Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării, era un mare băutor de cafea. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă una. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac. Astfel s-a născut „marghilomana“. După Primul Război Mondial, la Capşa, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“. Tot în acele vremuri, la Hanul lui Manuc, în „Sala Domnească“, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, cafeaua Marghiloman era la mare cinste.
„Marghilomana“ este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană“. Cafeaua se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin. Astăzi, există mai multe feluri de a prepara această cafea, nelipsit din toate fiind romul sau coniacul. La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă. Un alt mod de preparare constă într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua. Se serveşte fierbinte, cu un… trabuc.
sursa: www.historia.ro
Interesanta reteta si povestea ! Cat despre gust...astept s-o gust !Multumesc !
RăspundețiȘtergeresi eu mi-am dorit sa gust o astfel de cafea dar inca nu am avut ocazia...oricum, nu-mi pierd speranta :)
Ștergerebine ai venit pe la mine, te mai astept, "cutiuta" mea e primitoare :)
Cred ca este tare buna si fara trabuc! :)))
RăspundețiȘtergereAsa cum este si "Irish coffee" fara irlandez! :)))))))
Irish coffee, am baut si este mai deosebita ptr ca este facuta cu "Irish whiskey and cream"! :)
pupici!
"irish coffee" fara irlandez, imi place expresia :))))
RăspundețiȘtergereda, am baut irish coffee, mi s- parut foarte tare, prea mult alcool...
te pupacesc si eu, somn usor!
Nu am incercat aceste retete de cafea. Poate pentru ca nu servesc nici un fel de alcool si atunci combinatia nu ma tenteaza.
RăspundețiȘtergereInsa cafeaua clasica o consum la orice ora cu mare drag si neaparat cu o tigara.....:)
Pop!
si la mine cafeaua nu prea se intampla fara o tigara :)
Ștergerete pupacesc si eu!
hai ca am ajuns bine : la cafea :))
RăspundețiȘtergeream prins si eu nechezolul :))
acum sunt tot felul de espresso-uri si latte-uri
sau indonesia sau brazilia :)) eu din acestea imi cumpar fiindca o fac la ibric..
intotdeauna esti binevenita :))
Ștergereacasa prefer cafeaua oparita :)
uneori topesc si ciocolata sau mai pun coaja de portocala rasa, iarna mai ales :)
Mmmm, asa ce pofta mi-ai facut de o asemenea cafea! Recunosc ca sunt mare cafegiu si uneori mai.. sar calul cu numarul de cafele. Mai fac o zi, doua pauza, apoi revin la "pasiunea" pentru licoarea negricioasa si aromata.
RăspundețiȘtergereLa mama mea mai gust din cand in cand cate o "marghilomana" cu coniac bun. Este... deosebita.
Weekend frumos, draga Pandhora! :-)
ii iubesc pe iubitorii de cafea :))
Ștergereun w-end perfect si tie draga Alex!
:)) mi-a placut povestioara! doar ca nu-mi pot explica, cum la o cescuta de maghilomana se poate fuma un trabuc. Helmut pufaie din cand in când (4-5 ori pe an) si o tigara dureaza o ora... cele lungi chiar doua ore! Probabil ca Alexandru Marghiloman si companionii serveau câte 5-6 cafelute la un trabuc ;)
RăspundețiȘtergereMinunata seria ta de articole retro. Sunt istorioare despre care se povesteste rar sau niciodata. pup draga mea draga.
sigur serveau mai multe cafelute, "o cafea" la vremea aceea dura ceva timp, mai ales daca era servita la Capsa de exemplu :)
Ștergeremultumesc draga mea draga, ma bucur ca iti plac :)
ma gandeam sa nu devina plictisitoare...tu stii ca eu sunt fermecata definitiv de acea perioada...
poate ca nu a fost roz dar, in acest caz, prefer sa vad jumatatea plina a paharului :)
te pupacesc si eu!
