sâmbătă, 23 februarie 2019

Parfumul unui nou inceput - Poveste parfumata

Trei etaje! Ohh, cladirile fara lift sunt ca tortul fara ciocolata, le lipseste ceva!
Si mai bine simti lipsa acestui "ceva" cand ai 68 de ani si trebuie sa urci si sa cobori scarile de cateva ori pe zi...
Dar merita!
Orasul se asterne, nu, nu la picioare, se asterne inaintea ochilor, lin si colorat, aproape de cer si departe de pamant.

Ca si ea. 
Ea nu e mai aproape de cer decat de pamant?!
Privind acum pe fereastra mansardei constata din nou cu uimire ca orasul pare format doar din acoperisuri. Caramizii din tigla, argintii din tabla zincata, verzulii din ardezie, cu cosuri probabil fumegande iarna, cand toate, dar absolut toate acoperisurile sunt albe, nu ca zapada ci de la zapada.
Acum e primvara.
Primavara era si acum doi ani, cand, urcand cele 3 etaje, a deschis usa acestei mansarde insotita de agentul imobiliar care, putin sceptic cu privire la batrana doamna care parea a fi sprintena urcand 3 etaje, nu parea si a fi garantul hotarat al achizitionarii unui astfel de spatiu.
O camera larga cu tavanul si peretii albi, cu stalpi de sustinere si grinzi din lemn afumat, cu un spatiu delimitat si ascuns de un glasvand din lemn cu multe ochiuri de sticla mata in spatele caruia se afla un mic spatiu de dormit.Alaturi, o bucatarie albastra cu dulapuri suspendate si o masa rotunda albastra pe care stralucea o vaza masiva din portelan alb plina cu liliac, alb si el, ahh cat de proaspata e primavara!

Un covor bleu pal rotund in mijlocul camerei, doua fotolii, o canapea si cateva mobile inchise la culoare, un lampadar cu abajour albastru turcoaz...turul mansardei s-a terminat.Si atunci el a indepartat perdeaua alba si fluida din fata ferestrei. Orasul de acoperisuri se intindea in fata ochilor ei ca un covor fermecat in culori pline de caldura pentru ca soarele incepea sa apuna si imbraca in lumina lui calda tot ce atingea. Caldura soarelui se reflectă si in ochii ei albastri cand spune:
- Unde trebuie sa semnez?
Domnul in costum gris-vert a ramas putin uimit si neincrezator la auzul intrebarii varstnicei doamne.
Avea experienta de peste 40 de ani in vanzari de locuinte dar niciodata nu i se intamplase sa vanda ceva atat de repede si mai ales...fara cuvinte.
- Mai sunt cateva formalitati de indeplinit.
Daca imi permiteti ma voi ocupa eu si voi reveni cu actele la semnat, se auzi el spunand, neintelegand de ce ar mai urca el iar 3 etaje.
Probabil ca sa nu le mai urce si sa le mai coboare ea, isi zise in sinea lui, zambind.
Si exact asta a facut.
Peste trei zile a batut la usa mansardei de la etajul trei unde ea il astepta alaturi de cateva cufere nedeschise.Venise insotit de un imens buchet de narcise albe si galbene, al caror parfum cald si tanar si proaspat o invalui imediat. Ii zambi in timp ce spunea:
- Credeam ca nu-mi plac narcisele dar acum stiu ca m-am inselat.
Narcisele minunat parfumate luara locul liliacului deja palid din vaza cea alba.
- Multumesc, mi-ai facut o reala bucurie
Documentele purtau acum semnatura ei nervoasa si el ar fi trebuit sa le stranga si sa le puna in mapa care se gasea langa vaza cu narcise dar, cu toate astea, el nu misca un deget.
- As putea trece ca sa mai vad...mansarda? intreba el, asezand in sfarsit hartiile in mapa.
- Orcand, zambi venerabila doamna cu o sclipire proaspata in ochii ei albastri.
Albastri si sclipitori erau si ochii lui...
Poate sa fi trecut o saptamana dar mai degraba, nu, si in fata usii il regasi asteptand pe posesorul ochilor albastri, de data asta imbracat in blugi la care asortase un sacou galben-ocru avand ca suport un tricou negru intens.
Ea urcase cele trei etaje, respira usor sacadat dar vazandu-l isi controla pe cat posibil respiratia.
Invitat in casa, el merse direct la ferestra, indeparta perdeaua, deschise fereastra pentru ca soarele la apus sa faca ce stie el mai bine, sa imbrace lumea, macar pentru cateva minunte in culori mangaietor de frumoase.
- Ti-am adus ceva ce sper ca vei purta.
Narcisse Noir

In fata ferestrei prin care intra aerul acum rece al orasului, dechise micuta sticluta de parfum si brusc amandoi simtira in aer parfumul narciselor suave dar si al florilor de portocal.Mirifica gradina suspendata deasupra orasului.
Narcisse Noir de la Caron.
Parfumul unui nou inceput.
Parfumul perfect!

