Capitala de azi se
transformă într-un calvar pentru cei mai mulţi şoferi atunci când vine
vorba de traficul rutier de la ore de vârf şi nu numai, dar Bucureştiul
nu a fost mereu aşa. Înainte viteza maxima admisă nu depăşea 15 km la
oră.În vremuri de altădată, plimbarea cu tramvaiul tras de cai sau cu maşina
personală devenea adesea un moft şi-un mod de a petrece timpul liber
deopotrivă. Trăsurile erau tipice plimbărilor de duminică, la bulevard,
iar traversarea străzilor nu aducea cu sine niciun fel de risc de
accident pietonilor.
Dacă astăzi aglomeraţia
până la refuz din mijloacele de transport în comun este destul de
frecventă şi acceptată de mulţi ca fiind normală, în Bucureştiul de
dinainte de perioada comunistă numai o alertă aeriană ducea la astfel de
situaţii.
Răsfoirea arhivelor ce
aparţin Poliției Rutiere a scos la iveală reglementări care pot părea
nişte glume pentru conducătorii bucureşteni din ce în ce mai
nerăbdători.
În Capitală, primele manifestări ale preocupărilor pentru buna
desfăşurare a circulaţiei datează de la începutul anilor 1800, încă din
vremea domniei lui Caragea-Vodă. Domnitorul, adresându-se
Vel-Spătarului, îi ordona acestuia să interzică circulaţia căruţelor
care transportau lemne, fân şi cherestea pe uliţele din preajma Podului
Mogoşoaiei, toamna, când începeau ploile şi noroaiele, indicându-se rute
ocolitoare.