Pauza

Pentru o vreme o sa las capacul "cutiutei" mele...

Am tot amanat acest moment dar recunosc, mi-a fost greu sa ma hotararsc.
Sunt cinci ani de cand am intrat in aceasta lume, motivul pentru care am ales sa fiu aici fiind detasarea de stresul cotidian, in plus de asta, in timp, am castigat cunostinata multor persoane cu care am interactionat, oameni cu preocupari diferrite de a le mele, cu o gandire sau optiuni in multe sensuri diferite de ale mele si asta mi-a placut foarte mult, diversitatea este incitanata si da culoare.
De ceva vreme, timpul pe care il pot aloca blogului s-a restrans, nu reusesc sa vizitez nici jumatate dintre blogurile pe care le vizitam in trecut, nu mai am timp sa raspund nici comentariilor de pe blogul meu.
Sigur, si aici ca si in viata intervin dezamagirile, scurt-circuitele, distantatarea de persoane pe care le credeai apropiate dar si aici ca si in viata mergi mai departe.
Eu am ales sa merg mai departe incepand cu o pauza, pentru o vreme :)
Va doresc o toamna minunata si zile pline!

Cu drag,

Pandhoraa

Sweet Bitterish

Daca ar trebui sa asocieze un gust unui fruct , grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui, preferatul ei.
Daca ar trebui sa asocieze amintirilor un gust , grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui.
Cu toate astea o portocala rosie, dulce si zemoasa a fost cea care a dat nastere acestei amintiri…
Brunet, parul ajungandu-i pana la umeri, mustata-acolada in care ii erau prinse buzele, inalt, slab, doi ochi ca doua alune dorite de orice veverita pofticioasa - meditatorul ei pentru acea materie bizara si greu de inteles, matematica.
Parintii ei au considerat ca este necesara o astfel de pregatire, un plus care sa echilibreze minusul reprezentat de cifre in viata ei de eleva si nu numai.
Alexandru era student la cibernetica in ultimul an, era si casatorit.
De cum a pasit in sufrageria lor, ea  a stiut ca matematica ar fi posibil sa-i devina simpatica.
A pasit in sufrageria lor insotit de o portocala.
Ea era rosie la fata tinand portocala oferita de el in mana.
Mai tarziu, i-a spus ca, la randul lui, pasind in sufrageria cu masa la mijloc si oglinda venetiana a fost aproape sigur ca matematica va fi o cauza pierduta.
Portocala i-a dat curajul de a o privi in ochi.
Ea avea ochi de cadana, el nu avea suflet de eunuc.
Matricele pareau digerabile, asa ca ea s-a straduit sa asimileze cat mai multe dintre explicatiile date de el, sa rezolve corect exercitiile primite.
Avea palmele inguste si degetele lungi, osoase.
- Ai degete de hot sau de pianist, i-a spus ea intr-o pauza de cifre.
A ras.
- Am vrut sa fiu actor, a marturisit el, mi-am dorit sa fiu hot sau pianist, sa fiu bolnav, sa fiu vindecator, sa fiu viu, sa fiu mort, sa fiu un caleidoscop de oameni…
Institutul de Arta Teatrala s-a lasat greu cucerit, a continuat, dar pana la urma, dupa doi ani a cedat si am fost admis.
Am renuntat dupa primul an…eram mai atasat realului decat visului.
Cibernetica e haina perefecta pentru mine, a incheiat el.
Sa revenim la matricele inversabile.
- Sa revenim, a spus si ea, imaginandu-si acele plete negre visand in rime albe la inimi arzand din dragoste.
- Nu esti atenta.
Alexandru era serios acum si ea s-a recules rapid.
- Mi-e greu sa ma concentrez pe ceva ce nu imi place. Nu-mi plac cifrele.
- Dar ce iti place tie? Iti place ceva?
Cele doua alune dorite de veverite o priveau nedumerite.
- Imi plac cuvintele. Ele pot fi clare sau nu, sinuoase sau drepte, clare, ele nu au rigiditatea cifrelor.
Cuvintele iti lasa dreptul la imaginatie, cifrele fac ca lucrurile sa fie mult prea clare, mult prea reci.
- Iti place Marin Preda?
Intrebarea lui a luat-o prin surprindere…
- Da, am citit "Morometii"…mi-au placut mai mult taranii din Silistea-Gumesti decat cei ai lui Zaharia Stancu, cu al lui “sa nu uiti Darie”…
Data urmatoare Alexandru a venit cu o carte, “Intalnirea din pamanturi” de  Marin Preda…
Si lucrurile nu s-au oprit aici, “ Intrusul”, “Delirul”, “Regii Blestemati” de Maurice Druon, poeziile lui Nichita Stanescu, preferatul lui si incet incet si al ei, au fost motive de discutii aprinse de-a lungul timpului, au fost motive de a cauta si de a afla mai multe despre cum au fost si cum inca mai sunt oamenii.
Era un tip grozav, stia sa vorbeasca, sa-si sustina ideile ceea ce a invatat si ea, mult mai repede decat sistemele de ecuatii lineare…
Temele la matematica isi aveau locul lor…dar timpul alocat pentru ele era scurt, cartile si discutiile despre ele umpleau spatial dintre ei, micsorandu-l.
Uneori degetele lui lungi si osoase ii prindeau mainile, recitand din Jaques Prevert…avea o voce calda atunci cand nu vorbea despre cifre…ar fi vrut sa-i poata atinge vocea, de fapt buzele…
Cartea care a pus punct acestui vartej pe care incercau amandoi sa-l ignore a fost “Adam si Eva” de Liviu Rebreanu.
In acea zi parintii ei erau invitati la un pranz, duminca fiind, de la care nu puteau lipsi…
Lasasera in grija ei pentru Alexandru, pe langa cafeaua obisnuita si un lichor de portocale.
Totul era pregatit cand a ajuns el.
Au gustat amandoi din lichior, oricum intr-un anume sens erau deja ametiti…
- “Adam si Eva” este mai mult decat o poveste…trebuie sa o citesti, a spus el, mai serios decat o facea de obicei.
Sufletele pereche se cauta de-a lungul multor existente dar de multe ori se regasesc doar pentru a se pierde din nou…dar mereu exista o sansa…
- De ce spui asta? Intreaba ea
- Asta e subiectul cartii a spus el, incet...
- Alexandru…ce vrei sa spui de fapt?
- Vreau sa spun ca aceasta e ultima noastra lectie.
Voi inapoia banii parintilor tai.
Te-am invatat tot ce iti era necesar pentru admiterea la facultate.
Ne oprim aici.
- De ce?!
Ochii de cadana ardeau, ochii de culoarea alunei devenisera aurii…buzele lui cu gust dulce amarui le-au atins pe-ale ei…a fost adevarat sau doar dorinta ei?
Nici azi nu isi poate raspunde la aceasta intrebare , nici atunci nu a putut, privind cartea si paharutul gol.
Plecase. 

