Ii raspundeam aseara Floarei la un comentariu in care ea spunea ca n-a mai intalnit pe nimeni care sa dea nume plantelor (ideea placandu-i) ca mai am si un bonsai, Escu pe numele lui :)
Foto e mai veche, de acum 5 ani.
Escu nu s-a schimbat prea mult dar pare vizibil inviorat de cand a aparut Miruna :)
joi, 27 aprilie 2017
marți, 25 aprilie 2017
Miruna
Imi plac mult florile albe.
Nu ma gandesc ca ar simboliza puritate, cu toate ca asta este asocierea indeobste preferata.
Imi plac pentru ca au o fragezime, o delicatete si un fel de alura aparte :)
Nu am avut pana acum o orhidee alba dar iata ca am primit una.
Am citit ca ea, alba orhidee ilustreaza dragostea, luxul, frumusetea, puterea.
E posibil.
Privind-o pe a mea, as spune ca are un aer uimit, mirat, am impresia ca priveste curioasa in jurul ei.
Asa ca i-am spus, Miruna :)
Nu ma gandesc ca ar simboliza puritate, cu toate ca asta este asocierea indeobste preferata.
Imi plac pentru ca au o fragezime, o delicatete si un fel de alura aparte :)
Nu am avut pana acum o orhidee alba dar iata ca am primit una.
Am citit ca ea, alba orhidee ilustreaza dragostea, luxul, frumusetea, puterea.
E posibil.
Privind-o pe a mea, as spune ca are un aer uimit, mirat, am impresia ca priveste curioasa in jurul ei.
Asa ca i-am spus, Miruna :)
duminică, 23 aprilie 2017
Clubul Condeielor Parfumate - Parfumul Seductiei
Greu de definit acest gen de persona, irezistibila, tulburatoare. In fata unei astfel de persoane ratiunea nu-si exercita puterea, nu-si are sensul...
Celebre sau nu, acest tip de persoane isi lasa amprenta asupra "victimelor" devenite astfel de buna voie, si cu maxima placere.
M-a fascinat pana la tulburare personalitatea unui seducator atipic.
Spun atipic pentru ca reprezinta opusul definitiv a ceea ce inseamna atractia previzibila.
Rasputin.
Poate ca daca l-am scoate din epoca bigotismului profund manifestat la curtea Tarului Nicolae al II-lea, Rasputin nu ar ramane decat un calugar obscur, muradar, necioplit si incult.
Dar cum el a fost parte a acelei epoci, aceste minusuri s-au transformat in calitati, tocmai pentru ca reprezentau opusul a ceea ce era indeobste acceptat la curte si ca maniere in lumea buna.
Poate ca femeile atrase de hipnoticul magnetism al ochilor sai despre care se spunea ca isi mareau sau micsorau pupila la dorinta lui, se lasau, se abandonau posesiei lui tocmai pentru ca el reprezenta o libertate abstracta pentru ele, libertatea de a face ce vrei, cand vrei, cu cine vrei.Dar religia avea un cuvant de spus.Credinta imbinata cu misticismul erau un must have al acelor vremuri, asa ca, iata un motiv in plus de a se lasa "purificate si nu degradate" cum le spunea el. Baile publice erau locul preferat de Rasputin pentru "purificarea" doritoarelor, care soseau palpitand de dorinta si emotia de a se darui exploziei de placere eliberatoare, purificatoare, linistitoare. Se simteau impacate si curatate de profunda si repetata atingere a calugarului necalugar, in aburul fierbinte al acelor bai unde ele il spalau cu sapunuri mirosind a ierburi tari, amare, il frecau cu cearsafuri fierbinti si parfumate pana cand el le poseda, dominandu-le.
Daca ar fi sa aleg un parfum cotropitor de senzual, pacatos si cu efect magnetic, as alege Opium de la Yves Saint Laurent.
