miercuri, 30 noiembrie 2011

Trei culori cunosc pe lume....




....Ce le țin de-un sânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Suveniri de-un brav popor.
Roșu-i focul ce-mi străbate,
Inima-mi plină de dor
Pentru sânta libertate
Și al patriei amor.
Auriu ca mândrul soare
Fi-va'l nostru viitor
Pururea'n eternă floare
Și cu luci netrecător
Iar albastrul e credința
Pentru țară ce-oi nutrim
Credincioși fără schimbare
Pân' la moarte o să-i fim
Pân' pe cer și cât în lume
Vor fi aste trei culori
Vom avea un falnic nume
Și un falnic viitor
Iar când, fraților, m'oi duce
De la voi ș'oi fi să mor
Pe mormânt, atunci să-mi puneți
Mândrul nostru tricolor.
versuri&muzica Ciprian Porumbescu

Introducerea a celor trei culori – roşu, galben şi albastru – pe drapelul românesc s-a înfăptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porţi, de către Alexandru Dimitrie Ghica (1834 – 1842), domnitorul Ţării Româneşti. La cererea domnului muntean, sultanul a încuviinţat printr-un hatişerif înfăţişarea steagurilor pentru navele comerciale româneşti şi unităţile oştirii pământene. Pentru corăbiile negustoreşti se prevedea “steag cu faţa galbenă şi roşie, având pe dânsul stele şi la mijloc pasăre albastră cu cap”, iar pentru armată, “steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc.”

sursa:Wikipedia

La multi ani Romania...la multi ani tuturor romanilor care se simt asa nu doar pentru ca se numesc romani...
Versurile lui Ciprian Porumbescu ne amintesc ca avem motive sa ne mandrim cu numele nostru...si ca doar noua ne revine datoria de a-i face si pe altii sa vada ca ce avem bun si frumos ne caracterizeaza cu mult mai mult decat ceea ce ne este agatat ca o tinichia de coada....

Miercurea fara cuvinte - Oglinda,oglinjoara....















Ideea Wordless Wednesday apartine intre vis si realitate

luni, 28 noiembrie 2011

Asa sa fie oare?


"În ziua de azi nimeni nu iubeşte pe nimeni.
Toată lumea e prea ocupată să fie îndrăgostită."


D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley

vineri, 25 noiembrie 2011

Bors de ciuperci ca la Dobrovat....


Manastirea Dobrovat - ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare - se afla cam la 30 de km de Iasi, dupa ce treci de Codrii Dobrovatului sau de ceea ce a mai ramas din ei... Sunt ceva ani de cand intamplarea m-a adus intr-un sfarsit de noiembrie la portile manastirii impreuna cu prietenele mele...
 Am ajuns noaptea destul de tarziu si calugarii de acolo ne-au primit cu multa bunavoinata si ingaduinta permitandu-ne sa dormim la ei.
 Nu este o manastire avuta sau la vremea aceea nu era. La ora pranzului parintele bucatar (erau 7 calugari si fiecare avea o"ascultare" adica ceva de facut) ne-a chemat la masa.Si pentru ca eram in post, pregatise un bors de ciuperci acrit cu zeama de varza. Nu-mi mai amintesc care a fost cel de-al doilea fel de mancare dar borsul acela nu am sa-l uit niciodata...era acru dar atat de gustos incat am mancat doua portii alaturi de o mamaliguta bine legata si un ardei iute de nu mai simteai cat de acru este borsul. L-am rugat pe parintele bucatar sa-mi dea si mie reteta,ceea ce a si facut tare bucuros ca i-am apreciat noi toate bucatele. O sa va dau si voua reteta doar ca eu am inlocuit zeama de varza acra cu borsul si am mai adaugat ou si smantana....dar in rest am pastrat cu sfintenie reteta parintelui bucatar, Ioan pe numele lui.

