Cand Melly a propus aceasta tema m-am simtit pusa in incurcatura si asta pentru ca eu nu am copii si uneori resimt acesta lipsa ca pe un mare minus care nu poate fi transformata in plus...
Pe de alta parte gandul la acea perioada cand eu insami eram un bebe intr-un leagan imi aduce aproape dorul de mama mea care din pacate nu mai e...
Asa ca am ales sa postez un articol despre un alt tip de leagan care a fost si este inca o casa pentru multi copii - Leaganul Sfanta Ecaterina "Pentru copii fara mama, de la o mama fara copil"..
Pe de alta parte gandul la acea perioada cand eu insami eram un bebe intr-un leagan imi aduce aproape dorul de mama mea care din pacate nu mai e...
Asa ca am ales sa postez un articol despre un alt tip de leagan care a fost si este inca o casa pentru multi copii - Leaganul Sfanta Ecaterina "Pentru copii fara mama, de la o mama fara copil"..
In anul 1897 a luat fiinta o societate pe baza careia s-a realizat un "institut pentru cresterea copiilor sarmani nou nascuti". Fondat din initiativa privata, Leaganul "Sf.Ecaterina" primea "in crestere copii parintilor sarmani impovarati cu numerosi copii, copii ramasi fara mama, precum si tinere necasatorite, devenite mame, pentru a-si creste copii, cu scopul de a nu-si instraina pruncii".
Din Comitetul Fondator faceau parte: Ecaterina G.Cantacuzino, presedinta, Teodora Vacarescu, vicepresedinta, Irina Cantacuzino, casiera, doctorul Toma Ionescu, secretar; membre erau doamnele Moruzi, Olanescu, Lamotescu, Vlaso, Lascar, Gradisteanu, Costinescu, Monteoru, Crissoveloni, Marghiloman, Dumitrescu, Anghelescu. Presedinta de onoare a fost desemnata regina Elisabeta.
Doctorul asezamantului era medicul Mihail Mirinescu. Primaria Capitalei a donat terenul de langa Arcul de Triumf - 20.000 mp . Pe acest teren s-au cladit, in timp, sapte pavilioane, ultimul in anul 1985. Fondurile necesare constructiilor au provenit in parte din donatii particulare si in parte alocate de stat.
Valoarea activitatii de ingrijire si a modului superior de organizare a asezamantului a fost recunoscuta si premiata. In anul 1900 primeste medalia de aur a Expozitiei internationale de la Paris, expozitie la care asezamantul participa. Apoi in anul 1906 primeste diploma de onoare cu placheta a Expozitiei generale a Romaniei realizatä cu prilejul jubileului a 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Dupa 1948 Leaganul "Sfanta Ecaterina" devine asezamant public finantat din bugetul statului, pastrandu-si profilul, dar modifcandu-i-se numele. Planurile asezamantului sunt semnate de arhitectul I.D.Berindei. (sursa: crestinortodox.ro)
De cate ori trec pe langa acest leagan aflat in zona Arcul de Triumf in spatele Manastirii Casin,simt in aer parfum de tei chiar daca nu este timpul lor,poate pentru ca in curtea asezamantului sunt si niste tei cu adevarat batrani...
La L'Occitane am gasit un sapun cu parfum de tei,este foarte delicat si are asupra pielii un efect deosebit lasandu-ti senzatia dulce ca pentru o vreme poti avea puritatea catifelata a pielii unui bebelus...
E doar o senzatie pe care o pastram,cu siguranta in amintire, fiecare dintre noi...
Aceasta postare este o alta Poveste parfumată a carei gazda este ca de fiecare data Mirela.
Ti-am spus ca am locuit prin zona, si de fiecare data cand treceam cu caruciorul la plimbare aveam o strangere de inima! Era ca o fortareata acea cladire si nu aveai voie sa intri sa vezi copii! Si azi ma întreb , oare de ce? Sa revin la povestea ta! Cred sa în fiecare femeie se ascunde un suflet de mama, dar ce facem cu acele femei în al caror suflet se ascunde un demon?