Soseaua Stefan cel Mare, Parcul Circului, toamna blanda, ea in drum spre casa s-a oprit sa se bucure putin de soare…
- Matematica, o stiinta surprinzatoare, auzi o voce in spatele ei…
S-a intors si a vazut niste ochi de culoarea alunelor, o mustata neagra si un par scurt si inspicat cu cateva fire albe…Alexandru…
- Literatura, o lume de povesti surprinzatoare, adauga ea…
- Cand am intrat in sufrageria voastra si ti-am vazut ochii, cand ti-am vazut reflectat in oglinda parul lung si des acoperindu-ti spatele , am stiut ca am gasit ceva ce aveam sa pierd…
Adam si Eva, iti mai amintesti?
- Cum as fi putut uita?! raspunse ea privind ridurile din jurul ochilor, buzele care incercau sa zambeasca si sa alunge tristetea ochilor candva aurii…
Nu o sa te intreb de ce ai plecat, acum spre deosebire de atunci, inteleg ca e mai bine sa pierzi ceva ca sa poti pastra o amintire mai bogata decat realitatea…
- Nu credeam ca o sa am ocazia de a te intreba, ce am fost eu pentru tine? a mai spus Alexandru…
Uneori privirile pot atinge mai mult decat sufletul, pot lasa urme invizibile in carne, in minte, pot vorbi in lungi si arzatore fraze, pot insira numere al caror rezultat sa fie o necunoscuta.
- Cred ca de la inceput ai fost amintirea mea dulce-amaruie…si asa o sa ramai…

Multumesc, Alexandru!

