duminică, 28 octombrie 2018

Parfum de catifea si matase - Poveste parfumata

Inca o ora si gata.
Masina de cusut cu tacanitul ei rapid ii tine ritmul gandurilor, in timp ce varful ascutit al acului strapunge delicat matasea, legand-o intr-o forma fluida.
Da, si cu banii obtinuti pe aceasta comanda va putea completa suma cu care o sa-si plateasca locul de ucenica la Mademoiselle Marie.
Casa ei de moda lucreaza doar pentru acele parizience curajoase care stiu sa aprecieze eleganta sofisticata si indrazneala croiurilor moderne.O sa vada ea din ce va trai la Paris, o sa lucreze noptile, o sa coasa, o sa faca orice...
Inca o cusatura si acum tighelitul fin.
Ii place sa deseneze si sa imagineze rochii lungi care invaluie corpul si par a pluti in jurul norocoaselor care le poarta.
Rochia pe care o lucreaza acum dupa tiparul adus de la Paris, pentru fiica prefectului, oh ce minune! 
Din catifea albastru-indigo fina, deloc grea, delicata la atingere ca blana unei feline, cu un decolteu adanc pe spate, urmat de o micuta trena, celebra forma sirena care poate parea ca s-a banalizat dar nu, nu e asa. 
Aceasta croiala va pune mereu in evidenta unduiurea discreta a unui trup de femeie, chiar daca acea femeie nu are obligatoriu un trup de actrita de cinema.
Si da, farmecul acestei rochii este dat de cumintenia ei aparenta pentru ca din fata rochia pare dreapta, urmad doar usor forma coapselor, decolteul este taiat la baza gatului, drept, materialul invelind doar usor umerii si da, urmeaza socul decolteului profund care dezgoleste spatele aproape dincolo de limitele decentei. Domnisoara va asorta la aceasta rochie o pereche de manusi lungi din matase indigo si o singura bijuterie, celebrul si marele diamant galben care trece din generatie in generatie in bogata familie a prefectului.Acum gata, a terminat dublura din matase a rochiei, la fel de indigo ca si manusile, ea va face ca alunecarea catifelei pe trupul norocoasei purtatoare sa fie pur si simplu divina!
Balul Anului Nou de la Prefectura, orice fata si-ar dori sa fie vazuta la acel bal...
Dar ea nu are vocatie de Cenusareasa, ea este o fata muncitoare, care va pleca la Paris si care muncind va avea propria ei casa de moda!
E gata si rochia, iat-o! 
O priveste cu dragoaste, o atinge ca si cum ar vedea-o pentru prima data si hmm, parca simte atingerea ca de casmir a unui parfum cu aroma de scortisoara, lamaie si portocala, si inca o aroma grea si profunda pe care nu o stie numi...da, un parfum capricios.

Te poate trezi din somn mirosul discret al unui parfum?! Se pare ca da...
Teribil vis...se vedea aplecata peste o veche masina de cusut, tacanitul ei ii rasuna ca un ecou inca in minte...ce cosmar, ea, croitoreasa?!
Aluneca repede din asternutul din matase violet, se apropie de fereasta inalta care se deschide spre gradina unde liliacul infloreste, parfumand aerul, oh, minunata, minunata zi!!
Si totusi, in camera nu a parfum de liliac miroase...
Parfumul care se insinueaza discret vine de la cutia lunga si argintie care a ajuns tarziu aseara la ea printr-un curier si pe care a abandonat-o pe scaunul masutei de toaleta.
Ridica capacul, inlatura hartia delicata si atinge infiorata cea mai fina catifea albastru-indigo.
O rochie ca de imparateasa a altor timpuri are ea acum in fata ochilor...
Pe fundul cutiei abia acum zareste o carte de vizita indigo, inscriptionata cu litere argintii frumos impletite : Couture Mademoiselle Marie.
De unde a mai aparut si rochia asta?! 

