duminică, 31 martie 2013

Ispita mea....varza calita cu jumari


Trecand prin piata acum cateva zile am vazut la sibieni niste jumari grozav de apetisante...
M-am invartit,m-am rasucit,am pus in balanta colesterolul care ar fi bulversat daca as consuma din acele minuni si placerea de a le consuma si,nefericita de balanta a inclinat net si fara remuscari in favoarea placerii, asa ca am cumparat doar 250 de grame de jumari si daca tot eram in piata am mai luat si o varza dulce,dar romaneasca, asa ca ieri am facut varza calita cu jumari...
Daca sunteti curiosi, va spun reteta mea,simpla si rapida pentru ca eu nu prea am timp de stat in bucatarie cu toate ca mi-ar placea...

Am folosit:
- O varza cam de 1 kg
- 250 de grame jumari
- O conserva cu rosii maruntite in bulion
- Sare
- Piper
- Mix de condimente (cimbru,oregano,maghiran,menta este amestecul pe care il folosesc eu)
- 2 frunze de dafin

Varza tocata marunt am frecat-o bine cu sare, ocazie cu care s-a si inmuiat putin...
Am pus-o pe foc,am adaugat jumarile,conserva cu rosii,frunzele de dafin,piperul (eu nu pun boabe pentru ca nu imi place sa-l gasesc prin farfurie) si am lasat-o sa fiarba putin, dupa care am bagat-o la cuptor cam 45 de minute.
Spre sfarsit am scos dafinul adaugand mixul de condimente,am mai lasat-o la cuptor cam 10 minute si a fost gata.
Gata a fost si mamaliguta pe care am „asortat-o” cu un ardei iute si o canuta de tuica dar nu fiarta ca deja e aproape primavara...

Eee...si uite asa cedez eu ispitelor :)

Medieval fight


vineri, 29 martie 2013

Cantec Naiv - Emil Brumaru

Iubirea noastra este cu pacat.
Oh, toata ziua stam trantiti in pat
Ca intr-un rai adanc si afanat.

Vesmintele pe trupul tau boghet
Nu ti le pui, ci numai in sipet
Le tii, pe solduri mangaiata-ncet.

Papucii de-i incalti, cu chiu, cu vai,
Faci doar un pas si te opreste-un pai
Caci iar te-asezi, sufletu-n cesti sa-mi dai.
 
desen: Corina Chirila
 
 

Reflexii in Oglinda - Padurea Oglindita


mai multe "Reflexii in Oglinda" gasiti la SoriN

marți, 26 martie 2013

Scurta,foarte scurta pauza....


Vreau sa imi cer scuze pentru ca nu am raspuns punctual comentariilor voastre la postarile trecute...am o perioada extrem de aglomerata sub multe aspecte si prea putin timp pentru blog...
O zi sau doua o sa lipsesc de pe-aici dar voi trece pe la voi ca sa va citesc chiar daca nu voi comenta de fiecare data...
"Cutiuta" mea ramane oricum deschisa iar eu sunt prin preajma :)

duminică, 24 martie 2013

The Doors - People Are Strange


O poveste despre....

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer, îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa ? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul - repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”. Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani.
Ia să măresc eu birurile!”

(repostare)

vineri, 22 martie 2013

Psaltirea si celularul


Revad intotdeauna cu placere Iasul,ma linisteste blandetea lui si chiar daca este departe de a fi Roma, are si el cele 7 coline ale sale...
Dar nu despre Iasi as fi vrut sa povestesc acum...

Acum 10 ani am stat o perioada mai lunga -o luna- in Moldova....

Intamplarea m-a adus, pe mine si pe cele 5 colege ale mele la manastirea Dobrovat.
Este situata cam la 30 km de Iasi,o gasesti trecand prin padure si prin satul cu acelasi nume.....
La un moment dat iti apar in fata niste porti inalte din fier,in stanga lor un turn din piatra partial macinat de vreme si vremi.....si nici urma de manastire.....
Ocolind prin stanga turnul, apare brusc in fata biserica,este ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare.

Are acel acoperis specific,fara turle....
In fata bisericii, urcand niste trepte abrupte si incomode se vede in sfarsit manastirea.....
La inceputuri cladirea a functionat ca puscarie apoi ca orfelinat pentru fete,a fost sediul unei scoli mestesugaresti si abia mult mai tarziu a gazduit chiliile calugarilor.....

Despre ei vreau sa vorbesc...

Erau 7 calugari fiecare avand camera lui(chilia).Camerele sunt foarte inalte,holurile largi si teribil de pustii....
Sunt niste oameni foarte simpli,traind din munca lor in gradina,in padure,primind danii de la vizitatori,crescand animale.

Asa am cunoscut-o pe vacuta Diana si pe calul Lica si o gramada de motani buflei si cu blana frumoasa si lucioasa si chiar ma intreb de ce....pentru ca fratii nu mananca carne-doar peste,atunci cand nu sunt in post...
Poarta doar sandale pana incepe iarna bine de tot si folosesc cu multa grija lemnele...
Noi am ajuns acolo in noiembrie,fulguia dar fratii au fost niste gazde perfecte.