- 500 gr ciuperci (cu cat mai carnoase si mai variate cu atat mai bine)
- o telina potrivit de mare - un pastarnac
- o ceapa mare
- doua fire de praz - un gogosar rosu sau doi ardei capia (daca nu aveti pot fi si ardei obisnuiti)
- doua oua
- smantana
- leustean

- 4 liguri de ulei
- sare daca mai este cazul si piper dupa gust. Telina si pastarnacul se taie cubulete si se pun la inabusit in ulei la foc mic, se adauga ciupercile spalate bine si taiate in fasii, ceapa si gogosarul taiate la randul lor marunt si prazul rondele. Cand s-au inabusit bine de tot se adauga 500 ml de apa calda, lasandu-se la fiert 15-20 de minute.Intre timp borsul se da intr-un clocot si se adauga peste restul ingredientelor. Se bat bine doua galbenusuri de ou cu smantana, piper, sare daca este cazul si cu putina zeama, incorporanduse dupa aceea incet in borsul luat de pe foc. La sfarsit se presara leustean tocat.  
Nu uitati de mamaliguta si de ardeiul iute...pofta buna :)

joi, 24 noiembrie 2011

Biografia unui nasture


Nici prea mare, nici prea mic dar foarte incolor. M-am nascut la maternitatea fabricii de nasturi. Cand aveam doua luni am fost trimis la gradinita unei fabrici de confectii. O croitoreasa sarguincioasa m-a cusut imediat pe o camasa barbateasca. Asa am ajuns intr-un magazin din Marele Oras," Cincizeci de magazine intr-unul singur" se numea. Am crescut si m-am maturizat stand pe rafturile lui timp de mai bine de zece ani. Cand credeam ca acolo voi muri pierdut in uitare, o gospodina cumsecade m-a cumparat impreuna cu camasa careia, intre timp, ii aparusera primele fire de par alb. Am suferit in mandria mea, visul meu era sa ajung in America si cand colo eram vandut la raionul de solduri intr-un obscur magazin din Romania. Mi-am adunat puterile. Show must go on ! (intre timp o rupeam bine pe englezeste). Noul meu stapan, sotul gospodinei, era un om simplu si cinstit, muncitor la o mare uzina din urbe. Ii tineam de urat destul de des caci in afara de camasa pe care eram crucificat omul nu mai avea decat trei. Ma simteam bine cu el, era un tip vesel, cu un suflet atat de mare ca uneori ii iesea printre noi, nasturii, facand sa paraie atele cu care eram strangulati. Il iubeau colegii, vecinii si prietenii pe care-i primea intotdeauna cu o bucurie imensa. Il iubeau copiii si soata lui il iubea si ea, cel putin asa simteam eu, cat puteam eu sa simt caci nu eram decat un nasture, v-am spus. Umblam mereu curat si miroseam frumos caci stapana, Doamna - cum ii spuneam eu, avea grija sa ma spele cu prafuri parfumate iar cand calca ma ocolea atent sa nu ma faca sa sufar de cine stie ce arsuri. Intr-o zi am cazut. Ata cu care eram ancorat s-a rupt. M-am rostogolit neputincios sub un dulap. Am fost trist timp de sapte zile. Imi lipseau prietenii mei, nasturii de la camasa, imi lipsea stapanul meu cu glumele si optimismul lui debordant, imi lipseau baile parfumate si-mi lipseau mainile harnice ale stapanei. Noroc cu matura aceea curioasa care si-a facut aparitia intr-o zi. M-a prins hotarat sub ea si m-a scos la suprafata. Am auzit-o pe Doamna spunand:" Ah, uite unde era!". M-a aruncat intr-o cutie cu multi nasturi de diverse marimi si culori. Mi-am dat seama ca locul meu fusese luat de altcineva. Am suferit, ce mult am suferit? Am stat inchis in cutia cu nasturi timp de aproape un an. M-am imprietenit cu vecinii mei. Le-am ascultat povestile, unii dintre ei erau deja batrani si incetasera sa mai spere ca-si vor implini vreodata visele lor de nasturi de plastic, de lemn sau de metal. Nu, mi-am spus, nu vreau sa-mi pierd speranta. O nasturica roz ma privea gales si capata nuante rosiatice ori de cate ori Doamna muta cutia de la locul ei ca sa stearga praful facandu-ne pe noi, prizonierii, sa ne lipim unii de altii. Imi era draga, cu surasul ei sagalnic, o visam si ii recitam in gand poezii pe care le auzisem la radio in indelungata mea odisee pe rafuri de magazin. Si iata ca intr-o zi norocul mi-a suras. Degetele neobosite ale stapanei mele cautau ceva anume prin cutie. Am dat din coate cu curaj pana cand m-am varat intre ele. M-au ridicat, m-au potrivit pe o bluza galbena si am auzit-o spunand: "Hm,merge !". O ata galbena m-a imobilizat imediat. Eram din nou la lumina. Mi-am privit noii vecini. Fete blazate, in astepare de altceva. Ehe, daca ati sta cateva zile acolo, in cutie, sa vedeti ce v-ati mai bucura sa vedeti un rasarit de soare. Am trait vreme de doua luni experienta minunata de a locui deasupra unui suflet de femeie. L-am vazut in maretia lui, frumos, simplu, tandru si neastamparat. Am simtit dragostea de mama revarsandu-se fara pauze, fara rezerva. Am simtit iubirea si respectul fata de cel caruia ii jurase credinta in simplitatea ei de fata. Intr-o viata viitoare as vrea sa fiu femeie! Tot visand la astfel de lucruri m-am trezit din nou rostogolindu-ma. De data asta sub o banca, intr-un parc. Stapana mea, preocupata cu supravegherea copiilor, nici nu mi-a observat lipsa. De data asta eram disperat. Cine stie cat mai aveam de asteptat si, pe urma, nu-mi era chiar indiferent pe mainile cui incapeam. Surpriza! Totul s-a intamplat cu repeziciune. In aceeasi zi doua degete ma ridicau cu grija. Erau ale unui barbat de data asta. Franturi de conversatie intre el si fata de alaturi imi treceau pe langa urechile mele delicate de nasture. El vroia in America,ea nu. El implora, ea plangea. Simteam durerea sfasiindu-i pe amandoi. Ea s-a ridicat si a plecat. El a ramas trist si ingandurat. M-a privit si m-a aruncat intr-un buzunar. Poate urma sa fiu suvenirul lui, poate voia sa ma ia cu el ca sa-i amintesc de ea. Asta e! M-am emotionat atat de tare incat am lesinat. M-am trezit cand omul meu astepta in aeroportul pasarea de metal care urma sa-l duca in Tara Sperantei. Simteam durerea si mania explodand din sufletul lui. Nici mie nu-mi era prea bine. Imi era dor de Doamna mea, de stapanul meu si de glumele lui, de mirosul de prajituri din casa lor, de nasturica mea roz si de zambetul ei. Nu, nu, nu, nu mai vreau America! Deodata, omul meu m-a scos din buzunar si m-a azvarlit cu inversunare vrand parca sa stearga din suflet toate durerile care nu-l lasau sa plece. M-am izbit de un perete. Eram ranit, sangele meu de plastic se scurgea peste tot dar nu-mi pasa. Cu ultimele puteri i-am soptit soferului: -Strada Sperantei, nr.9. Plateste Doamna!

