București 1961: culoare, viață, civilizație (1)

autor: Raiden

Regimul comunist (1945-1989) a lăsat cicatrici adânci și a schimbat soarta României. În urma celor petrecute în aproape 45 de ani de dictatură a proletariatului, este normal ca percepția oamenilor informați să fie una negativă. Cu toate acestea, la scară largă, mulți regretă vechiul regim, dezamăgiți de pseudo-democrația actuală.

În acest articol mă voi referi la Bucureștii anului 1961. De ce 1961? Pentru că atunci compania britanică British Pathé a realizat un reportaj în Capitala Republicii Populare Romîne. Englezii au filmat într-un București care pentru mulți pare familiar, însă în același timp necunoscut și poate un pic idilic. În cele peste 5 decenii care s-au scurs de atunci, în București au avut loc un cutremur major (1977), demolări aberante la scară extinsă (anii ’80) și multe experimente arhitectural-urnbanistice eșuate (după 1990), care au schimbat fundamental orașul. Bucureștii prezentului seamănă mai degrabă cu o rudă mai necivilizată a celor din 1961.

Mă voi opri asupra câtorva cadre mai interesante, pe care le-am prelucrat un pic. Acestea sunt extrase din reportajul original, dar și din materialul brut și dublele neincluse în varianta finală (vedeți clipul acesta la sfârșitul articolului).
IMPORTANT: Mă voi referi strict la aspectul de activitate edilitară și de civilizație citadină, care nu țin neapărat de un regim politic anume, ci mai degrabă de educație și o scară a valorilor nealterată:

LA PIAȚA UNIRII

Cu denumire proaspătă, ceea ce se numise în anii ’50 Piața 28 Martie își menținea puternicul caracter comercial, fiind o zonă foarte animată. Începând cu anii ’70, Piața Unirii avea să își schimbe radical înfățișarea. Dască vreți să vă plimbați (virtual) prin Piața Unirii finalului anilor ’50, vedeți acest experiment pe care l-am realizat.

Tarabele unde țăranii își vindeau produsele. Aici veneau cei care nu mai aveau loc în Hală (vorbim imediat de ea).

Vedere din piață spre biserica Sf. Ioan-Nou. În stânga, bulevardul 1848 (actual Brătianu)spre Universitate. Înainte, bulevardul Coșbuc (actual Coposu). Nu exista încă Magazinul Unirea, care avea să apară abia în 1973. Biserica a fost mutată de pe acest amplasament în 1987 – împinsă în spate, apoi construindu-se în fața ei, pe colț, blocul care are banca Raiffeisen la parter în prezent.

O femeie în vârstă alege flori. A se observa vânzătorul în halat. Pe fundal, ceea ce azi ar ficolțul cu blocul cu BRD la parter. Pe atunci, încă supraviețuia acolo frontul vestic al fostei străzi Bazaca – casa-felie și fostul han Bazaca. Ambele imobile aveau să fie demolate în anii următori.

O femeie cochetă, cu ochelari de soare, cumpără flori. Pe fundal, tramvaiul aparținând ITB(Întreprinderea de Transport București, actuală RATB) circulă pe bulevardul George Coșbuc (actual bulevard Regina Maria, un tronson dispărut în anii ’80, care traversa Piața Unirii).

Ce doriți, roșii, struguri sau mazăre-păstăi? Se găseau la tarabe. Pe fundal, un monument bucureștean dispărut în anii ’80: Hala Mare sau Hala Unirii, construcție din fier forjat și sticlă, datând de la finalul secolului 19, ridicată de antrepriza lui Gustave Eiffel (cel cu turnul din Paris). Hala Traian (încă existentă) vă poate da o idee, dar la scară mult mai mică, a ceea ce era Hala Unirii.

Se cumpără roșii, vânzătorul dă sârguincios restul. Pe fundal, o mașină de aprovizionare, cu multe lădițe.