Au facut mereu foc in camera de oaspeti (care avea vreo 20 de paturi )pentru noi 5....
Fratele bucatar pregatea dimineata chiar si cafea pentru noi.....
Acolo am mancat un bors de hribi uimitor de bun si...teribil de acru :)
M-a uimit simplitatea credintei lor.

Pentru ei raiul e o gradina cu flori mereu proaspete la modul real si in iad,la fel de real arde acel foc care ii perpeleste pe necredinciosi....
Cat am stat acolo-9 zile-nici macar o data parintii nu au insistat sa mergem la slujbe-ei mergeau -cred ca erau 5 sau 7 pe parcursul zilei si noptii...
M-am aproiat mai mult de unul dintre frati-parintele Grigorie,tanar de altfel.

Avea 28 de ani atunci.....
Am vorbit despre tot felul de lucruri....
Despre credinta lui simpla dar si depre faptul ca si el a trait''afara''.

Imi spunea-si asta m-a facut sa zambesc.....''am fumat,am cunoscut femei...am fost bodyguard!''....
Prima data a fost frate (novice) timp de 3 ani,dar a renuntat inainte de a fi hirotonisit...

Dupa un an a revenit si dupa alti 5 a fost primit in tagma calugarilor.
Avea un par foarte lung pe care se straduia sa-l tina curat, si o barba la fel....
A fost linistitor pentu mine sa schimb cuvinte cu acest om....

Simplu fiind,simplifica lucrurile si asta il facea echilibrat si impacat....
Era necajit in schimb pentru ca avea un telefon mobil foarte vechi care nu avea incarcator si de cate ori veneau oaspeti la manastire spera sa gaseasca un incarcator compatibil.....
Inainte sa plec i-am lasat un mobil cu tot cu incarcator,aveam oricum doua si el simtea nevoia sa mai pastreze legatura cu lumea,pleca rar de la manastire....
Cand ne-am luat la revedere,mi-a strecurat in mana o Psaltire micuta....

Mi-a spus ca el citeste in fiecare seara din ea si e obiectul lui cel mai de valoare......
Mi l-a dat si m-a binecuvantat....
O pastrez si acum,e mereu cu mine.....ca si gandul lui bun... 


(repostare)

Reflexii in Oglinda - Castelul de la Ruginoasa


Dacă doresti sa participi ,publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip ,pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta ",(poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
 "Reflexii in Oglinda"

miercuri, 20 martie 2013

Cum arata un barbat sexy?

Femeile manifesta o preferinta vadita pentru barbatii nerasi de cateva zile, acestia fiind considerati mai sexy decat barbatii cu barba si chiar decat cei proaspat-rasi.
Barbatii cu un apect ravasit, usor neglijent si atractiv au cele mai mare sanse de a cuceri o femeie, se arata intr-un studiu publicat recent pe Telegraph.co.uk. Se pare ca femeile manifesta o preferinta vadita pentru barbatii nerasi de cateva zile, acestia fiind considerati mai sexy decat barbatii cu barba si chiar decat cei proaspat-rasi. Studiul a fost efectuat de catre cercetatorii de la Universitatea Northumbria, iar concluziile s-au bazat pe afirmatiile femeilor din Marea Britanie, avand varsta cuprinsa intre 18 si 44 de ani.
Femeile care au luat parte la studiu au caracterizat barbatii ce adopta acest stil drept duri, maturi, agresivi, dominanti, considerandu-i in acelasi timp a fi partenerii cei mai potriviti atat pentru o relatie de scurta durata, cat si in cazul relatiilor stabile, pe termen lung. O explicatie perfect plauzibila pentru aceasta preferinta a femeilor nu exista, insa specialistii in evolutia umana sunt de parere ca parul facial este perceput drept un semn de agresivitate. Acesta creeaza impresia ca maxilarul inferior este mai mare, evidentiind in acelasi timp dintii.
De asemenea, aspectul neras al fetei reprezinta o combinatie ideala intre celelalte doua tipuri. Femeile considera ca obrazul perfect ras nu este deloc masculin, in timp ce obrazul cu barba este “masculin” intr-un mod ostentativ. Pe de alta parte, obrazul neras de cateva zile nu este nici “prea masculin”, nici prea feminin si emana un aer de maturitate si mister.



sursa: garbo.ro

Miercurea fara cuvinte - Castelul de la Miclauseni (detalii)




Ideea Wordless Wednesday apartine intre vis si realitat

marți, 19 martie 2013

11 minute....

Romanul incepe cu o fraza extrem de penetranta :''A fost odată ca niciodată o prostituată pe nume Maria''.
Da,este povestea unei prostituate,nu o poveste romantata,e o poveste care trateaza - asa cum spune chiar Coelho - un subiect''
delicat, izbitor, șocant
''.
In fond,oricine are dreptul la o poveste...de ce nu si o prostituata?De ce nu si Maria?
Da...Maria....