La care te intorci daca l-ai cunoscut.Asa cum si ele se intorceau la el, dependente de hipnoticul, otravitorul Rasputin.
Tema "Parfumul Seductiei" a fost aleasa de Ella si este gazduita cu gratie de Mirela Pete
marți, 18 aprilie 2017
Shabby Chic
Nu stiu daca va este cunoscut sau daca ati auzit de stilul de decor Shabby Chic.
Eu una ador aceste interioare pastelate, ador talourile in stilul Shabby Chic dar foarte multe despre acest stil nu stiam.
Asa ca m-am informat si am aflat ce ne spune wikipedia: „Shabby Chic este un stil al designului de interior în care mobilierul şi accesoriile sunt alese fie pentru vârsta lor înaintată şi semnele evidente de uzura, fie obiectelor noi li se dă un aspect vechi. În acelaşi timp, un aer minimalist, suav şi feminin este scos in evidenţă pentru a diferenţia acest stil de decorul vintage; de aici cuvantul “chic” din numele său”. Altfel spus, stilul decorativ Shabby Chic este o combinaţie armonioasă dintre „sărăcăcios” sau „jerpelit” („shabby” în limba engleză) cu un aer vintage, învechit, şi un stil romantic, feminin, delicat, mai mult sau mai puţin elegant, adică „chic”.
O sa mai adug ca acest stil provine din Marea Britanie unde a aparut ca un revers al medaliei fata de interioarele scumpe, acest stil venind cu farmecul desuet al casei bunicilor cu mobile de bun gust dar patinate de timp.
Culori calde, pastelate, mult alb, roz, vernil, bleu, mult lemn sau fier forjat, dantela sau panza de bumbac, toate cu un aer usor prafuit dar parfumat placut de trecerea lina a anilor.
Deci, cum va place?
Eu una ador aceste interioare pastelate, ador talourile in stilul Shabby Chic dar foarte multe despre acest stil nu stiam.
Asa ca m-am informat si am aflat ce ne spune wikipedia: „Shabby Chic este un stil al designului de interior în care mobilierul şi accesoriile sunt alese fie pentru vârsta lor înaintată şi semnele evidente de uzura, fie obiectelor noi li se dă un aspect vechi. În acelaşi timp, un aer minimalist, suav şi feminin este scos in evidenţă pentru a diferenţia acest stil de decorul vintage; de aici cuvantul “chic” din numele său”. Altfel spus, stilul decorativ Shabby Chic este o combinaţie armonioasă dintre „sărăcăcios” sau „jerpelit” („shabby” în limba engleză) cu un aer vintage, învechit, şi un stil romantic, feminin, delicat, mai mult sau mai puţin elegant, adică „chic”.
O sa mai adug ca acest stil provine din Marea Britanie unde a aparut ca un revers al medaliei fata de interioarele scumpe, acest stil venind cu farmecul desuet al casei bunicilor cu mobile de bun gust dar patinate de timp.
Culori calde, pastelate, mult alb, roz, vernil, bleu, mult lemn sau fier forjat, dantela sau panza de bumbac, toate cu un aer usor prafuit dar parfumat placut de trecerea lina a anilor.
Deci, cum va place?
vineri, 14 aprilie 2017
Cafeaua copilariei mele :)
Printre multele mele slabiciuni culinare se numara si cafeaua, cafeaua
dar mai ales aroma ei, acel parfum de cafea prajita si proaspat rasnita
pe care azi cu greu il mai intalnim.
Datorez aceasta slabiciune bunicilor mei, iubitori si consumatori ai acestei licori cu adevarat parfumate.