Poveste inscrisa in Clubul Condeielor Parfumate  de existenta caruia ne bucuram datorita Mirelei

Povestea noastra parfumata aniverseaza azi 8 ani :)
Nu multi, nu putini dar minunat parfumati cu povesti pline de farmec pe care, oricand le recitim ne redau aceiasi senzatie de bine, de placut de frumos.
La multi ani parfumati, povestii noastre impreuna!

Narcisse Noir de la Caron este un parfum lansat in 1911 si poarta semnatura lui Ernest Daltroff.

luni, 21 ianuarie 2019

Ziua Internationala a Imbratisarii

Azi este Ziua Internationala a Imbratisarii.
Sunt multe modalitati de a simti pe cineva aproape, de a te contopi cu cineva.Totusi, imbratisarea ramane manifestarea acelei tandreti care ne face sa vibram atunci cand oamenii dragi ne cuprind in brate si pe care la randul nostru, ii cuprindem ♥️
Poate ca aceste versuri nu reprezinta o imagine a imbratisarii dar mie mi se par minunate 
"Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt"


Adânca privire - Adrian Păunescu

vineri, 4 ianuarie 2019

Alexandru



Daca ar trebui sa asocieze un gust unui fruct, grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui, preferatul ei. 
Daca ar trebui sa asocieze amintirilor un gust, grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui. 
Cu toate astea o portocala rosie, dulce si zemoasa a fost cea care a dat nastere acestei amintiri… 
Brunet, parul ajungandu-i pana la umeri, mustata-acolada in care ii erau prinse buzele, inalt, slab, doi ochi ca doua alune dorite de orice veverita pofticioasa - meditatorul ei pentru acea materie bizara si greu de inteles, matematica. 
Parintii ei au considerat ca este necesara o astfel de pregatire, un plus care sa echilibreze minusul reprezentat de cifre in viata ei de eleva si nu numai. 
Alexandru era student la cibernetica in ultimul an, era si casatorit. 
De cum a pasit in sufrageria lor, ea a stiut ca matematica ar fi posibil sa-i devina simpatica.A pasit in sufrageria lor insotit de o portocala.Ea era rosie la fata tinand portocala oferita de el in mana.Mai tarziu, i-a spus ca, la randul lui, pasind in sufrageria cu masa la mijloc si oglinda venetiana a fost aproape sigur ca matematica va fi o cauza pierduta. 
Portocala i-a dat curajul de a o privi in ochi. 
Ea avea ochi de cadana, el nu avea suflet de eunuc. 
Matricele pareau digerabile, asa ca ea s-a straduit sa asimileze cat mai multe dintre explicatiile date de el, sa rezolve corect exercitiile primite.Avea palmele inguste si degetele lungi, osoase. 
- Ai degete de hot sau de pianist, i-a spus ea intr-o pauza de cifre.A ras. 
- Am vrut sa fiu actor, a marturisit el, mi-am dorit sa fiu hot sau pianist, sa fiu bolnav, sa fiu vindecator, sa fiu viu, sa fiu mort, sa fiu un caleidoscop de oameni… 
Institutul de Arta Teatrala s-a lasat greu cucerit, a continuat, dar pana la urma, dupa doi ani a cedat si am fost admis. 
Am renuntat dupa primul an, eram mai atasat realului decat visului.Cibernetica e haina perefecta pentru mine, a incheiat el. 
Sa revenim la matricele inversabile. 
- Sa revenim, a spus si ea, imaginandu-si acele plete negre visand in rime albe la inimi arzand din dragoste. 
- Nu esti atenta. 
Alexandru era serios acum si ea s-a recules rapid. 
- Mi-e greu sa ma concentrez pe ceva ce nu imi place. Nu-mi plac cifrele. 
- Dar ce iti place tie? Iti place ceva? 
Cele doua alune dorite de veverite o priveau nedumerite. 
- Imi plac cuvintele. Ele pot fi clare sau nu, sinuoase sau drepte, ele nu au rigiditatea cifrelor. 
Cuvintele iti lasa dreptul la imaginatie, cifrele fac ca lucrurile sa fie mult prea clare, mult prea reci. 
- Iti place Marin Preda? 
Intrebarea lui a luat-o prin surprindere… 
- Da, am citit "Morometii"…mi-au placut mai mult taranii din Silistea-Gumesti decat cei ai lui Zaharia Stancu, cu al lui “sa nu uiti Darie”… 