Sospiro Capriccio este un parfum floral oriental care imbina portocala amara si lamaia cu scortisoara, agarul si casmirul, echlibrate cu chihlimbar, santal si mosc, toate aducand o profunzime de durata acestui parfum care este teoretic de dama dar care este perceput ca unisex. Parfumurile de nisa Sospiro sunt uimitor de adanci si tulburatoare. Prezentarea in sticlute catifelate si puternic colorate le face, o data in plus, irezistibile.

 Clubul Povestii Parfumate , gazda fiind ca de fiecare data ,Mirela.

joi, 4 octombrie 2018

Acropole, toamna

Acropole, da!
Asa cum nu poti spune ca ai vazut Parisul fara Turnul Eiffel, nu poti spune nici ca ai vazut Atena fara Acropole. Doar ca pe Acropole trebuie sa urci
Dealul.
Pentru ca Acropolele nu sunt templele de pe deal ci chiar dealul.
Ziua in care am urcat pe Acropole a fost ziua in care a plouat cel mai mult. Dar cu toata ploaia drumul in sine a fost mai mult decat frumos. Observati ca nu am spus usor
Pentru mine nu chiar,eu (doar ma stiti) sunt comoda, dar pentru oricine altcineva e un drum usor de facut. Si plin de farmec. Incepand cu stradutele inguste, usor abrubte care urca din Monastiraki, stradute unde intalnesti case, mici magazinase cu suveniruri, taverne, trepte de urcat, cafenele, maslini, trepte de urcat, pisici  
Si uite asa ajungi la treptele de marmura care duc chiar pe Acropole. Sunt pasul catre istoria din cartea de istorie. E un pas minunat de frumos si sunt fericita ca am facut acest pas alaturi de Alina si Silvia, cele mai rabdatoare si grijulii prietene pe care si le-ar putea dori cineva
Atena e deja la picioarele noastre.
Ploua, dar orasul alb cu casele lui tersate si frumos ordonate, cu strazi inguste sau cu bulevarde largi, cu maslini si tot felul de alti arbori care par a fi mereu verzi, straluceste de parca ar fi soare
Ei, da! Am avut o bucatica de lume, la picioare

luni, 27 august 2018

Parfumul Gradinii Cismigiu - Poveste Parfumata

Indiferent de anotimp Gradina Cismigiu este locul in care revin fara sa-mi para rau…
Ma atrage sinuozitatea aleilor, umbra copacilor acum batrani dar si parfumul acelor vremi in care oamenii aveau mai mult timp ca sa se bucure de ceea inseamna o plimbare prin parc.
Revin, pentru ca in serile blande de vara, la ore tarzii se aseaza linistea si peste Cismigiu.Asa imi pot imagina o zi de vara, cum altfel decat torida, in Bucuresti…
Imi pot imagina o suava doamna plimbandu-se pe alei, ascunzandu-si chipul sub o palarie imensa si o umbrela din tul si lasand in urma ei adieri delicate de “Voilette de Madame”,un parfum in care stanjenelul, narcisa, ylang-ylang –ul se combina perfect cu lemnul de santal,o creatie a lui Jacques Guerlain de la 1901.

