miercuri, 30 aprilie 2014

Cum îşi păstrează rusoaicele tenul tânăr :)

Femeile din Rusia sunt renumite în întreaga lume pentru tenul lor impecabil şi pentru modul în care îmbătrânesc.

Ei bine, în Rusia secretul unei pieli radiante este chiar... cartoful.
Bogat în microelemente, vitamina C şi amidon, acesta oferă posibilitatea de a întineri pielea cu cheltuieli minime şi cu rezultate maxime.
Vă propunem câteva reţete practicate de actriţele din Rusia anilor '50, care s-au bucurat de mare succes.
Mască pentru ten luminos
Un cartof fiert în coajă se curăţă şi se pisează bine. O lingură de piure se amestecă cu o lingură de brânză de vaci sau lapte prins, câte o linguriţă de ulei de masline sau de migdale şi glicerină farmaceutică.
Dacă masca este prea subţire, se adaugă puţin amidon, făină de orez sau de ovăz.
Amestecul se încălzeşte pe baie de aburi sau pe calorifer şi se întinde pe pielea uşor umezită de pe faţă, gât şi decolteu.
După 15-20 de minute masca se spală cu apă caldă, urmată de apă rece. Procedura se face o dată la 3-4 zile, timp de 4-6 săptămâni.

Mască antirid
Se amestecă câte o lingură de piure din cartofi cu o lingură de piure de fasole şi o lingură de lapte cald. Masca fierbinte se întinde pe faţă, se acoperă cu un prosop şi se lasă 15-20 de minute.
Dacă pielea este uscată, masca se spală cu un şerveţel de in înmuiat în lapte încălzit la 45 de grade, iar de pe pielea grasă se înlătură cu apă fiartă şi răcită.
Faţa se unge cu o cremă hidratantă. Pielea devine fină, netedă, dispar sau se previn ridurile mici.

Mască pentru pielea îmbătrânită a feţei şi a mâinilor
Se pisează 3 cartofi fierţi, se amestecă cu 3 linguri suc de mandarine proaspăt stors, un gălbenuş de ou crud şi o lingură de lapte.
Masca se întinde pe faţă şi pe mâini, se acoperă cu o folie alimentară (pentru palme se pot folosi mănuşi de cauciuc) şi se lasă timp de 15-20 minute. Masca se spală apoi cu un ceai cald, preparat din cantităţi egale de mentă şi flori de tei.


 sursa: ro.celebrity.yahoo.com

La ce sunt bune cărțile?




artist: Jonathan Wolstenholme.
Postare inscrisa la "Miercurea fara cuvinte"

marți, 29 aprilie 2014

Șapte curiozități ale limbii române



1. Oficial, cu o lungime de 44 de litere, cel mai lung cuvânt din limba română

se află pe locul 3 în topul celor mai lungi cuvinte din Europa. Pe primul loc se află un cuvânt german cu o lungime de 79 de litere, iar pe locul 2 un cuvânt turcesc cu o lungime de 70 de litere, ambele fiind cuvinte compuse, în timp ce cuvântul românesc este unul tehnic). Neoficial mai există alte două cuvinte mai lungi (un cuvânt în islandeză cu o lungime de 64 de litere și un cuvânt finlandez cu o lungime de 61 de litere), însă acestea nu sunt incluse în dicționare, fiind mai degrabă glume lingvistice.
2. Limba română este singura limba europeană în care se poate face o propoziție completă, formată din 5 cuvinte care conțin doar vocale: “Oaia aia e a ei”.
3. Cel mai lung cuvânt care conține doar vocale: uiuiu.
4. Cel mai lung cuvânt care conține o singură consoană: acioaiei.
5. Cel mai lung cuvânt care incepe și se termină cu o vocală și în rest conține doar consoane: înspre.
6. Cel mai lung cuvânt care denumește o localitate din Romania: Streisângeorgiu.
7. Cel mai scurt cuvânt care denumește o localitate: Ip.
Și, în final, câteva palindromuri amuzante (grupuri de cuvinte sau cuvinte care pot fi citite de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul):
Ele ne seduc cu desenele;
Era sa pozez o pasare;
Elisa va lasa Toyota sa la Vasile;
Era o tipa rapitoare.


sursa: webcultura.ro

luni, 28 aprilie 2014

“Daca toti vom fi in rindul lumii, nu inseamna ca vom fi niste oameni de rind?”