Impresii despre restaurante – 1973

… în caz că vă întrebaţi cum se făceau review-urile restaurantelor acum fix 40 de ani, iată un exemplu: un articol pe care Ando l-a găsit într-o Românie Liberă de colecţie. Pe atunci n-aveam coneseuri; n-aveam nici chefi - era mai simplu: nu-ţi plăcea servirea, pac! trînteai o epigramă la Urzica…



Tovarăşi, într-adevăr, existau lipsuri; dar ce bine era că lipseau – în primul rînd – cunoscătorii lu’ peşte…

 Postat de: The Hungry Mole

sursa: www.bucurestiivechi si noi

„Afişul trebuie să fie un scandal vizual”

În Franţa anului 1949, un afiş publicitar anume o rupe cu trecutul şi face scandal, „scandal vizual”. Desenul e simplu, iar mesajul ţi se înşurubează în minte rapid, fără să lase loc de semne de întrebare: o văcuţă roz-alb, din ugerul căreia curge lapte direct în săpunul „Monsavon au lait”. „Pornesc, de regulă, de la două imagini pe care le topesc într-una singură. Iar pentru săpunul cu lapte Monsavon, m-am gândit pur şi simplu la o bucată de săpun pentru cuvântul «Monsavon» şi la o vacă pentru cuvântul «lapte»”, îşi va deconstrui desenul mai târziu artistul Raymond Savignac. Acel Savignac ale cărui afişe au intrat în patrimoniul cultural francez şi care obişnuia să spună despre sine că s-a născut, de fapt, la 41 de ani, din ugerul văcuţei Monsavon.
Afişul pentru săpunul „Monsavon au lait” – prezentat în cadrul unei expoziţii organizate alături de afişistul Bernard Villemot – e trambulina care îl aruncă pe Savignac direct în lumea publicităţii; iar desenele sale în tuşe clare şi culori vii, atrăgătoare, cu mesaje nostime, imediat înţelese împânzesc străzile Parisului, zidurile, clădirile, metroul. În Franţa începe „era Savignac” pentru că artistul înţelege, mai bine decât oricine, regulile jocului: „Lectura afişului trebuie să fie instantanee. Într-o fracţiune de secundă, omul de pe stradă trebuie să priceapă care e mesajul”. Aşadar, „o singură imagine pentru o singură idee, un desen care să nu ceară explicaţii...”. Şi, mai presus de toate, găselniţa marca Savignac: „Afişul trebuie să fie un scandal vizual”; pentru că „pietonul merge de regulă cu ochii întorşi spre sine, gândindu-se la ale lui. Doar un scandal îi poate stârni atenţia, iar scandalul de pe stradă poate fi un jaf, un incendiu, o crimă...”. Şi un afiş bine făcut, potrivit lui Savignac.

  

fragment din articolul semnat de Florentina Ţone (www.historia.)

Din toata inima...

“Investesti intr-o vacanta, primesti inapoi un bebelus peste 9 luni”

Danemarca sufera de o criza fara precedent in ceea ce priveste rata natalitatii.

Potrivit studiilor, media numarului de copiii facut de un cuplu danez se situeaza la 1,73. Numarul bebelusilor nu este suficient pentru a sustine populatia batrana, motiv pentru care statul incearca sa-i convinga pe tineri sa devina mai repede parinti.

O reclama pare sa fi gasit cea mai buna solutie: “Fa-o pentru mama ta”, asa suna sloganul noii campanii apeleaza la sentimente pentru a sublinia ca iti poti face mama cu adevarat fericita daca ii daruiesti un nepot.

Pe de alta parte, mamele sunt incurajate sa le cumpere copiilor vacante scumpe, in destinatii exotice, pe motiv ca danezii fac cu 51% mai mult sex cand se afla intr-o tara mai calduroasa.”






sursa: gandul.md

Reflexii in Oglinda - Reflexii...mieroase

mai multe gasiti la SorinN

A patra zi de vacanta - Linderhof

Aceasta a patra zi a fost una dintre cele mai pline, mai interesante, mai incantatoare zile pe care le-am avut in aceasta vacanta iar “vinovatii” pentru toate acestea sunt Carmen si Helmut, cine altcineva?:)
Sa pornim, deci! :)
Am plecat mai devreme la drum pentru ca aveam multe de vazut iar timpul are si el limitele lui.

