaval pe cea mai cea, alegand pana la urma cateva franzuzesti dar si de-ale noastre, cel putin la fel de bune, mi-am amintit de prima mea intalnire cu La vache qui rit.
A fost pe vremea cand branza topita de la noi era ceva caucicat deloc tartinabil, doar muscabil, ca altfel nu pot sa spun
 Intamplarea a facut ca in acele timpuri "imemoriale" sa primesc de la cineva, pe langa niste ciocoloata Nestle-de vis ciocolata, si doua cutii cu branza La vache qui rit.
Impactul a fost nimicitor.
Pentru branza
Am mancat o cutie minus doua triunghiulete (ca n-am mai putut), in cateva minute, neintelegand cum e posibil ca un triunghiulet de branza sa poata fi atat de cremos, dulce, cu gust bun de lapte, cum ti se poate topi pur si simplu in gura...
Cutiile aratau cam ca cele din cel de-al doilea afis si au ramas de nesters in amintirea mea
Voi?
Aveti amintiri cu gust? Nu neaparat de branza

marți, 12 septembrie 2017

Si nu, chiar nu-mi plac citatele motivationale🙂

Mi se par periculoase tocmai pentru senzatia de "exact asa gandesc si eu dar uite ca nu-mi dau seama"
Dar n-am sa neg niciodata efectul benefic al gandirii pozitive, lucru mai greu de obtinut decat ar parea
Am ales acest citat ( am mari indoieli ca i-ar apartine lui Buddha) pentru ca NU sunt de acord cu cuvantul "fericire" dar si pentru ca rezonez cu restul.
Fericirea e ceva greu de atins, greu de pastrat si, in viziunea mea, supraestimat.
Starea de bine e altceva.
E o senzatie care nu te copleseste, e o senzatie cuminte si care iti da incredere ca poate fi de durata.
In ceea ce ma priveste, as inlocui "fericirea" cu "starea de bine"
 

miercuri, 6 septembrie 2017

Orasul diminetilor de acasa...

Am preferat mereu rasaritul, apusurilor, asta pentru ca sunt lenesa si nu foarte des ma trezesc dimineata devreme, cu toate ca in ultimul timp imi reuseste mai des
Unul dintre motivele pentru care imi iubesc cartierul este datorat si acestei privelisti pe care o vad in fiecare dimineata privind pe fereastra.
Vad un oras colorat frumos, vad mult verde, vad doar ce e limpede si curat in orasul nostru
Priviti-l si voi!

marți, 5 septembrie 2017

Snitelul si a lui poveste :)

Va plac snitelele? 
Cred ca sunt putini aceia care vor spune nu
Dar putini sunt si aceia care stiu ca snitelul are si el o poveste...
Da, da, snitelul acela fraged facut dintr-o felie de carne de porc pui sau vitel, batuta cu un ciocan de lemn si trecuta cu grija prin faina, ou si pesmet si prajita in unt si putin ulei, mmm...delios rezultat, carne frageda in crusta crocanta
Snitelul vienez, ca despre el este vorba (preparat corect din carne de vitel) nu este de fapt vienez, este...milanez
Legenda spune ca feldmaresalul Josef Radetzky a adus "snitelul" din Lombardia la Viena in 1857.El ii povestea Imparatului Franz Josef despre preparatul numit "Costoletta": "bucataria din Milano are un preparat cu adevarat deosebit: carne de vita, invartita in oua, pesmet si prajita in unt".

Odata ajuns la Viena, el a inmanat personal reteta imparatului.
Sigur ca si aceasta legenda isi are contestatarii ei dar asta nu ne impiedica sa ne bucuram atunci cand consumam fragedul snitel vienez servit traditional cu garnitura de cartofi fierti si o felie de lamaie
Pofta buna!


sursa: aici