Aceasta replica , monumantala as spune, face parte din spectacolul lui Razvan Mazilu "Saraiman", spectacol pe care l-am vazut aseara la Teatrul Odeon, invitata fiind de cel mai drag prieten al meu, sensibil la dans ca si mine.
Doar ca acest spectacol nu inseamna doar dans. Pe scena evolueaza si actorul de stand up comedy Dan Badea, care ne impartaseste gandurile, amitirile, concluziile si semnele lui de intrebare la modul haios si foarte apropiat degajand un umor absolut pozitiv. Momentele lui sunt impletite cu aparitiile lui Razvan Mazilu (care de fapt nu paraseste nicio clipa scena).
Ei sustin un fel de dialog, prezentand sau mai corect conturand ceea ce ne reprezinta pe noi, romanii.
De o parte Dan Badea, amintindu-ne de intamplari obisnuite ale vietii noastre din prezent dar si din trecut, facand misto cu dragoste de geniile noastre ale caror descoperiri nu au fost recunoscute, smulgandu-ne hohote de ras, ca vorba ceea, ce altceva ne mai ramane de facut?
De partea cealalta Razavan Mazilu, aducand surplus de sentimente, de traire si dragoste, de viata, de dragoste pentru o "ea" si iarasi un moment deosebit, acela in care  incearca sa-si ia valiza si sa plece, sa lase in urma totul dar e greu sa parasesti tot ceea ce inseamna...
Poate ar trebui sa va las si pe voi sa vedeti spectacolul ca sa intelegeti ce inseamna cu bune si cu rele, pentru fiecare dintre, sa fii roman.As zice ca tocmai de aceea muzica Romicai Puceanu face ca acest spectacol sa fie perfect romanesc dar frumos rau de tot. Nu stiu sa scriu cronici, am scris doar ce am simtit si aseara am simtit ca rad cu un nod in gat, de drag si de ciuda. Poate voi veti simti altceva vizionand spectacolul, nu stiu....
Razvan Mazilu a fost exceptional, atat de palpabil emotionant, Dan Badea un haios dar nu obligatoriu mioritic...
Aveti aici cateva imagini poate mai expresive decat cuvintele mele... 




Tot aseara am avut parte si de o surpriza. Pentru ca pe 29 aprilie este Ziua Internationala a Dansului, Razvan Mazilu ne-a regalat cu un spectacol de dans clasic dar si contemporant in interpretarea unor tinere si foarte tinere talente dar si a celor deja consacrate.
De exceptie au fost momentele din "Un tango mas" si "Depeche Dance" unde Razavn Mazilu face un cuplu perfect sudat  cu "partenera lui de-o viata" cum singur spune, Monica Petrica dar si alatui de Judith State si Vanda Ștefănescu in "Depeche Dance"....
Pot spune ca aseara am plecat de la teatru daca nu dansand, cu siguranta plutind...


vineri, 25 aprilie 2014

Patru tatuaje sexy de pe vremea străbunicilor...





Măcar o dată în viață, cu toții suntem rebeli. 

Și simțim că toată lumea este a noastră.
 Iar uneori chiar este așa.
 

Tatuaj din anii 1930

Tatuaj din 1928

Tatuaj din anii 1930

Tatuaj din 1936

sursa: webcultura.ro

miercuri, 23 aprilie 2014

Tarta Tatin, un accident culinar

Un desert pe cât de gustos, pe atât de uşor de făcut, este tarta cu mere. Potrivit cercetătorilor, istoria prăjiturii începe pe la 1850 şi este legată oarecum de numele lui Napoleon al III-lea. Se spune că împăratul a cumpărat în regiunea Lamotte-Beuvron din Sologne un domeniu foarte întins. Simţind că e rost de făcut afaceri, un localnic pe nume Jean Tatin şi-a transformat propria casă în hotel, pentru a putea primi oaspeţi de tot soiul. Cele două fiice ale acestuia, Caroline şi Stephanie, au preluat hotelul după moartea tatălui lor. Cea mai mare dintre ele, Stephanie avea în grijă bucătăria, în timp ce Caroline se ocupa de primirea oaspeţilor.