RăspundețiȘtergereTe pup draga mea, ai scris din tot sufletul! Am simtit asta!
acum lucrurile stau altfel acolo, e un loc vessel si copii se joaca afara ca orice alti copii :)
Ștergeredespre acele femei...ce pot spune?
ce vina pot avea acei copii ca acele finnte nu au suflet? :(
multumesc Minnie,te imbratisez >:D<
Preaplinul de iubire se revarsă zilnic din inima ta, Pandhoraa dragă și este imposibil ca cei care te cunosc să nu vadă asta. Eu nu am știut că nu ai propiul tău copil, de fapt eu știu despre fiecare exact cât îmi spune prin poveștile sale, așa că acum îmi pot explica, odată în plus, cum din sufletul tău răsare mereu o aură de bunătate și grijă. Leagănul despre care povestești , cu parfumul său de tei, mi-a adus în minte și mie o poveste despre un copil înfiat de-o verișoară de-a mea, care acum e om în toată firea, la casa lui. Bine că există și astfel de așezăminte. L'Occitane, numai săpunuri fine, cu parfum mirific, am luat de la ei, sunt grozavi! Te pup, o săptămână frumoasă îți doresc!
RăspundețiȘtergeresuntem cu totii parte din povestea vietii noastre cu lucruri adunate,cu altele lipsa sau definitiv pierdute...
Ștergeremultumesc pentru gandul bun draga Mirela :)
un copil te face sa fii,sa devii altcinva,am considerat asta un dar si daca in aceasta viata nu am avut parte de el,cu siguranta in alta viata nu-mi va lipsi...
pe nepotica mea o simt foarte apropiata mie,imi seaman in atat de multe feluri incat fratele si cumnata mea sunt uimiti...
am stat cu ea o perioada de timp cand era foarte mica,avea doat un an si ceva...
intotdeauna adormea lipita de pieptul meu si pentru mine acele momente au ramas de nesters...
o seara de poveste iti doresc draga Mirela,pup!
Viața e foarte dură uneori. Lovește în cele mai curate suflete. :(
RăspundețiȘtergereadevarat...
ȘtergereMi-am pierdut mama prea repede și am crezut că este cea mai mare durere pt mine, însă am realizat, când o mamă și-a pierdut unicul fiu, că există și mai rele.
RăspundețiȘtergereFelicitări pt titlul inspirat!
Vienela nu te-a recomandat degeaba :)
acum aflu de recomandarea Vienelei,o sa trec pe la ea ca sa-i multumesc :)
Ștergerenu cred ca durerile pot fi mari sau mici,cred doar ca uneori de poti prabusi intr-un abis de durere...
multumesc pentru apreciere si pentru trecere...te mai astept ca sa ridici capacul "cutiutei mele" :)
Parfum de leagăn trist, mai ales că e vorba de copii abandonați. :(
RăspundețiȘtergereCe frumos însă că oameni ca suflet frumos, așa ca al dumneavoastră, știu să își reverse puțin din frumusețea sufletului și spre acești copii!
Gânduri bune!
un copil frumos esti tu draga Sara...
Ștergereiti intorc aceleasi ganduri bune,multumesc!
Am avut 3 ocazii de a vedea şi simţi ceea ce e un leagăn de copii.
RăspundețiȘtergerea. Pe când aveam vreo 3...4 ani, bunica m-a dus să văd, la două străzi distanţă de unde stăteam, ce este un leagăn de copii.Mi-au rămas în minte desenele prietenoase, vesele, din zugrăveala pereţilor.Era după-amiază şi copiii dormeau.Şi jucăriile lor modeste erau cuminţi, la locul lor...Îi aşteptau pe copii...Mi-aş fi dorit să mă joc cu ei...Asta fusese de fapt şi scopul vizitei, pe lângă acela de a vedea niţică disciplină...
b. Până pe la vreo 11 ani, am avut un prieten de joacă, ceva mai mare ca mine, crescut într-un leagăn.Orfan de ambii părinţi.Luat apoi de suflet, de la acel orfelinat, de o mătuşă de-a lui, în vârstă şi destul de nevoiaşă, care nu avea copii.Casa ei distrusă într-un bombardament în WW2.Era tare bucuros când împărţeam cu el jucăriile mele.La rându-i, confecţiona jucării simple din lemn.De la el am învăţat să fac şi eu jucării.E o zicală : "nevoia te învaţă". În viaţă este bine să cunoşti stratificarea socială şi să nu strâmbi din nas.Toate, dar absolut toate, îşi au explicaţia lor...Trebuie doar să dai de ea...