Bunicii mei au pastrat mult timp un ritual, serveau cafeaua zilnic la ora 4 dupa-amiaza.Aveau amenajat in dormitor un coltisor cu o micuta masuta rotunda, acoperita, cum altfel, de un "mileu"(nu stiu de ce multi oameni folosesc acest cuvant in locul corectului milieu) pe care invariabil bunica mea aseza doua cescute din portelan alabastru-cobalt cu peretii grosi (care pastrau mult timp cafeau calda) insotite de farfuriutele lor, doua lingurite, o zaharnita cu zahar cubic pentru bunicul meu, care bea cafeaua dulce (bunica mea punea zahar in cafea cand o prepara oricum), cativa biscuiti, uneori frisca si, invariabil, scrumiera si pachetele de tigari si ibricul cu cafea fierbinte.Uneori mergeam eu la Alimentara si cumparam un pachetel de cafea pe loc rasnita, ucigator, delicios, tulburator mirosul cafelei care tocmai se rasnea, alteori rasnea bunica acasa cafeau in rasnita aceea pe care o stiu multi dintre voi de forma tubulara din alama.Aroma cafelei inunda casa pe loc, apa cu zahar incepea sa fiarba pe foc, o lingurita de zahar si doua si jumatate de cafea pentru fiecare cescuta, cafeaua era data de 3 ori in clocot si apoi lasata cateva minute sa se "odihneasca"astfel caimacul strans capatand consistenta, pentru ca asa se bea atunci cafeaua, cu caimac.
Pentru copilul care eram acest ritual era fascinant.Il a steptam cu nerabdare, aspirand delicioasa aroma de cafea.
Bunica se retragea in dormitor cu bunicul si tava cu cafele, eu in camera mea visand la cai verzi pe pereti cu parfum de cafea
Imaginati-va ce fericire a fost pentru mine cand, implinind varsta de 14 ani, bunicuta m-a anuntat ca din acea zi, pot bea cafea impreuna cu ei.La ora 4.In coltisorul acela fermecator.Aveam acum si eu cescuta mea, doar ca era mai mica, din portelan alb-sidefiu subtire, aproape transparent, decorata cu o dunguta albastru inchis delimitata de restul cestii cu doua dungute argintii.Sigur, in ceasca mea era putina cafea, multa frisca si zahar, gustul nu mi se parea grozav dar parfumul cafelei, da!
Am sa iubesc mereu cafeaua, o sa-mi aminteasca mereu de bunicii mei.
Voi?
Aveti amintiri cu un gust sau cu un parfum anume?
Datorez aceasta slabiciune bunicilor mei, iubitori si consumatori ai acestei licori cu adevarat parfumate.
Bunicii mei au pastrat mult timp un ritual, serveau cafeaua zilnic la ora 4 dupa-amiaza.Aveau amenajat in dormitor un coltisor cu o micuta masuta rotunda, acoperita, cum altfel, de un "mileu"(nu stiu de ce multi oameni folosesc acest cuvant in locul corectului milieu) pe care invariabil bunica mea aseza doua cescute din portelan alabastru-cobalt cu peretii grosi (care pastrau mult timp cafeau calda) insotite de farfuriutele lor, doua lingurite, o zaharnita cu zahar cubic pentru bunicul meu, care bea cafeaua dulce (bunica mea punea zahar in cafea cand o prepara oricum), cativa biscuiti, uneori frisca si, invariabil, scrumiera si pachetele de tigari si ibricul cu cafea fierbinte.Uneori mergeam eu la Alimentara si cumparam un pachetel de cafea pe loc rasnita, ucigator, delicios, tulburator mirosul cafelei care tocmai se rasnea, alteori rasnea bunica acasa cafeau in rasnita aceea pe care o stiu multi dintre voi de forma tubulara din alama.Aroma cafelei inunda casa pe loc, apa cu zahar incepea sa fiarba pe foc, o lingurita de zahar si doua si jumatate de cafea pentru fiecare cescuta, cafeaua era data de 3 ori in clocot si apoi lasata cateva minute sa se "odihneasca"astfel caimacul strans capatand consistenta, pentru ca asa se bea atunci cafeaua, cu caimac.