Însă, într-o bună zi, bucătăreasa Stephanie s-a luat cu vorba şi a uitat să pregătească tarta cu mere care făcea mândria hotelului. Oaspeţii aşteptau desertul, în timp ce merele şi aluatul aşteptau, la rândul lor, pe masa din bucătărie. Cum s-a descurcat fata?

A uns rapid tava cu un strat gros de unt, a tăiat merele şi le-a pus la cuptor. După ce acestea s-au copt şi-a dat seama că a uitat să pună aluatul aşa că a scos tava din cuptor şi în loc să aşeze aluatul dedesubt l-a pus deasupra. Când aluatul s-a rumenit a scos tava şi a răsturnat-o cu susul în jos, asfel că merele au ajuns tot deasupra. Aşa s-a născut tarta Tatin, care a sporit renumele bucătăresei şi al hotelului ei. Se mai spune că restaurantul Maxim’s din Paris a preluat imediat reţeta şi a făcut din tarta Tatin un desert renumit în toată Franţa.

Dar cum se prepară un astfel de deliciu culinar… În principiu, aluatul se obţine din făină, unt şi sare, la care se adaugă zahăr şi apă. La rândul ei, umplutura se compune din mere dulci, unt, zahăr, vanilie şi scorţişoară. Merele se taie în jumătăţi, se înlătură cotorul şi seminţele şi se coc în cuptor într-o tavă unsă cu unt şi presărată cu zahăr vanilat; în interiorul merelor se pot pune stafide sau fructe confiate. Poftă bună!

articol preluat de pe www.historia.ro

Sucul de sfecla, cum vi se pare? :)

Postare inscrisa la "Miercurea fara cuvinte"

marți, 22 aprilie 2014

Nu ești tu...

Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neștire
Mișcă sufletul și-l leagă de un dor nemărginit.

Și dacă a fost durere și dacă mai sufăr încă,
Nu ești tu a lor pricină, nu ești tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simțirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu ești clipa ce-a zburat.

Veronica Micle (22 aprilie 1850 – 3 august 1889)

luni, 21 aprilie 2014

Cine a fost cu adevărat Sanda Marin

Pentru ca dna Dana Gonţ a etichetat drept furt articolul despre Sanda Marin pe care notasem ca l-am preluat de pe https://www.digi24.ro/, am ales sa-l sterg.Am facut asta din respect pentru personalitatea Sandei Marin pe care am dorit sa o omagiez prin acest articol mult mai bine scris decat as fi putut face-o eu si pentru ca, asa cum i-am spus dnei Gonţ, nu obisnuiesc sa-mi atribui munca nimanui. Si eu, la nivelul meu, evident scazut, am avut neplacera de a intalni pe bloguri texte care erau scrise chiar de mine de data asta, si senzantia nu a fost deloc placuta. Dar in sfarsit, cine se scuza, se acuza.
Personal, o sa pastrez mereu in amintire vechea carte de bucate Sanda Marin, a bunicii mele....
Fotografia este preluata de pe wikipedia

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Paste Fericit!

