A patra zi de vacanta - Linderhof

Aceasta a patra zi a fost una dintre cele mai pline, mai interesante, mai incantatoare zile pe care le-am avut in aceasta vacanta iar “vinovatii” pentru toate acestea sunt Carmen si Helmut, cine altcineva?:)
Sa pornim, deci! :)
Am plecat mai devreme la drum pentru ca aveam multe de vazut iar timpul are si el limitele lui.

Dupa o noapte odihnitoare, savurand cafeaua delicioasa preparata de Carmen si covrigii Bretzel calzi si unsi cu unt cumparati de Helmut, admirand peisajele montane am ajuns pe nesimtite in oraselul Ettal, micut si fermecator in acea dimineata luminoasa chiar daca nu calduroasa.
Primul drum l-am facut la Abatia Ettal, impunatoare si sobra pe dinafara, rafinat decorata in stil rococo in interior.
Mi-ar fi trebuit mai multe perechi de ochi ca sa pot admira tot ceea ce vedeam in jur…decoratiuni pretioase, aurite,stucaturi rafinate si, mai presus de orice, o senzatie de pace data poate de albul stalucitor al peretilor dar si al picturilor in culori pastel, roz, galben, bleu…

Locurile de confesiune sunt deosebit de frumoase, orga este impresionanta iar statuia din marmura a Fecioarei cu Pruncul din altarul principal, impunatoare.
E un loc in care te poti intalni cu tine, te poti intreba in liniste ceea ce ai de intrebat si poate, cu putin noroc, poti primi si un raspuns, inteles si auzit doar de tine.
La Ettal exista si o parte mai “lumeasca” , aici se produce bere, se fabrica lichioruri din plante si nu numai lichioaruri.
De aici mi-am achizitionat un parfum din plante cu un miros pe care il pot caracteriza ca neobisnuit iar prietenul meu cateva sticle cu bere, marca Ettal.

Inainte de a parasi acest loc incantator ne-am oprit peste drum unde am baut un ceai fierbinte si am stabilit unde va fi urmatoarea oprire: Linderhof.
Drumul pana la Castelul Linderhof este insotit de un peisaj montan superb, ca de carte postala…
Castelul insusi este asezat intr-un peisaj ca de poveste…mi-am imaginat cat de impecabil de alba poate fi iarna aici.
Resedinata preferata a Regelui Ludwig al II-lea, Linderhof este cu adevarat o mica bijuterie.
Admirator al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea al Frantei, lucru care se observa in decoratiunile multor camera dar si in stralucitorul soare de pe plafonul vestibulului, acesta fiind singurul loc in care Carmen a reusit sa faca fotografii, in restul castelului fotografiatul fiind interzis.

Am luat cateva imagini de pe internet pentru a va putea face o idee despre opulenta pe care o emana acest castel, care fiind mai mic, de fapt cel mai mic dintre cele construite de rege, este mai cald, mai intim…
Nimic nu este intamplator aici, totul are un rost si un sens, de la colectia de vaze din portelan care impodobeste toate camerele, la micuta sala de mese care se remarca prin ceva inedit.
Lui Ludwig ii placea sa ia masa singur si ca sa nu fie deranjat de servitori folosea un mechanism care cobora masa sub podea unde era pregatita cu tot ce avea nevoie pentru a servi pranzul sau cina.

Masa urca din nou si cobora pentru fiecare fel de mancare in parte.
O alta incapere spectaculoasa este Sala Oglinzilor unde regelui ii placea sa citeasca, mai ales noaptea pentru ca ziua prefer sa doarma.
Asezarea in parallel a oglinzilor da senzatia unui tunel stralucitor al timpului.
Toate aceste amnunte si inca multe altele le-am aflat de la Carmen dar si de la ghida care insotea grupul de turisti care vizita castelul.
Gradinile din jurul castelului sunt deosebit de frumoase, imi imaginez ca vara totul e de un verde stralucuitor daca si la inceputul acestei toamne am regasit verdele…in plus, vara miros teii pentru ca numele castelului vine chiar de la teii batrani care il inconjoara.

Un alt punct de atractie il reperezinta Grota lui Venus, construita din ciment si care imita pana la stalactite si stalacmite o grota adevarata…
Aici regale se relaxa ascultand muzica sau plimbandu-se cu gondola.
Mirific loc, fericit rege as fi zis daca nu as fi aflat de la Carmen ca a fost un rege nefericit.
O sa caut mai multe informatii despre el si poate voi face o postare separate, viata lui cred ca merita cunoscuta.
Dupa atata umblet si acumulare de informatii ne-am oprit sa servim pranzul la un restaurant aflat in vecinatatea palatului.

Am baut impreuna cu Carmen un parfumat si dulce vin fiert, potrivit acelei zile reci si am mancat un delicious snitel vienez, toate servite de un simpatic ospatar bulgar care stia si cateva cuvinte in limba romana J
Drumul nostru a urmat spre urmatoarea atractie care m-a fascinate cu adevarat: Lacul Plansee, aflat in Alpii Austrieci, in Tirol.
Sa spun ca este frumos as spune prea putin.
Lacul arata ca unul din povestile cu zane, cu apa de o claritate de cristal, fara exagerare, de un albastru-verzui de piatra pretioasa.
Inconjurat de muntii care se reflecta in apele sale, pare ca timpul care l-a aszat acolo a facut asta pentru ca noi, oamenii, sa realizam ca frumusetile naturii dureaza, noi nu.

M-am umplut de frumusetea acestor locuri…
Din pacate nu am reusit sa ajungem la Neuschwanstein, castelul neterminat al aceluiasi Ludwig al II-lea.
Acest castel este unul dintre cele mai footografiate din lume, fiind luat ca inspiratie pentru Castelul Frumoasei din Padurea Adormita de la Disneyland.
Ultima oprire in drum spre casa am facut-o intr-un alt loc remarcabil prin coplesitoarea lui frumusete: Abatia Benedictina Ottobeuren. Cand am ajuns noi se apropia ora slujbei de seara asa ca nu am putut zabovi prea mult.

Carmen si prietenul meu au facut o serie de fotografii cu adevarat de exceptie pentru ca acest loc este de exceptie, puteti vedea si voi.
In acelasi stil rococo decoratiunile din interiorul bisericii sunt de o coplesitoare, emotionanta frumusete atat a detaliului cat si a intregului.
Dar ce pot face cuvintele, ce putere au ele in a descrie aceasta minune?!

O sa mai adug doar ca am avut sansa sa aud orga care marca inceputul slujbei de seara…mi s-au umplut ochii de lacrimi…frumusetea, si ea poate fi dureroasa…

A fost o zi deosebita…o zi care m-a dus cu gandul in foarte multe feluri spre trecut… 
 Aceasta zi s-a terminat dar alta se pregateste sa urmeze :)