O tanara,nu neaparat frumoasa,o fata simpla dintr-un sat brazilian care descoperind lumea si decoperindu-se pe sine ajunge la concluzia ca dragostea este un lucru cumplit.
Cele 11 minute,reprezinta in viziunea Mariei durata medie a actului sexual....
Si cu toate astea nu este un roman despre sex....este mai mult un roman despre auto-cunoastere,auto-descoperire,chiar si prin intermediul sexului....
Merita sa cititi cartea daca nu ati facut-o inca,merita  pentru ca e o felie simpla de viata....


desen: Corina Chirila

(repostare)

duminică, 17 martie 2013

sâmbătă, 16 martie 2013

Leapsa Profesionala

Doar Rudolph putea avea o astfel de idee :)
Leapsa pe care el ne-a propus-o m-a facut sa scormonesc putin in trecutul meu professional si sa gasesc niste raspunsuri….

1.La un moment dat si pentru o scurta perioada de timp (1 an) am lucrat la o micuta firma de productie publicitara,firma unei prietene…
A fost ceva nou pentru mine dar incitant,am invatat din mers tot felul de lucruri despre produsele pe care firma le oferea,despre preturi,despre targuri si tot felul de evenimente de gen…
Mi-a placut faptul ca interactionam cu clientii,pana la un punct,”tusa” finala a contractelor fiind data de ea…
E un domeniu de activitate interesant pentru ca are la baza creativitatea dar ca final vanzarea unor produse…
Prietena mea este o fiinta extrem de creativa dublata de o minte de contabil,reteta perfecta pentru reusita unei firma mici…
Ceea ce am invatat din acesta experienta este ca,niciodata dar niciodata nu trebuie sa amesteci prietenia cu afacerile…
Am avut parte de multe scurt-circuitari din pricina modului in care abordam clientii…
Ea avea de partea ei experienta,eu doar intuitia si poate un fel mai relaxat de a fi...
Prea blanda,era unul din reprosurile pe care le primeam,incisivitatea e totul era sfatul,litania zilnica,de fapt...
Asta nu inseamna ca am pierdut clienti,inseamna doar ca modul meu de abordare era diferit de al ei,poate chiar mai eficient iar asta cred ca,in primul rand, nu i-a placut…de fapt nici acum nu stiu cu exactitate ce nu i-a placut...
Cert e ca prietenia dintre noi a disparut din cauza acestor mici frecusuri care s-au accentuat pe parcursul unui an…
Acum nu mai suntem apropiate,am ramas la stadiul de cunostinte…
Pentru mine a fost uimitor felul in care s-a preschimbat prietenia noastra in ceva care semana mai mult cu un vulcan in plina eruptie decat cu o apa calma si linistita…
Am mai invatat ca te poti adapta la ceva doar daca rezonezi cu acel ceva,altfel nu poti fi decat fals si neconvingator…
Oricum,nu voi mai repeat o astfel de experienta…

2.Daca ar fi sa aleg o activitate in care NU am fost angajata as alege-o pe aceea de bibliotecara…
As alege-o cu siguranta la modul idilic pentru ca lumea cartilor m-a fascinat intotdeauna…
Cand eram mica si mergeam la biblioteca, eram innebunita dupa mirosul cartilor,imi placea sa le ating, (pentru ca sunt o fiinta tactila) rasfoindu-le…
Uneori la noi in cartier venea un fel de Biblioteca-Caravana care ramanea cateva saptamani…eram super incantata sa merg acolo si sa stau pe cat posibil mai mult alegand carti…
Ma intristau cartile cu coperti rupte sau mazgalite,mai ales ca eu le imbracam intotdeauna…
Nu stiu daca as fi reusit sa fiu cu adevarat bibliotecara,probabil ca nu as fi putut fi atat de retrasa,imi plac prea mult oamenii si imprevizibilul pe care il reprezinta ei, dar asta nu o voi afla cu siguranta niciodata…

3.Si ca sa raspund si celei de a 3-a cerinte…
Conform legendei,rochita s-a transformat in florile care ii porta numele :
Atunci ș-a ei rochiță, nălțându-se în vânt,
Topitu-s-a în ploaie de raze pe pământ,
Și pân-în faptul zilei crescut-au flori din ele,
Odoare-a primăverii: Rochiți-de-rândunele! (sursa: wiki )

Draga Rudolph,sper ca esti multumit si nu dezamagit pentru ca am ales sa nu vorbesc despre experienta mea cinematografica...despre ea am vorbit in alte postari :)

