luni, 23 decembrie 2019

Sarbatori cu bucurie!

Un interior de poveste la care visam multi dintre noi, nu-i asa?
Eu una, cu siguranta, da!
Dar, chiar si fara acest fermecator semineu, chiar si fara restul "ingredientelor", eu cred ca fiecare a reusit, cu siguranta, sa creeze acasa la el cea mai potrivita ambianta de sarbatori.
Un bradut impodobit, o canapea decorata cu pernute noi, poate un ceai aromind in cescute frumoase, cozonac si prajituri facute in casa, sarmalute coapte incet in cuptor.
Pentru fiecare, Craciunul arata altfel, sa ne bucuram de aceasta diversitate!

De fapt, vreau sa va urez cu drag Craciun Fericit si un An Nou cu multe bune si frumoase, la multi ani! 

duminică, 8 decembrie 2019

Poveste Parfumata - Parfum cald pentru iarna rece

Ninge.
Metropolă sau cătun, prima ninsoare transformă orice loc, oricât de banal, într-unul de poveste.
Asta dacă ești o visătoare.
Ea e pragmatică.
Prima zăpadă din anul ăsta a prins-o în trafic.
Abia intrase în oraș și odată cu asta, în impas.
Automobilele mai mult stăteau decât înaintau.
Ar fi ales mersul pe jos, nu pentru că i-ar fi plăcut, dar ar fi fost de preferat blocajului.
Totuși, pantofii ei Miu Miu nu meritau un astfel de tratament.


Ahh, pantofii!
Întotdeauna stiletto, întotdeauna închiși la culoare, niciodată roșii, adoră tocul șurub și, în general, designul curajos al acestei mărci.
Și apoi, gențile, oh, iubea gențile, poșetele!
Bunica ei spunea că pantoful și geanta trebuie să fie de calitate, altfel pari nu un sărăntoc ci un om lipsit de bun gust.
Sigur, pe vremea ei asortai poșeta pantofilor, acum lucrurile stau altfel, moda și regulile ei se schimbă dar pentru ea ideea a rămas valabilă, are genți de calitate și pantofi de brand.
Și apoi ciorapii! Fini, din mătase, care parcă îmbracă piciorul într-o a doua piele, mai fină, mai delicată. Tot bunica ei spunea că piciorul unei adevărate doamne are glezna fină, de forma paharului de șampanie.
Eh, aici nu se prea încadrează, glezna ei e departe de forma paharului de șampanie, bine, nici halbă de bere nu e, dar....
Totuși, un pantof elegant și un dres de calitate, schimbă percepția lucrurilor.
Şi?Parfumul?! Fără nicio îndoială, parfumul e tuşa finală pentru o stare perfectă la ţinuta perfectă.