sursa: www.imaginelife.ro
foto: www.multistorey.net

miercuri, 23 noiembrie 2011

Q Test: Afla daca esti o persoana orientata catre sine sau catre altii


Experimentul este simplu si haios: cu degetul aratator de la mana dominanta incearca sa iti desenezi un Q pe frunte. Dupa ce ai desenat Q-ul gandeste-te in ce parte ai desenat codita. In functie de partea in care ai desenat-o, poti verifica daca esti o persoana centrata pe propria persoana sau pe ceilalti. Fiecare dintre cele doua persoane au o tendinta diferita de a se raporta la lume, fiecare tendinta avand avantajele si dezavantajele ei. Persoanele centrate pe sine tind sa deseneze codita in felul in care ar citi Q-ul pentru sine, adica in partea dreapta. Acest tip de om se comporta similar indiferent de contextul in care se afla iar comportamentul lor este ghidat mai mult de propriile valori decat de nevoia de altii. Tot persoanele “self-centered” se mandresc in a fi directe cu ceilalti si asteapta ca ceilalti sa fie onesti la randul lor cu ei. Datorita acestui motiv nu sunt foarte abili in a minti in schimb pot cu usurinta sa detecteze situatiile in care ceilalti ii mint. In cea de-a doua categorie se afla cei care deseneza Q-ul cu codita spre partea stanga, adica in asa fel incat sa poata fi citit de catre ceilalti. Aceste persoane tind sa fie concentrate pe maniera in care ceilalti ii vad. Acestia se bucura sa fie centrul atentiei si isi pot adapta cu usurinta comportamentul la contextul pe care il traiesc. Acelasi tip de persoane sunt talentate in a influenta modul in care sunt vazute de catre ceilalti. Datorita acestui motiv, au potentialul de a minti dar nu sunt la fel de buni in a detecta minciuni.

Gata?Ati desenat Q-ul? :)

Sursa: www.quirkology.com

Miercurea fara cuvinte - Si totusi era iarna...