 

joi, 14 martie 2013

Tatuajul,o descoperire facuta din greseala

 Cuvântul „tatuaj” provine, pe de o parte, de la cuvântul polinezian „tatau”, care înseamnă „a lovi ceva”, şi, pe de alta, de la tahitianul „tatu”, adică „a marca ceva”. Antropologii consideră că primul tatuaj a fost făcut, probabil, din greşeală şi a constat în introducerea sub piele a unor substanţe colorate. Astfel, cineva care avea o mică rană a atins-o cu mâna murdară de funingine. După vindecarea rănii, a văzut că cenuşa a rămas impregnată în piele, marcând astfel locul. Izvoarele de istorie scrisă notează că egiptenii sunt cei care au răspândit arta tatuajului în lume. În 1891, arheologii au descoperit un mormânt datat 2160-1994 î. Hr., constatând că mumia de sex feminin avea tatuat un desen geometric format din puncte şi linii, practică rituală rezervată pare-se doar femeilor. Piramidele din timpul dinastiilor egiptene a treia şi a patra au fost făcute cu ajutorul grecilor, cretanilor, persanilor şi arabilor cu 2.000 de ani î. Hr., aşa că obiceiul tatuării s-a extins repede. Nomazii l-au exportat în adâncurile Asiei, grecii au învăţat arta tatuajului de la persani, romanii au adoptat şi ei acest obicei de la greci. Scriitorii romani precum Vergilius, Seneca şi Galenus notau că mulţi sclavi şi criminali erau tatuaţi. O inscripţie din Efes stă mărturie că în timpul Imperiului roman timpuriu toţi sclavii exportaţi erau inscripţionaţi cu „taxe plătite”. În timpul împăratului roman Constantin erau în continuare însemnaţi condamnaţii, soldaţii şi gladiatorii. Vikingii aveau şi ei tatuaje pe piele. Pe la 1100, arabul Ibn Fadlan îi descria pe aceştia ca fiind primitivi, murdari şi cu trupurile vopsite.La începuturi, obiceiul li s-a părut creştinilor unul barbar. În 1915, când Cortez şi conchistadorii săi au atins coastele Mexicului, au fost terifiaţi nu numai de faptul că băştinaţii îl idolatrizau pe diavol, dar îşi imprimau pe piele imaginea lui. Spaniolii, care până atunci nu auziseră de tatuaje, au considerat acest obicei o lucrare a Satanei. În America de Nord, practica tatuajului era răspândită printre americanii nativi. La bărbaţi era un indiciu al statusului social, iar la femei un însemn al faptului că erau căsătorite şi aparţineau unui anumit grup.Răspândirea creştinismului şi a credinţei islamice au pus cumva frână răspândirii artei tatuajului. În credinţa creştină, corpul era considerat un dat de la Dumnezeu care nu trebuia pângărit în acest fel. În Vechiul Testament se spune că „pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături să nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”.
Cu toate acestea, în 1862, Prinţul de Wales, viitorul rege Eduard al VII-lea, şi-a făcut primul său tatuaj – crucea Ierusalimului – pe braţ. Evenimentul a dat startul unui obicei printre aristocraţii englezi din acea vreme, acela de a se tatua înainte de urcarea pe tron. În 1882, cei doi fii ai săi, ducele de Clarence şi ducele de York, au fost tatuaţi de maestrul japonez Hori Chijo.
La New York, primul centru în care se executau tatuaje a fost deschis în 1846 şi a fost frecventat mai ales de militari în timpul războiului civil. Prima maşină electrică de tatuat a fost inventată de Samuel O Reilly, în 1891.

(autor: Daniela Şerb,sursa : www.historia.ro)

Ei,ce spuneti?
V-ar tenta un tatuaj? :)

marți, 12 martie 2013

Secolul XXI


Nu aşteptaţi nimic de la secolul XXI!
Nu veţi primi nimic, căci el aşteaptă totul de la voi!

Gabriel Garcia Marquez

"Cu ochii larg inchisi" - Liturghia românească blasfemiată


Eyes Wide Shut sau, în traducere în limba română, „Cu ochii larg închişi” poate fi considerat drept filmul-testament al celebrului regizor american Stanley Kubrick.
Catalogat de critici drept thriller erotic sau dramă psihologică, filmul a fost urmat de o serie de evenimente nefaste: Kubrick a murit de infarct înainte să termine montajul, iar cuplul de actori Tom Cruise – Nicole Kidman s-au despărţit, după 10 ani de căsnicie. S-a interpretat că moartea regizorului a fost o pedeapsă primită datorită revelării anumitor secrete ale unor organizaţii oculte satanice. S-a mers cu presupunerile până acolo, încât dezmembrarea unuia dintre cuplurile cele mai admirate de la Hollywood a fost pusă pe seama participării celor doi la orgia sexuală satanică prezentată în film.

