joi, 4 octombrie 2018

Acropole, toamna

Acropole, da!
Asa cum nu poti spune ca ai vazut Parisul fara Turnul Eiffel, nu poti spune nici ca ai vazut Atena fara Acropole. Doar ca pe Acropole trebuie sa urci
Dealul.
Pentru ca Acropolele nu sunt templele de pe deal ci chiar dealul.
Ziua in care am urcat pe Acropole a fost ziua in care a plouat cel mai mult. Dar cu toata ploaia drumul in sine a fost mai mult decat frumos. Observati ca nu am spus usor
Pentru mine nu chiar,eu (doar ma stiti) sunt comoda, dar pentru oricine altcineva e un drum usor de facut. Si plin de farmec. Incepand cu stradutele inguste, usor abrubte care urca din Monastiraki, stradute unde intalnesti case, mici magazinase cu suveniruri, taverne, trepte de urcat, cafenele, maslini, trepte de urcat, pisici  
Si uite asa ajungi la treptele de marmura care duc chiar pe Acropole. Sunt pasul catre istoria din cartea de istorie. E un pas minunat de frumos si sunt fericita ca am facut acest pas alaturi de Alina si Silvia, cele mai rabdatoare si grijulii prietene pe care si le-ar putea dori cineva
Atena e deja la picioarele noastre.
Ploua, dar orasul alb cu casele lui tersate si frumos ordonate, cu strazi inguste sau cu bulevarde largi, cu maslini si tot felul de alti arbori care par a fi mereu verzi, straluceste de parca ar fi soare
Ei, da! Am avut o bucatica de lume, la picioare

luni, 27 august 2018

Parfumul Gradinii Cismigiu - Poveste Parfumata

Indiferent de anotimp Gradina Cismigiu este locul in care revin fara sa-mi para rau…
Ma atrage sinuozitatea aleilor, umbra copacilor acum batrani dar si parfumul acelor vremi in care oamenii aveau mai mult timp ca sa se bucure de ceea inseamna o plimbare prin parc.
Revin, pentru ca in serile blande de vara, la ore tarzii se aseaza linistea si peste Cismigiu.Asa imi pot imagina o zi de vara, cum altfel decat torida, in Bucuresti…
Imi pot imagina o suava doamna plimbandu-se pe alei, ascunzandu-si chipul sub o palarie imensa si o umbrela din tul si lasand in urma ei adieri delicate de “Voilette de Madame”,un parfum in care stanjenelul, narcisa, ylang-ylang –ul se combina perfect cu lemnul de santal,o creatie a lui Jacques Guerlain de la 1901.

La vremea aceea doamnele nu ieseau neinsotite asa ca, fara sa fac un efort de imaginatie pot vedea cu ochii mintii pasind atent langa inmiresmata doamna un tanar domn in costum, pe cap purtand o palarie cu o dunga eleganta pe mijloc, asortata cu o pereche de manusi din piele fina .
Un astfel de domn cu siguranta degaja in jur, atingand si narile delicatei doamne, un parfum de lavanda, lamaita si bergamota care se combina discret dar patrunzator cu arome de stanjenel, ambra, vanilie si lichen.Un astfel de parfum a fost creat tot de Jacques Guerlain in anul 1904 si poarta numele de “Mouchoir de Monsieur”.
O sa-i las pe cei doi sa asculte plini de incantare romantica concertul sustinut de fanfara in foisor dupa care,cu siguranta domnul ii va oferi doamnei un pahar de braga rece ca gheata pe Teresa Restaurantului Monte Carlo.
Eu am sa va povestesc mai departe istoria acestei Gradini…
In 1779, domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a doua cismele in Bucuresti. Prima cismea s-a facut pe locul unde este astazi gradina dinspre strada Stirbei Voda. Balta aparuta era un focar de infectie in mijlocul orasului. In vecinatatea acestei cismele si-a ridicat o resedinta Dumitru Siulgi-basa, seful lucrarilor peste cismelele orasului, numit si "marele cismigiu". El avea ca principala insarcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, in folclorul urban "lacul lui Dura Negutatorul" dispare din toponimie si apare acela al "Cismigiului". Orasul nu s-a extins foarte mult catre Vest din cauza inundatiilor aproape anuale care umflau lacul Cismigiu ( nivelul sau crestea pana la Cercul Militar de astazi ).In 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea baltii si transformarea terenului intr-o gradina publica. Lucrul acesta se petrece abia in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, in 1847, cand a fost chemat gradinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Gradinilor Imperiale din Viena, si insarcinat cu transformarea terenului insalubru intr-o frumoasa gradina. Mayer a fost ajutat de gradinarul Franz Harer. Dupa abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Stirbei, hotaraste sa se sape un helesteu si un canal de legatura cu Dambovita. Cel mai important an pentru transformarea gradinii a fost 1852. Pentru prima data s-a facut imprejmuirea cu uluci, s-au montat o suta de "canapele" (lavite) fara rezematoare, din lemn de stejar si lungi de un stanjen. Lucrarile de infrumusetare s-au incheiat in 1854, cand s-a facut si inaugurarea oficiala a gradinii Cismigiu. In 1856, o parte a lacului a secat datorita pantofarilor dimprejur ce aruncasera aici resturile de materiale specifice meseriei lor.(sursa wikipedia.org)


S-a inserat demult…domnul a condus-o pe doamna acasa,cu birja sau poate cu tramvaiul, eu am ramas sa mai ascult clipocitul apei si linistea care se lasa peste oras...mi s-a parut oare sau chiar am simtit o unda parfumata de “Voilette de Madame”?

