joi, 10 iulie 2014

Sobolanul....

O fotografie postata de SoriN la Miercurea fara cuvinte mi-a amintit de

romanul Sobolanul, de Andrzej Zaniewski .
Ar fi fost si greu sa-l uit...
Inainte sa va spun de ce m-a impresioanat aceasta carte va las sa cititi foarte scurta recenzie facuta de o editura de la noi, cartii:

"Romanul Sobolanul, scris in toamna anului 1979, a fost refuzat de toti editorii polonezi, considerandu-l prea sumbru, amoral si pornografic. A fost editat pentru prima oara in limba ceha in 1990, iar publicarea in limba germana i-a adus consacrarea. La scurt timp a fost tradus in saisprezece limbi si a devenit bestseller. A obtinut excelente critici, fiind comparat cu operele lui Kafka, Joyce, Camus sau Beckett."

Da, romanul asa si este, da, este sumbru, pare amoral si usor pornografic.
Viata unui sobolan nu are cum sa fie usoara.
Doar ca el nu stie ca este sobolan, ca aduce boli, ca e urat de oameni despre care invata foarte curand ca sunt intr-o vesnica panda pentru a-l prinde si a-l ucide.
Sobolanul deschide ochii intr-o familie unde exista ierarhii, se simte bine cu fratii si mama lui...invata gustul hranei, invata sa vada lumea, chiar daca umbla mereu prin intuneric, isi doreste lumina...
Ii place muzica, ii place sa manace, minte, inseala, fuge ca un las, poate fi si curajos, ii este teama dar se simte si fericit, iubeste dar cel mai des, sufera.
Vrea sa cunoasca lumea, calatoreste pentru ca, pe masura ce se departeaza de casa, de copilarie, sa tanjeasca dupa ele pana cand cercul se inchide si el revine de unde a plecat, revine acasa.
Oamenii ii sunt dusmani, sobolanii ii sunt dusmani...chiar si un prieten te poate trada si iti devine dusman...
La un moment dat, citind cartea incepi sa te indoiesti ca citesti despre viata unui sobolan, incepi sa crezi ca citesti despre viata ta, legile care guverneaza lumea subsolurilor, a canalelor sunt aceleasi cu cele care guverneaza lumea de deasupra care poate doar aparent este la lumina.
Si el tanjeste dupa stabilitate, siguranta, isi face sperante, este dezamagit, isi face planuri de viitor...asta faci si tu...
Sobolanul ca si omul este fricos dar si ucide cu sange rece, are sensibilitati dar da dovada si de cruzime, este inteligent, perspicace...
Il vor ajuta aceste calitati sa supravietuiasca? Partile lui intunecate il vor pune la adapost de pericole?
Evident ca nu o sa raspund eu la aceste intrebari, va las pe voi sa gasiti raspunsul citind cartea, va las si speranta ca viata unui sobolan se poate sfarsi cu happy end...dar stiti cum e cu sperantele, ele sunt facute ca sa fie inselate...
O sa inchei cu un fragment din roman, el cred ca este mai elocvent decat cuvintele mele:

"Şobolanii albi se sprijină pe labele din spate, întind capetele în direcţia mea, sar încercând să ajungă la marginea pereţilor de sticlă, muşcă barele metalice. Se află peste tot, în borcane înalte şi în lăzi transparente, acoperite în partea de sus cu o reţea deasă, în cuşca din bare metalice. Mirosul lor concentrat, în încăperile închise şi cu aer irespirabil, stârneşte mânia şi ura. Propriul meu miros se dizolvă, înceteaa sa mai existe, nu-l mai simt nici măcar eu.
Stau nepăsători în cuştile lor, mişcându-şi ritmic capetele. Aleargă în jurul pereţilor sau în interiorul unui tambur care se învârte. Mânios, plin de ură,ma caţăr pe cuşca cea mai apropiată şi mă târăsc pe reţeaua care o acoperă. Trec apoi la cuşca următoare şi din nou la cea următoare.Mirosul străin, la început greu de suportat, încetează să ma mai supere. Şobolanii despărţiţi de mine prin pereti de sticlă şi reţelele metalice îşi trăiesc viaţa proprie si nu pot să-mi facă nimic, nu vor ieşi din cuiburile lor transparente, iar eu niciodată nu voi ajunge la ei.Totuşi, indignat şi gata de luptă sau de fugă, mă jnvârteam printre cuşti, încercam să intru înăuntru, imi frecam dinţii pe barele metalice, îmi apăsam nasul de sticlă, convins că brusc are să cedeze, are să plesnească, are să se deschidă. Dar plasele erau fixate ermetic, marginile metalice nu cedau, sticla nu putea fi urnită.
După un timp, şobolanii albi au încetat să existe; mă mişcăm printre cuştile transparente de parcă nici n-ar fi fost. Şi ei s-au obişnuit cu hoinărelile mele şi acum nici măcar nu mai înalţă capul, stau imobili, opaci sau mişcând ritmic maxilarele, hălpăind hrana pe care le-o aduc oamenii. Nu sunt nevoiţi să şi-o obţină singuri, să omoare, să vâneze, să rătăcească, să fugă. Oamenii le aduc hrana, le umplu cu apă sau cu lapte jghebuleţele metalice, îi mută dintr-o cuşcă în alta, îi înţeapă cu ace lungi în coadă sau în grumaz. Şobolanii se scutură, cu capetele strâmbate.
Cantitatea mare de mâncare mă atrage si mă excită. ~
Locuiesc sub podea. Casa e veche, plină de ţevi de şernineu care nu funcţionează, crăpături, ciobituri. Căldura vine de jos, pe ţevi.
In perioada rece de toamnă, aici e plăcut şi linişte. Aşadar, nu părăsesc clădirea locuită de şobolanii albi.
Oamenii le pregătesc mâncarea în sala alăturată, cu dale lucioase şi alunecoase. Alături, se află şi un DEPOZITîn care pătrund fără dificultăţi, printr-o răsunătoare mâncată de rugină.
Găsesc peşti uscaţi, grăunţe, fasole, pâine, legume. Şobolanii albi capătă de toate".