Sigur, nimeni nu poate dovedi că toate aceste urmări nefaste s-au datorat scenariului lugubru. Însă abundenţa de simboluri malefice din film, pe care le vom dezvălui în premieră, demonstrează fără niciun dubiu că practicile satanice generează efecte cumplite, atât în cazul acelora care le realizează în cunoştinţă de cauză, cât şi în cei care asistă inconştienţi la ele.
Cântecul de lebădă al lui Stanley Kubrick, Eyes Wide Shut, hulit de unii critici şi ridicat la rang de capodoperă de alţii, prinde viaţă într-un domeniu aflat la limita dintre vis şi realitate. În mod cert, filmul nu a fost făcut pentru a ne oferi clipe de relaxare şi confort, ci este mai degrabă un strigăt înfricoşător, un semnal de alarmă menit să ne scoată din starea de adormire a minţii, să ne facă să înţelegem realitatea în care trăim. Şi, cum somnul raţiunii naşte monştri, pelicula abundă în imagini hidoase, unde femeile sunt privite mai degrabă ca instrumente sexuale pe care le poţi achiziţiona contra unei sume oarecare, iar bărbaţii – ca vânzători şi cumpărători ai acestor „păpuşi”.S-a descoperit (şi aceasta am verificat-o personal cu ajutorul unui program de calculator, CoolEdit - n.r.) că muzica ce acompaniază ritualul(orgia sexuală satanică prezentată în film) este de fapt un fragment inversat (cântat de la sfârşit spre început) dintr-o liturghie românească. Sigur că apare şi o orchestraţie pe lângă vocea respectivă, însă la derularea în sens invers a pasajului muzical se aud foarte clar cuvintele în limba română: «Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, închinători, miluitori şi binefăcători ai sfântului lăcaşului acestuia. Zis-a Domnul către ucenicii săi: poruncă nouă vă dau vouă...»

sursa:
Yoga Esoteric



(repostare)

luni, 11 martie 2013

Pink Mondays - Pink Soap

In general folosesc gel de dus dar cand vrau sa ma rasfat putin,imi place sa folosesc sapun cat mai placut si pe cat posibil natural parfumat...
Cum vi se pare acesta?




mai multe gasiti la karmapolice


duminică, 10 martie 2013

Poveste parfumata - Parfum de leagan - "Pentru copii fara mama, de la o mama fara copil"

 Cand Melly a propus aceasta tema m-am simtit pusa in incurcatura si asta pentru ca eu nu am copii si uneori resimt acesta lipsa ca pe un mare minus care nu poate fi transformata in plus...
Pe de alta parte gandul la acea perioada cand eu insami eram un bebe intr-un leagan imi aduce aproape dorul de mama mea care din pacate nu mai e...
Asa ca am ales sa postez un articol despre un alt tip de leagan care a fost si este inca o casa pentru multi copii - Leaganul Sfanta Ecaterina  "Pentru copii fara mama, de la o mama fara copil"..

In anul 1897 a luat fiinta o societate pe baza careia s-a realizat un "institut pentru cresterea copiilor sarmani nou nascuti". Fondat din initiativa privata, Leaganul "Sf.Ecaterina" primea "in crestere copii parintilor sarmani impovarati cu numerosi copii, copii ramasi fara mama, precum si tinere necasatorite, devenite mame, pentru a-si creste copii, cu scopul de a nu-si instraina pruncii".
Din Comitetul Fondator faceau parte: Ecaterina G.Cantacuzino, presedinta, Teodora Vacarescu, vicepresedinta, Irina Cantacuzino, casiera, doctorul Toma Ionescu, secretar; membre erau doamnele Moruzi, Olanescu, Lamotescu, Vlaso, Lascar, Gradisteanu, Costinescu, Monteoru, Crissoveloni, Marghiloman, Dumitrescu, Anghelescu. Presedinta de onoare a fost desemnata regina Elisabeta.
Doctorul asezamantului era medicul Mihail Mirinescu. Primaria Capitalei a donat terenul de langa Arcul de Triumf - 20.000 mp . Pe acest teren s-au cladit, in timp, sapte pavilioane, ultimul in anul 1985. Fondurile necesare constructiilor au provenit in parte din donatii particulare si in parte alocate de stat.
Valoarea activitatii de ingrijire si a modului superior de organizare a asezamantului a fost recunoscuta si premiata. In anul 1900 primeste medalia de aur a Expozitiei internationale de la Paris, expozitie la care asezamantul participa. Apoi in anul 1906 primeste diploma de onoare cu placheta a Expozitiei generale a Romaniei realizatä cu prilejul jubileului a 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Dupa 1948 Leaganul "Sfanta Ecaterina" devine asezamant public finantat din bugetul statului, pastrandu-si profilul, dar modifcandu-i-se numele. Planurile asezamantului sunt semnate de arhitectul I.D.Berindei.
(sursa: crestinortodox.ro)

De cate ori trec pe langa acest leagan aflat in zona Arcul de Triumf in spatele Manastirii Casin,simt in aer parfum de tei chiar daca nu este timpul lor,poate pentru ca in curtea asezamantului sunt si niste tei cu adevarat batrani...
La L'Occitane am gasit un sapun cu parfum de tei,este foarte delicat si are asupra pielii un efect deosebit lasandu-ti senzatia dulce ca pentru o vreme poti avea puritatea catifelata a pielii unui bebelus...
E doar o senzatie pe care o pastram,cu siguranta in amintire, fiecare dintre noi...


Aceasta postare este o alta Poveste parfumată a carei gazda este ca de fiecare data Mirela.

Life in Pictures - Toronto - Nou si Vechi

mai multe gasiti la Costin

sâmbătă, 9 martie 2013

Exista negustori de prieteni?

