"Idolul acestui oras, marea zeita, este doar femeia, datorita frumusetii sale"

 Azi chiar este primavara afara si pentru ca este asa haideti sa vedem unde se plimbau si cum se bucurau de aerul proaspat bucurestenii de altadata...

Pana sa existe soseaua Kiseleff, bucuresteanul nu avea un loc special amenajat pentru plimbari. Existau numai doua mici gradini. Prima era "Gradina cu cai" de langa actuala piata Kogalniceanu, botezata astfel dupa caruselul care facea deliciul copiilor si era plin ochi in dupa-amiezile toride de vara. Alternativa era gradina din dealul Mitropoliei, deschisa in anul 1833.
Exista obiceiul ca de 1 Mai, marile gradini boieresti sa-si deschida portile celor ce visau la o zi la iarba verde. Nu exista o gradina cu alei si iz european, cu flori, plante locale, exotice si decorative. Generalul conte Kiseleff a fost artizanul ei, iar plimbarea "la sosea" a fost primul semn de emancipare si bun-gust. Denumirea oficiala era aceea de "promenad public". Kiseleff a amenajat trei "piete" pentru plimbare: pe podul Mogosoaiei, la hanul Filaret (care ocupa partea dinspre strada Campineanu de astazi, pana in mijlocul Podului) in dosul Mitropoliei.
In aceea vreme, capul podului Mogosoia era un drum vechi care ducea la Ploiesti si taia o mahala noroioasa cu casute strambe. Proiectantul gradinii care a primit numele generalului Kiseleff a fost Carl Meyer, acelasi care transformase o mocirla in Gradina Cismigiu. Astfel, aleea Banesii sau "Aleaua cea mare" cum i se mai spunea, a primit numele de Soseaua Kiseleff.
Germanul Kunish, dupa un voiaj in Tarile Romane, o descrie detaliat. Prima parte are alei cu randuri de pomi si e rezervata mersului cu trasura. Se sfarseste intr-un rond mare in mijlocul careia se afla o arteziana. A doua bucata de sosea avea pe margini parcuri largi.. Ultima parte era cam ocolita de protipendada pentru ca mijlocea trecerea de la Sosea la drumurile spre tara.
In locul unde azi troneaza Casa Presei era un loc de popas pentru trasuri si birjari. Comparata cu Champs Elysees si Bois de Boulogne, soseaua e loc de intalnire pentru lumea buna pentru ca orice persoana care se respecta trebuie sa se afiseze o data pe zi, vara de la 17 la 22 iar iarna de la 14 la 16. Costul unei plimbari la Sosea cu birja urca spre 5 lei (suma uriasa) in 1880, deoarece aici se desfasura un adevarat ritual al promenadei dupa reguli nescrise.
Bucurestiul vazut prin lupa de Le Corbusier, avea aer alinat, de mic Paris. "Calestile defilau pe Calea Victoriei, damele se lafaie in toaletele lor de la Paris, sobre, dar somptuoase, cu palarii mari negre, gri sau albastre care fac sa fluture cate o pana enorma, sau cu parul abia cuprins de o toca.
Fardul ochilor si al buzelor, pe un chip linistit, formele nobile ale unor trupuri frumoase sub mangaierea stofelor, totul ne indemna sa le recunoastem, sa le admiram amintindu-ne, cu melancolie, de seducatoarele Parisului monden. Aici totul indeamna spre un cult al femeii. Idolul acestui oras, marea zeita, este doar femeia, datorita frumusetii sale. Doamna, sa nu mi-o luati in ras daca sunt uluit. In plus, peste tot, obsedant, mirosul de crini pe care-i vand tigancile".
Pentru o plimbare cu o trasura mai buna, timp de o ora, aveai de platit 60 fileri (un filer insemna o centima, un ban – era moneda obisnuita pe vremea ocupatiei austriece) si doar 20 fileri cu una de clasa a treia. Erau trasuri produse in ateliere europene recunoscute (italiene, frantuzesti, austriece, rusesti), unele mai frumoase ca altele. Conducatorii bidiviilor, vizitii, erau imbracati cu mantii captusite cu matase, de diferite culori, imbodobite cu fireturi si brandeburguri aurite.
Trasura depasea capul Podului Mogosoaiei patrundea in primul rond in zona Statuii Aviatorilor de azi si se deplasa catre al doilea, putin inainte de Arcul de Triumf; apoi intreg ceremonialul se repeta din nou pentru ca prezenta lor sa fie remarcata.
Noblesse oblige. Bucurestenul etala la promenada luxul echipajelor si al straielor. Duminica si in zilele de sarbatoare nu numai aristocratia venea aici, ci tot orasul, asa ca circulatia devenea imposibila " pe masura ce trasurile se ingramadesc mai numeroase si este o placere sa urmaresti cu privirea, sub torentele de lumina electrica scurgerea echipajelor, crupele cailor, stralucirea rotilor scanteirea haturilor".
Dupa 1900 au aparut ulanii, soldati inarmati cu stegulete care supravegheau circulatia; se plantau in miezul aleilor si dirijau trasurile. Tramvaiele cu cai soseau la capatul Podului de pe b-dul Coltei si de pe strada Buzesti. Primele aveau capatul aici, cele care veneau de pe Buzesti isi continuau drumul pe soseaua Jianu.
Cu sarm si "blazon", Soseaua, emblema orasului, locul cel mai animat si mai vizitat al capitalei surprindea musafirii sositi din Apus. Ferdinand Lassale scria la Sosea, - curata ca un nou nascut, fara urma de praf, muzica militara alinta alaiul la plimbare-, defilau cel putin patru sute de trasuri. Si intre ele echipaje stralucitoare, arnauti in aur. Le Corbusier face un portret bun de rama, orasului din mlastina Dambovitei: "Echipaje nenumarate cu caii muscand zabala. Birjarii, eunuci obezi cu voci pitigaiate, gonesc caii splendizi si iuti, prin îmbulzeala.
Ridicati pe capra, birjarii poarta "toga" din catifea albastra-inchis, iar zgomotul miilor de copite bate pe caldaram un ritm, o muzica, ce nu se opreste nici chiar noaptea. Ce sa va mai spun despre acest oras plin de copaci, care se intinde pana departe, dand insa impresia unui cartier de modesti proprietari? Strazile sunt scurte iar cladirile nu au mai mult de doua etaje. Pe aici, arhitectura, ca si viata, nu este luata in serios."

 

Sursa informatii: Alexandru Lancuzov "De la tramvaiul cu cai la automobile" (metropotam.ro)

foto: Beizadea Grigore Gr. Ghica 1813-1861 la "Sosea" pe la 1845, aquarela 18,5x34cm