Salata de icre a lui C.Dobrogeanu-Gherea

Saptamanile trecute publicam un articol despre frumusetea apusa a Garii de Sud din Ploiesti si despre restaurantul garii ajuns celebru in epoca,restaurant condus de Constantin Dobrogeanu-Gherea.
Dani P. mi-a spus ca exista o reteta speciala a saltei de icre care se servea in acel restaurant...
Prin intermediul lui Marco Polo am aflat aceasta reteta pe care vi-o prezint si voua:

"Constantin Dobrogeanu-Gherea, cel cu bustul de pe strada C.A. Rosetti, intelectual subtire, critic si istoric literar, filozof, era si “un print al bucatariei romanesti'. In gara Ploiesti, avea un restaurant vestit, care avea “o specialitate' ­ salata de icre de la “Gherea'. Se cunoaste chiar crezul unui capitan Gurita, care “lua trenul din Bucuresti spre Ploiesti, cobora in gara, lua o salata de icre, vestita specialitate Gherea, si se inapoia la Bucuresti. Iesea foarte scump Salata: clasa I dus-intors + pretul destul de piparat.
In mare admiratie, nenea Iancu a vrut sa-l imite si-a deschis o berarie in gara, la Buzau, dar cu ghinion. E vorba de talent!
Sa ma-ntorc la icrele “Gherea', ca nu degeaba se ostenea atat capitanul Gurita. “Alea' a lui Dobrogeanu-Gherea erau albe, albe si crescute ca un cozonac moldovenesc. Avea un fel foarte special de a le freca.
Era o salata de icre rosii de crap. Se curatau si se puneau deasupra oalei cu apa fierbinte ca sa se-nroseasca si pe urma se frecau cu ulei de masline si zeama de lamaie si piper negru rasnit si ceapa de apa dulce tocata ca pasatul.
Si se servea salata de icre cu paine neagra calda, luata din buza cuptorului si cu un toi de tuica rece, care-ti cerea sa-l dai peste cap..."(autor:Rodica Mandache,sursa:jurnalul.ro)

Mmmm...bune trebuie sa mai fi fost! :)








 

"Camera din fata"

Lumina usor difuza, provine din niste borcane care au rol de lustra si invaluie intr-o lumina placuta acesta incapere mica...
Un perete este acoperit cu vechi fotografii de familie,altul cu un raft unde troneaza o gramada de cutii cu ceaiuri sau borcane cu cafea...
Mult lemn in incapere,lemn care iti da senzatia de calm si bine...cateva masute vechi,nu stiu daca sunt 12 cu toate,cativa saci cu cafea...
Cred ca am uitat sa va spun unde va aflati...va aflati intr-o ceainarie si cafenea totodata...e vorba de ceainaria lui Calin Goia de la Voltaj „Camera din fata”...
Ideea lui Calin a fost ca creeze un spatiu al amintirilor iar numele te duce cu gandul la „camera buna” a bunicilor de la tara unde gasesti fotografii ale familiei si tot ce tine de traditia acelei familii...
Atmosfera de aici e atat de placuta incat cu greu iti vine sa te ridici si sa pleci...in plus cafeaua este excelenta,ciocolata calda la fel (este facuta din lapte si bucati mici de ciocolata),ceaiul este mai mult decat o surpriza pentru ca intalnesti amestecuri de lamaie si petale de floarea soarelui,mure sau capsuni cu menta si verbina si inca si inca...
O felie de tort e si ea de gasit sau prajiturele ca sa nu mai zic de serbetul de cafea,zmeura sau afine...
Eu am baut un caffe-frappe decofeinizat cu ciocolata,absolut fabulos iar prietena mea un cappuccino vienesse cu o caciula uriasa din frisca (urias fiind si acest cappuccino) cremos si gustos....
Pretul rezonabil,15 lei...
Daca vreti sa verificati, puteti merge pe Mendeleev in zona P-ta Romana,o sa vedeti cu ochii vostri si o sa gustati cu propria gura din bunatatile de acolo si daca vreti,puteti lua si acasa :)

Bananele,de ce?

