Marin Sorescu - Perechea

Oaia ce-a mâncat-o lupul
A format cu el un cuplu.
Şi-au rămas, un lup şi-o oaie,
De povestea lumii-n ploaie.
- Ce-ai văzut? Cum l-ai luat,
Oaie dragă?
- M-a mâncat.
- Lupule, cum de-ai putut
Să iei oaia?
- Mi-a plăcut.
Oaia ce-a mâncat-o lupul
A format cu el un cuplu.

Cerul...

Dincolo de pamant si infinit,
Cautam sa aflu cerul unde vine
Si-un glas solemn atunci s-a auzit,
Si cerul si infernul sunt in tine....


Omar Khayyam

El...

Stiti deja despre slabiciunea mea pentru parfumuri dar si pentru afise, reclame, pentru acele afise sau reclame care spun o poveste prin ele insele, dincolo de slogan...
Afisul care mi-a atras atentia si care face reclama parfumurilor Annayake, Tomo, in cazul de fata, recunosc, m-a scurtcircuitat putin, datorita lui
Dincolo de perfectiunea unui trup care reliefeaza fiecare muschi, m-a atras la acest afis atitudinea care are ceva dintr-o statuie greaca si acea incordare dureroasa pe care n-as fi asociat-o niciodata unui parfum
Despre parfumuile Annayake nu stiu prea multe, e un brand nou si asta nu ma atrage, chiar daca conceptul lor merge pe "frumusetea totala".
Asa ca raman in admiratia mea pentru el - cine o fi, nu stiu, si pentru afisul black&white image...tulburator
Voua cum vi se pare?

Dimineata devreme sau seara tarziu? :)

Ziua internationala a obiectelor vechi

Am auzit la radio ca azi ar fi ziua internationala a obiectelor vechi si ma gandeam ca e atat de usor sa transformi un obiect vechi intr-o vechitura...
Poate nu toti avem talentul de a le remodela "destinul" dar daca ne sunt dragi acele obiecte cred ca le putem ingriji si, mai ales, cred ca am putea sa nu le parasim.
N-am obiecte personale vechi, am cateva obiecte vintage pe care le-am achizitionat sau pe care le-am primit (poate le voi fotografia odata) si pe care le iubesc, n-am o valiza veche si nici pisoi nu mai am, dar daca as avea, uite asa ar arata ceva vechi dar nou si vesel si viu 

Coffee in town, buna dimineata!🙂

Cam asa arata orasul, mai mult gol decat plin, azi un pic mai racoros dar cafeaua cu al ei parfum nu se dezminte, face diminetile minunate! :)


Sursa: aici.

"Steaua fara nume"

"Într-un târg de provincie ca al nostru, gara este... marea.
Este portul, necunoscutul, depărtarea....."

replica din piesa de teatru Steaua fara nume, scenariu de Mihail Sebastian

Artist: Brent Heighton

Amintiri din copilarie :)

Am gasit un scurt dar interesant articol despre fostul Teatru de Opereta, teatru care se afla in acea zona a orasului care a fost transformata trist, din punctul meu de vedere.
Daca sunteti curiosi il puteti citi aici.
Dar si eu am amintirile mele despre acest loc
Imi amintesc de vizionarea primului meu spectacol de opereta care a a avut loc in vechea dar fermecatoarea, acum disparuta, cladire a Teatrului de Opereta care se afla atunci pe Splaiul Dambovitei.
Opereta se numea "Secretul lui Marco Polo".
Bunicul meu a fost cel care m-a dus la spectacol, cum altfel decat la matineu
Sala era micuta, tapisata in catifea rosu-grena.
Imi intorceam privirea in toate directiile incercand sa vad cat mai multe, de la sala, loje si balcon, la candelabrul imens-mi se parea mie, stralucitor, prins de tavanul salii cu motive dantelate si el.
Toata lumea vorbea in soapta, instrumentele se acordau, privirele tuturor erau indreptate spre scena unde cortina, la fel de rosu-grena, in plus decorata cu ciucuri aurii s-a ridicat, in aplauzele tuturor.
Am avut niste emotii teribile.
Totul pe scena era colorat, actorii vorbeau cantand, aveam senzatia ca vad o poveste pe viu
Bunicul meu imi spusese povestea lui Marco Polo, mai tarziu am citit-o dar am pastrat cu dragoaste amintirea acelei zile de toamna in care am trecut cu emotie, prima data in viata, pragul unei povesti, pragul unui loc de poveste care iata, nu mai exista...
Dar ziua aceea de toamna s-a incheiat frumos, bunicul meu m-a dus dupa spectacol la Cofetaria Operetei unde am mancat un cataif, am baut limonada si am continuat sa ma minunez de povestea lui Marco Polo
Cofetaria exista si azi...

Minunate mici cascade la Cheile Latoriţei

Cheile Latoriţei, situate între munţii Latoriţei şi Munţii Căpăţânii, locuri de o sălbăticie cuminte în aparentă, locuri puţin cunoscute şi care au reuşit să-şi păstreze frumuseţea nealterată tocmai datorită faptului că nu sunt deloc celebre...
Şi sper că aşa vor rămâne!

Il iubesc pe Prometeu!

Citind Legendele Olimpului in copilarie, am fost emotionata si am pastrat o slabiciune pentru cateva personaje: Niobe, cea care s-a transformat in stanca din care izvora nesecata apa de la lacrimile varsate pentru cei 12 copii ai ei ucisi de Apollo si Artemis pentru ca se prea falea cu ei, Pandora cu a ei celebra deja cutie dar mai ales EL, Prometeu.
Curajul de a-i infrunta pe zei pentru a aduce oamenilor focul, chinul lui zilnic, inlantuit fiind de Zeus pe un varf de munte din Caucaz unde un vultur urias cu un cioc de fier ii sfasaia ficatul, pana cand a fost eliberat de Heracle, m-a tulburat, m-a emotionat pana la lacrimi, copil fiind.
Asa ca va puteti imagina ce am simtit cand am vazut statuia lui Prometeu de la Vidraru...
Cred ca aveam cam 12 ani si mergeam pentru prima data cu bunicii mei pe Transfagarasan, atunci l-am vazut, cum spuneam, pentru prima data, un Prometeu dezlantuit, un Prometeu care parea a fi stapanul lumii, fara teama, dominand totul in jur...
As spune ca aproape m-am indragostit de el si, recunosc, regasesc acest sentiment de cate ori il revad
Il iubesc pe Prometeu, doar ca el nu stie
Ulterior am aflat ca statuia apartine sculptorului Constantin Popovici si ca aceasta lucrare a fost realizata in 1965 dar pentru mine acestea au ramas doar amanunte...
Oricum, daca ajungeti pe la Vidraru, priviti-l cu atentie si spuneti-i ca i-am ramas fidela
foto:http://www.stirilekanald.ro