c. Prin ultimul an de facultate, o colegă de grupă peste care trecuseră mai mulţi ani de studenţie, îmi cere aparatul foto pentru o zi.Nu o cunoşteam prea bine, dar risc, şi i-l dau. Şi mi-l aduce. Developez filmul, fac pozele, şi ea îmi spune că fusese la un leagăn pentru ca să-şi pozeze copilul.Urma să-l abandoneze.Era toată scăldată în lacrimi.Pozele arătau o splendoare de băieţel de câteva luni...Poate că Dumnezeu i-a ajutat să se revadă după...35 de ani...Destine şi destine...
d. Pentru mine nu există alt parfum de leagăn decât "speranţa", aceea rămasă la urmă în cutia...Pandorei, ca şi dorinţa vie care mă guvernează că întotdeauna binele trebuie să triumfe.Oriunde şi oricând!
Cu bine!
subscriu sperantei tale Marco cu tot sufletul...
Ștergereemotionante cele trei povesti pe care ni le-ai impartasit...multumesc Marco!
o noapte buna iti doresc!
frumoasa si emotionanta tema ai ales. Felul in care o abordezi denota finetea caracterului tau, draga Pandhora.
RăspundețiȘtergereOare ti-am povestit ca pe vremea când fiica mea cea mare a fost operata de apendic, si deci internata in Spitalul Luther din Sibiu - am ramas cu ea 4 zile si 4 nopti sa fiu zi si noapte langa ea; pentru ca in anul 1999 gandacii rosii colcaiau in acest spital de elita! Plus ca exista doar o asistenta la 30 de copii - de la sugari pâna la cei de 14 ani! Infiorator a fost... Exista la etaj o singura camera de baie (mixt, pentru fetite si baieti), care avea o cada jegoasa, un WC si un butoi enorm în care se adunau resturile de mancare, in spatele usii! Am ingrijit cat am putut toti copiii, mai ales peste noapte cand le trebuia olita în pat sau cand le era sete. Si in fiecare dimineata venea un functionar si ma punea sa platesc 40 de lei pentru ca... am respirat aerul din spital! (motaiam pe un scaun de lemn, nu existau paturi suplimentare!)Ah... ca ma apuca iar dracii cand ma gandesc!
Dar ce doream sa-ti spun - Pe atunci, era internat si un bebelus de la orfelinat, care urma sa fie operat de "gura de iepure". Amarâtului ala mic, pentru ca nu exista nimeni sa intervina pentru el, era pregatit pentru operatie - deci nu primea mancare 24 ore, pentru ca a doua zi, vezi Doamne, existau alte prioritati si avea voie iar sa manance, pentru ca urmatoarea zi sa se repete poveste! Mi se rupea sufletul cand il vedeam! Si asistenta avea de alimentat cu biberonul înca trei bebelusi, plus de distribuit mancare la ceilalti copilasi! Asa ca la ora mesei eram in acest salon si ajutam, si cel mai drag imi era de asta micu'. Gurita aceea schimonosita, zambea tot timpul cand se apropia cineva sa-l ia in brate. Doamne ce sentimente ma încercau! Adela fiica mea, il indragise si ea atat de tare, încat mi-a propus sa-l adoptam. Zau ca as fi facut-o! Insa situatia mea nu era roza, eram divortata cu doi copii si pensie alimentara de la tatal fetelor, cu care fusesem casatorita timp de 13 ani, nu primeam decat atunci cand îl dadeam în judecata! Deci... Nu am pus ideea in aplicare, dar ma gandesc înca si azi, oare ce o mai fi cu baietelul acela?! Cu siguranta operatia a reusit si o mustacioara ii mascheaza acum imperfectiunea buzei. Sper din suflet sa fie fericit! Ma gandesc la el foarte des...
am un nod in gat Carmen...esti un OM atat de OM...nu pot decat sa ma consider norocoasa ca te-am cunoscut si ca in ciuda distantei care ne desparte suntem apropiate...
Ștergerecred ca o mama e la fel de mama pentru orice copil si tu ai simtit ca o mama pentru bietul bebelus...stiu,simt ca ai motivele tale sa te gandesti la el si vreau sa cred alaturi de tine ca viata lui este acum buna...
sa-ti fie mereu bucurie fetele tale pentru care,cu siguranta esti mama perfecta...
te imbratisez >:D<
îmbratisari
ȘtergereCe subiect delicat ai ales tu,Pandhora!Si ce comentarii ai starnit.
