Pasul absent - Octavian Paler

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Octavian Paler - Definiţia Zăpezii

A înghetat lumina în somn
Si cade mirata pe strazi
Visând ca rasare la poli.

Octavian Paler - Despre dorinta....

"Lucrurile pe care le-am dorit eu,nu le-am putut obtine niciodata cerandu-le sau luptandu-ma pentru ele...
Cum poti sa lupti pentru tandrete?
Sau pentru duiosie?
Cel mult poti sa le astepti...."

Octavian Paler - Valoarea pasiunii

"Dar ce valoare are o pasiune dacă nu e "excesivă", deci "fără măsură"? Lecţia lui Don Quijote e cât se poate de limpede. Nu se poate iubi, cu adevărat, decât "nebuneşte"! A te bate cu morile de vânt făcând calcule, gândindu-te la riscul că poţi să pari ridicol, transformă sublimul în stupiditate..."

Timpul

Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil....


Octavian Paler

Octavian Paler - Despre emotii

Orice lucru se poate transforma in contrariul sau, asa incat dam din ras in plans si invers, din iubire in ura, din putere in slabiciune, din puritate in pacat. Sentimentele opuse (ne spun fizicienii) genereaza aceasta unda. Depasind un anumit prag al trairii, ceea ce noi credem a fi bine sau rau se confunda pana la asemanare. Ne putem misca creativ numai intre extreme, nu si dincolo de ele. Marile fericiri se strivesc sub pasii unor intamplari care ne transporta uneori intr-un mare Iad.

Octavian Paler – Amintirile

Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile... iar cenusa care ramane reprezinta AMINTIRILE......

Calomnii mitologice - Octavian Paler

In Calomnii mitologice Octavian Paler are un capitol dedicat lui Don Juan,capitol care se deruleaza sub forma unu proces in care judecatorii sunt barbati iar apararea este reprezentata de o femeie....am selectat cateva fragmente din acest „proces”....va las sa-l urmariti...

"...... Dacă vă interesează ce cred eu, ca femeie, vă pot mărturisi, domnilor, că visul meu a fost unul foarte banal. Am visat să pot îmbătrâni lângă un bărbat pe care să-l iubesc şi pentru ridurile lui, cum l-am iubit şi pentru elanurile lui. Mi-am dorit o casă frumoasă şi să am copii. Or, pe Don Juan nu mi-l pot închipui casnic, ieşind duminica la plimbare cu consoarta şi spălând împreună cu ea vase. E prea superficial pentru a pricepe că fericirea îmbracă, de multe ori, forme prozaice. Sau e prea slab pentru a-şi asuma riscul de a se însura şi de a trăi, apoi, cu gândul la divorţ. Destinul lui e să plece, totdeauna, grăbit, cu mâinile în buzunar, fredonând o melodie la modă. Sau fiindcă vremurile sau schimbat de când hoinărea el prin Sevilia, să se urce în maşină şi să apese pe accelerator, cu gândul la următoarea aventură....

De ce vă spun toate acestea? Vi le spun, onoraţi domni, ca să înţelegeţi mai bine de ce am venit eu să apăr la acest proces. N-am venit să-l apăr pe Don Juan. Nu el întruchipează ideea mea despre dragoste. Am venit să vă ajut să deschideţi mai bine ochii, pentru a vă da seama în ce eroare trăiţi dumneavostră, bărbaţii. Aţi fi în stare să-i spânzuraţi şi umbra lui Don Juan pentru a vă răzbuna că aţi fost înşelaţi. Dar permiteţi să observ, domnilor, că Don Juan n-a spart nici o uşa....

Dumneavoastră, bărbaţii, aveţi principii, nu-i aşa? Eu, domnilor, nu vreau să vă ascund nimic. Asa că vă voi spune, în continuare, ce cred. Pentru a fi pe deplin sinceră, vă mărturisesc că m-am săturat de bărbaţii care mint jurând pe veşnicie. Ei jură pe ceea ce n-au! Veşnicia, domnilor, nu e a nimănui. Făgăduiţi marea cu sarea la început. Marea dragoste! Iubire până la moarte! Basme, domnilor, basme. Gogoşi. Minciuni. Singurul care nu minte e Don Juan. “Nu ştiu ce va fi mâine, zice el, tot ce pot să-ţi ofer este clipa”. Da, domnilor, o fericire de moment. Nu mai mult. Dar una cinstită şi sigură. Şi chiar dacă noi, femeile, visăm mai mult decăt o fericire de-o clipă, înţelegem argumentul lui Don Juan. El, cel puţin, nu e ipocrit. E, cum vreţi dumneavoastră, neruşinat, cinic, dar nu e ipocrit. În realitate, pe dumneavoastră nu vă deranjează câtuşi de puţin că el părăseşte, una dupa alta, femeile pe care le seduce. Vă irită altceva. Vă irită că pune în pericol sistemul ipocrit pe care se bazează bărbaţii, potrivit căruia noi trebuie să fim mulţumite cu viaţa searbădă oferită de ei femeilor...."