Toti nutritionistii sustin ca este bine sa incluzi in alimentatia ta de zi cu zi delicioasele banane. De ce? Iata cateva motive temeinice.

1. Bananele combat retentia apei in organism, deoarece au un continut ridicat de potasiu, un mineral care activeaza sistemul limfatic si te ajuta sa elimini excesul de apa. Consumate cu regularitate, de doua ori pe zi, bananele te ajuta sa ai un corp armonios si sa te simti excelent.
2. Bananele protejeaza sanatatea oaselor
Bananele contin minerale care contribuie la o asimilare mai buna a calciului in oase, ceea ce inseamna ca te protejeaza de osteoporoza si alte boli asociate sistemului osos. 3. Bananele scad tensiunea arteriala
Daca ai probleme cu tensiunea arteriala, este bine sa consumi in mod regulat banane, intrucat ele te pot ajuta sa scazi tensiunea si sa previi afectiuni grave, cum ar fi ateroscleroza, atacul de cord sau accidentul vascular cerebral. 4. Bananele te ajuta sa slabesti
O banana mare contine in jur de 100 de calorii, ceea ce inseamna ca poate reprezenta o gustare sanatoasa intre mese. Daca vrei sa slabesti, este indicat sa consumi zilnic banane, deoarece u un continut ridicat de fibre si iti confera rapid senzatia de satietate. Si daca nu esti convinsa pe deplin de calitatile bananei, iti mai spunem ca acest fruct are puterea de a accelera metabolismul, gratie manganului, un microelement care favorizeaza arderea grasimilor. 5. Bananele te ajuta sa previi cancerul
Mai multe studii arata ca femeile care consuma in mod regulat banane au sanse mai mici sa se imbolnaveasca de cancer. Bananele contin o cantitate importanta de vitamina C, un antioxidant care protejeaza celulele de radicalii liberi. In plus, in pulpa lor consistenta se regaseste si o cantitate considerabila de piridoxina (vitamina B6) care contribuie la regenerarea celulelor. 6. Bananele regleaza tranzitul intestinal
Bananele contin prebiotice, bacterii benefice care regleaza tranzitul intestinal, previn balonarea si constipatia, incetinesc absorbtia caloriilor si intensifica arderea celulelor adipoase. 7. Bananele iti imbunatesc starea de spirit si reduc stresul
Bananele contin triptofan, un aminoacid esential pe care organismul il transforma in serotonina, un neurotransmitator care iti confera o stare de bine si te ajuta sa reduci nivelul de stres. Expertii sustin ca persoanele care obisnuiesc sa consume banane au o stare de spirit pozitiva si previn declansarea depresiei. 8. Bananele te ajuta sa te lasi de fumat
Vrei sa te lasi de fumat? Atunci trebuie sa stii ca bananele iti pot fi de mare ajutor in demersul tau. Bananele contin vitamine din complexul B, vitamina A, C, magneziu si potasiu, substante care ajuta organismul sa se refaca si sa accepte mai usor lipsa nicotinei.