RăspundețiȘtergereParfumul teilor sper sa le faca primavara mai frumoasa acelor copii.
e si gandul meu cand trec pe acolo...
ȘtergereAsezaminte mai mult decat necesare in situatia in care si atunci ca si acum au fost si sunt copii nedoriti sau pur si simplu fara noroc. :( Trist, intr-adevar. Stiu oarecum cum era intr-o casa de copii deoarece in timpul liceului am avut o colega care a crescut intr-un astfel de loc. Era o fata buna, plina de viata, deosebita, pe care foarte multi parinti si-ar fi dorit-o ca si copil al lor. Dar...n-a avut noroc. Mama ii murise cand era foarte micuta iar tatal o daduse la casa de copii fiindca voia sa se recasatoreasca. Probabil asa se si intamplase, nu voia sa-l caute. Nici nu-l ura. Peste cativa ani am aflat despre fosta mea colega ca se casatorise si ca urma o facultate. Era bine si m-am bucurat fiindca merita sa aiba o viata linistita dupa o viata de zbucium...
RăspundețiȘtergereFrumoasa postare, Pandhora draga! Mi-ai oferit ocazia sa imi amintesc aceasta poveste.
O saptamana minunata iti doresc! :)
conteaza mult ca aceasta amintire e una placuta,conteaza mult ca unii copii au sansa chiar daca acestia sunt putini...
Ștergereo saptamana cu spor iti doresc si eu draga Elly,noapte buna!
Atunci cred ca oamenii erau mai responsabili, pentru ca aveau timp sa vada, sa auda, sa gandeasca, sa simta...sa fie voluntari, sa se implice, sa doneze. Acum au un job...
RăspundețiȘtergeremai mult ca sigur,nici atunci lucrurile nu stateau prea roz dar sunt de accord cu tine,timpul curgea altfel si oamenii erau mai responsabili si aveau mai mult respect pentru ceea ce faceau...
Ștergerenu am putut citi toate commentariile. Subiectul e dur, greu, inclusiv pt o mama cu copil.
RăspundețiȘtergereEu vreau doar sa va prezint cativa pasi care va pot face voluntari in casele de copii din Bucuresti:
http://arakelian.wordpress.com/2012/11/29/pasi-pt-a-deveni-voluntar-in-casele-de-copii/
pt cine are inima preaplina de dragoste, si putin timp - e o idee de facut. Copiii aia au nevoie de joaca, au nevoie de un pic ajutor la teme, au nevoie sa vorbeasca cu cineva.
multumesc ca ai trecut pe aici si la fel de mult iti multumesc pentru link...
Ștergereconteaza atat de mult sa nu ne gandim doar la noi...
Eh, Pandhora, am şi eu nişte poveşti de te ia durerea de cap.
RăspundețiȘtergereCum ar fi asta, cea mai proaspătă, despre o mamă cu trei fetiţe (de 1 an, de 7 şi de 15 ani). Soţul dumisale şi tatăl fetiţelor s-a îndrăgostit de una de pe FB şi a plecat după ea. Just like that!
Şi mă intreabă lumea de ce-s plină de draci.
povestile triste sunt multe,mult prea multe:(
Ștergereresponsabilitatea este de mult timp un cuvant care nu mai are continut...
E multă mizerie morală. Şi mă disperă neputinţa. Ce să-i spui unei astfel de femei? În ce sau în cine să mai creadă ea?
ȘtergereOare cum s-o vedea lumea prin ochii copilei de 15 ani care trăieşte acest abandon?
:(
isi vor gasi amandoua echilibrul cum vor putea mai bine si,cu siguranta,cand in sfarsit vor reusi sa aiba cat de cat o viata,el va reveni si va da totul peste cap :(
ȘtergereDa. Cam asta se petrece. Nu mai e nimic de spus.
Ștergere:(
Si uite cum capacul cutiutei s-a ridicat lasind un colt de poveste sa iasa, o poveste despre un asezamint care la sfirsit de secol XIX primeste recunoasterea internationala a activitatii sale. Dupa un secol va ajunge la un inalt nivel de degradare a tot ceea ce-ar trebui sa fie uman. Ce va mai fi peste inca un secol?