Miu-Miu Fleur d’Argent este ultima ei slăbiciune în materie de parfumuri, feminin şi provocator, mosc şi tuberoză, poate puţin strident, dar mai bine aşa decât banal.
Dar marele plus în ținuta unei femei de bun gust, după spusele bunicii ei, era...
Gemulețul dintre ea și soferul limuzinei coboară silențios, acesta din urmă i se adresează:
- Scuze pentru întârziere, traficul e haotic, dar vom ajunge la timp.
În dreapta găsiți un mini bar, puteți servi un pahar cu șampanie, trufe din ciocolată sau orice vă face plăcere.
Geamul se ridică la loc și înainatrea de melc continuă.
Un pahar cu șampanie, că tot aminteam de forma lui, e foarte bine venit!
Despre ce vorbeam?
Da, bunica ei spunea că orice porți, indiferent ce pui pe tine, trebuie să știi a purta.
Poti avea pe tine o creatie Chanel dar dacă o porți de parcă ai cumpărat-o din piață de la tarabă, fix așa va arăta. Marea artă constă în a purta o ținută luată din piață care să arate ca și cum ar fi fost atinsă de chiar Mademioselle Chanel.
Hainele trebuie să te îmbrace urmând cu discreție forma corpului, nu trebuie să țipe pe tine ci să fie o invitație la respect și admirație și, dacă e cazul, la a afla mai multe despre persona care le poartă.
Sigur, bunica ei nu era un guru al modei, nici pe departe.
Dar era o delicată doamnă cu un bun gust desăvârșit de educație și fler.
Și nici nu avea nevoie de mai mult.
S-au oprit.
O alunecare lină, ușoară, și portiera din dreapta se deschide.
Șoferul limuzinei face un pas în lateral și o ajută să coboare.
O răsucire elegantă, coborârea se face întotdeauna punând în același timp picioarele jos, și nu un picior, urmat de celălalt.
Da, poate ar fi meritat un covor roșu la cât de spectaculos arată acest hotel!
Este condusă spre unul dintre lifturile private.
Ușa liftului se deschide la etajul trei, direct în livingul unui apartament somptuos, iluminat discret de lămpi cu abajoruri din mătase, pictate probabil manual.
Bărbatul o privește.
Fusta scurtă din piele neagră, ciorapii plasă care prind perefect în stransoarea lor pulpa albă a piciorului, pantofii roșii din lac cu platformă și etola din blană neagră care lasă perfect la vedere bustiera, și ea din piele.
- Cindarella Escorts, spune ea, întinzandu-i cartea de vizită din argint.
Pregătit?


Nu stiu cat de mult se incadreaza povestea mea in tema, eu sper ca da si sper ca o sa va placa. O inscriu cu drag in sirul noilor Povesti Parfumate din Clubul Povestilor Parfumate, cu gratie gazduit de Mirela

marți, 3 decembrie 2019

Sibiu - Podul Minciunilor

Cine nu a auzit de el?! ☺️
Nu o sa va spun de unde vine legenda, o găsiți pe net, vă spun doar că este cel mai vechi pod din fonta funcțional de pe teritoriul Romaniei și că a fost al doilea pod european realizat din fonta și primul de la noi.
Garantat, nu e minciuna! 😉

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

In fiecare dimineata...

......in receptia firmei noastre ne asteapta un bol care contine biletele cu citate serioase sau haioase, motivationale sau pur si simplu vorbe de duh. Iata ce am ales eu zilele trecute....

sâmbătă, 28 septembrie 2019

Parfumul merelor - Poveste Parfumată

Ei da, pare că e încă vară dar deja se coc fructele toamnei, strugurii de exemplu. Grozav de mult îi plac strugrurii doar că la ele nu găsești decât mere. Roșii. Nu întelege, de ce toată lumea iubește merele roșii?! 
În livada lor găsești mere roșii, frumoase, lucioase, zemoase. 
Ei îi plac în schimb, merele acrișoare, mici, tari, mere sălbatice. Mere care au nevoie de curaj ca să crească, să se coacă.Bine că a mai umplut un coș, ultimul pe ziua de azi. Ar vrea să mai rămână în livadă, să se așeze acolo lângă măr și să aștepte apusul, chiar dacă se lasă frigul.
- Unde ești soră Antonia? Soră Antoniaaa!
E maica Gherasima care o are în grijă de 15 ani, din noaptea când maica a auzit un râs zglobiu, un gângurit vesel în spatele ușii de la micuța lor biserică. 
Slujba de la miezul nopții se sfârșise, era tot așa, toamnă, se lăsase frigul, ea era pusă într-o cutie din carton și, chiar dacă era întuneric și rece afară, ea râdea. Maica Gherasima a luat-o în brațe, și în grija ei a rămas. Cum a ajuns acolo? Eh, parcă mai conta?! Maicile i-au fost măicuțe, blânde sau aspre dar răbdătoare cu ea, zburdalnică dar și gânditoare, cu ochi limpezi albaștri, mereu melancolici, cu păr blond acoperit de vălul de călugărie. Privind apusul, se întreaba, cât de greu poate fi să trăiești în lume?! Cât?
- Soră Antonia! Nu mai visa cu ochii deschiși! Nu e un păcat dar e mare păcat că te așteaptă la bucătărie maica Mina cu merele. Trebuie să le alegeți, să păstrați pentru peltea și marmeladă, hai, gata cu visarea!
Asculatrea ei în mânăstire era grija pentru grădina și livadă și ajutorul la bucătărie.

