luni, 28 februarie 2011

"Ce visam în copilarie sa ma fac când voi fi mare?"


I-am promis lui CARMEN ca ma voi gandi si preluind aceasta leapsa voi scrie despre” ce mi-as fi dorit sa fiu cand ma voi face mare”… Am sa va povestesc o intamplare care mi-a ramas in minte si care ma amuza si azi… Poate nu e chiar ce se astepta Carmen sa povestesc dar asta mi-a venit prima in minte …. Aveam in jurul varstei de 9 ani si eram cu bunicii mei (care m-au si crescut) in statiunea Ocnele Mari…imi placea teribil de mult acolo pentru ca puteam pluti in apa linistita (apa fiind cu un grad de salinitate extreme de ridicat)…ceea ce si faceam la momentul despre care va vorbesc… Eu eram in bazin si inotam dar aproape de bunicii mei care erau si ei in apa stand de vorba…sigur, ce isi spuneau imi ajungea vag la urechi…ca sa rezum, vorbeau despre o cunostinta de-a lor,un domn casatorit care se gasea in acea statiune nu cu sotia, ci cu amanta…amanta care era foarte rasfatata,locuia cu el la hotel,erau in fiecare seara in oras la restaurant,ieseau la bar unde dansau nebuneste,primea cadouri…intr-un cuvant era tinuta in puf in timp ce sotia era acasa si numai ea stia ce facea… Am retinut aceste informatii fara sa-mi dau seama si mai ales fara ca bunicii mei sa-si dea seama… La cateva saptamani dupa ce am revenit in Bucuresti,intr-o Duminica, avand musafiri la masa,una dintre invitate care trecea rar pe la noi imi pune fatidica intrebare…”ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare?” Si cum nu aveam planuri clare de viitor am zis fara sa stau pe ganduri, convinsa de alegerea mea… “amanta”… Invitatiii au ras…ai mei au amutit iar doamna s-a uitat intrebator la bunicii mei in sensul -asa o educati?… Eu nu am mai asteptat si “de ce”-ul…am continuat….vreau sa fiu amanta ca sa nu fiu nevasta si sa stau acasa,vreau sa ma plimb,sa dansez la restaurant si sa fiu rasfatata…. Multi ani dupa aceea bunica mea isi amintea chicotind de socul doamnei cu pricina…dar la momentul acela…numai de chicotit nu i-a ars ei…si nici mie dupa, cand a trebuit sa dau explicatii…

Acum…nu mai conteaza ce s-a ales de “visul” meu :)

Dau leapsa mai departe tuturor celor care trec pe aici si vor sa povesteasca despre dorintele lor din copilarie…la modul serios sau mai putin serios…

David DeeJay feat. Dony - Nasty Dream (Vibe FM Exclussive Radio Edit)

duminică, 27 februarie 2011

Nobletea nu are intotdeauna doua picioare...


Trecand azi pe la Blue Freedom am vazut un foarte frumos desen cu cai (face parte din video-clipul postat de ea). Am o slabiciune pentru cai…..am si admiratie si multe strangeri de inima atunci cand ii privesc… Ultima data am vazut cai liberi cand am fost in Delta…acolo este facuta si fotografia… Cand aveam 11-12 ani am citit EL-Zorab-ul lui Cosbuc…si bineinteles ca am plans…ma intreb cine n-a avut macar ochii umezi citind poezia asta… Imi doream mult sa calaresc si sa vad un cal de aproape si cum nu avem rude la tara, bunicul meu m-a dus la Baneasa unde exista un manej (habar nu am daca o mai fi si azi)… Acolo copii puteau calari un ponei…ceea ce am si facut…dar asta nu mi-a adus fericirea….poneiul era trist mergand mereu la pas cu cate un pusti in spinare,legat fiind de un par in jurul caruia se rasucea la nesfarsit o funie…

Am vazut o singura data la o expozitie un pur-sange arab si o sa ma repet spunand ca atunci am inteles ca nobletea nu are intotdeauna doua picioare… Cei de la Cassa Loco au o melodie care asa se si numeste “Caii”….e haioasa in stilul lor…va las sa o ascultati si sa citit cateva versuri care fac la randul lor parte din aceasta melodie ….