sursa: satmareanul.net

Culotte – Sans culottes

 Cuvantul frantuzesc “culotte” este un derivat de la un altul, tot frantuzesc – “cul” (“fese”) – semnificand “ceea ce imbraca fesele”. Pana la inceputul secolului al XIX-lea, termenul “culotte” denumea pantalonii barbatesti care se terminau imediat sub genunchi, unde erau strans legati cu snur si erau purtati cu ciorapi inalti, care ajungeau la limita inferioara a pantalonilor. Culotte-ul intra in garderoba nobililor si era obligatoriu la receptiile de gala. O astfel de piesa de imbracaminte mai este prezenta astazi in portul traditional din anumite regiuni ale Europei, de exemplu, pantalonii din piele purtati de barbati, in Bavaria. Dupa 1800, au aparut pantalonii bufanti din bumbac (purtati tot pana la genunchi), dar numai de catre tinerele de pana la 14 ani si, oricat ar parea de paradoxal, dupa aceasta varsta, femeile trebuiau sa renunte la “culotte”. Moda aceasta s-a pastrat numai pana prin anii 1850, cand au aparut crinolinele (fustele lungi, largi, din materiale usoare, sustinute de arcuri), “culotte”-ul devenind, la acest articol vestimentar, obligatoriu, pentru a evita situatiile neplacute in care miscarile mai bruste sau asezarea pe scaun ar fi putut face ca arcurile sa se ridice si sa lase la vedere gambele si genunchii doamnelor. Mai inainte, purtarea de “culotte” devenise obligatorie numai pentru balerinele de la Opera, din motive de decenta, fapt statuat printr-o lege, la propunerea unui locotenent de politie din Paris, scandalizat de “spectacolul” involuntar oferit pe scena, de tinerele artiste.
Daca multa vreme, istoria “culotte”-ului s-a confundat cu aceea a pantalonilor, dupa 1900, cuvantul “culotte” a ramas sa desemneze doar un articol vestimentar intim, feminin sau masculin (chilot, slip, sort/shorty sau, mai tarziu, bikini, tanga, boxer, string etc.). Cel care a deschis drumul acestui “dessous” (lenjerie intima) a fost Pierre Valton, patron al unei fabrici de textile si creator de moda, care a avut ideea de a “revolutiona” culotte-ul cu picior lung, pana la genunchi, scurtandu-l. El insusi marturisea ca s-a gandit la acest lucru, dupa ce a auzit versurile unui cantec pentru copii – “Mama, barcile care aluneca pe mare au picioare?”. Valton a taiat “picioarele” culotte-ului si, probabil, nu s-a gandit niciodata ca modelul creat de el va rezista peste timp, pana astazi. A numit produsul “Petit Bateau” (“Barca mica”).

sursa: dli.ro

Cum arata un barbat sexy?

Femeile manifesta o preferinta vadita pentru barbatii nerasi de cateva zile, acestia fiind considerati mai sexy decat barbatii cu barba si chiar decat cei proaspat-rasi.
Barbatii cu un apect ravasit, usor neglijent si atractiv au cele mai mare sanse de a cuceri o femeie, se arata intr-un studiu publicat recent pe Telegraph.co.uk. Se pare ca femeile manifesta o preferinta vadita pentru barbatii nerasi de cateva zile, acestia fiind considerati mai sexy decat barbatii cu barba si chiar decat cei proaspat-rasi. Studiul a fost efectuat de catre cercetatorii de la Universitatea Northumbria, iar concluziile s-au bazat pe afirmatiile femeilor din Marea Britanie, avand varsta cuprinsa intre 18 si 44 de ani.
Femeile care au luat parte la studiu au caracterizat barbatii ce adopta acest stil drept duri, maturi, agresivi, dominanti, considerandu-i in acelasi timp a fi partenerii cei mai potriviti atat pentru o relatie de scurta durata, cat si in cazul relatiilor stabile, pe termen lung. O explicatie perfect plauzibila pentru aceasta preferinta a femeilor nu exista, insa specialistii in evolutia umana sunt de parere ca parul facial este perceput drept un semn de agresivitate. Acesta creeaza impresia ca maxilarul inferior este mai mare, evidentiind in acelasi timp dintii.
De asemenea, aspectul neras al fetei reprezinta o combinatie ideala intre celelalte doua tipuri. Femeile considera ca obrazul perfect ras nu este deloc masculin, in timp ce obrazul cu barba este “masculin” intr-un mod ostentativ. Pe de alta parte, obrazul neras de cateva zile nu este nici “prea masculin”, nici prea feminin si emana un aer de maturitate si mister.

sursa: garbo.ro

11 minute....