RăspundețiȘtergereO saptamina frumoasa sa ai si sa ne mai lasi, macar din cind in cind, sa ridicam capacul cutiutei tale cu povesti!
ma bucur de cate ori treceti pe aici radicand capacul cutiutei mele :)
Ștergereadevarat...apreciere urmata de depreciere...
durere e un cuvant usor fata de ce au trait acei copii acolo in perioada comunista...
sa speram ca acea depreciere a omului a fost doar o intamplare...
e un subiect atat de delicat pentru mine....offf!
RăspundețiȘtergereimi doresc ca toti copiii sa fie fericiti! toti...:(
pop!
si eu geanina,si eu...
Ștergerete imbratisez >:D<
Iar eu de cate ori trec pe langå clådirea asta, imi aduc aminte de vizita lui Michael J., eu fiind pe post de paznic a usrorii mele mai mici care era mare fan al regratatului MJ. Cu acea ocazie am aflat ce se aflå acolo, iar 2 luni mai tarziu m-am prezentat acolo cu un sac de påpusi(care se umpleau de praf sus pe sifonierul din camera noastrå) pt. copii de acolo. Panå acum imi aduc aminte ce "umflate in pene" de mandrie mergeam pe stradå eu si sora mea ;-)
RăspundețiȘtergereaveati si de ce...ati facut fericiti o gramada de copii :)
ȘtergereMi-a placut mult articolul tau!
RăspundețiȘtergereSeara placuta!
P.S. Nici eu nu am copii!
te imbratisez draga Melly! >:D<
ȘtergereSă le dea Dumnezeu noroc, copiilor de acolo. Poate va fi și pentru ei o recompensă...
RăspundețiȘtergerenu ne ramane decat sa speram...
ȘtergereRandurile tale au fortat sa se deschida usita amintirilor! :)
RăspundețiȘtergerePrima data am vazut un orfelinat cand eram in clasa a IX-a. Nu era cel mai cumplit orfelinat, in orasul Victoria, Fagaras, dar copiii erau rau ingrijiti pentru ca nu existau “fonduri”, donatiile nu erau permise si daca, totusi, reuseai sa le dai ceva copiilor ajungeau la personalul care trebuia sa ii ingrijeasca – adesea se intampla la fel si azi si, cred, pentru a nu vedea si altii ce se intampla, nu prea se accepta voluntari oriunde si oricand. Am vazut si orfelinatul din Costesti, Arges, unde erau numai baieti si era cumplit! Cei mici erau obligati sa fure pentru a duce bani celor mai mari… Acestea doua le-am vazut in anii comunismului.
Si cand ma gandesc ca intre miile de copii din orfelinate foarte putini sunt orfani in adevaratul sens al cuvantului imi vine sa dau cu cutitu’n piatra! Intre anii 2006-2008 am lucrat cu unele ONG straine care se preocupau si de copiii orfani, institutionalizati! Mai mult de doi ani nu am rezistat! Mi se umpluse sufletul cu lacrimi! Dar in acea perioada am ajuns la concluzia ca avortul e mai bun in foarte multe cazuri!
Copiii din orfelinat – in majoritate – dupa ce implinesc varsta de 18 ani trebuie sa plece (poate s-a mai schimbat ceva acum – nu stiu). Unii, efectiv, nu au unde pleca! Ajung in strada sau ajung sa faca te miri ce… Azi e ceva mai bine in multe orfelinate dar nu in toate, iar in cele unde este bine este si un numar mic de locuri.
Ce subiect delicat ai ales pentru povestea ta! Ce parfum are, oare, leaganul unui copil crescut intr-o institutie de stat? Dar ce duhoare trebuie sa emane omul care e capabil sa arunce un copilas! Daca stie ca nu poate intretine 5 copii ar trebui sa nu-i mai faca! Dar cine sa-i educe pe oamenii aceia? :( Daca stie ca nu vrea copii, sa-si ia masuri de siguranta!
Zile senine iti doresc! La propriu si la figurat!