Incerc mereu sa invat din ceea ce mi se intampla si uneori o istorioara plina de miez face cat toate sfaturile din lume...sau poate ca nu,si asta pentru ca auzim doar ce vrem si intelegem doar ce ne convine....
Fara prieteni insa,am fi mai cenusii...

„Vulpea tacea si se uita la micul print.
- Te rog, imblanzeste-ma! spuse.
- Cu cea mai mare bucurie, zise micul print, dar nu prea am timp. Trebuie sa-mi gasesc prietenii si mai am atat de multe de cunoscut!
- Omul poate cunoaste cu adevarat doar lucrurile pe care le imblanzeste, raspunse vulpea. Oamenii nu au timp sa cunoasca ceva cu adevarat. Ei cumpara lucruri gata facute de la negustori. Dar cum negustori de prieteni nu exista, oamenii nu au prieteni adevarati. Daca vrei sa-ti fiu prieten, imblanzeste-ma!
- Bine, bine, dar cum? intreba micul print.
E nevoie de foarte multa rabdare, ii raspunse vulpea. Intai sa te asezi la o distanta considerabila de mine, acolo, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei scoate o vorba. Vorba da nastere doar neintelegerilor, dar in fiecare zi poti sa te asezi putin mai aproape…”


Micul Print de Antoine de Saint Exupery (fragment)

vineri, 8 martie 2013

Reflexii in Oglinda - Oglindire

Ea este Alexandra,nepoata mea (fiica fratelui meu)...aici avea 2 anisori si descoperise miracolul oglindirii :)
Este modul in care ii urez si ei si voua "la multi ani",bucurie sa va fie primavara!

mai multe gasiti la SoriN

joi, 7 martie 2013

Iubiri in umbra timpului - Jules Verne si Luiza din Carpati

Numele Cetăţii Colţ, de la marginea Munţilor Retezat, a ajuns în toată lumea, în paginile unei cărţi. Jules Verne a scris despre ea în ,"Castelul din Carpaţi''. Şi nu numai titlul romanului are legătură cu România. Cine şi-ar fi închipuit că Jules Verne a iubit o româncă din Homorod, de focul căreia s-a stins, şi de dragul căreia a scris această carte de succes! „Castelul din Carpati”, reprezinta o exceptie intre scrierile lui Jules Verne, fiind de fapt o poveste de dragoste. Se pare ca Jules Verne a calatorit in Transilvania, unde a cunoscut o tanara de 17 ani, Luiza Teutch, ce a fost pentru romancier un adevarat refugiu sentimental.Singura urma a acestei povesti de dragoste este insa, doar romanul amintit, nici biografii lui Verne nedetinand prea multe informatii in acest sens. Personajele si numele locurilor din roman pot fi cu usurinta identificate ca fiind din zona Cetatii Colt, mai mult, grafica din primele aparitii a cartii (editia Hetzel) reda izbitor silueta cetatii. Despre tanara Luiza, pe care Verne o numeste in scrieri „unica sirena” se cunosc cateva amanunte. Ea a fugit de acasa chiar inainte de nunta ei, si ea este cea care il insoteste pe romancier in calatoriile sale din Transilvania. Idila dintre cei doi, se pare ca s-a consumat la poalele cetatii unde a existat o cocheta cabana, numita „Casa vanatorilor”, unde cei doi indragostiti s-au stabilit o perioada.Dupa mai multi ani, la interventia parintilor, Luiza nu scapa totusi de o casatorie aranjata, mirele fiind Gustav Muller, un barbat cu 16 ani mai tanar decat Verne. Se cunoaste ca aceasta situatie agraveaza iremediabil perioada neagra si ciudata pe care scriitorul tocmai o traversa, perioada cauzata printre altele de moartea mamei sale, a editorului sau - cel mai bun prieten, si de un atentat a carui victima este, ramanand infirm. Dragostea celor doi iubiti s-a consumat apoi in scrisori, dar cu timpul, s-a stins. A ramas insa vie pentru scriitor.Povestea castelului are, cumva, un final. in 1944, intr-o familie din Bucuresti, intr-un scrin, sunt gasite cateva scrisori. De la Jules Verne catre Luiza. Epistole de dragoste, pe care preafrumoasa femeie le-a lasat nepoatelor ei. Urmasii ei (familia Luciei Angela Dudescu) pastreaza si alte daruri despre care spun ca sunt de la Jules Verne - un ceas cu pendul, doua machete ale iahturilor scriitorului si cateva volume din ,"Calatorii extraordinare".
 


sursa: http://www.realitatea.net

(repostare)

luni, 4 martie 2013

Rimbaud si Verlaine

“Ti-e sufletul ca un peisaj ales
Ce vin sa-l farmece bizare masti;
In cantec de lauta, dansand, ies
Tristeti, de sub vopselele grotesti.”