Privire generală a străzii Halelor și Splaiului Independenței (pe care circulau tramvaie), cu zona de tarabe de lângă Hală. Se observă în stânga biserica Domnița Bălașa (azi acoperită de blocuri din anii ’80), începutul Căii Rahovei (tronson dispărut în anii ’80), Palatul Justiției (pe atunci Tribunalul Capitalei), iar în spatele său, blocul-turn de la Piața Splaiului (actuală Piața Națiunile Unite), pe atunci nou-nouț. Dâmbovița era acoperită cu un planșeu din anii ’30 de la Piața Unirii la Piața Splaiului, planșeu la care s-a renunțat în anii ’80. Cadrul este filmat de la etajul unei case care mai există și azi, practic ultima casă supraviețuitoare înainte de blocul BRD (casa Bazaca).

sursa: www.bucurestiivechisinoi.ro

Miercurea fara cuvinte - Salonul Regal (Train Delivery)

POSTARE INSCRISA LA "MIERCUREA FARA CUVINTE"

Casa bucătăresei

autor: Raiden

Capitala este plină de legende țesute de-a lungul veacurilor, care de care mai savuroase. M-amhotărât să urmăresc una din ele și am mers în cartierul Balta-Albă, unul dintre primele ansambluri majore de locuit dezvoltate în timpul regimului comunist. Se zvonea că, undeva în sudul cartierului, s-ar găsi un vestigiu interesant din fosta comună Dudești-Cioplea (demolată și înghițită de actualulcartier): o casă despre care se zice că ar fi fost salvată de Nicolae Ceaușescu însuși!

 București, capitala Republicii Populare Romîne – hartă din anii ’50. Așa cum se poate lesne observa, comuna suburbană Dudești-Cioplea (trecută din jurisdicția județului Ilfov la Capitală în anii ’20) era încă o entitate de sine stătătoare. Planurile erau însă ca, începând din Dristor și până spre Glina, să se dezvolte un cartier muncitoresc care să deservească viitoarea platformă industrială Titan, și nu numai.

În anii ’60 s-a început construcția masivă de blocuri în ceea ce deja se numea cartierul Balta-Albă – Titan. În imagine, bulevardul Ioan Șulea (actual Camil Ressu) mergând spreintersecția de la Râmnicu-Sărat (foto: Agerpres/Rompres). Doar un flanc e populat de blocuri (notabile sunt N-urile, foarte masive), imediat aveau să apară și pe partea care încă păstra casele țărănești. Dacă fotografia ar fi fost făcută în direcția opusă, ar fi fost vizibilă zona care mă interesează în acest articol.

Intersecția marcantă pentru cartierul Balta-Albă Sud era Piața Leontin Sălăjan (Ministru al Forțelor Armate al R.P.R. în anii ’50 și amic al lui Nicolae Ceaușescu), astăzi Piața Titan. În intersecție și pe lângă ea a apărut, la finalul anilor ’60 și mai ales până în 1975, o pădure de blocuri.

Străzi din vechea comună, precum Prevederii, Patrioților sau Vlăhița au fost demolate, în locul caselor modeste apărând blocuri de 10 etaje. Totuși, o casă de pe strada Prevederii(marcată cu albastru) a rămas în picioare și astăzi stă stingheră printre vecinii ei cu mult mai înalți. Am marcat parcela cu un chenar galben.

Privită din strada Prevederii, casa cu pricina pare relativ modestă. Nu are tencuială pe exterior și curtea este împrejmuită cu un gard de lemn absolut banal. Trecătorul rapid este posibil să nici nu o observe.

Ce este cu această casă? De ce a rămas doar ea nedemolată pe tot acest tronson de stradă? – întrebările apar inerent. Aici lăsăm concretul și intrăm în legendă.

Gura lumii spune că aici ar fi locuit o femeie care în anii ’60 avea un serviciu care genera multă bârfă: era bucătăreasa personală a familiei Ceaușescu. Astfel, când femeia auzit că întreaga zonă va fi demolată, a apelat la noul lider comunist (pe atunci) al României să o ajute. I-ar fi spus că nu dorește să se mute din casa părintească. Ceaușescu ar fi dat apoi ordin ca locuința bucătăresei să nu fie dărâmată, ci să fie păstrată întocmai, între noile blocuri.

Mai multe detalii nu se cunosc, nu se știe în primul rând dacă povestea este adevărată, dacă aici a locuit într-adevăr bucătăreasa Ceaușeștilor sau care este motivul real al supraviețuirii casei.