20 de comentarii:

  1. wow! ... sunt fara cuvinte, tare m-a emotionat acest articol al tau.
    Nu am citit romanul, de aceea recenzia a fost deosebit de interesanta pentru mine. Atât de interesanta încât mi-a incitat curiozitatea si sunt hotarâta sa caut acest roman si sa-l citesc. Multumesc, draga mea draga. Noapte buna!
    PS: asa cum ti-am spus, am dormit de la 18 la 23... Acum sunt treaza dar simt ca pot sa adorm iar :) Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cartea este de o frumusete apasatoare, m-as bucura sa stiu ca o vei citi :)

      foarte bine ai facut, cred ca ziua ta de lucru se apropie de sfarsit, a mea e la jumatate :))
      un w-end perfect sa ai draga mea draga si bafta Germaniei! te pupacesc! :*

      Ștergere
  2. Nu am citit cartea, dar din recenzia de mai sus, mi-ai starnit interesul. Sa ai o zi linistita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sper ca o vei citi, este cu adevarat interesanta.
      o zi faina si tie! :)

      Ștergere
  3. nu am citit cartea, o trec pe lista!!

    RăspundețiȘtergere
  4. nici eu nu am citit-o! interesanta povestea! ....nu m-as fi gandit vreodata sa scriu despre viata unui rozator... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cine s-ar fi gandit ca rozatorul are o viata? :D
      totusi, cand am citit Cel mai iubit dintre pamanteni am aflat nu numai ca are o viata, ci ca are si tehnici de supravietuire...

      Ștergere
  5. O carte cu o temă extraordinară. De fapt, tot la oameni ajungem, chiar dacă este vorba de şobolani. Sunt atâţia oameni-şobolani printre noi!
    Weeend frumos, dragă Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Pare interesanta, poate reusesc sa o citesc si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu doar pare, chiar e dar cred ca pentru tine ar fi un pic prea dura dar daca vrei...poti :)

      Ștergere
  7. Totusi citind fragmentul de mai sus, mi se pare ca o posibila comparatie cu scriitorii Kafka, Camus sau Joyce e cam exagerata, la care totusi si stilul conteaza, (ca ideea din roman asa de a asemana oamenii cu soareci sau sobolani cu scop moral era oricum larg cunoscuta de public la vremea anului 1979 cu ajutorul atator alti scriitori din intreaga istorie
    a literaturii, inclusiv in opera unor fabulisti antici, de fapt ideea dlui Camus de a prezenta soarecii in sine ca agenti chiar neutri din punct de vedere sentimental fiind mai
    interesanta in literatura decat fie soricei intelepti si simpatici, fie soareci rai sau mediocri, sau chiar zombie extraterestri mutantietc), dar ma rog, o fi vorba si de o traducere mai putin optima...probabil din franceza sau germana (in care a fost initial tradusa din ceha) cu ajutorul Google translate