Sunt versurile lui Verlaine, din “Clar de luna”, un simbol parca al pasiunii pentru Rimbaud, cel care i-a transformat viata.
De la existenta sa calduta de proaspat insuratel, Verlaine a ajuns brusc sa simta caldura arzatoare a pasiunii: aparitia lui Arthur Rimbaud, un tanar poet din provincie avea sa ii dea viata peste cap si sa ii schimbe destinul.
Intre cei doi este o diferenta de 10 ani. Cand Rimbaud i-a scris, la sfatul unui prieten, cateva randuri lui Verlaine cerandu-i parearea asupra catorva incercari literare, raportul de forte era clar: ucenic – maestru.
Verlaine era deja o figura importanta a recent infiintatului curent simbolist si se invartea in cercurile selecte ale avangardei literare pariziene. Tovarasii sai de cafea erau nume sonore ca Mallarme, Anatole France, Villiers de Isle-Adam.
Avea 24 de ani si se casatorise de un an cu o incantatoare tanara in varsta de 16 ani, de la care astepta un copil. In aceasta perioada infloritoare si calma a vietii lui, il cunoaste pe tumultosul Rimbaud, pe care l-a incurajat sa vina la Paris raspunzandu-i la scrisoare cu cateva randuri de incurajare si un bilet de tren.
Dintr-un sot fericit si un viitor tata, Verlaine a devenit brusc robul unei iubiri asezonate cu hasis, absint si multe conflicte. Inspaimantata de puterea pe care Rimbaud a capatat-o asupra partenerului ei de viata si de schimbarile petrecute, Mathilde il paraseste pe Verlaine impreuna cu fiul lor abia nascut.
Cei doi poeti indragostiti au inceput un lung sir de calatorii prin Europa, relatia lor ramanand insa pe cat de intensa, pe atat de tensionata. In 1873 are loc actul culminant al acestei legaturi – Verlaine, intr-un acces de disperare, trage 3 focuri de arma in iubitul sau care il amenintase – pentru a mia oara – cu despartirea. Verlaine este inchis pentru doi ani.
In rastimpul de doi ani Rimbaud scrie "Un anotimp in infern" – considerata unanim a fi una dintre cele mai importante lucrari ale sale. O creatie despre esecul artistic si esecul amoros, intampinata insa cu reticenta de critici – ceea ce l-a determinat pe Rimbaud sa arunce manuscrisul in flacari.
Cu ajutorul vietii abstinente din inchisoare, Verlaine isi redescopera credinta in Dumnezeu. Cand iese din inchisoare se reintalneste cu Rimbaud, dar acesta ii refuza incercarile de apropiere. Avea sa fie ultima oara cand cei doi se intalneau.
Respins atat de Mathilde, cat si de Rimbaud, Verlaine avea sa moara, in 1896, in cea mai mare mizerie – in locuinta saracacioasa a unei prostituate.
Dupa despartirea de Verlaine, Rimbaud a inceput o viata de aventurier – a invatat germana, araba, hindusa si rusa. A traversat Alpii la picior, s-a inrolat in armata olandeza, a insotit o trupa germana de circ prin Scandinavia, a ajuns pana in Egipt si Cipru si s-a stabilit in cele din urma in Etiopia.
S-a intors in tara doar pentru a primi ingrijire pentru boala care l-a si rapus. A murit de cancer in 1891, la 37 de ani.


 
Sursa: mayra.ro

Pink Mondays - Cum va place?

 
 

duminică, 3 martie 2013

"Idolul acestui oras, marea zeita, este doar femeia, datorita frumusetii sale"

 Azi chiar este primavara afara si pentru ca este asa haideti sa vedem unde se plimbau si cum se bucurau de aerul proaspat bucurestenii de altadata...