Trag la caruta toata ziua spre ogoare

Sunt format din cap, trunchi si picioare
Ma duc la serbare la clasa unei vaci
Imi place sa alerg zburdalnic intre maci.
Vecinul meu e-un porc, la fel e si curcanul
O gaina figuranta are-ntors ciolanul
M-am trezit devreme, sunt proaspat tesalat
Eu dorm in picioare nu incap intr-un pat
..............................................
Cal m-am nascut, cal voi fi pana la moarte
Din patru copite, trei potcoave sparte
Cand merg la servici seful ma calareste Doua ratze din ograda si-au prajit un peste.
Vecina mea e vita, barbat-so e un bou
Cand ma-ntorc in grajd iapa-i in furou
In congelator am o plasa cu jeratic
Lucrez si-n weekend, am un patron fanatic
..............................................
Lucerna se scumpeste, roibii mor de foame
, Am dus la amanet colectia mea de scame, Orice am face si oriunde vrei sa stai, Am fost si vom ramane un popor de cai.

Cassa Loco - Caii

Maroon 5 - This Love

I was so high I did not recognize
The fire burning in her eyes
The chaos that controlled my mind
Whispered goodbye as she got on a plane
Never to return again
But always in my heart
Oh!



sâmbătă, 26 februarie 2011

Doamna T.


Aseara am recitit cateva pasaje din „Patul lui Procust”, cunoscutul roman al lui Camil Petrescu... M-a fascinat inca de la prima lectura doamna T..... Cum la vremea aceea eram adolescenta, mi-as fi dorit sa ajung sa-i seman ca aspect,ca mod de manifestrare,ca fel de a gandi... Evident .... sunt departe de aspectul doamnei T. dar...undeva,adanc in mine simt ca m-am format- partial- pe tiparul ei... Camil Petrescu pune in descrierea facuta doamnei T. toata admiratia si tandretea unui barbat care a stiut sa iubeasca,a dorit si a avut o femeie putin obisnuita...

Nu înaltă şi înşelător slabă, palidă şi cu un păr bogat de culoarea castanei (când cădea lumina pe el părea ruginiu) şi mai ales extrem de emotivă, alternând o sprinteneală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice (având, pe deasupra, un comerţ, la propriu şi la figurat, intens cu arta şi cetitul), doamna T. ar fi dat o viaţă neobicinuită rolurilor de femeie adevărată. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuital cuvântului. Avea orbitele puţin neregulate, uşor apropiate, pronunţate, cu ochii albaştri ca platina, lucind, fremătând de viaţă, care, când se fixau asupra unui obiect, il creau parcă. Bărbia feminină, delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos până sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare, plină. Gâtul lung, robust cu tendoane lămurite la orice întoarcere a capului. De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mângâieri de violoncel, care veneau nu - sonor - din cutia de rezonanţă a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, şi mai de jos încă, din tot corpul, din adâncurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui bărbat ameţeli calde şi reci.

Acest „portret” exprima feminitate,caldura si senzualitate... poate usor indecenta ...dar de o atragatoare indecenta...
Cate femei mai stiu azi sa fie...pur si simplu femei?

vineri, 25 februarie 2011

O poveste despre....


Am primit pe mail o povestioara tare simpatica...si pentru ca e iarna...m-am gandit ca o ciocolata calda si o poveste cu talc vor face ca primavara sa para mai aproape... Povestea incepe asa....

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer, îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa ? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul - repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”. Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

joi, 24 februarie 2011

Love Theme From Romeo & Juliet - Andre Rieu

Pentru ca in seara asta nu am reusit ajung sa vad Romeo si Julieta la TNO, am zis sa-l ascult macar pe Andre Rieu interpretand tema din Romeo si Julieta....vioara lui suna invaluitor...nu vi se face dor... sa va indragostiti?


luni, 21 februarie 2011

Simetrie - Marin Sorescu

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

Black Violin - Dirty Orchestra

duminică, 20 februarie 2011

Portretul lui Dorian Gray


Am recitit zilele acestea Portretul lui Dorian Gray, deja celebrul roman al lui Oscar Wilde "vinovat" pentru asta fiind Scorchfield si postarile lui care fac referire la timp, la felul in care noi il percepem, la iluzia ca noi il putem influenta...
Subiectul este deja cunoscut...Dorian Gray,un barbat fermecator,frumos,bogat dar naiv, obsedat fiind ca isi va pierde frumusetea si tineretea isi vinde sufletul...
Un prieten pictor ii face portretul imortalizand astfel prospetimea si frumusetea tanarului Gray...
In timp, el descopera ca dorinta i s-a implinit...el ramane tanar iar portretul imbatraneste influentat fiind de viata plina de placeri egoiste si rafinate pe care o duce la modul real Dorian Gray...
Dar ce l-a facut pe Dorian Gray sa se transforme dintr-un tanar superficial intr-un degustator asiduu de placeri?
Influenta...influenta pe care un alt personaj al romanului - Lordul Henry Wotton - o exercita asupra lui...
Mi-a atras atentia un pasaj interesant care - din punctul meu de vedere - isi va pastra mereu valabilitatea....