La vremea aceea doamnele nu ieseau neinsotite asa ca, fara sa fac un efort de imaginatie pot vedea cu ochii mintii pasind atent langa inmiresmata doamna un tanar domn in costum, pe cap purtand o palarie cu o dunga eleganta pe mijloc, asortata cu o pereche de manusi din piele fina .
Un astfel de domn cu siguranta degaja in jur, atingand si narile delicatei doamne, un parfum de lavanda, lamaita si bergamota care se combina discret dar patrunzator cu arome de stanjenel, ambra, vanilie si lichen.Un astfel de parfum a fost creat tot de Jacques Guerlain in anul 1904 si poarta numele de “Mouchoir de Monsieur”.
O sa-i las pe cei doi sa asculte plini de incantare romantica concertul sustinut de fanfara in foisor dupa care,cu siguranta domnul ii va oferi doamnei un pahar de braga rece ca gheata pe Teresa Restaurantului Monte Carlo.
Eu am sa va povestesc mai departe istoria acestei Gradini…
In 1779, domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a doua cismele in Bucuresti. Prima cismea s-a facut pe locul unde este astazi gradina dinspre strada Stirbei Voda. Balta aparuta era un focar de infectie in mijlocul orasului. In vecinatatea acestei cismele si-a ridicat o resedinta Dumitru Siulgi-basa, seful lucrarilor peste cismelele orasului, numit si "marele cismigiu". El avea ca principala insarcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, in folclorul urban "lacul lui Dura Negutatorul" dispare din toponimie si apare acela al "Cismigiului". Orasul nu s-a extins foarte mult catre Vest din cauza inundatiilor aproape anuale care umflau lacul Cismigiu ( nivelul sau crestea pana la Cercul Militar de astazi ).In 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea baltii si transformarea terenului intr-o gradina publica. Lucrul acesta se petrece abia in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, in 1847, cand a fost chemat gradinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Gradinilor Imperiale din Viena, si insarcinat cu transformarea terenului insalubru intr-o frumoasa gradina. Mayer a fost ajutat de gradinarul Franz Harer. Dupa abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Stirbei, hotaraste sa se sape un helesteu si un canal de legatura cu Dambovita. Cel mai important an pentru transformarea gradinii a fost 1852. Pentru prima data s-a facut imprejmuirea cu uluci, s-au montat o suta de "canapele" (lavite) fara rezematoare, din lemn de stejar si lungi de un stanjen. Lucrarile de infrumusetare s-au incheiat in 1854, cand s-a facut si inaugurarea oficiala a gradinii Cismigiu. In 1856, o parte a lacului a secat datorita pantofarilor dimprejur ce aruncasera aici resturile de materiale specifice meseriei lor.(sursa wikipedia.org)


S-a inserat demult…domnul a condus-o pe doamna acasa,cu birja sau poate cu tramvaiul, eu am ramas sa mai ascult clipocitul apei si linistea care se lasa peste oras...mi s-a parut oare sau chiar am simtit o unda parfumata de “Voilette de Madame”?

Postare inscrisa in Clubul Povestii parfumate ,gazda fiind ca de fiecare data ,Mirela.

vineri, 13 iulie 2018

In ziua se azi...

....nimeni nu iubeşte pe nimeni.
Toată lumea e prea ocupată să fie îndrăgostită.

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley
Foto: Joanna Lemanska

vineri, 25 mai 2018

Ochi de Christ nerastignit

Nu stiu cine este autorul acestei fotografii dar stiu cu siguranta ca ochii celui din fotografie, ochii lui de culoarea mierii sunt tulburatori pentru ca NU sunt visatori.Sunt calzi pentru ca sunt zambitori in adancul lor.In dimineata asta ochii lui s-au oprit exact in ochii mei si apoi au trecut mai departe.L-as fi intrebat daca ne cunoastem, macar din vedere, dar deja plecase ....
Ochi de Christ nerastignit...