Pana sa existe
soseaua Kiseleff, bucuresteanul nu avea un loc special amenajat pentru plimbari. Existau numai doua mici gradini. Prima era "Gradina cu cai" de langa actuala piata Kogalniceanu, botezata astfel dupa caruselul care facea deliciul copiilor si era plin ochi in dupa-amiezile toride de vara. Alternativa era gradina din dealul Mitropoliei, deschisa in anul 1833.
Exista obiceiul ca de 1 Mai, marile gradini boieresti sa-si deschida portile celor ce visau la o zi la iarba verde. Nu exista o gradina cu alei si iz european, cu flori, plante locale, exotice si decorative. Generalul conte Kiseleff a fost artizanul ei, iar plimbarea "la sosea" a fost primul semn de emancipare si bun-gust. Denumirea oficiala era aceea de "promenad public". Kiseleff a amenajat trei "piete" pentru plimbare: pe
podul Mogosoaiei, la hanul Filaret (care ocupa partea dinspre strada Campineanu de astazi, pana in mijlocul Podului) in dosul Mitropoliei.
In aceea vreme, capul podului Mogosoia era un drum vechi care ducea la Ploiesti si taia o mahala noroioasa cu casute strambe. Proiectantul gradinii care a primit numele generalului Kiseleff a fost Carl Meyer, acelasi care transformase o mocirla in Gradina Cismigiu. Astfel, aleea Banesii sau "Aleaua cea mare" cum i se mai spunea, a primit numele de Soseaua Kiseleff.
Germanul Kunish, dupa un voiaj in Tarile Romane, o descrie detaliat. Prima parte are alei cu randuri de pomi si e rezervata mersului cu trasura. Se sfarseste intr-un rond mare in mijlocul careia se afla o arteziana. A doua bucata de sosea avea pe margini parcuri largi.. Ultima parte era cam ocolita de protipendada pentru ca mijlocea trecerea de la Sosea la drumurile spre tara.
In locul unde azi troneaza Casa Presei era un loc de popas pentru trasuri si birjari. Comparata cu Champs Elysees si Bois de Boulogne, soseaua e loc de intalnire pentru lumea buna pentru ca orice persoana care se respecta trebuie sa se afiseze o data pe zi, vara de la 17 la 22 iar iarna de la 14 la 16. Costul unei plimbari la Sosea cu birja urca spre 5 lei (suma uriasa) in 1880, deoarece aici se desfasura un adevarat ritual al promenadei dupa reguli nescrise.
Bucurestiul vazut prin lupa de Le Corbusier, avea aer alinat, de mic Paris. "Calestile defilau pe Calea Victoriei, damele se lafaie in toaletele lor de la Paris, sobre, dar somptuoase, cu palarii mari negre, gri sau albastre care fac sa fluture cate o pana enorma, sau cu parul abia cuprins de o toca.
Fardul ochilor si al buzelor, pe un chip linistit, formele nobile ale unor trupuri frumoase sub mangaierea stofelor, totul ne indemna sa le recunoastem, sa le admiram amintindu-ne, cu melancolie, de seducatoarele Parisului monden. Aici totul indeamna spre un cult al femeii. Idolul acestui oras, marea zeita, este doar femeia, datorita frumusetii sale. Doamna, sa nu mi-o luati in ras daca sunt uluit. In plus, peste tot, obsedant, mirosul de crini pe care-i vand tigancile".
Pentru o plimbare cu o trasura mai buna, timp de o ora, aveai de platit 60 fileri (un filer insemna o centima, un ban – era moneda obisnuita pe vremea ocupatiei austriece) si doar 20 fileri cu una de clasa a treia. Erau trasuri produse in ateliere europene recunoscute (italiene, frantuzesti, austriece, rusesti), unele mai frumoase ca altele. Conducatorii bidiviilor, vizitii, erau imbracati cu mantii captusite cu matase, de diferite culori, imbodobite cu fireturi si brandeburguri aurite.
Trasura depasea capul Podului Mogosoaiei patrundea in primul rond in zona Statuii Aviatorilor de azi si se deplasa catre al doilea, putin inainte de Arcul de Triumf; apoi intreg ceremonialul se repeta din nou pentru ca prezenta lor sa fie remarcata.
Noblesse oblige. Bucurestenul etala la promenada luxul echipajelor si al straielor. Duminica si in zilele de sarbatoare nu numai aristocratia venea aici, ci tot orasul, asa ca circulatia devenea imposibila " pe masura ce trasurile se ingramadesc mai numeroase si este o placere sa urmaresti cu privirea, sub torentele de lumina electrica scurgerea echipajelor, crupele cailor, stralucirea rotilor scanteirea haturilor".
Dupa 1900 au aparut ulanii, soldati inarmati cu stegulete care supravegheau circulatia; se plantau in miezul aleilor si dirijau trasurile. Tramvaiele cu cai soseau la capatul Podului de pe b-dul Coltei si de pe strada Buzesti. Primele aveau capatul aici, cele care veneau de pe Buzesti isi continuau drumul pe soseaua Jianu.
Cu sarm si "blazon", Soseaua, emblema orasului, locul cel mai animat si mai vizitat al capitalei surprindea musafirii sositi din Apus. Ferdinand Lassale scria la Sosea, - curata ca un nou nascut, fara urma de praf, muzica militara alinta alaiul la plimbare-, defilau cel putin patru sute de trasuri. Si intre ele echipaje stralucitoare, arnauti in aur. Le Corbusier face un portret bun de rama, orasului din mlastina Dambovitei: "Echipaje nenumarate cu caii muscand zabala. Birjarii, eunuci obezi cu voci pitigaiate, gonesc caii splendizi si iuti, prin îmbulzeala.
Ridicati pe capra, birjarii poarta "toga" din catifea albastra-inchis, iar zgomotul miilor de copite bate pe caldaram un ritm, o muzica, ce nu se opreste nici chiar noaptea. Ce sa va mai spun despre acest oras plin de copaci, care se intinde pana departe, dand insa impresia unui cartier de modesti proprietari? Strazile sunt scurte iar cladirile nu au mai mult de doua etaje. Pe aici, arhitectura, ca si viata, nu este luata in serios."


 
Sursa informatii: Alexandru Lancuzov "De la tramvaiul cu cai la automobile" (metropotam.ro)

foto: Beizadea Grigore Gr. Ghica 1813-1861 la "Sosea" pe la 1845, aquarela 18,5x34cm

sâmbătă, 2 martie 2013

Microscopică - George Toparceanu

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.