Romanul incepe cu o fraza extrem de penetranta :''A fost odată ca niciodată o prostituată pe nume Maria''.
Da,este povestea unei prostituate,nu o poveste romantata,e o poveste care trateaza - asa cum spune chiar Coelho - un subiect''delicat, izbitor, șocant''.
In fond,oricine are dreptul la o poveste...de ce nu si o prostituata?De ce nu si Maria?
Da...Maria....
O tanara,nu neaparat frumoasa,o fata simpla dintr-un sat brazilian care descoperind lumea si decoperindu-se pe sine ajunge la concluzia ca dragostea este un lucru cumplit.
Cele 11 minute,reprezinta in viziunea Mariei durata medie a actului sexual....
Si cu toate astea nu este un roman despre sex....este mai mult un roman despre auto-cunoastere,auto-descoperire,chiar si prin intermediul sexului....
Merita sa cititi cartea daca nu ati facut-o inca,merita  pentru ca e o felie simpla de viata....

desen: Corina Chirila

(repostare)

Tatuajul,o descoperire facuta din greseala

 Cuvântul „tatuaj” provine, pe de o parte, de la cuvântul polinezian „tatau”, care înseamnă „a lovi ceva”, şi, pe de alta, de la tahitianul „tatu”, adică „a marca ceva”. Antropologii consideră că primul tatuaj a fost făcut, probabil, din greşeală şi a constat în introducerea sub piele a unor substanţe colorate. Astfel, cineva care avea o mică rană a atins-o cu mâna murdară de funingine. După vindecarea rănii, a văzut că cenuşa a rămas impregnată în piele, marcând astfel locul. Izvoarele de istorie scrisă notează că egiptenii sunt cei care au răspândit arta tatuajului în lume. În 1891, arheologii au descoperit un mormânt datat 2160-1994 î. Hr., constatând că mumia de sex feminin avea tatuat un desen geometric format din puncte şi linii, practică rituală rezervată pare-se doar femeilor. Piramidele din timpul dinastiilor egiptene a treia şi a patra au fost făcute cu ajutorul grecilor, cretanilor, persanilor şi arabilor cu 2.000 de ani î. Hr., aşa că obiceiul tatuării s-a extins repede. Nomazii l-au exportat în adâncurile Asiei, grecii au învăţat arta tatuajului de la persani, romanii au adoptat şi ei acest obicei de la greci. Scriitorii romani precum Vergilius, Seneca şi Galenus notau că mulţi sclavi şi criminali erau tatuaţi. O inscripţie din Efes stă mărturie că în timpul Imperiului roman timpuriu toţi sclavii exportaţi erau inscripţionaţi cu „taxe plătite”. În timpul împăratului roman Constantin erau în continuare însemnaţi condamnaţii, soldaţii şi gladiatorii. Vikingii aveau şi ei tatuaje pe piele. Pe la 1100, arabul Ibn Fadlan îi descria pe aceştia ca fiind primitivi, murdari şi cu trupurile vopsite.La începuturi, obiceiul li s-a părut creştinilor unul barbar. În 1915, când Cortez şi conchistadorii săi au atins coastele Mexicului, au fost terifiaţi nu numai de faptul că băştinaţii îl idolatrizau pe diavol, dar îşi imprimau pe piele imaginea lui. Spaniolii, care până atunci nu auziseră de tatuaje, au considerat acest obicei o lucrare a Satanei. În America de Nord, practica tatuajului era răspândită printre americanii nativi. La bărbaţi era un indiciu al statusului social, iar la femei un însemn al faptului că erau căsătorite şi aparţineau unui anumit grup.Răspândirea creştinismului şi a credinţei islamice au pus cumva frână răspândirii artei tatuajului. În credinţa creştină, corpul era considerat un dat de la Dumnezeu care nu trebuia pângărit în acest fel. În Vechiul Testament se spune că „pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături să nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”.
Cu toate acestea, în 1862, Prinţul de Wales, viitorul rege Eduard al VII-lea, şi-a făcut primul său tatuaj – crucea Ierusalimului – pe braţ. Evenimentul a dat startul unui obicei printre aristocraţii englezi din acea vreme, acela de a se tatua înainte de urcarea pe tron. În 1882, cei doi fii ai săi, ducele de Clarence şi ducele de York, au fost tatuaţi de maestrul japonez Hori Chijo.
La New York, primul centru în care se executau tatuaje a fost deschis în 1846 şi a fost frecventat mai ales de militari în timpul războiului civil. Prima maşină electrică de tatuat a fost inventată de Samuel O Reilly, în 1891.
(autor: Daniela Şerb,sursa : www.historia.ro)

Ei,ce spuneti?
V-ar tenta un tatuaj? :)

Exista negustori de prieteni?