Dincolo de traditie, dincolo de credinta exista acest moment pe care fiecare dintre noi il traieste, il impartaseste cu ceilalti sau nu.
Cu totii avem nevoie de un "punct de sprijin" in viata, unii l-au gasit in credinta, altii inca il mai cauta...
Va doresc cu drag tuturor Sarbatori Luminate si Paste Fericit!

vineri, 18 aprilie 2014

1964 sau Un american la Bucuresti


Bucuresti 1964

autor: Alex Galmeanu

Am descoperit ceea ce pot numi o micuta comoara, am gasit cateva fotografii facute de un cetatean american in Bucurestiul anului 1964. Fotografiile se prezinta sub forma unor diapozitive stereografice, lucru cu atat mai interesant. Nu par facute de un profesionist dar puse cap la cap imaginile se transforma intr-un reportaj de calitate.
Slide-urile vin cu insemnarile personale ale autorului. Sunt scurte si la obiect dar compun foarte bine atmosfera generala. Nu reusesc sa identific scopul vizitei in Romania, numele sau ocupatia “fotografului” dar americani in Bucuresti in anul 1964 nu cred ca se gaseau pe toate drumurile. Cert este ca omul nostru s-a plimbat prin centru cu o camera stereografica si a fotografiat diverse scene, pastrand o obiectivitate interesanta.
In total sunt 28 de imagini dar le-am selectat doar pe cele mai importante. Pentru ca sunt stereo, imaginile pot fi vizualizate tridimensional cu ajutorul unor aparate speciale. Nu este cazul nostru, pe internet trebuie sa ne limitam la 2D.
Cele 28 de slide-uri stereografice contin insemnari ale autorului.
Cele 28 de slide-uri stereografice contin insemnari ale autorului.
Vizualizate cu dispozitive speciale, imaginile stereografice dau senzatia de tridimensionalitate.
Vizualizate cu dispozitive speciale, fotografiile devin tridimensionale.
Piata Universitatii
Fotografiile sunt facute in septembrie, asa cum citim intr-una din insemnari. In mai toate imaginile se observa steagurile nationale asezate ca de sarbatoare. Este vorba de o vizita oficiala a presedintelui imparatului Etiopiei ce se desfasura in paralel, o sa descoperim lucrul acesta un pic mai tarziu. Bucurestiul arata interesant, fara cabluri, trafic sau reclame. Oameni sunt imbracati elegant, considerand criterile actuale si par destul de optimisti. Imaginea de mai sus este realizata in Piata Universitatii in statia de autobuz din zona statuilor. Autorul noteaza: “Buses are a popular form of transportation”. Se pare ca aparitia fotografului nu impresioneaza pe nimeni. Doar doua persoane il privesc prin parbrizul autobuzului din prim-plan.
Dupa toate criteriile de styling, femeia este atent imbracata.
Dupa toate criteriile de styling, femeia este atent imbracata.
Doar doua persoane observa fotograful.
Doar doua persoane observa ca sunt fotografiate.
Piata Universitatii
Continuam cu Piata Universitatii dintr-un unghi opus. Autorul spune: ” University Bucharest – 43 faculties and higher institutes – 250 elementary & secundary schools”. Nu stiu cat de reale sunt cifrele, probabil ca sunt la nivel de oras, dar e de remarcat interesul pentru acest gen de informatii. Trebuie sa observam inca o data ca nu exista trafic rutier, nu sunt cabluri sau reclame si nici indicatoare rutiere grosolane asemanatoare celor instalate in zilele noastre. Parca si iarba e mai verde.
Biserica Rusa
Ramanem in zona dar ne intoarcem un pic spre dreapta catre Biserica Rusa. Nu pot sa nu repet, parcarea este goala, orasul este aerisit si luminos. Blocul de pe stanga a cazut la cutremurul din 1977. Este locul in care a murit actorul Toma Caragiu.
Sala Dalles
Parasim Piata Universitatii si ne indreptam spre Sala Dalles. Fotografia este deosebit de interesanta, bucurestenii sunt eleganti ca in zi de sarbatoare. Autorul relateaza: ” Streets crouded night & day – people strolling”
Scala - Lido
Mergem un pic mai sus, spre Piata Romana. Fotograful revine cu o remarca generala: “Population of Bucharest 1300000 – economic art & cultural centre”
Lido
Intorcand camera spre dreapta, americanul descopera ca: “There is a sustained effort by citizens to develop city and increase public confort”. Eu inteleg ca personajul cu matura nu este un angajat al salubritatii ci un simplu cetatean ce curata strada. Probabil este o situatie scoasa din context, imi este greu sa cred ca bucurestenii matura asa, din proprie initiativa. Fotografia imi place, are valente artistice. Poate fi oricand o buna imagine de coperta. Detaliile sunt si ele interesante.