Ideea Wordless Wednesday apartine intre vis si realitate

luni, 21 noiembrie 2011

"Ma cheama Alber..."


Apropierea iernii imi aminteste invariabil de o carte draga mie...aceasta carte m-a facut sa visez sa intalnesc marea iarna... Inca nu am ajuns la ea in acest anotimp... "Maria si marea" lui Radu Tudoran este o poveste care incepe vara...o poveste de dragoste fierbinte ca nisipul...banala dar reala comparatie... Si in dragoste ca si in natura exista patru anotimpuri...si in dragoste ca si in natura iarna, cu tot albul ei stralucitor, amprenteaza cenusiul si senzatia de rece...asta simtea si Maria privind iarna marea...

"Ma cheama Alber,sa nu te mire ca e fara t la urma,spuse tinarul.Au gresit la primarie si asa a ramas -
Alber!...Am vrut sa aud cum suna.
Alber,fara t.E cam caraghios.
Pe mine ma cheama Maria...

Si ce faci in viata?

Era marinar!
Mai bine n-ar fi spus! Dar el ii placea;trebuia sa se impace.Sau sa-i ignore ocupatia... ................................................................................................................... Il gasi asezat pe Calul de Salcie.Era ud,dar pe fata nu i se citea nici o suferinta;ploaia il inviora,ca pe plante.
Maria il privi cu ura;sa fi fost incovoiat ,sa nu fi avut genele atit de dese si grele,impodobite cu picaturi de apa ca niste strasuri,sa-l fi simtit trist sau nelinistit,s-ar fi apropiat de el dintr-o data.
Avea nevoie de o intimplare deplina,care sa depaseasca moartea din orele cind o cunoscuse si o examinase cu luciditate.

-Ce faci aici?intreba,rece.

-Te astept,raspunse Alber.
Privea in sus,la ea;nu se ridicase.Era atit de ud,ca parea iesit din mare.Maria puse o mina pe Calul de Salcie.
-Buna seara,Cristofor!
Era grava,cu o sinceritate deplina;trunchiul acesta adus de valuri ,semanind cu un cal esuat,fusese un prieten real,pina la insufletire.Acum ar fi petrecut o ora de impacare si nostalgie,aplecata pe grumazul lui,leganindu-l si spunindu-i cuvinte calde in ploaie.
Intre ei aparuse un barbat;avea nevoie de el si-i venea sa scrisneasca de furie.

-De cind astepti?

-De cind n-ai venit.
Era nebun ? Sau ii placea sa se joace cu vorbele?
Dar poate spunea adevarul,si atunci avea datoria sa-l iubeasca,macar provizoriu."


Mi-am dorit ca macar pentru un anotimp sa fiu o Marie langa Alber fara "t"...doar ca Alber-ii mei l-au avut mereu pe "t" la sfarsit...si astfel Albert e doar un nume,vara - un anotimp iar marea...marea este mereu acolo...mai ales iarna...


foto: Realitas Nol

duminică, 20 noiembrie 2011

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Romanii sunt destepti


Nu stiam de existenta campaniei Românii sunt deştepţi ...Am aflat despre ea in seara asta de la Sophie si de la Max Peter....
Max spune foarte bine...daca nu incercam noi singuri sa schimbam imaginea deloc frumoasa pe care o avem in lume,nu o va face nimeni....
Vreau sa cred ca vor fi multi cei care se vor alatura acestei campanii...trebuie sa stergem imaginea romanilor prosti,paduchiosi,cersetori,analfabeti....pentru ca acestia nu sunt majoritari,in concluzie nu sunt reprezentativi.
Romanii sunt BUNI,sunt Destepti,au la fel de multe minusuri ca si alte nationalitati dar la fel de multe plusuri...
Nu trebuie sa ne reinventam,trebuie sa revelam doar ce avem mai bun si mai frumos si valoros....
Articolul meu poate parea patetic...poate ca asa si este...dar am scris exact ce am simtit...
Aceasta campanie este un pas...si daca tot e sa-l facem,sa-l facem macar inainte....am facut suficienti pasi inapoi...

joi, 17 noiembrie 2011

Dulceata mea de dovleac cu nuca...