Pentru copilul care eram acest ritual era fascinant.Il a steptam cu nerabdare, aspirand delicioasa aroma de cafea.
Bunica se retragea in dormitor cu bunicul si tava cu cafele, eu in camera mea visand la cai verzi pe pereti cu parfum de cafea
Imaginati-va ce fericire a fost pentru mine cand, implinind varsta de 14 ani, bunicuta m-a anuntat ca din acea zi, pot bea cafea impreuna cu ei.La ora 4.In coltisorul acela fermecator.Aveam acum si eu cescuta mea, doar ca era mai mica, din portelan alb-sidefiu subtire, aproape transparent, decorata cu o dunguta albastru inchis delimitata de restul cestii cu doua dungute argintii.Sigur, in ceasca mea era putina cafea, multa frisca si zahar, gustul nu mi se parea grozav dar parfumul cafelei, da!
Am sa iubesc mereu cafeaua, o sa-mi aminteasca mereu de bunicii mei.
Voi?
Aveti amintiri cu un gust sau cu un parfum anume?
marți, 11 aprilie 2017
Trista poveste a Domnitei Balasa, printesa marilor pătimiri brâncovene
Fiică a domnitorului cel Sfânt, Constantin Brâncoveanu, Domniţa
Bălaşa stă ascunsă în spatele unui brâu înalt de blocuri cernite. Stă
şi îşi spune povestea mistuitoarelor ei tristeţi - tăcută şi
împietrită de durere.
Rar întâlneşti o poveste mai amară şi mai plină de ciudăţenii ca cea a Bălaşei. Ceva s-a arătat a fi împotriva ei de la bun început - poate căsătoria impusă de părinţi, când nu avea nici 15 ani; poate insistenţa familiei de a pleca, încărcată cu giuvaere şi bani mulţi la Stambul, pentru a pregăti nunta fratelui său, cu fiica lui Antioh Cantemir. Întâmplare sau nu, imediat după nunta Domnitei Balasa, fiica cea mare a lui Constantin Brâncoveanu, Stanca, s-a îmbolnăvit grav. În câteva ore, era deja în agonie, începând să aiureze că-l vede pe Brâncoveanu în lanţuri, pe drumul spre Stambul, în timp ce familia lui e decapitată rând pe rând. Nimeni nu a vrut să asculte sau să ia în seamă vedenia fetei. O săptămână mai târziu, în chiar Săptamâna Patimilor, Mustafa Aga, trimisul sultanului la Bucureşti, intra în Palatul Domnesc, cu eşarfa neagră a morţii în mână. Soarta lui Constantin Brancoveanu şi a familiei era pecetluită la modul cel mai tragic cu putinţă.Aşa cum stă ascunsă între blocurile de pe cheiul Dâmboviţei, biserica Domniţa Bălaşa e frumoasă şi plină de nostalgii, ca o zi minunată de toamnă. O zi păstoasă şi bine pârguită.
Nimic nu transpare din drama Domniţei, care se afla la Stambul, fără să ştie că tatăl şi fraţii ei erau la doar câteva străzi distanţă, torturaţi şi ucişi unul sub privirea celuilalt, în ordinea crescătoare a vârstei şi a rangului domnesc, într-o succesiune dramatică, apăsătoare şi fără de sfârşit.
A doua zi, va veni rândul ei să fie închisă cu lanţuri la picioare, în Ceauş Emini, temniţa femeilor, pentru a mărturisi ce comoară a mai ascuns, în afara celor 100 de pungi cu galbeni şi juvaere găsite asupra ei. Nu e greu de imaginat durerea Domniţei; uluiala şi neputinţa de a înţelege coşmarul prin care trecea. Într-un târziu, va fi aruncată în aceeaşi celulă şi mama ei, Doamna Marica, de la care va afla despre drumul durerii, făcut de Brâncoveni până la Stambul, aşa cum va afla întreaga oroare a decapitării fraţilor şi a iubitului ei tată. Până să treacă prin iatacurile Seraiului şi apoi să fie vândută ca roabă în Caucaz, Domniţa va mai trăi o ultimă umilinţă - aceea de a vedea pe fereastra temniţei, cum trupurile Brâncovenilor erau batjocorite cu huiduieli şi râsete, într-o sinistră procesiune purtată pe străzile Stambulului.