luni, 30 aprilie 2018

Povestea Parfumata a Podurilor din Madison County

“Visele mele vechi erau vise frumoase; nu s-au implinit, dar ma bucur ca le-am visat.”
Aceasta fraza este rostita spre finalul filmului "Podurile din Madison County" de catre protagonista, intruchipata fiind pe ecran de fabuloasa Meryl Streep.
Cinematorafia mondiala are la "activ" multe capodopere in zona filmelor romantice, de dragoste.
Pentru mine, "Podurile din Madison County" a ramas FILMUL TOTAL DE DRGOSTE.
Poate pentru ca protagonistii, Meryl Streep si Clint Eastwood, nu se afla la prima tinerete. 
Poate pentru ca iti trebuie curaj ca sa iubesti fierbinte dupa 40 de ani.
Poate pentru ca iti trebuie un dram de nebunie ca sa renunti la iubire pentru a respecta regulile, pastrand doar amintirile.
Aceasta ar fi esenta acestui minunat film, ecranizare a romanului cu acelasi nume, de Robert James Waller.
Acum, imaginati-va Iowa anilor '50 si o banala ferma care reprezinta casa unei gospodine aparent banale la randul ei, Francesca - Meryl Streep.O femeie dedicata familiei, sotului, copiilor, grijilor casei, respectand regulile societatii careia ii apartine. Imaginati-va aparitia in acest peisaj a fotografului Robert Kincaid -Clint Eastwood - fermecator, ratacit in cautarea Podurilor din Madison County pentru a le face cunoscute prin intermediul publicatiei pentru care lucra - National Geographic.
Este tulburator ritmul in care filmul gradeaza emotia celor doi pe masura ce se descopera, asa cum sunt ei de fapt si nu cum sunt perceputi-cunoscuti de lumea care ii inconjoara.Robert Kincaid - Clint Eastwood, singuratic, sensibil, privind prin ochiul obiectivului la multe genuri de frumos dar necrezand ca exista cu adevarat frumusetea dragostei. De cealalta parte, Francesca - Meryl Streep, un suflet in care romantismul adormise odata cu feminitatea ei inca vie pentru ca asta reprezenta decenta anilor '50. 
Intalnirea si dragostea lor fierbinte dureaza 4 zile.
O viata.
Poate ca la varsta de 20 de ani e greu de inteles cat de tare poate arde o simpla mangaiere, cat de profund poate fi un sarut, cat de totala poate fi daruirea atunci cand el si ea se adancesc unul in celalalt, facand dragoste.
Dar de cele mai multe ori, regulile sunt facute pentru a fi respectate. Ea alege sa nu plece cu el, el respecta alegerea ei.
Pastrand amandoi amintirea fierbinte a 4 zile de dragoste pentu o viata intreaga.
Visand, unul la celalalt, o viata intreaga.
O iubire total impartasita si doar partial traita.
Poate ca aceasta este esenta iubirii, netransformarea ei intr-o existenta, fericita poate, dar banala.
La un moment dat in film, minunata Francesca - Meryl Streep se pregateste de intalnirea cu Robert Kincaid - Clint Eastwood-fermecatorul, pe care il asteapta la cina. O rochie discret eleganta la care asorteaza cateva picaturi de parfum. Imi place sa cred ca parfumul ales este provocatorul Youth-Dew de la Estee Lauder, lansat in anii '50.Creatorul acestui parfum care pune vanilia langa mosc, orhideea langa iasomie si narcisa, avand ca baza ambra si tamaia este Joséphine Catapano.
Masina lui a intrat pe alee si a oprit langa casa. 
Inima ei bate sa-i sparga pieptul.
Parfumul si emotia o invaluie. 
Ii deschide usa.
Se privesc.
Dragostea e acolo.
Sa le lasam bucuria de a descoperi cat de fericit poti fi iubind, iubit fiind.

Postare inscrisa in Clubul Condeielor Parfumate si inspirata de tema propusa de Mirela Pete.

miercuri, 14 martie 2018

Miercurea Fara Cuvinte - Primavara


Ma bucura prea mult revenirea lui Carmen la MFC incat sa nu scriu cateva cuvinte (incalcand regula dar sper sa fiu iertata) de bine ai revenit si sa incerc sa postez ceva! :)

vineri, 2 martie 2018

Clubul Condeielor Parfumate - El, Parfumul

Imi amintesc foarte clar parfumul bunicii mele, fara sa stiu a-l numi pentru ca el