Data urmatoare Alexandru a venit cu o carte, “Intalnirea din pamanturi” de Marin Preda… 
Si lucrurile nu s-au oprit aici, “ Intrusul”, “Delirul”, “Regii Blestemati” de Maurice Druon, poeziile lui Nichita Stanescu, preferatul lui si incet incet si al ei, au fost motive de discutii aprinse de-a lungul timpului, au fost motive de a cauta si de a afla mai multe despre cum au fost si cum inca mai sunt oamenii. 
Era un tip grozav, stia sa vorbeasca, sa-si sustina ideile ceea ce a invatat si ea, mult mai repede decat sistemele de ecuatii lineare… 
Temele la matematica isi aveau locul lor, dar timpul alocat pentru ele era scurt, cartile si discutiile despre ele umpleau spatiul dintre ei, micsorandu-l. 
Uneori degetele lui lungi si osoase ii prindeau mainile, recitand din Jaques Prevert…avea o voce calda atunci cand nu vorbea despre cifre, ar fi vrut sa-i poata atinge vocea, de fapt buzele… 
Cartea care a pus punct acestui vartej pe care incercau amandoi sa-l ignore a fost “Adam si Eva” de Liviu Rebreanu. 
In acea zi parintii ei erau invitati la un pranz, duminca fiind, de la care nu puteau lipsi… 
Lasasera in grija ei pentru Alexandru, pe langa cafeaua obisnuita si un lichor de portocale. 
Totul era pregatit cand a ajuns el. 
Au gustat amandoi din lichior, oricum intr-un anume sens erau deja ametiti…
- “Adam si Eva” este mai mult decat o poveste…trebuie sa o citesti, a spus el, mai serios decat o facea de obicei. 
Sufletele pereche se cauta de-a lungul multor existente dar de multe ori se regasesc doar pentru a se pierde din nou…dar mereu exista o sansa… 
- De ce spui asta? Intreaba ea 
- Asta e subiectul cartii a spus el, incet... 
- Alexandru…ce vrei sa spui de fapt? 
- Vreau sa spun ca aceasta e ultima noastra lectie. 
Voi inapoia banii parintilor tai. 
Te-am invatat tot ce iti era necesar pentru admiterea la facultate. 
Ne oprim aici. 
- De ce?! 
Ochii de cadana ardeau, ochii de culoarea alunei devenisera aurii, buzele lui cu gust dulce amarui le-au atins pe-ale ei…a fost adevarat sau doar dorinta ei? 
Nici azi nu isi poate raspunde la aceasta intrebare , nici atunci nu a putut, privind cartea si paharutul gol. 
Plecase.
Soseaua Stefan cel Mare, Parcul Circului, toamna blanda, ea in drum spre casa s-a oprit sa se bucure putin de soare… 
- Matematica, o stiinta surprinzatoare, auzi o voce in spatele ei… 
S-a intors si a vazut niste ochi de culoarea alunelor, o mustata neagra si un par scurt si inspicat cu cateva fire albe…Alexandru… 
- Literatura, o lume de povesti surprinzatoare, adauga ea… 
- Cand am intrat in sufrageria voastra si ti-am vazut ochii, cand ti-am vazut reflectat in oglinda parul lung si des acoperindu-ti spatele , am stiut ca am gasit ceva ce aveam sa pierd… 
Adam si Eva, iti mai amintesti? 
- Cum as fi putut uita?! raspunse ea privind ridurile din jurul ochilor, buzele care incercau sa zambeasca si sa alunge tristetea ochilor candva aurii… 
Nu o sa te intreb de ce ai plecat, acum spre deosebire de atunci, inteleg ca e mai bine sa pierzi ceva ca sa poti pastra o amintire mai bogata decat realitatea… 
- Nu credeam ca o sa am ocazia de a te intreba, ce am fost eu pentru tine? a mai spus Alexandru… 
Uneori privirile pot atinge mai mult decat sufletul, pot lasa urme invizibile in carne, in minte, pot vorbi in lungi si arzatore fraze, pot insira numere al caror rezultat sa fie o necunoscuta. 
- Cred ca de la inceput ai fost amintirea mea dulce-amaruie…si asa o sa ramai…
Multumesc, Alexandru!

duminică, 16 decembrie 2018

Parfum de Craciun - Poveste parfumata

Varsta de 19 ani e o varsta ciudata, nu esti nici mare, nici mic, nici fata nici femeie.
Pentru ea, cadoul primit cu ocazia Craciunului din anul in care implinise 19 ani a fost ca atunci cand deschizi o carte de povesti cu figuri in relief.
Iti sar in ochi, le poti atinge dar nu sunt totusi adevarate.
Primise un parfum.