Eliberată într-un târziu din robie, va reveni la Bucureşti, dar fără ca liniştea să mai coboare vreodată asupra ei. Răul fusese deja făcut. Domniţa Bălaşa pierduse tot ce putea fi mai de preţ pentru ea: iubirea, inocenţa, duioşia şi, mai ales, încrederea în oameni. De acum, nimic nu o mai putea face fericită - nici renumele familiei, nici faptul că mama ei va reuşi cu mult zbucium să îngroape în pridvorul bisericii "Sf Gheorghe cel Nou", din Bucureşti, osemintele martirului domnitor. Domniţa îşi va căuta alinarea în singurătatea şi în liniştea paradisiacă a livezii din prundul Dâmboviţiei - un loc de grădină, cu flori şi stupi forfotind de albine; un loc pe care va ridica pentru sine un paraclis, iar pentru oameni, un spital şi un azil de bătrâni - toate pecetluite sub un blestem greu, ce va ajunge până spre zilele noastre. Blestem cumplit, ca nimeni să nu se atingă în vreun fel de zidurile Spitalului Brâncovenesc ori de biserica Domniţei, iar de nu va asculta aceasta şi va mişca din locul ei măcar o cărămidă, "să fie ucis cu tot neamul lui, grabnic şi nemilos, într-o zi de mare sărbătoare", ceea ce s-a şi întâmplat în 25 decembrie 1989, cu cei din familia Ceauşescu.
Statuia Domniţei Bălaşa, realizată de Karl Storck (detaliu)
(fragment)
sursa:www.formula-as.ro
Rar întâlneşti o poveste mai amară şi mai plină de ciudăţenii ca cea a Bălaşei. Ceva s-a arătat a fi împotriva ei de la bun început - poate căsătoria impusă de părinţi, când nu avea nici 15 ani; poate insistenţa familiei de a pleca, încărcată cu giuvaere şi bani mulţi la Stambul, pentru a pregăti nunta fratelui său, cu fiica lui Antioh Cantemir. Întâmplare sau nu, imediat după nunta Domnitei Balasa, fiica cea mare a lui Constantin Brâncoveanu, Stanca, s-a îmbolnăvit grav. În câteva ore, era deja în agonie, începând să aiureze că-l vede pe Brâncoveanu în lanţuri, pe drumul spre Stambul, în timp ce familia lui e decapitată rând pe rând. Nimeni nu a vrut să asculte sau să ia în seamă vedenia fetei. O săptămână mai târziu, în chiar Săptamâna Patimilor, Mustafa Aga, trimisul sultanului la Bucureşti, intra în Palatul Domnesc, cu eşarfa neagră a morţii în mână. Soarta lui Constantin Brancoveanu şi a familiei era pecetluită la modul cel mai tragic cu putinţă.Aşa cum stă ascunsă între blocurile de pe cheiul Dâmboviţei, biserica Domniţa Bălaşa e frumoasă şi plină de nostalgii, ca o zi minunată de toamnă. O zi păstoasă şi bine pârguită.
Nimic nu transpare din drama Domniţei, care se afla la Stambul, fără să ştie că tatăl şi fraţii ei erau la doar câteva străzi distanţă, torturaţi şi ucişi unul sub privirea celuilalt, în ordinea crescătoare a vârstei şi a rangului domnesc, într-o succesiune dramatică, apăsătoare şi fără de sfârşit.