Revenind în concret, să vedem cum arată mai departe casa. Aspectul inițial modest perceput din stradă dispare în momentul în care se vede curtea generoasă dispusă pe toată lungimea casei, una considerabilă. Un pridvor cu arcade marchează intrarea dinspre stradă.

Urmărind corpul de clădire pe lateral, se arată un al doilea pridvor, ceva mai generos ca cel din față, numai că acesta dă spre curte. Grădina este îngrijită și populată de diferite tipuri de flori și plante.

Privind peste casă, se ridică silueta amenințătoare a blocului vecin, proaspăt anvelopat termic. Diferența stilistică și de înălțime este evidentă.

Casa are și dependințe în spate – este vizibil un șopron unde poate s-ar fi depozitat fân, cereale, etc. Pe laterale, perimetrul casei este împrejmuit cu garduri masive de granit specifice anilor ’50-’60, semn că acestea au fost puse probabil de autoritățile de la acea vreme. Ca atare, putem presupune că pe lângă casă mergea o potecă/alee/uliță. Mașinile parcate, vizibile în poza de mai sus, se află pe locul proprietății vecine, demolată în anii ’60.

În fine, șopronul din pod este poate pata de culoare cea mai pregnantă, definitorie pentru această oază rurală idilică ascunsă în mijlocul unui cartier muncitoresc anost, populat în majoritate de blocuri trase la indigo.

Așa cum am mai spus, secretele unui oraș sunt cu atât mai surprinzătoare dacă dăm peste ele când mergem la pas. În acest caz, prin zona periferică a unui cartier din sud-estul Capitalei. Dincolo de zona de blocuri există și un perimetru de case supraviețuitoare din fosta comună Dudești-Cioplea. Din păcate, acolo modernitatea se manifestă prin înlocuirea construcțiilor tradiționale cu unele fără nicio noimă, cu forme și culori ciudate, înghesuite care mai de care pe parcelele mici ale fostelor case.

Nota Bene: Legenda casei bucătăresei este o poveste de cartier și nu poate fi confirmată.

articol preluat de pe http: www.bucurestiivechisinoi.ro

Pretul unei calatorii...un zambet :)

Da, doar un zambet a fost pretul unei calatorii, pornind de pe peronul 14 al Garii de Nord, incepand de vineri 25 iulie si pana in seara asta, 27 iulie.
Gara de Nord a fost altfel aglomerata, zgomotele obisnuite au fost acoperite de muzica alternativa, vineri seara, de Silvia Dumitrescu & Discoteca (DJ care promoveaza muzica romaneasca a anilor 60, 70, 80) sambata seara, si muzica de jazz in aceasta seara.
Trenul garat la linia 14 a gazduit o calatorie printre expozitii, instalatii urbane, un restaurant, in exterior el fiind "decorat" de grafferi.
Pe acelasi peron gasim ateliere handmade si standuri cu haine vintage dar cel mai important, gasim animatie, oameni de toate varstele care privesc, asculta si se bucura de "Gara de Nord pentru că este kilometrul zero al imaginii Bucureștiului", nu spun eu asta, o spune unul dintre organizatori.

M-am bucurat sa vizitez din nou Salonul Regal unde au fost proiectate cateva filme documentare si unde a fost organizata o expozitie a bagajelor.
Gara este un loc de trecere, un loc in care astepti ca sa pleci, de aceea este important ca in trecere, sa privim si daca tot privim...sa vedem.
Sunt putin suparata pe cei care vesnic carcotesc, ca nu se face nimic, ca "e ca la romani", ca una, ca alta...
Nimic nu se face batand din palme, poate ca schimbarile la noi in tara si evident, in gara, nu sunt spectaculoase, dar sunt...
Poate ca putini dintre voi stiu ca, datorita editiei trecute Train Delivery, in gara functioneaza o minipiata cu fructe proaspete, Wi-Fi gratuit in toata gara, taxiurile pirat nu mai sunt tolerate la iesirea principala de la coloane, cosurile de gunoi au fost inlocuite, au fost montate harti care te ajuta sa te descurci mai usor prin gara si nu in ultimul rand, intrarea in Muzeul CFR a fost marcata printr-un graffiti care atrage vizitatori si fotografi.
Nu stiu daca daca e mult sau putin, stiu ca ceva se schimba si asta e tot ce conteaza.