Nu stiu cum s-a intamplat, dar din toamna asta am devenit un mare fan al dovleacului :)) De cand ma stiu fugeam de placinta de dovleac,nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa mananc supa crema din dovleac...cat despre dulceata....abia daca stiam ceva de existenta ei... Toamna asta le-am facut pe toate...am constatat ca supa-crema e fantastic de gustoasa,placinta-a mea cel putin-a fost maxim apreciata...iar dulceata...ei da...dulceata...e o bunatate de dulceata :) Daca sunteti curiosi si vreti sa o preparati va spun si reteta pe care am folosit-o eu... Este o combinatie din ceea ce am citit pe internet adaptata gusturilor mele....

- 700 grame dovleac taiat cubulete dar nu foarte mici

- o portocala mare

- 150 grame miez de nuca

- 500 grame zahar

- 3 piculete zahar vanilat

- scortisoara

- 3 cuisoare


Seara am pus la frigider intr-un castron dovleacul taiat cubulete amestecat cu zaharul si cu potocala la randul ei taiata cubulete cu tot cu coaja.
A doua zi am pus compozitia la fiert pe foc foarte mic - zaharul era aproape in intregime topit...
In timp ce dulceata fierbea incetisor am dat putin la cuptor miejii de nuca....
Cand dulceata a inceput sa se lege bine am adaugat cuisoarele,zaharul vanilat,scortisoara si nucile...
La sfarsit am scos cuisoarele, am lasat dulceata sa se raceasca putin, dupa care am pus-o in borcanele spalate,uscate si incalzite in prealabil.
Am inchis bine de tot capacele si pentru o ora am lasat borcanele cu gura in jos acoperite cu un servet gros de bucatarie.

Dupa aceea le-am intors, acoperindu-le din nou, si le-am lasat sa se raceasca incet pana a doua zi...

Asta a fost reteta si asta rezultatul :)

miercuri, 16 noiembrie 2011

Despre uratenie....




Uratenia este, intr-un fel, superioara frumusetii, pentru ca dainuie.

Serge Gainsbourg




Serge Gainsbourg - Elisa


luni, 14 noiembrie 2011

Bijuteria preferata




CARMEN mi-a dat o leapsa la care nu aveam cum rezista fiind vorba de bijuterii :) Din pacate bijuteria preferata nu o mai am...era un inel din argint masiv foarte vechi.... chiar era o bijuterie "de familie". Inelul reprezenta capul Medusei...era lucrat in mod deosebit,capul Medusei fiind foarte expresiv...Din nefericire imi era putin mare si astfel inevitabilul s-a produs....intr-o iarna l-am scos, probabil cu tot cu manusa, si astfel l-am pierdut... Mi-a mai ramas un turqoise albastru in degrade...din pacate piatra este usor tocita si bijutierul mi-a spus ca piatra ar fi afectata daca ar lustrui-o...il vedeti in aceasta imagine... In acest moment am 3 bijuterii preferate....doua din ele fiind cristale Swarovski-pasiunea mea :) Pandantivul este un cadou de la prietena mea cea mai buna si draga...reprezinta o stea...in mod sigur norocoasa pentru prietenia noastra.... Inelul Swarovski l-am primit de la "el"....motiv pentru care imi este deosebit drag...
Ultimul inel este format din 19 flori din email albastru montate in argint...un inel foarte aproape de sufletul meu fiind primt cadou de la fratele si cumnata mea....si cum ne desparte un ocean e un mod de a-i simti aproape.... Sigur...mai am multe si dragi si nu neaparat valoaroase bijuterii...dar o sa ma opresc aici...deocamdata.... Imi pare rau pentru calitatea slaba a fotografiilor...vinovata este lumina usor portocalie din dormitor... Dau leapsa mai depararte tuturor celor care au una sau mai multe bijuterii preferate :)

duminică, 13 noiembrie 2011

Goo Goo Dolls - Iris

Citind azi postarea lui Călin mi-am amintit de un film care m-a emotionat mult -"City of Angels" si de cei de la Goo Goo Dolls care apar pe coloana sonora a acestui film...

"Iris" este o melodie superba...


Life in pictures - Perrier

Pentru ca am vrut sa raman in atmosfera postarii anterioare, am ales tot o reclama.
La vremea respectiva (anii '70) a fost considerata scandaloasa, motiv pentru care a fost cenzurata...
Eu sper ca veti aprecia latura artistica a acestei reclame :)



Mai multe gasiti la Costin Comba.

vineri, 11 noiembrie 2011

"Poudre de Perles Fines"



Artistul italian Leonetto Cappiello (1875 – 1942), numit si parintele afisului modern, a creat afise publicitare si tablouri de colectie.
El spune:
„afişul trebuie să fie un scandal vizual“....
Tehnicile lui Cappiello, aflate la baza miscarii Art Deco, sunt inca vitale publicitatii moderne.

joi, 10 noiembrie 2011

Rafinamentul masculinitatii.....

