marți, 27 septembrie 2016

Bucurestiul si farmecul lui de altadata


Capitala de azi se transformă într-un calvar pentru cei mai mulţi şoferi atunci când vine vorba de traficul rutier de la ore de vârf şi nu numai, dar Bucureştiul nu a fost mereu aşa. Înainte viteza maxima admisă nu depăşea 15 km la oră.În vremuri de altădată, plimbarea cu tramvaiul tras de cai sau cu maşina personală devenea adesea un moft şi-un mod de a petrece timpul liber deopotrivă. Trăsurile erau tipice plimbărilor de duminică, la bulevard, iar traversarea străzilor nu aducea cu sine niciun fel de risc de accident pietonilor.
Dacă astăzi aglomeraţia până la refuz din mijloacele de transport în comun este destul de frecventă şi acceptată de mulţi ca fiind normală, în Bucureştiul de dinainte de perioada comunistă numai o alertă aeriană ducea la astfel de situaţii.
Răsfoirea arhivelor ce aparţin Poliției Rutiere a scos la iveală reglementări care pot părea nişte glume pentru conducătorii bucureşteni din ce în ce mai nerăbdători. În Capitală, primele manifestări ale preocupărilor pentru buna desfăşurare a circulaţiei datează de la începutul anilor 1800, încă din vremea domniei lui Caragea-Vodă. Domnitorul, adresându-se Vel-Spătarului, îi ordona acestuia să interzică circulaţia căruţelor care transportau lemne, fân şi cherestea pe uliţele din preajma Podului Mogoşoaiei, toamna, când începeau ploile şi noroaiele, indicându-se rute ocolitoare.

7 comentarii:

  1. Nu numai circulatia se desfasura in ritmuri lente ...

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarat :)
    viata avea un ritm mai lent, oamenii isi traiau viata, acum viata ne traieste pe noi...

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte fals...
    Primele preocupări datează din sec al XVII-lea... ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai revenit, Pandhoră! :) Spor la scris :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce fain! :)
    Ce "aerisite" erau candva orasele... Spati largi, verdeata multa - o placere. :) Inghesuiala de acum are farmecul ei dar... prea suntem inghesuiti. :)
    Mi-ai dat o idee: sa caut mai multe info despre circulatia rutiera in Brasov, la inceputuri. :)
    Noapte buna iti doresc, si ziua minunata sa iti fie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. abia astept sa vad ce vei descoperi :)
      zi fina si tie, Diana!

      Ștergere