Dupa o noapte odihnitoare, savurand cafeaua delicioasa preparata de Carmen si covrigii Bretzel calzi si unsi cu unt cumparati de Helmut, admirand peisajele montane am ajuns pe nesimtite in oraselul Ettal, micut si fermecator in acea dimineata luminoasa chiar daca nu calduroasa.
Primul drum l-am facut la Abatia Ettal, impunatoare si sobra pe dinafara, rafinat decorata in stil rococo in interior.
Mi-ar fi trebuit mai multe perechi de ochi ca sa pot admira tot ceea ce vedeam in jur…decoratiuni pretioase, aurite,stucaturi rafinate si, mai presus de orice, o senzatie de pace data poate de albul stalucitor al peretilor dar si al picturilor in culori pastel, roz, galben, bleu…

Locurile de confesiune sunt deosebit de frumoase, orga este impresionanta iar statuia din marmura a Fecioarei cu Pruncul din altarul principal, impunatoare.
E un loc in care te poti intalni cu tine, te poti intreba in liniste ceea ce ai de intrebat si poate, cu putin noroc, poti primi si un raspuns, inteles si auzit doar de tine.
La Ettal exista si o parte mai “lumeasca” , aici se produce bere, se fabrica lichioruri din plante si nu numai lichioaruri.
De aici mi-am achizitionat un parfum din plante cu un miros pe care il pot caracteriza ca neobisnuit iar prietenul meu cateva sticle cu bere, marca Ettal.

Inainte de a parasi acest loc incantator ne-am oprit peste drum unde am baut un ceai fierbinte si am stabilit unde va fi urmatoarea oprire: Linderhof.
Drumul pana la Castelul Linderhof este insotit de un peisaj montan superb, ca de carte postala…
Castelul insusi este asezat intr-un peisaj ca de poveste…mi-am imaginat cat de impecabil de alba poate fi iarna aici.
Resedinata preferata a Regelui Ludwig al II-lea, Linderhof este cu adevarat o mica bijuterie.
Admirator al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea al Frantei, lucru care se observa in decoratiunile multor camera dar si in stralucitorul soare de pe plafonul vestibulului, acesta fiind singurul loc in care Carmen a reusit sa faca fotografii, in restul castelului fotografiatul fiind interzis.

Am luat cateva imagini de pe internet pentru a va putea face o idee despre opulenta pe care o emana acest castel, care fiind mai mic, de fapt cel mai mic dintre cele construite de rege, este mai cald, mai intim…
Nimic nu este intamplator aici, totul are un rost si un sens, de la colectia de vaze din portelan care impodobeste toate camerele, la micuta sala de mese care se remarca prin ceva inedit.
Lui Ludwig ii placea sa ia masa singur si ca sa nu fie deranjat de servitori folosea un mechanism care cobora masa sub podea unde era pregatita cu tot ce avea nevoie pentru a servi pranzul sau cina.

Masa urca din nou si cobora pentru fiecare fel de mancare in parte.
O alta incapere spectaculoasa este Sala Oglinzilor unde regelui ii placea sa citeasca, mai ales noaptea pentru ca ziua prefer sa doarma.
Asezarea in parallel a oglinzilor da senzatia unui tunel stralucitor al timpului.
Toate aceste amnunte si inca multe altele le-am aflat de la Carmen dar si de la ghida care insotea grupul de turisti care vizita castelul.
Gradinile din jurul castelului sunt deosebit de frumoase, imi imaginez ca vara totul e de un verde stralucuitor daca si la inceputul acestei toamne am regasit verdele…in plus, vara miros teii pentru ca numele castelului vine chiar de la teii batrani care il inconjoara.

Un alt punct de atractie il reperezinta Grota lui Venus, construita din ciment si care imita pana la stalactite si stalacmite o grota adevarata…
Aici regale se relaxa ascultand muzica sau plimbandu-se cu gondola.
Mirific loc, fericit rege as fi zis daca nu as fi aflat de la Carmen ca a fost un rege nefericit.
O sa caut mai multe informatii despre el si poate voi face o postare separate, viata lui cred ca merita cunoscuta.
Dupa atata umblet si acumulare de informatii ne-am oprit sa servim pranzul la un restaurant aflat in vecinatatea palatului.

Am baut impreuna cu Carmen un parfumat si dulce vin fiert, potrivit acelei zile reci si am mancat un delicious snitel vienez, toate servite de un simpatic ospatar bulgar care stia si cateva cuvinte in limba romana J
Drumul nostru a urmat spre urmatoarea atractie care m-a fascinate cu adevarat: Lacul Plansee, aflat in Alpii Austrieci, in Tirol.
Sa spun ca este frumos as spune prea putin.
Lacul arata ca unul din povestile cu zane, cu apa de o claritate de cristal, fara exagerare, de un albastru-verzui de piatra pretioasa.
Inconjurat de muntii care se reflecta in apele sale, pare ca timpul care l-a aszat acolo a facut asta pentru ca noi, oamenii, sa realizam ca frumusetile naturii dureaza, noi nu.