Îi plăcea mânăstirea lor ascunsă acolo între dealuri, cu cele 11 măicuțe harnice, cu slujbele de rugăciune de zi și de noapte, cu multă treabă de făcut, cu învățătură dar...îi lipsea ceva.
Seară de seară, după slujba de noapte, se întorcea în chilia ei și acolo, despăturea o eșarfă roșie cu unduiri galbene și verzi care învelea o cutiuță, roșie și ea, din email, care mai avea încă urmele unei creme parfumate. Parfumul era slab. Ea chiar credea că el există mai mult în amintirea ei decât în realitate, parfum de flori necunoscute, parfum de mere coapte, dulci-acrișoare, parfum de vară, parfum de toamnă, parfum de libertate.

Sau poate că așa miroase dragostea....
Eșarfa și cutiuța era tot ce găsiseră măicuțele în coșul în care ea gângura veselă în noaptea aceea.
Maica Mina o privește cum amestecă în pelteaua aurie care încă nu se legase. Mirosea a mere zemoase în bucataria lor. Era dimineața devreme și azi aveau de pus în borcane pelteaua de mere pentru la iarnă și de terminat marmelada. Iarna le prindea bine să întindă pe pâine marmeladă sau peltea, chihlimbarul ăsta dulce le energizează și le bucură. Bucurii simple pentru care aveau a mulțumi Celui care le ocroteste și le așează viața pe drum tihnit de pace și rugăciune.Dar sora Antonia era cu gândurile departe. Maica stareță își spunea că a venit timpul ca ea să aleagă dacă vrea să rămână la viața monahală sau dacă vrea să plece în lume. Încă putea alege, era doar soră, nu maică.
O știa și ea, Antonia.
De aici gândurile și emoția și poate, curiozitatea.
Cutiuța ei prețioasă, parfumul acela care o făcea să plece cu gândul departe de mica lor mânăstire dintre dealuri.Dar ce înseamnă pentru ea departe?Cel mai departe era foarte aproape, micul orășel la care ajungeai nici în două ore, un orășel cu biserici nu multe dar frumoase și îngrijite, cu drumuri, atât cât sunt necesare, nu chiar frumoase, nu chiar îngrijite, cu case la fel.
Ea privea la oameni cu ochii ei albaștri limpezi, cercetător și atent, oamenii priveau în pământ, prinși în gândurile lor.Parfumul din cutiuța ei sigur nu avea legătură cu acel oraș, parfumul acela venea dintr-un loc însorit și luminos, cu livezi pline cu fructe dulci zemoase, coapte și parfumate.
Era ultima seară, trebuia să se hotărască.
Parcă acum mai mult ca niciodată, cutiuța răspândea un parfum de mere roșii, dulci, ademenitoare.
Dacă ar fi avut acum în mână un măr, ar fi mușcat cu poftă din el, din carnea lui albă și zemoasă, ar fi străpuns cu dinții coaja roșie și lucioasă...
- Evă ce ești, își spuse Antonia în gândul ei!

Un parfum pe care îl găsesc interesant, l-am întâlnit dar nu l-am purtat, este All About Eve de la Joop! Un parfum nou, lansat la sfârșitul anilor '90, un parfum în care mărul își are locul lui, învăluit fiind de tulburătoarea iasomie, de picanta scorțișoară și de vanilia caldă și tandră. Un parfum care cred că rezonează cu Eva care se află în fiecare dintre noi....