Incerc mereu sa invat din ceea ce mi se intampla si uneori o istorioara plina de miez face cat toate sfaturile din lume...sau poate ca nu,si asta pentru ca auzim doar ce vrem si intelegem doar ce ne convine....
Fara prieteni insa,am fi mai cenusii...

„Vulpea tacea si se uita la micul print.
- Te rog, imblanzeste-ma! spuse.
- Cu cea mai mare bucurie, zise micul print, dar nu prea am timp. Trebuie sa-mi gasesc prietenii si mai am atat de multe de cunoscut!
- Omul poate cunoaste cu adevarat doar lucrurile pe care le imblanzeste, raspunse vulpea. Oamenii nu au timp sa cunoasca ceva cu adevarat. Ei cumpara lucruri gata facute de la negustori. Dar cum negustori de prieteni nu exista, oamenii nu au prieteni adevarati. Daca vrei sa-ti fiu prieten, imblanzeste-ma!
- Bine, bine, dar cum? intreba micul print.
E nevoie de foarte multa rabdare, ii raspunse vulpea. Intai sa te asezi la o distanta considerabila de mine, acolo, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei scoate o vorba. Vorba da nastere doar neintelegerilor, dar in fiecare zi poti sa te asezi putin mai aproape…”

Micul Print de Antoine de Saint Exupery (fragment)

Rimbaud si Verlaine

“Ti-e sufletul ca un peisaj ales
Ce vin sa-l farmece bizare masti;
In cantec de lauta, dansand, ies
Tristeti, de sub vopselele grotesti.”

Sunt versurile lui Verlaine, din “Clar de luna”, un simbol parca al pasiunii pentru Rimbaud, cel care i-a transformat viata.
De la existenta sa calduta de proaspat insuratel, Verlaine a ajuns brusc sa simta caldura arzatoare a pasiunii: aparitia lui Arthur Rimbaud, un tanar poet din provincie avea sa ii dea viata peste cap si sa ii schimbe destinul.
Intre cei doi este o diferenta de 10 ani. Cand Rimbaud i-a scris, la sfatul unui prieten, cateva randuri lui Verlaine cerandu-i parearea asupra catorva incercari literare, raportul de forte era clar: ucenic – maestru.
Verlaine era deja o figura importanta a recent infiintatului curent simbolist si se invartea in cercurile selecte ale avangardei literare pariziene. Tovarasii sai de cafea erau nume sonore ca Mallarme, Anatole France, Villiers de Isle-Adam.
Avea 24 de ani si se casatorise de un an cu o incantatoare tanara in varsta de 16 ani, de la care astepta un copil. In aceasta perioada infloritoare si calma a vietii lui, il cunoaste pe tumultosul Rimbaud, pe care l-a incurajat sa vina la Paris raspunzandu-i la scrisoare cu cateva randuri de incurajare si un bilet de tren.
Dintr-un sot fericit si un viitor tata, Verlaine a devenit brusc robul unei iubiri asezonate cu hasis, absint si multe conflicte. Inspaimantata de puterea pe care Rimbaud a capatat-o asupra partenerului ei de viata si de schimbarile petrecute, Mathilde il paraseste pe Verlaine impreuna cu fiul lor abia nascut.
Cei doi poeti indragostiti au inceput un lung sir de calatorii prin Europa, relatia lor ramanand insa pe cat de intensa, pe atat de tensionata. In 1873 are loc actul culminant al acestei legaturi – Verlaine, intr-un acces de disperare, trage 3 focuri de arma in iubitul sau care il amenintase – pentru a mia oara – cu despartirea. Verlaine este inchis pentru doi ani.
In rastimpul de doi ani Rimbaud scrie "Un anotimp in infern" – considerata unanim a fi una dintre cele mai importante lucrari ale sale. O creatie despre esecul artistic si esecul amoros, intampinata insa cu reticenta de critici – ceea ce l-a determinat pe Rimbaud sa arunce manuscrisul in flacari.
Cu ajutorul vietii abstinente din inchisoare, Verlaine isi redescopera credinta in Dumnezeu. Cand iese din inchisoare se reintalneste cu Rimbaud, dar acesta ii refuza incercarile de apropiere. Avea sa fie ultima oara cand cei doi se intalneau.
Respins atat de Mathilde, cat si de Rimbaud, Verlaine avea sa moara, in 1896, in cea mai mare mizerie – in locuinta saracacioasa a unei prostituate.
Dupa despartirea de Verlaine, Rimbaud a inceput o viata de aventurier – a invatat germana, araba, hindusa si rusa. A traversat Alpii la picior, s-a inrolat in armata olandeza, a insotit o trupa germana de circ prin Scandinavia, a ajuns pana in Egipt si Cipru si s-a stabilit in cele din urma in Etiopia.
S-a intors in tara doar pentru a primi ingrijire pentru boala care l-a si rapus. A murit de cancer in 1891, la 37 de ani.

