Am recitit zilele acestea Portretul lui Dorian Gray, deja celebrul roman al lui Oscar Wilde "vinovat" pentru asta fiind Scorchfield si postarile lui care fac referire la timp, la felul in care noi il percepem, la iluzia ca noi il putem influenta...
Subiectul este deja cunoscut...Dorian Gray,un barbat fermecator,frumos,bogat dar naiv, obsedat fiind ca isi va pierde frumusetea si tineretea isi vinde sufletul...
Un prieten pictor ii face portretul imortalizand astfel prospetimea si frumusetea tanarului Gray...
In timp, el descopera ca dorinta i s-a implinit...el ramane tanar iar portretul imbatraneste influentat fiind de viata plina de placeri egoiste si rafinate pe care o duce la modul real Dorian Gray...
Dar ce l-a facut pe Dorian Gray sa se transforme dintr-un tanar superficial intr-un degustator asiduu de placeri?
Influenta...influenta pe care un alt personaj al romanului - Lordul Henry Wotton - o exercita asupra lui...
Mi-a atras atentia un pasaj interesant care - din punctul meu de vedere - isi va pastra mereu valabilitatea.... ".....Pentru că a influenţa pe cineva înseamnă să-i dai propriul suflet. Cel influenţat nu mai gîndeşte cu propriile lui gînduri şi nu mai arde cu propriile-i pasiuni. Pentru el virtuţiile nu mai sunt reale. Păcatele, dacă există într-adevăr păcate, sunt împrumutate. El devine ecoul muzicii altcuiva,un actor care joacă un rol ce nu a fost scris pentru el. Scopul vieţii e dezvoltarea sinelui. Atingerea propriei naturi într-un mod perfect - iată pentru ce suntem aici, pe pămănt, fiecare dintre noi. Azi, oamenii se tem de ei înşişi. Au uitat suprema datorie, datoria faţă de sine. Desigur că sunt caritabili... îi hrănesc pe cei flămănzi şi-i îmbracă pe cerşetori. Dar propriile lor suflete sunt flămînde şi sunt goi. Rasei noastre i-a dispărut curajul. Poate că niciodată nu l-am avut. Teroarea de societate, care stă la baza moravurilor, teroarea de Dumnezeu, care este secretul religiei — acestea sunt cele două lucruri care ne guvernează. Fiecare impuls pe care ne străduim să-l sufocăm ne stăruie în minte şi ne otrăveşte. Trupul păcătuieşte o dată şi a isprăvit cu păcatul, pentru că acţiunea este o formă de purificare. Nu rămăne nimic în urmă decît amintirea unei plăceri sau luxul unui regret. Singura modalitate de a scăpa de tentaţie este să-i cedezi.Dacă-i vei rezista, sufletul ţi se va îmbolnăvi de nostalgia unor lucruri pe care şi le-a interzis....
In creier,numai în creier se săvărşesc marile păcate ale lumii...."
Totusi...asa sa fie oare?