era "capturat" intr-o sticluta cu vaporizator si pompita imbracata in matase cand mov, cand indigo, niciodata roz.
Si pentru ca, la intrebarea mea, cum se numeste, ea spunea, eau de cologne
Mi-l amintesc atat de bine pentru ca era mereu acelasi, pentru ca, fiecare obiect purtat de ea avea impregnata aroma aceea inconfundabila de pudra fina, de lacramioare si poate narcise, poate tuberoze, nu stiu, spre aceste flori mergea imaginatia mea de copil facand asocieri cu florile care ei ii placeau, le prefera pe cele albe.
Trebuie sa va mai spun ca nu mi-au placut niciodata batistele, mi se pareau obiecte carora trebuie sa le porti de grija, asta pentru ca, copil fiind le pierdeam fara niciun regret dar care uff, erau atat de necesare.
Dar batistele bunicii, ei bine, ele erau altceva!
Ea iubea batistele.
Simple, de un alb de culoarea perlei, avand colturile usor tighelite cu matase in acelasi ton cu materialul care era usor matasos, fara a fi din matase.
Evident ca batistele ei pastrau cel mai mult inmagazinat ca intr-o caseta formata din multele fire ale tesaturii, acel parfum suav dar persistent.
Am ramas cu credinta ca bunica mea purta un singur parfum si cred ca marea majoritate a celor din generatia ei facea acelasi lucru.
In prezent noi facem exact invers si asta pentru ca ne plac parfumurile dar pierdem din vedere...Parfumul.
Si, ceea ce nu credeam a fi posibil, s-a intamplat!
Peste ani, am regasit intamplator acel parfum, spun intamplator pentru ca nu-mi imaginam ca l-as gasi motiv pentru care nici nu l-am cautat.
Nu stiu daca era fix acela dar cand l-am simtit a fost...el, pudrat, inflorit din flori albe, suav si profund.
Vorbesc despre Glamour - Eau De Cologne Bourjois.
Chiar daca Bourjois exista de la sfarsitul anilor 1800, tot ce stiu despre el, dragul sufletului meu, este ca a fost lansat prin anii 50, ca este un parfum aldehidic floral cu note de citrice.
Am avut sansa sa-l port cand eram foarte tanara, apoi a disparut...
Chiar daca era doar o apa de colonie, avea o consistenta usor uleioasa, avea un fel de consistenta tangibila.
Se insera in piele, plutind apoi in vapori invaluitori care ma imbracau in ceva minunat de invizibil, dar parfumat.
Am aflat ca acea varianta nu se mai produce.
L-am intalnit in vanzari ocazionale pe ebay dar nu am fost atat de increzatoare incat sa risc, incercand.


Da, el este fara doar si poate parfumul meu, parfumul meu pierdut, dar atat de al meu.
Un parfum care chiar ma facea fericita...

sursa foto: Glamour, Bourjois by Ernest Beaux, 1950 (Image: T. Brack's archives)


Postare inscrisa in Clubul Povestii Parfumate care a implinit 7 minunati ani.La multi si parfumati ani, clubului si mebrilor sai!Felicitari Mirelei pentru determinarea si pasiunea cu care a facut posibila existenta acestei incantatoare intamplari care a rezistat atat de mult timp in aceasta lume, si ma refer strict la blogosfera, atat de schimbatoare.... 

miercuri, 14 februarie 2018

Şi parfumurile au culoare

E prea cenusie ziua asta, asa ca eu cel putin, simt nevoia de putina culoare 
Pentru mine parfumurile chiar au culoare, chiar imi place sa colectionez sticlute mai speciale nu doar de, dar si cu parfum.
Va las sa va bucurati de cateva dintre preferatele mele colorate  
In plus, Mirela ne-a invitat sa sarbatorim cei 7 de existenta ai Povestii Parfumate cu o postare programata pentru data de 3 martie.
Asa ca, iata un motiv in plus de a ma bucura de magia speciala pe care parfumurile o au asupra mea, asupra noastra 

miercuri, 10 ianuarie 2018

Despre amintiri...