A doua zi, va veni rândul ei să fie închisă cu lanţuri la picioare, în Ceauş Emini, temniţa femeilor, pentru a mărturisi ce comoară a mai ascuns, în afara celor 100 de pungi cu galbeni şi juvaere găsite asupra ei. Nu e greu de imaginat durerea Domniţei; uluiala şi neputinţa de a înţelege coşmarul prin care trecea. Într-un târziu, va fi aruncată în aceeaşi celulă şi mama ei, Doamna Marica, de la care va afla despre drumul durerii, făcut de Brâncoveni până la Stambul, aşa cum va afla întreaga oroare a decapitării fraţilor şi a iubitului ei tată. Până să treacă prin iatacurile Seraiului şi apoi să fie vândută ca roabă în Caucaz, Domniţa va mai trăi o ultimă umilinţă - aceea de a vedea pe fereastra temniţei, cum trupurile Brâncovenilor erau batjocorite cu huiduieli şi râsete, într-o sinistră procesiune purtată pe străzile Stambulului.
Eliberată într-un târziu din robie, va reveni la Bucureşti, dar fără ca liniştea să mai coboare vreodată asupra ei. Răul fusese deja făcut. Domniţa Bălaşa pierduse tot ce putea fi mai de preţ pentru ea: iubirea, inocenţa, duioşia şi, mai ales, încrederea în oameni. De acum, nimic nu o mai putea face fericită - nici renumele familiei, nici faptul că mama ei va reuşi cu mult zbucium să îngroape în pridvorul bisericii "Sf Gheorghe cel Nou", din Bucureşti, osemintele martirului domnitor. Domniţa îşi va căuta alinarea în singurătatea şi în liniştea paradisiacă a livezii din prundul Dâmboviţiei - un loc de grădină, cu flori şi stupi forfotind de albine; un loc pe care va ridica pentru sine un paraclis, iar pentru oameni, un spital şi un azil de bătrâni - toate pecetluite sub un blestem greu, ce va ajunge până spre zilele noastre. Blestem cumplit, ca nimeni să nu se atingă în vreun fel de zidurile Spitalului Brâncovenesc ori de biserica Domniţei, iar de nu va asculta aceasta şi va mişca din locul ei măcar o cărămidă, "să fie ucis cu tot neamul lui, grabnic şi nemilos, într-o zi de mare sărbătoare", ceea ce s-a şi întâmplat în 25 decembrie 1989, cu cei din familia Ceauşescu.
Statuia Domniţei Bălaşa, realizată de Karl Storck (detaliu)
(fragment)
sursa:www.formula-as.ro
luni, 10 aprilie 2017
Citate - Vlad Musatescu
O sa risc aducand in fata voastra un alt tip de lectura si citatul aferent.
Apreciez cartile bune, in aceasta rubrica chiar am intalnit autori (cunoscuti sau nu mie) seriosi, carti cu o incarcatura de idei deosebita.
Pentru azi am ales un scriitor si in egala masura, umorist, absolut fermecator: Vlad Musatescu.
Nu stiu daca i-ati citit cartile dar pentru mine a fost un adevarat deliciu lectura acestor carti-e drept-in adolescenta (pe unele le-am reluat de curand) si asta pentru umorul absolut daramator care izbucneste din fiecare pagina a romanelor sale…
Pe langa umor, acolo se strecoara si cateva preparate pe care personajele lui le ingurgiteaza intr-o veselie…
Romanul la care m-am oprit azi este "De-a puia gaia".
Unul dintre preferatele mele.El si personajul sau principal feminin Marita Nachtigal plus o savuroasa reteta de sarmale pe care o redau mai jos pe post de citat.