Celor care critica, lucru usoar dealltfel, le-as sugera sa faca ei ceva, sa schimbe ei ceva incepand de la a arunca cutia goala de bere in cos si nu langa cos si pana a se alatura celor care incearca sa schimbe ceva si daca si atunci vor considera ca ceea ce se face e nimic, jos palaria!
M-as bucura ca la editia viitoare sa aveti drum pe aici si sa vedeti si voi ca si mine Gara de Nord cu alti ochi, Gara de Nord...altfel :)

Train Delivery

Gara de Nord se transformă între 25 şi 27 iulie 2014 în locul de întâlnire al pasionaţilor de arte, muzică, filme şi trenuri pentru a doua ediţie a Train Delivery, eveniment urban-feroviar care își propune să revitalizeze un spațiu simbolic al Bucureștiului. Train Delivery vine în continuarea inițiativei Street Delivery pentru spațiu public de calitate și este organizat de Fundația Cărturești și CFR SA cu o finanțare ARCUB.
Ce facem la Train Delivery? Aducem pentru tine un tren pe care îl garăm pe linia 14, unde te așteaptă cel mai larg peron al Gării. Timp de 3 zile, te poți plimba dintr-un compartiment în altul trecând prin expoziții, spectacole, un restaurant pe șine și alte instalații urbane. În timpul ăsta câțiva dintre cei mai buni artiști graffiti din România vor desena trenul pe exterior, iar muzica va umple peronul, alături de zeci de proiecte gândite să redea gării fascinația pe care o merită. Tot pe linia 14 vom fi martorii unui proces de reconversie a unui vagon de marfăîntr-o cafenea, librărie și loc de întâlnire printr-o intervenție plastică-sculpturală care presupune decuparea tablei acestuia și transformarea ei în obiecte de mobilier.
Dar lucrurile nu se termină pe peron – îți vom arăta Gara așa cum nu ai mai cunoscut-o niciodată, de la Muzeul CFR (unde orice părinte ar trebui să-și ducă copilul), Salonul Regal (unde nostalgicii și iubitorii arhitecturii vor avea parte de dezbateri cu cei mai interesanți intelectuali ai momentului), Sala de Spectacole (unde vei urmări filme care țin de cultura feroviară, precum „Trenuri bine păzite” de Jiri Menzel), sălile de așteptare, Salonul Mama și Copilul, crâșmele tradiționale, ba chiar și locul de unde doamnele Gării de Nord anunță mersul trenurilor.
În urma unui concurs de proiecte, ARCUB finanțează la Train Delivery scena de muzică și cea de graffiti, așa că așteptați-vă la sunete colorate și la o întreagă simfonie de spray can-uri. Dacă anul trecut am adus pe scena Train Delivery muzica Gării de Nord prin oamenii care au cântat-o de-a lungul timpului (Corina Chiriac, Rimaru, Norzeatic, Vlad Dobrescu, printre alții), anul acesta îi vei putea asculta pe Silvia Dumitrescu & Discotecă, Rodion, Avant’n’Gard, plus o duminică plină de jazz. Printre grafferi îi veți întâlni pe Sweet Damage Crew, IRLO, Kero, Pisica Patrata și mulți alții, pe care îi rugăm să nu deseneze pe alte trenuri decât cele agreate cu CFR .

sursa:http://traindelivery.ro/

Bordel în anii 1930: «Noaptea întreagă se socoteşte 2 Numere"

Cuvântul "prostituţie" ne duce azi cu gândul la "peşti" afacerişti şi fetiţe zgribulite la marginea şoselei cu aspect de amărăciune, aşteptând clienţii obscuri să le umple norma zilnică. Dacă astăzi este un subiect controversat şi de multe ori tabu, în Bucureştiul interbelic prostituţia era acceptată şi chiar sprijinită de autorităţi.