Privind aceasta imagine atat de fermecator vintage, mi-am amintit ca si bunica mea avea o masina de cusut Singer care semana izbitor cu cea de aici.Bunica mea avea un talent deosebit de a face orice din orice, talent care mie imi lipseste cu desavarsire. Tricota si cand spun tricota, ma refer la modele complexe care apareau pe rochii pe care, privindu-le, nu ai fi zis ca au fost lucrate de doua maini cu doua andrele si nu stiu ce lanita.In ceea ce ma priveste pot spune ca in toata viata mea am reusit sa tricotez o bentita si un fular, acest fular fiind maxim de ce am putut eu realiza😚
Si pentru ca am amintit de masina de cusut, hmmm, aici si cu ajutorul mainilor ei, orice vis devenea o realitate purtabila😉
Avea un ochi infailibil in a acoperi prin modelul ales ceea ce doamnele, prietenele ei, doreau sa nu se observe si de a evidentia plusurile atragatoare de priviri admirative.La fel si in privinta culorilor, materialeor, combinatiilor de materiale si reusea sa faca toate acestea cu si din placere.Niciodata nu era cu adevarat multumita si de multe ori desfacea fara mila ceva care era ca si terminat, doar pentru ca ei i se parea ca nu e perfect-perfect.Desigur, ea a incercat sa ma invete si pe mine sa...
Dar te pui cu neindemanaticul?!Mai bine nu!Drept pentru care, tot ce a reusit sa obtina bunica mea de la mine a fost sa invat sa trag drept la masina, atat.Orice miscare sus-jos, stanga-dreapta aducea cu sine dezastrul😁
Recunosc ca de atunci nici nu am mai incercat si departe de mine a ramas acest gand😉
Pe bunica mea o chema Safta.
Ce nume o mai fi si asta imi ziceam eu, nu suna ca al colegelor mele, Carmen, Mariana sau mai stiu eu cum.Mi se parea un nume deloc modern.
Trebuie sa mai spun ca bunica mea era micuta de statura, subtirica, intotdeauna aranjata, intotdeauna purta tocuri si ciorapi de matase, iubea palariile si rujul rosu si mai mult decat atat, fuma cu neostoita placere.La toate acestea nu puteam asocia...Safta.
Dar cand se prezenta si spunea Safta Grigorescu, nu puteai decat sa-i saruti mana ca unei doamne pentru ca asta si era bunica mea, o doamna! Doamna Safta Grigorescu
 

miercuri, 3 ianuarie 2018

Jager

M-am gandit ca, pe langa urarea de " la multi ani" pe 2018, sa vin la voi cu invitatia de a ciocni un paharel.
Asa ca va doresc in Noul An multe bune si frumoase,noroc si spor in toate!

De departe ramane lichiorul meu preferat si asta nu pentru ca deja sa bei Jager e o moda. Mi-au placut mereu bauturile dulci-amarui, ce-i drept acesta e destul de amarui, ca sa nu mai spun de tarie, 35% alcool😉
Sigur, si acest lichior are in spate o poveste, n-o voi spune aici pentru ca e prea lunga. O sa mentionez doar ca "maestrul vanatorii", aceasta e traducerea denumirii Jagermeister, a pornit
in lume ca medicament digestiv, ulterior adaugandu-se alcool, o combinatie de peste 50 de ierburi si condimente si dupa macerare, zahar caramelizat. Era destinat in special vanatorilor.Legenda spune ca ar contine si sange de cerb ceea ce e doar...legenda. Eticheta contine printre altele simboluri naziste stilizate se spune, pentru ca initial producerea acestei bauturi in 1930 in zona Hanovrei-refugiu al vanatorilor dar si al figurilor proeminente din Partidul Nazist precum Herman Goering face parte din poveste.Oricum, daca veti cauta veti gasi pe net toata povestea.
Eu o sa inchei spunandu-va doar ca Jagermeister se bea foarte rece, sticla trebuie racita, paharele la fel. Cateva shot-uri iti pot da o stare de bine, dar nu exagerati!😉
Daca nu l-ati incercat va sfatuiesc sa o faceti dar nu uitati, raciti paharele, raciti sticla, incercati sa treceti peste amaruiul pregnant si veti ramane cu gustul dulce...dar nu uitati, alcool 35%!