Tiganii nu s-au schimbat de atunci dar nici reactia noastra fata de ei.
Tiganii nu s-au schimbat de atunci dar nici reactia noastra fata de ei.
Hotel Ambasador
Autorul traverseaza si indreapta camera spre hotelul unde a fost cazat. Pe diapozitiv este notat: “Ambasador Hotel Bucharest – Arrived 3 PM sept. 25 from Warsaw via Budapest”. Interesante sunt masinile parcate in fata hotelului. Intodeauna m-am intrebat ce s-a intamplat cu ele, cum de nu mai exista nici una.
Vis-a-vis de Hotel Ambasador
Fotograful profita de ocazie si realizeaza o imagine de la una din ferestrele hotelului Ambasador, din camera unde este cazat. Noteaza imaginea ca fiind un: “View from 11th floor. Ambassador Hotel – Bucharest
Masa la Lido
“Lunch on terrace of Lido Hotel – Tuesday Sept 29/64″
Chiosc de ziare
Peste drum de Lido, americanul vede un chiosc de ziare. Noteaza imaginea intr-un mod firesc: “Magazine store – Bucharest”. Printre titluri gasim revista Flacara dar si un manual de Evidenta Contabila.
ONT & Jaguar
Omul nostru mai merge un pic si observa o scena ineresanta. In parcarea din fata sediului Oficiului National de Turism este parcat un Jaguar ce nu ii lasa indiferenti pe barbatii din zona. Noteaza pe slide: “Curious Romanians examing Jaguar from N.Y. State”. Intrebarea este evidenta, ce cauta un Jaguar in Bucuresti in 1964? Cu atat mai mult unul inscris in New York? Sunt nu mai putin de 16 oameni in jurul automobilului, asta da curiozitate.
Patria / Carturesti
Ultima imagine realizata in centrul orasului, il duce pe strain in zona cinematografului Patria. Pe fundal se vede casa ce avea sa devina libraria Carturesti. “Borcanul” politistului este de-a dreptul amuzant. Diapozitivul este notat: “Policeman’s depot. – Bucharest”
Uneori costumul se poarta cu umbrela dar fara ciorapi.
Uneori costumul se poarta cu umbrela dar fara ciorapi.
Arcul de Triumf
Fotograful paraseste centrul si fotografiaza Arcul de Triumf, cu punct de statie aproape de Piata Scanteii. Comentariile despre trafic sunt de prisos.
Urmatoarele cadre devin foarte interesante. Ne dau o idee despre motivul vizitei in Bucuresti si poate despre ocupatia personajului nostru. Sigur, pot sa lansez cateva teorii conspirative dar nu am informatii sa le sustin. Probabil ca lucrurile se pot interpreta in multe feluri.
La aeroport
Aeroportul este Baneasa iar personajele de la scara avionului sunt evrei ce parasesc Romania pentru Israel. Nota explicativa ce insoteste imaginea spune: “Rumanian Jews leave Bucharest for Israel”
Grupul de evei pare unul restrans dar acopera toate categoriile de varsta.
Grupul pare unul restrans dar acopera toate categoriile de varsta.
La aeroport
Fotograful noteaza: “Relatives of jews leaving for Israel”. Pe cladire in fundal sunt arborate steagurile Romaniei si Etiopiei alaturi de o inscriptie alb pe albastru “Traiasca prietenia dintre poporul roman si poporul etiopian!”. Se pare ca oficialitatile etiopiene sunt in vizita in oras, fara nici o legatura cu evreii ce pleaca sau cu fotografiile de fata.
De remarcat tristetea rudelor lasate in urma.
De remarcat tristetea rudelor lasate in urma.
Ghidul
Ultima fotografie este notata sec: “Guide – Rumania”
Sigur, se nasc intrebari. Ultimile trei imagini pot spune multe. Avand in vedere dificultatea cu care se putea pleca din Romania, operatiunea pare un eveniment important. Evreii plecau in cazul de fata intr-un mod oficial, cu stirea autoritatilor si cu o aeronava Tarom. Nu cred ca plecarea asta a fost o manifestare publica, nu cred ca era la indemana sa te afli acolo cu atat mai mult sa si fotografiezi. Fotograful se afla dupa gardul de protectie atunci cand fotografiaza rudele, practic este in incinta aeroportului ceea ce ii ofera un statut special. Putem presupune ca a plecat cu aceeasi cursa dar si-a permis sa ramana in urma avand ocazia sa ii fotografieze din departare si pe cei ce pleaca. Logica spune ca poate fi unul din organizatorii acestei plecari sau un om apropiat acestora. Sunt curios sa aflu cine este ghidul?

