vineri, 4 ianuarie 2019

Alexandru



Daca ar trebui sa asocieze un gust unui fruct, grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui, preferatul ei. 
Daca ar trebui sa asocieze amintirilor un gust, grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui. 
Cu toate astea o portocala rosie, dulce si zemoasa a fost cea care a dat nastere acestei amintiri… 
Brunet, parul ajungandu-i pana la umeri, mustata-acolada in care ii erau prinse buzele, inalt, slab, doi ochi ca doua alune dorite de orice veverita pofticioasa - meditatorul ei pentru acea materie bizara si greu de inteles, matematica. 
Parintii ei au considerat ca este necesara o astfel de pregatire, un plus care sa echilibreze minusul reprezentat de cifre in viata ei de eleva si nu numai. 
Alexandru era student la cibernetica in ultimul an, era si casatorit. 
De cum a pasit in sufrageria lor, ea a stiut ca matematica ar fi posibil sa-i devina simpatica.A pasit in sufrageria lor insotit de o portocala.Ea era rosie la fata tinand portocala oferita de el in mana.Mai tarziu, i-a spus ca, la randul lui, pasind in sufrageria cu masa la mijloc si oglinda venetiana a fost aproape sigur ca matematica va fi o cauza pierduta. 
Portocala i-a dat curajul de a o privi in ochi. 
Ea avea ochi de cadana, el nu avea suflet de eunuc. 
Matricele pareau digerabile, asa ca ea s-a straduit sa asimileze cat mai multe dintre explicatiile date de el, sa rezolve corect exercitiile primite.Avea palmele inguste si degetele lungi, osoase. 
- Ai degete de hot sau de pianist, i-a spus ea intr-o pauza de cifre.A ras. 
- Am vrut sa fiu actor, a marturisit el, mi-am dorit sa fiu hot sau pianist, sa fiu bolnav, sa fiu vindecator, sa fiu viu, sa fiu mort, sa fiu un caleidoscop de oameni… 
Institutul de Arta Teatrala s-a lasat greu cucerit, a continuat, dar pana la urma, dupa doi ani a cedat si am fost admis. 
Am renuntat dupa primul an, eram mai atasat realului decat visului.Cibernetica e haina perefecta pentru mine, a incheiat el. 
Sa revenim la matricele inversabile. 
- Sa revenim, a spus si ea, imaginandu-si acele plete negre visand in rime albe la inimi arzand din dragoste. 
- Nu esti atenta. 
Alexandru era serios acum si ea s-a recules rapid. 
- Mi-e greu sa ma concentrez pe ceva ce nu imi place. Nu-mi plac cifrele. 
- Dar ce iti place tie? Iti place ceva? 
Cele doua alune dorite de veverite o priveau nedumerite. 
- Imi plac cuvintele. Ele pot fi clare sau nu, sinuoase sau drepte, ele nu au rigiditatea cifrelor. 
Cuvintele iti lasa dreptul la imaginatie, cifrele fac ca lucrurile sa fie mult prea clare, mult prea reci. 
- Iti place Marin Preda? 
Intrebarea lui a luat-o prin surprindere… 
- Da, am citit "Morometii"…mi-au placut mai mult taranii din Silistea-Gumesti decat cei ai lui Zaharia Stancu, cu al lui “sa nu uiti Darie”… 
Data urmatoare Alexandru a venit cu o carte, “Intalnirea din pamanturi” de Marin Preda… 
Si lucrurile nu s-au oprit aici, “ Intrusul”, “Delirul”, “Regii Blestemati” de Maurice Druon, poeziile lui Nichita Stanescu, preferatul lui si incet incet si al ei, au fost motive de discutii aprinse de-a lungul timpului, au fost motive de a cauta si de a afla mai multe despre cum au fost si cum inca mai sunt oamenii. 
Era un tip grozav, stia sa vorbeasca, sa-si sustina ideile ceea ce a invatat si ea, mult mai repede decat sistemele de ecuatii lineare… 
Temele la matematica isi aveau locul lor, dar timpul alocat pentru ele era scurt, cartile si discutiile despre ele umpleau spatiul dintre ei, micsorandu-l. 
Uneori degetele lui lungi si osoase ii prindeau mainile, recitand din Jaques Prevert…avea o voce calda atunci cand nu vorbea despre cifre, ar fi vrut sa-i poata atinge vocea, de fapt buzele… 
Cartea care a pus punct acestui vartej pe care incercau amandoi sa-l ignore a fost “Adam si Eva” de Liviu Rebreanu. 
In acea zi parintii ei erau invitati la un pranz, duminca fiind, de la care nu puteau lipsi… 
Lasasera in grija ei pentru Alexandru, pe langa cafeaua obisnuita si un lichor de portocale. 
Totul era pregatit cand a ajuns el. 
Au gustat amandoi din lichior, oricum intr-un anume sens erau deja ametiti…
- “Adam si Eva” este mai mult decat o poveste…trebuie sa o citesti, a spus el, mai serios decat o facea de obicei. 
Sufletele pereche se cauta de-a lungul multor existente dar de multe ori se regasesc doar pentru a se pierde din nou…dar mereu exista o sansa… 
- De ce spui asta? Intreaba ea 
- Asta e subiectul cartii a spus el, incet... 
- Alexandru…ce vrei sa spui de fapt? 
- Vreau sa spun ca aceasta e ultima noastra lectie. 
Voi inapoia banii parintilor tai. 
Te-am invatat tot ce iti era necesar pentru admiterea la facultate. 
Ne oprim aici. 
- De ce?! 
Ochii de cadana ardeau, ochii de culoarea alunei devenisera aurii, buzele lui cu gust dulce amarui le-au atins pe-ale ei…a fost adevarat sau doar dorinta ei? 
Nici azi nu isi poate raspunde la aceasta intrebare , nici atunci nu a putut, privind cartea si paharutul gol. 
Plecase.
Soseaua Stefan cel Mare, Parcul Circului, toamna blanda, ea in drum spre casa s-a oprit sa se bucure putin de soare… 
- Matematica, o stiinta surprinzatoare, auzi o voce in spatele ei… 
S-a intors si a vazut niste ochi de culoarea alunelor, o mustata neagra si un par scurt si inspicat cu cateva fire albe…Alexandru… 
- Literatura, o lume de povesti surprinzatoare, adauga ea… 
- Cand am intrat in sufrageria voastra si ti-am vazut ochii, cand ti-am vazut reflectat in oglinda parul lung si des acoperindu-ti spatele , am stiut ca am gasit ceva ce aveam sa pierd… 
Adam si Eva, iti mai amintesti? 
- Cum as fi putut uita?! raspunse ea privind ridurile din jurul ochilor, buzele care incercau sa zambeasca si sa alunge tristetea ochilor candva aurii… 
Nu o sa te intreb de ce ai plecat, acum spre deosebire de atunci, inteleg ca e mai bine sa pierzi ceva ca sa poti pastra o amintire mai bogata decat realitatea… 
- Nu credeam ca o sa am ocazia de a te intreba, ce am fost eu pentru tine? a mai spus Alexandru… 
Uneori privirile pot atinge mai mult decat sufletul, pot lasa urme invizibile in carne, in minte, pot vorbi in lungi si arzatore fraze, pot insira numere al caror rezultat sa fie o necunoscuta. 
- Cred ca de la inceput ai fost amintirea mea dulce-amaruie…si asa o sa ramai…
Multumesc, Alexandru!