Intr-o sticluta mica si delicata cu aspect de cristal si cu un capac din sticla opaca reprezentand zborul inghetat a doi porumbei, era prins un parfum usor uleios, galben auriu si profund tandru. De la primul puf s-a simtit invaluita intr-o boare de trandafir, garoafa si ceva mai greu, o unda de parfum, asa cum isi imagina ea ca miroaseau cadanele din 1001 si una de nopti.Asa se si simtea, ca o cadana infasurata in valuri de parfum auriu-straveziu.
El nu era un sultan. Era o ruda mai indepartata, un barbat cu mult charme, cum spunea bunica ei, charme si experienta cu femeile care ii cadeau la picioare chiar daca nu mai era tanar, chiar daca nu era inalt, chiar daca nu era frumos. Da, avea o pozitie in societate, avea stil si mai ales, avea capacitatea de face femeile sa se simta femei doar dintr-o privire, o sarutare pe incheietura mainii si da, un parfum. Foarte rar daruia parfumuri si doar celor alese si doar acel parfum.
Stia toate astea de la bunica ei care il admira in secret pentru succesul lui chiar daca, de ochii lumii punea "la colt"stilul lui de viata usuratic.
Privea sticluta de parfum, il privea pe el.
El, cu acel gest inconfundabil i-a luat mana, a intors-o usor cu palma in sus si cu buze arzand uscat, a depus un sarut exact pe locul unde sangele pulseaza in acea impletire de vinisoare care se gasesc deasupra palmei.A fost ca electrocutata.El o privea si astepta.Cu maini calde si ochi reci, astepta reactia ei.Alunecarea ei tulburata.
Spre el.
- Multumesc, este un cadou deosebit a spus ea.
El a zambit.Astepta.
- Dar, riscand un gest de o impolitete extrema, nu am sa-l primesc.
Este un cadou pentru doamne de peste 35 de ani.Nu il simt potrivit pentru mine.Multumesc.
Uimirea a fost generala dar tacuta.
Uimirea lui a fost muta.Urmata de un zambet.
Atat.
De ce aceasta amintire?
Pentru ca acum e Craciunul si, dupa 20 de ani, in palma ei odihneste o sticluta de parfum cu capac opac reprezentand zborul a doi porumbei.
Un puf dupa fieacre ureche, un puf profund la ceafa la baza parului, un puf discret intre sani si iat-o invaluita in parfum de trandafir si garoafa, iat-o invaluita in parfumul a 1001 de nopti de dragoste impartasita.
- Acum ai varsta potrivita pentru acest parfum, mai spuse el, sarutandu-i cu buze calde, tandre si indragostite incheietura mainii stangi.
L'air du Temps, Nina Ricci.

Poveste inscrisa in Clubul Condeielor Parfumate  de existenta caruia ne bucuram datorita Mirelei :)

duminică, 28 octombrie 2018

Parfum de catifea si matase - Poveste parfumata

Inca o ora si gata.
Masina de cusut cu tacanitul ei rapid ii tine ritmul gandurilor, in timp ce varful ascutit al acului strapunge delicat matasea, legand-o intr-o forma fluida.
Da, si cu banii obtinuti pe aceasta comanda va putea completa suma cu care o sa-si plateasca locul de ucenica la Mademoiselle Marie.
Casa ei de moda lucreaza doar pentru acele parizience curajoase care stiu sa aprecieze eleganta sofisticata si indrazneala croiurilor moderne.O sa vada ea din ce va trai la Paris, o sa lucreze noptile, o sa coasa, o sa faca orice...
Inca o cusatura si acum tighelitul fin.
Ii place sa deseneze si sa imagineze rochii lungi care invaluie corpul si par a pluti in jurul norocoaselor care le poarta.
Rochia pe care o lucreaza acum dupa tiparul adus de la Paris, pentru fiica prefectului, oh ce minune! 
Din catifea albastru-indigo fina, deloc grea, delicata la atingere ca blana unei feline, cu un decolteu adanc pe spate, urmat de o micuta trena, celebra forma sirena care poate parea ca s-a banalizat dar nu, nu e asa. 
Aceasta croiala va pune mereu in evidenta unduiurea discreta a unui trup de femeie, chiar daca acea femeie nu are obligatoriu un trup de actrita de cinema.
Si da, farmecul acestei rochii este dat de cumintenia ei aparenta pentru ca din fata rochia pare dreapta, urmad doar usor forma coapselor, decolteul este taiat la baza gatului, drept, materialul invelind doar usor umerii si da, urmeaza socul decolteului profund care dezgoleste spatele aproape dincolo de limitele decentei. Domnisoara va asorta la aceasta rochie o pereche de manusi lungi din matase indigo si o singura bijuterie, celebrul si marele diamant galben care trece din generatie in generatie in bogata familie a prefectului.Acum gata, a terminat dublura din matase a rochiei, la fel de indigo ca si manusile, ea va face ca alunecarea catifelei pe trupul norocoasei purtatoare sa fie pur si simplu divina!
Balul Anului Nou de la Prefectura, orice fata si-ar dori sa fie vazuta la acel bal...
Dar ea nu are vocatie de Cenusareasa, ea este o fata muncitoare, care va pleca la Paris si care muncind va avea propria ei casa de moda!
E gata si rochia, iat-o! 
O priveste cu dragoaste, o atinge ca si cum ar vedea-o pentru prima data si hmm, parca simte atingerea ca de casmir a unui parfum cu aroma de scortisoara, lamaie si portocala, si inca o aroma grea si profunda pe care nu o stie numi...da, un parfum capricios.