".....Pentru că a influenţa pe cineva înseamnă să-i dai propriul suflet. Cel influenţat nu mai gîndeşte cu propriile lui gînduri şi nu mai arde cu propriile-i pasiuni. Pentru el virtuţiile nu mai sunt reale. Păcatele, dacă există într-adevăr păcate, sunt împrumutate. El devine ecoul muzicii altcuiva,un actor care joacă un rol ce nu a fost scris pentru el. Scopul vieţii e dezvoltarea sinelui. Atingerea propriei naturi într-un mod perfect - iată pentru ce suntem aici, pe pămănt, fiecare dintre noi. Azi, oamenii se tem de ei înşişi. Au uitat suprema datorie, datoria faţă de sine. Desigur că sunt caritabili... îi hrănesc pe cei flămănzi şi-i îmbracă pe cerşetori. Dar propriile lor suflete sunt flămînde şi sunt goi. Rasei noastre i-a dispărut curajul. Poate că niciodată nu l-am avut. Teroarea de societate, care stă la baza moravurilor, teroarea de Dumnezeu, care este secretul religiei — acestea sunt cele două lucruri care ne guvernează. Fiecare impuls pe care ne străduim să-l sufocăm ne stăruie în minte şi ne otrăveşte. Trupul păcătuieşte o dată şi a isprăvit cu păcatul, pentru că acţiunea este o formă de purificare. Nu rămăne nimic în urmă decît amintirea unei plăceri sau luxul unui regret. Singura modalitate de a scăpa de tentaţie este să-i cedezi.Dacă-i vei rezista, sufletul ţi se va îmbolnăvi de nostalgia unor lucruri pe care şi le-a interzis....

In creier,numai în creier se săvărşesc marile păcate ale lumii...."

Totusi...asa sa fie oare?

sâmbătă, 19 februarie 2011

POISON



Apropiindu-se, a simtit ca purta pe ea doar parfumul….
Ambra si mosc in spatele fiecarei urechi, sanii invaluiti de aroma prunei si scortisoarei…
 Pe copse se prelingea o picatura de parfum care condensa in ea asprimea piperului si dulcea tarie a tuberozei.
 Din spatele genunchilor valurea discret ambra si coriandrul….
 Si apoi parul…parul ei lung, rosu aprins si bogat, acoperit de parfumul trandafirului si al garoafei.
 Era tulburatoare…otravitoare…era a lui… 
POISON

Christian Dior sustine ca “parfumul unei femei spune despre ea mai mult decat scrisul ei….”
Sa indraznesc sa-l contrazic? Mai bine nu….

joi, 17 februarie 2011

MEVLEVI - fratia dervisilor care se rotesc

Membrii acestei fratii sunt urmasii renumitului poet si mistic turc Meulany Gelaluddin Rumy...
Ceremonia Sema, concepută în şapte părţi, simbolizează călătoria mistică a individului, în ascensiunea sa, prin minte şi inimă, către unirea completă cu divinul. Oglindind natura ciclică a existenţei şi a tuturor fiinţelor, dervişul sufit se întoarce către adevăr, creşte prin iubire, îşi abandonează ego-ul şi îmbrăţişează perfecţiunea. Se întoarce apoi din periplul său spiritual pentru a servi întreaga Creaţie. Îmbrăcaţi în lungi robe albe – simbol al giulgiului care înfăşoară ego-ul – şi purtând pălării înalte, în formă conică (piatra de mormânt a ego-ului), dervişii dansează chiar şi ore în şir. Cu mâna dreaptă orientată către în sus, pentru a primi binecuvântarea Cerului şi cea stângă în jos, pentru a se acorda cu Pământul şi corpul rotindu-se de la dreapta către stânga, dervişul se învârte în jurul inimii şi îmbrăţişează toată Creaţia cu dragoste, cu o intensitate tot mai mare, până când totul se topeşte într-o exaltare spirituală.....



text Laura Nani