 

Sursa: mayra.ro

"Idolul acestui oras, marea zeita, este doar femeia, datorita frumusetii sale"

 Azi chiar este primavara afara si pentru ca este asa haideti sa vedem unde se plimbau si cum se bucurau de aerul proaspat bucurestenii de altadata...

Pana sa existe soseaua Kiseleff, bucuresteanul nu avea un loc special amenajat pentru plimbari. Existau numai doua mici gradini. Prima era "Gradina cu cai" de langa actuala piata Kogalniceanu, botezata astfel dupa caruselul care facea deliciul copiilor si era plin ochi in dupa-amiezile toride de vara. Alternativa era gradina din dealul Mitropoliei, deschisa in anul 1833.
Exista obiceiul ca de 1 Mai, marile gradini boieresti sa-si deschida portile celor ce visau la o zi la iarba verde. Nu exista o gradina cu alei si iz european, cu flori, plante locale, exotice si decorative. Generalul conte Kiseleff a fost artizanul ei, iar plimbarea "la sosea" a fost primul semn de emancipare si bun-gust. Denumirea oficiala era aceea de "promenad public". Kiseleff a amenajat trei "piete" pentru plimbare: pe podul Mogosoaiei, la hanul Filaret (care ocupa partea dinspre strada Campineanu de astazi, pana in mijlocul Podului) in dosul Mitropoliei.
In aceea vreme, capul podului Mogosoia era un drum vechi care ducea la Ploiesti si taia o mahala noroioasa cu casute strambe. Proiectantul gradinii care a primit numele generalului Kiseleff a fost Carl Meyer, acelasi care transformase o mocirla in Gradina Cismigiu. Astfel, aleea Banesii sau "Aleaua cea mare" cum i se mai spunea, a primit numele de Soseaua Kiseleff.
Germanul Kunish, dupa un voiaj in Tarile Romane, o descrie detaliat. Prima parte are alei cu randuri de pomi si e rezervata mersului cu trasura. Se sfarseste intr-un rond mare in mijlocul careia se afla o arteziana. A doua bucata de sosea avea pe margini parcuri largi.. Ultima parte era cam ocolita de protipendada pentru ca mijlocea trecerea de la Sosea la drumurile spre tara.
In locul unde azi troneaza Casa Presei era un loc de popas pentru trasuri si birjari. Comparata cu Champs Elysees si Bois de Boulogne, soseaua e loc de intalnire pentru lumea buna pentru ca orice persoana care se respecta trebuie sa se afiseze o data pe zi, vara de la 17 la 22 iar iarna de la 14 la 16. Costul unei plimbari la Sosea cu birja urca spre 5 lei (suma uriasa) in 1880, deoarece aici se desfasura un adevarat ritual al promenadei dupa reguli nescrise.
Bucurestiul vazut prin lupa de Le Corbusier, avea aer alinat, de mic Paris. "Calestile defilau pe Calea Victoriei, damele se lafaie in toaletele lor de la Paris, sobre, dar somptuoase, cu palarii mari negre, gri sau albastre care fac sa fluture cate o pana enorma, sau cu parul abia cuprins de o toca.