Poveste scrisă pentru Clubul Condeilor Parfumate, iniţiat şi găzduit de Mirela

luni, 15 aprilie 2019

Parfum de Aprilie - Poveste Parfumata

Chiar nu stia ce sa aleaga
Si Aprilie asta, asa schimbator si...verde
Nu prea se pricepe el la culori, dar la texturi, da!
Matase, dantela, catifea
Toate atingeri de vis
De vis si pielea ei
Cu luciu de portelan alb-roz satinat, catifelata la atingere, suava ca o pala de matase, pretioasa ca o dantela din alte timpuri
De asta isi spune mereu ca pe o mantra: matase, dantela, catifea
Bine, isi poate spune orice, isi poate imagina orice, pentru ca orice i s-ar potrivi
Orice, in orice moment al zilei, dar mai ales al noptii...
La lumina palida a lumanarilor...nu, ca nu-i plac lumanarile parfumate, ultima data l-a pus sa le stinga ca doar "nu suntem la biserica", a zis ea scurt
Le-a stins
Dar a fost suficient ca sa vada cum pielea delicata a gatului parea a fi din matase aurie care se transforma in aur roz coborand spre sani
Da, deja e prea mult, mintea lui se incetoseaza
El i-ar imbraca decolteul adanc in dantela verde-otrava si i-ar pulveriza in jurul umerilor, in spatele cefei, coborand mult spre talie, un parfum ca o boare de Aprilie - primavara, un parfum din care ar picura alene petale de bujori
Bujori albi si roz
Da, stie ce parfum i se potriveste: Flora de la Gucci
Bujor si trandafir, santal si piper, cum altfel decat roz?!
Picant si delicat acest parfum
Ca ea
Era suficienta doar o privire
Adanca, calma
Calda
Ochii li s-au intalnit in oglinda
Privirea ei e parca putin rece dar amuzata
- Te-ai hotarat ce faci azi cu parul meu?
Vreau ca el sa fie surprins in seara asta
Placut surprins
Si atmosfera de visare din salonul lui de coafura cu aer de boutique, se destramă...
- Am ales pentru tine onduleuri frivole si delicate
O sa porti o frizura aparent dezordonata dar plina de farmec, tulburator de jucausa
- Ce parere ai?


- Atunci,dezordonata sa fie!
Ridica pieptanul si prinse foarfeca pentru filat parul
Matase, dantela, catifea...
Matase, dantela...catifea!
Poveste inscrisa in Clubul Condeielor Parfumate  de existenta caruia ne bucuram datorita Mirelei

sâmbătă, 23 februarie 2019

Parfumul unui nou inceput - Poveste parfumata

Trei etaje! Ohh, cladirile fara lift sunt ca tortul fara ciocolata, le lipseste ceva!
Si mai bine simti lipsa acestui "ceva" cand ai 68 de ani si trebuie sa urci si sa cobori scarile de cateva ori pe zi...
Dar merita!
Orasul se asterne, nu, nu la picioare, se asterne inaintea ochilor, lin si colorat, aproape de cer si departe de pamant.

Ca si ea. 
Ea nu e mai aproape de cer decat de pamant?!
Privind acum pe fereastra mansardei constata din nou cu uimire ca orasul pare format doar din acoperisuri. Caramizii din tigla, argintii din tabla zincata, verzulii din ardezie, cu cosuri probabil fumegande iarna, cand toate, dar absolut toate acoperisurile sunt albe, nu ca zapada ci de la zapada.
Acum e primvara.
Primavara era si acum doi ani, cand, urcand cele 3 etaje, a deschis usa acestei mansarde insotita de agentul imobiliar care, putin sceptic cu privire la batrana doamna care parea a fi sprintena urcand 3 etaje, nu parea si a fi garantul hotarat al achizitionarii unui astfel de spatiu.
O camera larga cu tavanul si peretii albi, cu stalpi de sustinere si grinzi din lemn afumat, cu un spatiu delimitat si ascuns de un glasvand din lemn cu multe ochiuri de sticla mata in spatele caruia se afla un mic spatiu de dormit.Alaturi, o bucatarie albastra cu dulapuri suspendate si o masa rotunda albastra pe care stralucea o vaza masiva din portelan alb plina cu liliac, alb si el, ahh cat de proaspata e primavara!