    RăspundețiȘtergere
  8. Insa, ca sa fiu impartial, anunt si aicea ca recent un grup de cercetatori americani au scris un articol in care prezentau posibilitatea verificata in mod stiintific ca sobolanii (albi de
    laborator) sa poata resimti sentimente de regret fata de alegerile lor anterioare, (in experiment legat chiar de alegerea unui local potrivit de a servi o masa, adica pur si simplu pusi in fata unei optiuni de a alege restaurantul x sau y, cand isi dadeau seama ca alesesera gresit pe y, de ex poate era mai aglomerat sau li se cerea sa rezolve un exercitiu mai dificil drept nota de plata, acesti sobolani chiar intorceau capul uitandu-se nostalgic la usa restaurantului x initial refuzat, pe urma mancau acolo la y mai repede si cu mai putina placere, chiar daca mancarea era la fel de acceptabila, ca si cum nici nu le mai tihnea, plus in creierele lor apareau imagini care sugerau memorii nostalgice de regret nu a mancarii usor diferite a restaurantului x, insa chiar a usii restaurantului x, acea usa pe care ei refuzasera initial sa o aleaga de trebuiau acum sa se chinuie la restaurantul y. www.bbc.co.uk/nature/27716493

    RăspundețiȘtergere
  9. personajul principal al cartii nu este un soarece de laborator, in fragmentul ales de mine el interactioneaza cu soarecii de laborator...
    legat de cat de potrivita sau nu este comparatia cu cei trei MARI, personal nu-mi pot da cu parerea, pentru ca nu i-am citit.
    am inceput Procesul lui Kafka dar mi-a fost imposibil sa termin cartea, mult prea apasatoare pentru mine...
    daca tu i-ai citit si crezi ca poti cantari lucrurile, m-as bucura sa o faci :)

    RăspundețiȘtergere
  10. 1. Pai persoanjul principal se considera deasupra soarecilor de laborator plus, nefiind la fel ca ei, poate nu are nici o capacitate prea dezvoltata de a putea simti cainta sau remuscare. E un nesuferit imatur care in plus isi gaseste scuze pt lipsa lui de autocritica aratand cu degetul catre altii.
    2. Din Kafka nu am citit decat Metamorfoza ca era scurta plus nu ma interesa asa de mult horror legat de descrirea birocratiei, ca stiu cum e, eu fiind birocrat.
    3. Din dl Albert Vamus am citit Ciuma pt ca era cu soareci.
    4. Din opra dlui James Joyce nu am reusit sa citesc desi pana si tata mi-a zis totusi sa incerc sa citesc macar Portretul Tanurului ca Artist, insa eu pe atunci, cum am auzit de portret, mi-am zis ca o fi la fel de plictisitoare ca Portretul lui Dorian Gray (o carte pe care zau am incercat sa o citesc asa mai mult din obligatie si tot degeaba), asa ca nu am citit nici Portretul dlui Joyce. Iar Ulise am tinut-o in mana si am rasfoit-o de vreo 3 ori, cugetand de unde s-o apuc...este posibil ca tocmai aceasta carte sa fi fost cea care m-a descurajat ulterior pe mine sa citesc prea mult din literatura moderna, ramanand asa mai mult fixat cu gandul ca aceia care au scris
    inainte de 1900 sunt cei mai importanti de citit asa obligatoriu, restul fiind mai mult optional. Insa in nici un caz nu vad vreo posibila asemanare intre fragmentul de mai sus si Ulise...mai degraba Ratatouille sa fie mai apropiat de opera dlui Joyce decat sobolanul SF de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  11. Insa comentariile mele nu erau menite pt a avansa cumva ideea ca Sobolanul nu ar fi o carte buna sau ca nu ar merita citita ! Eu doar obiectam la posibilele exagerari ale celor care asemuisera aceasta carte cu lucrarile autorilor mentionati mai sus ! (Nu tu, desigur, tu doar raportai ce au zis unii) adica era o critica a reclamelor facute de acei care zisesera asta, nu a cartii, si nici a recenziei tale, care e chiar ff buna plus ca ofera acel fragment tocmai ca sa putem sa comparam mai bine. E o carte probabil din asta timpuriu distopica si vag critic antitotalitara gen Ferma Animalelor insa prezentata cu un erou principal oarecum romantic alienat de acea societate...nu in general existential ca Strainul dlui Camus, ci doar asa de dizident comun alienat dintr-o tara comunista sau dintr-o corporatie totalitara, despre care se presupune ca distrug si moralitatea oamenilor, (desi aceste presupuneri mi se par exagerate re maj corporatiilor plus a maj tarilor de tip satelit comunist)

    RăspundețiȘtergere
  12. nu stiu daca Sobolanul este un nesuferit imatur, este mai degraba un observator, nu obligatoriu obiectiv, avand in vedere ca senzatiile sunt trecute prin propria perceptie...
    mie mi-a placut, am recitit chiar cu interes Porteretul lui Dorian Grey pentru ca la prima citire cred ca aveam cam 15 ani...intre timp perceptia mea asupra lucrurilor s-a mai schimbat, pe masura ce timpul a trecut si eu am trait, am simtit, am gandit, am invatat sau nu :)

    RăspundețiȘtergere
  13. curand il bag in biblioteca portativa

    RăspundețiȘtergere