Cafea orinara din Buzau. O puteti degusta la Picnik.
RăspundețiȘtergere"orinara din Buzau"? ce cafea e asta? :)
ȘtergereDin cauza băluțelor de poftă am mâncat niște litere...
Ștergereesti iertat, am deosebita intelegere pentru pofticiosi, nu spun de ce :D
Ștergeream observat ca tu ai un stil aparte de comenta, probabil te-a atras Sangeroasa Mary si de aceea mi-ai spus parerea ta despre Asimov :))
a. Dacă din greşeală :))) s-ar înlocui - prin media actuală - prima literă din numele ilustrului "inventator" care a şi brevetat această "nebunie" de produs rafinat, cu litera "n", imediat s-ar crede că e vorba de un nou viciu, acela de a fi adeptul..."narghilelei"...Iar femininul se creează simplu : "narghilomană"! :)))
RăspundețiȘtergereAşadar, schimbarea unei litere ne poate aduce în subconştient, pe lîngă specialitatea de cafea, chiar şi fumul de tabac pufăit "à la turca bré"....
b. Mă gândesc că şi Poliţia s-ar putea autosesiza (adicătălea..."din oficiu" !!!!) în cazul apariţiei prin gazete a denumirii de "narghiloman", demarând imediat cercetări în vederea depistării soiului şi naturii acelei "etnobotanice" nou apărute spre deliciul..."narghilomanului".... :)))
Cu bine şi cu "marghilomane" dar însoţite numai de prăjituri "Joffre" pline de ciocolată ! :)))
ai anticipat o parte din noua mea postare :))
Ștergere"narghilomana", ce idei ai draga Marco, mie imi suna mai mult ca "nimfoamana" :)))
sa stii ca nu am vrut sa incerc narghleaua...mi se pare ca nici nu fumez...nci nu fumez :))
sper ca ai revenit si nu esti doar in trecere :)
a. Nu ştiu cum se face de am anticipat ceva plăcut cu Mareşalul Joffre.Şi doar nu era vorba de Science-Fiction, adică de literatură de anticipaţie.Pot spune doar : "Gând la gând cu...bucurie!"
Ștergereb. Cred că ai dreptate : după ce bei o "marghilomană", te poate duce imaginaţia şi la o..."nimphomană". Ei şi ce dacă ?! Mai bine...extrovertit !
c. Şi da, sper şi eu să (îmi) mai revin, deşi tot tu trebuie să iei măsuri de atragere a cititorilor pentru că iar a dispărut pisicuţa Patty din dreapta coloanei de pe pagina de blog. Cu părere de rău, trebuie totuşi..."ruptă pisica, odată şi-odată..." :))) :)))
mie Patty imi apare pe apgina dar imi apar si tot felul de reclame, ceea ce ma dispera...
RăspundețiȘtergerepe calculatorul de la birou in schimb nu imi apar aceste reclame pe blog...oricum, nu ma pricep :(
cat despre numarul vizitatorilor, da, a scazut pentru ca si timpul pe care il aloc eu blogului a scazut, din pacate...
nu prea m timp sa mai citesc bloguri asa ca ma viziteaza doar cei care nu asteapta neaparat sa-i vizitez la randul meu si ma citesc pur si simplu...
sper ca voi reveni la normal, la un moment dat :)
ma bucur ca ai revenit, draga Marco!
Ca sa vezi! Ma laud ca stiu sa prepar cafeaua in mai toate modurile si de "marghilomana" nu aveam idee! Sigur, cafea in care pun rom sau coniac (prefer coniac) am baut - fara zahar, insa - zahar in cafea nu pun (dar beau, cand merg in vizita si gazda pune si pune si pune zahar cand face cafea - si nu spune ca pune). Acum stiu si acest mod de preparare... Multumesc pentru "reteta" dar si pentru info.
RăspundețiȘtergerePupici!
P.S. Ce bine ca am trecut azi pe aici. :)