Fardul ochilor si al buzelor, pe un chip linistit, formele nobile ale unor trupuri frumoase sub mangaierea stofelor, totul ne indemna sa le recunoastem, sa le admiram amintindu-ne, cu melancolie, de seducatoarele Parisului monden. Aici totul indeamna spre un cult al femeii. Idolul acestui oras, marea zeita, este doar femeia, datorita frumusetii sale. Doamna, sa nu mi-o luati in ras daca sunt uluit. In plus, peste tot, obsedant, mirosul de crini pe care-i vand tigancile".
Pentru o plimbare cu o trasura mai buna, timp de o ora, aveai de platit 60 fileri (un filer insemna o centima, un ban – era moneda obisnuita pe vremea ocupatiei austriece) si doar 20 fileri cu una de clasa a treia. Erau trasuri produse in ateliere europene recunoscute (italiene, frantuzesti, austriece, rusesti), unele mai frumoase ca altele. Conducatorii bidiviilor, vizitii, erau imbracati cu mantii captusite cu matase, de diferite culori, imbodobite cu fireturi si brandeburguri aurite.
Trasura depasea capul Podului Mogosoaiei patrundea in primul rond in zona Statuii Aviatorilor de azi si se deplasa catre al doilea, putin inainte de Arcul de Triumf; apoi intreg ceremonialul se repeta din nou pentru ca prezenta lor sa fie remarcata.
Noblesse oblige. Bucurestenul etala la promenada luxul echipajelor si al straielor. Duminica si in zilele de sarbatoare nu numai aristocratia venea aici, ci tot orasul, asa ca circulatia devenea imposibila " pe masura ce trasurile se ingramadesc mai numeroase si este o placere sa urmaresti cu privirea, sub torentele de lumina electrica scurgerea echipajelor, crupele cailor, stralucirea rotilor scanteirea haturilor".
Dupa 1900 au aparut ulanii, soldati inarmati cu stegulete care supravegheau circulatia; se plantau in miezul aleilor si dirijau trasurile. Tramvaiele cu cai soseau la capatul Podului de pe b-dul Coltei si de pe strada Buzesti. Primele aveau capatul aici, cele care veneau de pe Buzesti isi continuau drumul pe soseaua Jianu.
Cu sarm si "blazon", Soseaua, emblema orasului, locul cel mai animat si mai vizitat al capitalei surprindea musafirii sositi din Apus. Ferdinand Lassale scria la Sosea, - curata ca un nou nascut, fara urma de praf, muzica militara alinta alaiul la plimbare-, defilau cel putin patru sute de trasuri. Si intre ele echipaje stralucitoare, arnauti in aur. Le Corbusier face un portret bun de rama, orasului din mlastina Dambovitei: "Echipaje nenumarate cu caii muscand zabala. Birjarii, eunuci obezi cu voci pitigaiate, gonesc caii splendizi si iuti, prin îmbulzeala.
Ridicati pe capra, birjarii poarta "toga" din catifea albastra-inchis, iar zgomotul miilor de copite bate pe caldaram un ritm, o muzica, ce nu se opreste nici chiar noaptea. Ce sa va mai spun despre acest oras plin de copaci, care se intinde pana departe, dand insa impresia unui cartier de modesti proprietari? Strazile sunt scurte iar cladirile nu au mai mult de doua etaje. Pe aici, arhitectura, ca si viata, nu este luata in serios."

 

Sursa informatii: Alexandru Lancuzov "De la tramvaiul cu cai la automobile" (metropotam.ro)

foto: Beizadea Grigore Gr. Ghica 1813-1861 la "Sosea" pe la 1845, aquarela 18,5x34cm

Da,imi place sa o privesc...