M-am umplut de frumusetea acestor locuri…
Din pacate nu am reusit sa ajungem la Neuschwanstein, castelul neterminat al aceluiasi Ludwig al II-lea.
Acest castel este unul dintre cele mai footografiate din lume, fiind luat ca inspiratie pentru Castelul Frumoasei din Padurea Adormita de la Disneyland.
Ultima oprire in drum spre casa am facut-o intr-un alt loc remarcabil prin coplesitoarea lui frumusete: Abatia Benedictina Ottobeuren. Cand am ajuns noi se apropia ora slujbei de seara asa ca nu am putut zabovi prea mult.

Carmen si prietenul meu au facut o serie de fotografii cu adevarat de exceptie pentru ca acest loc este de exceptie, puteti vedea si voi.
In acelasi stil rococo decoratiunile din interiorul bisericii sunt de o coplesitoare, emotionanta frumusete atat a detaliului cat si a intregului.
Dar ce pot face cuvintele, ce putere au ele in a descrie aceasta minune?!

O sa mai adug doar ca am avut sansa sa aud orga care marca inceputul slujbei de seara…mi s-au umplut ochii de lacrimi…frumusetea, si ea poate fi dureroasa…

A fost o zi deosebita…o zi care m-a dus cu gandul in foarte multe feluri spre trecut… 
 Aceasta zi s-a terminat dar alta se pregateste sa urmeze :)

Miercurea fara cuvinte - Vitralii - Primaria Noua - Muenchen

Între vis si realitate 2 e locul unde va puteti inscrie si voi pentru MFC

A treia zi de vacanta - Muenchen-Marienplatz

Piata Mariei sau Marienplatz si-a luat numele dupa statuia Fecioarei Maria amplasata aici, ea fiind considerate protectoarea Bavariei.Inca de cand am intrat in piata am vazut de departe silueta coplesitoare, impunatoare, extravaganta a Noii Primarii, o constructie in stil gotic care a fost ridicata incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea.
Mi s-a parut uluitor faptul ca in aceasta cladire care are aspectul unui muzeu se lucreaza, in incinta ei avand-si birourile cei care activeaza in administratie.
Interiorul Primariei este pe masura exteriorului, fiecare coloana, fiecare colt, fiecare arcada formand un tot exemplar si echilibrat.

Am admirat frumusetea vitraliilor pe care vi le voi prezenta la urmatoarea MFC.
Carmen ne-a condus intr-unul dintre turnuri cu inaltimea de aproape 80 de metri (am urcat cu liftul).
Panorama orasului te lasa pur si simplu fara cuvinte, ziua fiind senina aveam senzatia ca se vad pana si muntii, cu siguranta am vazut Roata Mare de la Oktoberfest.
Odata reveniti in piata am avut sansa sa vedem spectacolul prezentat de ceasul din turnul Primariei.
In turn se gasesc doua mecanisme cu figuri metalice si clopotei care prezinta scene medievale de turnir si dansul Dogarilor.

Carmen ne-a spus ca acest dans a fost reprezentat la inceputul secolului al XVI-lea pentru a sarbatori sfarsitul epidemiei de ciuma.
Si Carmen si prietenul meu au facut fotografii, Carmen a facut chiar si un filmulet dar pe Youtube am gasit o filmare profesionista pe care va invit sa o urmariti daca sunteti curiosi :)

Langa cladirea Noii Primarii se gaseste Fantana Pestilor.
Tot Carmen, care este o adevarata enciclopedie, ne-a spus ca fantana a fost avariata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si a fost reconstruita in 1954.Aceiasi soarta a avut-o si Vechea Primarie care se gasete in apropiere si care, la randul ei fiind avariata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost refacuta dupa planurile din secolul al XV-lea.

Un alt loc interesant pe care l-am vizitat a fost Biserica Sfantului Mihail, aici fiind inmormantat, alaturi de alti 40 de membri ai dinastiei , poate cel mai iubit (dupa cum ne-a spus Carmen) Rege al Bavariei, Ludwig al II-lea.
Plina de farmec este si Viktualienmarkt unde am vazut pe langa multe magazine care expun tot felul de bunatati: branza, carne, bere, carnati, peste, produse de panificatie dar si fructe si flori. Dupa asa un tur de forta ne-am oprit sa respiram un pic, ocazie cu care am reusit sa ne crestem glicemia rasfatandu-ne cu o felie delicioasa de tort cu cirese si ciocolata-eu si un cappuccino, tot eu, Carmen preferand un ceai si o felie de tarta cu branza iar prietenul meu o bere si o alta specialitate dulce.In drumul spre casa am mai intrat prin magazine, ispititoare, nimic de zis.
Acasa ne astepta un rasfat marca Helmut: supa-crema de rosii, absolut delicioasa, rulouri din carne de vita cu un minunat sos si cartofi graten, insotite ca de fiecare data de vinul potrivit.