Un covor bleu pal rotund in mijlocul camerei, doua fotolii, o canapea si cateva mobile inchise la culoare, un lampadar cu abajour albastru turcoaz...turul mansardei s-a terminat.Si atunci el a indepartat perdeaua alba si fluida din fata ferestrei. Orasul de acoperisuri se intindea in fata ochilor ei ca un covor fermecat in culori pline de caldura pentru ca soarele incepea sa apuna si imbraca in lumina lui calda tot ce atingea. Caldura soarelui se reflectă si in ochii ei albastri cand spune:
- Unde trebuie sa semnez?
Domnul in costum gris-vert a ramas putin uimit si neincrezator la auzul intrebarii varstnicei doamne.
Avea experienta de peste 40 de ani in vanzari de locuinte dar niciodata nu i se intamplase sa vanda ceva atat de repede si mai ales...fara cuvinte.
- Mai sunt cateva formalitati de indeplinit.
Daca imi permiteti ma voi ocupa eu si voi reveni cu actele la semnat, se auzi el spunand, neintelegand de ce ar mai urca el iar 3 etaje.
Probabil ca sa nu le mai urce si sa le mai coboare ea, isi zise in sinea lui, zambind.
Si exact asta a facut.
Peste trei zile a batut la usa mansardei de la etajul trei unde ea il astepta alaturi de cateva cufere nedeschise.Venise insotit de un imens buchet de narcise albe si galbene, al caror parfum cald si tanar si proaspat o invalui imediat. Ii zambi in timp ce spunea:
- Credeam ca nu-mi plac narcisele dar acum stiu ca m-am inselat.
Narcisele minunat parfumate luara locul liliacului deja palid din vaza cea alba.
- Multumesc, mi-ai facut o reala bucurie
Documentele purtau acum semnatura ei nervoasa si el ar fi trebuit sa le stranga si sa le puna in mapa care se gasea langa vaza cu narcise dar, cu toate astea, el nu misca un deget.
- As putea trece ca sa mai vad...mansarda? intreba el, asezand in sfarsit hartiile in mapa.
- Orcand, zambi venerabila doamna cu o sclipire proaspata in ochii ei albastri.
Albastri si sclipitori erau si ochii lui...
Poate sa fi trecut o saptamana dar mai degraba, nu, si in fata usii il regasi asteptand pe posesorul ochilor albastri, de data asta imbracat in blugi la care asortase un sacou galben-ocru avand ca suport un tricou negru intens.
Ea urcase cele trei etaje, respira usor sacadat dar vazandu-l isi controla pe cat posibil respiratia.
Invitat in casa, el merse direct la ferestra, indeparta perdeaua, deschise fereastra pentru ca soarele la apus sa faca ce stie el mai bine, sa imbrace lumea, macar pentru cateva minunte in culori mangaietor de frumoase.
- Ti-am adus ceva ce sper ca vei purta.
Narcisse Noir

In fata ferestrei prin care intra aerul acum rece al orasului, dechise micuta sticluta de parfum si brusc amandoi simtira in aer parfumul narciselor suave dar si al florilor de portocal.Mirifica gradina suspendata deasupra orasului.
Narcisse Noir de la Caron.
Parfumul unui nou inceput.
Parfumul perfect!

Poveste inscrisa in Clubul Condeielor Parfumate  de existenta caruia ne bucuram datorita Mirelei

Povestea noastra parfumata aniverseaza azi 8 ani :)
Nu multi, nu putini dar minunat parfumati cu povesti pline de farmec pe care, oricand le recitim ne redau aceiasi senzatie de bine, de placut de frumos.
La multi ani parfumati, povestii noastre impreuna!