Cu drag,
nu am fost niciodata intr-un orfelinat,nu am puterea asta pentru ca simt ca as vrea sa-i iau pe toti copii de acolo :(
Ștergerecei care isi abandoneaza copii sunt in marea lor majoritate cei care ii fac pe "banda rulanta"...ingrozitor lucru sa dai viata unei finite fara sa-ti pese de ce se allege de acea fiinta...
mijloacele de protective si contraceptive le sunt straine dar mai ales ignorarea acestor mijloace este pentru astfel de oameni ceva normal...
cum miroase leaganul unui astfel de copil?
a tristete,a singuratate,a "ma iubeste si pe mine cineva" :(
te imbratisez Diana,senina sa-ti fie ziua! >:D<
Ma doare sufletul gandindu-ma ca multi oameni au inima plina de iubire si nu au cui sa o daruiasca, la fel cum ma doare gandindu-ma la copilasii fara vina, care sufera ca nu sunt iubiti.
RăspundețiȘtergerema intreb de ce e lumea atat de stramb alcatuita?
Ștergerenu ca m-as astepta la un raspuns care sa insemne si o rezolvare...
offf...am fost odata la un leagan de copii cu fotografii...daca le ofereai copiilor putina dragoste, iti spuneau imediat mama...am plecat cu inima franta...nu am postat niciodata pozele de acolo, nu pentru ca nu erau frumosi copii ci pentru ca imi facea mie rau sa-mi aduc aminte... :(
RăspundețiȘtergereEu am fost adoptata de la acest camin, in 1986. Asta mi-a spus si mie mama, ma atasasem de ea imediat...
ȘtergereOrice copil isi doreste sa poata spune cuiva, mama...
ȘtergereMa bucur ca pentru dvs s a intamplar asa.
Buna ziua, as dori sa aflu si eu adresa si nr. de telefon al leaganului de copii nr. 1 sfanta ecaterina si cum aflu sediul arhivei leaganului de copii. Va multumesc.
RăspundețiȘtergereDin pacate Leaganul Sfanta Ecaterina nu mai functioneaza din anul 2003.
ȘtergereIn Bucuresti, langa Arcul de Triumf, este acum Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sector 1, Complexul Social de Servicii Sfanta Ecaterina si Starea Civila a sectorului 1.
Sunt sigura ca mergand acolo veti afla informatiile de care aveti nevoie.
Va doresc sa gasiti ce cautati!Bafta!
Buna Pandhora, iti scriu pentru ca abia acum am dat despre acest articol.Eu sunt unul dintre copii de acolo...
RăspundețiȘtergereMultumesc mi-ai scris draga Anonim.
ȘtergereSper doar ca viata te-a dus spre bine si frumos, spre o viata de familie frumoasa, asa cum merita orice copil, orice om...
Buna ziua. Am o prietena care a fost abandonata de mama sa la sf ecaterina. Va rog mult daca ne puteti ajuts sa isi gaseasca mama. Un eventual radpuns il puteti da la adresa de mail...anka1319@yahoo.com va multumesc mult si astept o solutie favorabila.
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca nu pot fi de ajutor, articolul meu este doar un articol pe care l-am scris legat de aceasta tema, nu detin niciun fel de informatii legate de acest subiect. Din surse publice am aflat ca Leaganul Sfanta Ecaterina nu mai functioneaza din anul 2003.
ȘtergereIn Bucuresti, langa Arcul de Triumf, este acum Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sector 1, Complexul Social de Servicii Sfanta Ecaterina si Starea Civila a sectorului 1.
Sunt sigura ca mergand acolo prietena dvs. va afla informatiile de care are nevoie.
Va doresc sa gasiti ce cautati!Bafta!
Bună seara, mă numesc Mariana, am 41 de ani și locuiesc în Italia. Am fost adoptată la vârsta de 6 ani, pe 27/12/1987, de către părinți italieni. În orfelinatul de la Sfânta Ecaterina din Cresch nr. 1 am cunoscut o prietenă pe nume Diana de care am fost foarte apropiată. Îi știu doar numele. Și nimic mai mult. Am câteva fotografii cu ea și de asemenea împreună. Dacă cineva își amintește de ea din 1980 până în 1987, vă rog să mă contactați la marini.mariana8190@gmail.com
RăspundețiȘtergereSper ca va veti regasi prietena si daca se va intampla poate ne si povestiti. M-as bucura daca aceasta veche postare va fi de ajutor, numai bine va doresc!
Ștergere