„Nu era sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri în perioada interbelică", ne spune istoricul Adrian Majuru. Prostituatele mai stilate îşi făceau meseria în stabilimente de lux de pe bulevardele Elisabeta sau Ferdinand, la Crucea de Piatră ori în propriile apartamente, însă multe îşi căutau clienţi prin hoteluri, magazine sau teatre.

Primele case de toleranţă sau case cu felinare roşii, au aparut în România la începutul secolului 20, cu toate că prostituţia se practica, evident, de dinainte.

Pe abonamentul la bordel existau indicaţii clare: NB (nota bene) Duminică şi Sărbători visitele se primesc numai dimineaţă din cauza aglomeraţiei.


Spre deosebire de evul mediu, unde practicantele erau aspru pedepsite (li se tăia nasul sau erau ucise), în epoca modernă s-a produs o schimbare de mentalitate care a făcut ca această "meserie" să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptată, legal sau doar tacit, ca un rău necesar.

"Fetiţele", înregistrate la poliţie

In anii 20, femeile care se îndeletniceau cu această meserie erau, cel puţin teoretic, obligate să se înregistreze la poliţie şi să meargă lunar la un control medical. În cazul prostituatelor din bordelurile cu felinar roşu, acest lucru era respectat, însa ele constituiau mai puţin de o treime din numărul total al "grizetelor" (aşa erau numite) de la acea vreme.

"Fetele" se distingeau prin tulpane (cele care lucrau în bordeluri) sau pălării excentrice (cele care lucrau pe cont propriu) şi erau în toate cazurile protejate fie de câte un personaj sus pus, fie de către diverşi indivizi care încheiau înţelegeri cu matroanele. Purtau denumiri amuzante precum "Cur de Fier", "Lia Magazia" sau "Napoleon" şi locuiau în aceeaşi clădire în care îşi aveau "locul de munca", o mare parte din câştiguri fiind rezervată pentru plata cheltuielilor de întreţinere şi chirie.

Autor: Ionuţ Cristian Ungureanu

sursa: http://www.historia.ro

Miercurea fara cuvinte - Adrian Sommeling

Dinner at McDonalds ;)

No pain, No gain

Trying to impress who? ;)

foto: Adrian Sommeling

Postare inscrisa la "Miercurea fara cuvinte"

Cele mai mari cinci regrete

Bronnie Ware, o asistentă medicală din Australia care a petrecut mai mulţi ani din viață îngrijind pacienți aflați în ultimele 12 săptămâni ale vieţii lor, a adunat mărturiile acestora într-o carte numită The Top Five Regrets of the 

Dying.
O carte despre clarviziunea pe care oamenii o (re)capătă în amurgul vieţii şi despre ce putem învăţa din această înţelepciune.
“Când au fost întrebați despre ceea ce regretă, sau despre orice altceva ce ar face ceva diferit, o serie de teme comune au apărut iar și iar.” 
Iată cele mai mari cinci regrete, așa cum acestea i-au fost mărturisite…

1. Îmi doresc să fi avut curajul de să-mi fi trăit viaţa cu adevărat pentru mine, în loc să trăiesc viața pe care ceilalți au așteptat-o de la mine.

“Aceasta este cel mai frecvent regret. Când oamenii îşi dau seama că viaţa le este aproape de sfârșit, pot să o revadă cu claritate. Și este ușor de văzut cât de multe visuri au rămas neîmplinite. Majoritatea oamenilor nu își duc la bun sfârșit nici măcar jumătate dintre visurile. Și mor ştiind că aceast lucru s-a întâmplat din cauza alegerile pe care le au făcut sau nu le-au făcut. Sănătatea aduce cu sine o libertate pe care foarte puțini o conștientizează înainte de a o nu o mai avea.” 

2. Îmi doresc să nu fi trudit atât de mult.

“Acest regret a venit din partea fiecărui pacient de sex masculin pe care l-am îngrijit. Este modul lor de a regreta timpul pe care nu l-au petrecut alături de copii atunci când aceștia erau mici și timpul pe care nu l-au petrecut alături de partenerul de viață. Și de a le fi dor de acest timp. Femeile au vorbit și ele despre acest regret, însă cum cele mai multe dintre fac parte dintr-o generație mai veche, nu ele au fost cele care au întreținut familia. Toți bărbații pe care i-am îngrijit regretă profund faptul că au petrecut atât de mult timp din viață “alergând în câmpul muncii”, ca pe bandă rulantă, pentru a-și câștiga existența.” 