Narcisse Noir de la Caron este un parfum lansat in 1911 si poarta semnatura lui Ernest Daltroff.

luni, 21 ianuarie 2019

Ziua Internationala a Imbratisarii

Azi este Ziua Internationala a Imbratisarii.
Sunt multe modalitati de a simti pe cineva aproape, de a te contopi cu cineva.Totusi, imbratisarea ramane manifestarea acelei tandreti care ne face sa vibram atunci cand oamenii dragi ne cuprind in brate si pe care la randul nostru, ii cuprindem ♥️
Poate ca aceste versuri nu reprezinta o imagine a imbratisarii dar mie mi se par minunate 
"Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt"


Adânca privire - Adrian Păunescu

vineri, 4 ianuarie 2019

Alexandru



Daca ar trebui sa asocieze un gust unui fruct, grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui, preferatul ei. 
Daca ar trebui sa asocieze amintirilor un gust, grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui. 
Cu toate astea o portocala rosie, dulce si zemoasa a fost cea care a dat nastere acestei amintiri… 
Brunet, parul ajungandu-i pana la umeri, mustata-acolada in care ii erau prinse buzele, inalt, slab, doi ochi ca doua alune dorite de orice veverita pofticioasa - meditatorul ei pentru acea materie bizara si greu de inteles, matematica. 
Parintii ei au considerat ca este necesara o astfel de pregatire, un plus care sa echilibreze minusul reprezentat de cifre in viata ei de eleva si nu numai. 
Alexandru era student la cibernetica in ultimul an, era si casatorit. 
De cum a pasit in sufrageria lor, ea a stiut ca matematica ar fi posibil sa-i devina simpatica.A pasit in sufrageria lor insotit de o portocala.Ea era rosie la fata tinand portocala oferita de el in mana.Mai tarziu, i-a spus ca, la randul lui, pasind in sufrageria cu masa la mijloc si oglinda venetiana a fost aproape sigur ca matematica va fi o cauza pierduta. 
Portocala i-a dat curajul de a o privi in ochi. 
Ea avea ochi de cadana, el nu avea suflet de eunuc. 
Matricele pareau digerabile, asa ca ea s-a straduit sa asimileze cat mai multe dintre explicatiile date de el, sa rezolve corect exercitiile primite.Avea palmele inguste si degetele lungi, osoase. 
- Ai degete de hot sau de pianist, i-a spus ea intr-o pauza de cifre.A ras. 
- Am vrut sa fiu actor, a marturisit el, mi-am dorit sa fiu hot sau pianist, sa fiu bolnav, sa fiu vindecator, sa fiu viu, sa fiu mort, sa fiu un caleidoscop de oameni… 
Institutul de Arta Teatrala s-a lasat greu cucerit, a continuat, dar pana la urma, dupa doi ani a cedat si am fost admis. 
Am renuntat dupa primul an, eram mai atasat realului decat visului.Cibernetica e haina perefecta pentru mine, a incheiat el. 
Sa revenim la matricele inversabile. 
- Sa revenim, a spus si ea, imaginandu-si acele plete negre visand in rime albe la inimi arzand din dragoste. 
- Nu esti atenta. 
Alexandru era serios acum si ea s-a recules rapid. 
- Mi-e greu sa ma concentrez pe ceva ce nu imi place. Nu-mi plac cifrele. 
- Dar ce iti place tie? Iti place ceva? 
Cele doua alune dorite de veverite o priveau nedumerite. 
- Imi plac cuvintele. Ele pot fi clare sau nu, sinuoase sau drepte, ele nu au rigiditatea cifrelor. 
Cuvintele iti lasa dreptul la imaginatie, cifrele fac ca lucrurile sa fie mult prea clare, mult prea reci. 
- Iti place Marin Preda? 
Intrebarea lui a luat-o prin surprindere… 
- Da, am citit "Morometii"…mi-au placut mai mult taranii din Silistea-Gumesti decat cei ai lui Zaharia Stancu, cu al lui “sa nu uiti Darie”… 