...imi place sa privesc luna....

In fond cu totii ridicam privirea spre cer si privim....e adevarat,nu vedem cu totii la fel....din fericire...
Nu-mi place expresia ''ti-as darui si luna de pe cer'',nu am inteles niciodata de ce oamenii prefera genul asta de promisiuni cand, mult mai simplu dar probabil mai greu de realizat e sa oferi atentie,caldura sau macar un zambet invaluitor adresat cu tot sufletul persoanei de langa tine....
Hmmm...probabil ca pana la urma''luna de pe cer''e o oferta mai buna,nu te implica cu nimic....
Exista o legenda frumoasa venita din China si in care chiar luna e personajul central....

Pe cer aparusera 10 sori care ardeau pamantul si Suveranul Ceresc a poruncit unui arcas de pe pamant sa ii sageteze ca sa nu mai ramana decat unul.
Arcasul Yi a indeplinit porunca si a primit drept rasplata un elixir al nemuririi pe care trebuia sa-l bea dupa un an de antrenamente si purificari.
El aduce elixirul acasa si il ascunde de sotia sa Chang,insa cand el pleaca de acasa ,aceasta il bea pe tot.
Cum il bea,simte ca poate sa zboare si se ridica pana la luna.
Insa aici nu era decat ea si un iepure celest-acesta se oferise ofranda unor intelepti infometati si pentru sacrificiul sau dobandise nemurirea pe luna.
Chang vrea sa se intoarca pe pamant la sotul ei si il pune pe iepure sa ii piseze un elixir care sa o ajute.
Iepurele piseaza si astazi la elixir..........

Poate vedeti si voi iepurasul :)
Ahh....si YI si Chang se refrea la....Ying si Yang....

O sa continui sa privesc luna.........

(repostare)

Ce stim si ce nu stim despre...

...culoarea verde...

Culoarea verde semnifica viata, natura, speranta, tinerete si libertate. De ce am ales sa vorbesc despre culoarea verde… pentru ca verdele este una dintre culorile mele preferate…

Culoarea verde o intalnim la semafoare, este culoarea de libera trece, deci verdele este si culoarea sigurantei.. sau asa ar trebui sa fie si spun asta pentru ca niciodata nu poti sigur si protejat cand treci pe culoarea verde a semaforului.
Se spune ca lentilele de ochelari verzi sunt cele mai protective pentru ochiul uman.
Culoarea verde este asociata si starii de rau, acest lucru poate fi observat in desenele animate cand personajele care au o stare de rau se coloreaza in verde, nu?
Verde este si un simbol al fertilitatii si candva prin anii 1400 rochiile de mireasa au fost verzi.
Stiai ca inainte de anii 1950 costumul lui Mos Craciun a fost verde? E bine, chiar asa se spune ca ar fi fost, pana ce cei de la Coca Cola l-au transformat pe cunoscutul Mos Craciun in haine rosii.
Ca o curiozitate, tot de acum cativa ani buni, in anii 1960, in liceele din America, homosexualii care vroiau sa fie recunoscuti, in fiecare zi de joi se imbracau in verde total.

Pentru vechii egipteni culoarea verde era o culoare sacra, reprezenta speranta si bucuria. De aceea in acele vremuri templele aveau etaje verzi.
In Londra exista un pod (Podul Blackfriar) de pe care multi sinucigasi alegeau sa-si curme viata, iar dupa ce acesta a fost vopsit in culoarea verde, se spune ca sinuciderile au scazut cu peste 30%.
Posterele si imaginile care contin multa culoare verde sunt foarte frumoase si linistitoare ochiului.
(sursa:codrosu.ro)

Nu va ramane decat sa va bucurati de ceva verde ca sa va simtiti bine…e drept ca si absintul este verde dar si primavara cu a ei iarba verde crud, ca sa nu mai zic de smaralde…acum alegeti si voi ce credeti ca vi se potriveste :)