sursa-http://www.muzeuldefotografie.ro/

articol preluat de pe: www.bucurestiivechisinoi.ro

joi, 17 aprilie 2014

43,8 milioane

Priviți pictura din imagine.

Onement-VI-(1)
Se numește Onement IV, este creația pictorului expresionist Barnett Newman și a fost vândută în data de 14 aprilie 2014 cu 43,8 milioane de dolari, în cadrul unei licitații Sotheby’s.
Potrivit Sotheby’s,Newman copleșește și seduce privitorul cu totalitatea cu senzuala, limpezitoarea cascadadă de albastru vibrant ce coexistă cu Semnul vertical al lui Newman pentru prezența umană.”
Onement-VI-(2)
Doi îndrăgostiți de artă lăsându-se copleșiți

Onement-VI-(3)
Newman în fața picturii sale. Fotografie din anul 1961.











preluare de pe webcultura.ro

miercuri, 16 aprilie 2014

Cum a devenit Constantin Brâncuși primul designer vestimentar român de talie europeană.

Totul a început în 1920, când pe ușa atelierului din Paris al lui Constantin Brâncuși a intrat bucureșteanca Lizica Codreanu, o tânără în vârstă de doar 19 ani, care visa să cucerească marele oraș. Venise însoțită de sora ei, Irina, pictoriță și sculptoriță, care era deja una dintre elevele lui Brâncuși. Iar maestrul, apreciind umorul și inteligența Lizicăi, avea să o îndrăgească imediat.

Lizica venise la Paris în 1918, urmându-și sora cea mare, cu gândul de a face o carieră în balet. Se va îndrăgosti însă de estetica spectacolului avangardist și, frecventează cercuri artistice exclusiviste în care îi cunoaște pe Tristan Tzara, Sonia Delaunay și Man Ray, studiază estetica avangardistă a dansului cu Diaghilev  și începe să pună în scenă spectacole în care valențele expresioniste ale dansului erau potențate de machiaje îndrăznețe și costume croite în spirit avangardist.

În 1922, decide să pună în scenă, împreună cu un grup de prieteni, un spectacol de balet folosind ca ilustrație muzicală Gymnopédiile – trei piese pentru pian compuse de către Erik Satie -, făcând astfel un pas important spre baletul contemporan de astăzi. Brâncuși, în al cărui atelier erau găzduite unele spectacole ale Lizicăi, susține imediat ideea și, pentru a-i susține viziunea foarte îndrăzneață, se oferă să-i creeze costumele de scenă și scenografia. Și astfel, jucându-se cu noțiune de costum ca expresie sculpturală, Brâncuși avea să devină primul designer român de talie europeană.

Pălăriile imaginate de Brâncuși pentru Lizica (pe care o alinta spunându-i Costică sau Țiganca), fac trimitere către sculptura în lemn Vrăjitoarea.

O sculptură căreia unii îi găsesc simbolistica în vrăjitoarele din basmele populare românești, iar alții în cartea cu același titlu a lui Jules Michelet (despre La Sorcière se știe în mod cert că făcea parte din biblioteca lui Brâncuși).


Constantin Brâncuși și, în stânga lui, fumând, Lizica Codreanu. preluare de pe webcultura.ro (autor )