duminică, 13 aprilie 2014

Cea mai inteligentă carte de vizită



O carte de vizită care aparține unuia dintre cei mai iubiți autori de science-fiction – Isaac Asimov – și care, sub nume, în loc de titulatură sau profesie, conține aceste două cuvinte: “resursă naturală”. :)
Un bun motiv pentru a vă invita să vedeți o minunată galerie de cărți de vizită de acum 150 de ani, de pe vremea când acestea erau de obicei înmânate portarului, urmând ca acesta să le ducă persoanei vizate (care, după ce lua la cunoștiință faptul că a fost vizitată, accepta sau nu întâlnirea și returna cartea de vizită). Iată cateva dintre acestea.

De pe vremea când pe ele nu era trecut nici numărul de telefon mobil și nici adresa de email. Pentru simplul fapt că acestea nu existau.

Sunt cărți de vizită din anul 1876. O colecție făcută publică de către designerul Becca Eley.După cum puteți observa, multe dintre ele – chiar și cele “corporate” – au un spațiu care putea fi personalizat individual, de mână.(sursa: webcultura.ro)

14 comentarii:

  1. La multi ani de Florii! o Duminica minunata! pupici draga mea draga

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc draga mea draga, chiar daca nu am nume de floare, nu avem nume de flori si eu iti doresc soare si veselie azi! :)
    la noi e o zi cu nori si doar cu vagi urme de soare, la tine sper ca nu, te pupacesc, sa petreci cu bine langa dragii tai! :* :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place cum a scris Asimov! :))
    Deosebite aceste carti de vizita. Aici se face reclama la tv mai nou ptr carti de vizita.
    Sa si o duminica frumoasa!
    pupici!

    ps. nu am nume de floare, dar oricum multumesc! ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu sunt fan SF dar cartile lui Asimov au cum sa treaca neobservata chiar si pentru cei ca mine...
      am citit o singura carte scrisa de el, chiar nu imi mai amintesc titlul, eram adolescenta cand am citit-o, cred ca era mai mult o nuvela...
      oricum, imi amintesc ca personajul s-a nascut batran si pe masura ce timpul trecea se indrepta spre copilarie si perioada de bebelus pana la stadiul de embrion...
      faptul ca el intelegea ca incepe sa uite ce cunoaste intinerind, faptul ca-si pierdea cunoastintele, capacitatile parcurgand drumul de la maturitate la bebelus m-a marcat foarte tare atunci si am refuzat sa mai citesc ceva scris de el dar i-am admirat mintea si am convingerea ca si el a avut spaimele lui...

      pup si eu Minnie, o duminica perefcta iti doresc si eu cu drag! :)

      Ștergere
  4. O carte de vizită cu adevărat inteligentă! ;)
    Mulțumesc pentru adresa site-ului, e special.
    O duminică de Florii minunată și o săptămână senină îți doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. categoric!
      sunt putini cei care si-ar putea trece la modul realist aceste cuvinte pe cartea de vizita :)
      si mie mi-a facut placere ce am gasit acolo :)
      o duminica de Florii perfecta iti doresc la randul meu! :)

      Ștergere
  5. Atunci aveau carti de vizita personalitatile,azi mult prea multi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. atunci relatiile formale au aveau un rol foarte important...
      azi...:)
      eu am cartile de vizita de la serviciu, pe care le folosesc in relatiile strict legate de job-ul meu si atat...

      Ștergere
  6. Ce-mi plac!
    S-a si nimerit! Tocmai ce planuiam sa-mi fac cateva carti....:)
    Te pop!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi-ar placea ca macar sa isi anunte, unii, vizita, nu neaparat sa trimita cartea de vizita prin portar. :) Oricum, nu as refuza pe nimeni, dar... as vrea sa stiu cand am vizite. Sigur, in cazul prietenilor nu e cazul! Ei pot veni oricand! Culmea! Tocmai ei sunt cei care se anunta!
    Frumoase aceste carti de vizita.
    Saptamana minunat sa o petreci!
    Pupici cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. acum cartile de vizita utilizate in acest mod ar fi de neconceput dar atat de fermecator :)
      ghinion totusi, blocul in care locuiesc nu are portar, clar, ar trebui sa ma mut intr-o zona rezidentiala :)))

      Ștergere
  8. Foarte frumoase, pline de bun gust si bun simt, ceva ce lipseste azi.O saptamana minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc, o saptamana minunata iti doresc la randul meu! :)

      Ștergere