Iata cum descrie Marita Nachtigal modul in care au fost preparate aceste aceste minuni :
"— Dragii mei, luam in discutie problema urmatoare: sarmalute in foi de vita. Nu-s sarmalute obisnuite. Potrivit indrumarilor mele, doctorul Bila a tocat cu satarul, si nicidecum la masina, piept de gaina, o pulpa de berbecut, ceafa de purcel si sfarcuri de muschi de vacuta. Farsul a fost framantat cu cimbru, piper alb macinat, piper negru boabe, cinci oua de curca, apoi a fost infasurat in frunze de vita salbatica fierte in vin rosu de Valea Calugareasca. Totul a scazut numai la cuptor, fierband mocnit intr-un amestec de unt proaspat, de casa, cu seu fraged de batal. Caci asa se gateste pe la noi…
Intreaga adunare pare strabatuta de-un fior neobisnuit. De unde reiese ca nu numai grasii sunt gurmanzi.
Iar Sica Finichi, pe care pana acum nu l-am auzit scotand o vorbulita, sare literalmente de pe scaun si intreaba aproape balbaindu-se:
— Si… si… si-n clondirele alea… ce-i in clondirele alea?…
— Cinstea cuvenita sarmalutelor! – raspunde solemn madam Nachtigal. — Aligoté de Ceptura, recolta 1967, cand l-a batut seceta! "
Nu stiu daca va incumetati sa preparati asa minune de reteta… daca nu, ne putem imagina impreuna cat de gustoase trebuie sa fie sarmalutele astea :)
sursa: aici
Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella
Apreciez cartile bune, in aceasta rubrica chiar am intalnit autori (cunoscuti sau nu mie) seriosi, carti cu o incarcatura de idei deosebita.
Pentru azi am ales un scriitor si in egala masura, umorist, absolut fermecator: Vlad Musatescu.
Nu stiu daca i-ati citit cartile dar pentru mine a fost un adevarat deliciu lectura acestor carti-e drept-in adolescenta (pe unele le-am reluat de curand) si asta pentru umorul absolut daramator care izbucneste din fiecare pagina a romanelor sale…
Pe langa umor, acolo se strecoara si cateva preparate pe care personajele lui le ingurgiteaza intr-o veselie…
Romanul la care m-am oprit azi este "De-a puia gaia".
Unul dintre preferatele mele.El si personajul sau principal feminin Marita Nachtigal plus o savuroasa reteta de sarmale pe care o redau mai jos pe post de citat.
Iata cum descrie Marita Nachtigal modul in care au fost preparate aceste aceste minuni :
"— Dragii mei, luam in discutie problema urmatoare: sarmalute in foi de vita. Nu-s sarmalute obisnuite. Potrivit indrumarilor mele, doctorul Bila a tocat cu satarul, si nicidecum la masina, piept de gaina, o pulpa de berbecut, ceafa de purcel si sfarcuri de muschi de vacuta. Farsul a fost framantat cu cimbru, piper alb macinat, piper negru boabe, cinci oua de curca, apoi a fost infasurat in frunze de vita salbatica fierte in vin rosu de Valea Calugareasca. Totul a scazut numai la cuptor, fierband mocnit intr-un amestec de unt proaspat, de casa, cu seu fraged de batal. Caci asa se gateste pe la noi…
Intreaga adunare pare strabatuta de-un fior neobisnuit. De unde reiese ca nu numai grasii sunt gurmanzi.
Iar Sica Finichi, pe care pana acum nu l-am auzit scotand o vorbulita, sare literalmente de pe scaun si intreaba aproape balbaindu-se:
— Si… si… si-n clondirele alea… ce-i in clondirele alea?…
— Cinstea cuvenita sarmalutelor! – raspunde solemn madam Nachtigal. — Aligoté de Ceptura, recolta 1967, cand l-a batut seceta! "
Nu stiu daca va incumetati sa preparati asa minune de reteta… daca nu, ne putem imagina impreuna cat de gustoase trebuie sa fie sarmalutele astea :)
sursa: aici
Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella
luni, 3 aprilie 2017
Citate - Portretul lui Dorian Gray
Abonați-vă la:
Postări (Atom)