3. Îmi doresc să fi avut curajul de a-mi exprima sentimentele.

“Mulţi oameni își suprimă sentimentele pentru a nu-i “deranja” pe ceilalți. Pentru a “face pace” cu ei. Și, ca urmare, se cufundă într-o existență mediocră și nu devin niciodată ceea ce ar fi fost cu adevărat capabili să devină. Și mulți dezvoltă boli cauzate de amărăciunea, frustrarea şi resentimentele pe care, ca rezultat, le poartă cu sine.”

4. Îmi doresc să fi petrecut mai mult timp împreună cu prietenii.

“Adesea, oamenii nu realizează cu adevărat toate beneficiile pe care le aduc prieteniile de durată. Nu până în ultimele lor săptămâni de viață. Mulţi deveni atât de prinși în propriile existențe încât, de-a lungul anilor, lasă să pălească prieteniile de o viață. Au fost multe regrete profunde legate de timpul, atenția și efortul care nu a fost acordate prieteniilor. Tuturor le e dor de prieteni atunci când sunt pe moarte.” 

5. Îmi doresc să-mi fi dat voie să fiu mai fericit.

“Acesta este un regret surprinzător de des întâlnit. Mulţi oameni realizează doar la finalul vieților că fericirea este o alegere. Ei rămân blocați în tipare şi obiceiuri vechi . Aşa-numitul “confort” și așa-numita “familiaritate” le îneacă atât emoţiile cât și existențele. Teama de schimbare îi determină să pretindă față de ceilalți și față de sine că sunt mulţumiţi, când, de fapt. în adâncul sufletelor, tânjesc după o viață presărată cu hohote de râs și plăceri mai mult sau mai puțin vinovate.”

artist: Khalil Chishtee
sursa: http://webcultura.ro 

Blogul meu, citat in "Dilema Veche"

Azi am avut surpriza sa aflu de la un bun prieten cititor al revistei Dilema Veche, ca blogul meu a fost citat pentru articolul "Mita, curtezana pe biticlu...", intr-un articol care face referire la etimologia cuvantului "bicicleta".
Recunosc ca am fost surprinsa si emotionata :)
Daca vreti puteti citi aici pasajul cu pricina, o sa pun si link-ul in cazul in care sunteti curioasi sa cititi tot articolul scris de Rodica Zafiu, prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

"Nici ţoaclă nu e înregistrat de dicţionarele noastre, iar originea sa nu e tocmai clară. Cel mai probabil, cuvîntul e o abreviere din biţoaclă, formă pe care o găsim atestată, chiar dacă ceva mai rar – „io am renunţat de vreo 15 ani la biţoaclă“ (eva.ro); „să nu rămîi fără biţoaclă“ (telegrafonline.ro); „hai să vedem cîţi dintre noi au biţoacle“ (daciaclub.ro). Biţoaclă ar putea fi o deformare glumeaţă din biţiclă, variantă atestată şi ea în Internet: „biţiclă vs maşină“ (trafictube.ro); „îţi umpli biţicla şi ţoalele de noroi“ (ciclism.ro). De altfel, intermediarul biţiclă ar putea explica mai bine şi forma biclă, care s-ar putea să nu provină direct din bicicletă. Biţiclă e o variantă a lui biţiclu („Miţa, curtezana pe biţiclu....“, pandhoraa.blogspot.ro). La baza variaţiei se recunoaşte termenul internaţional bicycle, intrat în română prin franceză, în forma bicilu (înregistrată de Dicţionarul Academiei, DA, în 1913). Şi bicicletă (împrumut din fr. bicyclette, derivat din bicycle) era înregistrat în acelaşi volum din DA, dar circula de mai multă vreme. În Epoca din 1 iulie 1897, într-o ştire care pomeneşte de „numeroasele scoale de pedalagiu din Capitală“, citim despre un accident comic petrecut „pe aleea bicicliştilor ce merge spre pădurea Băneasa“: un biciclist neatent se ciocnise cu un iaurgiu care îşi transporta marfa în cobiliţă."
 

http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/toacla-bicla-biticla

“Grădină de citit”, deschisă în centrul Capitalei, începând de duminică

Biblioteca Metropolitană București a amenajat o grădină pentru cei îndrăgostiți de lectură chiar în centrul Capitalei, în Piața Amzei. “Grădina de citit” este un spaţiu public, deschis zilnic între orele 09.00 – 21.00, unde oricine se poate bucura de umbra, culoare, WiFi gratuit.