A colectiona trabucuri face parte din categoria pasiunilor de lux ale unui barbat. El si le poate permite in pauza dintre doua sedinte, ba chiar dintre doua partide de sex. Istoria acestora se intinde din sexolul XVII pana in prezent. La acea data, trabucurile erau fabricate pentru prima oara in Spania, folosind tutun cubanez. Tigarile au aparut ca o alternativa mai ieftina a trabucurilor la sfarsitul secolului XIX.

Primul pas: Alegerea trabucului
Primul pas este sa iti alegi trabucul. Este important de retinut ca nu exista o corespondenta directa intre dimensiunea, aroma si taria lui.

Al doilea pas: Taierea
Pentru a degusta trabucul, trebuie sa ii tai capatul inchis. In acest scop, poti folosi o glilotina sau o foarfeca speciala pentru trabucuri. Taietura trebuie sa fie una simpla, care sa nu fure din dimensiuni

Al treilea pas: Aprinderea

Acest moment este o adevarata arta pentru fumatorii de trabucuri. In timp, se creaza o miscare proprie de a-l aprinde, dorinta de a folosi un anumit tip de aprinzator pentru trabucul tau preferat.
Poti alege chibrituri de lemn sau o bricheta pe baza de gaz. Pe piata exista brichete special concepute pentru a aprinde trabucurile, flacara acestora iesind din bricheta pe lateral.
Al patrulea pas: Rasfatul

Un trabuc trebuie savurat asemenea unei femei. Trebuie luat cu grija, pipait, mirosit. Trebuie sa i se gaseasca punctul forte, care apoi sa fie subiectul degustarii la un nivel maxim.
Tigareta din foi se va stinge de una singura la final. De obicei, acest proces intervine in cea de-a treia parte a actului. Fumul puternic si esenta tare ale acestuia sunt semne cum ca ar trebui sa lasi deoparte trabucul.

autor: Iachemov Octav

luni, 7 noiembrie 2011

Octavian Paler - Valoarea pasiunii


"Dar ce valoare are o pasiune dacă nu e "excesivă", deci "fără măsură"? Lecţia lui Don Quijote e cât se poate de limpede. Nu se poate iubi, cu adevărat, decât "nebuneşte"! A te bate cu morile de vânt făcând calcule, gândindu-te la riscul că poţi să pari ridicol, transformă sublimul în stupiditate..."

duminică, 6 noiembrie 2011

Maroon 5 - Never Gonna Leave This Bed



"...You hurt me
But do I deserve this?
You make me so nervous
Calm me down, calm me down...."

Life in Pictures - Putina relaxare....




Masajul cu miere este unul dintre cele mai benefice.Aceasta metoda a ajuns pana la noi din Tibet, este un fel de reflexoterapie, o imbinare uimitoare intre mierea de albine si masaj.
Va recomand acest amestec :
- doua lingurite de miere, trei picaturi de ulei de lamiie, doua picaturi de ulei de levantica, cinci picaturi de ulei de menta.

Ideea "Life in Pictures" ii apartine lui Costin

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

joi, 3 noiembrie 2011

Ea - Nichita Stanescu


Tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mintit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea tine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea se gandeste la mine fluier a paguba.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea e cea mai frumoasa de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ii simt gratia
strabatand toate zidurile orasului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand simt ca ei ii este dor de mine
imi jignesc prietenii
nemaisuportand cat de dor poate sa-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea isi calca de drag de mine
rochia in carouri,
eu stau si curat lanci cu benzina
ca sa le azvarl in animale si in vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit sa fiu
cuprins de o tandra alergare,
ma prelungesc in vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea iradiaza de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
si toate stelele explodate
si ma lungesc cat cea mai lunga strada din oras
si ma asfaltez
si ma imbrac in ninsoare si gheata,
mai ales in gheata,
maii ales in gheata, mai ales in gheata,
ca ea, scumpa si divina de ea
trecand sa alunece
si sa cada si sa-si raneasca glezna,
pe care, doamne,
de atata vreme nu i-am mai sarutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul sa sarute o glezna
daca ea nu schioapata ? !