Un desert delicious si un cappuccino au reprezentat finalul apoteotic al acestei zile.Nu cred sa reziste cineva preparatelor lui Helmut oricat de satul ar fi,asa ca eu ma declar din start, victima:)

Despre trenuri si nu numai...

Unul dintre lucurile despre care nu v-am vorbit si care mi-au placut foarte tare in aceasta vacanta a fost calatoria cu trenul. 

Au fost de fapt trei calatorii, toate trei catre Muenchen.
Prima, catre Oktoberfest, a doua catre Marienplatz, a treia catre Parcul Olimpic.
Mi-au placut pentru ca micuta gara din Augsburg este fermecatoare, mi-au placut si pentru sandwich-urile si cafeaua absolut delicioase pe care Carmen le cumpara din gara si pe care le mancam in tren in drum spre Munchen.
Mi-a placut gara de destinatie pentru ca arata ca un aeroport, cosmopolita, vie, plina de agitatie dar nu de galagie, mi-au placut trenurile, spatioase si aerisite chiar daca au fost de tipul regio, chiar daca intr-una dintre zile am stat in picioare, trenul fiind extrem de aglomerat, vinovat fiind Oktoberfest-ul, evident :)

Calatoria cu metroul a fost o alta incantare, statiile fiind elegante fara a fi epatante iar trenurile, cum altfel decat rapide si sosind la timp.
Mereu am privit in jurul meu la oameni, nici mai urati, nici mai frumosi ca in alte parti dar ca o caracteristica generala, dicolo de amabilitate si caldura ( nu stiu daca toti germanii sunt oameni calzi dar bavarezii sunt cu siguranta), mereu in miscare.
Bicicleta este unul dintre mijloacele de transport preferate, indiferent de varsta.
Vorbind de varsta, am vazut foarte multi oameni de o anumita etate si cand spun etate, ma refer la peste 70 de ani, mergnd pe bicicleta, alergand sau mergand in ritm alert (ca modalitate de a face miscare), prestand in calitate de ghid, ca si profesie, de exemplu…
I-am vazut la plimbare, la o terasa, la restaurant, pe strada ascultand un pianist intr-o piata…i-am vazut vii si relaxati.

Si m-a durut sufletul pentru batranii nostri pe care cel mai des ii vezi in mana cu o plasa sau cu caruciorul pentru cumparaturi, tristi, acriti, privind in interiorul lor si nu in jurul lor.
Chiar daca isi permit, nu ies in oras, nu ies la o terasa, nu ies la plimbare decat rar, nu fac miscare de dragul senzatiei de bine.
Batranii nostri au uitat sa zambeasca pur si simplu, au uitat sa fie vii inainte de a nu mai fi.
Au uitat sa mai uite de griji, grija facand parte din ADN-ul lor dupa atatia amar de ani in care grija hranei insemna inca o coada de dimineata pana noaptea…
Cozile au disparut dar grija a ramas si aceasta este emblema carucioarelor cu care ii vad dimineta in timp ce merg spre birou, aglomerand si asa aglomeratul transport in comun, enervandu-ma pentru ca ar putea pleca la cumparaturi cu doua ore mai tarziu, fiindu-mi mila pentru ca aceste cumparaturi sunt modalitatea lor de a socializa…aceasta si reducerile de la Farmaciile Catena…
Cand am fost la Chocolateria Muller, Carmen mi-a aratat pe un perete, scris cu litere aurii, un panseu delicious prin mesajul lui : “dragostea este tot ce ai nevoie dar putina ciocolata nu poate face rau” (nu stiu daca mi-am amintit cu exactitate dar cam aceasta era ideea).

Le-as spune asta batranilor nostri, le-as spune sa aiba curaj si sa-si aminteasca sa zambeasca, sa-si aminteasca ca aceasta "putina ciocolata" nu creste glicemia...
Daca altii pot, ar putea si ei…in toata lumea asta sa fii batran inseamna acelasi lucru, dar a fi batran nu inseamna ca trebuie sa fii mos…

Aveti curajul de a fi doar batrani!