“Grădina de citit” a fost amenajată în curtea Bibliotecii Metropolitane din 

strada Tache Ionescu nr 4, sector 1. Noul spațiu se va deschide oficial pe 20 iulie și va rămâne deschis zilnic între orele 09.00 – 21.00.

Spaţiul a fost amenajat, decorat şi colorat cu ajutorul voluntarilor, iar în fiecare weekend vor fi organizate evenimente culturale şi creative pentru toate gusturile şi vârstele.

“Cu Grădina de citit încercăm să creăm un spaţiu fain în care fiecare să poată contribui la procesul de creaţie – de aceea am pornit de la ce ne-au spus oamenii că şi-ar dori să aibă şi să facă. Am avut noroc de voluntari implicaţi şi creativi, cărora nu pot decât să le mulţumesc din suflet şi pe care sper să îi avem alături de noi şi în continuare. Îi aşteptăm pe toţi bucureştenii curioşi să ne calce pragul. Bineînţeles, ne-am bucura dacă ar aduce cu ei o plantă în ghiveci pe care să o găzduim în Grădina de citit”, a spus Anca Râpeanu, director general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro

Miercurea fara cuvinte - Despre vaci

Picturi de Caroline Shotton
Postare inscrisa la "Miercurea fara cuvinte" 

68 de ani de la prezentarea celebrului bikini: Micheline, singura femeie care nu s-a temut să se arate lumii aproape goală

Revoluţionarul costum de baie a fost prezentat lumii în urmă cu aproape 7 decenii, la 5 iunie 1946, la celebra piscină a hotelului „Molitor“ din Paris. Inginerul Louis Réard, „tatăl bikinilor“, ştia că se va isca un scandal monstru în momentul în care creaţia sa va fi arătată publicului. Acesta este şi motivul pentru care nu a putut găsi un model profesionist dispus să îmbrace sumara piese vestimentară.
Inginerul francez Louis Réard bănuia că lansarea sumarului costum din două piese va echivala cu ecoul unei bombe, aşa că şi-a botezat creaţia „bikini“ după numele atolului Bikini, parte a Insulelor Marshall din Pacific, care tocmai fusese bombardat cu prima racheta nucleară, în urma testelor desfăşurate de SUA.

Decis să profite de publicitate la maximum, Reard a croit primul bikini din numai 76 de centimetri de pânză de bumbac, pe care l-a imprimat cu articole de ziar, tocmai în dorinţa de a face legătura dintre invenţia sa revoluţionară şi actualitate.

Fostul inginer observase că doamnele şi domnişoarele care făceau plajă pe Riviera franceză îşi rulau partea de sus a costumelor de baie pentru a expune mai multă piele, în dorinţa de a se bronza uniform. Aşa i-a venit îndrăzneaţa idee de a „băga la apă“ vestimentaţia de plajă.

FOTO Louis Reard, „tatăl bikinilor“

Chiar dacă bănuia că noul costum de baie se va bucura de succes, Reard nu a reuşit să convingă niciun manechin profesionist să defileze în creaţia sa. Pe atunci, femeile purtau costume de baie care acopereau inclusiv buricul, iar Casa de Modă Reard venea cu o propunere considerată indecentă.




Singura care a acceptat provocarea lui Reard a fost Micheline Bernardini, o stripteuză în vârstă de 19 ani, dansatoare la Casino de Paris. Pentru a pune şi mai mult paie pe foc, lui Reard i-a venit ideea ca Micheline să pozeze cu o cutie de chibrituri în mână (foto sus), cutiuţă în care era introdus un bikini tocmai pentru a demostra cât este de mic.