Data urmatoare Alexandru a venit cu o carte, “Intalnirea din pamanturi” de Marin Preda… 
Si lucrurile nu s-au oprit aici, “ Intrusul”, “Delirul”, “Regii Blestemati” de Maurice Druon, poeziile lui Nichita Stanescu, preferatul lui si incet incet si al ei, au fost motive de discutii aprinse de-a lungul timpului, au fost motive de a cauta si de a afla mai multe despre cum au fost si cum inca mai sunt oamenii. 
Era un tip grozav, stia sa vorbeasca, sa-si sustina ideile ceea ce a invatat si ea, mult mai repede decat sistemele de ecuatii lineare… 
Temele la matematica isi aveau locul lor, dar timpul alocat pentru ele era scurt, cartile si discutiile despre ele umpleau spatiul dintre ei, micsorandu-l. 
Uneori degetele lui lungi si osoase ii prindeau mainile, recitand din Jaques Prevert…avea o voce calda atunci cand nu vorbea despre cifre, ar fi vrut sa-i poata atinge vocea, de fapt buzele… 
Cartea care a pus punct acestui vartej pe care incercau amandoi sa-l ignore a fost “Adam si Eva” de Liviu Rebreanu. 
In acea zi parintii ei erau invitati la un pranz, duminca fiind, de la care nu puteau lipsi… 
Lasasera in grija ei pentru Alexandru, pe langa cafeaua obisnuita si un lichor de portocale. 
Totul era pregatit cand a ajuns el. 
Au gustat amandoi din lichior, oricum intr-un anume sens erau deja ametiti…
- “Adam si Eva” este mai mult decat o poveste…trebuie sa o citesti, a spus el, mai serios decat o facea de obicei. 
Sufletele pereche se cauta de-a lungul multor existente dar de multe ori se regasesc doar pentru a se pierde din nou…dar mereu exista o sansa… 
- De ce spui asta? Intreaba ea 
- Asta e subiectul cartii a spus el, incet... 
- Alexandru…ce vrei sa spui de fapt? 
- Vreau sa spun ca aceasta e ultima noastra lectie. 
Voi inapoia banii parintilor tai. 
Te-am invatat tot ce iti era necesar pentru admiterea la facultate. 
Ne oprim aici. 
- De ce?! 
Ochii de cadana ardeau, ochii de culoarea alunei devenisera aurii, buzele lui cu gust dulce amarui le-au atins pe-ale ei…a fost adevarat sau doar dorinta ei? 
Nici azi nu isi poate raspunde la aceasta intrebare , nici atunci nu a putut, privind cartea si paharutul gol. 
Plecase.
Soseaua Stefan cel Mare, Parcul Circului, toamna blanda, ea in drum spre casa s-a oprit sa se bucure putin de soare… 
- Matematica, o stiinta surprinzatoare, auzi o voce in spatele ei… 
S-a intors si a vazut niste ochi de culoarea alunelor, o mustata neagra si un par scurt si inspicat cu cateva fire albe…Alexandru… 
- Literatura, o lume de povesti surprinzatoare, adauga ea… 
- Cand am intrat in sufrageria voastra si ti-am vazut ochii, cand ti-am vazut reflectat in oglinda parul lung si des acoperindu-ti spatele , am stiut ca am gasit ceva ce aveam sa pierd… 
Adam si Eva, iti mai amintesti? 
- Cum as fi putut uita?! raspunse ea privind ridurile din jurul ochilor, buzele care incercau sa zambeasca si sa alunge tristetea ochilor candva aurii… 
Nu o sa te intreb de ce ai plecat, acum spre deosebire de atunci, inteleg ca e mai bine sa pierzi ceva ca sa poti pastra o amintire mai bogata decat realitatea… 
- Nu credeam ca o sa am ocazia de a te intreba, ce am fost eu pentru tine? a mai spus Alexandru… 
Uneori privirile pot atinge mai mult decat sufletul, pot lasa urme invizibile in carne, in minte, pot vorbi in lungi si arzatore fraze, pot insira numere al caror rezultat sa fie o necunoscuta. 
- Cred ca de la inceput ai fost amintirea mea dulce-amaruie…si asa o sa ramai…
Multumesc, Alexandru!