Te poate trezi din somn mirosul discret al unui parfum?! Se pare ca da...
Teribil vis...se vedea aplecata peste o veche masina de cusut, tacanitul ei ii rasuna ca un ecou inca in minte...ce cosmar, ea, croitoreasa?!
Aluneca repede din asternutul din matase violet, se apropie de fereasta inalta care se deschide spre gradina unde liliacul infloreste, parfumand aerul, oh, minunata, minunata zi!!
Si totusi, in camera nu a parfum de liliac miroase...
Parfumul care se insinueaza discret vine de la cutia lunga si argintie care a ajuns tarziu aseara la ea printr-un curier si pe care a abandonat-o pe scaunul masutei de toaleta.
Ridica capacul, inlatura hartia delicata si atinge infiorata cea mai fina catifea albastru-indigo.
O rochie ca de imparateasa a altor timpuri are ea acum in fata ochilor...
Pe fundul cutiei abia acum zareste o carte de vizita indigo, inscriptionata cu litere argintii frumos impletite : Couture Mademoiselle Marie.
De unde a mai aparut si rochia asta?! 

Sospiro Capriccio este un parfum floral oriental care imbina portocala amara si lamaia cu scortisoara, agarul si casmirul, echlibrate cu chihlimbar, santal si mosc, toate aducand o profunzime de durata acestui parfum care este teoretic de dama dar care este perceput ca unisex. Parfumurile de nisa Sospiro sunt uimitor de adanci si tulburatoare. Prezentarea in sticlute catifelate si puternic colorate le face, o data in plus, irezistibile.

 Clubul Povestii Parfumate , gazda fiind ca de fiecare data ,Mirela.

joi, 4 octombrie 2018

Acropole, toamna

Acropole, da!
Asa cum nu poti spune ca ai vazut Parisul fara Turnul Eiffel, nu poti spune nici ca ai vazut Atena fara Acropole. Doar ca pe Acropole trebuie sa urci
Dealul.
Pentru ca Acropolele nu sunt templele de pe deal ci chiar dealul.
Ziua in care am urcat pe Acropole a fost ziua in care a plouat cel mai mult. Dar cu toata ploaia drumul in sine a fost mai mult decat frumos. Observati ca nu am spus usor
Pentru mine nu chiar,eu (doar ma stiti) sunt comoda, dar pentru oricine altcineva e un drum usor de facut. Si plin de farmec. Incepand cu stradutele inguste, usor abrubte care urca din Monastiraki, stradute unde intalnesti case, mici magazinase cu suveniruri, taverne, trepte de urcat, cafenele, maslini, trepte de urcat, pisici  
Si uite asa ajungi la treptele de marmura care duc chiar pe Acropole. Sunt pasul catre istoria din cartea de istorie. E un pas minunat de frumos si sunt fericita ca am facut acest pas alaturi de Alina si Silvia, cele mai rabdatoare si grijulii prietene pe care si le-ar putea dori cineva
Atena e deja la picioarele noastre.
Ploua, dar orasul alb cu casele lui tersate si frumos ordonate, cu strazi inguste sau cu bulevarde largi, cu maslini si tot felul de alti arbori care par a fi mereu verzi, straluceste de parca ar fi soare
Ei, da! Am avut o bucatica de lume, la picioare