Dansatoarea exotică a devenit vedetă la scurt timp după ce a apărut îmbrăcată în bikini. Micheline a fost bombardată cu aproape 50.000 de scrisori de la admiratori din lumea întreagă.

Norocul a fost că ideea lui Reard a fost prezentată într-o perioadă în care oamenii abia începeau să se bucure din nou de plăcerile simple ale vieţii, cum era o zi petrecută la plajă, după ani în care cel de-al Doilea Război Mondial făcuse imposibilă o astfel de distracţie. Oamenii tânjeau după un semn care să le indice că sunt liberi să se simtă bine, după cum a declarat editorul de modă Jamie Samet pentru Huffington Post.

Iniţial, bikini-ul a fost interzis de autorităţi pe plajele de Italia şi Spania, iar la prima competiţie „Miss World“, în 1951, organizatorii au anunţat că nu le vor permite concurentelor să defileze într-o astfel de ţinută. Bineînţeles, Vaticanul l-a catalogat drept „păcat“. Însă vâlva stârnită în jurul noului costum de baie a atras atenţia vedetelor, iar acestea au devenit cliente fidele ale Casei de Modă Reard.



Brigitte Bardot FOTO entertainingwallpapers.blogspot.com

Frumoasa Brigitte Bardot făcea furori câţiva ani mai târziu cu filmul „Manina, fata în bikini“, lansat în 1952, peliculă care a echivalat cu promovarea ei ca sex-simbol internaţional.

sursa:http://www.historia.ro/

10 sfaturi pentru femeile singure

Iată 10 “sfaturi practice” publicate în 1938 în revista americană Photo Parade Magazine. Acum par extrem de amuzante. Însă, în urmă cu aproape 75 de ani erau extrem de serioase. 

1. Pentru a-ți aranja ținuta folosește budoarul. Fii gata de plecare atunci când partenerul tău sosește. Nu-l face să aștepte și întâmpină-l cu un zâmbet!

2. Nu sta în poziții nepotrivite și, în niciun chip, nu te arăta plictisită, chiar dacă ești. Încearcă să pari atentă și dacă trebuie să mesteci gumă de mestecat (ceea ce nu este recomandabil), ai grijă să o faci silențios, cu gura închisă.

3. Nu folosi oglinda autoturismului pentru a-ți reîmprospăta machiajul. Bărbații au nevoie de ea atunci când conduc și îi deranjează foarte tare să tot trebuiască să-i aranjeze poziția pentru a vedea ce este spatele mașinii.

4. Femeile neatente nu sunt niciodată atractive pentru un domn. Nu vorbi în timp ce dansezi. Când un bărbat dansează, chiar vrea să danseze.

5. Nu te comporta prea familiar cu bărbatul care te însoțește, mângâindu-l în public. Orice dovadă de afecțiune într-un spațiu public este de prost gust și de obicei îl jenează sau îl umileşte.

6. Nu fi prea sentimentală și nu încerca să-l determini să spună ceva ce nu vrea să spună apelând la emoţiile lui. Bărbaților nu le plac lacrimile, în special în locuri publice.

7. Nu fi prea familiară cu șeful de sală discutând despre cât de mult te-ai distrat în restaurantul lui cu altă ocazie, când erai cu altcineva. Bărbații merită și doresc întreaga ta atenție.

8. Nu vorbi despre haine și nu încerca să descrii noua ta rochie unui bărbat. Fă pe plac însoțitorului tău și flatează-l discutând lucruri despre care el vrea să vorbească.

9. Nu bea brea mult de vreme ce un bărbat se așteaptă să îți menții demnitatea întreaga seară. Băutura poate să facă unele fete să pară mai inteligente, dar majoritatea lor par mai prostuțe.

10. Nu te remarcă prin discuțiile cu alți bărbați. Iar ultima picătură este aceea de a-ți pierde cunoștința de la prea multă băutură. Dacă se întâmplă așa, sunt șanse mari să nu te mai sune a doua oară.

Ce spuneti doamnelor, domnilor? :D
Eu m-am amuzant citind dar pentru femeilor acelor ani, ma intreb, chiar erau pretioase si de urmat aceste sfaturi?
Mi-ar placea sa cred ca nu dar tare mi-e teama ca...da :)

sursa:http://webcultura.ro/