Postare inscrisa in Clubul Povestii parfumate ,gazda fiind ca de fiecare data ,Mirela.

vineri, 13 iulie 2018

In ziua se azi...

....nimeni nu iubeşte pe nimeni.
Toată lumea e prea ocupată să fie îndrăgostită.

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley
Foto: Joanna Lemanska

vineri, 25 mai 2018

Ochi de Christ nerastignit

Nu stiu cine este autorul acestei fotografii dar stiu cu siguranta ca ochii celui din fotografie, ochii lui de culoarea mierii sunt tulburatori pentru ca NU sunt visatori.Sunt calzi pentru ca sunt zambitori in adancul lor.In dimineata asta ochii lui s-au oprit exact in ochii mei si apoi au trecut mai departe.L-as fi intrebat daca ne cunoastem, macar din vedere, dar deja plecase ....
Ochi de Christ nerastignit...

luni, 30 aprilie 2018

Povestea Parfumata a Podurilor din Madison County

“Visele mele vechi erau vise frumoase; nu s-au implinit, dar ma bucur ca le-am visat.”
Aceasta fraza este rostita spre finalul filmului "Podurile din Madison County" de catre protagonista, intruchipata fiind pe ecran de fabuloasa Meryl Streep.
Cinematorafia mondiala are la "activ" multe capodopere in zona filmelor romantice, de dragoste.
Pentru mine, "Podurile din Madison County" a ramas FILMUL TOTAL DE DRGOSTE.
Poate pentru ca protagonistii, Meryl Streep si Clint Eastwood, nu se afla la prima tinerete. 
Poate pentru ca iti trebuie curaj ca sa iubesti fierbinte dupa 40 de ani.
Poate pentru ca iti trebuie un dram de nebunie ca sa renunti la iubire pentru a respecta regulile, pastrand doar amintirile.
Aceasta ar fi esenta acestui minunat film, ecranizare a romanului cu acelasi nume, de Robert James Waller.
Acum, imaginati-va Iowa anilor '50 si o banala ferma care reprezinta casa unei gospodine aparent banale la randul ei, Francesca - Meryl Streep.O femeie dedicata familiei, sotului, copiilor, grijilor casei, respectand regulile societatii careia ii apartine. Imaginati-va aparitia in acest peisaj a fotografului Robert Kincaid -Clint Eastwood - fermecator, ratacit in cautarea Podurilor din Madison County pentru a le face cunoscute prin intermediul publicatiei pentru care lucra - National Geographic.
Este tulburator ritmul in care filmul gradeaza emotia celor doi pe masura ce se descopera, asa cum sunt ei de fapt si nu cum sunt perceputi-cunoscuti de lumea care ii inconjoara.Robert Kincaid - Clint Eastwood, singuratic, sensibil, privind prin ochiul obiectivului la multe genuri de frumos dar necrezand ca exista cu adevarat frumusetea dragostei. De cealalta parte, Francesca - Meryl Streep, un suflet in care romantismul adormise odata cu feminitatea ei inca vie pentru ca asta reprezenta decenta anilor '50. 
Intalnirea si dragostea lor fierbinte dureaza 4 zile.
O viata.
Poate ca la varsta de 20 de ani e greu de inteles cat de tare poate arde o simpla mangaiere, cat de profund poate fi un sarut, cat de totala poate fi daruirea atunci cand el si ea se adancesc unul in celalalt, facand dragoste.
Dar de cele mai multe ori, regulile sunt facute pentru a fi respectate. Ea alege sa nu plece cu el, el respecta alegerea ei.
Pastrand amandoi amintirea fierbinte a 4 zile de dragoste pentu o viata intreaga.
Visand, unul la celalalt, o viata intreaga.
O iubire total impartasita si doar partial traita.
Poate ca aceasta este esenta iubirii, netransformarea ei intr-o existenta, fericita poate, dar banala.
La un moment dat in film, minunata Francesca - Meryl Streep se pregateste de intalnirea cu Robert Kincaid - Clint Eastwood-fermecatorul, pe care il asteapta la cina. O rochie discret eleganta la care asorteaza cateva picaturi de parfum. Imi place sa cred ca parfumul ales este provocatorul Youth-Dew de la Estee Lauder, lansat in anii '50.Creatorul acestui parfum care pune vanilia langa mosc, orhideea langa iasomie si narcisa, avand ca baza ambra si tamaia este Joséphine Catapano.
Masina lui a intrat pe alee si a oprit langa casa. 
Inima ei bate sa-i sparga pieptul.
Parfumul si emotia o invaluie. 
Ii deschide usa.
Se privesc.
Dragostea e acolo.
Sa le lasam bucuria de a descoperi cat de fericit poti fi iubind, iubit fiind.

Postare inscrisa in Clubul Condeielor Parfumate si inspirata de tema propusa de Mirela Pete.